Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, excepţie ridicată de Antal Arpad Andras în Dosarul nr. 1.947/305/2018 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.052D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 31 octombrie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 28 noiembrie 2019. La această dată, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a amânat pronunţarea pentru 5 decembrie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 27 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.947/305/2018, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Antal Arpad Andras într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor plângeri în materie contravenţională. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece restrângerea dreptului de a arbora drapelele altor state nu este motivată în niciun fel prin Legea nr. 75/1994, iar pe de altă parte, în mod evident, arborarea drapelului unei ţări nu este în măsură să pericliteze siguranţa naţională, ordinea publică, sănătatea etc. Astfel, niciuna dintre cauzele enumerate de art. 53 din Constituţie nu este incidentă în acest caz, motiv pentru care prevederile legale criticate sunt neconstituţionale. 5. Autorul excepţiei mai susţine că, în nenumărate cazuri, un drapel nu este numai simbolul unui stat, ci şi al unei naţiuni, cum este şi drapelul albastru-galben-roşu, care este folosit ca simbol propriu şi de către comunităţile româneşti de peste hotare. Situaţia este identică şi în cazul drapelelor folosite ca simbol propriu de către minorităţile naţionale care trăiesc în Romania, astfel că art. 7 din Legea nr. 75/1994 restrânge nu numai dreptul de arborare a drapelelor altor state, ci şi simbolurile minorităţilor naţionale care trăiesc în România. 6. În opinia autorului excepţiei, modul general de formulare a art. 7 din Legea nr. 75/1994 se află în contradicţie şi cu art. 16 din Constituţie, de vreme ce, în prezent, mulţi cetăţeni români, care au două sau chiar mai multe cetăţenii, adică au o relaţie aparte cu mai multe state, sunt discriminaţi faţă de acei cetăţeni care au doar cetăţenia română. Dacă un cetăţean român are posibilitatea să-şi afirme identitatea prin arborarea drapelului României pe casa sa, un cetăţean român care are şi alte cetăţenii nu are aceeaşi posibilitate, fără nicio restricţie, şi, prin urmare, principiul constituţional al egalităţii este afectat. 7. Autorul excepţiei susţine, de asemenea, că prevederile legale criticate sunt în contradicţie şi cu art. 6 din Constituţie privind dreptul la identitate, deoarece printre elementele identităţii naţionale se regăsesc şi simbolurile naţionale, adică drapelul, stema şi imnul. Prin urmare, arborarea drapelului ţării-mamă de către cetăţenii români care aparţin unei minorităţi naţionale înseamnă exprimarea identităţii etnice a acelei minorităţi, drept garantat de Constituţie. Art. 6 din Constituţie este transpunerea în Legea fundamentală a art. 5 din Convenţia-cadru privind Protecţia minorităţilor naţionale, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995, de unde rezultă că, în cauză, sunt relevante şi devin incidente şi prevederile art. 11 din Constituţie. Art. 11 din Constituţie stipulează că statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte. Această obligaţie asumată de statul român presupune în cazul de faţă eliminarea restricţiilor cu privire la arborarea drapelelor altor state, restricţii care sunt în contradicţie atât cu prevederile Convenţiei-cadru, cât şi cu cele ale art. 6 din Constituţie. Se arată că aceste restricţii nu au nicio legătură cu: siguranţa publică, de vreme ce arborarea unui drapel nu poate periclita aceasta; protecţia ordinii, deoarece unde sunt arborate două drapele, un al treilea nu va afecta ordinea; protecţia sănătăţii, deoarece dacă drapelul României nu periclitează sănătatea cuiva, atunci nici drapelul unui alt stat nu prezintă acest risc; protecţia moralei publice, pentru că nu există stat care să aibă un drapel naţional care ar încălca în vreun fel regulile moralei, protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. 8. Judecătoria Sfântu Gheorghe nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, notele scrise depuse la dosar de partea Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 26 august 1994. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994, urmând a reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi de lege, având următorul cuprins: „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.“ 13. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 6 privind dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 stabilesc posibilitatea arborării drapelului altor state pe teritoriul României, instituind, în acelaşi timp, condiţiile în care aceasta poate avea loc. Astfel, potrivit textului de lege supus controlului de constituţionalitate, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legii. O asemenea reglementare dă expresie dispoziţiilor art. 12 din Constituţie care califică drapelul României, alături de ziua naţională, imnul naţional, stema ţării şi sigiliul statului, drept simboluri ale statului român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Drapelul reprezintă, aşadar, un însemn al statului, în ansamblu său, şi, deopotrivă, al tuturor elementelor sale constitutive. Totodată, Curtea observă că art. 4 din Legea nr. 75/1994, în considerarea calităţii de simbol naţional a drapelului României, recunoaşte tuturor persoanelor fizice, indiferent de cetăţenie, posibilitatea de a arbora drapelul României la domiciliul sau reşedinţa lor, pe teritoriul statului român. 15. În raport cu cele enunţate, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări între cetăţeni în privinţa recunoaşterii dreptului de a arbora pe teritoriul României drapelele statelor ai căror cetăţeni sunt. Susţinerea autorului excepţiei în sensul că cetăţenii români deţinători şi ai altei cetăţenii ar fi discriminaţi prin imposibilitatea de a arbora drapelul statului a cărui cetăţenie o deţin concomitent cu cetăţenia română nu are fundament în realitatea juridică. Astfel, regula arborării drapelului României împreună cu drapelele altor state, în situaţiile prevăzute de lege, vizează toţi cetăţenii români, indiferent că e vorba de cetăţeni români cu unică sau dublă cetăţenie şi indiferent de naţionalitatea acestora, de vreme ce, potrivit art. 4 alin. (2) din Constituţie, „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi“, fără privilegii şi fără discriminări. 16. Referitor la invocarea art. 53 din Constituţie, Curtea observă că domeniul de aplicare a acestor dispoziţii este circumscris restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exerciţiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăşte dintr-un act normativ. Astfel, textul art. 53 din Constituţie stabileşte condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. El are în vedere însă drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituţie, nu şi alte drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 503 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 17 ianuarie 2005, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 65 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 22 februarie 2011). Or, posibilitatea de a arbora drapelele altor state pe teritoriul României nu face parte din categoria drepturilor fundamentale vizate de dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi, prin urmare, invocarea acestora nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dreptului la identitate, prevăzut de art. 6 din Constituţie şi de art. 5 din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, ratificată prin Legea nr. 33/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 mai 1995, invocată prin prisma art. 11 din Constituţie, Curtea observă că, din punctul de vedere al conţinutului reglementării, dreptul la identitate presupune dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase. În acelaşi sens, dispoziţiile art. 5 din Convenţia-cadru stabilesc că: „Părţile se angajează să promoveze condiţiile de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural“. Or, prevederile legale criticate stabilesc reguli privind arborarea drapelelor statelor străine pe teritoriul României, fără a interfera, sub aspectul conţinutului, cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. 18. În plus, Curtea observă că art. 23^1 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 decembrie 2001, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 223 din 7 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 15 martie 2002, acordă minorităţilor etnice - constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional - posibilitatea de a „folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii“. 19. În fine, aspectele privind interpretarea şi aplicarea legii în cauza dedusă judecăţii excedează controlului de constituţionalitate, exercitat de Curtea Constituţională, fiind de resortul instanţei judecătoreşti. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Antal Arpad Andras în Dosarul nr. 1.947/305/2018 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi constată că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin OPINIE SEPARATĂ 1. În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 819 din 5 decembrie 2019, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă şi să se constate că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice sunt constituţionale în măsura în care nu se referă la folosirea simbolurilor minorităţilor naţionale pe clădiri oficiale şi în locuri publice. 2. Potrivit textului de lege criticat, „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi“. Analizând conţinutul normativ al legii, se constată că arborarea drapelului unui alt stat se poate face numai cu ocazia vizitelor cu caracter oficial de stat şi al festivităţilor şi reuniunilor internaţionale care se desfăşoară pe teritoriul României. O asemenea reglementare este corectă, fiind o reflectare a statalităţii, suveranităţii şi independenţei statului român, care are dreptul de a-şi stabili modul, condiţiile şi formele în care se folosesc simbolurile sale naţionale. 3. Cauza care stă la originea prezentei excepţii de neconstituţionalitate este, însă, reprezentată de folosirea, alături de drapelul României, a unui simbol al minorităţii naţionale maghiare cu ocazia unei sărbători a acesteia la care au fost invitaţi să participe diverse persoane atât din România, cât şi din alte state. Prin urmare, se ridică problema dacă dispoziţiile legale criticate sunt sau nu incidente în cauză. Apreciem că, de principiu, acestea nu sunt incidente în acest cadru factual din moment ce obiectul de reglementare al textului criticat vizează exclusiv raporturile dintre două sau mai multe state. În acest sens, se mai reţine că art. 22 alin. 2 din Legea nr. 75/1994 prevede că „La stabilirea acestor norme [de aplicare a legii - s.n.] se vor avea în vedere reciprocitatea cu celelalte state şi uzanţele internaţionale în materie“, ceea ce este un indicator foarte clar în sensul că în discuţie sunt aspecte care privesc relaţia dintre două state, şi nu relaţia statului cu minoritatea naţională care locuieşte pe teritoriul său. Prin urmare, legea nu normează relaţia dintre drapelul statului român şi un simbol al minorităţii naţionale materializat într-un steag cu o anumită/ anumite culoare/culori/simbolistică. 4. Se observă că dimensiunile, aşezarea şi nuanţele de culoare ale steagului unui stat sunt stabilite printr-o lege adoptată de acesta pentru că numai în acest fel steagul dobândeşte caracter oficial. Simbolurile minorităţilor naţionale care se materializează într-un steag confecţionat artizanal, fără respectarea elementelor specifice ale steagului unui stat terţ, nu pot fi echivalate cu simbolistica oficială statală folosită de statul respectiv în relaţiile internaţionale. Totuşi, raportat la cauza de faţă, se constată că autorităţile administrative, prin procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi cele judiciare, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva proceselor-verbale antereferite, aplică textul analizat ca fiind unul care vizează şi simbolurile minorităţilor naţionale în măsura în care acestea se identifică sub aspectul culorilor şi al aşezării acestora cu steagul unui alt stat. 5. Astfel, se observă că, deşi din punct de vedere normativ textul criticat nu permite o asemenea interpretare, totuşi autorităţile administraţiei publice/instanţele judecătoreşti i-au atribuit ele însele un înţeles prin care sfera de aplicare a normei a fost extinsă şi în privinţa simbolurilor minorităţii naţionale. În aceste condiţii, se constată că nici teoria dreptului viu [a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, sau Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 19] nu poate justifica o asemenea interpretare dată normei supuse controlului de constituţionalitate. Dreptul viu în sensul reţinut de jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu este un izvor de drept primar, ci numai un aspect interpretativ al normei de drept primar. Astfel, dreptul viu nu poate fi contra legem, iar tensiunea dintre conţinutul normei scrise şi interpretarea ei nu se soluţionează prin subordonarea normei pentru că în acest caz soluţia interpretativă devine, în realitate, o lege, iar autorităţile publice care interpretează şi aplică legea revendică şi preiau competenţele de legiferare ale Parlamentului, ceea ce este contrar principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 6. Cu privire la această extindere a sferei normative a textului analizat, se constată că nici autorităţile administrative şi nici cele judecătoreşti nu au competenţa de a adăuga la lege printr-o operaţiune de interpretare a acesteia (a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2108, paragraful 138, Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 139, sau Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragraful 115) pentru că s-ar încălca art. 1 alin. (4) din Constituţie. Practic, în cauza de faţă, autorităţile administrative şi cele judecătoreşti s-au substituit legiuitorului, realizând o inadmisibilă operă de legiferare. Or, deşi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat impune ca fiecare dintre cele trei puteri în stat să se subsumeze competenţei sale prevăzute de lege şi să nu întreprindă acţiuni prin care ar afecta competenţele celeilalte puteri, se constată că atât puterea executivă, cât şi cea judecătorească au adăugat la lege, prin reconfigurarea, pe cale de interpretare, a conţinutului său normativ. În consecinţă, Curtea Constituţională ar fi trebuit să reţină că textul legal criticat astfel interpretat încalcă art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 7. De altfel, cercetând fondul activ al legislaţiei, se constată că Parlamentul nu a adoptat nicio lege care să reglementeze folosirea simbolurilor minorităţilor naţionale. Mai mult, art. 73 alin. (3) lit. r) din Constituţie prevede că statutul minorităţilor naţionale se reglementează prin lege organică, lege care, în mod normal, ar trebui să stabilească regulile cu privire la folosirea simbolurilor minorităţilor naţionale. În lipsa unui asemenea cadru legislativ, autorităţile statului aplică o lege care are alt obiect de reglementare pentru a descuraja folosirea acestor simboluri şi sancţionează, pe această cale, persoane aparţinând minorităţilor naţionale. Subliniem că există state unde această relaţie este foarte clar reglementată, spre exemplu Croaţia, unde art. 7 pct. 3 şi art. 14 din Legea constituţională din 13 decembrie 2002 privind drepturile minorităţilor naţionale recunosc dreptul de a folosi simbolurile minorităţilor naţionale şi stabilesc condiţii extrem de generoase în folosirea acestora. Nota bene, simbolul minorităţii naţionale maghiare din Croaţia este reprezentat tot de un drapel având trei culori, roşu, alb şi verde. 8. O asemenea interpretare extensivă a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 subordonează însăşi norma, iar un astfel de conţinut reconfigurat al normei juridice analizate afectează dreptul la identitate al minorităţilor naţionale, prevăzut de art. 6 din Constituţie, întrucât persoanele aparţinând acestora nu îşi pot folosi în mod predictibil simbolurile lor, fără teama de a fi supuse forţei coercitive a statului. În aceste condiţii, reprezentanţii/exponenţii minorităţii naţionale sunt supuşi unor amenzi contravenţionale în mod sistematic pentru că simbolul lor este identic/prezintă similarităţi cu drapelul unui alt stat şi este, în consecinţă, considerat ca fiind al unui alt stat. Din această împrejurare nu se poate concluziona în sensul că minoritatea naţională ar trebui să folosească un alt simbol, întrucât aceasta nu s-ar mai recunoaşte în noul simbol, care, la rândul său, nu ar mai acoperi identitatea ei. 9. Curtea, în jurisprudenţa sa, a subliniat că drepturile minorităţilor naţionale, expresie a dreptului la identitate, recunoscut şi garantat de statul român prin dispoziţiile art. 6 din Constituţie, sunt consacrate în legislaţia infraconstituţională într-o serie de acte normative care reglementează în domeniile educaţie, justiţie, autorităţi administrative şi servicii publice, mijloace de comunicare, activităţi şi facilităţi culturale etc. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. r), legiuitorul constituant a prevăzut expres reglementarea prin lege organică a statutului minorităţilor naţionale din România. Or, norma constituţională menţionată nu a fost transpusă într-un act normativ al legiuitorului ordinar, în prezent neexistând nicio lege care să reglementeze în mod unitar, coerent şi previzibil această materie. Mai mult, art. 73 alin. (3) lit. r) este singura normă din enumerarea cuprinsă de acest alineat care nu are corespondent în legislaţie, statutul minorităţilor naţionale din România, deşi recunoscut la nivel constituţional, ca expresie a tradiţiei istorice a statului român, întemeiat pe principiile democraţiei şi ale diversităţii culturale, în cadrul suveranităţii naţionale şi al integrităţii teritoriale, nefiind încă reglementat juridic aşa cum norma constituţională o cere (a se vedea Decizia nr. 328 din 10 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 8 iunie 2017). 10. În consecinţă, extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei juridice analizate are drept efect sancţionarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale pentru că îşi folosesc simbolurile lor specifice. Faptul că simbolul minorităţii naţionale prezintă similarităţi cu/se identifică cu/preia elemente din simbolistica unui alt stat în considerarea relaţiei de origine, limbă, cultură, tradiţii şi civilizaţie nu califică simbolul respectiv ca fiind al altui stat. Astfel, afişarea unor asemenea simboluri se încadrează în limitele constituţionale privind exprimarea identităţii etnice şi culturale a minorităţii naţionale, conform art. 6 din Constituţie. 11. Este de observat că la nivel normativ nu există reglementată o zi de sărbătorire a minorităţii maghiare, dar aceasta este în mod tradiţional recunoscută ca fiind ziua de 15 martie, în amintirea izbucnirii Revoluţiei maghiare de la 1848-1849, perioadă în care nu era conturată forma actuală de statalitate a Ungariei. Este ziua maghiarilor de pretutindeni şi, în mod tradiţional, de peste 170 de ani fiecare comunitate de maghiari sărbătoreşte această zi, indiferent că este sau nu pe teritoriul Ungariei, folosind diverse simboluri în culorile tradiţionale ale oricărei comunităţi maghiare, respectiv roşu, alb, verde. De altfel, cu prilejul revoluţiilor din 1848 în tot spaţiul central-est european apar şi steagurile tricolore, fără ca acestea să denote existenţa unei statalităţi deja constituite. Prin urmare, afişarea unor simboluri sub forma unui drapel roşu, alb, verde nu vizează un drapel al unui alt stat, iar în tăcerea legii în ceea ce priveşte simbolurile minorităţilor naţionale nu se justifică extinderea forţată şi fără temei a unei alte legi care nu are nimic comun cu situaţia dată. Totodată, menţionăm că sărbătorirea acestei zile de minoritatea maghiară din România s-a desfăşurat şi se desfăşoară public şi deschis în mod constant după 1989, iar autorităţile publice din România au recunoscut această zi ca una de sărbătoare a acestei minorităţi, din moment ce permit desfăşurarea ei şi transmit mesaje de felicitare întregii comunităţi maghiare. 12. Folosirea unor simboluri neoficiale ale minorităţii maghiare intră sub incidenţa Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale şi a Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară. Conform art. 5 paragraful 1 din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, ratificată prin Legea nr. 33/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 mai 1995, „Părţile se angajează să promoveze condiţiile de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural“. Or, serbarea zilei de 15 martie cu simbolurile minorităţii maghiare este un element esenţial al identităţii minorităţii maghiare din România. Mai mult, art. 15 alin. (1) lit. a) din Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară, ratificat prin Legea nr. 113/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 octombrie 1996, prevede că „Părţile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor, să îndeplinească Convenţia-cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, dacă în ordinea lor de drept internă nu există o reglementare mai favorabilă în privinţa drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor“. Art. 14 din Tratat prevede că „Părţile contractante vor încuraja un climat de toleranţă şi înţelegere între cetăţenii lor, care au origini etnice sau religii, culturi ori limbi diferite“, iar art. 15 alin. (2) din acelaşi act internaţional stabileşte că „părţile contractante reafirmă că persoanele la care se referă paragraful precedent [persoanele aparţinând minorităţilor naţionale - sn.] au dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alţi membri ai grupului lor, de a-şi exprima liber, de a-şi păstra şi dezvolta identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă“. Toate aceste tratate internaţionale obligă statul român să permită folosirea unor asemenea simboluri naţionale, astfel că un punct de vedere contrar, precum cel rezultat din textul analizat încalcă art. 11 alin. (1) din Constituţie. 13. Prin urmare, pentru a reveni la interpretarea originară a textului, Curtea trebuia să admită excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la art. 1 alin. (4), art. 6, art. 11 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie şi să constate că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice sunt constituţionale în măsura în care nu se referă la folosirea simbolurilor minorităţilor naţionale pe clădiri oficiale şi în locuri publice. Judecător, conf. univ. dr. Varga Attila -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
