Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Piteşti -– Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 6.225/109/2017, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.631D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte partea. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 275 din 23 aprilie 2019, despre care se arată că sunt aplicabile în prezenta cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 69/C/CC/DL din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.225/109/2017, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri prin care a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală, rezultă că o contestaţie formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar este suspensivă de executare. Se susţine că aplicarea textului criticat în această interpretare încalcă libertatea individuală, astfel cum aceasta este protejată prin Constituţie şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se arată că, potrivit art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală, contestaţia formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare. În situaţia în care prima instanţă a admis cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, iar procurorul nu a formulat contestaţie, dispoziţia de punere în libertate a inculpatului este definitivă, chiar dacă inculpatul, fiind nemulţumit de obligaţiile stabilite în sarcina sa în cadrul măsurii arestului la domiciliu/controlului judiciar, a formulat contestaţie, întrucât în cadrul contestaţiei nu i se poate crea o situaţie mai grea. În aceste condiţii, instanţa nu poate reveni asupra soluţiei de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu/controlul judiciar, urmând să analizeze doar criticile referitoare la conţinutul arestului la domiciliu/controlului judiciar. Se susţine că, în această situaţie, la expirarea termenului în care procurorul poate formula contestaţie, încheierea primei instanţe este executorie. Se arată că, dacă s-ar accepta interpretarea criticată, s-ar ajunge la situaţia în care, cu toate că prima instanţă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, inculpatul ar rămâne privat de libertate o perioadă de timp de până la 9 zile. Or, de vreme ce judecătorul primei instanţe a stabilit că, pentru atingerea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, este suficientă măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, privarea de libertate a inculpatului până la soluţionarea contestaţiei apare ca nejustificată, fiind contrară prevederilor art. 23 alin. (9) din Constituţie şi celor ale art. 5 paragraful 1 din Convenţie. Se susţine că această interpretare descurajează inculpatul să formuleze calea de atac reglementată la art. 204 din Codul de procedură penală şi, totodată, că ea este aplicabilă şi prevederilor art. 205 alin. (3) şi art. 206 alin. (4) din Codul de procedură penală. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în ipoteza reglementată la art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, încheierea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară este, deopotrivă, o încheiere de revocare a măsurii preventive iniţiale, dar şi o încheiere de luare a unei noi măsuri preventive. Aşa fiind, faptul că legiuitorul nu enumeră această încheiere printre cele a căror executare nu se suspendă ca urmare a formulării contestaţiei nu poate fi interpretat, per a contrario, în sensul că măsura preventivă iniţială ar rămâne în fiinţă. Se susţine că cea care urmează să fie pusă în executare, de îndată, nefiind afectată de formularea contestaţiei de către inculpat, este noua măsură preventivă luată de instanţă. Se afirmă că la aceeaşi concluzie conduc şi prevederile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, care impun judecătorului să soluţioneze contestaţia procurorului mai înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, aceasta însemnând că, în privinţa noii măsuri preventive, are efect suspensiv de executare numai contestaţia procurorului, nu şi cea a inculpatului. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.“ 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (9) referitor la libertatea individuală şi ale art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 13. Prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 12-41, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează regula generală potrivit căreia hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Alineatul (2) al aceluiaşi articol reglementează posibilitatea stabilirii, la nivel legislativ, a situaţiilor ce constituie excepţii de la regula generală, în sensul că legiuitorul poate stabili că anumite hotărâri nedefinitive sunt executorii. 14. Curtea a reţinut că art. 550 din Codul de procedură penală nu distinge, acesta referindu-se la toate tipurile de hotărâri penale, întrucât orice hotărâre penală poate fi, în principiu, susceptibilă să fie pusă în executare în integralitatea sa ori să conţină dispoziţii ce pot fi puse în executare (sentinţe, decizii, încheieri). 15. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală instituie o excepţie de la regula generală reglementată prin art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul că, deşi nedefinitive (acestea putând fi atacate cu contestaţie), încheierile prin care, în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune luarea unei măsuri preventive, cele prin care admite propunerea de prelungire a unei măsuri preventive ori cele prin care constată încetată de drept o măsură preventivă anterior dispusă sunt executorii de la data pronunţării. 16. Curtea a constatat că această enumerare a textului determină concluzia potrivit căreia orice altă hotărâre referitoare la măsurile preventive pronunţată în cursul urmăririi penale este supusă regulii generale de la art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind executorie de la momentul rămânerii definitive. Hotărârile referitoare la măsurile preventive pronunţate în cursul urmăririi penale pot privi revocarea măsurii preventive, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai grea. 17. În ceea ce priveşte hotărârea referitoare la înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, în cursul urmăririi penale, Curtea a observat că, potrivit art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din acelaşi act normativ. 18. Hotărârea referitoare la înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, în cursul urmăririi penale, poate fi contestată, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. 19. Curtea a constatat că încheierea prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai uşoară este executorie de la momentul rămânerii definitive, adică din momentul împlinirii termenului în care poate fi formulată contestaţia sau din momentul pronunţării încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia. 20. Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, dispoziţiile art. 204 alin. (4) şi alin. (5) din Codul de procedură penală dispun că, în cazul contestaţiei formulate de inculpat, aceasta se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare, iar contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. 21. Curtea a apreciat că termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor în cazul soluţionării contestaţiei formulate de către inculpat nu este un termen de recomandare. Dimpotrivă, acest termen trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestaţiei formulate de către inculpat şi până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile. Numai în cazul în care această durată este mai mică de 5 zile sunt aplicabile cele statuate în practică, contestaţia formulată de către inculpat soluţionându-se înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, practic într-un termen mai mic de 5 zile. Astfel, încheierea prin care sa dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai uşoară capătă caracter executoriu cel mai târziu la expirarea măsurii preventive mai grele (cea care se înlocuieşte). 22. În acest context, Curtea a observat că hotărârea prin care se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai uşoară poate fi contestată atât de inculpat, cât şi de procuror. 23. În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei formulate exclusiv de către inculpat, ca regulă generală, Curtea a constatat că principiul enunţat anterior interzice instanţei de apel sau de recurs în casaţie ca, soluţionând cauza, să creeze o situaţie mai grea pentru persoana care a declarat apel sau recurs în casaţie (în cazul în care doar aceasta a introdus calea de atac). Totodată, regula se aplică şi în cazul apelului sau recursului în casaţie declarat de procuror în favoarea unei părţi, în sensul că instanţa de apel sau de recurs în casaţie, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru partea în favoarea căreia procurorul a declarat apel sau recurs în casaţie. 24. Astfel, Curtea a remarcat că, deşi la nivel constituţional nu se regăseşte o dispoziţie expresă care să prevadă principiul non reformatio in pejus, din jurisprudenţa Curţii rezultă, cu valoare de principiu, că acesta reprezintă o componentă a accesului liber la justiţie, fiind aplicabil în soluţionarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege. Aşa fiind, Curtea a constatat că în cazul soluţionării contestaţiei formulate exclusiv de inculpat, în cursul urmăririi penale, împotriva înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară, este aplicabil principiul non reformatio in pejus, în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate să admită contestaţia şi să înlăture aplicarea măsurii preventive mai uşoare. 25. Astfel, Curtea a reţinut că, într-adevăr, se ajunge la situaţia în care încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai uşoară nu este executorie de la momentul pronunţării, deşi contestaţia este formulată exclusiv de către inculpat, soluţionarea acesteia supunându-se principiului non reformatio in pejus. Cu alte cuvinte, măsura preventivă mai grea (care se înlocuieşte) este executată în continuare, până la pronunţarea asupra contestaţiei. 26. Curtea a reţinut că reglementarea arestului la domiciliu într-o secţiune distinctă în cadrul capitolului destinat măsurilor preventive, secţiune aşezată între măsura arestului preventiv şi măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, poate determina o analiză din perspectiva gravităţii pe care fiecare măsură preventivă o presupune, putându-se ajunge la concluzia că arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai uşoară decât arestul preventiv. 27. Pe de altă parte, Curtea a constatat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, deşi până la un anumit punct măsura preventivă a arestului la domiciliu este diferită de cea a arestului preventiv, din perspectiva naturii/substanţei, duratei, efectelor, manierii de executare şi a intensităţii, cele două măsuri privesc o interferenţă majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei. Aşa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât şi cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, care nu poate determina o discriminare pozitivă a celor din urmă, ambele categorii de persoane fiind în aceeaşi situaţie, aceea a privării de libertate (Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 26). 28. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „presupunând chiar că reclamantul ar putea fi considerat a fi consimţit să fie plasat sub arest la domiciliu, acest lucru nu poate fi echivalat cu eliberarea din detenţie“ (Hotărârea din 5 iulie 2016, pronunţată în Cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, paragraful 110). 29. Cu alte cuvinte, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu nu poate fi privită decât ca o formă continuă de privare de libertate. Un argument în acest sens îl reprezintă considerentele Deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, şi cele ale Deciziei nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015. 30. Potrivit celor prezentate anterior, atât arestul preventiv, cât şi arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu reprezintă o formă continuă de privare de libertate. Acest fapt duce la concluzia că înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu presupune şi punerea inculpatului în libertate. Punerea în libertate a inculpatului devine obligatorie când acesta nu mai este sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate, fiind sub imperiul unei măsuri restrictive de libertate, sau când faţă de acesta nu s-a mai dispus nicio măsură preventivă. 31. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, din perspectiva criticilor formulate. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa mai sus enunţată, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată prin Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 6.225/109/2017 şi constată că dispoziţiile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
