Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale art. 298 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Sfîrâială în Dosarul nr. 9.413/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 264D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi ale art. 31 din Legea nr. 182/2002, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. De asemenea, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 din Codul de procedură civilă, nefiind fundamentate susţinerile invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.413/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale art. 298 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ioana Sfîrâială întro cauză având ca obiect „comunicare informaţii de interes public“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece avocatul este exclus din categoria subiectelor de drept vizate de Legea nr. 182/2002. Astfel, are loc expunerea avocaţilor la impardonabile rigori şi restrângeri de drepturi ori monitorizări/supravegheri, neconforme cu art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, impuse de procedurile de autorizare, care nu sunt prevăzute de lege. Alineatul nou-introdus [alin. (5) la art. 7 din Legea nr. 182/2002] prevede că judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor avea acces la informaţii clasificate în baza unui regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii şi avizat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Avocatul este exclus, de asemenea, deşi putea figura măcar lângă magistratul-asistent. 6. De asemenea, în cadrul procesual, formularea actuală deficitară a art. 298 din Codul de procedură civilă reprezintă un alt obstacol în realizarea dreptului la un proces echitabil, prin înzestrarea oricărei instituţii a puterii executive, adică a emitentului unui document, cu posibilitatea unui refuz care îl plasează deasupra dispoziţiilor puterii judiciare, deasupra legii şi a câmpului de protecţie a drepturilor fundamentale, instituit prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 7. Legea nr. 182/2002, modificată recent, nu prevede un mecanism eficient care să asigure un control efectiv al clasificării abuzive a unui document de către emitent. Pentru situaţiile extreme, aceste proceduri precar instituite prin norme infralegale, care limitează accesul avocaţilor într-o cauză la toate piesele dosarului, sunt neconstituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 24 şi art. 21 din Constituţie, încalcă exigenţele instituite de art. 6 din Convenţie şi consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Se încalcă astfel şi art. 20 din Constituţie. 8. Chiar dacă există situaţii în care, din cauza vreunui posibil efect dăunător pe care l-ar putea avea publicitatea anumitor informaţii, fie pentru stat, fie pentru instituţiile sau autorităţile acestuia sau chiar pentru persoane juridice de drept privat, s-ar impune ca unele dintre acestea să fie ţinute secrete şi astfel accesul la conţinutul unor asemenea informaţii să fie limitat, să fie permis doar unui grup restrâns de persoane şi numai în măsura necesităţii de a cunoaşte, totuşi, această posibilitate excepţională de limitare nu poate fi transformată într-o practică regulată, ordinară, care generează încălcarea unor drepturi fundamentale, transformându-se protecţia unor informaţii sensibile, într-o societate democratică, tocmai în contrariul său, specific unei societăţi nedemocratice, totalitare, cu informaţii şi proceduri secrete, incompatibile cu statul de drept. 9. De asemenea, autoarea excepţiei consideră că trebuia să existe un mecanism intern care să nu îngrădească accesul avocatului la toate piesele dosarului, să respecte dreptul la un proces echitabil. Lipsa unei reglementări adecvate standardelor în materie şi reglementarea defectuoasă (neclară, abuzivă) atrag inclusiv răspunderea statului şi a autorităţilor sale (a se vedea Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Aćimović împotriva Croaţiei). 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciindu-se că restricţiile aduse exercitării dreptului la informare, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil ca urmare a condiţionării accesului avocatului părţii la documentele clasificate secret de serviciu depuse ca probe în dosar de obţinerea unei autorizaţii prealabile se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 53 din Constituţie, în care este posibilă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, aşa cum s-a stabilit deja în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Relevant în acest sens este, cu titlul de exemplu, considerentul 60 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esenţă, aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, Decizia nr. 456 din 8 mai 2012, Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 741 din 20 septembrie 2012, Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, Decizia nr. 751 din 20 septembrie 2012, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. Cu privire la dispoziţiile art. 298 din Codul de procedură civilă invocă aspecte din literatura de specialitate [M. Fodor, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pg. 944] şi reţine că, potrivit acestui text de lege, la cererea uneia din părţi sau din oficiu, instanţa va lua măsuri pentru aducerea înscrisului în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, în posesia căreia se află înscrisul, măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare. De vreme ce legiuitorul nu se referă la faptul citării reprezentantului autorităţii sau instituţiei publice, înseamnă că înscrisul probatoriu va fi comunicat instanţei prin poştă sau prin curier, interpretare dedusă din sintagma „pentru aducerea lui“, folosită în alin. (1) al textului de lege. De altfel, alin. (2) al textului de lege se referă expres la „trimiterea înscrisului“. Totodată, în cazurile expres prevăzute în alin. (2) al textului, autoritatea sau instituţia publică deţinătoare este în drept să refuze transmiterea înscrisului, soluţie justificată de vreme ce informaţiile referitoare la apărarea naţională, siguranţa publică sau relaţiile diplomatice sunt protejate de lege. Totuşi, extrase parţiale vor putea fi trimise, dacă niciunul dintre motivele menţionate nu se opune. În fine, teza a treia a alin. (2) conţine o normă de trimitere la art. 252 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător. Potrivit acestui din urmă articol, dispoziţiile normative cuprinse în documentele clasificate pot fi dovedite şi consultate numai în condiţiile prevăzute de lege. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 7 şi art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 298 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Referitor la dispoziţiile art. 298 din Codul de procedură civilă, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autoarei excepţiei, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând a fi reţinute ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege. 16. Prevederile art. 7 şi art. 31 din Legea nr. 182/2002 au următorul cuprins: - Art. 7: "(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.(2) Pentru candidaţii la funcţii publice ce implică lucrul cu asemenea informaţii, precum şi competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este anterioară numirii în acele funcţii şi se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire.(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorităţii Naţionale de Securitate, care gestionează informaţii NATO, potrivit echivalenţelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.(4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: a) Preşedintele României; b) prim-ministru; c) miniştri; d) deputaţi; e) senatori; f) judecători; g) procurori; h) magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).(5) Pentru judecători, procurori şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura internă prevăzută la alin. (4) se stabileşte prin regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii şi avizat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.“;" – Art. 31: "(1) Informaţiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului.(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) vor purta pe fiecare pagină şi menţiunea «personal», când sunt destinate strict unor persoane anume determinate.(3) Dispoziţiile art. 28 se aplică în mod corespunzător în domeniul informaţiilor secrete de serviciu.(4) Neglijenţa în păstrarea informaţiilor secrete de serviciu atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate.“" Prevederile art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „(2) Autoritatea sau instituţia publică deţinătoare este în drept să refuze trimiterea înscrisului când acesta se referă la apărarea naţională, siguranţa publică sau relaţiile diplomatice. Extrase parţiale vor putea fi trimise dacă niciunul dintre aceste motive nu se opune. Dispoziţiile art. 252 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.“ 17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informaţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi art. 31 din Legea nr. 182/2002, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat critici de neconstituţionalitate similare susţinute, în esenţă, din perspectiva îngrădirii accesului nelimitat şi necondiţionat al avocatului/părţii la documentele clasificate folosite ca mijloace de probă într-un litigiu (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 199 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 iunie 2021, Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, Decizia nr. 751 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012). 19. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 24 din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate cuprinse în Legea nr. 182/2002 nu exclud accesul avocaţilor la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu, acest acces fiind asigurat în condiţiile Legii nr. 182/2002 şi ale Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002. În acest sens, legea analizată prevede, la art. 28 alin. (1), că accesul la informaţiile secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, dispoziţii care se aplică, în mod corespunzător, potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, în domeniul informaţiilor secrete de serviciu. La rândul lor, Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, prevăd, la art. 33, că accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Ambele acte normative antereferite reglementează norme procedurale de acces la cele două categorii de informaţii. Or, toate aceste dispoziţii legale constituie mijloace de acces ce garantează diferitelor categorii profesionale, prin urmare şi avocaţilor, accesul la toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi exercita rolul legal în cadrul procesului penal, inclusiv la cele reglementate prin textul criticat, constituind, astfel, garanţii ale dreptului la apărare, ale accesului la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil. 20. Aşadar, reglementarea strictă a accesului la informaţiile clasificate, inclusiv sub aspectul stabilirii unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, nu are ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societăţii, bazat pe nevoia de apărare a securităţii naţionale - coexistă într-un just echilibru, care dă satisfacţie ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanţa sa. În consecinţă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. 21. Curtea a mai constatat că „soluţia contrară, constând în accesul la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu al avocaţilor, în condiţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, ar determina crearea unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate“. Un raţionament juridic similar a fost realizat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că, „din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate“. 22. Curtea a mai reţinut că este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. Însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale. Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţi, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale (Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, precitată). 23. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informaţiile clasificate sau protecţia acestor informaţii prin măsuri procedurale nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile constituţionale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 751 din 20 septembrie 2012, precitată). 24. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a constatat netemeinicia criticilor de neconstituţionalitate care vizează accesul la informaţiile clasificate condiţionat de îndeplinirea cerinţei unei forme de autorizare prealabilă. 25. Distinct, Curtea reţine că includerea avocaţilor sub incidenţa art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care nu poate îndeplini rolul de legiuitor pozitiv, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 26. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Constituţie, Curtea reiterează considerentele reţinute prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, prin care a statuat că accesul liber la informaţie nu este un drept absolut. Acesta poate suferi anumite limitări în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de lege. Astfel, art. 31 alin. (3) din Constituţie statuează că „Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională“, iar art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale menţionează că „exercitarea libertăţii de opinie şi a libertăţii de a primi sau comunica informaţii ori idei poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti“. Aşadar, există situaţii în care publicitatea anumitor informaţii poate avea/produce consecinţe negative asupra intereselor statului, a instituţiilor sau autorităţilor acestuia sau chiar a persoanelor juridice de drept privat, astfel că se impune păstrarea acestora într-un regim secret/clasificat, accesul la conţinutul unor asemenea informaţii fiind permis, în condiţiile legii, doar unei categorii restrânse de persoane şi numai în măsura necesităţii de a cunoaşte. Potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege. 27. Având în vedere considerentele reţinute în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional evocată anterior, Curtea constată că soluţiile legislative cuprinse în dispoziţiile legale criticate se integrează cadrului normativ de protecţie a informaţiilor clasificate, înscriindu-se în marja de apreciere pe care statul o are în reglementarea acestei materii, fără a încălca normele constituţionale invocate. 28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care prevede posibilitatea autorităţii sau a instituţiei publice deţinătoare de a refuza prezentarea unui înscris privitor la o cauză, în situaţia în care acesta se referă la apărarea naţională, siguranţa publică sau relaţiile diplomatice, Curtea reţine că, în cauza în care a fost invocată excepţia, aceste prevederi de lege nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel cum rezultă din considerentele Încheierii de sesizare din 20 ianuarie 2020, prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională, „La solicitarea instanţei, documentele respective (clasificate s.n.) au fost depuse la Compartimentul de informaţii clasificate, accesul la acestea fiind permis în condiţiile Legii nr. 182/2002, respectiv membrilor completului de judecată, iar părţilor ori reprezentanţilor lor numai în baza unei autorizaţii de acces eliberate conform legii.“ În consecinţă, reţinând că dispoziţiile art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu au fost aplicate în cauza dedusă judecăţii instanţei ad quo, rezultă că invocarea excepţiei relevă mai degrabă un caracter abstract şi nu un interes direct, născut şi actual, de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009). 29. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, precitată, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, Decizia nr. 247 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, sau Decizia nr. 295 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 7 august 2018). 30. Curtea a mai precizat că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, şi Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019). 31. Astfel fiind, întrucât dispoziţiile art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, sub aspectul pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, rezultă că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Sfîrâială în Dosarul nr. 9.413/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 7 şi art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
