Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. c) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Carmen Camelia Băilă în Dosarul nr. 2.846/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.631D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că, prin folosirea sintagmelor criticate, sunt respectate exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, semnificaţia acestora putând fi determinată cu uşurinţă de către destinatarii normei, având în vedere pregătirea juridică a acestora. Stabilirea unei liste exhaustive de acte sau fapte de natură să compromită demnitatea magistratului este imposibil de realizat, urmând ca acestea să fie analizate de la caz la caz de către instanţele competente. Invocă, în acelaşi sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 708 din 15 noiembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea civilă din 8 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.846/1/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. c) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Carmen Camelia Băilă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri şi a unor încheieri pronunţate în materie disciplinară de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate au un caracter neclar în ceea ce priveşte enumerarea faptelor ce constituie abateri disciplinare, sunt confuze şi pot fi interpretate în mod arbitrar, deoarece nu precizează, în concret, care sunt faptele prevăzute de legea mai sus menţionată. Sintagmele „prestigiul justiţiei“, „demnitatea funcţiei de magistrat“, „atitudini nedemne“ şi „expresii inadecvate“ din art. 99 din Legea nr. 303/2004 ar fi trebuit formulate cu claritate şi precizie, astfel încât destinatarii săi să îşi poată conforma conduita socială, adică să cunoască acele fapte care aduc atingere prestigiului profesiei şi demnităţii funcţiei de magistrat, care sunt atitudinile nedemne şi expresiile inadecvate şi dacă trebuie să fie comise în legătură cu exercitarea profesiei de magistrat sau fără legătură cu această profesie. Astfel de precizări ar fi trebuit făcute pentru a nu permite arbitrarul în aplicarea unor sancţiuni disciplinare care pot fi foarte grave, putând duce chiar la excluderea din profesia de magistrat. Cazurile de excludere din profesia de magistrat sau aplicarea unor sancţiuni pecuniare importante ar putea să fie evitate dacă normele ar fi clare şi precise, iar magistratul supus unei proceduri disciplinare le-ar cunoaşte în amănunt, astfel încât să îşi ordoneze conduita. Decizia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare - care poate merge până la excluderea din profesie - este abuzivă, arbitrară şi încalcă dreptul la exercitarea profesiei, garantat de art. 41 alin. (1) din Constituţie. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin incriminarea ca abatere disciplinară a conduitei magistratului constând în atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu se consacră, în fapt, respectarea obligaţiei de rezervă ce-i incumbă acestuia. Obligaţia de rezervă exprimă o sinteză practică a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independenţă, imparţialitate, integritate) şi implică moderaţie şi reţinere în viaţa profesională, socială şi privată. Obligaţia de rezervă trebuie analizată şi din perspectiva necesităţii ca magistratul să-şi conformeze conduita în raport cu principiile morale şi etice recunoscute ca atare de societate şi să acţioneze în toate împrejurările cu bună-credinţă, corectitudine şi decenţă, fiind, practic, imposibil de enumerat într-un text toate faptele care pot fi de natură să încalce obligaţia de rezervă. De altfel, formulările folosite de legiuitorul român, ce sunt criticate sub aspectul neconstituţionalităţii, sunt în deplin acord cu cele utilizate în documentele internaţionale care fac referire la integritatea magistratului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 99 lit. c) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul conţinut normativ: - Art. 99 lit. c) şi s): "Constituie abateri disciplinare: (...) c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; (...) s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat." 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea, art. 30 alin. (1), (2) şi (6) privind libertatea de exprimare, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi la libera alegere a profesiei, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate şi art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a stabilit că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a observat, în acelaşi timp, că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 13. De asemenea, prin Decizia nr. 494 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragraful 26, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, criticate tot din perspectiva lipsei de claritate şi de previzibilitate, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, sau prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekveny împotriva Ungariei, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat însoţită de certitudini absolute, iar „certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie“. De asemenea, în Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Curtea de la Strasbourg a reţinut că „există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi aplicare depind de practică“. Totodată, prin Hotărârea din 25 mai 1993, pronunţată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, Curtea europeană a apreciat că legiuitorul nu poate opera cu concepte absolute, motiv pentru care foloseşte uneori noţiuni vagi, care vor fi definite de jurisprudenţă. 14. Având în vedere această jurisprudenţă constantă, prin Decizia nr. 708 din 15 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2019, paragrafele 27 şi 28, Curtea a constatat, referitor la prevederile art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, că legiuitorul nu a încălcat cerinţele de claritate şi de previzibilitate ale legii, prin folosirea sintagmei „atitudini nedemne“, deoarece semnificaţia acesteia poate fi, în mod rezonabil, percepută şi înţeleasă de destinatarii normei - magistraţi. De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă o listă exhaustivă cu acte sau fapte de natură să compromită demnitatea în profesie şi în societate şi nici o listă exhaustivă cu atitudini considerate nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. De asemenea, Curtea a reţinut că adaptarea conduitei acestora la prescripţiile normei urmează să fie analizată în funcţie de circumstanţele concrete, caracteristice fiecărei situaţii factuale în parte (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 494 din 17 iulie 2018, precitată, paragraful 27). 15. Prin Decizia nr. 326 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragrafele 26 şi 27, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 30 alin. (1) din Constituţie, libertatea de exprimare este inviolabilă, însă aceasta nu poate fi înţeleasă ca fiind una absolută, fără a comporta limitări ce ţin de necesitatea protejării altor valori fundamentale. În acest sens, art. 57 din Constituţie prevede expres obligaţia cetăţenilor români, cetăţenilor străini şi apatrizilor de a-şi exercita drepturile constituţionale cu bunăcredinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu care „Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora [...]“, precum şi în art. 19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare comportă îndatoriri speciale şi responsabilităţi speciale şi că aceasta poate fi supusă anumitor restricţii care trebuie să fie expres prevăzute de lege, ţinând seama de drepturile sau reputaţia altora. Fiind o normă cu caracter restrictiv, de natură să circumscrie cadrul în care poate fi exercitată libertatea de exprimare, enumerarea realizată de art. 30 alin. (6) şi (7) este una strictă şi limitativă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014, sau Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 10 decembrie 2018, paragraful 62). Prin urmare, Curtea a reţinut că limitele libertăţii de exprimare a magistraţilor se circumscriu principiilor generale ale deontologiei profesiei, care implică independenţă, imparţialitate, integritate, şi impun conformarea conduitei magistratului în raport cu aceste principii. Din acest punct de vedere, având în vedere gradul de abstractizare al normei legale, legiuitorul nu poate enumera care sunt faptele de natură a aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei. În sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, funcţia publică implică anumite restricţii ale exerciţiului libertăţii de exprimare, iar obligaţia de rezervă, trăsătură caracteristică a funcţiei publice, decurge din obligaţiile şi responsabilităţile ce revin funcţionarilor publici, în calitate de agenţi ai statului (Hotărârea fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului din 3 mai 1988, pronunţată în Cauza Morissens împotriva Belgiei). 16. De altfel, cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 privind egalitatea în drepturi şi a art. 30 privind libertatea de exprimare, Curtea a reţinut că acestea nu au legătură cu îndatorirea magistraţilor de a se abţine de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. De asemenea, cât priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate, ci, dimpotrivă, dispoziţiile de lege criticate au fost edictate tocmai pentru a se respecta principiul independenţei justiţiei (Decizia nr. 708 din 15 noiembrie 2018, precitată, paragrafele 31 şi 32). 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele reţinute în jurisprudenţa citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. Referitor la invocarea art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că, într-adevăr, potrivit principiului constituţional, alegerea profesiei este liberă, dar regula o constituie exercitarea oricărei profesii în concordanţă cu prevederile legale specifice fiecăreia. Or, în ceea ce priveşte judecătorii şi procurorii, necesitatea respectării demnităţii profesiei este un imperativ intrinsec legat de natura acesteia, care reprezintă în sine o garanţie a asigurării independenţei justiţiei şi a prestigiului acesteia în societate. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen Camelia Băilă în Dosarul nr. 2.846/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 99 lit. c) şi s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
