Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza finală şi ale art. 68 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cornel Teodor Volintiru în Dosarul nr. 10.380/4/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.633 D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 1.068 din 5 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.380/4/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. (5) teza finală şi ale art. 68 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cornel Teodor Volintiru într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 67 alin. (5) teza finală din Codul de procedură penală au un caracter confuz şi contradictoriu, întrucât dau posibilitatea instanţei să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare, indiferent dacă este sau nu motivată, în condiţiile în care obiectul cererii de recuzare priveşte compunerea respectivei instanţe. Se arată că, în ipoteza invocată, instanţa de judecată nu beneficiază de prezumţia de imparţialitate şi independenţă. Referitor la prevederile art. 68 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, conform cărora cererea de recuzare se soluţionează în 24 de ore, se susţine că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât este imposibil ca persoana condamnată să formuleze apărări care să ajungă la instanţă şi să poată fi soluţionate într-un interval de timp atât de scurt. Se arată că cele două prevederi legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile şi că respectă principiul egalităţii în drepturi a persoanelor, întrucât se aplică în mod egal tuturor destinatarilor legii, fără privilegii şi fără discriminări. Se precizează că prevederile art. 67 alin. (5) teza finală şi ale art. 68 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, câtă vreme asupra cererii de recuzare se pronunţă o instanţă de judecată cu jurisdicţie deplină, care se bucură de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate, iar asigurarea unei căi de atac în această materie nu este impusă de reglementările internaţionale la care România este parte. Se arată că soluţionarea cererii de recuzare de către completul în faţa căruia este formulată cererea nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, întrucât acesta nu analizează temeinicia motivelor de recuzare, ci admisibilitatea cererii, prin raportare la condiţii de formă prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală. Se susţine că textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât instanţa de judecată care soluţionează cererea de recuzare se bucură de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate, chiar şi atunci când însuşi completul recuzat constată inadmisibilitatea cererii de recuzare. Referitor la termenul de 24 de ore, prevăzut la art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că procedura de soluţionare a cererii de recuzare are un caracter urgent, aspect care justifică termenul scurt, astfel reglementat. Se susţine că formularea unei cereri de recuzare presupune cunoaşterea prealabilă de către persoana care o promovează a motivelor ce stau la baza acesteia şi că acordarea unui termen acesteia pentru detalierea sau fundamentarea motivelor ar fi de natură să prejudicieze grav interesele societăţii. În acest context, se subliniază că dreptul la apărare, mai ales în materie penală, trebuie exercitat cu bună-credinţă. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că instanţa în faţa căreia este invocată cererea de recuzare nu se pronunţă asupra fondului argumentelor invocate, ci verifică îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute la art. 67 alin. (2)-(5) din Codul de procedură penală, motiv pentru care nu se poate susţine că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Se arată, totodată, că existenţa unei cauze de recuzare determină nulitatea absolută a sentinţei, conform art. 421 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, sau constituie temei al formulării unei contestaţii în anulare, conform art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Referitor la prevederile art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea sunt menite să asigure desfăşurarea cu celeritate a procesului penal, fără a prejudicia caracterul echitabil al procedurii şi dreptul la apărare al celui care a formulat cererea de recuzare. Se arată că este firesc ca petentul să cunoască de la bun început motivele pe care se întemeiază cererea de recuzare pe care o formulează şi că nimic nu îl împiedică pe acesta ca la momentul prezentării la termenul stabilit să depună concluzii scrise sau să îşi susţină cererea printr-un avocat. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 67 alin. (5) teza finală şi ale art. 68 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 67 alin. (5): „Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2)-(4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare.“; – Art. 68 alin. (5): „Soluţionarea abţinerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită.“ 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi ale art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 67 alin. (5) teza finală din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 440 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, prin care a constatat constituţionalitatea acestora. Prin decizia precitată, paragrafele 17-19, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate reglementează etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recuzare, prin raportare la prevederile art. 67 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală. Astfel, completul de judecată în faţa căruia se formulează cererea de recuzare trebuie să examineze formal existenţa sau inexistenţa în conţinutul cererii a unuia sau a mai multor temeiuri de fapt şi de drept. Totodată, completul de judecată verifică dacă anterior nu a mai fost formulată o altă cerere de recuzare, faţă de acelaşi judecător, pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt. Curtea a constatat că, în baza dispoziţiilor legale incidente, completul din care face parte judecătorul recuzat poate respinge ca inadmisibilă o cerere de recuzare doar în cazurile enumerate limitativ, în cuprinsul art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală. În măsura în care, în urma examenului de admisibilitate, în principiu, completul de judecată constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 67 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală pentru formularea cererii de recuzare, acesta are obligaţia de a trimite cererea de recuzare spre soluţionare completului competent să o soluţioneze. Potrivit dispoziţiilor incidente în această materie, completul de judecată ce analizează în principiu recuzarea nu are posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă cererea cu motivarea că aceasta este nefondată sau în mod vădit nefondată. 14. Curtea a reţinut că prin etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recuzare legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului de drept şi a posibilităţilor de tergiversare a soluţionării cauzelor, în deplină concordanţă cu cerinţele dreptului la un proces echitabil. De altfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare, în ansamblu, reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, respectiv pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerinţelor impuse de art. 21 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 526 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 1 iunie 2011). 15. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând în acest sens Decizia nr. 242 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iulie 2019, prin care a constatat constituţionalitatea acestora. 16. Prin Decizia nr. 242 din 16 aprilie 2019, precitată, paragrafele 17-21, Curtea a reţinut că procedura de soluţionare a cererii de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, ci este vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură îi dau un caracter jurisdicţional numai în sens formal. 17. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar, potrivit dispoziţiilor art. 127 din Constituţie, „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“. De asemenea, Curtea a luat în considerare şi prevederile cuprinse în art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Având în vedere aceste prevederi constituţionale, Curtea a statuat că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Aşa fiind, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale, având în vedere că aceasta face parte integrantă din procedura de judecată. 18. De asemenea, Curtea a reţinut că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri de judecată. 19. În aceste condiţii, Curtea a constatat că soluţionarea cererilor de recuzare, potrivit noii reglementări, trebuie însoţită, de asemenea, de dezideratul asigurării celerităţii acestei proceduri, tocmai pentru a nu se impieta asupra soluţionării în ansamblu a cauzei. De altfel, Curtea a observat că, potrivit tezei a doua a alin. (5) al art. 68 din Codul de procedură penală, „dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii“, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită. 20. Curtea a reţinut, totodată, că, deşi procedura soluţionării cererii de recuzare nu este în principiu publică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să îşi susţină prin avocat cererea. 21. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a constatat că prevederile art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa anterior invocată, atât considerentele, cât şi soluţia mai sus analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 242 din 16 aprilie 2019, referitor la termenul de 24 de ore, prevăzut la art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că procedura de soluţionare a cererii de recuzare are un caracter urgent, aspect care justifică termenul scurt, astfel reglementat, şi, de asemenea, că formularea unei cereri de recuzare presupune cunoaşterea prealabilă de către cel care o promovează a motivelor care stau la baza acesteia. Aşa fiind, acordarea unui termen persoanei care formulează o cerere de recuzare, pentru detalierea sau fundamentarea motivelor, ar fi de natură să prejudicieze grav interesele societăţii, dreptul la apărare, mai ales în materie penală, impunându-se a fi exercitat cu bună-credinţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornel Teodor Volintiru în Dosarul nr. 10.380/4/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (5) teza finală şi ale art. 68 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
