Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Sindicatul Acord Târgu Mureş în Dosarul nr. 1.511/102/2019 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 254D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul Lucian-Traian Cengher, consilier juridic cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte partea Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Sighişoara. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 255D/2020, nr. 2.348D/2020 şi nr. 2.494D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, excepţie ridicată de Sindicatul Acord Târgu Mureş în dosarele nr. 1.513/102/2019, nr. 865/102/2020/a1 şi nr. 2.357/102/2019/a1 ale Tribunalului Mureş - Secţia civilă. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei în dosarele nr. 255D/2020, nr. 2.348D/2020 şi nr. 2.494D/2020, domnul Lucian-Traian Cengher, consilier juridic cu delegaţie depusă la dosare. Lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul autorului excepţiei este de acord cu măsura conexării. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 255D/2020, nr. 2.348D/2020 şi nr. 2.494D/2020 la Dosarul nr. 254D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate, astfel cum au fost expuse pe larg în cererea de sesizare a Curţii. Susţine, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece, în ceea ce priveşte prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Guvernul nu a motivat în preambulul ordonanţei urgenţa adoptării acestora. Arată că sintagme, precum „cel mult la nivelul ...“ şi „îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii ...“ din cuprinsul prevederilor legale criticate sunt neclare, afectează predictibilitatea normei şi conduc la stabilirea unor diferenţe sub aspect salarial faţă de alte categorii profesionale (asistenţi, medici, şefi de centre, contabili) care au ajuns, înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în 2018, la nivelul maxim al salariului, sporurile fiind calculate la nivelul maxim al salariului Arată că restul salariaţilor, care urmau să aibă o creştere salarială etapizată, au în continuare sporurile la nivelul anului 2018. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin încheierile din 14 ianuarie 2020, pronunţate în dosarele nr. 1.511/102/2019 şi nr. 1.513/102/2019, prin Încheierea din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 865/102/2020/a1, şi prin Încheierea din 30 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.357/102/2019/a1, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Acord Târgu Mureş în cauze având ca obiect drepturi băneşti. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece acestea nu răspund exigenţelor Constituţiei privind delegarea legislativă, astfel cum au fost dezvoltate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, nu sunt arătate argumente în favoarea limitării aplicării anumitor prevederi ale legii salarizării - respectiv a plafonării sporurilor la un anumit nivel, atât timp cât în motivare se arată necesitatea aplicării devansate, în trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământ (art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018). Prin aplicarea devansată, s-a considerat că nu se produc efecte suplimentare asupra bugetului din anul 2019, întrucât personalul didactic beneficiază, în mod similar cu toate celelalte categorii de personal bugetar, de creşterea salariilor de bază cu un procent din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie a anului 2018. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 919 din 6 iulie 2011, nr. 64 din 9 februarie 2017, nr. 1.008 din 7 iulie 2009 şi nr. 421 din 9 mai 2007 şi se arată că în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură şi nici nu sunt interdependente cu motivele invocate de Guvern în susţinerea urgenţei şi situaţiei extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanţe. 10. Prin criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se susţine că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 contravin prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Constituţie, referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text normativ trebuie să le îndeplinească, astfel cum au fost analizate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016. Se arată că în procedura adoptării în Parlament a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 trebuie avut în vedere şi Avizul Consiliului Legislativ nr. 712 din 28 decembrie 2019, care, deşi este unul favorabil, indică neconformitatea prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 cu normele de tehnică legislativă şi, implicit, cu rigorile constituţionale. În cazul în care se doreşte menţinerea acesteia, s-a arătat că textul trebuie reformulat în sensul: „În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, indemnizaţiilor lunare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018“. La alin. (2), ca urmare a utilizării unor sintagme precum „cel mult la nivelul“, respectiv „îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“, norma este insuficient de clară, ceea ce afectează predictibilitatea acesteia. Se consideră că măsura prevăzută de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se constituie într-o veritabilă limitare a dreptului constituţional la muncă, inclusiv a componentei referitoare la dreptul la un salariu echitabil, textul criticat fiind lipsit de previzibilitate/predictibilitate, claritate, calitate şi precizie, având în vedere: aplicarea măsurii de plafonare a sporurilor salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2019, fără a se preciza cu exactitate care este perioada de aplicare a măsurii, în contextul altor măsuri de aplicare etapizată deja prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (art. 38 din lege); refuzul introducerii unei definiţii pentru sintagma „îşi desfăşoară activitatea în acelaşi condiţii“, în contextul în care pentru alte categorii de personal bugetar, pentru acelaşi condiţii, se oferă alt tratament salarial. 11. De asemenea, se susţine încălcarea art. 16, 20, 41 şi 53 din Constituţie. Astfel, prin efectul generat de aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi care constă, în opinia Guvernului, într-o măsură de plafonare/limitare a nivelului sporurilor care fac parte din salariul brut se realizează o încălcare efectivă a prevederilor constituţionale evocate. Prin urmare, pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii, norma legală criticată creează o poziţie de inferioritate a salariaţilor reclamanţi, de inegalitate în faţa prevederilor legii salarizării, faţă de alţi salariaţi din instituţie sau alte categorii de personal din sectorul bugetar, spre exemplu: medicii şi asistenţii medicali, pentru care sporurile sunt calculate ca procent la salariul de bază, neoperând plafonarea instituită de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018; şefii de centre/contabilii din unităţile de asistenţă socială, care, ca efect al implementării în anul 2018 a măsurii privind transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, au depăşit grila din anul 2022 (în privinţa acestora, legiuitorul a procedat la acordarea corectă a salariilor de bază, dar şi a sporurilor specifice activităţii, prin raportarea acestora la salariile de bază, sub forma unui procent din valoarea salariilor de bază). Aceste măsuri au fost şi sunt valabile atât pentru anul 2018, cât şi pentru anul 2019, dând naştere unei inechităţi profunde care afectează salariaţii ale căror sporuri nu sunt calculate ca procent la salariul de bază, aceştia beneficiind, pentru fiecare tip de spor, doar de suma acordată în luna decembrie 2018, înregistrând astfel substanţiale pierderi salariale. O asemenea plafonare operează în mod neconstituţional inclusiv în privinţa sporurilor salariale care se calculează prin raportare la un tarif orar. Aceste pierderi salariale, în contextul în care salariaţii lucrează în aceleaşi condiţii de muncă, sunt condamnabile din perspectiva dispoziţiilor constituţionale pe care se întemeiază excepţia de neconstituţionalitate. Plafonarea sporurilor pentru anumite categorii de salariaţi, raportat la un calcul corect în cazul altor lucrători, la aceleaşi condiţii de prestare a activităţii, generează încălcarea principiului egalităţii de tratament şi interzicerii discriminării, a principiului „la muncă egală, salariu egal“, principii care fac obiectul mai multor reglementări internaţionale şi comunitare, cum ar fi: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Carta socială europeană, revizuită, Carta comunitară a drepturilor fundamentale ale muncitorilor. 12. Din modul de formulare extrem de confuz, încâlcit şi defectuos al art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se pot desprinde şi o serie de concluzii care privesc lipsa predictibilităţii normei legale din punctul de vedere al aplicării sale în timp. Astfel, contrar principiilor constituţionale şi celor prevăzute în legea salarizării, textul legal criticat nu este previzibil nici din punctul de vedere al întinderii în timp - „începând cu 1 ianuarie 2019“ - fără a se preciza un termen când măsura de austeritate va înceta, dar nici din punctul de vedere al sumei efective de care unii salariaţi vor fi privaţi ca efect al aplicării acesteia. În acest fel, este afectat dreptul de proprietate al salariatului asupra unei părţi a salariului (cea referitoare la sporuri), incompatibilă cu dreptul la măsuri de protecţie adecvate (art. 41 din Constituţie), cât şi cu exigenţele constituţionale în care restrângerea dreptului la salariu poate interveni, potrivit art. 53 din Constituţie. Măsura plafonării sporurilor nu îndeplineşte niciunul dintre criteriile prevăzute expres în art. 53 din Constituţie, neexistând un reper temporar fix în care aceasta să fie aplicată, devenind astfel, în lipsa altui text sau termen, o măsură definitivă. Se mai invocă neconcordanţa cu definiţiile/terminologia regăsite/regăsită în dispoziţiile art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv definiţia „salariului lunar“, care cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar, şi definiţia „sporului“, care reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Nu se poate accepta o altă soluţie legislativă profund discriminatorie, prin care se schimbă modalitatea de calcul şi care generează grave şi condamnabile inechităţi între categorii de salariaţi (medici, asistenţi medicali, şefi de centre, contabili - care au sporurile calculate ca procent) şi salariaţii, autori ai excepţiei, beneficiari ai unui cuantum care nu mai corespunde cu nivelul rezultat prin aplicarea procentului la salariul de bază. 13. Se mai susţine că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 aduc atingere şi principiilor fundamentale pe care s-a construit Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece generează pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii remuneraţii diferite, de natură a-i priva pe unii salariaţi de o parte însemnată din drepturile salariale - componentă a dreptului de proprietate conform Constituţiei. 14. Tribunalul Mureş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 nu aduc atingere prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6), ale art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 16, 20, 41 şi 53 din Constituţie. Reţine, în esenţă, că măsuri precum cele reglementate prin dispoziţiile legale criticate au fost adoptate şi prin alte acte normative anterioare, iar Curtea Constituţională nu şi-a schimbat jurisprudenţa, respingând excepţiile de neconstituţionalitate până în prezent. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007) şi se arată că împrejurările menţionate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se pot încadra în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ca stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pun în pericol un interes public, şi anume salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prin urmare, critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. 15. În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, instanţa judecătorească apreciază că acestea sunt neîntemeiate, deoarece deosebirile de tratament juridic dintre diferitele categorii socioprofesionale nu au de plano semnificaţia încălcării prevederilor art. 16 din Constituţie. Astfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). 16. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, instanţa evocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate, potrivit cărora statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Referitor la critica privind încălcarea art. 41 din Constituţie, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 192 din 23 martie 2017, reţinând că nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea anumitor sporuri. 17. Faţă de cele de mai sus, instanţa judecătorească apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând, totodată, perseverenţa executivului în adoptarea de măsuri provizorii, care se transformă în măsuri permanente, şi considerarea anuală că ne aflăm în situaţii extraordinare, precum şi faptul că jurisprudenţa Curţii Constituţionale poate fi modificată. 18. Distinct, instanţa judecătorească mai arată că plafonarea cuantumului sporurilor se aplică în mod uniform tuturor angajaţilor din categoria profesională din care fac parte membrii de sindicat pentru care s-a formulat acţiunea. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate privată şi arată că nu există un drept de proprietate al membrilor de sindicat reclamanţi asupra unei părţi a salariului care să fi fost încălcat, pentru că aceştia nu au deţinut un „bun“ în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de care să fi fost privaţi. Faptul că nu li s-a acordat membrilor de sindicat şi o creştere a cuantumului sporurilor nu înseamnă că li s-a încălcat acestora dreptul de proprietate sau că li s-a restrâns exerciţiul unor drepturi. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018. Curtea observă că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au fost modificate prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020. Însă, întrucât în cauza dedusă judecăţii produc efecte juridice prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în forma anterioară acestei modificări, şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, urmează a fi reţinute ca obiect al excepţiei aceste prevederi legale, care au următorul cuprins: „Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“ 23. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (1), (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi principiul legalităţii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) privind adoptarea şi limitele ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate prin prisma criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă raportate la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reiterează jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, prin care a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019). Curtea Constituţională a mai arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public (spre exemplu, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009). Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007). 25. În prezenta cauză, Curtea observă că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, se menţionează că reglementarea criticată a fost adoptată având în vedere: „obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, instituită prin Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, pe baza căreia să fie fundamentat proiectul bugetului de stat pe anul 2019; necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat, legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi perspectiva 2020-2021“. Se mai arată că „măsurile propuse stau la baza fundamentării veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat“, „luând în considerare că pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să menţină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar“. 26. De asemenea, Curtea observă că în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se face referire la „măsurile deja prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, cu impact asupra bugetului general consolidat în anul 2018, precum şi necesitatea respectării ţintei de deficit de sub 3% din PIB“, sens în care sunt necesare stabilirea pentru perioada 2019-2021 a unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi continuarea aplicării unora dintre măsurile care vizează limitarea cheltuielilor aprobate în anii anteriori. Una dintre aceste măsuri constă în „menţinerea cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“. 27. Având în vedere aceste precizări şi ţinând cont de preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 în care se precizează că „neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice“, Curtea constată, pe de o parte, caracterul urgent al adoptării măsurilor, acestea fiind necesare la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Urgenţa este, aşadar, motivată în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Pe de altă parte, situaţia care impune adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, care poate fi încadrată în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii. 28. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (a se vedea Decizia nr. 536 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 13 octombrie 2021, şi Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021). 29. În consecinţă, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. 30. În continuare, examinând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că analizate în cadrul ansamblului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevederile de lege criticate dispun o măsură fiscal-bugetară, aplicabilă începând cu anul 2019, fără a cuprinde vicii care să afecteze claritatea, precizia sau predictibilitatea normei juridice. Susţinerile referitoare la imprecizia dispoziţiilor legale implică înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, vizând, în realitate, aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legilor. 31. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). De asemenea, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili conţinutul, condiţiile şi limitele acordării sporurilor, precum şi de a decide cu privire la acordarea acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, sau Decizia nr. 552 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2012). 32. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. În consecinţă, Curtea constată că regula menţinerii la un anumit nivel a cuantumului sporurilor pentru personalul plătit din fonduri publice reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie. 33. În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea constată că prevederile legale criticate vizează, prin conţinutul lor normativ, personalul plătit din fonduri publice, fără a institui privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare. 34. Nu poate fi reţinută nici incidenţa dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, deoarece norma de referinţă invocată prevede „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 35. Referitor la invocarea încălcării dreptului de proprietate privată, prevăzut de art. 44 din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei reguli în privinţa menţinerii cuantumului sporurilor la un anumit nivel nu are semnificaţia încălcării regulilor constituţionale şi convenţionale invocate. 36. De asemenea, în raport cu cele enunţate, Curtea constată că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului unor drepturi fundamentale şi nici nu afectează astfel de drepturi. În consecinţă, dispoziţiile art. 53 şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie nu sunt sub niciun aspect încălcate. 37. În ceea ce priveşte pretinsele neconcordanţe între dispoziţiile legale criticate şi norme cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Curtea precizează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). 38. Curtea precizează că modalitatea de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate excedează controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, revenind autorităţilor publice cu competenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, iar, în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Acord Târgu Mureş în dosarele nr. 1.511/102/2019, nr. 1.513/102/2019, nr. 865/102/2020/a1 şi nr. 2.357/102/2019/a1 ale Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
