Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.945/1/2022
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele delegat al│
│Valentina │Secţiei a II-a civile a │
│Vrabie │Înaltei Curţi de Casaţie │
│ │şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Sandu-Necula│II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a │
│Bogdan │II-a civilă │
│Florescu │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Diana Manole│- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Rodica Dorin│- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica Teau│II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a │
│Manuela │II-a civilă │
│Cîrnu │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a │
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a │
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Adina Oana │- judecător la Secţia a │
│Surdu │II-a civilă │
└────────────┴─────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.945/1/2022 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Valentina Vrabie, preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Mureş în Dosarul nr. 3.327/320/2021 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "a. Cum se conciliază obligaţia instanţei judecătoreşti «de a aplica prioritar - soluţia adaptării contractului» - statornicită, în lumina dispoziţiunilor art. 3, dimpreună cu cele ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016 - în forma modificată prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, prin considerentul decizoriu din paragraful 48 al Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021 -, cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă - reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat?b. În aceleaşi circumstanţe, care ar fi criteriile obiective de identificare a «utilităţii sociale a continuării executării contractului» ce pare a fi consfinţită cu valoare de principiu de către Curtea Constituţională a României prin decizia mai degrabă pomenită?" 5. Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit, comunicat părţilor, puncte de vedere ale Institutului Naţional al Magistraturii, Universităţii Bucureşti, Universităţii Danubius, Universităţii de Vest Timişoara şi Universităţii Dunărea de Jos, amicus curiae din partea Asociaţiei Române a Băncilor şi punct de vedere din partea reclamantului. 6. Preşedintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Specializat Mureş a dispus, prin Decizia nr. 435/A/2022 din 31 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.327/320/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menţionate. 8. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.945/1/2022. II. Normele de drept intern incidente 9. Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 77/2016: "ART. 4 (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi; e) este îndeplinită condiţia privind impreviziunea. (1^1) Reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit; b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. (1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. (1^3) Prezumţiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). (2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului. (3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5). (4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale. ART. 5 (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi. (3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară. (3^1) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5). (4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată. (5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. [...] ART. 7 (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege. (2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul. (3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate. (4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat. (5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege. (5^1) În cazul admiterii contestaţiei creditorului prin hotărâre definitivă, penalităţile şi orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 şi 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credinţă la depunerea notificării. (6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată. ART. 8 (1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. (2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul. (3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. (4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru. (5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului [...]" 10. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: "ART. 476 Efectul devolutiv al apelului (1) Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. (2) În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă. (3) Prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanţă şi respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepţii sau trimiterea dosarului la instanţa competentă. ART. 477 Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. ART. 478 Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală. ART. 479 Dispoziţii speciale privind judecata (1) Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu. (2) Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2). ART. 480 Soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel (1) Instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. (3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (4) Dacă instanţa de apel stabileşte că prima instanţă a fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă. (5) În cazul în care instanţa de apel constată că ea are competenţa să judece în primă instanţă, va anula hotărârea atacată şi va judeca în fond, pronunţând o hotărâre susceptibilă, după caz, de apel sau recurs. (6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul. ART. 481 Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege. ART. 482 Completare cu alte norme Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol." III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin cererea adresată Judecătoriei Târgu Mureş la 26 martie 2021, reclamanta-debitoare a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta - unitatea bancară creditoare, să se dispună în temeiul prevederilor Legii nr. 77/2016 adaptarea contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice încheiat cu pârâta, în sensul împărţirii riscului valutar cu începere de la momentul înregistrării notificării până la momentul rambursării integrale a creditului şi obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre sumele efectiv achitate cu titlu de rată şi cele care ar fi trebuit achitate, avându-se în vedere noul curs valutar stabilit de către instanţă în urma reechilibrării contractului, cu dobânda legală aferentă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. 12. În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a transmis o notificare pârâtei-creditoare, astfel cum stipulează dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 77/2016, prin care a solicitat echilibrarea contractului şi care nu a fost corespunzător contestată de către pârâtă, context în care a înţeles să apeleze la procedura prevăzută de art. 8 din legea anterior menţionată, astfel cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile legale în vederea adaptării contractului, printre care şi cerinţa impreviziunii în varianta fluctuaţiei cursului valutar pentru moneda C.H.F., ce a înregistrat o creştere de 100,95% între momentul încheierii contractului (8.09.2008) şi momentul formulării notificării (7.12.2020). 13. Pârâta-creditoare a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepţia inadmisibilităţii deduse din împrejurarea că sesizarea reclamantei-debitoare nu îmbracă forma unei notificări de dare în plată valide şi că, în fapt, nu se încearcă darea în plată, ci o negociere contractuală. Pe fondul cauzei, a susţinut caracterul nefondat al acţiunii, arătând că exigenţele Legii nr. 77/2016 legate de incidenţa impreviziunii nu sunt îndeplinite. 14. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, argumentând că apărările pârâtei puteau fi invocate pe calea contestaţiei împotriva notificării, demers care nu a fost însă materializat şi că notificarea îndeplineşte cerinţele prevăzute de legea-cadru în materie, reiterând totodată şi aspectele arătate în susţinerea pretenţiei deduse judecăţii. 15. Prin Sentinţa civilă nr. 2.564 din 22 iunie 2021, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând ca atare cererea de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat, în esenţă, că scopul Legii nr. 77/2016 nu poate fi altul decât transmiterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Or, în speţă, reclamanta urmăreşte deturnarea acestei finalităţi în condiţiile în care notificarea adresată creditoarei vizează doar adaptarea convenţiei şi reechilibrarea prestaţiilor derivând din contractul de credit, aspecte care excedează prevederilor art. 5 din Legea nr. 77/2016 şi pot fi urmărite doar pe calea unei acţiuni în justiţie întemeiate pe dreptul comun în materie, respectiv pe dispoziţiile referitoare la teoria impreviziunii din Codul civil. 16. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, solicitând în principal anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, faţă de prevederile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În motivarea căii de atac declarate, apelanta a arătat că în mod greşit judecătoria a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, neverificând dacă notificarea formulată îndeplineşte sau nu cerinţele prevăzute de Legea nr. 77/2016, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 52/2020 şi analizând cererea de chemare în judecată prin prisma unei aparente excepţii de inadmisibilitate, ca urmare a constatării a priori a inadmisibilităţii notificării. În consecinţă, apelanta a solicitat instanţei de control judiciar să constate faptul că notificarea formulată este una veritabilă, pliată pe prevederile Legii nr. 77/2016, în forma modificată de Legea nr. 52/2020, îndeplinind toate condiţiile de admisibilitate prescrise de dispoziţiile art. 4 din lege ce consacră caracterul prioritar al echilibrării şi continuării contractului de credit, aspect în raport cu care se impun anularea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru a analiza pe fond cererea de chemare în judecată. 17. Ulterior dezbaterilor şi rămânerii în pronunţare asupra apelului, prin Încheierea din 22 martie 2022 s-a dispus repunerea cauzei pe rol şi citarea părţilor cu menţiunea de a-şi exprima un punct de vedere cu privire la interpretarea noţiunilor de echilibrare a contractului şi imposibilitate vădită de continuare a contractului, statuate de art. 4 din Legea nr. 77/2016, respectiv de utilitate socială a contractului, cuprinsă în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 432/2021, prin raportare la calificarea juridică a situaţiei de fapt deduse judecăţii, şi anume: declanşarea procedurii specifice Legii nr. 77/2016, sub forma unui demers de adaptare a contractului de credit cu privire la care s-a declarat scadenţa anticipată, respectiv s-a demarat executarea silită fără a avea loc însă adjudecarea imobilului. 18. La termenul de judecată din 10 mai 2022, instanţa de apel a pus din oficiu în discuţia părţilor chestiunea incidentală privind oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la problema posibilităţii adaptării contractului de credit în faza executării silite, rămânând în pronunţare atât cu privire la această chestiune, cât şi pe fondul cauzei. 19. Prin Decizia nr. 435/A/2022 din 31 mai 2022, Tribunalul Specializat Mureş a dispus sesizarea instanţei supreme, în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: a. Cum se conciliază obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar - soluţia adaptării contractului“ - statornicită, în lumina dispoziţiunilor art. 3, dimpreună cu cele ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016 - în forma modificată prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, prin considerentul decizoriu din paragraful 48 al Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă - reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat? b. În aceleaşi circumstanţe, care ar fi criteriile obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării executării contractului“ ce pare a fi consfinţită cu valoare de principiu de către Curtea Constituţională a României prin decizia mai degrabă pomenită? IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 20. Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 21. Astfel, instanţa este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, faţă de pretenţiile deduse judecăţii, întemeiate pe prevederile Legii nr. 77/2016, prin raportare la dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data sesizării instanţei (26 martie 2021). 22. Chestiunile de drept sunt relevante pentru soluţionarea cauzei pe fond; astfel, în raport cu aspectele reglementate prin Legea nr. 77/2016, faţă de conceptele juridice cu care aceasta operează, modificările aduse prin Legea nr. 52/2020 şi statuările Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 431/2021 şi nr. 432/2021, interpretarea mecanismelor aplicării procedurii de dare în plată, cu asigurarea priorităţii soluţiei de adaptare în raport cu cea de stingere a creditului prin remiterea bunului imobil în proprietatea creditorului şi, în acest scop, interpretarea situaţiei de fapt concrete din fiecare speţă prin filtrul criteriului „menţinerii utilităţii sociale a contractului“, reprezintă chestiuni esenţiale în raport cu necesitatea soluţionării fondului litigiului dedus judecăţii. Particularitatea faptică a speţei ridică problema stabilirii domeniului de aplicare a Legii nr. 77/2016, în raport cu cele două subcategorii de mecanisme pe care aceasta le reglementează. După cum rezultă din deciziile instanţei de contencios constituţional, parametrii de aplicare a legii privind darea în plată au fost extinşi, pe cale de interpretare creativă a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în sensul că echilibrarea şi adaptarea contractului sunt prioritare, astfel că încetarea contractului urmează a fi dispusă numai atunci când continuarea sa este vădit imposibilă. Consecinţa acestei interpretări a fost aceea că procedura reglementată de prevederile legii dării în plată a fost considerată admisibilă atât pentru demersuri de reechilibrare, cât şi pentru cele de dare în plată. Elementul faptic particular al prezentului litigiu a ridicat însă problema ambiguităţii noţiunilor utilizate de Curtea Constituţională prin raportare la care s-a recunoscut constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 77/2016. În esenţă, Curtea Constituţională vorbeşte despre menţinerea utilităţii sociale a contractului ca fundament al prioritizării soluţiei de adaptare a acestuia, însă nu oferă niciun criteriu abstract cu privire la conţinutul noţiunii de „utilitate socială“. Aşadar, în abordarea pe care Curtea Constituţională a adoptat-o cu privire la determinarea constituţionalităţii Legii nr. 77/2016, se impun clarificarea conţinutului noţiunilor juridice prin intermediul cărora s-au fixat criteriile în raport cu care se poate sau nu dispune adaptarea contractului şi, implicit, delimitarea subcategoriilor de situaţii care intră sau nu în domeniul de aplicare a acestei legi, precum şi a subiecţilor de drept care se pot prevala de unele sau altele dintre efectele acestui act normativ. 23. Chestiunile de drept prezintă caracter de noutate, în sensul că asupra acestora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu fac obiectului unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al titularului sesizării 24. În opinia instanţei de sesizare, Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost interpretată prin deciziile Curţii Constituţionale, surprinde două dintre situaţiile de fapt cărora li se aplică. Astfel, prima vizează ipoteza contractului de credit aflat în executare firească între creditorul instituţie de credit care a acordat împrumutul şi debitorul împrumutat. În cazul acestuia, pe parcursul executării contractuale, debitorul împovărat faptic de modul în care a evoluat executarea contractuală, apreciind că poate accesa beneficiile oferite de legiuitor, solicită printr-o notificare în sensul art. 4 din legea nr. 77/2016 adaptarea contractului prin reechilibrarea prestaţiilor; la polul opus al domeniului de aplicabilitate a legii se reţine ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 8 alin. (5) din care, în esenţă, stipulează că, sub rezerva îndeplinirii cerinţelor impreviziunii, beneficiază de instituţia dării în plată, în forma concretă a stingerii datoriilor izvorâte din contractele de credit, şi debitorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Acest beneficiu poate fi opus indiferent de titularul creanţei, respectiv de stadiul sau forma executării silite, câtă vreme sunt îndeplinite cerinţele impreviziunii şi imobilul ipotecat a fost deja valorificat. 25. Între cele două ipoteze diametral opuse se află situaţiile de genul celei din prezentul litigiu în care debitorul este executat silit, imobilul ipotecat nu a fost încă valorificat, iar creditorul este altul decât cel iniţial. Aceste situaţii nu pot fi încadrate în funcţie de criteriile clare stabilite expres sau deduse dincolo de echivoc din cuprinsul legii, respectiv al deciziilor de constituţionalitate. 26. Mai mult, dacă singura sursă de inspiraţie normativă ar fi fost cea legală, pe cale de interpretare, s-ar fi putut susţine în mod judicios o soluţie în sensul în care opţiunea adaptării este destinată doar în cazul primei ipoteze, în timp ce, în privinţa celei de-a doua, atunci când intervine executarea silită a debitorului, singura alternativă este cea a dării în plată, cu argumentul că acolo unde legiuitorul a înţeles să reglementeze a făcut-o în mod expres, astfel că acolo unde nu distinge, nici interpretul nu ar trebui să o facă, cu atât mai mult cu cât soluţia din art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are natura juridică a unei excepţii faţă de regulă şi nu mai vine însoţită de un text similar celui din art. 4 alin. (4) din acelaşi act normativ. 27. Întrucât dispoziţiile normative exprese se interpretează în lumina considerentelor deciziilor de constituţionalitate relevante, instanţa de sesizare a remarcat faptul că instanţa de contencios constituţional a ridicat la rang de principiu soluţia adaptării cu prioritate a contractului de credit, acceptând că încetarea sa intervine numai în situaţia imposibilităţii vădite a continuării acestuia. 28. Prin urmare, în aceste condiţii, soluţia care urmează a fi dată în cauză depinde de conţinutul noţiunilor specifice, autonome, utilizate de Curtea Constituţională, revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a trasa limitele domeniului de aplicare a legii dării în plată între extremele stabilite de art. 4 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 şi de a statua dacă noţiunea de ,,adaptare a contractului“ este compatibilă cu o reechilibrare a executării silite câtă vreme nu a intervenit valorificarea imobilului ipotecat, oferind în acelaşi timp criterii obiective în raport cu care această reechilibrare poate avea loc, prin opoziţie cu ipoteza clasică a contractelor aflate în derulare. VI. Punctul de vedere al părţilor 29. Apelanta-reclamantă a apreciat că este posibilă adaptarea contractului de credit în baza căruia a transmis notificarea, arătând că, dintr-o coroborare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori cu cele ale Legii nr. 77/2016 ar rezulta concluzia potrivit căreia contractul de credit dedus analizei în prezentul litigiu nu era declarat scadent anticipat la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, iar adaptarea ar fi posibilă prin stabilirea unui cuantum clar de plată în sarcina sa, eliminându-se pe viitor fluctuaţiile cursului valutar, astfel încât debitul să fie stins prin acord. 30. Intimata-pârâtă a arătat că, în opinia sa, adaptarea unui contract de credit se poate face numai dacă acesta din urmă este un contract în derulare. Or, un contract cu privire la care a intervenit scadenţa anticipată, respectiv cesiunea de creanţă, nu mai poate fi considerat a fi în derulare. Mai mult, adaptarea contractului poate fi opusă numai unei instituţii de credit, iar nu unei societăţi al cărei profil este recuperarea de creanţe, relevând lipsa oricăror criterii generale şi obiective cu privire la demersul de adaptare a contractului. În concluzie, a menţionat că noţiunile de „echilibrare a contractului“ şi „utilitate socială a contractului“ sunt incompatibile cu speţa pendinte, declararea scadenţei anticipate reprezentând, în mod clar, o circumstanţiere a imposibilităţii vădite de continuare a contractului de credit. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 31. La nivelul Curţii de Apel Bacău şi al instanţelor arondate nu a fost identificată practică judiciară care să vizeze problemele de drept menţionate. Cu privire la prima întrebare, Judecătoria Roman şi Judecătoria Târgu-Neamţ au apreciat că obligaţia instanţei de a aplica prioritar soluţia adaptării contractului - statornicită în lumina dispoziţiilor art. 3 şi ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 - nu vine în contradicţie cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist atunci când a fost declarat scadent anticipat (cu obligaţia de a restitui întregul credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze), întrucât consumatorul are posibilitatea ca, pe calea contestaţiei la executare, să solicite constatarea ca fiind abuzive a unor clauze/a tuturor clauzelor contractuale. În ceea ce priveşte a doua întrebare s-a arătat că pot fi criterii obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării contractului“ şi cele indicate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, la paragraful 98. 32. La nivelul Curţii de Apel Braşov şi al instanţelor arondate nu a fost identificată practică judiciară care să vizeze problemele de drept menţionate. Judecătoria Braşov a susţinut că adaptarea contractului este compatibilă cu o reechilibrare a executării silite cât timp nu a intervenit valorificarea imobilului ipotecat, dat fiind faptul că instanţa de contencios constituţional a ridicat la rang de principiu soluţia adaptării cu prioritate a contractului de credit, acceptând că încetarea sa intervine numai în situaţia imposibilităţii vădite a continuării acestuia. 33. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti nu au fost identificate hotărâri relevante în materie. În ceea ce priveşte prima întrebare, judecătorii din cadrul Secţiei a VI-a civile au opinat în sensul că adaptarea unui contract de credit, la cererea consumatorului, este realizabilă doar în ipoteza în care contractul poate continua, concluzie ce rezultă chiar din prevederile Legii nr. 77/2016 care, la art. 4 alin. (4), deşi prevede că echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare, stipulează, în egală măsură, că încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale. Or, dacă un contract de credit a fost declarat scadent anticipat, iar această măsură nu a fost anulată, respectivul contract nu mai poate continua. Cu privire la cea de-a doua întrebare supusă analizei, opinia exprimată a fost cea potrivit căreia criteriile de identificare a utilităţii sociale a continuării contractului urmează a fi stabilite pe cale judiciară, în fiecare dosar în parte, în funcţie de particularităţile concrete ale cauzei, neputându-se oferi, cu caracter abstract, exemple în acest sens. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă nu a identificat hotărâri relevante în materie. Plecând de la paragrafele 48-56 ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 432/2021, s-a susţinut că, în situaţia unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat, instanţa nu ar mai putea dispune continuarea contractului într-o formă adaptată, deoarece contractul este deja încetat. Din interpretarea sistematică a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 432/2021 rezultă că premisa de la care se pleacă este aceea a unui contract în vigoare a cărui executare a fost suspendată ca efect al notificării debitorului care cere protecţia legii speciale. În ipoteza din speţă nu se mai poate pune problema încetării unui contract practic deja încetat la iniţiativa creditorului care a decis să facă aplicarea pactului comisoriu şi să demareze executarea silită. Analizând împreună ambele întrebări adresate, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, ataşând practică judiciară (Sentinţa civilă nr. 4.073 din 30 martie 2022, nedefinitivă), a apreciat că, în esenţă, ceea ce se cere a fi clarificat este dacă adaptarea contractului, în contextul Legii nr. 77/2016 şi al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 431/2021, este posibilă în cazul în care creditul a fost declarat scadent anticipat, iar în faza de executare silită imobilul nu a fost încă executat silit, la cererea unui creditor care nu mai este banca (respectiv entitatea care a acordat împrumutul), ci un recuperator de creanţe. În acest cadru, s-a considerat că adaptarea contractului este posibilă, deoarece declararea scadenţei anticipate nu reprezintă o cauză de încetare a contractului de credit, acesta nefiind denunţat sau reziliat, iar utilitatea socială a contractului se menţine, adaptarea acestuia putând să fie dispusă cu privire la restul de plată rămas neexecutat la data transmiterii notificării de dare în plată. În ceea ce priveşte modalitatea de adaptare a contractului, în lipsa acordului dintre părţi, intervenţia judiciară asupra contractului trebuie să fie cât mai puţin invazivă, adaptarea urmărind distribuirea echitabilă între părţi a pierderilor debitorului. În acelaşi timp, mijloacele de intervenţie în contract trebuie să permită creditorului să îşi recupereze cel puţin investiţia iniţială, debitorul urmând să fie scutit de pierderi, în măsura în care acest fapt nu îl plasează pe creditor într-o poziţie mai defavorabilă decât cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi încheiat contractul. Cu titlu de exemplu, în cazul în care impreviziunea ar izvorî din diferenţa semnificativă de schimb valutar, o intervenţie asupra valorii rămase de restituit a creditului, prin rambursarea la un curs valutar care să asigure o distribuire echitabilă între părţi a pierderilor ce rezultă pentru debitor din schimbarea excepţională a cursului valutar, rămâne soluţia optimă de adaptare a contractului. Opinia majoritară exprimată de judecătorii din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti a fost aceea că obligaţia instanţei de a aplica prioritar soluţia adaptării contractului poate opera şi într-o ipoteză precum cea în discuţie. Astfel, analiza trebuie să pornească de la faptul că, în contractele cu executare succesivă şi în cele afectate de un termen suspensiv de plată, pot interveni, pe durata existenţei lor, împrejurări aleatorii ale căror origini se află în conjunctura economică. Dificultatea soluţiei de adaptare a contractului provine din faptul că în ipoteza în discuţie întregul debit este scadent, ceea ce poate ridica probleme şi cu privire la momentul începând cu care ar produce efecte adaptarea contractului. În ipoteza în discuţie, când anterior transmiterii notificării de dare în plată fusese declarată scadenţa anticipată a creditului, soluţia de adaptare ar produce efecte asupra unor obligaţii scadente deja. Aşadar, adaptarea nu va avea în vedere echilibrarea prestaţiilor ce vor deveni scadente în viitor (deoarece în ipoteza în discuţie nu mai există rate ale creditului nescadente), ci obligaţia de plată din sarcina împrumutatului împovărată de intervenirea impreviziunii. A respinge ca fiind inadmisibilă o asemenea cerere ar crea o diferenţă nejustificată între împrumutaţi, respectiv între aceia al căror contract a fost declarat scadent anticipat (care nu ar mai putea solicita adaptarea) şi aceia al căror contract nu a fost declarat scadent anticipat. Se apreciază în sensul că posibilele criterii obiective de identificare a utilităţii sociale a continuării executării contractului ar putea avea în vedere, pe lângă durata de la momentul încheierii contractului de împrumut şi până la formularea notificării de dare în plată, variaţia cursului valutar şi compararea debitului pus în executare silită cu valoarea de circulaţie a imobilului ipotecat. Nu în ultimul rând, o posibilă soluţie de adaptare a contractului de credit ar fi aceea în care s-ar stabili că debitul în monedă străină datorat la data declarării scadenţei anticipate să fie plătit de împrumutat la un curs de schimb fix, care să asigure dezideratul ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună de debitor şi creditor. Judecătoria Giurgiu, având în vedere prevederile art. 4 alin. (4) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, precum şi paragraful 48 al Deciziei nr. 432/2021 a Curţii Constituţionale, majoritar, a apreciat că remediul adaptării contractului de credit presupune, ca premisă, o acţiune întemeiată pe Legea nr. 77/2016, prin care fie se contestă legalitatea notificării de dare în plată (art. 7 din legea anterior menţionată), fie se solicită de către debitor (prin acţiune principală sau prin cerere reconvenţională la acţiunea instituţiei de credit) darea în plată a imobilului şi/sau adaptarea contractului de credit. Adaptarea contractului presupune o modificare a convenţiei iniţiale, ceea ce se concretizează, ca instituţie juridică, într-o dare în plată (art. 1.492 din Codul civil), care este, la rândul ei, o novaţie obiectivă atipică, prin care vechea obligaţie este transformată, prin acordul părţilor sau prin intervenţia instanţei, într-o nouă obligaţie. Darea în plată reglementată de Legea nr. 77/2016 apare ca o situaţie derogatorie, din perspectiva raportului obligaţional iniţial, căci permite debitorului să execute, cu efect extinctiv, o altă prestaţie decât aceea pe care o datora. Legea nr. 77/2016 apare ca o intervenţie a legiuitorului în contractul de credit, care limitează forţa obligatorie a acestuia, transformând, pe parcursul executării sale şi independent de voinţa creditorului, obligaţia iniţial simplă a debitorului, adică aceea de a achita creditul, într-una complexă, cu pluralitate de obiecte în plată, mai precis, într-una facultativă, acordându-i acestuia din urmă posibilitatea de a se libera total de datorie prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat în favoarea creditorului ipotecar, adică instituind o prestaţie subsidiară, pe lângă cea principală. Prin raportare la aceste caractere ale dării în plată specifice, reglementate de Legea nr. 77/2016, este clar că nu trebuie să existe un contract în derulare pentru a opera stingerea obligaţiei prin efectuarea altei prestaţii decât cea iniţială. În ipoteza în care contractul este deja încetat, de cele mai multe ori prin declararea anticipată a scadenţei întregului contract de către creditor, nu mai poate interveni decât darea în plată prin stingerea obligaţiilor, deci prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilului/imobilelor oferit(e) de debitor, deoarece nu mai există efectiv un contract care să poată fi modificat pentru viitor, ci doar nişte efecte ale contractului încetat la iniţiativa instituţiei de credit. Prin urmare, dacă momentul în care se află părţile este acela al executării silite imobiliare a bunului ipotecat, în baza contractului de credit încetat prin declararea scadenţei anticipate sau prin alte moduri similare (ajungerea la termen, denunţarea unilaterală, rezoluţiunea), nu se mai poate ajunge la adaptarea contractului, nici la cererea unei părţi, nici la iniţiativa instanţei de judecată, unicul remediu fiind darea efectivă în plată a bunului urmărit pentru stingerea obligaţiei. Adaptarea contractului presupune o modificare pentru viitor a convenţiei, nu poate produce efecte retroactive, de aceea debitorul trebuie să fie diligent şi să încerce să obţină această modificare de îndată ce apreciază că intervine un caz de impreviziune, iar nu să aştepte să ajungă in faza de executare silită a obligaţiilor neexecutate la termen. Intenţia legiuitorului este de a proteja consumatorul prudent şi diligent, nu de a extinde acest beneficiu şi la debitorii care ies din pasivitate abia la momentul iminenţei pierderii bunului, în dezavantajul creditorului. Opinia Curţii Constituţionale pare a conduce spre această interpretare din moment ce plasează adaptarea contractului în faza anterioară încetării contractului, ca remediu de salvgardare a convenţiei. Judecătoria Bolintin-Vale, plecând de la considerentele Deciziei nr. 432/2021 a Curţii Constituţionale, a arătat că faza judiciară reglementată la art. 8 din Legea nr. 77/2016, respectiv acţiunea debitorului prin care cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor, include şi ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, în care dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Această ipoteză este însă una de excepţie, pusă la dispoziţia consumatorului ajuns în faza executării silite care doreşte stingerea datoriei. Totuşi, în această fază utilitatea socială a contractului este imposibil de imaginat, o reechilibrare a executării silite excedând domeniului de aplicare a Legii nr. 77/2016. Aşadar, obligaţia instanţei de a analiza prioritar adaptarea contractului statornicită prin considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 432/2021 nu conferă consumatorului posibilitatea de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă - reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat. Tribunalul Ialomiţa a arătat că obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar soluţia adaptării contractului“ se corelează cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale, instanţa urmând a stabili modalităţile în care va continua contractul între părţi, respectiv clauzele principale care se modifică: termenul contractual, dobânda, moneda etc. Indiferent dacă acel contract de credit a fost declarat scadent anticipat, el poate fi adaptat şi poate continua, în funcţie de situaţia individuală a părţilor, cu modificarea elementelor esenţiale. În ceea ce priveşte utilitatea socială nu este nevoie de criterii obiective pentru identificarea acesteia, ea fiind intrinsecă oricărui contract de credit încheiat. Referitor la criteriile care determină instanţa să stabilească dacă există posibilitatea adaptării contractului, acestea sunt pur subiective şi sunt determinate de situaţia particulară a părţilor. La nivelul Tribunalul Ilfov s-au conturat următoarele puncte de vedere: Cu privire la prima întrebare, într-o opinie, împărtăşită de judecătorii Tribunalului Ilfov şi, în minoritate, de cei ai Judecătoriei Cornetu s-a apreciat că scadenţa anticipată este declarată în baza contractului, fiind şi această clauză supusă analizei prin prisma impreviziunii. Nu prezintă relevanţă faptul că s-a pornit executarea silită atâta vreme cât imobilul ipotecat nu a fost valorificat. Declararea scadenţei anticipate nu ar mai face posibilă adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist, deoarece ar duce la înlăturarea dispoziţiilor art. 3 şi ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, iar utilitatea socială a continuării contractului se impune atât timp cât bunul nu a fost valorificat în cursul executării silite, întrucât o adaptare a contractului duce la realizarea scopului economic al acestuia. La nivelul Judecătoriei Cornetu s-a apreciat, în susţinerea acestei opinii, că adaptarea contractului poate fi dispusă şi în situaţia în care s-a declarat scadenţa anticipată de către creditor, aplicarea art. 4 alin. (4) Legea nr. 77/2016 fiind condiţionată de existenţa unui contract de împrumut în derulare. Or, prin declararea scadenţei anticipate debitorul este decăzut din beneficiul termenului de restituire a împrumutului, situaţie care nu conduce la încetarea contractului. Astfel, atât timp cât contractul dintre părţi nu a încetat, instanţa poate restabili echilibrul contractual, putând adapta contractul chiar şi atunci când obligaţia este supusă executării silite. Din acest motiv, Curtea Constituţională a recunoscut că darea în plată poate opera şi în faza executării silite şi că, şi în această fază, instanţa poate aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii. Într-o altă opinie, exprimată de judecătorii Judecătoriei Buftea şi de majoritatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cornetu, s-a apreciat că declararea scadenţei anticipate împiedică adaptarea contractului conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, întrucât, în această situaţie, pe de o parte, nu se pot analiza unele condiţii ale impreviziunii, iar, pe de altă parte, debitorul nu mai beneficiază de termenul stabilit în contract pentru returnarea împrumutului şi nu mai există rate care să poată fi modificate. Cu privire la cea de a doua întrebare s-a considerat în sensul că, în aprecierea utilităţii sociale a continuării executării contractului, instanţa trebuie să se raporteze strict la drepturile şi obligaţiile părţilor şi la posibilitatea de reechilibrare a acestora, astfel încât riscul supraadăugat să fie suportat în mod echitabil de ambele părţi. 34. La nivelul Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă s-a apreciat că adaptarea contractului este o soluţie juridic posibilă doar în cazul contractelor în derulare, nu şi în cazul unui contract declarat scadent în mod anticipat, în baza căruia s-a început deja executarea silită. Adaptarea contractului presupune în mod esenţial continuarea acestuia cu modificările dispuse de către instanţă, fapt imposibil în cazul contractelor declarate scadente anticipat. În ceea ce priveşte utilitatea socială a continuării contractului, aceasta trebuie identificată de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele particulare ale speţei. 35. La nivelul Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, opinia unanimă este în sensul că, în ipoteza în care între părţi nu se mai derulează un contract de credit cu obligaţii reciproce, intervenţia instanţei în temeiul teoriei impreviziunii nu mai este posibilă, în astfel de cazuri fiind incidente considerentele reţinute în cuprinsul Deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale, potrivit cărora impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice şi/sau juridice. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută. Or, din moment ce contractul nu mai este în fiinţă, nu se mai poate vorbi despre o utilitate socială a acestuia şi de necesitatea intervenţiei instanţei în reamenajarea obligaţiilor reciproce. De asemenea, impreviziunea nu poate produce efecte pentru trecut, efectele adaptării contractului putând fi doar pentru viitor, prin urmare, instanţa nu ar putea să dispună adaptarea contractului pentru perioada deja scursă, motiv pentru care se constată că soluţia de respingere a cererii de adaptare a contractului este corectă. Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, ataşând practică judiciară din care reiese că unicul remediu juridic posibil pentru ipoteza descrisă îl reprezintă stingerea obligaţiilor prin darea în plată a imobilului supus executării, a arătat că, ulterior declarării scadenţei anticipate a creditului şi demarării procedurii execuţionale, nu mai poate fi dispusă adaptarea contractului de credit, având în vedere că această măsură are drept situaţie premisă un contract în curs de executare. De asemenea, în ipoteza descrisă, se pot ridica alte probleme care să impieteze adaptarea contractului, cum ar fi cesiunea de creanţă intervenită între creditorul iniţial (bancar) şi un terţ (instituţie nebancară), valorificarea imobilului în cursul executării silite etc. Opinia cvasiunanimă a colectivului Judecătoriei Constanţa este în sensul inaplicabilităţii soluţiei de adaptare a contractului de credit în ipoteza în care creditorul a exercitat dreptul de a declara scadenţa anticipată a tuturor ratelor de credit viitoare, avându-se în vedere că adaptarea contractului se poate dispune numai pentru viitor, nu şi pentru trecut. Adaptarea contractului urmăreşte să înlăture, pentru viitor, dezechilibrul contractual în executarea acestuia, în scopul menţinerii contractului, ceea ce înseamnă că, ulterior adaptării, părţile ar trebui să reia voluntar executarea obligaţiilor contractuale, cu luarea în considerare a modificărilor operate în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive. Dacă creditorul a exercitat dreptul de a declara scadenţa anticipată a tuturor ratelor de credit viitoare, în considerarea neexecutării de către debitor a obligaţiei de plată a ratelor lunare de credit, nu se mai poate ridica problema reluării executării de către părţi a obligaţiilor contractuale, ci doar a procedurii execuţionale, respectiv a executării forţate, iar nu voluntare a obligaţiei debitorului de restituire a debitului principal (format din rate de credit deja scadente şi rate de credit scadente anticipat) şi a accesoriilor. Judecătoria Tulcea a opinat în sensul că, în situaţia descrisă, când debitorul este executat silit, iar imobilul ipotecat nu a fost încă valorificat, deşi contractul de credit a fost anterior declarat scadent anticipat, singura alternativă este cea a dării în plată, cu argumentul că acolo unde legiuitorul a înţeles să reglementeze a făcut-o în mod expres, astfel că acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu ar trebui să o facă, cu atât mai mult cu cât soluţia din art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are natura juridică a unei excepţii faţă de regulă şi nu mai vine însoţită de un text similar celui din art. 4 alin. (4) din acelaşi act normativ. 36. La nivelul Curţii de Apel Craiova nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă în materia analizată. Opinia majoritară a judecătorilor Secţiei a II-a civile este în sensul că obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar soluţia adaptării contractului“ se conciliază cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă - reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat, doar în situaţia în care contractul nu a încetat, în condiţiile legii. Criteriul obiectiv de identificare a „utilităţii sociale a executării contractului“ rezultă din considerentul 55 al Deciziei nr. 432/2021 a Curţii Constituţionale, respectiv „executarea contractului nu este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale“, având în vedere că, în caz contrar, „acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa“. 37. La nivelul Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Galaţi s-a arătat că, întrucât obligaţia instanţei judecătoreşti de a aplica prioritar soluţia adaptării contractului este subsumată celei de a verifica utilitatea socială a continuării executării acestuia, adaptarea se va materializa doar în ipoteza în care există un contract care, la data sesizării instanţei, mai este în fiinţă şi apt de a produce efectele iniţial preconizate. Astfel, chiar dacă prin actul de declarare a scadenţei anticipate, în concret, nu a avut loc decât o decădere din beneficiul termenului stabilit în favoarea debitorului, atunci utilitatea socială a continuării contractului tot nu ar putea fi regăsită, cum, de altfel, ea nu subzistă nici în ipoteza rezilierii acestuia, odată ce aceste manifestări de voinţă ale părţilor au avut loc anterior sesizării instanţei, iar aceasta nu ar putea interveni în partea de executare contractuală care nu a fost imprevizibilă. În ipoteza unei executări silite fără ca bunul imobil să fi fost valorificat, utilitatea socială a contractului nu mai există din perspectiva inexistenţei unei convenţii care să producă efectele fireşti, precum restituirea în rate eşalonate, curgerea de dobânzi, întrucât părţile, prin aplicarea voinţei contractuale, au generat deja încetarea acestei utilităţi sociale. Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi, relevată de practica judiciară, este în sensul că, odată declarată scadenţa anticipată a contractului de credit, acesta nu se mai poate adapta în sensul recalculării ratelor ori a dobânzilor aferente contractului. Ceea ce se poate adapta, raportat la impreviziunea intervenită în cadrul relaţiilor contractuale, este suma rămasă de plată şi executată silit. Judecătorii din cadrul Judecătoriei Brăila, ce au înaintat şi hotărâri judecătoreşti, au arătat că este posibilă soluţia de adaptare a contractului în cazul declarării scadenţei anticipate a unui credit, în cazul în care creanţa este urmărită în cadrul unei proceduri de executare silită. Pornind de la semnificaţia contractelor - acord de voinţă al părţilor, dar şi interese reunite ale acestora - având în vedere şi scopul urmărit, ca fiecare parte a contractului să îşi satisfacă un interes, pot fi criterii obiective de identificare a utilităţii sociale a continuării executării contractului: scopul contractului, interesul în derularea contractului în sensul asigurării fiecăreia dintre părţi a efectelor utile ale acestuia, modalitatea şi capacitatea de asumare a sarcinii realizării interesului celuilalt contractant, obiectivul comun ambelor părţi de natură să permită concilierea intereselor şi care să creeze o dependenţă reciprocă, realităţi economice care să permită prestaţii proporţionale, solidarismul contractual. În toate cazurile, se apreciază că, în cazul convenţiilor încheiate cu bună-credinţă şi cu respectarea utilităţii contractului, fără o exercitare abuzivă a drepturilor, continuarea executării nici nu are nevoie de alte criterii obiective, ele derivând din însăşi semnificaţia contractului, utilitatea şi interesul manifestat de părţile contractante. Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea, constatată prin practică judiciară anexată, este că, potrivit art. 3 din Legea nr. 77/2016, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractul de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat. În ceea ce priveşte utilitatea socială a „continuării executării contractului“, instanţa va aprecia asupra eventualelor dezechilibre care fac imposibilă continuarea derulării contractului şi care duc la ruina împrumutatului, efectele sociale fiind evidente, în caz contrar neintervenind în activitatea profesionistului şi în raporturile contractuale. 38. Opinia exprimată în cadrul Secţiei civile a Curţii de Apel Iaşi este aceea că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, echilibrarea şi continuarea contractului de credit vor fi urmărite ori de câte ori nu intervine o situaţie de imposibilitate vădită a continuării sale, chestiune de fapt care se verifică punctual, de la caz la caz, de instanţa de judecată. În urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi care au înaintat şi jurisprudenţă relevantă, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că revine instanţei de judecată misiunea de a găsi acel punct în care relaţia de echilibru între interesele concurente individuale este ruptă, în defavoarea debitorului obligaţiei excesiv de oneroase şi din care se pune în discuţie afectarea dreptului de proprietate al debitorului. Odată învestit cu o cerere în readaptarea contractului de credit, judecătorul are libertatea să stabilească orice variantă de reechilibrare. Secţia civilă a Tribunalului Vaslui a apreciat că obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar soluţia adaptării contractului“ se circumscrie doar ipotezei în care contractul de credit cu rambursare în rate lunare nu a fost declarat scadent anticipat şi, astfel, debitorul nu a fost decăzut din beneficiul achitării în rate a creditului, dispoziţiile art. 48 din Decizia nr. 432/2021 a Curţii Constituţionale analizând soluţia adaptării contractului în ipoteza în care acesta este încă în derulare. Cu privire la criteriile obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării executării contractului“ s-a considerat că posibilitatea de reeşalonare sau restructurare a creditului poate determina concluzia utilităţii menţinerii contractului. Judecătoria Vaslui a arătat că obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar soluţia adaptării contractului“ subzistă, indiferent de existenţa sau nu a unei cereri distinct formulate în acest sens, conform paragrafului final nr. 50 din Decizia nr. 432/2001 a Curţii Constituţionale, iar „utilitatea socială a continuării executării contractului“ reprezintă tocmai acel criteriu obiectiv în baza căruia se verifică, aplicat pentru fiecare speţă pendinte, posibilitatea părţilor de a-şi respecta obligaţiile rezultate din contractul de credit. Judecătoria Huşi a învederat că soluţia adaptării contractului de credit poate fi dispusă doar referitor la contractele în privinţa cărora nu a fost declarată scadenţa anticipată determinată de neîndeplinirea obligaţiilor debitorului. Odată ce, potrivit clauzelor contractului, creditorul poate declara scadenţa anticipată a creditului în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către debitor, fără a fi necesare alte formalităţi şi fără a fi prevăzută obligativitatea renegocierii în scopul adaptării contractului, se presupune că profesionistul care a acordat creditul a constatat imposibilitatea vădită de continuare a contractului de credit. De asemenea, în cazul concret, trebuie avut în vedere că scopul cesionarului este acela de a recupera creanţa ce era scadentă în întregime la momentul cesiunii şi pentru care a plătit un preţ, respectiv de a pune în executare obligaţia de plată a întregii creanţe, iar nu de a adapta contractul de credit, respectiv de a o recupera conform termenelor de plată stabilite de debitor împreună cu creditorul iniţial. Referitor la criteriile obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării executării contractului“, cu titlu de exemplu au fost indicate: durata de timp rămasă până la ajungerea la termen a contractului, aprecierea/deprecierea preţului imobilului ipotecat şi majorarea perioadei contractuale. Judecătoria Bârlad a arătat că trebuie făcută distincţia dintre executarea şi plata obligaţiei executate silit; adaptarea contractului pe viitor, începând cu momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu cu data încheierii contractului de credit, trebuie analizată prin filtrul Deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că, dacă sunt întrunite condiţiile impreviziunii, adaptarea contractului va opera pe viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului. Contestaţia la executare reprezintă o fază a procesului civil, deci declararea scadenţei anticipate se referă la efecte viitoare (de plată) ale unor situaţii juridice născute anterior. Utilitatea socială a continuării executării contractului este păstrată şi în acest caz, în situaţia demarării procedurii de executare silită fiind modificată doar modalitatea de rambursare a creditului contractat, un credit aflat în executare silită putând fi repus „pe curent“ (în limbaj bancar) oricând, la solicitarea debitorului adresată creditorului sau la iniţiativa creditorului însuşi. Prin analogie, repunerea în beneficiul achitării creditului în rate ar trebui să poată fi dispusă şi de instanţă. 39. Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, instanţă arondată Curţii de Apel Suceava, înaintând o hotărâre judecătorească (Decizia civilă nr. 550 din 12 iulie 2022, definitivă), a arătat că un consumator are posibilitatea de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă - reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat, în condiţiile impuse de prevederile art. 1.271 alin. (3) lit. d) din Codul civil. 40. La nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi al instanţelor din raza de competenţă teritorială au fost exprimate două puncte de vedere. Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că se impune corecta încadrare a situaţiei de fapt expuse în raport cu prevederile Legii nr. 77/2016. Soluţia adaptării nu mai este de plano posibilă în situaţia declarării scadenţei anticipate deoarece executarea contractului nu mai este una firească, acesta pierzându-şi utilitatea socială. Aşadar, singurul remediu accesibil în baza Legii nr. 77/2016 rămâne darea în plată a imobilului în temeiul art. 8 alin. (5) din legea anterior menţionată, chiar şi atunci când notificarea intervine anterior valorificării imobilului care face obiectul garanţiei. În sprijinul acestei opinii s-a argumentat suplimentar că se impune corecta calificare a instituţiei juridice ce intervine atunci când debitorul nu achită ratele şi întreg creditul restant devine scadent. Faptul că, deşi nu sunt respectate formalităţile exprese prevăzute de lege, iar instituţiile de credit nu folosesc această denumire, prin efectele pe care le dau neexecutării contractuale, apelează în fapt la instituţia rezilierii unilaterale (creanţele neperformante sunt, de regulă, cesionate în portofolii recuperatorilor de creanţe, iar instituţiile de credit invocă încetarea oricăror raporturi juridice cu debitorii cedaţi). În atare condiţii, în care anterior punerii în executare a creanţei, contractul este încetat prin reziliere, este evident că nu se mai pune problema adaptării sale. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că nu există un impediment la reechilibrarea prestaţiilor, chiar şi în situaţia în care creanţa rezultată din contractul de credit scadent anticipat/reziliat este pusă în executare silită, putându-se vorbi aşadar despre o reechilibrare a executării silite. Într-un asemenea caz, s-a apreciat că formula de adaptare cu privire la care se pronunţă instanţa de judecată ar trebui să aibă efecte asupra întregului capital restant (dobânzi) pus în executare, cu toate că nu s-au identificat nişte criterii concrete în acest sens. 41. Curţile de apel Alba Iulia, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara nu au identificat practică judiciară cu privire la problemele de drept puse în discuţie şi nici nu au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie puncte de vedere exprimate în cadrul colectivelor de judecători. 42. Ministerul Public, prin Adresa nr. 2.218/C/3153/III-5/2022 din 20 octombrie 2022, a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării Tribunalului Specializat Mureş. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 43. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate prezenta relevanţă Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019. 44. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt neconstituţionale [...]. IX. Punctele de vedere ale specialiştilor 45. Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi - Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative a învederat că opinia ştiinţifică a specialiştilor din cadrul Departamentului de Ştiinţe Juridice este în sensul că adaptarea contractului, în situaţia intervenirii unui caz de impreviziune, este o soluţie prioritară în raport cu soluţia dării în plată, aşa cum a stabilit legiuitorul prin art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională a României prin deciziile sale relevante. În măsura în care contractul de credit în discuţie se află în faza executării fireşti (plata ratelor de credit este eşalonată în timp potrivit scadenţarului negociat de părţi), adaptarea sa se va face cu luarea în considerare a scopului, a interesului părţilor în derularea lui, a modalităţii şi, mai ales, a capacităţii de asumare şi îndeplinire a propriilor obligaţii, a posibilităţii de conciliere a intereselor ambelor părţi, precum şi a realităţilor economice extrinseci, ce permit caracterizarea prestaţiilor ca fiind sau nu proporţionale. Dacă pentru acel contract a fost declarată scadenţa anticipată, indiferent de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului (inclusiv atunci când bunul ipotecat nu a fost încă valorificat), adaptarea contractului poate avea loc, dar numai sub forma recalculării creanţei şi, eventual, a eşalonării în timp a plăţii ei. Aceasta este o aplicare corelată a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, condiţii în care este indiferent şi titularul actual al creanţei (în sensul că poate diferi de cel cu care debitorul a contractat iniţial). Aşadar, este exclusă revenirea la forma iniţială a contractului, în sensul lipsirii de efecte a declarării, de către creditor, a scadenţei anticipate. În aceste condiţii, nu mai este relevantă identificarea criteriilor obiective de apreciere a utilităţii sociale a continuării executării contractului, pentru că nu mai are loc o astfel de continuare (în parametrii iniţiali, însemnând, în primul rând, eşalonarea în timp a ratelor contractuale). 46. Universitatea „Danubius“ din Galaţi - Facultatea de Drept a învederat opinia specialiştilor săi, care este în sensul că, pentru ipoteza debitorului ce este executat silit, iar imobilul ipotecat nu a fost încă valorificat, sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, respectiv executarea silită aflată în derulare este suspendată până la soluţionarea litigiului pornit în baza Legii nr. 77/2016, instanţa având obligaţia de a aplica cu prioritate soluţia adaptării contractului. Scopul legii speciale este acela de a proteja debitorii contractelor de credit de abuzurile cesionarilor de creanţe şi, în egală măsură, de a partaja într-un mod cât mai echitabil riscurile devalorizării bunului între creditor şi debitor. Caracterul scadent al contractului are o natură forţată, atrasă de utilizarea de către creditor a oricăror mijloace juridice care să poată determina recuperarea grabnică a creanţei. Cu referire la criteriile obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării executării contractului“, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul a oferit instanţelor un criteriu raţional, şi anume, aprecierea posibilităţii continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestaţiile la care părţile s-au obligat, acestea fiind specifice fiecărui raport juridic contractual. 47. Universitatea Bucureşti - Facultatea de Drept a comunicat opinia specialiştilor din cadrul Departamentului de Drept privat, în sensul existenţei unei compatibilităţi între soluţia adaptării contractului prin reechilibrarea prestaţiilor şi contractele de credit declarate scadente anticipat, creanţele respective formând obiectul executărilor silite, impunându-se eliminarea surplusului acumulat ca urmare a onerozităţii obligaţiilor din sold, respectiv acordarea posibilităţii consumatorului de achitare eşalonată a soldului rezultat ca urmare a eliminării surplusului cauzat de onerozitatea obligaţiilor. Utilitatea socială a continuării executării contractului se regăseşte în situaţia în care, consecinţă a reechilibrării prestaţiilor, cocontractanţii au posibilitatea de a urmări, pe toată durata respectivă, emolumentul avut în vedere la formarea acordului de voinţe. 48. Institutul Naţional al Magistraturii a exprimat opinia în sensul că cererea de echilibrare şi continuare a contractului păstrează caracterul prioritar şi în ipoteza în care debitorul a fost decăzut din beneficiul termenului şi are loc o procedură execuţională de urmărire a imobilului ipotecat, fără ca acesta să fi fost valorificat. Un criteriu obiectiv aplicabil este reprezentat de prestaţiile la care părţile s-au obligat, în condiţiile în care onerozitatea excesivă a acestora are ca reper conţinutul matematic al art. 4 din Legea nr. 77/2016. 49. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în principal, a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, iar pe fond, în ceea ce priveşte prima întrebare, îi revine judecătorului de drept comun, învestit cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, să verifice, ulterior constatării impreviziunii, în ce măsură contractul în discuţie poate fi adaptat, respectiv în ce măsură pot fi reechilibrate prestaţiile părţilor, indiferent de stadiul în care se află executarea silită ori de forma de executare care se continuă împotriva consumatorului, în acord cu Decizia nr. 7/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Referitor la cea de a doua întrebare s-a arătat că noţiunea de „utilitate socială“ trebuie interpretată în acord cu considerentele deciziilor nr. 623/2016 şi nr. 432/2021 ale Curţii Constituţionale, criteriile obiective de identificare a utilităţii sociale neputând fi decelate decât prin compararea unor situaţii ipotetice cu situaţia concretă de fapt, dedusă judecăţii. X. Raportul asupra chestiunii de drept 50. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 51. Prin sesizarea formulată se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o interpretare jurisdicţională de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: a. Cum se conciliază obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar - soluţia adaptării contractului“ - statornicită, în lumina dispoziţiilor art. 3, dimpreună cu cele ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016 - în forma modificată prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, prin considerentul decizoriu din paragraful 48 al Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă - reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat? b. În aceleaşi circumstanţe, care ar fi criteriile obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării executării contractului“ ce pare a fi consfinţită cu valoare de principiu de către Curtea Constituţională a României prin decizia mai degrabă pomenită. 52. Cu titlu prealabil analizei fondului problemelor de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, respectiv aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu, în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional (control a priori). Această finalitate reclamă evaluarea tuturor elementelor sesizării, ceea ce presupune atât verificarea circumstanţelor care au generat-o, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare. 53. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“, iar în conformitate cu prevederile art. 520 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor“. 54. Aşadar, evaluarea sesizării presupune verificarea îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor pretinse pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, cerinţe extrase din normele legale citate, care pot fi enunţate astfel: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al unui tribunal învestit să soluţioneze pricina; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 55. Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat acest mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 56. Astfel, din datele prezentate în cuprinsul încheierii de sesizare, rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Tribunalului Specializat Mureş, legal învestit cu soluţionarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş într-o cerere decurgând din aplicarea Legii nr. 77/2016, căruia îi revine competenţa de soluţionare în ultimă instanţă a litigiului, faţă de prevederile art. 9 din Legea nr. 77/2016, coroborate cu cele ale art. 95 pct. 2 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată (26 martie 2021). Hotărârea pronunţată în apel are caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 57. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind nestatuarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunilor învederate, ca şi inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, având ca obiect problemele de drept care formează obiectul prezentei sesizări. 58. În schimb, condiţia de substanţă cerută de legiuitor pentru declanşarea acestui mecanism de unificare jurisprudenţială vizând existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei nu se verifică, faţă de particularităţile pricinii în care sesizarea a fost formulată. 59. Astfel, spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile dezlegarea chestiunii de drept este una punctuală, adecvată circumstanţelor speţei. 60. Chestiunea de drept trebuie să fie esenţială, în sensul că, de lămurirea acesteia, să depindă soluţionarea pe fond a cauzei pendinte în care aceasta se ridică. Noţiunea de fond al cauzei trebuie înţeleasă într-un sens larg. Sub acest aspect, în jurisprudenţa circumscrisă instituţiei juridice a hotărârii prealabile, instanţa supremă a statuat, în mod constant, că obiectul sesizării îl poate reprezenta atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procesual dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea normei de drept are aptitudinea de a determina, de a influenţa soluţionarea raportului de drept dedus judecăţii (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016; Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020). 61. Jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 20 octombrie 2022) relevă că între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia instanţei supreme pronunţată în această procedură să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului. Totodată, s-a reţinut că, prealabil sesizării instanţei supreme, se impun, cu necesitate, stabilirea şi evidenţierea existenţei unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate şi soluţionarea cauzei, întrucât numai în aceste condiţii se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers. 62. Analiza caracterului determinant al dezlegării chestiunilor de drept supuse atenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în prezentul cadru procesual trebuie să pornească de la examinarea particularităţilor cauzei pendinte, a dinamicii procesului, de natură a configura conţinutul concret al noţiunii de fond al cauzei. 63. În acest context, instanţa supremă găseşte de cuviinţă să sublinieze că o judecată pe fond a procesului presupune în mod necesar dezbaterea şi cercetarea împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept invocate de părţile litigante în cererile lor sau, după caz, ridicate din oficiu, precum şi aprecierea probelor administrate, cu consecinţa formării convingerii instanţei asupra substanţei şi a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii şi pronunţării hotărârii, în sensul tranşării de o manieră efectivă a litigiului dintre părţi. 64. În antiteză, soluţionarea procesului fără a se intra în judecata fondului presupune cvasiunanim împrejurarea ca hotărârea să fie pronunţată în temeiul admiterii unei excepţii procesuale peremptorii, întrucât este de esenţa acesteia din urmă faptul că nu pune în discuţie fondul cauzei. 65. Din această perspectivă, soluţia primei instanţe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta-debitoare şi întemeiată pe prevederile Legii nr. 77/2016, se încadrează în mod evident în ipoteza soluţionării cauzei fără a se intra în judecata fondului. 66. Cu toate acestea, această tipologie de soluţii nu este exclusă de plano din sfera de aplicabilitate a mecanismului obligatoriu de unificare jurisprudenţială, funcţionarea acestuia fiind în strânsă interdependenţă, după cum s-a arătat, cu împrejurarea ca problema de drept supusă atenţiei instanţei supreme să influenţeze concret şi decisiv modalitatea de soluţionare de către instanţa de sesizare a căii de atac al cărei obiect este reprezentat de soluţia dată pe excepţie. 67. În mod particular, în speţa pendinte această interdependenţă trebuie examinată în cheia elementelor specifice judecării căii de atac a apelului, ceea ce presupune luarea în considerare a limitărilor prevăzute de art. 477-478 din Codul de procedură civilă, exprimate în adagiile tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum. 68. Nu în ultimul rând, se impune a fi avute în vedere şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel (de sesizare), în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 480 din acelaşi act normativ, de strictă interpretare şi aplicare. 69. Prioritar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reiterează că prezenta sesizare a fost formulată de Tribunalul Specializat Mureş, instanţă învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamanta-debitoare împotriva sentinţei Judecătoriei Târgu Mureş, de respingere ca inadmisibilă a unei cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri de adaptare a contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă, prin echilibrarea sumei de plată, în sensul împărţirii pe viitor între părţile contractante, în mod egal, a riscului valutar, în contextul intervenirii impreviziunii, demarării executării silite fără valorificarea imobilului ipotecat şi cesionării creanţei. 70. Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut, în esenţă, că atât prin notificarea adresată pârâtei-creditoare, cât şi prin cererea adresată ulterior instanţei reclamanta-debitoare a solicitat exclusiv echilibrarea prestaţiilor şi adaptarea contractului de credit, motivat de intervenirea impreviziunii, fără a pretinde şi stingerea datoriei prin transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul său în cel al creditorului, astfel încât demersul său urmăreşte deturnarea finalităţii Legii nr. 77/2016. Prima instanţă a concluzionat în sensul că atât timp cât legea specială nu reglementează modalitatea de echilibrare şi adaptare a contractului, aplicarea cu prioritate a acestei măsuri va putea fi solicitată şi soluţionată doar în condiţiile dreptului comun, urmând ca, în cazul eşuării negocierilor, notificarea adresată de debitoare să respecte prevederile art. 5 din Legea nr. 77/2016, în sensul înglobării manifestării opţiunii de a ceda dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea creditoarei în contul creanţei. Statuând în sensul că atât notificarea, cât şi obiectul cererii deduse judecăţii excedează dispoziţiilor Legii nr. 77/2016, judecătoria şi-a însuşit apărarea pârâtei-creditoare, reţinând ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe care a respins-o ca atare. 71. Faţă de aceste constatări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă faptul că prima instanţă nu a făcut în mod direct şi nemijlocit interpretarea şi aplicarea chestiunilor de drept cu a căror lămurire a fost învestit prezentul complet. Altfel spus, judecătoria nu a realizat o analiză şi nu s-a pronunţat asupra posibilităţii adaptării şi reechilibrării contractului de credit în faza executării silite, ci a statuat exclusiv asupra conformităţii conţinutului notificării adresate de reclamanta-debitoare cu prevederile Legii nr. 77/2016, în sensul că notificarea poate viza exclusiv darea în plată a imobilului, iar nu adaptarea contractului de credit. 72. În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie relevă că, prin apelul declarat, reclamanta-debitoare a formulat critici circumscrise necercetării fondului cauzei în primă instanţă din perspectiva reţinerii greşite a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, dedusă din caracterul inadmisibil al notificării, şi a solicitat în principal anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, faţă de prevederile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Astfel, apelanta a învederat instanţei de control judiciar împrejurarea că în mod greşit judecătoria i-a soluţionat cererea de chemare în judecată fără a o cerceta pe fond, în condiţiile în care a adresat intimatei o notificare perfect pliabilă pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, aceasta din urmă ridicând la rang de principiu prioritatea echilibrării şi menţinerii utilităţii sociale a contractului, încetarea acestuia putând fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale. În subsidiar, a reiterat aspectele invocate în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii. 73. Potrivit art. 480 din Codul de procedură civilă, (1) Instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. (3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. 74. Trimiterea spre rejudecare la prima instanţă de către instanţa de apel reprezintă o excepţie de la regula instituită de alin. (2) al art. 480 din Codul de procedură civilă, care este expresia caracterului devolutiv al apelului şi, ca orice excepţie, trebuie interpretată restrictiv. Ea devine operantă exclusiv în ipoteza în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce cvasiunanim presupune, după cum s-a arătat, pronunţarea unei hotărâri în temeiul admiterii unei excepţii procesuale peremptorii. 75. Din economia prevederilor legale precitate rezultă că este suficient ca solicitarea trimiterii spre rejudecare să fie făcută de una din părţile din apel, legiuitorul neimpunând un acord al tuturor părţilor în acest sens şi neîndrituind instanţa de control judiciar să dispună, din oficiu, măsura trimiterii spre rejudecare. 76. Din această perspectivă, în aplicarea principiului fundamental al legalităţii care, în conformitate cu prevederile art. 7 din Codul de procedură civilă, guvernează procesul civil, prin raportare la particularităţile concrete ale litigiului pendinte, instanţa de apel (de trimitere) poate pronunţa doar una din următoarele soluţii: de respingere a apelului ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, ori de admitere a apelului, cu consecinţa anulării hotărârii şi trimiterii cauzei la prima instanţă pentru rejudecare (măsură solicitată în mod expres de apelantă prin cererea de apel), în ipoteza în care constată că excepţia inadmisibilităţii nu este incidentă în speţă şi, prin urmare, prima instanţă a soluţionat în mod greşit procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei deduse judecăţii. 77. În ambele ipoteze prefigurate, problema de drept pe care instanţa de apel (de trimitere) este chemată să o rezolve din perspectiva limitelor devoluţiunii determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a judecat la prima instanţă şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a apelat se circumscrie doar conformităţii notificării adresate de apelanta-reclamantă (debitoare) cu exigenţele statuate de prevederile Legii nr. 77/2016, cu modificările ulterioare, respectiv conţinutului acesteia. 78. În acest sens, se solicită a se tranşa de o manieră neechivocă dacă notificarea întemeiată pe legea specială trebuie să vizeze exclusiv solicitarea de dare în plată a imobilului în contul creanţei, demers susceptibil să creeze cadrul punerii în discuţie, cu prioritate, a negocierilor în vederea adaptării contractului pe cale extrajudiciară, prealabilă sesizării instanţei, ori pe cale judiciară finalmente sau, dimpotrivă, notificarea poate viza exclusiv o solicitare de adaptare şi echilibrare a contractului de credit. 79. Aşadar, acestea sunt premisele legitime apte să configureze, în acest stadiu incipient al procesului pendinte, fondul cauzei - legat indisolubil de limitele învestirii instanţelor devolutive. 80. Aceste statuări exclud de plano abilitarea instanţei de sesizare de a pune în discuţie din oficiu şi a analiza aspectul referitor la conţinutul, la substanţa raportului juridic litigios dintre părţi care a generat practic sesizarea instanţelor de judecată, respectiv incertitudinea domeniului de aplicare a legii speciale şi posibilitatea adaptării contractului de credit declarat scadent anticipat, aflat în faza de executare silită fără ca imobilul ipotecat să fie valorificat, în condiţiile cesionării creanţei. 81. În susţinerea acestei concluzii vine în mod necesar şi argumentul că instanţa de trimitere, în cazul înlăturării excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, nu s-ar putea regăsi în postura admiterii apelului cu consecinţa anulării sentinţei şi reţinerii cauzei pentru judecarea fondului cauzei deduse judecăţii, pentru considerentele deja expuse, dispoziţiile legale imperative pe care apelanta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de trimitere a dosarului la aceeaşi instanţă pentru rejudecare fiind fundamentate pe principiile disponibilităţii şi al dublului grad de jurisdicţie. 82. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că cerinţa acestei proceduri a hotărârii prealabile a legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei trebuie raportată, în mod necesar, la limitele învestirii instanţei de trimitere, ceea ce presupune că problema de drept cu a cărei dezlegare de principiu instanţa supremă este învestită trebuie să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei cu care instanţa de trimitere este sesizată (Decizia nr. 62 din 17 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.603/1/2022; Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 897/1/2019 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 178 din 4 martie 2020). 83. Or, chestiunile de drept cu lămurirea cărora instanţa de trimitere a învestit instanţa supremă, circumscrise în esenţă posibilităţii adaptării contractului de credit în faza executării silite şi stabilirii criteriilor obiective de identificare a utilităţii sociale a continuării executării contractului, în lumina prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 şi a considerentelor Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curţii Constituţionale, excedează în mod evident limitelor învestirii, fiind străine judecării apelului, care nu este condiţionată de clarificarea aspectelor ce fac obiectul prezentei sesizări. 84. Cu alte cuvinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că soluţionarea pe fond a cauzei pendinte nu depinde - faţă de stadiul şi contextul demersului judiciar - de dezlegarea de principiu a problemelor de drept supuse atenţiei instanţei supreme, împrejurare de natură să configureze lipsa de utilitate şi, în consecinţă, imposibilitatea declanşării şi valorificării prezentului mecanism de unificare jurisprudenţială a hotărârii prealabile, reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă. 85. Ca urmare a neîndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la împrejurarea ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări, o eventuală analiză şi a aspectelor vizând dificultatea şi noutatea problemelor sesizate de Tribunalul Specializat Mureş apare ca fiind redundantă, astfel încât, în contextul dat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le va plasa în afara sferei examinate în prezenta solicitare de pronunţare a unei hotărâri prealabile. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Mureş în Dosarul nr. 3.327/320/2021 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: a. Cum se conciliază obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar - soluţia adaptării contractului“ - statornicită, în lumina dispoziţiunilor art. 3, dimpreună cu cele ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016 - în forma modificată prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, prin considerentul decizoriu din paragraful 48 al Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021 -, cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă - reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze - fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat? b. În aceleaşi circumstanţe, care ar fi criteriile obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării executării contractului“ ce pare a fi consfinţită cu valoare de principiu de către Curtea Constituţională a României prin decizia mai degrabă pomenită?. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2022. PREŞEDINTELE DELEGAT AL SECŢIEI A II-A CIVILE VALENTINA VRABIE Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
