Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, excepţie ridicată de Societatea Sabidia MA IMPEX - S.R.L. din Bucureşti, Societatea Solite Rent - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Duru Business - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.403/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.311D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 609D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de societăţile Sabidia MA IMPEX - S.R.L. din Bucureşti, Solite Rent - S.R.L. din Bucureşti şi Wiena Food Expert - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 44.347/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată, de asemenea, lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 609D/2017 la Dosarul nr. 3.311D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, apreciind că textele de lege criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate şi nu limitează drepturile la care fac referire autoarele excepţiei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consideră că este inadmisibilă, întrucât prevederile ce formează obiectul acesteia nu au legătură cu cauza. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 11 noiembrie 2016 şi 26 septembrie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 10.403/3/2016, respectiv în Dosarul nr. 44.347/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IIa contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, excepţie ridicată de societăţile Sabidia MA IMPEX - S.R.L. din Bucureşti, Solite Rent - S.R.L. din Bucureşti, Duru Business - S.R.L. din Bucureşti şi Wiena Food Expert - S.R.L. din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unui procesverbal de inspecţie emis de Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus măsura încetării activităţii comerciale desfăşurate într-un imobil expertizat tehnic şi încadrat în gradul I de risc seismic şi a unei somaţii emise pentru încetarea activităţii în termen de 24 de ore, şi, respectiv, soluţionarea cererii de suspendare a executării actelor administrative menţionate. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, autoarele acesteia critică prevederile art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât actele prevăzute de acestea nu pot fi atacate în justiţie decât în condiţii restrictive, şi anume, doar dacă reprezintă un exces de putere. Totodată, dispoziţiile criticate creează premisa ingerinţei unei autorităţi publice în dreptul de proprietate privată al persoanelor fizice sau juridice, prin emiterea unor acte administrative sub pretextul situaţiilor speciale enumerate în cuprinsul acestora. Se arată că, în speţă, prin emiterea actului administrativ prin care sa dispus încetarea activităţii celor doi chiriaşi, se restrânge în mod nelegal exerciţiul dreptului de proprietate al societăţii care este titular al dreptului de proprietate privată asupra imobilului, închiriat către cele două societăţi. De asemenea se susţine că, în temeiul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, autorităţile publice pot dispune măsuri care încalcă libertatea economică a unei persoane juridice, aşa cum este măsura încetării activităţii economice a unei persoane juridice. 9. Şi în ceea ce priveşte prevederile art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, autoarele excepţiei arată că acestea creează posibilitatea autorităţilor publice de a emite acte administrative prin intermediul cărora să dispună măsura încetării activităţii unei societăţi comerciale, cu consecinţa restrângerii folosinţei spaţiului necesar desfăşurării activităţii şi, implicit, a restrângerii dreptului de proprietate, cu toate că art. 1 alin. (4) din Constituţie consfinţeşte principiul separaţiei puterilor în stat, acest atribut aparţinând exclusiv puterii judecătoreşti. De asemenea, sub pretextul protejării persoanelor de eventualele consecinţe ale unui potenţial dezastru provocat de cutremure, art. 2 alin. (6^1) din ordonanţa menţionată ignoră protecţia sporită pe care legiuitorul a înţeles să o ofere dreptului de proprietate, dar şi dreptul de acces liber al persoanei la o activitate economică. Precizează, totodată, că, în speţă, a fost încălcat şi dreptul la muncă, întrucât au fost afectate atât activitatea salarială a angajaţilor, cât şi stabilitatea locului de muncă, singurul loc în care îşi desfăşurau activitatea fiind spaţiul în legătură cu care s-a dispus încetarea activităţii. Autorii excepţiei mai susţin că textul criticat contravine şi art. 47 alin. (1) din Constituţie, întrucât autorităţile publice pot dispune măsura încetării unei activităţi economice din desfăşurarea căreia îşi câştigă traiul zilnic angajaţii societăţii în cauză. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens precizează că prin dispoziţiile avute în vedere nu se aduce în mod direct atingere drepturilor menţionate de către reclamante, normele cuprinse în textele criticate fiind justificate de necesitatea protejării securităţii publice prin consolidarea clădirilor încadrate în grad de risc seismic. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază, în Dosarul nr. 609D/2017, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 2 alin. (5) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 nu aduc atingere libertăţii economice, deoarece aceasta nu este absolută, ci ea trebuie exercitată în condiţiile legii. În cazul de faţă, limitarea impusă este justificată de interesul public protejat, respectiv protecţia persoanelor şi a bunurilor situate în imobile asupra cărora se efectuează lucrări de consolidare în vederea creşterii siguranţei la acţiuni seismice. Permisiunea de a exercita activităţi economice care implică aglomerări de persoane în imobile care nu respectă standardele de siguranţă seismică ar reprezenta o acţiune care ar lipsi de conţinut tocmai obligaţia statului, exercitată prin autorităţile sale publice, de a asigura dreptul la viaţă, dreptul de proprietate şi alte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor, care ar putea fi afectate în lipsa luării acestor măsuri. Textul legal criticat nu încalcă nici dispoziţiile art. 44 din Constituţie, fiind interzise organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile prevăzute până la finalizarea lucrărilor de intervenţie, iar limitarea fiind justificată de un interes public major, respectiv siguranţa persoanelor şi a bunurilor. În ceea ce priveşte textul art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 arată că acesta nu reprezintă temeiul juridic al actului administrativ apreciat ca nelegal, respectiv somaţia. Arată că criticile de neconstituţionalitate referitoare la restrângerea dreptului de a ataca un act administrativ a cărui nelegalitate este evidentă nu pot fi reţinute, întrucât textul criticat nu limitează accesul la justiţie. În opinia Guvernului este discutabilă extinderea sferei actelor exceptate de la controlul judecătoresc, în raport cu dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, şi cele ale art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 19 decembrie 2013, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul conţinut normativ: - Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: „Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.“; – Art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994: „(6^1) Se interzic organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. a) şi altele asemenea, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente“. 16. Art. 2 alin. (5) lit. a) din aceeaşi ordonanţă, la care face referire textul mai sus reprodus, defineşte sintagma de „spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă“ ca fiind „spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare“. Prin Legea nr. 223/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 3 august 2018, s-a precizat că este vorba despre construcţii încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic. 17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2014, Curtea observă că acestea au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, şi au în prezent următoarea redactare: „(3) În litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14 - [Suspendarea executării actului - s.n.]“. Faţă de incidenţa în cauza în care a fost ridicată excepţia, Curtea va analiza prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2014 în redactarea pe care acestea o aveau anterior modificării operate prin Legea nr. 212/2018. 18. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică şi art. 47 alin. (1) privitor la nivelul de trai. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în Dosarul nr. 3.311D/2016, autoarele excepţiei nu au motivat neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deşi instanţa le-a menţionat în dispozitivul încheierii de sesizare. Având în vedere că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate, lipsa unei motivări, fie şi sumară, dar suficient de conturată pentru a indica reperele constituţionale şi argumentele în sprijinul contrarietăţii faţă de acestea, constituie o cauză de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În Dosarul nr. 609D/2017, Curtea observă că prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc că anumite acte administrative pot fi atacate numai pentru exces de putere, nu au legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, al cărei obiect îl reprezintă cererea de suspendare a executării unor acte administrative, iar nu cea de anulare a acestora. Or, prevederile menţionate stabilesc modalitatea în care pot fi contestate în contencios administrativ anumite acte administrative emise în domenii speciale şi în împrejurări deosebite, respectiv cele emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor. Aşadar, pe de o parte, prevederile criticate nu reprezintă temeiul juridic al cererii de suspendare a executării actelor administrative în discuţie, cerută în cauză, ci al celei de anulare, iar, pe de altă parte, măsura încetării activităţii economice desfăşurate într-un spaţiu situat într-o clădire cu risc seismic, dispusă prin actul administrativ în speţă, nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele textului de lege menţionat. Această măsură vizează prevenirea survenirii unor consecinţe în cazul unor calamităţi naturale, respectiv cutremur, or textul de lege criticat se referă la „înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale“. 20. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, Curtea observă că acesta instituie interdicţia organizării şi desfăşurării de activităţi permanente şi/sau temporare care implică aglomerări de persoane, în spaţiile situate în clădiri care prezintă un risc ridicat de prăbuşire în cazul unui cutremur. Aceasta este o măsură destinată protejării vieţii şi integrităţii fizice a persoanelor, care se dispune până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice al construcţiilor în discuţie. Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 exprimă scopul generic al legiuitorului la edictarea acestui act normativ, anume acela de reducere a riscului seismic al construcţiilor care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri. Interzicerea desfăşurării oricărui tip de activităţi care implică aglomerări de persoane, indiferent că este vorba despre activităţi cu specific economic, cultural, sportiv sau de altă natură, se înscrie printre măsurile care concură la atenuarea efectelor unui potenţial dezastru provocat de cutremure. Autoarele excepţiei susţin că, printr-o astfel de măsură, se încalcă prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate privată. 21. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut (de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 28 aprilie 2014) că dreptul de proprietate este acel drept subiectiv civil care dă expresie aproprierii unui lucru, permiţând titularului acestuia să posede, să folosească şi să dispună de acel lucru, în putere proprie şi în interes propriu, însă în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, prin definiţie, în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neîngrădit, ci este configurat de dispoziţiile legii, care stabilesc limitele exerciţiului dreptului de proprietate, ce constituie expresia îmbinării interesului individual al titularului cu interesele colective sau generale. Exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu poate fi absolutizat decât făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege“, precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, „în condiţiile legii organice“. Ca atare, potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. 22. În contextul celor statuate în jurisprudenţa citată, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată. Faptul că textul de lege criticat instituie interdicţia de desfăşurare în spaţiile situate în clădirile cu risc seismic ridicat a unor activităţi care implică aglomerări de persoane nu aduce atingere dreptului fundamental menţionat, niciunul dintre cele trei atribute ale dreptului de proprietate - posesia, folosinţa şi dispoziţia - nefiind afectat prin măsura criticată. Proprietarul imobilului cu risc seismic ridicat este liber să îl închirieze oricărui subiect de drept, care să îl utilizeze însă în concordanţă cu finalitatea textului de lege criticat, fără ca prin modul de folosire a imobilului să creeze premisele expunerii unui număr mare de persoane fizice la riscul constând în prăbuşirea imobilului. 23. Autoarele excepţiei susţin, de asemenea, că sunt nesocotite şi prevederile art. 45 din Constituţie care consacră libertatea economică. Nici această critică nu poate fi reţinută, întrucât măsura interzicerii desfăşurării activităţii este luată doar cu privire la spaţiul în care aceasta se desfăşoară, fiind în continuare permis ca persoana juridică al cărei obiect se realiza prin intermediul activităţii care presupunea aglomerări de persoane să îşi continue funcţionarea, dar într-un alt imobil, care să nu pună în pericol siguranţa persoanelor fizice. Singura condiţionare o reprezintă schimbarea sediului sau a sediului secundar al persoanei juridice într-un imobil care întruneşte parametrii tehnici şi structurali de siguranţă în caz de cutremur, fără ca activitatea propriu-zisă să fie restricţionată în vreun fel. 24. Aceleaşi consideraţii sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la muncă şi la un nivel de trai decent. Faptul că activitatea societăţii nu se va mai desfăşura într-un anumit imobil nu este de natură să aducă atingere dreptului la muncă al angajaţilor acesteia, care îşi vor putea menţine raporturile de muncă nealterate, urmând să îşi exercite acest drept într-un alt spaţiu. Ca atare, şi posibilitatea de a obţine venituri care să le asigure un nivel de trai decent rămâne realizabilă, de vreme ce aceştia continuă să fie angajaţi ai acelei societăţi. Chiar şi în ipoteza în care, din cauza abandonării respectivului sediu - principal sau secundar -, persoana juridică nu ar mai putea să continue acea activitate, persoana sau persoanele fizice care, prin înfiinţarea respectivei persoane juridice, şi-au exercitat dreptul de liberă iniţiativă economică vor fi în continuare apte să constituie şi să dezvolte o nouă societate prin care să dea efectivitate acestui drept. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, excepţie ridicată de societăţile Sabidia MA IMPEX - S.R.L. din Bucureşti, Solite Rent - S.R.L. din Bucureşti şi Duru Business - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.403/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de societăţile Sabidia MA IMPEX - S.R.L. din Bucureşti, Solite Rent - S.R.L. din Bucureşti şi Wiena Food Expert - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 44.347/3/2015 al aceleiaşi instanţe. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 2 alin. (6^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
