Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 814 din 7 decembrie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 814 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 169 din 22 februarie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în Dosarul nr. 3.267/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 859D/2017.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că dispoziţii similare din vechiul Cod de procedură penală au mai fost examinate de Curtea Constituţională, statuându-se că nu se încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât legiuitorul a urmărit soluţionarea cu celeritate, evitarea tergiversării cauzei în care a fost ridicată excepţia, respectiv asigurarea unui just echilibru între părţile cu interese contrare. Totodată, arată că instanţa de control constituţional a identificat şi remediul pentru ipoteza reglementată de textul de lege criticat, respectiv formularea unei cereri de revizuire, astfel încât drepturile părţilor care au ridicat excepţia de neconstituţionalitate admisă să poată fi protejate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din data de 3 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.267/303/2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în soluţionarea unei cauze penale având ca obiect contestaţia privind durata procesului penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale, fiind contrare dreptului la un proces echitabil şi dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, suspendarea facultativă a soluţionării cauzei fiind necesară şi admisibilă în scopul împiedicării producerii unor erori judiciare ce pot avea urmări tragice, chiar dacă ulterior s-ar admite o cale extraordinară de atac a hotărârii, nesupusă însă controlului judiciar prin încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
    6. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şia exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, apreciind că nu au intervenit motive care să determine reconsiderarea jurisprudenţei în această materie.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României. În plus, reţine că, în măsura în care se admite o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotărâri definitive pronunţate, dacă soluţia dată s-a întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Apreciază că, prin continuarea judecăţii în cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, se dă expresie exigenţei constituţionale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit căreia părţile au dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
    9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 şi nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011 şi reţine că motivele de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte, astfel încât, întrucât nu au intervenit elemente noi, considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei“.
    13. Autorul excepţiei susţine că normele procesual penale criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, cât şi prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial în faţa căreia sunt invocate excepţiile constituie un prim filtru legal în cadrul controlului de constituţionalitate, întrucât sesizarea Curţii Constituţionale se va face numai atunci când excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte cerinţele referitoare la admisibilitatea sa.
    15. Anterior modificării şi completării Legii nr. 47/1992 prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, în cadrul etapei judecătoreşti a procedurii soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, dacă în urma verificării legalităţii excepţiei se constata a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, potrivit dispoziţiilor atunci în vigoare, instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial sesiza Curtea Constituţională, suspendând totodată judecarea cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa constituţională. Soluţia legislativă privind suspendarea de drept a judecăţii cauzei la instanţa de fond a constituit o garanţie procesuală menită să asigure părţilor litigante exercitarea dreptului de a se apăra, inclusiv împotriva judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale apreciate a fi neconstituţionale. De asemenea, această dispoziţie legală, introdusă după modificarea adusă legii organice a Curţii Constituţionale în anul 1997, a exprimat, prin ea însăşi, ideea legăturii dintre judecătorul a quo şi judecătorul a quem, ca şi faptul că rezolvarea problemei de constituţionalitate este esenţială pentru destinul procesului dedus judecăţii în faţa instanţei.
    16. Prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituţionalităţii legii, ordonanţei ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, respectiv, în materie penală - soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Aşadar, prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepţii de neconstituţionalitate, şi anume dispoziţiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. (6) din Codul de procedură penală şi în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
    17. Cu privire la dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.
    18. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecăţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrariul într-o formă care nu putea fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părţi litigante, care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul.
    19. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual.
    20. De asemenea, Curtea a reţinut că intervenţia legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepţii de neconstituţionalitate, constituie tocmai expresia asumării şi respectării obligaţiei ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
    21. Totodată, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a fost însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora.
    22. Considerentele deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, precitată, se regăsesc şi în deciziile nr. 1.422 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011; nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012; nr. 1610 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012; nr. 188 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 24 aprilie 2012; nr. 222 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012 şi nr. 297 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României.
    23. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în Dosarul nr. 3.267/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016