Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 826 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 826 din 9 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 150 din 15 februarie 2022

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, excepţie ridicată de Societatea Erpia - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 1.230/54/2018 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.236D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 31 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.230/54/2018, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, excepţie ridicată de Societatea Erpia - S.A. din Craiova într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, deşi legiuitorul, în virtutea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21, art. 126 alin. (2) şi art. 129, are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care pot fi exercitate căile de atac, precum şi de a impune anumite condiţii de formă în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, ţinând seama de natura şi exigenţele administrării justiţiei, aceste condiţionări nu trebuie să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate. Or, art. 61^1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost introdus prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, îngrădeşte accesul liber la justiţie consacrat prin Constituţie şi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atât prin cuantumul cauţiunii, cât şi prin configuraţia juridică, fiind de natură a impieta asupra dreptului operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităţilor contractante. Astfel, cauţiunea în discuţie, în fapt, se constituie ca o sancţiune aplicată ofertanţilor/operatorilor economici şi nicidecum ca o garanţie, aducând atingere accesului efectiv la o cale de atac împotriva actelor autorităţilor contractante, precum şi caracterului gratuit al jurisdicţiilor administrative. Accesul liber la justiţie este obstrucţionat şi prin faptul că, pe de o parte, se impune părţii vătămate ce promovează o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor plata unei cauţiuni prealabile, sub sancţiunea respingerii acesteia, şi, pe de altă parte, introducerea plângerii la instanţa de judecată competentă este condiţionată, din punctul de vedere al admisibilităţii, de existenţa şi valabilitatea acestei garanţii/cauţiuni în faza prealabilă contestaţiei formulate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
    6. De asemenea, se învederează că prin reţinerea necondiţionată a cauţiunii, care nu este similară cu taxele judiciare de timbru al căror cuantum se stabileşte în funcţie de costurile judiciare pe care le presupune buna funcţionare a justiţiei şi în cazul cărora există posibilitatea scutirii, eşalonării etc., legiuitorul ignoră prezumţia bunei-credinţe în exercitarea drepturilor procedurale aplicabile în materie civilă, precum şi în domeniul dreptului administrativ, prezumând automat reauacredinţă şi comportamentul necorespunzător ale operatorului economic a cărui contestaţie este respinsă. În ceea ce priveşte drepturile procesuale, buna-credinţă este prevăzută de Codul de procedură civilă, astfel că, în virtutea normelor legale, instanţa de judecată şi, după caz, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor trebuie să ţină seama de modul concret în care a avut loc exercitarea drepturilor procesuale pentru a răsturna prezumţia iniţială. Or, în cazul cauţiunii în discuţie, legiuitorul instituie o veritabilă sancţiune aplicabilă persoanei care, în apărarea intereselor legitime, atacă actul autorităţii contractante la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, fără ca vreo autoritate îndrituită în acest sens să stabilească caracterul abuziv al unei astfel de contestaţii.
    7. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 9 octombrie 1979, pronunţată în Cauza Airey împotriva Irlandei, Hotărârea din 13 mai 1980, pronunţată în Cauza Artico împotriva Italiei, şi Hotărârea din 9 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Saez Maeso împotriva Spaniei), prin care este dezvoltat înţelesul conţinutului art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prin care s-a statuat că scopul Convenţiei este să apere drepturi concrete şi efective, iar nu drepturi teoretice sau iluzorii, astfel că normele legale referitoare la formele de acces la o instanţă, respectiv condiţiile de admisibilitate a unei căi de atac nu trebuie să fie de o astfel de manieră încât să suprime chiar dreptul respectiv.
    8. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează că impunerea obligaţiei de a achita o cauţiune drept condiţie de formulare a contestaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se circumscrie marjei de legiferare a legiuitorului de care dispune în materie procedurală. Cu toate acestea, în măsura în care cuantumul cauţiunii, prin modalitatea de calcul stabilită de legiuitor, devine împovărător şi de natură a descuraja în mod nerezonabil exercitarea căilor de atac şi utilizarea remediilor puse la dispoziţie tot de legiuitor, aceste drepturi devin iluzorii. Astfel, impunerea unei cauţiuni prin raportarea procentului de 2% la valoarea estimată cea mai mare a contractului ar putea reprezenta o ingerinţă în exercitarea dreptului fundamental prevăzut de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018.
    Prevederile criticate au următorul conţinut:
    "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează:
    a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;
    b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;
    c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;
    d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.
(2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.
(3) În cazul în care contestaţia a fost respinsă de către Consiliu, persoana care se consideră vătămată care utilizează calea de atac în condiţiile art. 29 sau art. 51 alin. (3), după caz, nu trebuie să constituie o cauţiune suplimentară.
(4) În cazul în care calea de atac reglementată de art. 29 sau art. 51 alin. (3) este utilizată de o altă persoană decât cea care a constituit cauţiunea conform alin. (1), pentru soluţionarea plângerii sau recursului, după caz, trebuie constituită în prealabil o cauţiune egală cu 50% din cauţiunea prevăzută la alin. (1).
(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare.
(8) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile de la alin. (5)-(7), cauţiunea se constituie venit la bugetul de stat la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată.
(9) Sunt scutite de la depunerea cauţiunii autorităţile contractante."

    13. Dispoziţiile criticate, în dinamica legislativă, au fost modificate, succesiv, prin art. IV pct. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, şi prin art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate în forma avută iniţial, astfel cum au produs efecte în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
    14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 [alin. (1), (2) şi (4)] - Accesul liber la justiţie, ale art. 135 [alin. (1) şi alin. (2) lit. a)] - Economia şi ale art. 148 [alin. (2) şi (4)] - Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că sunt vizate şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu prevederi constituţionale similare, concretizat prin Decizia nr. 269 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 28 octombrie 2021, Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, şi Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, decizii prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată este constituţională în raport cu criticile formulate.
    16. În ceea ce priveşte soluţia legislativă criticată în prezenta cauză, Curtea observă că aceasta impune constituirea unei cauţiuni pentru soluţionarea contestaţiei formulate atât pe cale administrativ-jurisdicţională în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi pe cale judiciară în faţa instanţei judecătoreşti, aspect care, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, este contrar prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi gratuitatea jurisdicţiilor administrative speciale.
    17. Referitor la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceste prevederi dispun, în general, cu privire la accesul liber la justiţie, aspect ce semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menţionat, are deplina legitimare constituţională de a stabili procedura de judecată (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010).
    18. De asemenea, atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57), cât şi în cea a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut şi că el poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93).
    19. Faţă de această împrejurare, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, în general, nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, şi Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004).
    20. Referitor la jurisdicţiile speciale administrative, parte componentă a art. 21 din Constituţie, Curtea, analizând dispoziţiile ce reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a constatat că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale având ca destinaţie plata unui serviciu jurisdicţional sau administrativ-jurisdicţional. Curtea a reţinut că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragraful 31, şi Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012). Astfel, verificând, spre exemplu, compatibilitatea garanţiei de bună conduită prevăzute de actele normative anterioare Legii nr. 101/2016 cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4), Curtea a constatat că soluţia legislativă în discuţie respectă cerinţa constituţională referitoare la caracterul neoneros al procedurii administrativ-jurisdicţionale, întrucât sumele reprezentând garanţia de bună conduită se fac venit la autoritatea contractantă, fără a constitui o taxă pentru administrarea justiţiei sau prestarea unor servicii de către aceasta sau, după caz, de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
    21. Aceste considerente sunt valabile, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte normele criticate prin care se instituie cauţiunea în discuţie, având în vedere faptul că, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 41, instituirea unei garanţii de bună conduită are semnificaţia unei cauţiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin stabilirea acesteia.
    22. De asemenea, Curtea observă că prin Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, precitată, paragraful 46, instanţa de contencios constituţional a constatat că nu sunt încălcate normele constituţionale ale art. 21 alin. (4) din Constituţie, întrucât cauţiunea este restituită contestatorului, în condiţiile legii, caracterul gratuit al procedurii administrativ-jurisdicţionale continuând să subziste şi în prezent.
    23. În ceea ce priveşte instituirea unei cauţiuni prin legislaţia ce reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, respectiv cuantumul acesteia, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materia cauţiunii în general, spre exemplu, Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reţinut că acesta este rezonabil, legiuitorul impunând şi un prag maxim până la care poate fi fixată cauţiunea, iar opţiunea acestuia este pe deplin justificată. Contractele de achiziţii publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică şi financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiţii iniţiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Aşadar, operatorii economici nu se află în aceeaşi situaţie juridică, ei neavând toţi aceeaşi capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziţii publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică. Prin instituirea cauţiunii legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui care plăteşte cauţiunea se respinge. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim şi că instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, precitată, paragrafele 33-36).
    24. Prin urmare, având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea constată că soluţia legislativă supusă controlului de constituţionalitate, în raport cu criticile formulate, nu este contrară dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21.
    25. În ceea ce priveşte critica referitoare la prezumţia buneicredinţe în exercitarea drepturilor procedurale aplicabile în materie civilă, precum şi în domeniul dreptului administrativ, prezumând automat reaua-credinţă şi comportamentul necorespunzător ale contestatorului, prin Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, precitată, paragrafele 48 şi 49, Curtea a reţinut faptul că art. 57 din Constituţie se referă la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă şi reglementează o îndatorire fundamentală aplicabilă tuturor cetăţenilor români, cetăţenilor străini şi apatrizilor de a-şi exercita drepturile cu bună-credinţă, obligaţie ce revine şi persoanelor juridice în egală măsură (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27).
    26. De altfel, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 44, Curtea a arătat că răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă, prevăzută ca atare de dispoziţiile art. 57 din Legea fundamentală, nu poate fi realizată decât prin probarea relei-credinţe faţă de circumstanţele de fapt ale cauzei, şi nu prin faptul că persoana şi-a exercitat anumite drepturi şi libertăţi fundamentale. În ceea ce priveşte drepturile procesuale, buna-credinţă a fost transpusă la nivel infraconstituţional prin art. 12 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, astfel că instanţa de judecată trebuie să ţină seama de modul concret în care a avut loc o asemenea exercitare a drepturilor procesuale pentru a răsturna prezumţia iniţială. Prin urmare, Curtea nu a contestat faptul că o prezumţie poate fi răsturnată, ci a subliniat că o atare operaţiune juridică trebuie să se circumscrie unor elemente de fapt, adecvate, obiective şi cuantificabile, pentru a duce la finalitatea urmărită, astfel încât nu orice circumstanţă a cauzei să ducă la răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă, aspecte valabile, mutatis mutandis, şi în privinţa prevederilor Legii nr. 101/2016.
    27. Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale enumerate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate [art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) - Economia şi art. 148 alin. (2) şi (4) - Integrarea în Uniunea Europeană], Curtea observă că autoarea acesteia se limitează la a le menţiona, fără însă a arăta modalitatea prin care normele criticate sunt contrare acestora. Or, Curtea nu poate formula propriile critici, la care, ulterior, să şi răspundă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
    28. Cu toate acestea, distinct de cele de mai sus, având în vedere că prevederile art. 148 din Constituţie vizează dreptul european, instanţa de contencios constituţional reţine că, la nivel european, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut ocazia să se pronunţe cu privire la compatibilitatea dintre legislaţia Uniunii Europene şi instituirea unei garanţii de bună conduită, care, astfel cum s-a arătat mai sus şi cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 41, are semnificaţia unei cauţiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunţată în Cauzele C-439/14 şi C-488/14, S.C. Star Storage - S.A. împotriva Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) (C-439/14) şi S.C. Max Boegl România - S.R.L., S.C. UTI Grup - S.A., Astaldi Sp.A., S.C. Construcţii Napoca - S.A. împotriva R.A. Aeroportul Oradea, S.C. Porr Construct - S.R.L., Teerag-Asdag Aktiengesellschaft, S.C. ColAir Trading - S.R.L., AVZI - S.A., Trameco - S.A., Iamsat Muntenia - S.A. (C-488/14), paragraful 63, că normele europene în materie trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiile principale, care condiţionează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorităţii contractante de obligaţia reclamantului de a constitui garanţia de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorităţii contractante, din moment ce această garanţie trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluţia pronunţată în calea de atac.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Erpia - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 1.230/54/2018 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 826 din 9 decembrie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"