Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de apelantul Comitetul Creditorilor Debitorului Telemaco Invest - S.R.L. prin Evoluzione - S.R.L. în Dosarul nr. 6.894/3/2018 (număr vechi 2.371/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 207D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că din partea Comitetului Creditorilor Debitorului Telemaco Invest - S.R.L. prin Evoluzione - S.R.L. au fost depuse la dosar concluzii scrise, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, context în care apreciază că nu poate fi reţinută critica formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, întrucât instituirea unor termene prin prevederile de lege criticate are ca scop tocmai o bună înfăptuire a justiţiei şi asigurarea stabilităţii circuitului civil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 14 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.894/3/2018 (număr vechi 2.371/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul Comitetul Creditorilor Debitorului Telemaco Invest - S.R.L. prin Evoluzione - S.R.L. cu prilejul soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4.080 din 26 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă în contradictoriu cu Telemaco Invest - S.R.L., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Bucureşti SPRL şi Nusco Imobiliara - S.R.L., într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în anulare, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că reglementarea criticată, care stabileşte că acţiunea în anularea actelor juridice frauduloase se introduce „în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii“, este neconstituţională în măsura în care termenele se aplică şi în cazul în care debitorul, prin reprezentanţii acestuia, s-a sustras de la obligaţia impusă de lege de a depune documentele contabile ale societăţii, precum şi documentele privind gestiunea averii societăţii la cererea administratorului judiciar. Arată că atât timp cât debitorul nu a predat documentele societăţii către administratorul judiciar, nici administratorul, dar nici creditorii nu au cum să ia cunoştinţă de existenţa unor acte juridice ale debitoarei prin încheierea cărora s-a urmărit fraudarea intereselor creditorilor. Într-o astfel de situaţie, stabilirea unui termen maxim de 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenţei pentru formularea unei acţiuni în anularea actelor juridice frauduloase este neconstituţională şi contravine art. 21 din Constituţie. 7. Arată, de asemenea, că Legea nr. 85/2006 nu prevede o sancţiune care să fie aplicată debitorului în cazul în care acesta nu se conformează obligaţiei de a preda administratorului judiciar documentele societăţii. Or, dacă ar fi fost prevăzută o sancţiune, debitorul ar fi fost constrâns să le depună şi să îşi îndeplinească obligaţiile la timp, astfel încât să se poată lua cunoştinţă la timp de actele încheiate în frauda creditorilor. În acest context, autorul excepţiei consideră că singurii sancţionaţi în această împrejurare sunt creditorii, prin imposibilitatea de a mai beneficia de o protecţie legală efectivă împotriva relei-credinţe a debitorului. Învederează, totodată, faptul că sancţiunea decăderii din dreptul de a formula o acţiune în anularea actelor juridice frauduloase din culpa debitorului este o măsură nejustificată şi disproporţionată, iar legea insolvenţei nu prevede o protecţie efectivă pentru creditori în cazul în care debitorul se sustrage de la obligaţia de a depune documentele contabile, ba, mai mult, prin termenul instituit, cei sancţionaţi sunt creditorii, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în cauză. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că în procedura insolvenţei legiuitorul a instituit limitări şi mecanisme de derulare a acesteia într-un timp util şi rezonabil, celeritatea fiind o componentă importantă a principiului de asigurare a eficienţei procedurii insolvenţei. Referitor la art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 menţionează că, dacă în ceea ce priveşte natura termenului de 1 an, calculat de la data expirării termenului stabilit de lege pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b) de către administratorul/lichidatorul judiciar, jurisprudenţa îl califică drept termen de prescripţie, în schimb, termenul maxim de 16 luni începe să curgă de la momentul obiectiv al deschiderii procedurii asupra debitoarei, independent de orice conduită a subiectelor de drept îndreptăţite să exercite această acţiune, astfel încât marchează pierderea dreptului. Învederează că principala distincţie între termenele de prescripţie şi cele de decădere constă în aceea că în timp ce termenele de prescripţie sunt destinate să sancţioneze atitudinea pasivă/ culpabilă a unui subiect de drept, termenele de decădere au ca principal scop necesitatea obiectivă ca anumite acte să fie efectuate într-un anumit termen, indiferent de existenţa vreunei atitudini culpabile din partea titularului dreptului. Referitor la termenele instituite prin art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, instanţa de judecată apreciază că prin acestea se urmăreşte ca titularii acţiunilor prevăzute de art. 79 şi 80 din lege să aibă o atitudine diligentă şi să întreprindă toate demersurile legale necesare pentru a se cunoaşte, înăuntru intervalului maxim stabilit de lege, paguba şi persoanele responsabile, cu scopul de a se asigura securitatea circuitului civil şi pentru a nu se tergiversa procedura insolvenţei, remediile aflate la dispoziţia părţilor fiind suspendarea cursului prescripţiei şi repunerea în termen. Invocă, în acest sens, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, exemplu fiind Decizia nr. 940 din 23 iunie 2009. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, în forma modificată prin art. I pct. 36 din Legea nr. 169/2010, potrivit cărora „(1) Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii“. 13. Curtea învederează faptul că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, s-a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul prevederilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, astfel încât, în speţă, instanţa de contencios constituţional este competentă să analizeze prevederile criticate, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii. Curtea reţine, totodată, că soluţia legislativă criticată în speţă, cuprinsă în art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a fost preluată, în esenţă, în cuprinsul art. 118 din Legea nr. 85/2014. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 748 din 26 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, Decizia nr. 1.245 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, Decizia nr. 940 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 9 septembrie 2009, sau Decizia nr. 549 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 decembrie 2016, prin care Curtea a statuat în sensul conformităţii acesteia cu Legea fundamentală. 16. Raportat la criticile formulate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 424 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, Curtea a subliniat că procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată de celeritate şi are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. 17. Prin jurisprudenţa mai sus menţionată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80 din aceeaşi lege, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator ca titular de drept în termenul prevăzut de lege, însă comitetul creditorilor poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acţiune dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face. În acest context, Curtea a reţinut că, potrivit art. 79 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, acte care sunt enumerate în cuprinsul art. 80. Astfel, prin art. 80 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a făcut o enumerare a speciilor de acte pentru care administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate cere anularea, enumerare care trebuie considerată limitativă, iar nu exemplificativă, fiind vorba exclusiv de acte cu caracter patrimonial. Dispoziţiile normative menţionate stabilesc regimul juridic al acţiunii în anularea unor acte frauduloase încheiate de debitor în perioada suspectă, respectiv în perioada de 3 ani anteriori deschiderii procedurii, acte pe care debitorul, conştientizând apropierea sau chiar existenţa stării sale de insolvenţă, le-a perfectat cu rea-credinţă, diminuându-şi patrimoniul în dauna creditorilor, în scopul de a-i priva pe aceştia de posibilitatea urmăririi silite a bunurilor din patrimoniul său. În condiţiile expres prevăzute de art. 81 alin. (2) din legea insolvenţei, dacă administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul nu a introdus la judecătorul-sindic acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, calitatea procesuală activă este dobândită şi de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, fiind ales de adunarea creditorilor. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat şi judicios toate aspectele ce ţin de procedura insolvenţei, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanţe. Din enumerarea atribuţiilor stabilite prin lege, Curtea a observat că acest comitet acţionează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplineşte funcţia de reprezentare a creditorilor înscrişi în tabelul definitiv de creanţe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. 18. Referitor la soluţia legislativă criticată în speţă, Curtea a reţinut că aceasta constituie o aplicare, în cadrul procedurii falimentului, a prevederilor Codului civil privind acţiunea pauliană (revocatorie), prin care se stabileşte dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor. Spre deosebire de titularii acţiunii pauliene, şi anume creditorii, titularul acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi poate fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauză. Totodată, Curtea a constatat că, în acest fel, este sancţionată tocmai reaua-credinţă în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părţilor contractante sau cel puţin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar, potrivit prevederilor Codului civil, acesta nu poate avea niciun efect. Acţiunea revocatorie reglementată de Codul civil nu este însă identică cu acţiunea revocatorie prevăzută de art. 79-85 din Legea nr. 85/2006, cu toate că există şi trăsături comune (promovarea acţiunii în scopul reprimării fraudei debitorului). Deosebirile constau în efecte şi în condiţiile de exercitare. În cazul Legii nr. 85/2006, scopul acţiunii este nu numai sancţionarea fraudei, ci şi restabilirea echilibrului legal al şanselor creditorilor. Această acţiune se introduce numai la judecătorul-sindic, indiferent de valoare, este facultativă pentru administratorul judiciar şi pentru lichidator şi poate fi introdusă numai în termen de un an de la data expirării termenului pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Comitetul creditorilor poate promova acţiunea dacă rămâne pasiv administratorul judiciar sau lichidatorul. Pot fi anulate pe această cale actele debitorului de transfer cu titlu gratuit efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; operaţiunile comerciale dezechilibrate efectuate în aceeaşi perioadă; actele în care debitorul şi celelalte părţi au acţionat cu intenţia de a leza drepturile creditorilor, precum şi celelalte acte enumerate în art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006. 19. În acest context, Curtea reţine că procedura insolvenţei, atât în reglementarea anterioară, cât şi în reglementarea actuală, are dispoziţii speciale cu privire la anularea actelor frauduloase încheiate de debitoare în dauna drepturilor creditorilor. Şi în această materie, a nulităţii actelor frauduloase încheiate de debitor, legiuitorul dă prioritate criteriului concursual al creditorilor în detrimentul criteriului individual al vreunuia dintre creditori, obiectiv care nu ar putea fi realizat decât în interiorul procedurii insolvenţei, iar nu în afara ei. Cât priveşte natura juridică a termenelor cuprinse în art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a prevăzut, în primul rând, că acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b) din lege. Acest termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului cauzei are natura juridică a unui termen special de prescripţie, fiind reglementat prin indicarea momentului la care se naşte şi prin durată, fiind susceptibil de întreruperi, suspendări. În acest context sunt esenţiale atitudinea şi conduita titularului acţiunii, care să fie diligent şi să facă demersurile necesare pentru a cunoaşte, într-un interval de timp stabilit de lege, atât paguba, cât şi pe cel răspunzător de ea, sancţiunea pentru o conduită pasivă fiind începerea curgerii termenului de prescripţie. Spre deosebire de termenul de prescripţie de un an, termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii este un termen de decădere, stabilind data-limită înlăuntrul căruia trebuie introdusă acţiunea. Legea insolvenţei utilizează în legătură cu acest termen expresia „nu mai târziu de“ care trimite în mod neechivoc la tardivitate, termen juridic asociat cu instituţia decăderii. De altfel, ca normă specială, legea insolvenţei stabileşte acest termen de 16 luni pentru a marca momentul final până la care acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor poate şi trebuie să fie introdusă, indiferent de motivele care au împiedicat titularii să o exercite până la acel moment; în caz contrar, dreptul acestora se stinge prin decădere. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării art. 21 din Constituţie, Curtea constată că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Prin reglementarea criticată în cauză, legiuitorul, în exercitarea competenţelor sale, a luat în considerare atât interesele creditorilor, cât şi necesitatea clarificării cât mai rapide a situaţiei financiare a unei societăţi în urma parcurgerii procedurii insolvenţei. 21. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că procedura prevăzută de legea insolvenţei impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă, în acord cu scopul şi cu principiile ce guvernează această procedură, spre exemplu, asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri; asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang; asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură; recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile. 22. Cu privire la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora prevederile criticate nu prevăd expres „o sancţiune care să fie aplicată debitorului în cazul în care acesta nu se conformează obligaţiei de a preda administratorului judiciar documentele societăţii“, Curtea apreciază că această critică are în vedere o omisiune de reglementare care nu poate fi însă complinită de instanţa de contencios constituţional, aceasta nefiind competentă să complinească pretinse lacune ale textelor de lege prin efectuarea controlului de constituţionalitate, întrucât, în temeiul art. 61 din Constituţie, „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării“. În acest sens sunt, de altfel, şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de apelantul Comitetul Creditorilor Debitorului Telemaco Invest - S.R.L. prin Evoluzione - S.R.L. în Dosarul nr. 6.894/3/2018 (număr vechi 2.371/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că prevederile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
