Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 18.577/3/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.500D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Agenţia pentru protecţia mediului Ilfov, domnul avocat Octavian Ţopa, în substituirea doamnei avocat Laura Elena Vrabie, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează că partea Constantin Furtună a fost citat la Penitenciarul Brăila, în conformitate cu citativul transmis de instanţa judecătorească, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind din data de 27 noiembrie 2018. Penitenciarul Brăila, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.085 din 3 decembrie 2018, a comunicat că la data de 27 noiembrie 2018 domnul Constantin Furtună a fost liberat condiţionat. 3. Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul prezent apreciază îndeplinită procedura de citare cu partea Constantin Furtună. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra acestor dispoziţii prin Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, respingând excepţia, ca neîntemeiată. În ceea ce priveşte comparaţia cu procedura admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi a revizuirii se arată că deciziile de admitere ale Curţii Constituţionale au sancţionat nerespectarea principiului egalităţii armelor în procesul penal, în condiţiile în care judecarea admisibilităţii în principiu a acestora se realiza doar cu participarea procurorului, fără citarea părţilor. Din această perspectivă învederează că procedura admiterii în principiu a recursului în casaţie se realizează fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. 5. În continuare, apreciază că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia în situaţia în care cererea de recurs în casaţie formulată de o persoană fără studii juridice cuprinde anumite imperfecţiuni acestea ar putea fi remediate dacă procedura ar fi contencioasă. Astfel, avocatul arată că o asemenea interpretare contravine textului legal care nu prevede posibilitatea părţii care a formulat cererea de recurs în casaţie de a-şi modifica motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat cererea. Mai mult, o astfel de practică ar contraveni principiului potrivit căruia nimeni nu îşi poate invoca propria culpă. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că în procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie sunt examinate exclusiv chestiuni de drept. Având în vedere acest aspect, face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că procedurile ce implică doar aspecte de legalitate sunt în concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie, deşi apelantului nu i s-a dat posibilitatea de a fi ascultat personal de către instanţa de apel; sau absenţa unei şedinţe publice în faţa unei instanţe de control judiciar poate fi justificată prin caracteristicile procedurii dacă o şedinţă publică a avut loc în primă instanţă. Arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se referă la căile ordinare de atac, art. 6 din Convenţie nefiind aplicabil în căile extraordinare de atac. Aşa fiind, dacă în procedura apelului poate exista o astfel de procedură, cu atât mai mult este admisibil ca ea să existe în procedurile ce pot fi derulate după pronunţarea unei hotărâri definitive. 7. În continuare, arată că în această procedură este asigurat principiul contradictorialităţii, în primul rând, prin procedura comunicării desfăşurată la nivelul instanţei de apel, potrivit art. 439 din Codul de procedură penală, şi, în al doilea rând, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie există posibilitatea consultării punctelor de vedere ale părţilor şi procurorului şi depunerii de concluzii scrise cu privire la chestiunile de drept care fac obiectul recursului în casaţie. Totodată, arată că toţi participanţii la această procedură au drepturi egale. Aşa fiind, solicită menţinerea jurisprudenţei din Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, precitată. De asemenea arată că instanţa de contencios constituţional a mai analizat aceleaşi critici, formulate de acelaşi autor, respingând excepţia, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 669 din 30 octombrie 2018, nepublicată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 19 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.577/3/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească apreciază că atât legiuitorul (prin textele noului Cod de procedură penală), cât mai ales Curtea Constituţională (prin repetate decizii de admitere) au reafirmat imperativul respectării principiilor contradictorialităţii, citării părţilor/persoanelor interesate şi, în mod deosebit, respectarea dreptului acestora de a participa personal sau prin reprezentant la procedurile judiciare care se desfăşoară în faţa judecătorului/instanţei. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile de lege criticate arată că, deşi examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie nu presupune examinarea unor chestiuni de fond, aspectele de drept examinate pot fi complexe şi, nu în ultimul rând, pot decurge şi din evaluarea concordanţei dintre motivele/argumentele invocate şi cazul de casare menţionat ca temei al acestuia. 11. În continuare, se precizează că, în prezent, cererea de recurs în casaţie poate fi făcută personal de către condamnat ori persoana interesată, persoane care nu au studii juridice, fiind posibile numeroase imperfecţiuni ale cererii care, fără a afecta fondul acesteia, pot fi remediate în cursul procedurii orale şi contradictorii a examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, prin citarea părţilor interesate, participarea acestora şi a reprezentantului Ministerului Public. Totodată, instanţa judecătorească susţine că procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, configurată în acest mod, a rămas singulară printre procedurile desfăşurate în camera de consiliu sau printre cele în care se examinează admisibilitatea/admisibilitatea în principiu. 12. Mai mult, instanţa judecătorească arată că din examinarea întregii reglementări referitoare la admisibilitatea cererii de recurs în casaţie rezultă că această procedură nu este una „administrativă“, ci una „judiciară/jurisdicţională“. În aceste condiţii, procedura judiciară a examinării admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie nu poate fi diferită de celelalte proceduri judiciare [precum cele reglementate de dispoziţiile art. 335 alin. (4), art. 341 alin. (5) şi alin. (6), art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi alin. (2), art. 347 alin. (3), art. 431 alin. (1) şi alin. (2), art. 459 alin. (2), art. 465 alin. (6)-(10), art. 468 alin. (1)-(3) şi art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală], inclusiv sub aspectul respectării principiilor fundamentale ale oricărei proceduri desfăşurate în faţa judecătorului. Existenţa unei proceduri esenţialmente în formă scrisă (depunerea cererii, comunicarea cererii, depunerea de concluzii) nu poate înlătura procedura orală în faţa judecătorului (citarea părţilor, participarea părţilor şi a procurorului, concluziile orale în condiţiile contradictorialităţii). În final, instanţa judecătorească subliniază faptul că „contradictorialitatea implicită“ (care ar putea fi susţinută prin efectul depunerii cererii, comunicării acesteia către procuror şi către părţi, posibilitatea acestora de a depune concluzii scrise) nu poate înlătura „contradictorialitatea explicită/ expresă“ (care este un principiu fundamental al procesului penal). 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul arată că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează etapa admiterii în principiu a recursului în casaţie. Examinarea admisibilităţii cererii se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, în urma acestei examinări, instanţa pronunţă, prin încheiere, o soluţie de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casaţie. În continuare, Guvernul arată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016, şi a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituţională. Astfel, Curtea a apreciat că în cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casaţie, ci o judecată asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii, examinându-se numai admisibilitatea în principiu a recursului, iar nu şi temeinicia acestuia. Astfel, Guvernul arată că, pentru aceste motive, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie şi nici dreptul la apărare reglementate de prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 24. 15. Avocatul Poporului arată că, prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. În considerentele deciziei menţionate, Curtea Constituţională a constatat că motivele pentru admiterea cererii de recurs în casaţie vizează verificarea unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie. Curtea a reţinut că, la fel ca în cazul procedurilor referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, verificarea respectării dispoziţiilor art. 434, art. 435, art. 436 alin. (1), alin. (2) şi alin. (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, caracterizată prin oralitate şi contradictorialitate. Prin urmare, Curtea a constatat că procedura examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie trebuie să vizeze doar aspecte pur formale şi tocmai de aceea se poate desfăşura în lipsa Ministerului Public şi a părţilor. Având în vedere că argumentele de neconstituţionalitate sunt invocate din perspectiva necesităţii unei modificări legislative care să permită prezenţa părţilor şi a procurorului în procedura verificării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie întocmai ca în cazul celorlalte căi extraordinare de atac, Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile criticate au fost modificate prin articolul unic pct. 17 din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului“. 19. Instanţa judecătorească susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate reglementează modalitatea de examinare a admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, precizându-se că aceasta se realizează fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. 21. Curtea reţine că în materie penală legiuitorul a reglementat trei căi de atac extraordinare - recursul în casaţie; contestaţia în anulare; revizuirea - pentru toate acestea fiind prevăzută procedura admisibilităţii în principiu [art. 431, art. 440, art. 459 din Codul de procedură penală]. În ceea ce priveşte soluţionarea admisibilităţii în principiu a căii de atac a recursului în casaţie arată că aceasta se realizează în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. 22. Curtea constată că în materie civilă, potrivit art. 456 din Codul de procedură civilă, căile extraordinare de atac sunt recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea. Procedura admisibilităţii în principiu este reglementată de legiuitor pentru calea extraordinară de atac a recursului, potrivit art. 493 din Codul de procedură civilă, când soluţionarea acestuia este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 493 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură civilă, admiterea în principiu a căii de atac a recursului este soluţionată fără citarea părţilor. 23. Referitor la acest aspect, Curtea observă că, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 17, 19 şi 20, a reţinut că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părţi a actelor de procedură şi a raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Curtea a apreciat că această opţiune a legiuitorului este în acord cu esenţa procedurii de filtrare a recursurilor, care constă în statuarea asupra admisibilităţii în principiu a recursului de către completul de trei judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din Codul de procedură civilă. Curtea a constatat că în acest moment procedural este examinată admisibilitatea căii de atac, respectiv îndeplinirea cerinţelor de formă, încadrarea în motivele de casare şi dezvoltarea acestora, elemente ce reprezintă verificări ale unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului. În acelaşi sens este Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 9 noiembrie 2017. 24. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că în materie penală, potrivit art. 433 din Codul de procedură penală, recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile [corelativ art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă]. Totodată, se poate observa că art. 439 din Codul de procedură penală reglementează procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie. În acest sens se dispune că cererea de recurs în casaţie împreună cu înscrisurile anexate se depun, însoţite de copii pentru procuror şi părţi, la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Preşedintele instanţei a cărei hotărâre se atacă ori judecătorul delegat de către acesta va comunica procurorului şi părţilor copii de pe cererea de recurs în casaţie şi celelalte înscrisuri doveditoare, cu menţiunea că se pot depune concluzii scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la aceeaşi instanţă. În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta va înainta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul cauzei, cererea de recurs în casaţie, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuate, precum şi, după caz, concluziile scrise. În cazul în care nu este îndeplinită procedura de comunicare prevăzută la art. 439 alin. (2) şi (4) ori dacă aceasta nu este completă, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare şi de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casaţie, va îndeplini sau va completa, după caz, procedura. În cazul recursurilor în casaţie declarate împotriva deciziilor pronunţate de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în cazul recursurilor în casaţie declarate împotriva deciziilor pronunţate de completurile de 5 judecători, ca instanţe de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul completurilor de 5 judecători. 25. De asemenea, potrivit art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, se verifică respectarea termenului în care calea de atac poate fi introdusă, potrivit legii, precum şi a dispoziţiilor art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi act normativ [corelativ art. 493 alin. (3) din Codul de procedură civilă]. 26. În legătură cu aspectele verificate, Curtea reţine că art. 434 din Codul de procedură penală reglementează hotărârile supuse recursului în casaţie, art. 436 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură penală reglementează titularii dreptului de a formula cerere de recurs în casaţie, art. 437 din Codul de procedură penală prevede condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea de recurs în casaţie, iar art. 438 din acelaşi act normativ reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie. 27. Referitor la admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie, Curtea observă că motivele pentru care poate fi dispusă soluţia de respingere a cererii de recurs în casaţie [respectiv când cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege şi când aceasta este făcută cu nerespectarea prevederilor art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală] vizează verificarea unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie. Curtea a reţinut că, la fel ca în cazul procedurilor referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, verificarea respectării dispoziţiilor art. 434, art. 435, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, caracterizată prin oralitate şi contradictorialitate. Prin urmare, Curtea a constatat că doar soluţia de respingere ca vădit nefondată a cererii de recurs în casaţie cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a acesteia presupune antamarea fondului căii de atac, implicând examinarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării care face obiectul recursului în casaţie. Or, procedura examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie trebuie să vizeze doar aspecte pur formale şi, tocmai de aceea, se poate desfăşura în lipsa Ministerului Public şi a părţilor (Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, precitată, paragrafele 26 şi 28). 28. Aşa fiind, Curtea constată că reglementarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie în materie penală este similară cu cea în materie civilă, instanţa de contencios constituţional fiind consecventă în a aprecia că, în măsura în care această procedură vizează doar aspecte pur formale, ea se poate desfăşura în lipsa reprezentantului Ministerului Public şi a părţilor, fără ca în acest mod să se încalce prevederile Legii fundamentale. 29. În continuare, Curtea reţine, referitor la contestaţia în anulare şi revizuire, că, în varianta iniţială a reglementării, instanţa examina admisibilitatea în principiu a acestora, în camera de consiliu, fără citarea părţilor [art. 431 alin. (1) şi art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, anterior modificărilor operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016]. 30. Pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, în varianta anterior menţionată, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 255 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, că soluţia legislativă referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu a revizuirii, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, este preluată din vechea reglementare procesual penală, reprezentată de art. 403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968. De asemenea, Curtea a reamintit propria jurisprudenţă potrivit căreia soluţia legislativă anterior menţionată este constituţională (paragrafele 18 şi 19). 31. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală privesc examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, aşadar nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac a revizuirii. Instanţa nu se implică în niciun fel în judecata pe fond a unei acuzaţii în materie penală, aceasta verificând cererea de revizuire doar sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii şi termenul de introducere. Aşa fiind, având în vedere faptul că procedura prealabilă de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, instanţa pronunţându-se doar asupra unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, şi constatându-se absenţa oricăror repercusiuni importante asupra situaţiei revizuentului, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu înfrâng accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil (paragrafele 15 şi 16). 32. Omisiunea noului Cod de procedură penală de a reglementa, în mod expres, faptul că procurorul nu participă la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire a dat naştere, în practică şi doctrină, interpretării potrivit căreia participarea procurorului într-o astfel de procedură este obligatorie. Temeiul acestei interpretări îl constituie normele procesual penale cuprinse în art. 363 - având denumirea marginală „Participarea procurorului la judecată“ - coroborate cu cele ale art. 353 alin. (9) - potrivit cărora „Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie“, căile extraordinare de atac (între care şi revizuirea) făcând parte din titlul III - „Judecata“ - al Codului de procedură penală (Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, precitată, paragraful 18). Totodată, prin Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului (Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015, precitată, paragraful 15). 33. În acest context, prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, şi Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 431 alin. (1) şi art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţiile legislative potrivit cărora admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, respectiv a contestaţiei în anulare se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“ sunt neconstituţionale. 34. Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că excluderea numai a părţilor de la soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi a contestaţiei în anulare, fără a dispune expres cu privire la neparticiparea procurorului, acesta fiind prezent în temeiul normelor de generală aplicare ale art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, determină ruperea echilibrului procesual. Astfel, Curtea a constatat că, în condiţiile în care participarea procurorului în procedura de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire şi a contestaţiei în anulare este obligatorie, exigenţele unui proces echitabil sunt înfrânte, de vreme ce nu se respectă egalitatea de arme între acuzare şi apărare (Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, precitată, paragraful 30, Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015, precitată, paragraful 17). 35. Aşa fiind, Curtea constată că nu a avut în vedere o reconsiderare a propriei jurisprudenţe referitoare la constituţionalitatea soluţionării etapei admisibilităţii în principiu a căilor extraordinare de atac fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Ceea ce Curtea Constituţională a analizat a fost incidenţa, în această procedură, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a constatat că soluţionarea etapei admisibilităţii în principiu a căilor extraordinare de atac nu se poate realiza cu participarea doar a uneia dintre părţile aflate pe poziţii adverse. Astfel, dacă legiuitorul înţelege să modifice soluţionarea acestei etape procesuale (din perspectiva citării părţilor şi a participării procurorului), trebuie să realizeze acest demers cu respectarea echilibrului procesual, inerent unui proces echitabil. 36. Un argument în acest sens este cel reţinut în paragraful 29 din Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, precitată: „potrivit normelor procesual penale referitoare la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în redactarea de până la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, instanţa soluţiona admisibilitatea în principiu ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor, în condiţii de publicitate, contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea dreptului la apărare, ulterior, prin modificarea intervenită asupra acestor norme prevăzându-se că admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, procedura pierzând caracterul contradictoriu şi oral, legiuitorul păstrând însă echitatea acesteia prin reglementarea, în mod expres, a excluderii atât a părţilor, cât şi a procurorului deopotrivă. Prin urmare, Curtea constată că precedentele soluţii legislative satisfac pe deplin exigenţele unui proces echitabil, din perspectiva egalităţii de arme între acuzare şi apărare“. 37. Ulterior pronunţării celor două decizii, anterior menţionate, prin art. I pct. 111 şi pct. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul a optat în sensul reglementării soluţionării admisibilităţii în principiu a revizuirii şi a contestaţiei în anulare de către instanţa judecătorească, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. 38. De altfel, Curtea observă că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, dintr-o perspectivă identică, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 669 din 30 octombrie 2018*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii. *) Decizia nr. 669 din 30 octombrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2019. 39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, apreciem că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 18.577/3/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală şi constată că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de Procedură Penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
