Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ciprian Sorin Viziru în Dosarul nr. 45.816/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.154D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 42 din 4 februarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 45.816/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ciprian Sorin Viziru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind obţinerea/recuperarea unor drepturi băneşti neacordate acestuia de Tribunalul Bucureşti pe perioada suspendării din funcţia de judecător ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că se încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece, în fapt, suspendarea din funcţie a magistratului inculpat, prin efectele negative ale restrângerii dreptului la muncă şi privării de orice drepturi salariale, are natura unei sancţiuni sui generis îndreptate împotriva unei persoane considerate nevinovată pe toată durata procesului penal, adică exact pentru perioada în care funcţionează prezumţia de nevinovăţie a inculpatului. Textele legale criticate permit ca suspendarea magistratului din funcţie, pe o durată nedeterminată, să fie luată automat doar în temeiul unui act al procurorului - ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale sau, după caz, rechizitoriul. Rezultă că, în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare pronunţate de instanţă, dispoziţiile legale criticate stabilesc o sancţiune arbitrară şi neconstituţională, întemeiată strict pe aprecierile în sensul vinovăţiei magistratului inculpat făcute de către procuror. 6. Totodată, măsura suspendării, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, a raporturilor juridice de serviciu ale magistratului inculpat, având conţinutul şi semnificaţia sancţiunii excluderii din profesie, constituie o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă, lăsată exclusiv la dispoziţia Consiliului Superior al Magistraturii. Această restrângere are un caracter arbitrar, nu este o măsură rezonabilă, necesară şi proporţională cu scopul urmărit de legiuitor, fiind discriminatorie în raport cu alte categorii de persoane ce exercită autoritatea publică. Măsura nu este necesară, deoarece nu are un caracter indispensabil pentru atingerea obiectivului menţinerii credibilităţii şi prestigiului actului de justiţie, legiuitorul având posibilitatea să prevadă alte măsuri mai puţin severe decât suspendarea raportului de serviciu al magistratului acuzat şi restrângerea totală a dreptului la muncă. Prin astfel de măsuri s-ar limita doar exercitarea acelor atribuţii ale magistratului ce implică interacţiunea cu justiţiabilii, precum ar fi retragerea judecătorului din completurile de judecată sau încetarea calităţii de procuror de şedinţă, concomitent însă cu menţinerea raporturilor de serviciu şi continuarea plăţii drepturilor salariale, eventual într-un cuantum diminuat numai în ceea ce priveşte salariul lunar, dar în cuantum integral în privinţa celorlalte drepturi de natură salarială, precum decontarea chiriei plătite de magistrat la preţul pieţei sau a contravalorii unor deplasări. Totodată, se arată că, deşi este temporară, suspendarea raportului de serviciu al magistratului durează până când procesul penal va fi finalizat printr-o hotărâre definitivă, ceea ce în majoritatea cazurilor se traduce prin suspendarea îndelungată, de ordinul anilor, a magistratului inculpat. În tot acest timp, magistratul, care ar trebui să se bucure de prezumţia de nevinovăţie, şi persoanele aflate în întreţinerea sa sunt lipsite de orice venituri salariale necesare pentru acoperirea nevoilor de trai, inclusiv de sumele destinate plăţii chiriei pentru locuinţa de familie. 7. Se mai susţine că restrângerea dreptului la muncă, ca efect al suspendării din funcţie a magistratului în temeiul normelor legale criticate, este o măsură discriminatorie în raport cu alte categorii de persoane învestite cu exerciţiul autorităţii de stat. În acest sens, deputaţii şi senatorii nu pot fi suspendaţi din funcţie în cazul inculpării şi trimiterii lor în judecată sub acuzaţia săvârşirii unor fapte penale, aşa cum rezultă din prevederile care reglementează statutul lor. De asemenea, suspendarea din funcţie a poliţistului ce face subiectul unei acuzaţii penale se dispune numai dacă este arestat preventiv sau plasat în arest la domiciliu, iar în situaţia în care nu s-au dispus astfel de măsuri preventive, poliţistul nu este suspendat din funcţie, ci pus la dispoziţia unităţii, îndeplinind acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie, pentru care beneficiază de drepturi băneşti corespunzătoare, precum şi de celelalte drepturi de natură salarială prevăzute de lege. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că dispoziţia legală privind suspendarea magistratului din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată nu constituie o sancţiune luată faţă de acesta, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu apreciază cu privire la vinovăţia magistratului, ci constată întrunită condiţia legală care atrage suspendarea de drept a raportului de serviciu. O astfel de măsură legislativă este justificată de activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, nefiind permis ca un judecător sau procuror împotriva căruia s-a început acţiunea penală să mai poată îndeplini aceste activităţi. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul conţinut normativ: - Art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3): "(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni; (...)(3) În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură." 13. Prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, prevederile legale criticate au fost modificate, dar Curtea va analiza dispoziţiile de lege cu care a fost sesizată în forma pe care o aveau la data ridicării excepţiei, în considerarea celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. 14. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi prin prisma unor critici similare, Curtea respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 42 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020 (paragrafele 17-23), Decizia nr. 224 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 28 iunie 2019 (paragrafele 19-22), sau Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 19. 16. Prin această din urmă decizie, Curtea a constatat că prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 nu aduc atingere prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie, făcând în acest sens referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Cauza Ţehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17, instanţa europeană a reţinut că „prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este relevantă nu numai în acţiunea penală, dar şi în alte cauze în care instanţele naţionale nu au trebuit să stabilească problema vinovăţiei, scopul său esenţial fiind să prevină orice autoritate naţională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii“. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumţia la nevinovăţie din cauza suspendării din funcţie în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie şi automată conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că, şi în absenţa unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenţie şi, în mod special, trebuie să se ţină seama de garanţiile prevăzute de lege în acest sens, menţionând că dispoziţiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcţie dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (paragraful 20). 17. Aceste consideraţii, deşi exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu suspendarea, pe parcursul judecăţii, a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici acuzaţi de săvârşirea unei fapte penale, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte judecătorii şi procurorii aflaţi în aceeaşi situaţie. 18. Tot astfel, pornind de la cele statuate prin Decizia nr. 1.553 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 7 februarie 2012, referitoare la prevederile din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public a fost trimis în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, mai sus citată, paragraful 18, Curtea a reţinut, mutatis mutandis, că sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Or, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, nu se pune problema nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. 19. Totodată, prin Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012, Curtea a reţinut că împrejurarea că secţiile Consiliului Superior al Magistraturii doar constată dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva magistratului prin ordonanţă sau rechizitoriu decurge din lege, iar o astfel de soluţie legislativă este justificată de activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, nefiind permis ca un judecător sau procuror împotriva căruia sa început acţiunea penală să îşi mai poată îndeplini aceste activităţi. 20. Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 42 din 4 februarie 2020, mai sus citată, paragraful 20, că măsura suspendării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se impune cu atât mai mult cu cât vizează apărarea prestigiului justiţiei şi încrederea pe care justiţiabilii trebuie să o aibă în probitatea morală a profesioniştilor chemaţi să îndeplinească actul jurisdicţional şi, implicit, în corectitudinea soluţiilor pronunţate. Aceasta nu aduce atingere însă prezumţiei de nevinovăţie ce protejează persoana vizată de o asemenea măsură şi care se menţine până la pronunţarea hotărârii definitive în cauză. 21. Cu privire la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia pe perioada suspendării din funcţia de judecător acestuia nu i se cuvin drepturile salariale, iar perioada respectivă nu constituie vechime în magistratură, Curtea s-a mai pronunţat prin aceeaşi Decizie nr. 242 din 6 aprilie 2017, paragrafele 21 şi 22, mai sus menţionată, prin prisma criticii în sensul că s-ar crea o diferenţă de tratament aplicat magistraţilor faţă de alte categorii de funcţionari publici, de exemplu, poliţiştii. Curtea a constatat că nu poate fi primită comparaţia făcută de autorii excepţiei, întrucât cele două categorii profesionale au statute diferite. Diferenţa dintre statutele celor două categorii profesionale menţionate provine din caracterul specific al actului jurisdicţional la realizarea căruia contribuie deopotrivă judecătorii şi procurorii, înfăptuirea justiţiei fiind o activitate care presupune cu necesitate o conduită morală şi profesională ireproşabilă, a cărei exercitare este incompatibilă cu orice suspiciune legată de imparţialitatea absolută a celor care o îndeplinesc, ceea ce diferenţiază această activitate de orice altă profesie (Decizia nr. 42 din 4 februarie 2020, paragraful 23). Sub acest aspect, Curtea observă că nici comparaţia cu situaţia deputaţilor şi a senatorilor nu poate fi reţinută, întrucât statutul acestora este esenţialmente diferit, activitatea pe care aceştia o desfăşoară aflându-se sub semnul mandatului reprezentativ reglementat de art. 69 din Constituţie. 22. În plus, Curtea a remarcat că şi în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018, art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevedea un remediu esenţial în ipoteza scoaterii de sub urmărire penală, încetării urmăririi penale, achitării sau încetării procesului penal faţă de judecător sau procuror, constând în repunerea acestuia în situaţia anterioară, plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru această perioadă. 23. În ceea ce priveşte critica prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, care consacră dreptul neîngrădit la muncă şi la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, instanţa de control constituţional a constatat că este neîntemeiată, prin Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, precitată, precum şi prin Decizia nr. 492 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 31 octombrie 2018, paragrafele 22-24. Curtea a apreciat că nu se poate reţine că suspendarea din funcţie a magistratului în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ar contraveni acestor dispoziţii constituţionale, întrucât, pe de o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a magistratului. Curtea a observat, în acelaşi timp, că sunt valabile, mutatis mutandis, şi cele reţinute în jurisprudenţa sa cu privire la art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013). Şi în cazul judecătorilor şi procurorilor, Curtea a observat că sunt asigurate mecanisme prin care persoana care intră sub incidenţa textului de lege criticat să poată obţine venituri necesare traiului, întrucât, potrivit art. 62 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, pe perioada suspendării din funcţie, acesteia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi 8 referitoare, de exemplu, la deţinerea oricăror alte funcţii publice sau private ori la desfăşurarea de activităţi comerciale. 24. Întrucât nu au intervenit element noi, de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele reţinute în jurisprudenţa citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Sorin Viziru în Dosarul nr. 45.816/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data 9 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
