Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dionisie Anastasescu, Genoveva Anastasescu şi Eugeniu Anastasescu în Dosarul nr. 18.754/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 482D/2017 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că, în ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în sensul constituţionalităţi textului de lege criticat. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor din Legea fundamentală care garantează dreptul de proprietate privată arată că în cauză nu se poate reţine noţiunea de „bun“ în sensul stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi despre o nesocotire a art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, prin prisma art. 20 alin. (1) din Constituţie şi a art. 44 din Legea fundamentală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.754/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dionisie Anastasescu, Genoveva Anastasescu şi Eugeniu Anastasescu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi obligarea acestei autorităţi la stabilirea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate asupra unor imobile - moară şi asupra utilajelor şi instalaţiilor aferente, preluate în mod abuziv, dar care nu mai există sau au fost casate şi distruse. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 aduc atingere dreptului de proprietate privată al foştilor proprietari ai utilajelor şi instalaţiilor preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, având în vedere că acordarea măsurilor reparatorii este condiţionată de existenţa fizică a acestora. Se instituie un tratament discriminatoriu, întrucât măsurile reparatorii vizează utilajele şi instalaţiile care se află în stare de funcţionare, nu şi cele care au fost înlocuite, casate sau distruse. De asemenea sunt exceptate de la aplicarea alin. (2) şi (3) bunurile imobile, fapt ce determină aplicarea unui tratament diferenţiat între persoanele ale căror bunuri mobile au fost înlocuite, casate, distruse şi cele ale căror bunuri sunt în stare de funcţionare. Autorii excepţiei precizează că, în cauză, valoarea utilajelor şi instalaţiilor era substanţial mai mare decât a clădirilor naţionalizate, pentru care le-au fost acordate despăgubiri. Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 creează o discriminare în funcţie de aptitudinea unui bun de a rezista în timp, de proprietăţile sale chimice şi de împrejurarea că terţul care a intrat în posesia lui a avut sau nu interesul să îl conserve. Se mai arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează speranţa legitimă de a obţine un bun ori o creanţă certă cu valoare patrimonială. Aşadar, au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru instalaţiile şi utilajele preluate odată cu imobilul foştii proprietari care au dovada deţinerii proprietăţii şi a existenţei utilajelor în momentul preluării abuzive. Se invocă şi Hotărârea din 11 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Lallement împotriva Franţei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că indemnizaţia primită de reclamant pentru un teren expropriat a ignorat pierderea unor beneficii economice, astfel că art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost violat. În concluzie, autorii excepţiei susţin că se încalcă dreptul de proprietate, în condiţiile în care foştii proprietari ale căror utilaje şi instalaţii au fost înlocuite, casate sau distruse nu au dreptul la despăgubiri. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 44, dar nu şi în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prevederile legale contestate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, deoarece acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 încalcă însă dreptul de proprietate privată, întrucât persoanele de la care au fost preluate de stat în mod abuziv imobilele în care au existat la data preluării utilaje şi instalaţii nu sunt despăgubite, deşi situaţia acestor bunuri la data intrării în vigoare a legii nu a depins de voinţa lor. Prin modul de reglementare a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, persoanele aflate în situaţia reclamanţilor sunt lipsite în totalitate şi de bunurile preluate în mod abuziv de stat şi de posibilitatea de a obţine măsuri reparatorii, în condiţiile în care fac dovada proprietăţii la data preluării şi a faptului că bunurile au fost înlocuite, casate sau distruse ulterior preluării de către stat. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere precizează că, la adoptarea textului de lege criticat, legiuitorul a ţinut seama de situaţiile practice care nu pot fi rezolvate prin acordarea unor sume de bani în echivalent, deoarece prin scurgerea unei perioade îndelungate de timp, valoarea bunurilor, utilajelor şi instalaţiilor - imobile prin încorporare - nu mai poate fi determinată, de vreme ce acestea nu mai există. De altfel, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, fără a se ţine seama de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege“, ca şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private „în condiţiile legii organice“. Curtea Constituţională a arătat prin mai multe decizii (a se vedea Decizia nr. 190 din 13 martie 2007 sau Decizia nr. 1.346 din 9 decembrie 2008) că „legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora“. În opinia Guvernului, textul de lege examinat nu instituie un tratament juridic diferit pentru categorii de cetăţeni aflate în situaţii identice, ci are în vedere situaţia concretă a bunurilor preluate. 9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, atunci când este vorba despre acordarea unor reparaţii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice în mod abuziv, dar pe baza unui titlu valabil, în sensul dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării. Textul de lege examinat nu instituie un tratament juridic diferit pentru categorii de cetăţeni aflate în situaţii identice, ci are în vedere situaţia concretă a bunurilor preluate de stat (Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001). Mai arată că îşi menţine punctul de vedere care a fost reţinut în Decizia nr. 190 din 13 martie 2007 şi în Decizia nr. 1.346 din 9 decembrie 2008. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următoarea redactare: - Art. 6 alin. (2) şi (3): "(2) Măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), restituirea în natură se va dispune prin decizia sau dispoziţia unităţii deţinătoare." 13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi în art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea egală a dreptului de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 585 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 8 decembrie 2017, a reţinut (paragraful 15) că domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, cu referire la bunurile ce fac obiectul măsurilor reparatorii, cuprinde, în primul rând, bunurile imobile, astfel cum sunt definite în art. 6 alin. (1) din lege, respectiv terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv. În privinţa bunurilor mobile, măsurile reparatorii instituite vizează două situaţii limitativ prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, şi anume: o primă situaţie este aceea a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, ipoteză prevăzută de art. 6 alin. (1) din lege, iar cea de-a doua se referă la utilajele şi instalaţiile - bunuri imobile prin destinaţie, care au fost preluate în mod abuziv odată cu imobilul, situaţie reglementată în art. 6 alin. (2) din lege. Potrivit acestui din urmă text de lege, măsurile reparatorii se acordă şi pentru utilajele sau instalaţiile preluate odată cu imobilul, cu condiţia ca acestea să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse de persoana deţinătoare, cu alte cuvinte, aceste bunuri trebuie să existe, în materialitatea lor, la data intrării în vigoare a legii reparatorii. În privinţa bunurilor imobile - construcţii, Curtea a observat, prin aceeaşi decizie (paragraful 16), că legea reparatorie nu mai instituie această condiţie a existenţei fizice a bunului la data intrării în vigoare a legii, astfel încât pentru construcţiile demolate se acordă măsuri reparatorii, cu excepţia cazului în care acestea au fost distruse de calamităţi naturale [art. 10 alin. (1) şi alin. (6), art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată]. 15. Analizând actul normativ criticat din perspectiva bunurilor care fac obiectul restituirii, Curtea a reţinut (paragrafele 17 şi 18) că domeniul principal de aplicare al acestuia este reprezentat de bunurile imobile, terenuri sau construcţii, iar restituirea bunurilor mobile are loc doar în situaţiile în care acestea sunt într-un raport de accesorietate cu bunul imobil prin natura sa, a cărui restituire se solicită. Pe de altă parte, având în vedere bunul restituit, cu referire la criteriul obiectiv al duratei de exploatare a unui bun mobil de tipul unui utilaj/unei instalaţii, spre deosebire de durata de exploatare a unei construcţii, Curtea a apreciat că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de restituire a utilajelor şi instalaţiilor preluate odată cu imobilul, numai cu condiţia ca acestea să existe la data intrării în vigoare a legii reparatorii, în considerarea perioadei îndelungate de timp care a trecut de la posibila preluare abuzivă, pe de o parte, şi data intrării în vigoare a actului normativ cu caracter reparatoriu, pe de altă parte. În acelaşi sens, în condiţiile inexistenţei fizice a bunului mobil a cărui restituire se cere, Curtea a remarcat dificultatea probării existenţei şi valorii acestuia, în scopul obţinerii de măsuri reparatorii, având în vedere că nu întotdeauna s-au realizat procese-verbale cu inventarul bunurilor mobile preluate odată cu imobilul, în condiţiile unei preluări abuzive. Aceste constatări justifică, de altfel, aprecierea în sensul că nu au fost nesocotite prevederile constituţionale ale art. 44, care garantează şi ocrotesc dreptul de proprietate. 16. Faţă de critica potrivit căreia prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât ar institui o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituirea utilajelor şi instalaţiilor preluate odată cu imobilul şi persoanele îndreptăţite la restituirea bunurilor imobile, precum construcţiile, discriminare bazată pe situaţia concretă a bunului, Curtea a reţinut (paragrafele 19-20 din decizia mai sus menţionată) că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Totodată, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 17. În consecinţă, Curtea a constatat (paragraful 21) că natura bunului, cu referire la durata de exploatare a unui bun mobil, de tipul celor reglementate de textul de lege criticat, spre deosebire de un imobil - construcţie, constituie un criteriu obiectiv şi raţional, de natură a justifica opţiunea legiuitorului de a institui un tratament juridic diferit în privinţa acordării de măsuri reparatorii în echivalent doar pentru utilajele/instalaţiile existente la data intrării în vigoare a legii. 18. Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii. 19. Curtea Constituţională a mai analizat constituţionalitatea prevederilor legale criticate şi în cadrul controlului a priori, exercitat înainte de promulgarea legii. Pronunţându-se asupra textului de lege criticat din punctul de vedere al opţiunii legitime a legiuitorului de a decide asupra categoriilor de bunuri care fac obiectul restituirii, pe de o parte, şi, pe de altă parte, având în vedere bunul restituit, prin Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reglementând posibilitatea acordării de reparaţii numai pentru utilajele şi instalaţiile existente la data intrării în vigoare a legii, nu încalcă prin aceasta prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Sub acest aspect, fiind vorba despre acordarea, prin reglementări legislative, a unor reparaţii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice în mod abuziv, dar pe baza unui titlu valabil, în sensul dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora. Textul de lege examinat nu instituie un tratament juridic diferit pentru anumite categorii de cetăţeni aflate în situaţii identice, ci are în vedere situaţia concretă a bunurilor preluate. Din acest text de lege rezultă doar că legiuitorul a considerat, fără a încălca vreo dispoziţie constituţională, că, în prezent, se poate reglementa restituirea către foştii proprietari numai a utilajelor şi a instalaţiilor existente. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dionisie Anastasescu, Genoveva Anastasescu şi Eugeniu Anastasescu în Dosarul nr. 18.754/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 februarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
