Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 82 din 18 noiembrie 2024 referitoare la calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (consilieri de probaţiune), pentru perioada anterioară emiterii actului administrativ (Ordinul ministrului justiţiei), raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 82 din 18 noiembrie 2024 referitoare la calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (consilieri de probaţiune), pentru perioada anterioară emiterii actului administrativ (Ordinul ministrului justiţiei), raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 67 din 28 ianuarie 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 1.969/1/2024

┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- preşedintele delegat │
│Marian Budă   │al Secţiei a II-a      │
│              │civile                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia       │- judecător la Secţia I│
│Curelea       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia  │- judecător la Secţia I│
│Băldean       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei    │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Maricel       │- judecător la Secţia I│
│Nechita       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia I│
│Glodeanu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora      │- judecător la Secţia a│
│Condoiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra      │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă   │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia      │- judecător la Secţia a│
│Florentina    │II-a civilă            │
│Duminecă      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan   │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marcela Marta │- judecător la Secţia a│
│Iacob         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gabriela Elena│- judecător la Secţia  │
│Bogasiu       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian      │- judecător la Secţia  │
│Daniel Oana   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Vasile Bîcu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Bogdan Cristea│de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Iulia Craiu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare („Regulamentul“).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.079/117/2023, la care a fost conexat Dosarul nr. 2.177/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.217/120/2023*.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.
    7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Prin Încheierea din 2 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 6.079/117/2023, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024“), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (consilieri de probaţiune) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată, pentru perioada anterioară emiterii actului administrativ (Ordinul ministrului justiţiei), raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017"

    9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.969/1/2024.
    10. Prin Încheierea din 25 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.217/120/2023*, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată, începând cu data de 23.03.2020 şi în continuare până la zi, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017"

    11. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.177/1/2024, dosarul fiind conexat la Dosarul nr. 1.969/1/2024.

    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    12. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 153/2017“ sau „Legea-cadru nr. 153/2017“)
    "ART. 38
    Aplicarea legii
    (...)
    (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (...)"

    "ART. 6
    Principii
    Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...)
    b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;
    c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)"


    III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept
    Dosarul nr. 6.079/117/2023
    Cererea de chemare în judecată
    13. Prin Cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj cu nr. 6.079/117/2023, reclamanţii AAA ş.a., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune („D.N.P.“), au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: (1) obligarea pârâtei la calcularea indemnizaţiei de bază, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu 11.09.2017 şi în continuare, fără a fi afectată de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin egalizare cu cele acordate consilierilor de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune T., potrivit Sentinţei civile nr. 236 din 2 martie 2023 a Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, definitivă prin Decizia nr. 571 din 22 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale; (2) obligarea pârâtei la plata pentru fiecare lună, pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioadele în care a lucrat în cadrul pârâtei, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit (conform pct. 1) şi venitul efectiv plătit, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflaţie, la care se aplică dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.
    14. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că: reclamanţii sunt consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune C.; salariile de bază în justiţie şi, implicit, în probaţiune au avut ca formulă de calcul o valoare de referinţă sectorială („VRS“); angajatorul a „plafonat“ această VRS la 305 lei, astfel că angajaţii au fost nevoiţi să apeleze în mod repetat la instanţă, din anul 2007 până în prezent, pentru a trece peste aceste plafonări nelegale ale angajatorului şi a ajunge, astfel, la un calcul corect al salariului, prin raportare la o VRS care să cuprindă toate majorările salariale dispuse prin legi de-a lungul timpului, ajungându-se la o VRS de 605,225 lei, începând cu 1.08.2016.
    15. De la data de 1.01.2018, salariile acestora au fost plafonate la grilele prevăzute în Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, în baza art. 38 alin. (6) din actul normativ menţionat, iar hotărârile judecătoreşti obţinute anterior nu au mai fost puse în executare.
    16. Susţin reclamanţii că dreptul la un salariu calculat prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei există în patrimoniul tuturor consilierilor de probaţiune încă din 1.01.2016, fiind constatat prin hotărâri judecătoreşti definitive. Astfel, se impunea menţinerea acestui drept şi după intrarea în vigoare şi aplicarea Legii nr. 153/2017, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din această lege, ceea ce exclude incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (3)-(5) din actul normativ menţionat.
    17. Sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016 („Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016“), arătându-se că angajatorul avea obligaţia legală de a egaliza drepturile salariale pentru toţi consilierii de probaţiune din sistem, însă a refuzat.
    18. În toată familia ocupaţională „Justiţie“ s-au emis, în cursul acestui an, acte administrative de salarizare, prin care întregului personal din justiţie, cu excepţia consilierilor de probaţiune, i s-a stabilit, încă din 2017, salariul de bază raportat la VRS de 605,225 lei, cu depăşirea acestui plafon. Angajatorul reclamanţilor însă a refuzat să procedeze la fel şi pentru consilierii de probaţiune, deşi era obligat să egalizeze drepturile salariale cu cele din familia „Justiţie“.
    19. Ca urmare a pronunţării de către Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a Sentinţei civile nr. 236/2023, prin care s-a recunoscut dreptul consilierilor de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune T. la un salariu calculat prin raportare la o VRS de 605,225 lei, pentru perioada 11.09.2017-la zi, cu depăşirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, angajatorul reclamanţilor a emis Ordinul ministrului justiţiei nr. xxxx/C/3.08.2023, prin care a acordat acest drept tuturor consilierilor de probaţiune din sistem, însă numai pentru viitor, începând cu data de 3.08.2023, nu şi pentru perioada anterioară, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă mai sus menţionată.
    20. Un astfel de raţionament este, în opinia reclamanţilor, profund discriminatoriu, întrucât pentru aceeaşi categorie de personal, pentru aceeaşi muncă depusă, o parte dintre consilieri beneficiază de drepturi salariale mai mari, începând cu 11.09.2017, iar restul doar începând cu 3.08.2023.

    Întâmpinarea
    21. Direcţia Naţională de Probaţiune a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind majorarea valorii de referinţă sectorială la 605,225 lei începând cu data de 3.08.2023, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
    22. În esenţă, a arătat că, pentru perioada cuprinsă între data operării prescripţiei (21.11.2020) şi data emiterii Ordinului ministrului justiţiei nr. yyyy/C/26.10.2023 privind acordarea VRS de 605,225 lei, a existat o practică judiciară neunitară în ceea ce priveşte recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente acesteia la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, unele instanţe statuând în sensul acordării drepturilor până la atingerea plafonului reglementat de grila de salarizare din anexa la Legea-cadru nr. 153/2017. Cu toate acestea, ţinând cont de conduita celorlalţi ordonatori principali de credite din sistemul justiţiei, care au stabilit salarizarea prin utilizarea VRS de 605,225 lei, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. yyyy/C/26.10.2023 s-a realizat recalcularea drepturilor salariale pentru personalul de probaţiune prin raportare la VRS de 605,225 lei, cu depăşirea nivelului prevăzut pentru anul 2022 în grila de salarizare din Legea-cadru nr. 153/2017.
    23. În ceea ce priveşte data la care operează egalizarea salariului de bază prin raportare la noul maxim, arată că este neîntemeiată susţinerea reclamanţilor în sensul că erau îndreptăţiţi la acordarea drepturilor începând cu data de 11.09.2017, dată de la care au obţinut aceleaşi drepturi, prin hotărâre judecătorească, consilierii de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune T.
    24. În condiţiile în care reclamanţii nu au obţinut o hotărâre judecătorească şi nu există o normă imperativă care să statueze în sensul solicitat, data de 3.08.2023, data acordării drepturilor prin Ordinul ministrului justiţiei nr. yyyy/C/2023, a fost aleasă din motive de oportunitate, ţinând cont atât de instituţia prescripţiei, cât şi de faptul că diferenţele salariale rezultate au fost semnificative din punctul de vedere al impactului financiar pentru bugetul D.N.P.
    25. Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    Dosarul nr. 1.217/120/2023*
    Cererea de chemare în judecată
    26. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 1.217/120/2023*, reclamanţii BBB ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie („P.Î.C.C.J. - D.N.A.“ sau „D.N.A.“) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării („C.N.C.D.“), solicitând instanţei să dispună: (1) obligarea pârâtei D.N.A. să plătească reclamanţilor, corespunzător perioadei în care fiecare reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul pârâtei, diferenţa dintre drepturile salariale încasate efectiv şi cele cuvenite prin recalcularea acestora prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 23.03.2020 şi în continuare, până la zi, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; (2) obligarea pârâţilor D.N.A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti să plătească reclamanţilor dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor corespunzătoare primului capăt de cerere, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
    27. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că: reclamanţii sunt, în prezent, ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul pârâtei D.N.A. - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie; o parte dintre reclamanţi şi-au desfăşurat activitatea în cadrul pârâtei D.N.A. pe întreaga perioadă ce face obiectul cererii de chemare în judecată, iar o altă parte pe o perioadă mai mică decât cea care face obiectul cererii de chemare în judecată; în baza unor ordine administrative emise de procurorul general al României (de exemplu: nr. aaaa/7.12.2021, nr. bbbb/27.12.2021) şi de procurorul-şef al D.N.A. (de exemplu: nr. ccc/8.12.2021, nr. ddd/18.07.2022), aplicabile tuturor reclamanţilor, cel puţin pe întreaga perioadă de referinţă ce face obiectul acestei acţiuni, s-a recunoscut dreptul reclamanţilor la plata diferenţelor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în sumă de 605,225 lei; în egală măsură, pentru colegi ofiţeri de poliţie judiciară şi procurori, aceste drepturi au fost recunoscute inclusiv prin hotărâri judecătoreşti.
    28. În opinia reclamanţilor, plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 are în vedere exclusiv majorările salariale reglementate sau acordate în temeiul legii, iar nu drepturile salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive.
    29. În cazul în care s-ar accepta ipoteza contrară, ar însemna ca o hotărâre judecătorească să rămână fără efect, deci debitorul să aibă posibilitatea de a nu executa o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus obligarea sa, ceea ce este nepermis.
    30. Au fost prezentate drept relevante considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Deciziei nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7/2019“), care se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
    31. De asemenea, reclamanţii au invocat deciziile Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016 („Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016“) şi nr. 409 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 30 august 2021 („Decizia Curţii Constituţionale nr. 409/2021“).
    32. Faţă de hotărârile invocate în cadrul paragrafelor anterioare, s-a susţinut că, aplicând acelaşi raţionament şi în cazul dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, rezultă că reţinerea unei plafonări/limitări, conform acestui text de lege, încalcă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7/2019 şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi nr. 409/2021, sus-menţionate.
    33. Se susţine că legalitatea, întinderea, interpretarea, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu pot fi lăsate la libera apreciere a debitorului.
    34. Până la momentul introducerii acţiunii, în aplicarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, nicio lege anuală a bugetului de stat nu a stabilit încă data de aplicare a drepturilor salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.), reglementate atât în corpul legii, cât şi în anexe.
    35. Pe cale de consecinţă, acordarea drepturilor salariale prevăzute pentru personalul plătit din fondurile publice se supune, în general, principiilor enunţate la capitolul I, secţiunea a 2-a - Principii, art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi, în special, la lit. a).
    36. Interpretarea contrară a celor mai sus arătate ar conduce la o situaţie de limitare inacceptabilă a veniturilor, cu introducerea artificială a unei egalizări salariale la plafonul stabilit, care ar crea discriminări între lucrători care, cu toate că depun muncă în mod diferit, ar fi remuneraţi la fel, în limita plafonului artificial prevăzut şi menţinut de lege.

    Întâmpinarea
    37. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Public - P.Î.C.C.J. - D.N.A. a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
    38. În argumentare, pârâtul a arătat că în cadrul D.N.A. a fost emis Ordinul procurorului-şef al D.N.A. nr. eee din 8 decembrie 2021, în urma căruia procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară şi specialiştii din cadrul D.N.A. sunt salarizaţi avându-se în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.
    39. Corelativ, a fost emisă şi Decizia procurorului-şef D.N.A. nr. fff din 8 decembrie 2021, prin care personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex li s-au recunoscut aceleaşi drepturi.
    40. În concluzie, actele administrative emise de pârât sunt fundamentate pe dispoziţiile legale în vigoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    41. S-a învederat că argumentul reclamanţilor, în sensul că aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 ar fi de natură să încalce menţiunile exprese ale Deciziei Curţii Constituţionalenr. 794/2016, ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 7/2019, ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2016 şi nr. 36/2018, nu poate fi luat în considerare, dispoziţia legală citată fiind în prezent pe deplin aplicabilă, în lipsa unei modificări legislative sau a declarării ca neconstituţională a acesteia.
    42. În ceea ce priveşte plafonul maxim pentru anul 2022, stabilit conform prevederilor Legii nr. 153/2017, pârâtul a arătat că, în privinţa reclamanţilor care au atins nivelul maxim de plată pentru anul 2022 al indemnizaţiei de încadrare, sunt incidente prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    43. Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.


    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    Dosarul nr. 6.079/117/2023
    44. Prin Încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, luând în considerare şi dispoziţiile art. 4 din ordonanţa menţionată, dat fiind faptul că în cauză este vorba despre un proces privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar asupra acestor chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    Dosarul nr. 1.217/120/2023*
    45. Prin Încheierea de şedinţă din 25 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut considerente similare cu cele prezentate în cadrul paragrafului anterior.


    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept
    46. Părţile nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării în niciunul dintre cele două dosare, respectiv Dosarul nr. 6.079/117/2023 şi Dosarul nr. 1.217/120/2023*.

    VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept
    Dosarul nr. 6.079/117/2023
    47. Instanţa de trimitere a constatat că în cauză sunt relevante considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36/2018.
    48. Ca atare, principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă.
    49. Ca urmare a neaplicării aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii ce fac parte din familia ocupaţională „Justiţie“ s-a creat o stare de discriminare, constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia europeană“), respectiv Protocolul nr. 12 la Convenţia europeană.

    Dosarul nr. 1.217/120/2023*
    50. În opinia instanţei de trimitere, reclamanţii - ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul pârâtei D.N.A. - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie - pot beneficia de recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a fi afectată de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, şi de plata diferenţei dintre drepturile salariate încasate efectiv şi cele cuvenite prin recalcularea acestora, începând cu data de 23.03.2020.
    51. Tribunalul apreciază că, în cauză, se impun a fi avute în vedere atât considerentele Curţii Constituţionale a României, exprimate în cadrul Deciziei nr. 794/2016, cât şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exprimate în cadrul Deciziei nr. 36/2018.
    52. Principiul egalităţii de tratament în salarizare [art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017] implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă.
    53. Ca urmare a neaplicării aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii ce fac parte din familia ocupaţională „Justiţie“ s-a creat o stare de discriminare, constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate art. 14 din Convenţia europeană, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenţie (care interzic discriminările).


    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    54. Curţile de apel Bucureşti, Bacău, Braşov, Craiova şi Oradea au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iaşi a transmis un punct de vedere teoretic asupra acestei chestiuni.
    55. Într-o orientare jurisprudenţială unanimă s-a apreciat că, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, în ceea ce priveşte calcularea indemnizaţiei de încadrare a consilierilor de probaţiune prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, aceasta se acordă inclusiv pentru perioada anterioară emiterii Ordinului ministrului justiţiei nr. xxxx/C/3.08.2023.
    56. În ceea ce priveşte aplicabilitatea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că indemnizaţia de încadrare a consilierilor de probaţiune prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, acordată inclusiv pentru perioada anterioară emiterii Ordinului ministrului justiţiei nr. xxxx/C/3.08.2023, se calculează fără a se ţine seama de plafonul reglementat de dispoziţia legală mai sus indicată.
    57. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Craiova - Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 1.151/2024 din 25 aprilie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.948/104/2023; Decizia nr. 304/2024 din 6 februarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 594/95/2022; definitive), Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 154/2023 din 26 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 9/64/2023, atacată cu recurs aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecata acestuia fiind suspendată până la soluţionarea prezentului dosar) şi tribunalele Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa civilă nr. 473/2024 din 22 mai 2024, pronunţată în Dosarul nr. 686/103/2022, atacată cu apel aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă, având prim termen de judecată la 2.12.2024), Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa civilă nr. 352 din 30 mai 2024, pronunţată în Dosarul nr. 290/87/2024, atacată cu apel aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu prim termen de judecată la 25.11.2024), Satu Mare - Secţia I civilă (Sentinţa civilă nr. 158/LMA din 7 martie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.384/83/2023, atacată cu apel aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, a cărui judecată a fost suspendată la 10.09.2024 până la soluţionarea Dosarului nr. 1.505/1/2024 înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
    58. În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: Curtea de Apel Iaşi; tribunalele Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Giurgiu şi Braşov.
    59. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate: Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 401 din 10 mai 2023 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13/2023“), nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 55/2021“), nr. 36/2018 şi nr. 23/2016.
    60. S-a reţinut că uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 lei este o situaţie de aplicabilitate generală, iar nu una de aplicare particulară în materia salarizării, având în vedere că această uniformizare se solicită de către reclamanţi (consilieri de probaţiune) în considerarea faptului că alte persoane având aceleaşi funcţii, grade, gradaţii şi vechime în muncă şi specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“ şi, mai mult, chiar din cadrul personalului de probaţiune au un nivel al salariului diferit.
    61. A fost avut în vedere şi faptul că, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a), începând cu 1 iulie 2017, se menţin în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. După data de 31.12.2017, respectiv perioada 1.01.2018-31.12.2018, sunt aplicabile prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, ulterior fiind aplicabile, în continuare, dispoziţiile art. 38 din actul normativ menţionat, în funcţie de perioada reglementată.
    62. S-a avut în vedere faptul că plafonarea reglementată prin dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează exclusiv creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a acesteia, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (3)-(5) din legea indicată, iar nu şi drepturile care sunt recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în temeiul unor prevederi legale anterioare.
    63. S-a mai reţinut că această modalitate de interpretare trebuie să fie aceeaşi în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“, deoarece, în caz contrar, s-ar crea o nouă situaţie discriminatorie între cei care beneficiază de o VRS de 605,225 lei fără plafonare şi cei care beneficiază de o VRS de 605,225 lei plafonată la nivelul anului 2022.
    64. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în ceea ce priveşte calcularea indemnizaţiei de încadrare a consilierilor de probaţiune prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, acordată inclusiv pentru perioada anterioară emiterii Ordinului ministrului justiţiei nr. xxxx/C/3.08.2023, se va ţine seama de plafonul reglementat de dispoziţia legală mai sus indicată.
    65. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 2.490/2024 din 21 mai 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.737/3/2022, definitivă) şi Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 76/2023 din 29 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 10/64/2023, atacată cu recurs aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată la 12.12.2024).
    66. În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, al Tribunalului Vaslui.
    67. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi principiile generale ale sistemului unitar de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 6 din actul normativ indicat.
    68. S-a arătat, deopotrivă, că principiile egalităţii şi nediscriminării nu pot fi apreciate ca încălcate, prin raportare la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008.
    69. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.
    70. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    71. În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării au fost pronunţate două decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea prezentelor sesizări.
    72. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, au fost reţinute următoarele considerente:
    "30. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi, prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie.
31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
32. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
33. Cât priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (1^1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că acestea nici nu au fost criticate în mod special şi nu contravin dispoziţiilor invocate din Constituţie, ci doar stabilesc definiţia sintagmei «fiecare funcţie» ca fiind «funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare» şi definiţia «instituţiei sau autorităţii publice» ca fiind «acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite». Totodată, se precizează că, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.
34. Prin urmare, Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
35. În final, Curtea constată că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.
36. În consecinţă, aşa cum a statuat Curtea şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.
37. Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere, Curtea constată că, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii «nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz» al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie."

    73. Prin Decizia nr. 763 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a reţinut, în considerente:
    "19. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporale sunt enunţate în alin. (2)-(6). Prevederile art. 38 alin. (6) din legea-cadru stabilesc faptul că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
20. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de «eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare», şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice."


    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    74. În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate:
    - Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că:
    "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare“, reţinându-se în considerente:

    "78. Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice."
"

    – Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele:
    "81. Prin urmare, în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor.
82. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem.
83. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» există deja astfel de hotărâri judecătoreşti, indemnizaţiile de încadrare ale tuturor celorlalţi magistraţi trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, pentru că hotărârile pronunţate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală.
84. În raţionamentul juridic expus, în prezent a devenit irelevant elementul salarial care a condus, în aprecierea instanţelor, la conturarea unei indemnizaţii de încadrare la nivelul maxim, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii cărora li s-a recunoscut dreptul ca, la baza veniturilor lor, să se afle valoarea de referinţă sectorială aplicabilă consilierilor de probaţiune, aflaţi în aceeaşi familie ocupaţională, dată fiind finalitatea aplicării normelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, anume aceea a asigurării, în cadrul instituţiei, a indemnizaţiei de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată, şi aceasta indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordinele de salarizare corespunzătoare, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept."

    – Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reţinând în considerente următoarele:
    "145. (...) dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală).
146. Cea de-a doua concluzie este că aceste principii funcţionează doar în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară de încadrare, iar nu şi în privinţa celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională, relevante pentru această distincţie fiind definiţiile legale de la art. 7 lit. c), e) şi m) din Legea-cadru nr. 153/2017."

    – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că:
    "În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale“, reţinând, în considerente:

    "81. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care au fost interpretate, în vederea aplicării unitare, dispoziţii anterioare Legii-cadru nr. 153/2017; cu toate acestea, întrucât principiile şi jurisprudenţa constituţională creată în temeiul fostei reglementări au fost preluate în cea actuală, raţionamentul prezentat în decizia indicată, pe deplin valabil, poate fi valorificat. Astfel, statuând în sensul că egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în paragraful 79 al deciziei amintite s-a reţinut că «hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală». Un alt exemplu poate fi identificat în sistemul de salarizare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în care singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021. În paragraful 73 al deciziei evocate s-a reţinut că diferenţierea veniturilor magistraţilor - în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă - se face «în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant»; paragrafele 74, 80 şi 81 ale aceleiaşi decizii vin să întărească aceeaşi idee, a aplicabilităţii generale doar a elementului component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, al valorii de referinţă sectorială, ca reper «unic, de referinţă în sectorul în care este incident». Spre deosebire, celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază - coeficientul de multiplicare - constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci, dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.
82. Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări."
"

    – În considerentele Deciziei nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, a reţinut:
    "69. Pentru justa interpretare a dispoziţiilor legale incidente este necesar a se ţine seama de distincţia esenţială dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale «Justiţie», în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată, în timp ce coeficienţii de multiplicare sunt distincţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari.
70. Această distincţie între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referinţă sectorială şi elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienţii de multiplicare a fost reţinută, cu putere obligatorie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 şi 81), şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 şi 82). În această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, «principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale». În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că «singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială», iar «diferenţierea veniturilor magistraţilor - în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă - se face, în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant». Spre deosebire de valoarea de referinţă sectorială, ca reper unic de referinţă în sectorul în care este incident, «celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază - coeficientul de multiplicare - constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii». De asemenea, în paragraful 82 s-a reţinut că: «Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări.»
71. În privinţa problemei de drept supuse analizei de faţă, distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale."

    – Tot astfel, în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, a reţinut:
    "82. Aşadar, distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale."



    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    75. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    76. Pentru a evalua dacă cele două sesizări ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt apte să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută - crearea unui mecanism pentru uniformizarea practicii judiciare, care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare româneşti într-una predictibilă, care să răspundă aşteptărilor justiţiabililor - se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizărilor, adică verificarea atât a circumstanţelor care le generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare a dispoziţiilor legale.
    77. Temeiul prezentelor sesizări este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, care, la art. 2 alin. (1), prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    78. Domeniul de reglementare al acestui act normativ este conturat prin prevederile art. 1, conform cărora: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.“
    79. Potrivit art. 4 din ordonanţa de urgenţă, dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.
    80. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    81. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 constituie o normă specială faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmează a se aplica în mod prioritar, completându-se însă, deopotrivă, în mod corespunzător, cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, care reprezintă dreptul comun în materie.
    82. În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac;
    – cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice;
    – să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    83. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite. Astfel, cauzele se află în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv pe rolul Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    84. Obiectele celor două cauze se circumscriu domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalele fiind învestite cu cereri prin care se solicită stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale unor categorii de personal plătite din fonduri publice (consilieri de probaţiune; ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie).
    85. Soluţionarea pe fond a cauzelor se află în strânsă legătură cu chestiunea de drept ce formează obiectul sesizărilor, având în vedere că instanţele de trimitere au fost învestite cu cereri prin care reclamanţii au solicitat recunoaşterea dreptului la indemnizaţii de bază calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, aferente unor perioade ce excedează celor pentru care au fost emise acte administrative de către angajatori, invocându-se că alţi angajaţi, cu funcţii similare, care fac parte din aceeaşi familie ocupaţională (reglementată de anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), au obţinut hotărâri judecătoreşti în acest sens.
    86. Pe de altă parte însă, după cum se va argumenta în continuare, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate care impune ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    87. Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că cele două sesizări au fost în mod deficitar formulate, făcând vorbire despre calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor. O atare operaţiune, care implică un raţionament matematic, este în competenţa exclusivă a instanţelor de trimitere, singurele în măsură să statueze asupra obiectelor cererilor de chemare în judecată cu care au fost învestite. Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, mecanismul instituit de dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă este destinat a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie interpretarea propriu-zisă a conţinutului unor dispoziţii legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020), iar nu de a soluţiona, pe fond, cererile de chemare în judecată.
    88. Cu toate acestea, încheierile de sesizare permit identificarea problemelor de drept care prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzelor, astfel că, în afirmarea efectului util al mecanismului instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte va extrage din întrebările formulate chestiunile de drept cu privire la care s-a intenţionat a se obţine dezlegare.
    89. Procedându-se astfel se constată că, în esenţă, problema de drept ce se cere a fi dezlegată priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, referitoare la principiile nediscriminării şi egalităţii, din perspectiva dreptului unor salariaţi din familia ocupaţională „Justiţie“ de a beneficia de o indemnizaţie de bază calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială neplafonată, recunoscută prin hotărâri judecătoreşti altor angajaţi în funcţii similare, pe o perioadă anterioară celei recunoscute prin actul administrativ emis de angajator.
    90. Se observă astfel că problema de drept adusă în discuţie implică mai multe aspecte: interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive; stabilirea naturii juridice a componentei salariale constând în valoarea de referinţă sectorială şi caracterul neplafonabil al acesteia; relevanţa atitudinii angajatorului (emiterea sau neemiterea ordinelor de salarizare corespunzătoare).
    91. Toate aceste aspecte însă au fost dezlegate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele de unificare a practicii.
    92. Astfel, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, a fost pronunţată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale“, reţinând, în considerente, că „atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări“ (paragraful 82).
    93. Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reţinând în considerente că „dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)“ (paragraful 145).
    94. De asemenea, s-a statuat că „aceste principii funcţionează doar în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară de încadrare, iar nu şi în privinţa celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională, relevante pentru această distincţie fiind definiţiile legale de la art. 7 lit. c), e) şi m) din Legea-cadru nr. 153/2017“ (paragraful 146).
    95. Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în valoarea de referinţă sectorială şi caracterul neplafonabil al acesteia, relevantă este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menţionată, prin care s-a reţinut că „singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială“, aceasta fiind considerată „reper unic, de referinţă în sectorul în care este incident“ (paragraful 81).
    96. Prezintă relevanţă, din această perspectivă, şi Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    97. Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale «Justiţie»“ şi că „nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată“ (paragraful 69).
    98. Totodată, s-a stabilit că „elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale“ (paragraful 71).
    99. Aceleaşi statuări se regăsesc şi în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că „elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectoriale distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale“ (paragraful 82).
    100. Edificatoare este şi Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că „în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» există deja astfel de hotărâri judecătoreşti, indemnizaţiile de încadrare ale tuturor celorlalţi magistraţi trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, (...) pentru că hotărârile pronunţate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală“ (paragrafele 81-83).
    101. Nu în ultimul rând, cu privire la relevanţa atitudinii angajatorului (emiterea sau neemiterea ordinelor de salarizare corespunzătoare), a fost pronunţată Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare“.
    102. În considerentele acestei decizii s-a statuat că „a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice“ (paragraful 78).
    103. De asemenea, prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că „în prezent a devenit irelevant elementul salarial care a condus, în aprecierea instanţelor, la conturarea unei indemnizaţii de încadrare la nivelul maxim, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii cărora li s-a recunoscut dreptul ca, la baza veniturilor lor, să se afle valoarea de referinţă sectorială aplicabilă consilierilor de probaţiune, aflaţi în aceeaşi familie ocupaţională, dată fiind finalitatea aplicării normelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, anume aceea a asigurării, în cadrul instituţiei, a indemnizaţiei de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată, şi aceasta, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordinele de salarizare corespunzătoare, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept“ (paragraful 84).
    104. Sintetizând cele anterior expuse, reiese că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit pe deplin, prin decizii de unificare a jurisprudenţei cu caracter obligatoriu, toate chestiunile de drept relevante în soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite instanţele de trimitere, respectiv:
    - dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale;
    – valoarea de referinţă sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale „Justiţie“, reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon;
    – existenţa dreptului salariaţilor la egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim, prin raportare la majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, nu este condiţionată de emiterea de către ordonatorul de credite a unor ordine de salarizare.

    105. Cum toate chestiunile de drept puse în discuţie prin intermediul sesizărilor analizate au făcut obiectul dezlegării pe calea deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor legale de unificare a jurisprudenţei, apare ca fiind evidentă neîndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate.
    106. Faptul că statuările relevante se regăsesc în cuprinsul mai multor decizii pronunţate de completurile pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv de completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este de natură a schimba concluzia anterior reţinută, întrucât nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi nici art. 519 din Codul de procedură civilă nu impun ca statuarea Înaltei Curţi să se regăsească în cuprinsul unui singur act jurisdicţional. Este în căderea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor obligaţia de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului concret. Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluţionarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă.
    107. Reţinând, aşadar, neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la inexistenţa unei statuări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, se impune respingerea, ca inadmisibile, a sesizărilor formulate.

    108. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.079/117/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (consilieri de probaţiune) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată, pentru perioada anterioară emiterii actului administrativ (Ordinul ministrului justiţiei), raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare"

    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.217/120/2023*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (ofiţeri de politie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată, începând cu data de 23.03.2020 şi în continuare până la zi, raportat la principiile egalităţii şi nediscriminării reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2024.


                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena-Mădălina Ivănescu


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 82 din 18 noiembrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016