Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti şi de Societatea ERB New Europe Funding II BV, care are sediul social, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, în Amsterdam, în Dosarul nr. 18.453/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.649D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită faţă de acestea. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 33D/2017 şi nr. 143D/2017, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate cu obiect identic, ridicate de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.148/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 22.939/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită faţă de acestea. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 33D/2017 şi nr. 143D/2017 la Dosarul nr. 2.649D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 33D/2017 şi nr. 143D/2017 la Dosarul nr. 2.649D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În susţinere, se raportează la concluziile formulate, anterior, în aceeaşi şedinţă publică, în cauze referitoare la excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect, în sensul respingerii acestora, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 20 octombrie 2016 şi 8 decembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 18.453/301/2016 şi nr. 15.148/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1)-(3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţiile au fost ridicate de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti, Societatea ERB New Europe Funding II BV din Amsterdam şi de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 8. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.939/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia a fost ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti întro cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată. 9. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se arată că se încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietare în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia. Art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. 10. În continuare, autoarele arată că art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât consacră efectul retroactiv al legii în totalitatea sa. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. 11. Autoarele excepţiilor susţin că legea nouă adaugă raportului juridic născut sub imperiul legii vechi o instituţie juridică cu caracter de noutate faţă de dispoziţiile legale aplicabile la data încheierii raportului juridic avute în vedere de părţi. Prin aplicarea legii noi se ajunge, aşadar, la o altă consecinţă, la alte efecte ale contractului şi la un alt mecanism de stingere a obligaţiilor decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate contractele. Atunci când s-a încheiat contractul de credit, părţile au convenit ca debitorul să se oblige să restituie sumele de bani primite cu titlu de împrumut. Ulterior, în viaţa contractului intervine legiuitorul şi, împotriva voinţei creditorului, conferă debitorului dreptul ca acesta să se libereze de obligaţia sa faţă de creditor printr-un alt bun decât cel la care s-a aşteptat şi se aşteaptă în mod legitim creditorul, fără să distingă după cum bunul este afectat sau nu de alte sarcini ori de stadiul în care acesta se găseşte ori să solicite creditorului stingerea tuturor obligaţiilor în cazul în care bunul imobil afectat garanţiei creditorului a fost deja supus procedurii de executare silită. 12. În continuare, se susţine că art. 6 alin. (6) din Codul civil a clarificat noţiunea de „situaţie juridică“, valorificând experienţa doctrinară şi jurisprudenţială în materie, iar ipoteza reglementată de art. 3 din Legea nr. 77/2016 nu poate să fie calificată drept o situaţie juridică, respectiv un „statut“ personal sau real. Prin urmare, în cazul în care contractele au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu se poate aplica art. 11 în forma actuală, adică nu se poate institui în sarcina profesionistului obligaţia de a prelua cu titlu de dare în plată imobilul afectat garanţiei, cu efect liberatoriu pentru întreaga creanţă, pentru că un asemenea efect al contractului nu era prevăzut de lege la data stabilirii obligaţiilor, respectiv la data încheierii contractului. Or, dacă art. 11 prevede că dispoziţiile noii legi se aplică inclusiv contractelor în curs de derulare, adică şi celor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, înseamnă că textul este neconstituţional pentru că înfrânge principiul neretroactivităţii legii noi. În concluzie, pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu pot fi avute în vedere alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate. 13. Autoarele mai susţin că dispoziţiile care fac obiectul excepţiilor retroactivează, întrucât modalitatea de rambursare, prin plată, a creditului este un element asupra căruia părţile contractului cad de acord, obligatoriu şi definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezentând o situaţie juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea nu se poate susţine că părţile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. 14. În continuare, se mai arată că, la data încheierii contractului, legislaţia nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligaţiei darea în plată. Din acest motiv, o intervenţie ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanţiei, înşală aşteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului şi este, ca atare, retroactivă. 15. Autoarele excepţiilor apreciază că se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prin Legea nr. 77/2016 se instituie un tratament discriminatoriu al creditorilor faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât acestea pun creditorul într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, situaţie de natură să îl plaseze într-o poziţie privilegiată pe debitor, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale. 16. Neconstituţionalitatea art. 7 din Legea nr. 77/2016 decurge, în primul rând, din încălcarea dreptului la apărare şi a accesului la justiţie, având în vedere că obiectul contestaţiei este limitat strict la condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 - dispoziţii care sunt neconstituţionale în raport cu libertatea economică şi dreptul de proprietate. Practic, deşi creditorul are dreptul de a contesta notificarea cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului afectat garanţiei, prin darea în plată, acesta nu poate formula nicio apărare care vizează drepturile sale şi cu privire la aspectele particulare ale speţei care ar putea conduce, eventual, la o inadmisibilitate a notificării. Având în vedere că, faţă de condiţiile de admisibilitate prevăzute în lege, se conferă un drept general tuturor consumatorilor, fără a se avea în vedere o reechilibrare a contractului, în contextul în care executarea acestuia ar deveni prea oneroasă pentru consumator, din diverse circumstanţe excepţionale, limitarea obiectului contestaţiei strict la aceste motive echivalează, în cele din urmă, cu o îngrădire nejustificată a dreptului la apărare şi a accesului la justiţie, care, în aceste condiţii, devin ineficace şi iluzorii. Aceasta reprezintă şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Autoarele excepţiilor mai susţin că prin dispoziţiile criticate se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate privată al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, creditorii deţin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus în garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanţei nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire şi nici nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii. 18. În speţă, continuă autoarele excepţiilor de neconstituţionalitate, dreptul consumatorului este unul discreţionar, deoarece acesta poate alege în orice moment obligarea instituţiei creditoare la achiziţionarea imobilului. Privarea de bun nu are loc pe baza unui act al vreunei administraţii, ci pe temeiul voinţei unui particular, ceea ce face ca această ingerinţă să fie una arbitrară, întrucât particularul, respectiv consumatorul, nu este obligat să urmărească vreun interes public, ci numai interesele sale private, atunci când solicită privarea instituţiei creditoare de bunul său. 19. Limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituţie, pierderea dreptului de proprietate nefiind proporţională cu scopul urmărit, elementul de protecţie socială neregăsindu-se în condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege. 20. În consecinţă, prin instituirea dării în plată cu efect liberatoriu, în lipsa consimţământului creditorului, la deplina discreţie a consumatorului şi fără a fi prevăzute condiţii minime de admisibilitate care să se refere la dificultăţile financiare ale consumatorului, se încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului. 21. Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate, se susţine că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voinţă deja format cu privire la stingerea împrumutului. În acest fel se ajunge la o veritabilă expropriere, realizată în favoarea unei terţe persoane de drept privat, fără a exista însă o garanţie oferită creditorului. 22. Autoarele arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu constă în satisfacerea unui interes general. Se susţine că legea criticată nu respectă condiţia referitoare la necesitatea restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziţie instituţia juridică a impreviziunii, mai puţin restrictivă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate privată. Cu referire la încălcarea principiului proporţionalităţii, autoarele susţin că nu există o justificare raţională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situaţii diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic al debitorilor care se pot prevala de dispoziţiile legii criticate este identic atâta vreme cât aceasta nu stabileşte criterii de diferenţiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată de cei care nu se află în această situaţie. Consecinţa unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitate efectivă de plată. 23. Deşi accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă sunt garantate prin art. 45 din Constituţie, dispoziţiile legale criticate limitează, în opinia autoarelor, această garanţie sub două aspecte. Operaţiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activităţile principale ale creditorilor, sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forţată a creditorului într-un „vehicul imobiliar“, deşi nu a exprimat liber o astfel de iniţiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar, prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor, va fi obligată să desfăşoare această activitate neprevizionată. 24. Nu are relevanţă faptul că instituţia de credit a primit un bun imobil drept garanţie a obligaţiei de rambursare a creditului ori, în cazul executării silite a bunului, preţul de adjudecare, întrucât intenţia de la momentul constituirii ipotecii nu este aceea de a dobândi acest imobil în proprietate, ci doar de a avea o preferinţă înaintea altor creditori în ceea ce priveşte sumele valorificate din vânzarea respectivului bun ipotecat, indiferent în mâinile cui s-ar afla la momentul valorificării. Dreptul de ipotecă, înţeles ca drept real accesoriu, nu schimbă obiectul creanţei pe care o garantează, în speţă fiind un drept real garantând executarea unei obligaţii de a da o sumă de bani, ci îl pune pe creditor în poziţia unui creditor preferat. Este adevărat că aceste persoane juridice pot deţine imobile în proprietate, dar astfel de imobile sunt deţinute ca bază a exercitării comerţului lor specific, şi nu ca un scop în sine al comerţului lor. 25. Din prisma art. 45, în coroborare cu art. 135 din Constituţie, statul are obligaţia de a nu schimba sau altera scopul activităţii unui actor la viaţa economică, altfel se încalcă libertatea comerţului. Darea în plată, potrivit Codului civil, respectiv preluarea în contul creanţei, potrivit Codului de procedură civilă, sunt situaţii de excepţie. Cât timp măsura se menţine în limitele unei excepţii, este rezonabilă şi proporţională scopului executării obligaţiilor. Transformarea ei în regulă, prin instituirea unui drept unilateral, potestativ al consumatorului şi a unei obligaţii corelative a creditorului de a accepta darea în plată, sub sancţiunea pronunţării unei hotărâri de către instanţa de judecată, încalcă în mod evident libertatea economică a creditorului, care este silit să accepte o altă modalitate de valorificare a creanţei decât aceea care rezultă din scopul activităţii sale şi natura contractelor încheiate în realizarea acestuia (împrumuturi băneşti care, potrivit principiului nominalismului, presupun restituirea întocmai a sumelor împrumutate). 26. Libera iniţiativă ar însemna libertatea persoanei de a desfăşura activitatea economică în modalitatea pe care aceasta o consideră cea mai potrivită pentru a-şi atinge scopul, uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispoziţie. În desfăşurarea activităţii sale economice, persoana este liberă să îşi aleagă partenerii contractuali şi clienţii. Ca o consecinţă, deşi libertatea contractuală nu are valenţe constituţionale exprese, ea ar putea fi subsumată conceptului de liberă iniţiativă, deoarece mijlocul juridic prin care persoana participă la viaţa economică este contractul ca formă de manifestare a libertăţii contractuale. 27. Se mai susţine că, atunci când este vorba despre un raport între particulari, statul trebuie să reglementeze justa exercitare a drepturilor concurente, şi nu să supună un particular voinţei arbitrare a unui alt particular. Nu sunt prevăzute condiţiile în care libertatea prevăzută de art. 53 poate fi îngrădită prin instituirea dreptului consumatorului de a proceda la darea în plată, ceea ce înseamnă că dreptul consumatorului ce restrânge libertatea economică este discreţionar. Măsurile propuse sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit. Scopul este protejarea debitorilor aflaţi în dificultate financiară, pe când Legea nr. 77/2016 - art. 4 alin. (1) - nu prevede o astfel de condiţie pentru aplicarea dării în plată cu efect liberatoriu. 28. Protejarea consumatorilor şi simpla calitate de consumator a uneia dintre părţile contractului nu poate conduce la un asemenea efect drastic de încălcare a libertăţii economice şi contractuale, cu atât mai mult cu cât elementul de protecţie socială lipseşte cu desăvârşire din cadrul condiţiilor de admisibilitate din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Aceasta cu atât mai mult cu cât acordarea de drepturi generale unei categorii largi de consumatori, fără a exista criterii clare în ce priveşte necesitatea consumatorului de protecţie socială, poate da naştere la abuzuri din partea consumatorilor. 29. În final, se afirmă că, întrucât Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)-(3), art. 45 şi art. 53 din Constituţie, este evidentă încălcarea art. 1 din Constituţie. 30. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii nr. 2.649D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, prevederile legale criticate fiind adoptate cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 45 şi art. 53 din Constituţie. 31. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii nr. 33D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 32. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 33. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1)-(3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Cu referire la acesta, Curtea constată că motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează, în fapt, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, în integralitatea lui, ci alineatele (1)-(3) şi (5)-(6) ale acestuia. Astfel, în soluţionarea prezentei cauze, Curtea constată că este învestită exclusiv cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1), (2), (3), (5) şi (6) din Legea nr. 77/2016, şi nu se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. 37. Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1)-(3), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6), art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, care au următorul conţinut: - Art. 1 alin. (3): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“; – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4 alin. (1): „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.“; – Art. 5 alin. (1)-(3): "(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.;" – Art. 7: "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate. […](5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.;" – Art. 8 alin. (1) şi (5): "(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. […](5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.;" – Art. 10: "(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.;" – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“ 38. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 referitor la economie, precum şi principiile accesibilităţii şi previzibilităţii legii. 39. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea […] unei dispoziţii dintr-o lege […] care are legătură cu soluţionarea cauzei […]“. 40. Curtea observă, ca element comun al situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiilor au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, aşa cum a procedat Curtea în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. 41. Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în aceste dosare au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii, de asemenea din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Astfel, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 42. Totodată, Curtea reţine că, în Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. În justificarea acestei soluţii, Curtea a reţinut, în paragraful 40 al deciziei şi în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că niciunul dintre consumatorii care sunt parte la contractele de credit nu a fost supus executării silite a imobilului ipotecat. Întrucât în cele 3 dosare conexate în prezenta cauză subzistă aceeaşi situaţie de fapt, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. 43. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. 44. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile menţionate în prealabil sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum şi faptul că decizia precitată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 45. În continuare, Curtea va examina pretinsa contrarietate dintre, pe de o parte, principiile şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi, pe de altă parte, celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate. 46. Curtea reţine că prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016 au mai format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, deciziile nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, nr. 15 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 7 aprilie 2017, nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017, nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, nr. 94 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 4 august 2017, nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, nr. 238 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 11 august 2017, nr. 240 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 29 mai 2017, nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, nr. 358 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017, nr. 359 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 1 noiembrie 2017, nr. 367 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 17 iulie 2017, şi nr. 391 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 31 octombrie 2017. 47. Considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în analiza criticilor formulate din perspectiva principiilor şi dispoziţiilor constituţionale invocate în prezentele cauze. 48. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva respectării exigenţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi a principiilor subsumate acestuia de către autoarele excepţiei, respectiv al accesibilităţii, previzibilităţii, securităţii, legalităţii, siguranţei circuitului civil, statului de drept, autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii legii, Curtea aminteşte paragrafele 109-111 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, în care Curtea a reţinut, în esenţă, că aspectele invocate în legătură cu art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează, mai degrabă, chestiuni care ţin de interpretarea sau aplicarea legii de către instanţa judecătorească sau se referă la corelarea dintre prevederi legale din acte normative diferite. 49. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că, „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează“ (paragraful 115). 50. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii în drepturi, pe lângă cele reţinute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituţional a prevederilor criticate, se observă şi că, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 (paragraful 64), Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Curtea a mai reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct, în acest fel asigurându-se deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. 51. Curtea constată, în continuare, că, în cele 3 dosare conexate în prezenta cauză, excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care, la data la care consumatorii au transmis către creditoare notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016, niciunul dintre imobilele ipotecate în favoarea creditoarelor nu se mai afla în proprietatea lor. În plus, se constată că imobilele ipotecate nu au fost executate silit, ci au fost înstrăinate, cu acordul creditoarelor, iar preţul obţinut a fost scăzut din valoarea creanţei. În aceste condiţii, consumatorii au transmis creditoarelor notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016, urmărind să se prevaleze de efectele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 77/2016, respectiv stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit, cu tot cu accesorii, dar fără să transmită şi dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat. În cadrul procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 77/2016, autoarele excepţiilor de neconstituţionalitate, precum şi consumatorii s-au raportat la aceste particularităţi şi au arătat, de pildă, că imobilul ipotecat a fost înstrăinat de către consumatori cu acordul creditoarelor; că, prin această înstrăinare, creditul a fost rambursat parţial, iar dreptul real de ipotecă al creditoarelor a fost stins şi, în consecinţă, radiat din cartea funciară; că, având în vedere împrejurările învederate, notificarea prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 a avut ca obiect exclusiv stingerea datoriilor, fără să se solicite şi darea în plată a imobilului ipotecat. 52. Curtea constată că raţiuni care ţin de respectarea dreptului de proprietate privată al consumatorului impun concluzia potrivit căreia şi categoria consumatorilor care nu au fost supuşi executării silite trebuie să se bucure de dreptul de a li se stinge obligaţiile născute din contractul de credit ipotecar, potrivit Legii nr. 77/2016, în condiţiile intervenirii impreviziunii. Recunoaşterea acestui drept nu pune în discuţie dreptul de proprietate al creditorului, acesta fiind suficient garantat şi ocrotit din punct de vedere constituţional, aşa cum a reţinut Curtea în paragraful 47 al Deciziei nr. 95 din 28 februarie 2017, potrivit căruia ficţiunea legislativă a stingerii întregii datorii a consumatorului asigură echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. 53. Prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, care instituie pentru legiuitorul ordinar obligaţia de a garanta şi ocroti, în mod egal, proprietatea privată, indiferent de titularul ei, lasă fără relevanţă faptul că executarea obligaţiilor derivate din contractul de credit se produce în mod voluntar sau silit sau că bunul imobil a fost înstrăinat, cu acordul băncii sau în cadrul unei proceduri execuţionale silite, anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii. De asemenea, din perspectiva aceleiaşi obligaţii constituţionale care îi revine legiuitorului ordinar, Curtea reţine că debitorii care continuă să îşi execute obligaţiile, în condiţiile în care au înstrăinat bunul imobil ipotecat cu acordul băncii anterior/ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, iar sumele de bani astfel obţinute au fost scăzute din valoarea principalului rămas de plată, fără să îl fi acoperit în integralitate, sunt în aceeaşi situaţie juridică cu debitorii care sunt supuşi, în continuare, unei proceduri de executare silită, în cursul căreia bunul imobil ipotecat a fost înstrăinat, iar sumele de bani astfel obţinute au fost scăzute din valoarea principalului rămas de plată. 54. Mai mult decât atât, în aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul ordinar este obligat să ofere soluţii normative care să asigure nu doar o egalitate formală a cetăţenilor, ci o egalitate în sens material (cu privire la noţiunile de egalitate materială şi formală, a se vedea Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, Decizia nr. 85 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 19 aprilie 2013, Decizia nr. 524 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 3 februarie 2014, Decizia nr. 542 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 11 decembrie 2014, paragraful 30, Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 25 martie 2015, paragraful 17, Decizia nr. 45 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 27 mai 2015, paragraful 18, Decizia nr. 576 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, paragraful 17, Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragraful 68). Acest principiu se aplică şi în situaţia de faţă, respectiv cu privire la cele două categorii de consumatori. 55. Prin urmare, rezultă că prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2), acesta din urmă coroborat cu art. 16 alin. (1), nu numai că permit, ci impun atât protecţia dreptului de proprietate al consumatorului aflat în situaţia antereferită, cât şi egala ocrotire şi garantare a acestuia în raport cu dreptul de proprietate al consumatorului al cărui imobil afectat de ipotecă a fost înstrăinat în cadrul unei proceduri de executare silită. 56. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi care vizează prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2016, Curtea reaminteşte că, în paragraful 116 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reţinut că instituţia impreviziunii aplicabilă ope legis, pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu poate fi recunoscută, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 57. Referitor la criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 44 din Constituţie şi Primul Protocol al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în paragraful 128 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59 şi 60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. 58. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 22 mai 2017, paragrafele 41-48, Curtea a constatat că măsurile prevăzute de prevederile art. 5 alin. (3), criticate în prezenta cauză, şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 respectă exigenţele testului de proporţionalitate şi nu aduc atingere substanţei dreptului de proprietate al creditorilor. 59. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 (paragraful 65), că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor“. 60. Cu privire la criticile formulate în această excepţie de neconstituţionalitate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, pentru identitate cu raţiunea avută în vedere în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în soluţionarea prezentelor cauze (paragraful 130). 61. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi art. 11 teza a doua, precum şi a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti, Societatea ERB New Europe Funding II BV din Amsterdam şi Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 18.453/301/2016 şi nr. 15.148/301/2016 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 22.939/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 1 alin. (3), art. 5 alin. (1)-(3) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că acestea sunt constituţionale, prin raportare la criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
