Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Cătălin Viorel Fulganu în Dosarul nr. 14.485/197/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.375D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.485/197/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Viorel Fulganu cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care inculpatul a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât creează discriminare între poliţişti şi jandarmi, pe de o parte, şi restul funcţionarilor publici care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, la care fac referire prevederile art. 257 alin. (1) din Codul penal, pe de altă parte, prin reglementarea unei protecţii penale sporite în favoarea celor dintâi. În acest sens arată că, în cazul infracţiunii de ultraj, obiectul juridic principal îl constituie acele relaţii sociale referitoare la autoritatea de stat de a căror existenţă şi desfăşurare depinde apărarea integrităţii şi prestigiului funcţionarilor publici. Fiind o infracţiune complexă, ultrajul are şi un obiect juridic secundar, reprezentat de relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală a funcţionarului public. Astfel, subiectul pasiv principal al infracţiunii de ultraj este autoritatea publică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public ultragiat, iar subiectul pasiv secundar este persoana care îndeplineşte funcţia ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Or, de vreme ce autoritatea de stat este unică, nu se justifică protejarea, în mod diferit, a integrităţii corporale şi a demnităţii persoanelor învestite cu exercitarea funcţiilor publice. Aşadar, integritatea fizică a unui judecător sau procuror trebuie să fie ocrotită în mod egal cu cea a unui poliţist sau jandarm. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal este întemeiată, deoarece legiuitorul a stabilit o răspundere penală agravată - prin majorarea limitelor de pedeapsă cu jumătate - în situaţia în care fapta de ultraj este comisă împotriva unui poliţist sau jandarm, faţă de celelalte categorii de funcţionari publici aflaţi în exerciţiul autorităţii de stat, caz în care limitele de pedeapsă se majorează doar cu o treime. Consideră că nu se justifică existenţa unei diferenţieri în regimul sancţionator reglementat de dispoziţiile de lege criticate, întemeiat exclusiv pe calitatea subiectului pasiv secundar, în condiţiile în care subiectul pasiv principal este unic în ambele situaţii reglementate de prevederile art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, relaţiile sociale apărate de legea penală fiind identice. Întrucât categoria profesională a poliţiştilor şi jandarmilor este inclusă în cea a funcţionarilor publici învestiţi cu exercitarea autorităţii de stat, instanţa de apel consideră că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal încalcă prevederile art. 16 din Constituţie prin crearea unui regim diferenţiat în favoarea poliţiştilor şi jandarmilor faţă de cel al celorlalţi funcţionari publici învestiţi cu exerciţiul autorităţii de stat. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a asigura o protecţie penală sporită pentru anumite categorii de funcţionari publici, care, datorită specificului funcţiilor pe care le exercită, pot fi mai des subiect pasiv al infracţiunii de ultraj decât alte categorii de funcţionari publici. Protecţia penală asigurată poliţiştilor, care, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, beneficiază de un statut special, reprezintă o garanţie a exercitării atribuţiilor ce le revin şi nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa derivă din însăşi legitimitatea existenţei autorităţii. Subliniază faptul că prevederile art. 16 din Constituţie consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea autorităţilor publice între ele. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, egalitatea în faţa legii înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic pentru persoane aflate în situaţii similare, iar nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. Conchide că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că textul de lege criticat reglementează o variantă agravată a infracţiunii de ultraj, fără a crea discriminare între diferite categorii de funcţionari publici. Dimpotrivă, apreciază că norma criticată este destinată asigurării, în anumite situaţii specifice, a egalităţii cetăţenilor. Scopul legiuitorului a fost acela de a crea o protecţie juridică sporită anumitor categorii de persoane cu anumite funcţii publice, care, prin specificul acestora, pot fi mai des subiecţi pasivi ai infracţiunii de ultraj decât alţi funcţionari publici. Tratamentul juridic diferit este justificat tocmai de necesitatea asigurării egalităţii în faţa legii, pentru a nu se crea privilegii sau discriminări. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, având următorul cuprins: „(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 15. Prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 14-20, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 257 din Codul penal reglementează: o variantă tip a infracţiunii de ultraj, prevăzută la alin. (1) al art. 257 anterior menţionat, constând în fapte de ameninţare, săvârşite nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, de lovire sau alte violenţe, în fapte de vătămare corporală, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori în fapte de omor, săvârşite împotriva unui funcţionar public, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii; două variante normative asimilate, prevăzute la art. 257 alin. (2) şi (3) din Codul penal, constând în comiterea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de ultraj în varianta tip împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi, respectiv, în săvârşirea faptelor anterior enumerate, dacă ele privesc un membru de familie al funcţionarului public; o variantă agravată, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, ce constă în săvârşirea unei fapte de ultraj, dintre cele prevăzute la alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 257, comisă împotriva unui funcţionar public care are calitatea de poliţist sau jandarm. 16. Astfel, Curtea a constatat că obiectul juridic special al infracţiunii reglementate de dispoziţiile art. 257 din Codul penal este unul complex, obiectul juridic principal fiind format din relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat, care presupune respect şi faţă de funcţionarul care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul acestei autorităţi, iar obiectul juridic special secundar este constituit din relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, la integritatea sa corporală sau chiar la viaţa acesteia. 17. În ceea ce priveşte subiecţii infracţiunii, prin decizia citată anterior, Curtea a reţinut că, în timp ce subiectul activ poate fi orice persoană, subiectul pasiv are calitatea de funcţionar public. În cazul variantelor infracţionale prevăzute la art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal, acesta din urmă poate fi orice persoană care exercită o funcţie publică, iar, în ipoteza variantei agravate, reglementate la art. 257 alin. (4) din Codul penal, este o persoană care are calitatea de poliţist sau jandarm. Aşa fiind, în considerarea acestor calităţi ale subiectului pasiv al infracţiunii - de poliţist sau de jandarm - legiuitorul a înţeles să prevadă că, în cazul variantei agravate, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, limitele pedepsei prevăzute pentru infracţiunile la care fac referire dispoziţiile art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal se majorează cu jumătate, iar nu doar cu o treime, ca în cazul regimului sancţionator prevăzut pentru celelalte variante normative ale infracţiunii de ultraj. 18. Astfel, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, mai sus menţionată, Curtea a constatat că atribuţiile şi obligaţiile profesionale pe care le au poliţiştii şi jandarmii în asigurarea securităţii publice justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul sancţionării faptelor de ultraj comise împotriva lor. Având în vedere atribuţiile şi obligaţiile profesionale menţionate, legiuitorul a reglementat, în cazul infracţiunii de ultraj săvârşite împotriva unui poliţist sau jandarm, o pedeapsă mai mare, asigurând în acest fel o protecţie penală sporită celor două categorii de funcţionari publici anterior precizate. Aşadar, acest regim sancţionator, criticat de autorul excepţiei, nu este însă unul de natură a discrimina restul funcţionarilor publici în raport cu poliţiştii sau jandarmii, întrucât diferenţa de regim juridic, constând în majorarea cu jumătate, iar nu cu o treime, a limitelor speciale ale pedepsei, are o justificare obiectivă, dată de atribuţiile şi obligaţiile profesionale pe care le au poliţiştii şi jandarmii în asigurarea securităţii publice. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că, pentru respectarea principiului egalităţii în drepturi, deosebirea de tratament juridic existentă între categorii de persoane aflate în situaţii egale trebuie să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 19. De asemenea, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, citată anterior, Curtea a reţinut, cu privire la comparaţia între protecţia penală asigurată prin dispoziţiile art. 257 din Codul penal, poliţiştilor şi jandarmilor, pe de o parte, şi cea asigurată magistraţilor, pe de altă parte - pe care autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi întemeiază argumentele referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 257 alin. (4) din Codul penal -, că aceasta este lipsită de temei. În acest sens Curtea a constatat că legiuitorul a reglementat, la art. 279 din Codul penal, infracţiunea de ultraj judiciar - pe care a plasat-o în cuprinsul titlului IV al părţii speciale a Codului penal, referitor la infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei - într-o manieră similară infracţiunii prevăzute la art. 257 din Codul penal, diferenţa dintre cele două infracţiuni constând tocmai în calitatea subiectului pasiv care, în cazul infracţiunii de ultraj judiciar, este un judecător sau un procuror. Astfel, variantele normative ale infracţiunii prevăzute la art. 279 din Codul penal sunt similare cu cele ale infracţiunii reglementate la art. 257 din acelaşi cod, iar elementul material al laturii obiective a acestor variante normative este, de asemenea, similar în cazul infracţiunilor de ultraj judiciar şi, respectiv, de ultraj. Mai mult, regimul sancţionator al faptelor incriminate la art. 257 alin. (4) din Codul penal şi la art. 279 alin. (1)-(3) din Codul penal este acelaşi. Or, având în vedere aceste aspecte, nu poate fi reţinută o lipsă de asigurare a protecţiei penale a judecătorilor şi procurorilor, în exercitarea funcţiilor pe care le deţin, în comparaţie cu protecţia penală asigurată poliţiştilor şi jandarmilor. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Viorel Fulganu în Dosarul nr. 14.485/197/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (4) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
