Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, excepţie ridicată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Constanţa în Dosarul nr. 6.281/118/2016** al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 804D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autoarea acesteia nu invocă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea prevederilor legale la speţa dedusă judecăţii şi care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.281/118/2016**, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, excepţie ridicată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare/constatare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate permit unor persoane juridice, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale, să devină titulari ai dreptului de proprietate publică. Se ajunge la situaţia în care bunuri ce constituie obiectul exclusiv al dreptului de proprietate publică să se regăsească şi în proprietatea privată, ceea ce este contrar principiilor supremaţiei Constituţiei şi legalităţii, raportat la elementele specifice acestora. 6. Se arată că există jurisprudenţă în materie prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 sunt constituţionale. Cu toate acestea, ca o consecinţă firească a aplicării forţei obligatorii a deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în considerarea dinamicii prevederilor constituţionale şi legale, se impune un reviriment jurisprudenţial, având în vedere considerentele Deciziei nr. 107 din 9 martie 2004. Prin această decizie s-a efectuat controlul de constituţionalitate asupra prevederilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în raport cu art. 136 alin. (4) din Constituţie, şi s-a reţinut că prevederile acestei legi reprezintă o concretizare a dispoziţiilor constituţionale privind proprietatea publică, din care rezultă că „societăţile comerciale nu pot deţine în proprietate bunuri ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, ci doar în regim de concesionare sau de închiriere“. De asemenea, în contextul dat, sunt aplicabile şi principiile dezvoltate prin Decizia nr. 214 din 11 iulie 2002. 7. Se consideră că dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 sunt neconstituţionale, în măsura în care acestea ar avea drept efect posibilitatea dobândirii de către oricare dintre persoanele juridice vizate de ipotezele normelor legale - respectiv regie autonomă ori societate comercială - a unui drept de proprietate publică sau privată asupra oricăror bunuri enumerate la art. 136 alin. (3) din Constituţie şi/sau în anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, inclusiv asupra bunurilor ce aparţin domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor. 8. Prin urmare, analiza criticii de neconstituţionalitate trebuie realizată: (i) prin prisma cerinţelor dezvoltate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la principiile supremaţiei Constituţiei şi legalităţii, coroborate cu cele ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ca parte a blocului de constituţionalitate, concretizate în criterii esenţiale de calitate cărora legea trebuie să le corespundă pentru a se asigura compatibilitatea acesteia cu Legea fundamentală; (ii) în raport cu dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, coroborate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 325/2006, Legea nr. 195/2006, Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 213/1998. 9. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este prezentată, pe larg, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, precum şi cu privire la prevederile şi principiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, sunt învederate cadrul legislativ constituţional, legal şi infraconstituţional adoptat în aplicarea legii, precum şi jurisprudenţa aferentă privind: regimul juridic al proprietăţii şi al bunurilor reglementat prin legile preconstituţionale în raport cu noua ordine constituţională; privatizarea şi reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; bunurile proprietate publică; descentralizarea administrativă şi financiară; serviciile comunitare de utilitate publică; serviciul public de termoficare; serviciul public de alimentare cu energie termică; serviciile publice de gospodărire comunală, cu referire la serviciul public de termoficare; asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale; reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, energie, petrol, gaze naturale etc. (Constituţia din 1965; Codul civil din 1864, Legea nr. 15/1990; Legea nr. 58/1991; Ordonanţa Guvernului nr. 15/1993; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997; Legea nr. 137/2002; Legea nr. 18/1991; Legea nr. 213/1998; Legea nr. 195/2006; Legea nr. 51/2006; Legea nr. 325/2006; Legea nr. 326/2001; Legea nr. 4/1981; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002; Legea nr. 241/2003; Ordonanţa Guvernului nr. 63/1998; Legea nr. 318/2003; Legea nr. 13/2007; Legea nr. 123/2012; Ordonanţa Guvernului nr. 60/2000; Legea nr. 361/2004; Legea nr. 120/2012 etc.). 10. Faţă de această împrejurare, se mai învederează că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, dacă s-ar considera, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, că nu mai este în vigoare Constituţia din 1965, în privinţa regimului juridic general al proprietăţii există semne de întrebare dacă acesta trebuia guvernat de prevederile Codului civil din 1864 şi care era caracterizat prin: inalienabilitatea bunurilor proprietate publică; categoria bunurilor proprietate publică cuprindea toate bunurile afectate uzului public, iar stabilirea apartenenţei unui asemenea bun la domeniul public era de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti; bunurile afectate unor servicii publice erau recunoscute ca fiind proprietatea publică aparţinând domeniului public. Prin urmare, indiferent de premisa avută în vedere pentru evaluarea contextului juridic la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, urmează a se reţine că bunurile ce constituie obiectul litigiului de fond - reţelele de termoficare - nu puteau fi atribuite în proprietatea unei regii autonome sau a unei societăţi, mai ales că şi alte acte normative ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 15/1993 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997) aplicabile regiilor autonome stabilesc un regim juridic specific pentru bunurile proprietate publică şi, respectiv, definesc drepturile dobândite de către aceste entităţi ca intrând în categoria drepturilor de folosinţă, excluzând orice recunoaştere a vreunei posibilităţi pentru acestea de a se pretinde titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor publice. Prin urmare, legiuitorul a derogat nepermis de la cerinţele principiului legalităţii, în componenta referitoare la respectarea principiului autonomiei locale, prin efectul produs în ordinea juridică, întrucât textele criticate conduc la sustragerea din domeniul public aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale a unor bunuri pentru realizarea unor servicii esenţiale. 11. Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate nu sunt contrare principiilor inalienabilităţii proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, supremaţiei Constituţiei şi legalităţii. De asemenea, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a constatat că prevederile Legii nr. 15/1990 se integrează în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic comparabil cu regulile economiei de piaţă şi arată că, faţă de aceasta, elementul de noutate invocat prin critica de neconstituţionalitate constă în faptul că, în această cauză, se raportează la dispoziţiile legale ce instituie într-un mod neechivoc caracterul de bunuri din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale pentru bunurile reprezentând reţelele de termoficare (Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 213/1998 etc.). Faţă de această împrejurare, arată că nu este rolul Curţii Constituţionale să compare dispoziţiile legale din Legea nr. 15/1990, temei al dobândirii dreptului de proprietate de către societatea ce este parte pârâtă în dosar, cu cele cuprinse în Legea nr. 213/1998, invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în calitate de reclamantă, ca temei al dreptului său de proprietate, pentru a constata care este titlul de proprietate mai caracterizat, acesta fiind atributul instanţelor judecătoreşti. De altfel, dispoziţiile Legii nr. 15/1990 nu sunt în contradicţie cu art. 136 din Constituţie, întrucât nu vizează aceeaşi categorie de bunuri, astfel că numai în urma analizei de către instanţa de judecată a naturii bunului ce face obiectul acţiunii aflate pe rolul său se poate concluziona, şi nu cu caracter erga omnes, dacă bunul aparţine profesionistului sau unităţii administrativ-teritoriale. 12. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 5 alin. 1: „Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.“; – Art. 20 alin. 2: „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.“ 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) - Principiile supremaţiei Constituţiei şi legalităţii, ale art. 16 alin. (2) - Nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 73 alin. (3) - Reglementarea prin lege organică a regimului general al proprietăţii, ale art. 120 alin. (1) - Principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, ale art. 136 alin. (2)-(4) - Regimul constituţional al proprietăţii publice, ale art. 147 alin. (4) - Obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. De asemenea, este menţionată Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile criticate sunt cuprinse într-un act normativ preconstituţional - Legea nr. 15/1990, act ce a fost receptat în noua ordine constituţională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituţiei din 1991. Această concluzie este desprinsă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, prin Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1996, care a vizat controlul de constituţionalitate a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în ansamblu, Curtea a constatat că este competentă să analizeze constituţionalitatea acestora, deoarece aceste acte normative sunt în vigoare, urmând a fi aplicate spre a produce efecte juridice şi sub imperiul noii Legi fundamentale. În acest sens sunt şi Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 22 noiembrie 2001, şi Decizia nr. 151 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 25 mai 2005, prin care Curtea a statuat că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate se integrează, în realitate, în ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstituţional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piaţă, sistem bazat pe proprietatea privată, opus esenţial sistemului economic centralizat, pe care l-a înlocuit şi care se baza pe proprietatea de stat. Astfel, scopul Legii nr. 15/1990 a fost de a institui cadrul juridic al reorganizării unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (Decizia nr. 9 din 22 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997). 18. Prin Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995, precitată, Curtea a reţinut că legea, în înţelesul său de act juridic, este supusă regulii tempus regit actum, aşadar, regimului constituţional din perioada în care a fost adoptată. Astfel, având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la acţiunea legilor în timp, Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte contradicţia unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile Legii fundamentale, acesta este un aspect al conflictului de legi în timp şi are drept consecinţă abrogarea totală sau parţială a legii, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie. Este însă o regulă ce nu se poate aplica bunurilor trecute în proprietatea societăţilor comerciale născute prin transformarea unităţilor de stat, deoarece, în cazul unor asemenea bunuri, dreptul subiectiv de proprietate al societăţii comerciale s-a constituit în cadrul unor raporturi juridice stabilite anterior Constituţiei. 19. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu prevederile constituţionale similare, concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 811 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, Decizia nr. 467 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 30 aprilie 2009, Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001, precitată, Decizia nr. 151 din 17 martie 2005, precitată, Decizia nr. 9 din 22 ianuarie 1997, precitată, Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, respectiv ca inadmisibilă, în funcţie de criticile formulate. 20. Cu acele prilejuri, Curtea, în contextul dat, a reţinut că dispoziţiile criticate nu aduc atingere obligaţiei statului de a ocroti proprietatea, ci, dimpotrivă, au asigurat condiţiile legislative pentru exercitarea şi extinderea acestui rol şi au creat bazele necesare pentru privatizarea fostelor unităţi economice de stat (Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001, precitată). 21. Prin Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, Curtea a arătat că dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 reglementează două componente distincte ale patrimoniului societăţilor comerciale: bunuri aflate în proprietate şi bunuri dobândite cu alt titlu. Or, art. 136 alin. (3) [art. 135 alin. (3) anterior revizuirii] din Constituţie prevede că în proprietatea publică intră numai acele bunuri care aparţin statului sau unităţilor sale administrativ-teritoriale, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. Per a contrario, celelalte bunuri care sunt în proprietatea societăţilor comerciale constituie proprietatea privată a acestor societăţi comerciale şi urmează regimul juridic al acestei proprietăţi. 22. Curtea, în cadrul jurisprudenţial antereferit, a observat că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 15/1990 se referă la proprietatea bunurilor regiei autonome, respectiv la proprietatea bunurilor unor societăţi comerciale şi, prin urmare, au legătură indisolubilă cu dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990. În concluzie, Curtea a constatat că prevederile art. 5 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea publică şi privată. 23. În contextul analizei constituţionalităţii prevederilor criticate, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în ceea ce priveşte cuprinderea, în masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societăţilor comerciale respective, a unor bunuri care anterior nu au intrat legal în proprietatea statului, chestiunea de a şti dacă, în considerarea reglementării legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societăţii este de competenţa instanţei judecătoreşti. Examinând această problemă, instanţa va trebui să stabilească dacă, în regimul reglementărilor legale de la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietăţii nu a avut loc niciodată (Decizia nr. 467 din 2 aprilie 2009, Decizia nr. 151 din 17 martie 2005, Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995, precitate). 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, în raport cu prevederile constituţionale privind proprietatea publică sau privată, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 25. Cu privire la celelalte prevederi constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că pretinsa încălcare a acestora este dedusă din compararea dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 cu alte prevederi legale, spre exemplu, cele cuprinse în Legea nr. 325/2006, Legea nr. 195/2006, Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 213/1998, aflate în vigoare în dinamica legislativă şi constituţională, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, context în care este vizat un reviriment jurisprudenţial. 26. Având în vedere aceste aspecte, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată, pe de o parte, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011. 27. Distinct de acestea, Curtea observă că prin critica de neconstituţionalitate sunt vizate şi interpretarea şi aplicarea legii la speţa dedusă judecăţii, în sensul de a se efectua o comparare a titlurilor de proprietate şi de a se decela prioritatea acestora în funcţie de legea aplicabilă în dinamica legislativă, respectiv de a se stabili care titlu de proprietate este mai caracterizat, aspect ce se poate realiza numai în urma analizei efectuate asupra naturii bunului ce face obiectul acţiunii aflate pe rolul instanţei de judecată. Or, Curtea Constituţională a reţinut constant că interpretarea şi aplicarea legii în concret la o cauză anume ţin de instituţiile îndrituite cu ducerea la îndeplinire a prevederilor legale, precum şi de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Constanţa în Dosarul nr. 6.281/118/2016** al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
