Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc în Dosarul nr. 50/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.355D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că nu se încalcă art. 73 din Constituţie, de vreme ce prin legea criticată se reglementează arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, iar acest domeniu de reglementare nu face parte din categoria acelora pentru care art. 73 din Constituţie impune adoptarea unei legi organice. Totodată, nu pot fi reţinute criticile privind încălcarea art. 120 din Constituţie, deoarece principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a respecta reglementările valabile pentru întregul teritoriu al statului. Arată că sunt respectate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece prevederile de lege criticate sunt clare, precise şi previzibile, permiţând destinatarilor să îşi conformeze conduita. Consideră că prevederile legii criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel încât dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 50/96/2019, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii. Excepţia a fost ridicată de Consiliul Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ - hotărâre a consiliului local. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine critici extrinseci şi intrinseci de neconstituţionalitate. Sub aspect extrinsec, susţine, în esenţă, că actul normativ criticat reglementează modul de aprobare şi de folosire a drapelelor unităţilor administrativ-teritoriale, stipulând, pe de o parte, că Guvernul este îndreptăţit să aprobe acele drapele, iar consiliile locale, respectiv judeţene au doar dreptul de a formula propunere. Pe de altă parte, se limitează extrem de strict utilizarea acelor drapele. Această lege are ca scop reglementarea aprobării, arborării şi folosirii de către unităţi administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, şi stabileşte în mod clar drepturi şi obligaţii în sarcina Guvernului, dar în primul rând, unităţii administrativ-teritoriale, într-un domeniu a cărui reglementare ar trebui să fie în totalitate în competenţa unităţii respective, pe baza autonomiei locale. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie, organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală se reglementează prin intermediul legilor organice, iar din avizul Consiliului Legislativ întocmit referitor la acest proiect de lege reiese că aceasta este calificată ca una ordinară, fără altă motivare. Având în vedere obligaţiile stabilite în această lege, este clar că acest domeniu ar trebui legiferat prin intermediul unei legi organice, caz în care se aplică o altă procedură de adoptare, care necesită votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie; pentru aceste motive, autorul excepţiei susţine că Legea nr. 141/2015 este neconstituţională, în ansamblul său. 6. Sub aspect intrinsec, cu privire la principiul autonomiei locale consacrat de art. 120 din Constituţie şi de Carta europeană a autonomiei locale, autorul excepţiei susţine că autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă cu privire la domeniile care privesc numai acea unitate administrativ-teritorială, din care face parte în mod univoc şi orice chestiune privitoare la simbolurile locale, ca steagul sau stema acesteia. Astfel, aceste simboluri sunt cele care reprezintă localitatea, locuitorii, obiceiurile acestora ori chiar momentele din istoria localităţii, motiv pentru care alegerea şi adoptarea acestora nu pot fi date în niciun caz în competenţa Guvernului, nici chiar în mod indirect, cum este reglementat prin Legea nr. 141/2015, care, fără echivoc, constituie o încălcare gravă a articolului constituţional mai sus menţionat. 7. Sunt invocate, prin prisma art. 11 din Constituţie, prevederile art. 3 alin. (1) din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997, şi se susţine că printro interpretare de „bună-credinţă“ se poate ajunge la concluzia că orice problemă de interes local se rezolvă cu precădere de către autorităţile locale, în timp ce autorităţile centrale se implică numai în domenii unde cele locale nu se descurcă singure. Or, adoptarea şi utilizarea simbolurilor locale este în mod evident o problemă locală, în care ingerinţa autorităţilor centrale nu numai că nu este necesară, dar este neavenită, şi reprezintă o limitare nepermisă a autonomiei locale. 8. Totodată, având în vedere şi principiul subsidiarităţii, consacrat de art. 4 alin. (3) din Cartă, steagurile unităţilor administrativ-teritoriale trebuie adoptate de către consiliile locale, respectiv judeţene, cu consultarea comunităţii locale, fără o ingerinţă din partea unor autorităţi publice centrale. Or, implicarea a două sau trei autorităţi centrale în această procedură nu este raţională nici din punctul de vedere al eficienţei şi economiei, pentru că activităţile date în sarcina autorităţilor centrale consumă timp, energie şi bani, fără vreo justificare raţională, adoptarea steagurilor putând fi realizată printr-o singură hotărâre a autorităţilor locale. Se consideră că dispoziţiile legii criticate constituie o adevărată limitare, fără o veritabilă justificare a exerciţiului responsabilităţilor autorităţilor locale. 9. De asemenea, se invocă art. 8 alin. (2) din Cartă şi se arată că potrivit art. 3 din Legea nr. 141/2015, Guvernul şi Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române efectuează un control administrativ asupra steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale, fără ca Legea nr. 141/2015 să specifice clar în ce constă acel control, care este temeiul său legal şi scopul urmărit. Astfel, Comisiei îi este acordată o putere discreţionară în legătură cu un drept ce ar trebui să se afle în competenţa exclusivă a unei autorităţi administrativ-teritoriale - aprobarea simbolurilor locale - fără vreo legătură cu legea sau Constituţia, ceea ce contravine prevederii menţionate din Cartă, invocate prin prisma art. 11 din Constituţie. 10. Invocând încălcarea art. 53 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că restrângerea dreptului autorităţilor locale de a îşi adopta propriul steag şi de a reglementa modul de folosire al acestuia, în conformitate cu art. 2, 3 şi 4 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 nu este motivată în niciun fel de expunerea de motive a Legii nr. 141/2015, dar nici în cuprinsul acesteia. Pe de altă parte, în mod evident, reglementările privind stabilirea unui steag ca simbol local şi modalitatea în care acest steag poate fi utilizat, nu sunt în măsură să pericliteze siguranţa naţională, ordinea publică, sănătatea publică. Practic, niciuna din cauzele enumerate în mod limitativ în art. 53 din Constituţie nu este incidentă în cazul limitării exercitării drepturilor autorităţii locale privind adoptarea şi folosirea simbolurilor locale. Mai mult, art. 4 din Legea nr. 141/2015, în formularea actuală, permite utilizarea steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale numai autorităţilor locale şi interzice în totalitate locuitorilor acest lucru, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a art. 53 din Constituţie. Se susţine că au existat cazuri în care persoane fizice au fost amendate în baza Legii nr. 141/2015 pentru că au arborat steagul unei unităţi administrativ-teritoriale. Autorul excepţiei arată că, potrivit art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege, sancţiunea se poate aplica şi persoanei fizice vinovate de săvârşirea acestei fapte, însă, în ceea ce priveşte obligaţia prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 141/2015, dispoziţia legală poate fi interpretată astfel încât încălcarea acestor obligaţii să se poată reţină doar în sarcina unităţii administrativ-teritoriale sau persoanelor fizice care au atribuţii reprezentative în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, nu şi altor persoane fizice, dar acest lucru nu este specificat clar în lege, putând da naştere la abuzuri. 11. Cu privire la aprobarea steagului unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, s-a arătat că în lumina art. 108 alin. (2) din Constituţie, prin hotărâre, Guvernul îşi realizează competenţă tipică pentru o autoritate a puterii executive care trebuie să asigure realizarea politicii interne şi externe a statului şi conducerea generală a administraţiei publice. Mai mult, hotărârile Guvernului sunt secundum legem, ele sunt adoptate în baza legii, în limitele acesteia şi după ce domeniul respectiv a fost supus unei reglementări legale, ele neputând dispune decât măsuri administrative pentru asigurarea organizării executării legii. Or, având în vedere faptul că dispoziţiile acestei legi acordă Guvernului competenţa de a aproba simbolurile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, această atribuţie acordată Guvernului nu corespunde celor prevăzute de art. 108 alin. (2) din Constituţie. Aprobarea acestor steaguri de către Guvern, în forma descrisă de lege, este o activitate pur formală şi administrativă, deoarece legea nu îi acordă Guvernului într-un mod direct un exerciţiu concret, ci doar îl obligă la a parcurge procedura emiterii unei hotărâri întrun domeniu în care nu ar putea să aibă competenţă de a proceda. În altă ordine de idei, lipsa unei reglementări clare acordă puteri discreţionare Guvernului în acest domeniu. Se arată că un număr foarte restrâns de steaguri au fost adoptate de Guvern în cei aproape patru ani de la intrarea în vigoare a legii, în ciuda faptului că mult mai multe proiecte i-au fost transmise de către autorităţile locale. 12. Cu privire la regimul sancţiunilor contravenţionale, autorul excepţiei susţine că ultimul articol din legea criticată prevede că nerespectarea acesteia - fără orice altă motivare şi precizare - constituie contravenţie. Acest text de lege trebuia formulat clar, previzibil, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, mai ales având în vedere şi natura penală a contravenţiei, deoarece neprecizarea concretă a faptelor care duc la sancţionarea unor autorităţi sau persoane fizice reprezintă o încălcare gravă a principiului securităţii juridice, fundament al unui stat de drept. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu mai poate fi aplicat, ceea ce are grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii în general. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii. 13. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 5 din lege se află şi în contradicţie intrinsecă deoarece din cuprinsul acestui articol nu se poate decide cui i se poate aplica o asemenea sancţiune contravenţională, iar cele reglementate de alineatul (2) contravin expres principiului răspunderii personale în materie contravenţională. Potrivit acestui principiu, nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru fapta altuia, întrucât răspunderea contravenţională (ca şi cea penală) este personală, aşadar subiect activ al contravenţiei este doar persoana care a săvârşit contravenţia (astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mai multe decizii), astfel încât o sancţiune contravenţională poate fi aplicată doar unei persoane numită contravenient. Or, în cauza de faţă, legea face posibilă sancţionarea contravenţională unei persoane în calitatea sa de primar, fără datele de identificare, pentru simplul motiv că este conducătorul autorităţii publice la data aplicării sancţiunii, indiferent dacă a comis sau nu fapta pentru care se sancţionează. 14. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază că prevederile Legii nr. 141/2015 nu încalcă dispoziţiile constituţionale menţionate şi nu restrâng drepturile autorităţilor locale de adoptare a propriului steag ori de a reglementa modul de folosire a acestuia, excepţia fiind neîntemeiată. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 11 iunie 2015. Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei şi a considerentelor încheierii de sesizare, rezultă că sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă asupra Legii nr. 141/2015, în ansamblul său, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă asupra unor prevederi legale punctual indicate, şi anume: art. 1 alin. (2) şi (3), art. 2 alin. (2), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/2015. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie Legea nr. 141/2015, în ansamblul său, şi în special, prevederile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 2 alin. (2), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/2015, care au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (2) şi (3): "(2) Fiecare unitate administrativ-teritorială poate supune aprobării Guvernului steagul propriu şi unic pe baza hotărârii autorităţii deliberative.(3) Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale nu pot avea steaguri identice.;" – Art. 2 alin. (2): „Aprobarea modelului steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului.“; – Art. 3: "(1) Proiectul modelului de steag al unităţilor administrativ-teritoriale este supus dezbaterii publice şi consultării locuitorilor, în vederea stabilirii variantei reprezentative.(2) Hotărârea consiliului judeţean/local, după caz, privind aprobarea proiectului modelului de steag se transmite, împreună cu un memoriu justificativ, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.(3) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice transmite documentele primite conform alin. (2) Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, denumită în continuare Comisia Naţională.(4) În baza documentelor prevăzute la alin. (2) şi după primirea avizului consultativ al Comisiei Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice elaborează proiectul de hotărâre şi îl supune Guvernului spre aprobare.;" – Art. 4 alin. (1) şi (2): "(1) Unităţile administrativ-teritoriale arborează steagurile proprii numai la sediile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la cele ale instituţiilor/ serviciilor publice de interes local, la intrarea principală, deasupra acesteia, şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.(2) Steagul propriu al unităţii administrativ-teritoriale poate fi folosit şi cu prilejul unor manifestări de interes local, precum şi în cadrul acţiunilor protocolare sau festive, în condiţiile prezentei legi.;" – Art. 5 alin. (1) şi (2): "(1) Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se fac de către prefecţi şi împuterniciţii acestora, când se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui consiliului judeţean, şi de către organele de poliţie, când se aplică persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei." 19. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 73 privind categoriile de legi, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice, art. 108 alin. (2) privind hotărârile Guvernului, art. 120 privind principiile de bază ale administraţiei publice locale. Sunt invocate şi prevederile Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. o) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că obiectul de reglementare al legii criticate îl constituie arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii. În acelaşi timp, Curtea reţine că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii exprese şi nici nu impune reglementarea regimului juridic al arborării şi folosirii de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, prin norme de natura legii organice. Domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în respectivele domenii. În cauza de faţă, Curtea constată că regimul juridic al arborării şi folosirii de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, nu poate fi circumscris domeniului prevăzut la art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie - „organizarea administraţiei publice, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală“, care vizează cadrul legal pentru organizarea, sub autoritatea statului român, a administraţiei publice în unităţile administrativ-teritoriale, a teritoriului, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe, respectiv a stabilirii regulilor generale privind dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale la nivelul cărora sunt alese, treburile publice, în condiţiile legii. 21. Prin urmare, întrucât actul normativ supus controlului de constituţionalitate, prin obiectul său de reglementare nu intervine în domeniul rezervat legilor organice, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. o) şi în art. 76 alin. (1) şi nici ale celor cuprinse în art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, invocate prin prisma art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 22. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, formulate prin raportare la dispoziţiile art. 120 din Constituţie, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa, reţine că prevederile constituţionale evocate consacră principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, şi anume descentralizarea, autonomia locală şi deconcentrarea serviciilor publice, principii care se regăsesc atât în activitatea fiecărei autorităţi comunale, orăşeneşti sau judeţene, cât şi în raporturile dintre aceste autorităţi. Principiul autonomiei locale se realizează prin activitatea consiliilor locale, a primarilor, a consiliilor judeţene şi a preşedinţilor acestora, aleşi în condiţiile legii, potrivit atribuţiilor şi competenţelor stabilite, în prezent, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, care la art. 5 lit. j) defineşte autonomia publică locală ca fiind „dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale la nivelul cărora sunt alese, treburile publice, în condiţiile legii;“. 23. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, că principiul autonomiei locale nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale (a se vedea, de exemplu, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004). De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 120-122 din Constituţie se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Aşa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării, recunoscând existenţa unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicţie cu interesele naţionale. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe“ (a se vedea Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001). 24. De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, „Principiul autonomiei locale trebuie să fie recunoscut în legislaţia internă şi, pe cât posibil, în Constituţie“ (art. 2), iar „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice“ (art. 3 pct. 1). În considerarea acestui drept, art. 4 pct. 2 prevede că „Autorităţilor administraţiei publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-şi exercita iniţiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competenţelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorităţi“. Or, în cazul de faţă, în considerarea raţiunii pe care actul normativ se întemeiază, Curtea reţine că reglementarea legală dedusă controlului de constituţionalitate a fost astfel concepută încât să ofere cadrul juridic necesar protejării intereselor naţionale ale statului român, naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, astfel cum statuează art. 1 alin. (1) din Constituţie. 25. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi ale art. 3 din Legea nr. 141/2015, vizând stabilirea competenţei Guvernului de a aproba prin hotărâre modelul steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale, Curtea constată că prevederile de lege criticate dau expresie dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Guvernul (...) exercită conducerea generală a administraţiei publice.“ De asemenea, cu privire la sintagma „organizarea executării legii“, consacrată de dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că aceasta are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, şi anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii (a se vedea spre exemplu, Decizia nr. 107 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 aprilie 2005). 26. În raport cu aceste considerente, Curtea constată că stabilirea prin lege a competenţei Guvernului de a aproba modelul steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale se circumscrie rolului fundamental al acestei autorităţi publice, fără a încălca dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie. 27. Referitor la invocarea art. 53 din Constituţie, Curtea observă că domeniul de aplicare al acestor dispoziţii constituţionale este circumscris restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exerciţiului oricărui drept subiectiv. Astfel, textul art. 53 din Constituţie stabileşte condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. El are în vedere însă drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituţie, nu şi alte drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 503 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 17 ianuarie 2005, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 65 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 22 februarie 2011). Or, posibilitatea unităţilor administrativ-teritoriale de a arbora şi folosi steagurile proprii în condiţiile legii nu face parte din categoria drepturilor fundamentale, vizate de dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi prin urmare, invocarea acestor norme constituţionale nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Distinct, referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/2015, Curtea observă că prevederile legale criticate reglementează în materie contravenţională, stabilind sancţiunea amenzii, în cazul nerespectării prevederilor Legii nr. 141/2015. În acelaşi timp, Curtea observă că prevederile de lege criticate nu au aplicabilitate în cauza de contencios administrativ în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece obiectul acesteia nu se referă la contestarea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, ci vizează, în principal, anularea unui act administrativ, şi anume Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc nr. 204/2017 privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 38/1993 cu privire la aprobarea Statutului Municipiului Odorheiu Secuiesc. 29. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. „Legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). 30. În consecinţă, întrucât prevederile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/2015 nu au legătură cu soluţionarea cauzei a quo, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Consiliul Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc în Dosarul nr. 50/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că Legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, în ansamblul său, şi, în special, prevederile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 2 alin. (2), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/2015, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
