Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Mirela Cottea în Dosarul nr. 18.953/300/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 222D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Ioan Vladimir Olteanu, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a depus la dosar note scrise în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate formulate, la care a anexat hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză şi extrase de pe portalul instanţelor judecătoreşti în care sunt menţionate dosare având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a întocmi un anumit act. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi 21, fiind lipsite de claritate şi predictibilitate, aşa încât, pentru o corectă şi constituţională interpretare, acest text trebuie să prevadă citarea tuturor părţilor din raportul execuţional. Se menţionează că, prin Decizia nr. 1.545 din 17 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a apreciat că textul criticat este destul de clar, în sensul că se citează toate părţile, însă practica judiciară a infirmat această soluţie a instanţei de contencios constituţional. Se arată că, potrivit portalului instanţelor judecătoreşti, în dosarele având ca obiect soluţionarea unor astfel de plângeri sunt părţi petenţii şi executorul judecătoresc, fără participarea tuturor părţilor din raportul execuţional. Se susţine că practica judiciară nu procedează la interpretarea normelor criticate în sensul că aceste plângeri se judecă cu citarea tuturor părţilor din dosarul de executare. Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în procedura prevăzută de art. 56 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, în condiţiile în care textul nu prevede cu claritate şi predictibilitate obligativitatea citării tuturor părţilor din raportul execuţional, încalcă dreptul la apărare, principiul egalităţii în drepturi şi liberul acces la justiţie. Ca atare, textul criticat este lipsit de predictibilitate din perspectivă constituţională. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.545 din 17 noiembrie 2009. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 18.953/300/2016*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Excepţia a fost ridicată de Mirela Cottea în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 11.066 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva refuzului executorului judecătoresc de a întocmi un anumit act în cadrul procedurii executării silite. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că trebuie citate doar partea care formulează cererea şi executorul judecătoresc, şi nu toate părţile din dosarul de executare, întrucât dreptul la un proces echitabil presupune şi faptul ca persoana care urmează a fi afectată prin hotărârea pronunţată să aibă cunoştinţă de existenţa dosarului, în sensul de a fi citată şi a putea formula apărări. În speţa în care a fost ridicată excepţia, măsura solicitată de reclamant, respectiv emiterea actului de adjudecare, avea consecinţe directe asupra patrimoniului autoarei excepţiei, întrucât imobilul adjudecat trecea din patrimoniul său în cel al reclamantului. Ca atare, autoarea excepţiei susţine că, prin neintroducerea sa în cauză, nu a putut formula apărări care să conducă la respingerea cererii reclamantului, deşi existau atât argumente de fond, cât şi argumente procedurale în acest sens. 7. În final, se afirmă că „sintagma «apărarea drepturilor» folosită în cuprinsul art. 21 alin. (1) din Constituţie vizează şi ipoteza defensivă, de apărare în faţa exercitării abuzive a unor drepturi“. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei prezent la şedinţa publică, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Judecarea plângerii se face cu citarea părţilor.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, relativ la executorii judecătoreşti, în jurisprudenţa sa a statuat că aceştia „sunt învestiţi cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc foloseşte toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 153 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, paragraful 25). 15. Curtea observă că dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 188/2000 sunt cuprinse în capitolul V: „Desfăşurarea activităţii executorilor judecătoreşti“ şi stabilesc că refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuţiile prevăzute la art. 7 lit. b)-i) din lege - respectiv: notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; comunicarea actelor de procedură; recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească; constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă; întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale, urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă; întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz; orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui - se motivează, dacă părţile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. În situaţia refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor menţionate, partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc. Judecarea plângerii se face cu citarea părţilor, hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului, iar executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitivă. Aşadar, dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 188/2000 reglementează calea de atac pe care o are la dispoziţie partea interesată, respectiv plângerea împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a întocmi un anumit act în cadrul procedurii executării silite, alin. (3) - criticat prin prezenta excepţie - stabilind că judecarea plângerii se face cu citarea părţilor. Prin urmare, plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc, reglementată de dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 188/2000, este singurul mijloc procesual prin care se poate soluţiona nemulţumirea unei persoane interesate în executare împotriva unui pretins refuz al executorului judecătoresc. 16. Relativ la aceste dispoziţii, prin Decizia nr. 1.545 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 26 ianuarie 2010, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 53 şi 58 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, devenite art. 56 şi 61 în forma republicată a legii, Curtea a statuat că „în ceea ce priveşte participarea părţilor la judecarea cererilor adresate instanţei, în cazul plângerii introduse la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, dispoziţiile art. 53 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 prevăd că judecarea plângerii se face cu citarea părţilor, deci a tuturor persoanelor implicate în raportul juridic execuţional. În ceea ce priveşte contestaţia la executare, aceasta se judecă, potrivit dispoziţiilor art. 402 din Codul de procedură civilă, cu procedura prevăzută pentru judecată în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător, deci inclusiv sub aspectul participării părţilor la judecată. Prin urmare, Curtea constată că motivele pe care se întemeiază excepţia de neconstituţionalitate nu pot fi primite, textele de lege criticate oferind suficiente garanţii pentru asigurarea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.“ 17. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia dreptul la un proces echitabil presupune şi faptul ca persoana care urmează a fi afectată prin hotărârea pronunţată să aibă cunoştinţă de existenţa dosarului, Curtea reţine că atât în vechea, cât şi în actuala reglementare procesual civilă, debitorul este parte a raportului juridic execuţional şi, potrivit art. 60 şi 61 din Legea nr. 188/2000, actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, iar cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Ca atare, având în vedere cele menţionate, Curtea constată că prevederile de lege criticate, stabilind că judecarea plângerii formulate împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a întocmi un anumit act în cadrul procedurii executării silite se face cu citarea părţilor, impun pentru instanţa judecătorească stabilirea cadrului procesual prin citarea tuturor persoanelor implicate în raportul juridic execuţional şi nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, aşa cum susţine autoarea excepţiei, ci garantează dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Prin urmare, faptul că în această procedură nu au fost citate toate părţile, aşa cum reglementează dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, nu constituie un viciu de neconstituţionalitate a prevederii criticate, ci o problemă de aplicare a normelor legale incidente în procedura executării silite a cărei competenţă de verificare cade în sarcina instanţelor judecătoreşti ierarhic superioare, iar nu a instanţei de contencios constituţional. 18. De asemenea, Curtea reţine că, deşi autoarea excepţiei invocă în mod formal art. 16 din Legea fundamentală, în realitate, aceasta nu motivează pretinsa contrarietate a prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate. Prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. 19. Cu privire la susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate de a se analiza, în mod suplimentar, încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva clarităţii şi predictibilităţii textului de lege criticat, Curtea constată că nu poate primi această solicitare, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 272 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 4 septembrie 2013, sau Decizia nr. 332 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 2 iulie 2019). 20. În final, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 388 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2015, paragraful 14, şi Decizia nr. 417 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016, paragraful 22, a statuat că, în procedura de executare, „actul de adjudecare este un act de autoritate publică întocmit cu respectarea normelor şi formalităţilor legale, iar persoana care dobândeşte bunul valorificat prin vânzarea la licitaţia publică este convinsă că a participat la o procedură legală, desfăşurată cu respectarea strictă a exigenţelor legale în materia executării silite, prin procedura execuţională privind adjudecarea urmărindu-se realizarea efectivă a dreptului şi restabilirea urgentă a ordinii sociale esenţiale statului de drept“. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mirela Cottea în Dosarul nr. 18.953/300/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
