Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, din oficiu, în Dosarul nr. 264/104/2017 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.962D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 13 iulie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 3 octombrie 2023, dată la care, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 14 noiembrie 2023. La data de 14 noiembrie 2023, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 12 decembrie 2023, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 30 ianuarie 2024, dată la care, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 14 februarie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 264/104/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi ale art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate împotriva unei sentinţe penale prin care inculpata din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost condamnată pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu includ în sfera cauzelor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale şi încheierea definitivă pronunţată de către judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală. Se susţine că, prin reglementarea art. 335 din Codul de procedură penală, legiuitorul a dorit să pună în acord legislaţia procesual penală din România cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca urmare a considerentelor de principiu reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 4 august 2005, pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, în care a constatat că posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală trebuie să fie supusă controlului unei instanţe naţionale care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul de a aprecia dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la începerea anchetei nu este excesivă. Se arată că, prin urmare, singura cale prin care mai poate fi redeschisă o anchetă penală este instituţia redeschiderii urmăririi penale, reglementată la art. 335 din Codul de procedură penală, iar încheierea de respingere a cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară este o hotărâre judecătorească ce are autoritate de lucru judecat în cazul unui dosar nou, autonom, creat ca urmare a unei alte plângeri cu privire la aceleaşi fapte şi la aceleaşi persoane, chiar şi sub o altă încadrare juridică. Se susţine că o interpretare contrară încalcă dreptul persoanei acuzate la un proces echitabil. 5. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 7. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 8. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 6 şi ale art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că sunt criticate, în realitate, dispoziţiile art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală prin raportare la cele ale art. 6 şi ale art. 16 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 6: „Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.“; – Art. 16 alin. (1) lit. i): „(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] i) există autoritate de lucru judecat;“; – Art. 335 alin. (4^1) teza a doua: „ [...] Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă.“ 9. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă. 10. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârilor judecătoreşti, ca acte jurisdicţionale ce emană de la o putere publică a statului, trăsătură ce deosebeşte hotărârea judecătorească de alte acte juridice. Cu privire la acest principiu, Curtea reţine că funcţia jurisdicţională a statului, având ca finalitate stabilitatea raporturilor juridice şi ordinea socială, face ca litigiului să i se pună capăt într-o manieră care să nu mai permită readucerea lui în faţa instanţei, indiferent că aceasta s-ar realiza pe calea principală sau în mod incidental, într-un proces ulterior care ar avea legătură cu ceea ce s-a soluţionat jurisdicţional anterior. Din acest punct de vedere, este unanim acceptat faptul că hotărârea judecătorească nu este infailibilă, iar corectarea unor vicii ale hotărârii judecătoreşti definitive reprezintă o justă preocupare ce se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (în prezent art. 18 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară), articol ce reprezintă, de altfel, o aplicare a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie. Aşadar, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei. Prin urmare, principiul autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces încheiat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Aşa fiind, instituţia autorităţii de lucru judecat are o dublă valenţă: una materială (prezumţie legală irefragabilă de adevăr judiciar în sensul judecăţii irevocabile) şi una procesuală (excepţie procesuală de fond, care împiedică desfăşurarea unui nou proces cu privire la acelaşi drept), respectarea sa impunând să se dea eficienţă ambelor componente anterior menţionate (a se vedea Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, paragrafele 34 şi 35). 11. Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securităţii raporturilor juridice, componentă a principiului securităţii juridice, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acest principiu exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze. Principiul securităţii raporturilor juridice a apărut şi s-a dezvoltat pe cale pretoriană, mai exact în practica instanţelor internaţionale, dobândind rang de principiu al ordinii juridice europene. 12. Principiul autorităţii de lucru judecat îşi găseşte expresia legislativă sub forma principiului ne bis in idem, reglementat, în mod distinct, la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi la art. 6 din Codul de procedură penală. Acesta reprezintă consecinţa directă a autorităţii de lucru judecat şi constă în interdicţia de a repeta procedurile penale care au dus la pronunţarea unei hotărâri definitive. Potrivit acestui principiu, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă (a se vedea Hotărârile din 13 noiembrie 2003, 8 septembrie 2005, 1 iulie 2013 şi 13 noiembrie 2022 şi pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauzele Nikitin împotriva Rusiei, paragraful 35, Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei, paragraful 58, Kadusic împotriva Elveţiei, paragraful 82 şi Marguš împotriva Croaţiei, paragraful 114). Aşadar, repetarea procesului sau a pedepsei este elementul central al situaţiei juridice vizate de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie (a se vedea Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Nikitin împotriva Rusiei, precitată, paragraful 35). Aşa fiind, principiul autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi în ordinea juridică europeană, precum şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar atingerea adusă acestuia prin legislaţia naţională trebuie să fie limitată, fiind necesar să se deroge de la acest principiu doar dacă derogarea este impusă de motive substanţiale şi imperioase. În acest sens sunt Hotărârile din 7 iulie 2009 şi 24 iulie 2003, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauzele Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52 (a se vedea Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). 13. Referitor la acelaşi principiu, prin Hotărârea din 8 iulie 2019, pronunţată în Cauza Mihalache împotriva României, paragraful 22, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa a trei criterii care trebuie îndeplinite pentru a putea considera că o decizie este definitivă: decizia trebuie să blocheze definitiv urmărirea penală, trebuie să fi fost precedată de o investigaţie amănunţită şi trebuie să se bazeze pe o evaluare a fondului cauzei. Totodată, prin Hotărârea din 21 octombrie 2014, pronunţată în Cauza Lungu şi alţii împotriva României, paragraful 47, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluţionată şi care făcuse obiectul unei hotărâri definitive şi în absenţa oricărui motiv valabil, instanţa naţională a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, motiv pentru care a fost încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie. De asemenea, prin Hotărârea din 31 mai 2012, pronunţată în Cauza Esertas împotriva Lituaniei, paragraful 21, instanţa de la Strasbourg a reţinut că „principiul autorităţii de lucru judecat impune ca nicio parte să nu aibă dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii numai în scopul obţinerii unei rejudecări şi a unei noi decizii a cauzei“. Prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut că „orice revizuire ar trebui tratată ca un recurs deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere cu privire la acest subiect nu este un motiv pentru reexaminare“. În acelaşi sens, prin Hotărârea din 12 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Kehaya şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 69, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie în situaţia în care „abordarea Curţii Supreme de Casaţie în hotărârea sa din 10 octombrie 2000 a avut, în plus, efectul de a oferi statului o a doua şansă de a obţine o reexaminare a unui litigiu deja stabilit prin hotărâri definitive în proceduri contencioase la care o altă emanaţie a statului, o autoritate administrativă specializată însărcinată cu restituirea - comisia funciară -, a fost parte şi i s-au oferit toate mijloacele procedurale pentru apărarea interesului statului. O astfel de reexaminare era aparent posibilă fără nicio limitare în timp şi putea fi interzisă numai după expirarea perioadei relevante de prescripţie achizitivă. Această abordare a fost dezechilibrată şi a creat incertitudine juridică.“ Totodată, în Hotărârea din 29 noiembrie 2016, pronunţată în Cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii împotriva României, paragraful 116, aceeaşi instanţă europeană a statuat că „principiul securităţii juridice este implicit în toate articolele din Convenţie şi constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept“. S-a reţinut prin aceeaşi hotărâre că „scopul acestui principiu este în special acela de a garanta stabilitatea situaţiilor juridice şi de a promova încrederea publicului în justiţie. Orice persistenţă a divergenţelor de jurisprudenţă riscă să ducă la o stare de incertitudine juridică de natură să reducă încrederea publicului în sistemul judiciar, chiar dacă această încredere este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept.“ Cu privire la acelaşi principiu, prin Hotărârile din 28 iulie 2009 şi 31 mai 2012, pronunţate în Cauzele Gök şi alţii împotriva Turciei, paragrafele 57-62, şi Esertas împotriva Lituaniei, paragrafele 23-32, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, fie şi în absenţa casării unei hotărâri, repunerea în cauză a soluţiei adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6 din Convenţie, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul de acces la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice. În fine, prin Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61, Curtea de la Strasbourg a constatat că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. S-a reţinut, totodată, că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (a se vedea Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, paragraful 39). 14. Astfel cum Curtea a statuat, principiul ne bis in idem este reglementat în legislaţia internă la art. 6 din Codul de procedură penală, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică. În aplicarea acestui principiu, dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, arătând, totodată, că instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi art. 28 prevede că hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Totodată, dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, referitoare la chestiunile prealabile, reglementează faptul că hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale. 15. Având în vedere toate aceste considerente, principiul autorităţii de lucru judecat şi, respectiv, principiul ne bis in idem, mai sus analizate, au în vedere hotărârile penale definitive prin care se soluţionează fondul cauzelor penale. 16. Spre deosebire de acestea, în privinţa încheierilor pronunţate în cursul procesului penal, încheieri prin care nu este soluţionat fondul acţiunii penale, ci se soluţionează alte aspecte ale cauzei penale, Codul de procedură penală prevede că acestea sunt definitive. 17. Cu titlu exemplificativ, art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că încheierea prin care se disjunge acţiunea civilă este definitivă, art. 213 alin. (6^1) din Codul de procedură penală prevede că încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează plângerea împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror este definitivă, art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede că soluţionarea contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă, art. 252^3 alin. (3) din Codul de procedură penală reglementează caracterul definitiv al încheierii prin care instanţa dispune cu privire la valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul judecăţii şi la procedura valorificării acestora, art. 252^4 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede caracterul definitiv al încheierii prin care instanţa soluţionează contestaţia formulată împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii prevăzute de art. 252^2 alin. (3) din Codul de procedură penală sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzută de art. 252^2 alin. (7) din Codul de procedură penală sau de art. 252^3 alin. (3) din acelaşi cod etc. 18. Printre aceste încheieri se numără şi încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, care, potrivit art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, are caracter definitiv. 19. Caracterul definitiv al încheierilor analizate determină obligativitatea soluţiilor pronunţate în cuprinsul lor, caracterul obligatoriu al acestor încheieri făcând ca respectivele soluţii să se impună, ex lege, prin raportare la ansamblul cauzei penale. Aşadar, încheierea prevăzută la art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală are un caracter definitiv şi, totodată, obligatoriu în cauza penală în care a fost pronunţată. 20. Astfel, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară, ulterior pronunţării încheierii prevăzute la art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, este învestit cu soluţionarea unei noi cereri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, similară, sub toate aspectele, cu cea soluţionată anterior, pentru identitate de raţiune, impusă de dispoziţiile art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, acesta este obligat să pronunţe aceeaşi soluţie. În schimb, dacă cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale nou-formulată este diferită de cea precedentă sub aspectul temeiurilor, respectiv al probelor sau al împrejurărilor invocate, judecătorul de cameră preliminară, având în vedere aceste diferenţe specifice, poate pronunţa, conform art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, o soluţie diferită de cea precedentă, pronunţată potrivit aceluiaşi temei legal. De altfel, în acest sens, dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că, în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul revocă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Caracterul de noutate al faptelor sau împrejurărilor astfel invocate urmează să fie apreciat de judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, în fiecare caz în parte. Aceste aspecte constituie însă operaţiuni de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate, care reprezintă atribuţia exclusivă a organelor judiciare. Aşadar, pronunţarea unor soluţii contrare, în situaţii identice, conform art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, reprezintă forme de aplicare greşită a legii procesual penale de către instanţele judecătoreşti, acestea neputând constitui veritabile probleme de constituţionalitate a prevederilor art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 6 şi ale art. 16 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod. 21. Pentru toate aceste motive, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate asigură garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie, fără a fi necesară reglementarea autorităţii de lucru judecat a încheierii pronunţate conform art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală. De altfel, conform celor mai sus arătate, o astfel de soluţie legislativă ar fi improprie prin raportare la natura cauzelor în care sunt pronunţate încheierile analizate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală, cererile de confirmare a redeschiderii urmăririi penale pot fi formulate în cauzele în care au fost dispuse soluţii de clasare, şi nu în cauze în care au fost pronunţate anterior soluţii de achitare sau de încetare a procesului penal. 22. În subsidiar, Curtea reţine că dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală fac referire, cu titlu generic, la existenţa autorităţii de lucru judecat, drept caz care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, în sfera acestei norme fiind incluse toate hotărârile judecătoreşti cărora dispoziţiile Codului de procedură penală le conferă această autoritate. 23. Pentru acest motiv, reglementarea, în mod expres, a autorităţii de lucru judecat a încheierii pronunţate conform art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală implică modificarea şi completarea, în acest sens, a tezei a doua a art. 335 alin. (4^1) anterior menţionat, operaţiune care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 24. Totodată, Curtea subliniază că reglementarea expresă în cuprinsul art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală doar a caracterului definitiv al încheierii analizate (nu şi a autorităţii de lucru judecat a acesteia) nu dau posibilitatea procurorului de a dispune redeschiderea urmăririi penale şi, corelativ, dreptul instanţei competente de a confirma cererile formulate în acest sens, în mod repetitiv, în cauze similare, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de confirmare a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale obligându-l pe acesta ca, dacă ulterior se formulează o nouă cerere de redeschidere a urmăririi penale, să o admită doar în măsura în care în cuprinsul său sunt invocate elemente noi, de natură să justifice această soluţie. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, din oficiu, în Dosarul nr. 264/104/2017 şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală prin raportare la cele ale art. 6 şi ale art. 16 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
