Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Laviniu Daniel Băjenaru în Dosarul nr. 12.821/233/2017 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.321D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional a decis că cei condamnaţi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi cei condamnaţi la pedeapsa închisorii se află în situaţii diferite care justifică tratamentul juridic diferit. Arată că, deşi instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor din noul Cod penal, situaţia este aceeaşi şi în vechea reglementare, astfel că cele reţinute de Curte referitor la constituţionalitatea celor din urmă se aplică pe deplin. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 1.478 din 26 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.821/233/2017, Judecătoria Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Laviniu Daniel Băjenaru cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect liberarea condiţionată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul criticat discriminează condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă în raport cu cei condamnaţi la pedeapsa închisorii, întrucât cei dintâi nu beneficiază de reducerea din fracţiunea de pedeapsă de 20 de ani a părţii care poate fi considerată executată pe baza muncii prestate. 6. Judecătoria Galaţi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că diferenţa dintre regimul juridic al liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă şi cel aplicabil în cazul pedepsei închisorii este dată de diferenţa dintre pericolul social al infracţiunilor pentru care sunt dispuse pedepsele anterior referite. În vederea îndeplinirii scopului coercitiv al pedepsei, legiuitorul poate reglementa diferenţe în acordarea liberării condiţionate în funcţie de infracţiunile avute în vedere. Mai mult decât atât, art. 15 alin. (1) şi art. 23 alin. (13) din Constituţie coroborate cu art. 53 din Codul penal permit restrângerea exercitării unor drepturi ale persoanelor condamnate în timpul executării pedepsei. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a reglementa cu privire la infracţiuni, pedepse şi regimul de executare a acestora. Liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată chemată să evalueze conduita persoanei condamnate constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toata durata executării, dovedeşte că a făcut progrese în vederea reintegrării sociale şi convinge astfel instanţa că nu va mai comite infracţiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Legiuitorul este, aşadar, liber să aprecieze reglementarea unor condiţii specifice pentru persoanele condamnate la pedeapsa închisorii şi a detenţiunii pe viaţă inclusiv din perspectiva gravităţii faptei comise şi a pedepsei aplicate. 9. Astfel, dispoziţiile legale criticate referitoare la instituirea unor condiţii pentru liberarea condiţionată a persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În final, Guvernul invocă Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, şi Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998. 10. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, respectiv acelora care au fost condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, fără a institui privilegii sau excepţii pe considerente arbitrare, şi, ca atare, nu sunt de natură a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. 11. Persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi cele condamnate la pedeapsa închisorii se află în situaţii juridice diferite, aspect care justifică tratamentul juridic diferenţiat instituit de legiuitor în privinţa posibilităţii acordării liberării condiţionate, fără ca prin aceasta textul criticat să contravină dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, presupune acordarea unui regim juridic similar unor persoane aflate în situaţii identice şi că acest principiu nu este încălcat prin reglementarea diferită a regimului juridic al unor persoane aflate în situaţii diferite. 12. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55^1 din Codul penal din 1969, cu următorul conţinut: „Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale. Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin. 1. Pedeapsa se consideră executată, dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracţiune, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 61.“ 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 55^1 din Codul penal din 1969 referitoare la condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă au corespondent în dispoziţiile art. 99 din Codul penal. În acest context, Curtea reţine că a analizat critica de neconstituţionalitate potrivit căreia condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sunt discriminaţi în raport cu cei condamnaţi la pedeapsa închisorii, întrucât cei dintâi nu beneficiază de reducerea din fracţiunea de pedeapsă de 20 de ani a părţii care poate fi considerată executată pe baza muncii prestate, prin Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 6 aprilie 2016, constatând că aceasta nu este întemeiată. 18. Cu acel prilej, Curtea a constatat, în primul rând, că pedeapsa detenţiunii pe viaţă, ce constă în privarea de libertate pe o perioadă nedeterminată, se poate dispune pentru cele mai grave dintre infracţiuni. Totodată, Curtea a reţinut că, având în vedere pericolul social crescut al infracţiunilor pentru care poate fi dispusă pedeapsă detenţiunii pe viaţă, art. 57 din Codul penal prevede neaplicarea acesteia în cazul în care la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, fiind înlocuită cu pedeapsa închisorii pe durata de 30 de ani, durată ce reprezintă maximul general al pedepsei închisorii, conform art. 60 din Codul penal. 19. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că, în ceea ce priveşte Codul penal din 1969, dispoziţiile art. 53 pct. 1 lit. a) şi lit. b) prevedeau că pedepsele principale, ce constau în privarea de libertate, sunt detenţiunea pe viaţă şi închisoarea de la 15 zile la 30 de ani. Totodată, similar noii reglementări, dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul penal din 1969 reglementau în sensul că pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică aceluia care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani, în acest caz aplicându-se pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă. Se poate observa că, în acest caz, legiuitorul a optat pentru un cuantum al pedepsei închisorii apropiat de maximul general, luând în considerare tocmai pericolul social crescut al infracţiunilor pentru care poate fi dispusă pedeapsa detenţiunii pe viaţă. 20. În al doilea rând, Curtea observă că, prin decizia precitată, instanţa de contencios constituţional a stabilit că atât înlocuirea detenţiunii pe viaţă, cât şi liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă constituie beneficii acordate de către legiuitor, a căror aplicare este lăsată la aprecierea instanţelor de judecată, care sunt chemate să verifice îndeplinirea unor condiţii referitoare la buna conduită a celui condamnat, pe toată durata executării pedepsei, îndeplinirea integrală de către acesta a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi la îndreptarea sa şi la posibilitatea de a se reintegra în societate. 21. Totodată, Curtea a reţinut propria jurisprudenţă, de exemplu Decizia nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit căreia este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. De asemenea, Curtea a reţinut că liberarea condiţionată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ dacă sunt îndeplinite şi constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat (Decizia nr. 238 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013). 22. Plecând de la aceste premise, Curtea a statuat că, în cazul reglementării unor beneficii, legiuitorul este îndrituit să stabilească condiţiile acordării acestora, inclusiv exceptarea persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă de la aplicarea referitoare la partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate. 23. Astfel, Curtea a reţinut că, în această privinţă, respectiv a opţiunii în alegerea condiţiilor celor mai adecvate ce trebuie îndeplinite pentru acordarea liberării condiţionate, legiuitorul are o largă marjă de apreciere, Curtea neavând competenţa de a analiza opţiunea legiuitorului în a reglementa una sau alta dintre aceste condiţii, ci de a analiza constituţionalitatea condiţiilor alese. 24. Curtea reţine că în decizia precitată s-a raportat la jurisprudenţa anterioară referitoare la liberarea condiţionată reglementată prin Codul penal din 1969. Astfel, Curtea observă că natura de „beneficiu acordat de către legiuitor“ este comună instituţiei liberării condiţionate reglementate atât de Codul penal, cât şi de Codul penal din 1969, astfel încât cele statuate prin Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2016, precitată, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile de lege criticate în prezenta cauză. 25. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi cele condamnate la pedeapsa închisorii se află în situaţii juridice diferite, aspect care justifică tratamentul juridic diferenţiat instituit de legiuitor în privinţa posibilităţii acordării liberării condiţionate, fără ca prin aceasta textul criticat să contravină dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Curtea a constatat că imposibilitatea de a ţine seama la calculul fracţiunii de 20 de ani de timpul aferent muncii efectuate de către persoana condamnată reprezintă opţiunea legiuitorului în acord cu politica sa penală şi a fost exercitată potrivit normei constituţionale de la art. 61 alin. (1) şi în marja de apreciere prevăzută de aceasta. 26. Având în vedere aceste aspecte şi faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei sale, Curtea constată că cele statuate în Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2016, precitată, sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laviniu Daniel Băjenaru în Dosarul nr. 12.821/233/2017 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 55^1 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
