Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 825 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 825 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 403 din 16 aprilie 2021

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Alexandru Cristian Ţânţăreanu în Dosarul nr. 4.754/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.952D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili taxele şi impozite şi de a configura regimul juridic al acestora. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, din care fac parte şi dispoziţiile art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), criticate în prezenta cauză, reprezintă dreptul comun în materia executării şi administrării creanţelor fiscale, iar măsura aducerii la cunoştinţă publică a datelor fiscale nu aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, înscriinduse în marja de apreciere a legiuitorului. Cu privire la critica adusă dispoziţiilor art. 162 din Legea nr. 207/2015, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Sentinţa civilă nr. 261 din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.754/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Alexandru Cristian Ţânţăreanu întro cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri privind anularea unor acte administrative, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 207/2015.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dispoziţiile constituţionale privind calitatea legii, demnitatea umană, viaţa intimă, separaţia puterilor în stat, precum şi cu privire la obligaţia statului privind îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte. Astfel, includerea debitorilor persoane fizice pe lista celor care înregistrează obligaţii fiscale restante reprezintă o violare a demnităţii umane, deoarece creează impresia că indivizii ce se regăsesc pe o astfel de listă sunt condamnabili pentru fapte reprobabile şi trebuie supuşi oprobriului public, mai ales că lista în discuţie este individualizată în spaţiul public ca fiind „lista ruşinii“. De altfel, sistemul informatic de gestionare a contribuabililor persoane fizice al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu este în totalitate funcţional, astfel că în anumite situaţii apar sume care în realitate nu sunt datorate de contribuabili. Totodată, dispoziţiile legale criticate încalcă şi principiul constituţional al dreptului la viaţă privată, care include şi componenta de imagine a persoanei, iar aducerea la cunoştinţă publică a unor date personale este o încălcare a dreptului la imagine şi, deci, a dreptului la intimitate. Se mai arată că aceste norme legale contrazic flagrant principiul secretului fiscal. Mai mult, publicarea creanţelor fiscale pune semnul egalităţii între un act administrativ şi o hotărâre judecătorească, ceea ce încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.
    7. Prin urmare, se consideră că publicarea numelui şi a prenumelui, a localităţii domiciliului fiscal şi a cuantumului obligaţiilor scadente, în baza prevederilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015, conduce la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 11 şi ale art. 26 cu privire la obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată. De asemenea se menţionează Directiva 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE şi Directiva 2014/107/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul impozitării, precum şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
    11. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Dispoziţiile criticate, în forma indicată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, au următorul cuprins:
    - Art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9):
    "(8) Organul fiscal poate aduce la cunoştinţă publică informaţiile pe care le deţine: [...]
    b) ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti, definitive, se constată încălcări ale obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală.“
(9) Procedura de aducere la cunoştinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal central se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., iar procedura de aducere la cunoştinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal local se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.“;"

    – Art. 162:
    "(1) Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.
(2) Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabileşte astfel:
    a) în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.;
    b) în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.
(3) Înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcţionează.
(4) În termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii.
(5) Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru obligaţiile fiscale stabilite prin titluri de creanţă împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la soluţionarea căilor de atac, caz în care organul fiscal face menţiuni cu privire la această situaţie. Ori de câte ori contribuabilul obţine suspendarea executării actului administrativ fiscal în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).“"

    15. În dinamica legislativă, ulterior încheierii de sesizare, art. 162 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 a fost modificat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 17 ianuarie 2019, având următorul cuprins: „Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii“, eliminându-se referirea la persoanele fizice. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate în forma avută la data încheierii de sesizare.
    16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul de drept, separaţia puterilor în stat şi cu privire la principiul legalităţii, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 26 alin. (1) cu privire la obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată. De asemenea se menţionează Directiva 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE şi Directiva 2014/107/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul impozitării, precum şi ale art. 12 referitor la interzicerea unor imixtiuni arbitrare în viaţa personală din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat ca urmare a faptului că normele criticate prevăd posibilitatea organului fiscal de a aduce la cunoştinţă publică informaţiile pe care le deţine ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti, definitive, se constată încălcări ale obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală, cu referire la actele administrative, este neîntemeiată.
    18. Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 56, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar aceste norme constituţionale sunt transpuse la nivel legal, prin diverse acte normative, sens în care este şi Codul de procedură fiscală din care fac parte normele criticate. Codul de procedură fiscală cuprinde titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale, prin care se prevede că stingerea creanţelor fiscale (art. 152-267) poate avea loc prin plată, compensare, restituire sau prin executare silită (executarea prin poprire, executarea silită a bunurilor mobile sau imobile, respectiv valorificarea bunurilor sechestrate) şi stabileşte norme cu privire la organele de executare silită (art. 220), la executorii fiscali, (art. 223), la titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite (art. 226), la somaţie ca act de începere a executării silite (art. 230) şi la executarea silită a bunurilor imobile (art. 242) etc.
    19. Dându-se eficienţă prevederilor constituţionale, legiuitorul a prevăzut că stingerea creanţelor fiscale are loc prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege, în situaţia în care cetăţenii nu îşi duc la îndeplinire de bunăvoie obligaţiile constituţionale şi legale de a se achita de sarcinile şi obligaţiile fiscale. La data la care acestea au devenit certe, lichide şi exigibile ia naştere dreptul statului, prin organele sale îndrituite în acest sens, de a trece direct la executarea silită a creanţelor fiscale, fără a mai fi necesară o autorizare/ încuviinţare din partea altor organe judiciare (art. 22 din Legea nr. 207/2015).
    20. Astfel, în virtutea art. 226 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit legii, iar titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege. În domeniul valorificării creanţei fiscale, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale sau a obligaţiilor fiscale reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiei fiscale sau a creanţei fiscale. Prin urmare, în domeniul fiscal, titlul de creanţă fiscală devine ope legis titlu executoriu, dânduse astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Ca atare, în materie fiscală este vorba de norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, ce sunt determinate de faptul că obiectul executării silite în acest domeniu îl reprezintă încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate.
    21. De altfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentală, a prevăzut întotdeauna norme diferite de cele ce reglementează în materia dreptului comun, cu scopul de a face mai eficientă executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. Astfel, adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi găseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiară. Acest temei constituţional justifică un drept special, de preferinţă în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat (a se vedea Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 6 februarie 2020, paragraful 22).
    22. Or, prin Decizia nr. 637 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 9 noiembrie 2006, Curtea a arătat că separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivă, presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, iar aceasta presupune, printre altele, şi posibilitatea instanţei de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, mai ales că în acest interval de timp actul în cauză îşi produce efectele. Această măsură reprezintă o garanţie pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi a valorilor constituţionale.
    23. Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act emis în procedura fiscală, în condiţiile procedurale stabilite de lege, contestaţie ce se introduce la instanţa judecătorească competentă.
    24. Cu privire la posibilitatea emiterii unor ordine de către preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în aplicarea legii, Curtea constată că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a ţării, pentru organizarea executării legii, poate îndritui autorităţile publice care să stabilească anumite măsuri organizatorice, în ceea ce priveşte domeniile şi limitele specificate în textele legilor respective (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 424 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 10 ianuarie 2014, Decizia nr. 686 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 25 iunie 2010, sau Decizia nr. 535 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005).
    25. Faţă de această împrejurare, din perspectivele mai sus prezentate, nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul de drept, separaţia puterilor în stat şi cu privire la principiul legalităţii.
    26. În ceea ce priveşte menţionarea Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE şi a Directivei 2014/107/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul impozitării, Curtea observă că, potrivit considerentului 5, acestea se referă la schimbul automat obligatoriu de informaţii între statele membre cu privire la anumite categorii de venituri şi capital, în principal de natură nefinanciară, pe care contribuabilii le deţin în alte state membre decât statul lor de reşedinţă, şi nu antamează problematica privind comunicarea între statele membre a informaţiilor fiscale ale unui stat membru în sensul invocat de autorul prezentei excepţii.
    27. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 26 alin. (1) cu privire la obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată se constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 554 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019.
    28. În acest context, Curtea observă că Legea fundamentală nu defineşte noţiunea de viaţă intimă, familială şi privată, aceasta fiind protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri. În acest sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii, dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora (a se vedea Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 239 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 24 iunie 2005). Totodată, în dezvoltarea prevederilor constituţionale ale art. 26, Curtea Constituţională a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2016, pronunţată în Cauza Magyar Helsinki Bizottsag împotriva Ungariei, paragraful 192, a reţinut că, în contextul datelor personale, aceasta a uzat de Convenţia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, al cărei scop este să asigure fiecărei persoane fizice respectarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale şi, în special, dreptul la viaţă privată, faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal care îl privesc. În noţiunea de „orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă“ Curtea de la Strasbourg a identificat exemple de date personale referitoare la cele mai intime şi personale aspecte ale unui particular, cum sunt situaţia sănătăţii, atitudinea referitoare la religie şi orientarea sexuală şi a stabilit că astfel de categorii de date constituie componente particulare ale vieţii private care fac obiectul protecţiei garantate de art. 8 din Convenţie.
    29. Cu privire la categoriile speciale de date cu caracter personal (date sensibile), precum şi cu privire la instituirea unor principii de analiză a protecţiei acestor date, prin Hotărârea din 22 decembrie 2015, pronunţată în Cauza G.S.B. împotriva Elveţiei, paragrafele 89-90, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază rolul esenţial jucat de protecţia datelor cu caracter personal în protejarea respectului faţă de viaţa privată, aşa cum este garantată de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea arată că dreptul intern trebuie să prevadă garanţii adecvate în vederea prevenirii oricărei comunicări sau dezvăluiri a datelor personale medicale în măsura în care acestea pot să fie în dezacord cu garanţiile oferite de art. 8 din Convenţie şi recunoaşte că o marjă de apreciere trebuie lăsată autorităţilor naţionale competente cu referire la menţinerea unui just echilibru între, pe de o parte, interesul publicităţii procedurilor judiciare, şi, pe de altă parte, interesele părţii sau ale unui terţ în menţinerea confidenţialităţii unor astfel de date. Astfel, art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale admite ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie şi a domiciliului, dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
    30. Totodată, prin Hotărârea din 27 septembrie 2017, pronunţată în Cauza C-73/16, Peter Puškár împotriva Finančné riaditeľstvo Slovenskej republiky, Kriminálny úrad finančnej správy, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că art. 7 lit. e) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei prelucrări de date cu caracter personal de către autorităţile unui stat membru în scopul perceperii impozitului şi al combaterii fraudei fiscale, cum este cea care este efectuată în cauza principală prin întocmirea unei liste de persoane precum cea în discuţie, fără consimţământul persoanelor în cauză, cu condiţia, pe de o parte, ca aceste autorităţi să fi fost învestite prin legislaţia naţională cu sarcini de interes public în sensul acestei dispoziţii, ca întocmirea respectivei liste şi înscrierea în aceasta a numelui persoanelor în cauză să fie efectiv apte şi necesare în scopul realizării obiectivelor urmărite şi să existe indicii suficiente pentru a prezuma că persoanele în cauză figurează în mod întemeiat pe lista menţionată, şi, pe de altă parte, ca toate condiţiile de legalitate a acestei prelucrări de date cu caracter personal impuse prin Directiva 95/46 să fie îndeplinite.
    31. La nivel naţional, garantarea şi protejarea dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, prin prisma prelucrării datelor cu caracter personal la momentul la care prevederile criticate au produs efecte juridice, erau realizate prin Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001. În virtutea art. 8 alin. (1) lit. b) din această lege este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal având funcţie de identificare cu aplicabilitate generală atunci când prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală.
    32. Raportat la prevederile criticate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 554 din 18 septembrie 2018, precitată, paragrafele 20-44, Curtea a efectuat testul de proporţionalitate. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - corespunzătoare scopului urmărit (Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 775 din 24 octombrie 2014). Procedând la efectuarea testului de proporţionalitate şi având în vedere principiile desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, în esenţă, Curtea a reţinut că publicarea pe pagina de internet proprie a organelor fiscale a listelor cu debitorii persoane fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi a cuantumului acestora nu pune în discuţie aspecte cruciale ale vieţii private a acestor debitori şi cu atât mai puţin ridică probleme care ţin de identitatea ori existenţa acestora. Cu referire la legitimitatea obiectivului urmărit de stat prin ingerinţa în viaţa privată ocrotită şi garantată de art. 26 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit pct. 1 al anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, obiectivul dispoziţiilor criticate constă în descurajarea acumulării de arierate bugetare de către contribuabili, persoane fizice şi juridice. Cu alte cuvinte, măsura criticată urmăreşte sporirea efectivităţii încasărilor bugetare. Acest obiectiv poate fi uşor subsumat conceptului de bunăstare economică a ţării, conţinut în enumerarea de la paragraful 2 al art. 8 din Convenţie, iar legitimitatea lui nu poate fi pusă la îndoială, în contextul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, prin Hotărârea din 23 februarie 1995, pronunţată în Cauza Gasus Dosier-Und Fördertechnik GmbH împotriva Olandei, paragraful 61, că „facilitarea recuperării datoriilor fiscale se situează în mod clar în limitele interesului general.“ De asemenea, Curtea a recunoscut că trebuie lăsată o marjă de apreciere autorităţilor naţionale competente cu referire la menţinerea unui just echilibru între, pe de o parte, interesul publicităţii procedurilor judiciare, şi, pe de altă parte, interesele părţii sau ale unui terţ în menţinerea confidenţialităţii unor astfel de date. În ceea ce priveşte importanţa interesului public al unei colectări efective a impozitelor şi a taxelor, Curtea a reamintit că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili taxele şi impozitele, precum şi de a configura regimul juridic al acestora, întemeiate pe dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care sa statuat că statul, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50, şi Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragrafele 15 şi 16).
    33. Prin urmare, condiţiile impuse prin testul de proporţionalitate sunt îndeplinite, întrucât ingerinţa în dreptul pretins a fi încălcat este prevăzută de lege, reprezintă o măsură necesară în vederea respectării prevederilor constituţionale referitoare la obligaţia cetăţenilor de a contribui la bugetul de stat cu impozite, taxe şi alte contribuţii prevăzute de lege, respectiv interesul statului pentru o eficientă colectare a impozitelor, şi se încadrează în marja de apreciere a statelor oferită de Convenţie.
    34. De altfel, art. 162 alin. (3) din Codul de procedură fiscală dispune că, înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcţionează. Această dispoziţie reprezintă manifestarea intenţiei legiuitorului de a nu-l lua prin surprindere pe debitor, care poate evita in extremis publicarea informaţiilor care au caracter personal pe site-ul organului fiscal prin plata restanţelor imediat ce primeşte notificarea. Mai important, acest alineat reprezintă garanţia că scopul pentru care datele cu caracter personal sunt publicate pe internet este exclusiv acela de a-i determina pe debitori să îşi execute obligaţiile fiscale restante. Publicarea listei debitorilor persoane fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi a cuantumului acestor obligaţii reprezintă un mijloc care este apt să conducă la o mai bună colectare a impozitelor şi a taxelor, care, la rândul său, reprezintă o condiţie necesară pentru subzistenţa statului însuşi şi a structurii constituţionale.
    35. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 162 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii. Aceste dispoziţii sunt dovada că măsura criticată se rezumă să interfereze cu viaţa privată a persoanelor doar pentru atingerea obiectivului urmărit şi doar atât cât este necesar pentru a atinge obiectivul legitim urmărit prin instituirea ei. De asemenea, aceste dispoziţii legale reprezintă garanţia oferită debitorilor că, odată ce şi-au achitat obligaţiile fiscal restante, nu mai pot fi identificaţi pentru o perioadă mai lungă decât cea necesară scopului în vederea căruia sunt stocate (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 decembrie 2008, pronunţată în Cauza S. şi Marper împotriva Regatului Unit, paragraful 103).
    36. Prin urmare, având în vedere caracterul adecvat al garanţiilor prevăzute de art. 162 din Codul de procedură fiscală, Curtea, prin jurisprudenţa precitată, a apreciat că intensitatea ingerinţei nu este excesivă. Această concluzie este determinată şi de împrejurarea că ingerinţa vizează obligaţiile fiscale restante ale acestora, şi nu obligaţiile fiscale neajunse la scadenţă. Mai mult decât atât, contribuabilul este pe deplin conştient de rangul constituţional al îndatoririi de a contribui la cheltuielile publice şi că orice obligaţie se naşte în vederea executării ei, întocmai şi la timp, astfel încât cu greu se poate admite că folosirea, de către titularul dreptului şi obligaţiei de a colecta taxele şi impozitele, a unui instrument precum măsura criticată este de natură să îi ia prin surprindere pe contribuabili. Curtea a mai reţinut că, în contextul analizei, o anumită relevanţă prezintă şi faptul că, în sistemul structurii constituţionale actuale, obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice reprezintă una dintre îndatoririle fundamentale consacrate de capitolul III - Îndatoririle fundamentale din titlul II al Constituţiei. Rezultă deci că acestei îndatoriri trebuie să îi fie recunoscut un rol aparte, în orice caz suficient de important încât să legitimizeze statul, ca titular al dreptului de a încasa obligaţiile şi taxele menţionate în dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Constituţie, să adopte o măsură precum cea prevăzută de art. 162 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.
    37. Distinct de cele menţionate mai sus, este de precizat şi faptul că scopul reglementărilor a fost acela de reducere a arieratelor bugetare, precum şi prevenirea creşterii acestora. Or, o astfel de măsură priveşte bunăstarea economică a ţării şi protejarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor, lipsa fondurilor la bugetul consolidat al statului conducând la imposibilitatea de a fi finanţate cheltuielile din sănătate, educaţie, asigurări sociale etc. şi, astfel, nemaiputând fi respectate alte drepturi fundamentale ale cetăţenilor.
    38. De asemenea nu se aduce atingere însăşi existenţei dreptului, întrucât nu se publică decât anumite informaţii care nu au legătură cu secretul profesional, deoarece se fac publice doar numele persoanei fizice debitoare şi datoriile restante peste un anumit plafon din trimestrul anterior, şi nu alte informaţii care fac parte din secretul fiscal, cum ar fi: natura, sursa şi cuantumul veniturilor; natura, sursa şi valoarea bunurilor, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net.
    39. Având în vedere considerentele cuprinse în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, mai sus prezentate, care sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte critica raportată la pretinsa încălcare a secretului fiscal, precum şi cele noi învederate prin prezenta decizie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 11 şi ale art. 26 alin. (1), urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    40. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Cristian Ţânţăreanu în Dosarul nr. 4.754/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2020.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 825 din 17 noiembrie 2020

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 825 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 825 din 17 noiembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală