Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.493/1/2018
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Gabriela │- vicepreşedintele │
│Elena │Înaltei Curţi de Casaţie │
│Bogasiu │şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat al│
│Curelea │Secţiei I civile │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Corina-Alina│- preşedintele Secţiei de│
│Corbu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Nina │- judecător la Secţia I │
│Ecaterina │civilă │
│Grigoraş │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Paula C. │- judecător la Secţia I │
│Pantea │civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Bianca Elena│- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu │civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I │
│Cristescu │civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Cosmin Horia│- judecător la Secţia a │
│Mihăianu │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a │
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a │
│Manuela │II-a civilă │
│Cîrnu │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a │
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de │
│Maria Hrudei│contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia de │
│Pătraşcu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia de │
│Filipescu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Cristian │- judecător la Secţia de │
│Daniel Oana │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia de │
│Păun │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
└────────────┴─────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.493/1/2018 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 8.793/3/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse de către părţi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din data de 5 iunie 2018, în Dosarul nr. 8.793/3/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. Pentru personalul bugetar căruia modalitatea de stabilire şi calcul al salariului de bază i-a fost prevăzută în art. 15^1 şi în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, introduse prin Legea de aprobare nr. 353/2007, această modalitate de stabilire şi de calcul al salariilor de bază ar fi trebuit avută în vedere, sub aspectul cuantumului salariului de bază datorat, şi ulterior datei de 1 ianuarie 2010, în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare?2. Faţă de dispoziţiile art. 15^1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, introduse prin Legea de aprobare nr. 353/2007, şi de împrejurarea anulării de către instanţa de contencios administrativ a Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază, care este actul normativ aplicabil evaluării performanţelor profesionale ale salariaţilor, în scopul stabilirii salariilor de bază ale acestora?" II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept menţionate 2. Obiectul prezentului litigiu constă în problema diferenţelor de drepturi salariale, solicitate corespunzător intervalului de trei ani ce precedă data formulării cererii de chemare în judecată (17 martie 2015), pretins a nu fi fost calculate corect, ca efect al neaplicării prevederilor Legii nr. 353/2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic (Legea nr. 353/2007), pentru intervalul 10 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, ceea ce a condus la o eronată stabilire a drepturilor salariale în baza Legiicadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009) - care abrogă în mod expres dispoziţiile art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007) - ce prevedea menţinerea salarizării la nivelul lunii decembrie 2009, legiuitorul emitent al Legii-cadru nr. 330/2009 având în vedere situaţia de calcul corect al salariilor, în baza unei corespunzătoare aplicări a prevederilor legale ce reglementau plata drepturilor salariale anterior datei de 1 ianuarie 2010, ceea ce a condus, subsecvent, la plata unor drepturi salariale eronate, în tot intervalul de referinţă, de după data de 1 ianuarie 2010. 3. Prin Sentinţa civilă nr. 5.486 din 10 august 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 8.793/3/2017, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 ianuarie 2013 - 1 februarie 2014, invocată de pârâta Opera Naţională Bucureşti şi, în consecinţă, s-au respins cererea principală şi cererile de intervenţie principală, ca fiind prescrise, pentru perioada 1 ianuarie 2013 - 1 februarie 2014. 4. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, invocată de către acest pârât, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. 5. A fost admisă acţiunea reclamanţilor, precum şi cererile de intervenţie principală, fiind obligată pârâta Opera Naţională Bucureşti să calculeze, pentru membrii de sindicat salariaţi, reclamanţi şi intervenienţi, corespunzător perioadei lucrate de fiecare salariat, drepturile salariale aferente încadrării şi funcţiilor ocupate, ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale înscrise succesiv în Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Legea-cadru nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), în forma indicată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016) şi să plătească acestora diferenţele dintre drepturile salariale astfel calculate şi cele efectiv încasate, începând cu data de 2 februarie 2014 şi până la data de 1 martie 2017, cu excepţia celor care sunt pensionaţi, care vor primi până la data pensionării, pentru fiecare în parte, precum şi în continuare, până la intervenirea unei noi modificări legislative, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se va calcula şi se va plăti dobânda legală de la data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. 6. Tribunalul Bucureşti l-a obligat pe pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin această sentinţă. 7. În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că, în cauză, reclamanţii şi intervenienţii solicită ca salariul de bază să le fie calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 353/2007, iar acesta să fie luat în calcul la stabilirea salariilor, ulterior anului 2009. 8. Art. 15^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, prevede faptul că salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic şi administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă, iar alin. (2) stipulează că evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate, în vederea stabilirii salariilor de bază, se face conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor (în prezent, având denumirea Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale). 9. Cu toate că prevederile art. 15^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, introduse prin Legea nr. 353/2007, au devenit aplicabile, pârâta a calculat şi achitat reclamanţilor salariile - în perioada 1 octombrie 2009 - 31 decembrie 2009 - la un nivel inferior faţă de anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, păstrând modalitatea de calcul şi de salarizare prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 125/1999 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru instituţiile publice de cultură şi Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007), respectiv, Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările următoare (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008). 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (3) din Legea-cadru nr. 330/2009, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. 11. Ulterior, a intervenit Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), care a abrogat Legea-cadru nr. 330/2009, însă nu s-a aplicat în ceea ce priveşte stabilirea salariilor de încadrare prevăzute de această lege, ci doar pentru stabilirea treptelor, respectiv gradelor, fără aplicarea salariului aferent grilei. 12. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr. 285/2010 şi al Legii-cadru nr. 284/2010, a fost creat un sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, realizându-se reîncadrarea în funcţie, grad şi gradaţie, pe clase de salarizare, precum şi stabilirea drepturilor salariale, ţinându-se seama de tranşele de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010, astfel cum prevede art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010. 13. Potrivit art. 1 al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, pentru salarizarea pe anul 2012, iar, pentru anul 2013, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, s-au menţinut în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012. 14. În anul 2014, salarizarea personalului plătit din fondurile publice s-a realizat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, cuantumul brut al salariilor de bază menţinânduse la acelaşi nivel cu decembrie 2013, neaplicându-se valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, iar, în anul 2015, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. 15. La nivelul anului 2016, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 face referiri la nivelul cuantumului salariului acordat potrivit legii în luna decembrie 2015. Dar, prin apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 3^1 alin. (1), se prevede că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fondurile publice va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază de încadrare din cadrul instituţiei, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 16. Pentru anul 2017, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016), se prevede că salarizarea pe perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017 porneşte de la salariile de referinţă din decembrie 2016, dacă salariaţii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 17. Prima instanţă a arătat că referirile din textele legale mai sus menţionate la drepturi de care salariaţii au beneficiat în luna decembrie 2009 au fost făcute de legiuitor avându-se în vedere ipoteza în care salariul din decembrie 2009 este cel stabilit conform reglementărilor legale aplicabile, şi nu indiferent dacă s-a calculat sau nu corect cuantumul acestuia. 18. Prin urmare, s-a reţinut că salariile reclamanţilor şi intervenienţilor trebuiau calculate în baza actelor normative succesive de salarizare, ţinându-se cont de valoarea corectă a salariului de bază, calculată în baza dispoziţiilor Legii nr. 353/2007 şi la nivelul anilor următori. 19. Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în ceea ce priveşte reţinerea calităţii sale procesuale pasive, ca efect al respingerii excepţiei invocate, şi Opera Naţională Bucureşti, în ceea ce priveşte fondul pretenţiilor formulate. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 20. Prin Încheierea de sesizare din data de 5 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.793/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a arătat că soluţionarea cauzei depinde de interpretarea aplicării sau neaplicării, în situaţia intimaţilor-reclamanţi, a dispoziţiilor art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, după data de 1 ianuarie 2010, faţă de prevederile art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009. 21. Problema de drept este nouă, întrucât, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau ca urmare a pronunţării asupra unui recurs în interesul legii, nefăcând obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, după cum rezultă din evidenţa consultată la data formulării întrebării. 22. Instanţa de trimitere a considerat că cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 31 octombrie 2012, nu are nicio legătură cu obiectul pretenţiilor formulate, ci se referă la situaţia reducerii, prin dispoziţii legale exprese, a salariilor bugetarilor cu 15% şi la efectul pe care această reducere l-a produs, în chestiunea salarizării bugetarilor, ulterior dispunerii sale. 23. Prin urmare, în Decizia nr. 11/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis cu privire la urmările produse de o reducere salarială aplicată tuturor salariaţilor instituţiilor bugetare, în timp ce, prin prezenta sesizare, se solicită instanţei supreme să decidă cu privire la efectele neaplicării unor dispoziţii legale. 24. Elementul de dificultate a prezentei chestiuni de drept, element ce excedează unui simplu raţionament juridic, aflat în sarcina instanţei de apel, constă în a se statua dacă este fundamentat juridic ceea ce susţin intimaţii-reclamanţi, respectiv faptul că dreptul lor de a le fi calculat salariul în mod corect a supravieţuit împrejurării abrogării Legii nr. 353/2007, ca efect al prevederii art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, în contextul în care, asupra acestei probleme, subzistă soluţii diferite, dar care apar ca fiind punctuale (iar nu la nivelul întregii ţări, pentru a justifica o amploare specifică promovării unui recurs în interesul legii), dat fiind specificul instituţiei bugetare care figurează în calitate de pârâtă, fiind identificabile doar câteva instituţii culturale purtând titulatura de „Operă“ la nivelul întregii ţări (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova), ceea ce explică şi numărul destul de redus (cel puţin până în prezent) al cererilor formulate şi, pe cale de consecinţă, a elementelor de jurisprudenţă ce pot fi avute în vedere. 25. În egală măsură însă, fiind vorba despre o categorie socioprofesională distinctă, şi anume cea a artiştilor încadraţi în cadrul unor instituţii de cultură, se impune a preveni o abordare viitoare neunitară, faţă de faptul că, în situaţii similare cu cea a reclamanţilor [situaţii ce pot fi lămurite prin pronunţarea asupra împrejurării aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 353/2007 şi după data de 1 ianuarie 2010, ca efect al existenţei art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009] se află toţi angajaţii instituţiilor de cultură, la nivel naţional (filarmonici, teatre etc.). 26. Prin prezenta sesizare se solicită a fi lămurită problema aplicării/supravieţuirii unei norme şi după data abrogării sale, ca urmare a prevederilor cuprinse în chiar actul normativ care a dispus abrogarea celui care conţine norma pretins a fi aplicabilă, din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurisprudenţa sa (Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017), pronunţându-se în situaţii în care se solicita lămurirea incidenţei şi continuării aplicării dispoziţiilor dintr-un ordin de ministru (este vorba despre Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), dispoziţii considerate caduce sau abrogate implicit (ca urmare a abrogării actului normativ în baza căruia au fost emise, respectiv a Legii-cadru nr. 330/2009), după data intrării în vigoare a unui nou act normativ, şi anume data de 1 ianuarie 2011 (Legea-cadru nr. 284/2010). 27. De asemenea, stabilirea hotărârii de Guvern aplicabile, ca urmare a anulării de către instanţele de judecată a Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază (Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008), prezintă un grad de dificultate adecvat pentru a fi supus analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât se va lămuri, cu aplicabilitate la nivel naţional, dacă a fost vorba despre un vid legislativ şi care ar fi urmările unui asemenea vid legislativ, precum şi dacă, în urma anulării hotărârii Guvernului mai sus amintite, putea sau nu produce efecte Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008 (care a avut ca obiect modalitatea de evaluare a salariaţilor) până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare, pentru instituţiile şi salariaţii care nu au fost parte în respectiva cauză. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 28. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost depuse următoarele puncte de vedere de către părţi: 29. Apelanta-pârâtă Opera Naţională Bucureşti a apreciat ca fiind întemeiată sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, susţinând că acele drepturi care nu au fost acordate nu aveau cum să supravieţuiască după data de 31 decembrie 2009, iar dispoziţiile legale la care se raportează intimaţii-reclamanţi în acţiunea introductivă nu pot fi avute în vedere de către instanţa de judecată. 30. Pentru a se putea efectua calculul în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 353/2007 este absolut necesară evaluarea salariatului, conform dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008, care însă a fost anulată, iar în lipsa normelor de evaluare, practic, nu se putea realiza calculul salariilor în condiţiile legii. 31. Astfel, în lipsa unor norme metodologice, care să ofere în mod clar criterii concrete de individualizare a salariilor de bază ale reclamanţilor, potrivit anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, şi să stabilească modalitatea de eşalonare a acestora, începând cu data de 1 septembrie 2008, se poate constata că intenţia legiuitorului de a reglementa o altă modalitate de salarizare decât cea consacrată prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 154/1998), pentru personalul artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte, materializată prin instituirea drepturilor din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007, a rămas nefinalizată. 32. Din conţinutul art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 rezultă că salariile de bază acordate nu sunt menţinute într-o sumă fixă, ci între limite minime şi maxime, urmând ca individualizarea lor să fie făcută în urma unei evaluări, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. 33. Apelantul-pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a arătat, prin punctul de vedere formulat, că omisiunea Guvernului de a elabora noi norme metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 echivalează cu lipsa unui cadru funcţional de stabilire concretă a salariului acestui personal, context în care majorările salariale în discuţie rămân doar drepturi „virtuale“. 34. Angajatorul nu ar fi putut aplica prevederile Hotărârii Guvernului nr. 125/1999 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru instituţiile publice de cultură (Hotărârea Guvernului nr. 125/1999) în privinţa criteriilor de evaluare a personalului şi de stabilire a salariului de bază, dat fiind că aceasta se referă la aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 154/1998, astfel încât nu poate fi utilizată drept cadru pentru un alt act normativ. 35. Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008, act administrativ care a fost anulat, cu efect retroactiv, de către instanţa de contencios administrativ, prin Sentinţa civilă nr. 2.878 din 9 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.601/2/2009, irevocabilă, iar alte norme nu au mai fost elaborate până la apariţia Legii-cadru nr. 330/2009, care abrogă art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007. 36. În concluzie, s-a solicitat admiterea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, avându-se în vedere că instanţele au pronunţat decizii diferite chiar şi cu privire la salariaţii aceleiaşi instituţii, în scopul evitării apariţiei unei practici neunitare, învederându-se că hotărârile pronunţate sunt imposibil de pus în executare în lipsa unor norme metodologice care să ofere criterii concrete de individualizare a salariilor de bază, potrivit grilei anexă la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007. 37. Intimaţii-reclamanţi au solicitat, prin punctul de vedere formulat, să se constate că prezenta sesizare este inadmisibilă şi să fie respinsă ca atare, apreciind că nu ne aflăm în ipoteza unei chestiuni de drept noi, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu ar fi statuat. 38. În acest sens au învederat cele statuate prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 31 octombrie 2012, precum şi Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018. 39. Intimaţii-reclamanţi au susţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2007, trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, neputând fi acceptată teza potrivit căreia nu ar putea fi pusă în aplicare în lipsa legislaţiei secundare. 40. Prin urmare, în luna decembrie 2009, salariaţii ar fi trebuit să beneficieze de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 353/2007. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 41. Completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a arătat că problema de drept supusă analizei se referă la împrejurarea supravieţuirii juridice a drepturilor reglementate pentru salariaţii din instituţiile din domeniul de activitate cultură (în speţă, angajaţi ai Operei Naţionale Bucureşti) prin Legea nr. 353/2007 - rămasă neaplicată, în fapt, în perioada de până la data de 31 decembrie 2009, în ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor salariale ale angajaţilor Operei Naţionale Bucureşti - după data de 1 ianuarie 2010, ce a reprezentat momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, continuând apoi cu data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, respectiv 1 ianuarie 2011, precum şi ulterior, în intervalul 2011-2017, ca urmare a intrării succesive în vigoare a actelor normative care au privit reglementarea punctuală/anuală a salarizării personalului din instituţiile bugetare. 42. De asemenea, pornind de la problema datorării sau nu a acestor drepturi salariale, în prezenta cauză, s-a evidenţiat şi o problemă de drept subsecventă, dar aflată într-o evidentă conexiune cu dezlegarea ce se va da primei probleme de drept, şi anume dacă dispoziţiile Legii nr. 353/2007 trebuiau aplicate în intervalul 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 şi, ulterior, regăsite, în concret, în modul de calcul al salariilor, după data de 1 ianuarie 2010, ce hotărâre de Guvern ar trebui avută în vedere în ceea ce priveşte evaluarea personalului artistic, pentru stabilirea drepturilor salariale, faţă de împrejurarea că Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008 a fost anulată (în primă instanţă, de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2.878 din 9 iulie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.601/2/2009, soluţie menţinută în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2.286 din 4 mai 2010), iar o altă hotărâre de Guvern nu a mai a fost ulterior emisă până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, care a abrogat dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 (astfel cum au fost acestea modificate şi completate prin Legea nr. 353/2007) în ceea ce priveşte instituirea sistemului derogatoriu de salarizare. 43. Drepturile salariale al căror izvor ar trebui căutat, conform susţinerilor intimaţilor-reclamanţi, la nivelul anului 2009, în raport cu dispoziţiile art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 şi cu împrejurarea intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008 abia la data de 1 ianuarie 2009, nu au fost acordate reclamanţilor nici în cursul anului 2009 şi nici ulterior, asupra acestui aspect nesubzistând diferenţe de opinie între părţi. 44. Prin urmare, la nivelul anului 2010, atunci când a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009, şi prevederile art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, articol nou introdus prin Legea nr. 353/2007, au fost abrogate în mod expres, intimaţii-reclamanţi nu aveau în plată acele drepturi, ci doar dreptul de a acţiona în instanţă pentru a obţine un calcul corect al respectivelor drepturi. 45. Art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 se referă la ipoteza păstrării salariilor aflate în plată, or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, aceste drepturi salariale, pretinse de către reclamanţi abia la nivelul anului 2017, nu subzistau în plată, în mod efectiv, în cursul anului 2009, iar dreptul la acţiune al reclamanţilor intimaţi cu privire la schimbarea modului de calcul al drepturilor salariale s-a prescris, cel mai târziu, la data de 31 decembrie 2012 (faţă de susţinerea potrivit căreia modul de calcul, reglementat prin art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 şi detaliat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008, trebuia avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009). Ulterior acestei date, cât timp nu mai poate fi vorba despre un drept la acţiune în privinţa obligării angajatorului la un alt mod de calcul al drepturilor salariale, prin aplicarea altor dispoziţii legale decât cele avute în vedere, nu poate subzista distinct de această împrejurare nici protecţia juridică (materializată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti) pentru drepturi izvorâte direct dintr-un drept la acţiune neexercitat în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2009 şi 31 decembrie 2012, chiar dacă, strict din perspectiva evitării invocării de către partea adversă a prescripţiei dreptului material la acţiune, reclamanţii intimaţi au solicitat aceste drepturi numai pentru intervalul de trei ani, anterior datei înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Bucureşti, în anul 2017. 46. Numai că aceste drepturi salariale ar fi trebuit să aibă, ca justificare procesuală, exercitarea dreptului material la acţiune în privinţa dreptului la calcularea corectă a unor drepturi salariale în interiorul termenului de trei ani de la data aplicării actului normativ invocat ca temei al calcului, termen în care reclamanţii intimaţi au rămas în pasivitate, astfel că, la nivelul anului 2017, o instanţă judecătorească nu le mai poate recunoaşte un efect (şi anume, dreptul la calcularea corectă a unor drepturi salariale începând cu anul 2014) cât timp reclamanţii intimaţi nu au acţionat, în interiorul termenului legal de prescripţie, în privinţa dreptului material la acţiune care privea chiar calculul iniţial al drepturilor, chiar inexistenţa acestui calcul stând la baza pretinderii drepturilor în anii subsecvenţi anului 2014, aşa cum rezultă indubitabil din motivarea cererii de chemare în judecată din prezenta cauză. 47. În speţă, practic, pretinderea drepturilor aferente intervalului 1 martie 2014-1 martie 2017 este rezultatul invocării „în cascadă“ a unor dispoziţii legale care nu au fost aplicate de la bun început, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2009 şi care au rămas neaplicate, în privinţa obiectului lor, respectiv un nou mod de calcul al drepturilor salariale, pe toată perioada în care salariaţii puteau acţiona în instanţă pentru a pretinde un calcul corect al acestor drepturi, calcul ce ar fi stat la baza acordării, mai târziu, respectiv, aferent intervalului precizat în petitul cererii de chemare în judecată, a drepturilor pretinse. 48. În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţii intimaţi a principiului nediscriminării s-a arătat că ar trebui să subziste o diferenţă nejustificată de tratament între salariaţii din ramura cultură care primesc drepturile salariale calculate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 353/2007 şi după data de 1 ianuarie 2010 şi cei care nu le primesc la fel calculate. 49. Or, o asemenea diferenţă nejustificată nu subzistă pentru că salariaţii din ramura cultură care primesc, în prezent, drepturile salariale calculate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 353/2007 şi după data de 1 ianuarie 2010 au acţionat în instanţă, câştigând acest drept în urma unei hotărâri judecătoreşti prin care pretenţiile le-au fost admise, iar nu ca urmare a interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în mod diferit, de către angajatori, după cum cei care au achitat alte drepturi salariale (mai mari decât cele acordate reclamanţilor intimaţi) au urmat o asemenea conduită pentru că au fost obligaţi prin hotărâri judecătoreşti punctuale care nu îşi extind efectele şi asupra celor care nu au ieşit din pasivitate mai devreme (cum este şi cazul reclamanţilor intimaţi din prezenta cauză care nu au acţionat pe tot parcursul intervalului cuprins între 1 ianuarie 2009 şi finalul anului 2012). 50. Nimic de natură obiectivă nu i-a împiedicat - dimpotrivă, chiar legea, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), le permitea - pe reclamanţi să îşi exercite dreptul de a sesiza instanţa de judecată competentă în intervalul de trei ani de la data indicată chiar de reclamanţii intimaţi ca fiind data izvorului de drept al pretenţiilor formulate. 51. Faptul că reclamanţii intimaţi au solicitat doar drepturile salariale aferente unui interval de trei ani, anterior datei formulării cererii de chemare în judecată, nu e definitoriu în cauză şi, de altfel, a fost şi infirmat, parţial, de dispozitivul sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, aceştia nedeclarând apel în cauză în ceea ce priveşte reţinerea, de către instanţa de fond, pentru un anumit interval, a incidenţei prescrierii dreptului material la acţiune pentru pretenţiile ce au format obiectul acţiunii. 52. Prin acest „artificiu“, reclamanţii au încercat, în realitate, să îşi mascheze conduita pasivă în decursul intervalului amintit în considerentele ce preced - nesolicitând plata unor diferenţe salariale pentru respectivul interval - în condiţiile în care pretinderea şi eventuala câştigare a unor diferenţe de drepturi salariale pentru un interval de trei ani înseamnă, în termeni de apreciere asupra urmării unei conduite procesuale pragmatice, oricum, mai mult decât pretinderea acestora aferent unui interval mai lung care ar fi adus în discuţie, mult mai evident, problema pasivităţii intimaţilor reclamanţi în intervalul de trei ani de la data la care pretind că li s-a născut dreptul de a fi salarizaţi între alte limite decât restul personalului bugetar. 53. În privinţa celei de-a doua întrebări, aceasta ar deveni redundantă dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar aprecia punctul de vedere exprimat în cele ce preced, ca întemeiat, sau dacă ar decide, în lumina altor considerente, că reclamanţii intimaţi nu pot pretinde, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, ca, în calculul drepturilor lor salariale, să fie aplicat art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, astfel cum a fost aceasta modificată şi completată prin Legea nr. 353/2007. 54. Însă, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va statua că prevederile art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 ar fi trebuit să se aplice, din perspectiva modului de calcul al drepturilor salariale, şi după data de 1 ianuarie 2010, problema actului normativ în raport cu care ar fi trebuit realizată evaluarea profesională a salariaţilor Operei Naţionale Bucureşti, în anul 2009, redevine una de actualitate şi de interes deosebit pentru soluţionarea cauzei deduse judecăţii. 55. Contrar celor reţinute în acest sens de către Curtea de Apel Bucureşti într-o cauză similară, completul de judecată care a formulat prezenta sesizare pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, plecând de la faptul că părţile din prezenta cauză au fost terţi faţă de litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 2.286 din 4 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.601/2/2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că anularea hotărârii Guvernului a produs efecte în ceea ce îi privea doar de la data pronunţării deciziei de către instanţa supremă, ceea ce înseamnă că evaluarea personalului trebuia făcută, pentru anul 2009, în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008, apelanta-pârâtă Opera Naţională Bucureşti neputându-se prevala de anularea hotărârii Guvernului în anul 2010, deoarece, pentru ea şi pentru reclamanţi, această anulare din anul 2010 a produs efecte doar pentru viitor, în timp ce obligaţia sa de evaluare a rămas una anuală, iar, aferent anului 2009, la finalul anului 2009 - începutul anului 2010, ea ar fi trebuit să se realizeze potrivit hotărârii Guvernului ulterior anulate. 56. În opinia completului de judecată al instanţei de sesizare, principial, lipsa unei hotărâri a Guvernului (justificată, în prezenta cauză, în chip particular, prin cronologia evenimentelor, generată de faptul că, la data la care a produs efecte definitive anularea hotărârii Guvernului mai sus amintite, fusese deja abrogată prevederea din corpul legii care făcea utilă o astfel de hotărâre de Guvern) şi/sau a unui ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale nu poate fi imputată salariaţilor şi nu poate produce efecte negative - recunoscute ca legale printr-o hotărâre judecătorească - manifestate prin menţinerea unui nivel de salarizare prin care, practic, nu au fost niciodată puse în aplicare dispoziţii legale exprese care recunoşteau dreptul salariaţilor din instituţiile de cultură de a fi salarizaţi în mod diferit faţă de restul personalului din sistemul bugetar, pentru că, altminteri, s-ar recunoaşte dreptul unei instituţii de a nu respecta legea, prin simpla ignorare a atribuţiilor ce îi revin (respectiv atribuţia de a emite o hotărâre de Guvern sau un ordin de ministru) până la momentul în care legea anterioară (nepusă, în realitate, în aplicare, tocmai ca efect al inacţiunii mai susamintite) ar fi abrogată. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 57. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, datele comunicate de instanţele naţionale au relevat că practica judiciară identificată la nivelul Curţilor de Apel Braşov, Cluj, Bucureşti, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Timişoara este majoritară, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 15^1 şi a anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, şi ulterior datei de 1 ianuarie 2010. 58. S-a reţinut de către instanţe că Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008 este un act normativ cu putere inferioară Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 şi Legii nr. 353/2007, astfel că nu se poate aprecia că prevederile art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 ar fi intrat în vigoare doar la data publicării normelor metodologice. 59. În acelaşi timp s-a observat că, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, s-a prevăzut ca salariile cuvenite începând cu 1 ianuarie 2010 să fie menţinute în cuantumul avut la data de 31 decembrie 2009. 60. Astfel, s-a reţinut că păstrarea în anul 2010 a salariilor din decembrie 2009 nu reprezintă un argument care să conducă la concluzia netemeiniciei acţiunii, cât timp unităţile angajatoare trebuiau să stabilească salariile potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2007, şi nu potrivit vechilor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 154/1998 şi Hotărârea Guvernului nr. 125/1999, iar drepturile salariale stabilite ulterior, în temeiul actelor normative care s-au succedat în materia salarizării, trebuiau să se raporteze la salariul calculat în modalitatea expusă anterior. 61. Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi în situaţia în care sa stabilit anterior, prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, că drepturile cuvenite salariaţilor pentru anul 2009 sunt cele care includ în calcul prevederile Legii nr. 353/2007, motiv pentru care s-a apreciat că şi pentru anul 2010, faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, salariaţii trebuiau să beneficieze de salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 353/2007. 62. Instanţele au reţinut că nu se poate afirma în mod întemeiat că nu pot fi aplicate prevederile art. 15^1, introduse prin Legea nr. 353/2007, din cauza lipsei emiterii normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, câtă vreme erau încă în vigoare normele de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru instituţiile publice şi de cultură aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 125/1999, cadru normativ pentru toate instituţiile de cultură. În plus, adoptarea cu întârziere a normelor metodologice nu este imputabilă reclamanţilor. 63. În opinia minoritară, soluţiile au fost de respingere a acţiunilor reclamanţilor, reţinându-se că, în condiţiile în care Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008 a fost anulată, pentru perioada în care art. 15^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 şi grila anexă la acest act normativ au fost în vigoare (până pe 1 ianuarie 2010) nu se putea proceda la aplicarea grilei de salarizare prin evaluarea personalului conform normelor metodologice anterioare (Hotărârea Guvernului nr. 125/1999) şi care vizau punerea în aplicare a unei alte legi (Legea nr. 154/1998), deoarece combinarea dispoziţiilor din două acte normative succesive este hibridă şi duce la crearea unei a treia legi (lex tertia), consecinţă inadmisibilă, deoarece ar însemna ca organele administrative sau organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine, intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului. 64. S-a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 353/2007 sunt inaplicabile, întrucât nu există o modalitate de calcul al drepturilor salariale consacrate de acest act normativ, astfel încât dreptul ce face obiectul acţiunii este un drept virtual. De asemenea, o eventuală obligaţie de calculare a drepturilor salariale conform art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 ar fi imposibil de executat, întrucât modul de calcul nu rezultă clar din lege. 65. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.391/C/3.189/III-5/2018 din 16 noiembrie 2018, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 66. Dispoziţiile Legii nr. 353/2007 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 nu au făcut până în prezent obiectul controlului de constituţionalitate. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 67. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 68. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele: 69. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 70. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul textului de lege citat, instituie o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, respectiv: - existenţa unei cauze în curs de judecată; – judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 71. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ. 72. În doctrină, acestea au fost identificate după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; problema de drept să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 73. Verificându-se întrunirea acestor condiţii, se constată că ele se regăsesc doar parţial, sesizarea neîndeplinind toate exigenţele procedurale menţionate pentru a fi admisibilă. 74. Astfel, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a curţii de apel învestită în ultimă instanţă, sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluţionare. 75. Referitor la punctul 1 al întrebării, „Pentru personalul bugetar căruia modalitatea de stabilire şi calcul al salariului de bază i-a fost prevăzută în art. 15^1 şi în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, introduse prin Legea de aprobare nr. 353/2007, această modalitate de stabilire şi de calcul al salariilor de bază ar fi trebuit avută în vedere, sub aspectul cuantumului salariului de bază datorat, şi ulterior datei de 1 ianuarie 2010, în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare?“, se constată că nu este îndeplinită condiţia noutăţii. 76. Noutatea chestiunii de drept care face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de cea a lipsei statuării asupra chestiunii de drept cu dezlegarea căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, iar în lipsa unei definiţii a „noutăţii“ şi a unor criterii de determinare a acestei noţiuni în conţinutul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiţiei noutăţii revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa sa anterioară^1. ^1 Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015 şi Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015. 77. Pentru a conchide asupra noutăţii chestiunii de drept este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanţelor judecătoreşti (control a posteriori). 78. Un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are mai degrabă un potenţial de a conţine probleme noi de drept care ar fi susceptibile de a genera practică neunitară, decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare mai recente ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare. 79. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor în urma unei interpretări a dispoziţiilor legale incidente, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 80. Orientarea instanţelor spre o anumită interpretare a normelor analizate face ca, pe de o parte, chestiunea de drept supusă dezbaterii să îşi piardă caracterul de noutate, iar, pe de altă parte, ca problema de drept să nu mai prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 81. Or, aşa cum rezultă din jurisprudenţa analizată la punctul VI din prezenta decizie, chestiunea ce se solicită a fi dezlegată prin pronunţarea unei hotărâri prealabile şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară şi în opinia majoritară a instanţelor judecătoreşti, acestea stabilind că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 15^1 şi a anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, aşa cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007 şi ulterior datei de 1 octombrie 2010, argumentându-se că prevederile Legii nr. 353/2007 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 nu au fost abrogate prin actele normative adoptate pe parcursul anului 2009, astfel încât trebuiau aplicate în continuare şi după 1 ianuarie 2009, când au fost adoptate şi normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007. 82. Este evident aşadar că în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat o problemă de drept într-o anumită perioadă de timp (în speţă, hotărârile înaintate de instanţele naţionale datează din perioada 2012-2017), nu se impune intervenţia mecanismului legal de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă. 83. Pentru punctul 2 al întrebării, „Faţă de dispoziţiile art. 15^1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, introduse prin Legea de aprobare nr. 353/2007 şi de împrejurarea anulării de către instanţa de contencios administrativ a Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază, care este actul normativ aplicabil evaluării performanţelor profesionale ale salariaţilor, în scopul stabilirii salariilor de bază ale acestora?“, condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării este îndeplinită, însă doar formal, întrucât atât actul normativ la care se face trimitere, cât şi actul normativ anulat de instanţa de contencios administrativ sunt din anul 2007, respectiv 2008, deci cu mult anterioare intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, existând deja o bogată practică judiciară pe această chestiune. 84. În cazul supus prezentei analize se reţine că obiectul principal al sesizării de la punctul 2 este indicarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a actului normativ aplicabil evaluării performanţelor profesionale ale salariaţilor, în scopul stabilirii salariilor de bază ale acestora, ca urmare a anulării Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008 în instanţa de contencios administrativ. 85. Or, această modalitate de formulare a întrebării nu se încadrează în mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile. 86. În considerarea argumentelor expuse se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile restrictive de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel că, în prezenta cauză, nu poate fi valorificat acest mecanism prevăzut de legiuitor, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile fiind stabilit numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept noi, cerinţe ce nu se regăsesc în cauză. 87. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 8.793/3/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "1. Pentru personalul bugetar căruia modalitatea de stabilire şi calcul al salariului de bază i-a fost prevăzută în art. 15^1 şi în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, introduse prin Legea de aprobare nr. 353/2007, această modalitate de stabilire şi de calcul al salariilor de bază ar fi trebuit avută în vedere, sub aspectul cuantumului salariului de bază datorat, şi ulterior datei de 1 ianuarie 2010, în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare?2. Faţă de dispoziţiile art. 15^1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, introduse prin Legea de aprobare nr. 353/2007 şi de împrejurarea anulării de către instanţa de contencios administrativ a Hotărârii Guvernului nr. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază, care este actul normativ aplicabil evaluării performanţelor profesionale ale salariaţilor, în scopul stabilirii salariilor de bază ale acestora?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
