Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 720/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.057D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în următoarele dosare: Dosarul nr. 771D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Societatea Ana Hotels - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.542/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; Dosarul nr. 1.178D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Gelu Manea, Carmen Manea, Victoria Ene, Maria Bogdan, Elena-Viorica Rusu şi Marilena Ciocsan în Dosarul nr. 875/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă; Dosarul nr. 2.362D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Gelu Manea şi Carmen Manea în Dosarul nr. 1.259/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi Dosarul nr. 3.362D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Ionuţ Traian Banu în Dosarul nr. 7.128/99/2015/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal răspunde, în dosarele nr. 771D/2019, nr. 1.178D/2019 şi nr. 2.362D/2019, pentru autorii excepţiei, avocat Corina Ruxandra Popescu, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarele cauzelor. De asemenea, în dosarele nr. 1.178D/2019 şi nr. 2.362D/2019, răspund, pentru partea Bucur Obor - S.A. din Bucureşti, avocat Nicoleta Bizdrigheanu şi avocat Călin Dobre, în calitate de apărători aleşi, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarele cauzelor. Se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.362D/2019, precum şi a celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 771D/2019, nr. 1.178D/2019, nr. 2.362D/2019 şi nr. 3.362D/2019 la Dosarul nr. 2.057D/2018. Reprezentanţii părţilor şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 771D/2019, nr. 1.178D/2019, nr. 2.362D/2019 şi nr. 3.362D/2019 la Dosarul nr. 2.057D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 771D/2019, nr. 1.178D/2019 şi nr. 2.362D/2019, care solicită admiterea acesteia, susţinând că textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare. Arată că există o diferenţă de tratament care nu este obiectivă şi nu are o fundamentare raţională şi rezonabilă, pentru că, în toate celelalte cazuri de revizuire, partea care doreşte să formuleze această cerere cunoaşte nu doar dispozitivul, ci şi considerentele hotărârii care este supusă revizuirii. Or, pentru cazul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, termenul de introducere începe să curgă de la data pronunţării ultimei hotărâri, moment la care nu se cunosc considerentele acesteia. Elementele cuprinse în dispozitiv nu sunt suficiente pentru ca partea să aibă la dispoziţie, în mod complet şi efectiv, calea de atac a revizuirii întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Consideră că legiuitorul trebuie să asigure concret mijloacele pentru exercitarea acestei căi de atac. Codul de procedură civilă din 1865 prevedea în mod expres condiţia întrunirii unei triple identităţi, de părţi, de obiect şi de cauză, referindu-se, aşadar, la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, pe când actualul Cod de procedură civilă are în vedere şi efectul pozitiv al acesteia. Ca atare, hotărârile potrivnice pot să fie identificate nu doar în funcţie de conţinutul dispozitivului, ci şi de cel al considerentelor. Arată că afirmaţia potrivit căreia instanţa verifică tripla identitate menţionată era valabilă sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, dar nu mai poate fi susţinută în prezent, în condiţiile în care este recunoscut şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al considerentelor hotărârii. 7. Având cuvântul, apărătorul ales al părţii Bucur Obor - S.A. din Bucureşti, avocat Nicoleta Bizdrigheanu, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens precizează că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu se analizează în funcţie de materialul probator aflat la dosarul cauzei, ci de împrejurări noi, apărute ulterior pronunţării hotărârii. De asemenea, poate fi luată în discuţie în situaţia în care excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată în faţa instanţei, dar aceasta a omis să se pronunţe asupra sa. Cazul de revizuire criticat se deosebeşte în mod esenţial de celelalte cazuri de revizuire reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 din cod, pentru invocarea cărora este necesar să se cunoască motivarea hotărârii atacate. În cazul criticat, legiuitorul a apreciat că ne aflăm în faţa unui efect extinctiv al autorităţii de lucru judecat. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea de la momentul iniţierii procesului, potrivit cărora, dacă se va admite cererea de revizuire, se va anula cea de-a doua hotărâre. Or, în celelalte cazuri se schimbă în parte sau în totalitate hotărârea pronunţată. În consecinţă, consideră că nu se poate reţine existenţa unui tratament juridic diferit fără o justificare obiectivă sau a unei limitări disproporţionate a dreptului de acces la o instanţă. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se justifică reconsiderarea jurisprudenţei prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile de lege criticate şi în cauza de faţă sunt conforme dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul egalităţii, la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul de apărare. Menţionează în acest sens Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2018, Decizia civilă nr. 1.061 din 4 martie 2019, Decizia civilă nr. 746 din 19 aprilie 2019, Decizia civilă nr. 1.138 din 26 iunie 2019 şi Încheierea din 22 octombrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 720/1/2018/a1, nr. 5.542/2/2018, nr. 875/2/2019, nr. 1.259/2/2019 şi, respectiv, nr. 7.128/99/2015/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Antonie Popescu, de Societatea Ana Hotels - S.A. din Bucureşti, de Gelu Manea, Carmen Manea, Victoria Ene, Maria Bogdan, Elena-Viorica Rusu şi Marilena Ciocsan şi de Ionuţ Traian Banu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât termenul impus de legiuitor - care începe să curgă, potrivit textului de lege criticat, de la data pronunţării ultimei hotărâri - nu ar permite să fie supusă controlului judiciar pe calea revizuirii acea hotărâre, deşi încalcă autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri. Se arată că, la momentul pronunţării, motivarea este necunoscută, iar redactarea hotărârii poate întârzia peste termenul de recomandare de 30 de zile stabilit în acest sens, termen care se suprapune şi cu termenul de decădere de 30 de zile pentru introducerea cererii de revizuire. Se susţine că momentul de la care ar trebui să curgă termenul pentru revizuire ar trebui să fie acela al comunicării hotărârii. Un argument în plus îl reprezintă faptul că, în lumina noilor dispoziţii procesuale, autoritatea de lucru judecat vizează şi considerentele, ceea ce presupune în mod evident comunicarea hotărârii. În aceste condiţii, în care autoritatea de lucru judecat vizează nu numai dispozitivul, ci şi considerentele hotărârii, inclusiv cele prin care se tranşează o chestiune litigioasă, nu îşi mai menţine valabilitatea jurisprudenţa prin care Curtea Constituţională a statuat că nu este necesară cunoaşterea considerentelor (de exemplu, Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 sau Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014). Deciziile anterioare nu se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză, întrucât Curtea Constituţională a avut în vedere un alt cadru legislativ, în care autoritatea de lucru judecat viza numai dispozitivul hotărârii, nu şi considerentele. 11. Totodată, se arată că din modalitatea de redactare a art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă rezultă existenţa unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte momentul de la care poate fi introdusă cererea de revizuire, în funcţie de motivul de revizuire, şi anume momentul de la care se socoteşte termenul de o lună în care poate fi exercitată calea de atac a revizuirii este, după caz, momentul de la care partea interesată cunoaşte conţinutul hotărârii [art. 509 alin. (1), pct. 3, 4, 6, 7], momentul cunoaşterii înscrisului doveditor [art. 509 alin. (1) pct. 5] sau momentul luării la cunoştinţă de încetarea împiedicării [art. 509 alin. (1) pct. 9]. Prin urmare, elementul esenţial în determinarea momentului de la care se socoteşte termenul de o lună în care se poate exercita revizuirea este acela al cunoaşterii conţinutului înscrisului, lato sensu. Or, nu există niciun criteriu obiectiv şi rezonabil pentru justificarea socotirii termenului de o lună de exercitare a revizuirii pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă de la un alt moment decât cel instituit pentru celelalte motive de revizuire. Un tratament juridic discriminatoriu va exista chiar şi între categoriile de persoane care vor exercita revizuirea întemeiată pe motivul menţionat, întrucât doar celor care invocă autoritatea de lucru judecat a considerentelor li se va opune tardivitatea revizuirii, nu şi persoanelor care invocă autoritatea de lucru judecat a dispozitivului, încălcându-se astfel accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. 12. Se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 233 din 15 februarie 2011, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Or, şi în cazul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8, instanţa a cărei hotărâre se cere a fi revizuită încalcă drepturi fundamentale, nerespectând autoritatea de lucru judecat anterioară, invocată şi ignorată în faţa sa. Cum, mutatis mutandis, în speţă, revizuirea este provocată de o hotărâre definitivă/irevocabilă a unei instanţe naţionale, cu aceeaşi putere ca hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, interpretarea art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă trebuie să fie făcută în mod similar, în concordanţă cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitivă a ultimei hotărâri, care coincide cu data pronunţării acesteia, nu se încalcă dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie şi nici nu se creează discriminare între justiţiabili, având în vedere că instanţa de revizuire nu are competenţa de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar verifică dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri pronunţate anterior. Chiar dacă autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este protejat numai efectul negativ, nu şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Acest aspect rezultă din dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza întâi din Codul procedură civilă, care prevăd că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice va anula cea din urmă hotărâre. Prin urmare, instanţa învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul procedură civilă verifică eventuala încălcare a efectului negativ al autorităţii de lucru judecat doar prin prisma soluţiilor pronunţate în dosare diferite, între care există identitate de părţi, obiect şi cauză. Or, soluţia pronunţată ulterior poate fi cunoscută de parte încă de la data pronunţării. Ca atare, pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună nu este relevantă data la care partea interesată a luat cunoştinţă de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că, în cazul acestui motiv de revizuire, se analizează numai soluţiile din cuprinsul hotărârilor pretins contradictorii, care pot fi cunoscute încă de la momentul pronunţării, nu şi considerentele acestor hotărâri. Formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, prin urmare, nu îngrădesc dreptul la un proces echitabil sau accesul liber la justiţie. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată numai în măsura în care autoritatea de lucru judecat - care, în concepţia actualului Cod de procedură civilă [art. 430 alin. (2)], poate privi şi aspecte relevate de considerentele hotărârii - ar putea fi identificată ca motiv de revizuire doar după lecturarea acestora, respectiv după comunicarea hotărârii. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 17. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 511 alin. (1) pct. 8: "(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (…) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri." 22. Art. 509 alin. (1) pct. 8, la care face referire textul de lege criticat, consacră posibilitatea revizuirii unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. 23. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind caracterul de stat de drept al statului român, art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei. Se invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a mai exercitat controlul de constituţionalitate asupra prevederilor de lege criticate şi în cauza de faţă, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii invocate şi de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 25. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020 (paragrafele 17-19), Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020 (paragrafele 19-22), Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020 (paragrafele 16-20), sau Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 22 iulie 2021, Curtea a reţinut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În prezent, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, legiuitorul a modificat art. 513 alin. (4) din cod şi a consacrat în mod expres soluţia potrivit căreia, în cazul hotărârilor potrivnice, instanţa de revizuire va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Aşadar, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale anterior citată, şi înainte de modificarea art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018, efectul admiterii revizuirii îl constituiau anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. 26. Curtea a mai observat că, în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri), instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. 27. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. 28. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. 29. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată privind aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. 30. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. 31. Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 33. Din argumentele reţinute în deciziile citate se desprinde ideea că este îndreptăţită stabilirea unui moment diferit de la care începe să curgă termenul pentru introducerea cererii de revizuire - respectiv de la pronunţarea sau de la comunicarea hotărârii a cărei revizuire se doreşte -, în funcţie de motivul pe care aceasta se întemeiază. Nu se poate susţine instituirea unui tratament juridic discriminatoriu între justiţiabilii care exercită calea de atac a revizuirii, întrucât specificul motivelor pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătoreşti justifică fixarea unor momente diferite pentru calculul termenului. 34. Totodată, nu pot fi reţinute nici susţinerile în sensul că, în cauza de faţă, soluţia ar trebui să fie similară cu cea de admitere pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, potrivit căreia prevederile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 35. În acest sens, Curtea observă că situaţiile juridice reglementate de cele două texte legale, respectiv art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 din actualul Cod de procedură civilă, sunt esenţialmente diferite, astfel că nu se justifică aplicarea unui tratament juridic identic. Prin decizia citată, Curtea Constituţională a extins posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti şi cu privire la cele prin care, deşi nu s-a evocat fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări sancţionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că, în cazul în care nu ar fi susceptibile de revizuire şi hotărârile care nu evocă fondul, statul român şi-ar încălca obligaţiile internaţionale asumate prin ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, implicând, aşadar, nesocotirea principiului îndeplinirii exacte şi cu bună-credinţă de către statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, statuat de art. 11 din Constituţie. Elementul esenţial care a stat în centrul raţionamentului Curţii Constituţionale a fost existenţa unei hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că, în cadrul unui proces soluţionat de o instanţă naţională, au fost nesocotite drepturi fundamentale. O astfel de hotărâre nu poate să îşi menţină efectele în urma constatărilor instanţei europene de contencios al drepturilor omului, ci trebuie să fie susceptibilă de a fi supusă revizuirii, indiferent dacă prin aceasta s-a evocat sau nu fondul. 36. În schimb, prevederile legale la care face referire textul criticat în cauza de faţă se referă la revizuirea unei hotărâri judecătoreşti care a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti precedente, ambele pronunţate de instanţe naţionale, ceea ce nu aduce în discuţie aspecte legate de obligaţiile asumate la nivel internaţional de statul român, pentru a se putea face o analogie între cele două ipoteze. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 720/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, de Societatea Ana Hotels - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.542/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Gelu Manea, Carmen Manea, Victoria Ene, Maria Bogdan, Elena-Viorica Rusu şi Marilena Ciocsan în Dosarul nr. 875/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de Gelu Manea şi Carmen Manea în Dosarul nr. 1.259/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi de Ionuţ Traian Banu în Dosarul nr. 7.128/99/2015/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
