Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grebel Bela Attila în Dosarul nr. 3.665/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.312D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, având în vedere dispoziţiile art. 257 din Codul de procedură penală, care stabilesc modul de citare a unei persoane în faţa instanţei de judecată, nu se poate susţine că în procesul penal se face o citare formală. Consideră că susţinerile autorului excepţiei vizează un caz particular, astfel că nu pot constitui aspecte de neconstituţionalitate a textului de lege criticat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 1.221 din 26 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.665/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Grebel Bela Attila cu ocazia soluţionării unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nu asigură un remediu concret şi efectiv persoanei judecate în lipsă pentru a obţine redeschiderea procesului în situaţia în care procedurile de citare au fost îndeplinite formal - de exemplu, prin afişare la sediul instanţei -, dar persoana în cauză nu a avut cunoştinţă, în realitate, de desfăşurarea procesului, în sensul de a fi informată personal în această privinţă. Astfel, arată că la data de 8 februarie 2016 a aflat că împotriva sa a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă de condamnare, după care a fost încarcerat. Menţionează că a avut calitatea de inculpat în Dosarul nr. 9.589/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind trimis în judecată, alături de alţi inculpaţi, prin Rechizitoriul din 17 mai 2015 (Dosarul nr. 1.0212/P/2014) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 270 din Codul penal. Precizează că nu a avut cunoştinţă - nici în cursul urmăririi penale şi nici în faza de judecată - de faptul că împotriva sa se desfăşoară un proces penal, fiind plecat la muncă în Marea Britanie, astfel că nu a fost ascultat, în cauză, de niciun organ judiciar. Pentru singurul termen de judecată, care a avut loc în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca la 9 iulie 2015, procedura de citare s-a realizat prin afişare pe uşa locuinţei şi prin afişare la sediul instanţei. Prin Sentinţa nr. 953 din 16 iulie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de dispoziţiile art. 270 din Codul penal, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ceilalţi inculpaţi şi parchetul. Susţine că, pentru termenele de judecată fixate în cauză de Curtea de Apel Cluj, fie nu a fost citat deloc, fie a fost citat la adresa de domiciliu sau prin afişare la sediul instanţei. Curtea de Apel Cluj a admis apelul parchetului şi a dispus executarea pedepsei de un an închisoare în regim de detenţie, întrucât nu era îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal pentru a se putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în sensul că persoana condamnată nu şi-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Arată că, pentru admisibilitatea unei cereri de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, prevederile art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilesc două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ. Astfel, mai întâi este necesar ca persoana condamnată să nu fi fost citată la proces şi, în al doilea rând, să nu fi luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta. Consideră că sintagma „nu a fost citată la proces“ nu conţine suficiente garanţii de previzibilitate, astfel că în orice dosar penal poate să împiedice utilizarea procedurii redeschiderii procesului penal, printr-o interpretare restrictivă şi arbitrară, în situaţiile în care în dosarul cauzei se află procese-verbale care dovedesc parcurgerea anumitor proceduri de citare. Susţine că dispoziţiile art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală se referă la situaţiile în care persoana fie nu a fost citată, fie nu a fost legal citată, fără a prelua însă integral ideea care se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, independent de legala îndeplinire a procedurii de citare, ceea ce prezintă importanţă pentru a se considera că un acuzat a fost judecat în lipsă este ca acesta să nu fi fost informat personal despre procedurile penale întreprinse împotriva lui, neavând astfel cunoştinţă de proces. Altfel spus, după cum afirmă unii doctrinari, chiar dacă inculpatul a fost legal citat, atunci când nu a primit personal citaţia şi sunt îndeplinite celelalte condiţii se poate totuşi considera ca acesta a fost judecat în lipsă. Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când o instanţă din căile de atac trebuie să se pronunţe într-o cauză asupra aspectelor de fapt şi de drept deduse judecăţii şi să analizeze în ansamblul speţei problema vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să hotărască asupra acestor aspecte fără o apreciere directă a declaraţiilor făcute personal de către inculpatul care afirmă că nu a comis fapta considerată infracţiune (Hotărârea din 26 mai 1988, pronunţată în Cauza Ekbatani împotriva Suediei, paragraful 32, Hotărârea din 8 iunie 2010, pronunţată în Cauza Andreescu împotriva României, paragraful 64, şi Hotărârea din 21 septembrie 2010, pronunţată în Cauza Marcos Barrios împotriva Spaniei, paragraful 32). De asemenea, Curtea de la Strasbourg a arătat că, deşi o procedură care se derulează în lipsa acuzatului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 din Convenţie, ne aflăm totuşi în faţa unei denegări de dreptate atunci când o persoană condamnată in absentia nu poate obţine ulterior ca o instanţă să o audieze în mod nemijlocit şi să statueze din nou asupra acuzaţiei, în fapt şi în drept, atât timp cât nu s-a stabilit în mod neechivoc că a renunţat la dreptul său de a se înfăţişa şi de a se apăra personal (Hotărârea din 12 februarie 1985, pronunţată în Cauza Colozza împotriva Italiei, paragraful 29, Hotărârea din 13 februarie 2001, pronunţată în Cauza Krombach împotriva Franţei, paragraful 85, şi Hotărârea din 18 mai 2004, pronunţată în Cauza Somogyi împotriva Italiei, paragraful 66) ori că a intenţionat să se sustragă de la proces (Hotărârea din 14 iunie 2001, pronunţată în Cauza Medenica împotriva Elveţiei, paragraful 55). În Hotărârea din 6 octombrie 2015, pronunţată în Cauza Coniac împotriva României, paragraful 51, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, potrivit jurisprudenţei sale, informarea persoanei cu privire la acţiunea penală îndreptată împotriva sa este un act procedural de o asemenea importanţă încât trebuie să se efectueze în conformitate cu cerinţele procedurale şi materiale care pot garanta exercitarea efectivă a drepturilor inculpatului, cunoaşterea vagă şi neoficială nefiind suficientă (Hotărârea din 1 martie 2006, pronunţată în Cauza Sejdovic împotriva Italiei, paragraful 99, Hotărârea din 23 mai 2006, pronunţată în Cauza Kounov împotriva Bulgariei, paragraful 47, şi Hotărârea din 31 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Stoyanov împotriva Bulgariei, paragraful 34). Or, întrucât dispoziţiile art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală condiţionează admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal de neîndeplinirea procedurii de citare în mod formal - fără ca legiuitorul să facă vreo referire la situaţia persoanelor care, deşi au fost citate formal, nu au avut cunoştinţă de desfăşurarea procesului, în sensul că nu au fost informate personal în această privinţă -, în realitate, textul de lege criticat nu constituie un remediu efectiv în cazul judecării în lipsă a unei persoane condamnate, având în vedere prevederile art. 6 raportate la cele ale art. 13 din Convenţie. Altfel spus, dacă, de exemplu, inculpatul a fost citat, în mod formal, prin afişare la sediul instanţei, fără ca în realitate să aibă cunoştinţă de desfăşurarea procesului penal, printr-o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală s-ar putea susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac în discuţie. În acest fel, de fiecare dată când procedura de citare este astfel îndeplinită (adică în marea majoritate a cazurilor), persoana judecată în lipsă nu va avea la îndemână un remediu efectiv pentru a putea cere rejudecarea cauzei în prezenţa sa. Or, în Hotărârea pronunţată în Cauza Coniac împotriva României, citată mai sus, la paragraful 57, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că se poate spune că procesul în ansamblu a fost echitabil dacă acuzatului i s-a permis să atace hotărârea de condamnare în lipsă şi a avut dreptul de a fi prezent la şedinţa instanţei de apel, deschizând astfel posibilitatea unei noi examinări în fapt şi în drept a învinuirii (Decizia din 9 septembrie 2003 cu privire la admisibilitatea cererii nr. 30.900/02, pronunţată în Cauza Jones împotriva Regatului Unit). Autorul excepţiei arată că situaţia sa este mai gravă decât cea analizată de Curtea de la Strasbourg în Cauza Coniac împotriva României, având în vedere că prezenţa reclamantului din cauza menţionată a fost asigurată în căile de atac. 6. Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală condiţionează admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal de neîndeplinirea procedurii de citare în mod formal. Formalitatea asupra căreia se stăruie nu duce însă la concluzia că un acuzat a fost judecat în lipsă, fără ca acesta să fi fost informat personal asupra procedurii penale întreprinse împotriva lui. De asemenea, arată că normele edictate de legiuitor trebuie să fie clare, precise şi previzibile şi în privinţa efectelor cu privire la întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere asupra îndeplinirii actului la modul real, iar nu doar sub aspect formal. Astfel, este necesar să fie folosiţi termeni suficient de clari pentru ca fiecare justiţiabil să beneficieze de protecţia adecvată împotriva arbitrarului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 466 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală reprezintă norme de procedură şi nu sunt de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a acestor drepturi. Invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 712 din 27 octombrie 2015. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale şi reţinut în deciziile nr. 712 din 27 octombrie 2015 şi nr. 736 din 3 noiembrie 2015, în sensul că dispoziţiile art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 466 alin. (2) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. 102 pct. 276 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza întâi teza întâi din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „(2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, [...].“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 466 alin. (2) fraza întâi teza întâi din Codul de procedură penală împiedică redeschiderea procesului penal în cazul în care persoana condamnată a fost citată la proces sau a luat cunoştinţă în alt mod oficial despre acesta. Or, în speţă, instanţa de judecată a admis cererea de redeschidere a procesului penal, reţinând că persoana condamnată a fost judecată în lipsă, deoarece nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta. 15. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 13, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 339 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, paragraful 18, şi Decizia nr. 407 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 13). 16. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) fraza întâi teza întâi din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât nu există o legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (2) fraza întâi teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grebel Bela Attila în Dosarul nr. 3.665/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
