Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. (2) alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportat la dispoziţiile art. 2-6, art. 9, art. 13 şi art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Abrudan, Gheorghe Gh. Pop şi alţii în Dosarul nr. 2.109/111/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.581D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă Gheorghe Gh. Pop. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.582D/2017 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, excepţie ridicată de Gheorghe Bogheraş şi alţii în Dosarul nr. 2.320/111/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.209D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. (2) alin. (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, excepţie ridicată de Daniel Bongioianu şi alţii în Dosarul nr. 20.876/3/2015 (număr vechi 2.596/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. 6. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.581D/2017, nr. 1.582D/2017 şi nr. 1.209D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.582D/2017 şi nr. 1.209D/2018 la Dosarul nr. 1.581D/2017, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei prezent, domnul Gheorghe Gh. Pop, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că până în anul 2001 locul său de muncă a fost încadrat în grupă superioară de muncă, însă, ulterior, nu s-a mai păstrat aceeaşi încadrare, deşi condiţiile de muncă au rămas aceleaşi. În anul 2003 au mai fost adăugaţi noi factori de risc la locul de muncă, dar aceşti factori nu sunt recunoscuţi în fapt. În susţinerea celor arătate depune la dosar acte doveditoare ale condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţie de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu ar trebui să mai existe locuri de muncă în condiţii speciale, angajatorii având obligaţia de a înlătura factorii de risc. Eventuala neîndeplinire a acestei obligaţii urmează să fie sancţionată pe altă cale. În susţinerea concluziilor sale, invocă şi deciziile nr. 198 din 3 aprilie 2018 şi nr. 686 din 2 noiembrie 2017, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 10. Prin încheierile din 20 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 2.109/111/2014 şi nr. 2.320/111/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la dispoziţiile art. 2-6, art. 9 şi art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Abrudan şi alţii şi Gheorghe Bogheraş şi alţii cu prilejul soluţionării unor litigii de muncă în care au solicitat încadrarea în condiţii speciale de muncă. 11. Prin Încheierea din 7 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.876/3/2015 (număr vechi 2.596/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Daniel Bongioianu şi alţii în cadrul unei acţiuni în care au solicitat să se constate încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii speciale de muncă. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Constituţie. În acest sens arată că, în măsura în care s-ar avea o interpretare strictă a acestor dispoziţii de lege, s-ar cenzura accesul la justiţie al angajaţilor, prin exceptarea de la controlul de legalitate a acţiunilor sau inacţiunilor unui angajator care nu parcurge procedura prevăzută de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale. De asemenea s-ar crea o discriminare în raport cu angajaţii cărora li s-a recunoscut încadrarea în condiţii speciale de muncă, anterior pronunţării Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Mai arată că angajaţii nu pot fi făcuţi culpabili pentru pasivitatea angajatorului care nu a făcut demersurile necesare pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale. 13. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile de lege criticate contravenind prevederilor art. 16 din Constituţie. În acest sens arată că există posibilitatea ca unor persoane aflate în situaţii similare să li se aplice un tratament juridic diferit. De asemenea consideră că este încălcat şi dreptul de acces liber la justiţie, întrucât, după data de 1 aprilie 2001, salariaţii nu se mai pot adresa instanţelor de judecată pentru a se constata încadrarea locurilor lor de muncă în condiţii deosebite sau speciale, deşi anterior acestei date au fost încadrate în grupe superioare de muncă. Negarea dreptului celor angajaţi sau foştilor angajaţi de a contesta în instanţă condiţiile locului de muncă pe care îl ocupă ori acordarea acestui drept doar sindicatelor, în numele salariaţilor, reprezintă o îngrădire a dreptului de acces la instanţă. Instanţa de judecată arată că, potrivit art. 11 alin. (6) din Directiva Consiliului 89/391/CEE, salariaţii au dreptul să recurgă la autorităţi dacă apreciază că angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, iar prin autorităţi se impune a se înţelege şi instanţele de judecată. De asemenea susţine că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 contravine art. 41 alin. (2) din Constituţie, cât timp interzice instanţelor de judecată să verifice, în concret, dacă activitatea unui angajat se desfăşoară în condiţii ce justifică o protecţie sporită a acestuia prin includerea locului de muncă în condiţii speciale sau deosebite. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. 15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 16. Guvernul, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 259/2014, arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie. Cu privire la critica raportată la prevederile art. 21 din Constituţie invocă cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 14 din 23 mai 2016, în care se arată că nu a fost încălcat dreptul de acces liber la justiţie. 17. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, ale art. 2-6, art. 9 şi art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003, şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Autorii excepţiei critică aceste dispoziţii de lege aşa cum au fost interpretate de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000: "(2) Alte locuri de muncă în condiţii speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.(3) Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS.“;" – Art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006: "(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1.(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.“;" – Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006: „(2) Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale.“; – Art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010: "(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: […] e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3;“." 21. Dispoziţiile art. 2-6, art. 9, art. 13 şi art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 reglementează metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale. 22. Prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.“ 23. Curtea constată că dispoziţiile criticate ale Legii nr. 19/2000 şi ale Legii nr. 226/2006 nu mai sunt în vigoare, aceste acte normative fiind abrogate prin art. 196 lit. a) şi m) din Legea nr. 263/2010. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile Legii nr. 19/2000 şi ale Legii nr. 226/2006. 24. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, respectiv accesul liber la justiţie. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă invocă şi încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, privind protecţia socială a muncii. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018, paragrafele 44 şi 45, Curtea, analizând parcursul legislativ al reglementărilor privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, a reţinut că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiţii deosebite şi condiţii speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 şi Legea nr. 263/2010. Astfel, dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au definit locurile de muncă în condiţii deosebite, iar art. 20 din aceeaşi lege a enumerat acele locuri de muncă ce erau încadrate în condiţii speciale, deschizând însă posibilitatea nominalizării şi a altora, prin lege, ceea ce a condus la adoptarea Legii nr. 226/2006. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiţii deosebite şi a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit condiţiile de muncă în condiţii speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Cu toate acestea, complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condiţiile mai sus amintite şi care vizau nu doar tipul activităţii, ci şi elemente concrete, precum prezenţa la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă şi altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operaţiuni tehnice şi administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile şi metodologia acestei proceduri. 26. Curtea observă că, având în vedere complexitatea şi specificitatea expertizei necesare încadrării unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, legiuitorul a optat pentru o procedură în care iniţiativa aparţinea partenerilor sociali, respectiv angajatorilor împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii [art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003], iar evaluările se realizau de către autorităţile administrative cu atribuţii specifice în domeniu. Astfel, inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare au realizat verificarea locurilor de muncă din punctul de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislaţia privind protecţia muncii ori de normele fundamentale de securitate radiologică [art. 3 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. Expertiza tehnică a fost realizată de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii sau Institutul Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX, după caz, respectiv laboratoarele de igiena radiaţiilor din cadrul direcţiilor de sănătate publică, autorizate de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în baza unei metodologii proprii, adaptată locurilor de muncă şi riscurilor specifice existente, avizată, după caz, de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sau de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare [art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003], în timp ce expertiza medicală a fost realizată de către institutele de sănătate publică, direcţiile de sănătate publică, structurile medicale de medicina muncii şi centrele de medicină preventivă, în conformitate cu o metodologie proprie stabilită de Ministerul Sănătăţii pe baza riscurilor existente şi a efectului determinat de manifestarea acestora [art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. Acordarea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale s-a realizat de către Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale [art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. În cazul în care avizul nu era acordat, se putea formula plângere la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, iar decizia acestuia putea fi atacată în faţa instanţei de judecată. Instanţele de judecată erau, de asemenea, competente să constate perioada lucrată în condiţii speciale, atunci când dovedirea acestor perioade nu mai era posibilă din cauza distrugerii arhivelor. 27. Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenţei de a evalua îndeplinirea condiţiilor speciale ale unor locuri de muncă instanţelor de judecată, ci unor autorităţi administrative, specializate. Numai în mod excepţional, atunci când din motive obiective dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în condiţii speciale nu era posibilă, ca urmare a distrugerii arhivelor, instanţele de judecată, potrivit art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, aveau posibilitatea de a se pronunţa cu privire la reconstituirea perioadei lucrate în condiţii speciale. 28. Faptul că dispoziţiile de lege criticate nu au reglementat competenţa instanţelor de judecată de a încadra unele locuri de muncă în condiţii speciale, ci au stabilit că „Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS“ [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000], iar această procedură s-a realizat prin intermediul autorităţilor administrative mai sus arătate, nu poate avea, per se, semnificaţia încălcării dreptului de acces la justiţie, de vreme ce legiuitorul este liber să stabilească modalitatea cea mai adecvată în care evaluarea acestor condiţii corespunde obiectivelor avute în vedere şi organele cele mai competente să realizeze această evaluare. 29. Din această perspectivă, Curtea apreciază că interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a dat-o dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, în sensul că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare“, este în acord cu conţinutul acestor dispoziţii. Din contră, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Curtea Constituţională ar interpreta textele de lege supuse analizei de constituţionalitate în sensul că dau dreptul salariaţilor de a se adresa în mod direct justiţiei, în alte situaţii decât cele prevăzute în mod distinct în ipoteza art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, pentru a obţine recunoaşterea condiţiilor speciale, fără respectarea condiţiilor cumulative mai sus arătate, s-ar substitui legiuitorului, fapt interzis de principiul separaţiei puterilor în stat. 30. Argumentul invocat de Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă, potrivit căruia art. 11 alin. (6) din Directiva Consiliului 89/391/CEE dă dreptul salariaţilor să recurgă la autorităţi dacă apreciază că angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, iar prin autorităţi se impune a se înţelege şi instanţele de judecată, nu este de natură să modifice concluziile mai sus reţinute. Astfel, Curtea reţine că, prin Hotărârea din 21 martie 2018, pronunţată în cauzele conexate C 133/17 şi C 134/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că „articolul 114 alineatul (3) şi articolele 151 şi 153 TFUE, precum şi Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naţionale, precum cea în discuţie în litigiul principal, care stabileşte termene stricte şi proceduri care nu permit instanţelor naţionale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităţilor desfăşurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători.“ 31. Curtea nu ignoră aspectul că în critica pe care o formulează în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie autorii excepţiei invocă şi faptul că, în procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, salariaţii nu au avut dreptul de a se adresa în mod individual justiţiei pentru apărarea drepturilor lor. Astfel, Curtea observă că, în cadrul procedurii mai sus amintite, sindicatele şi reprezentanţii salariaţilor au fost parteneri activi în iniţierea şi desfăşurarea etapelor acesteia, putând interveni atunci când angajatorul era pasiv. În acest sens, art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 prevede: „În cazul în care angajatorul nu declanşează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c).“ De asemenea, art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „Angajatorii şi/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei care, împreună cu Ministerul Sănătăţii, o va soluţiona în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitivă.“ Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, această decizie putea fi contestată la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii. 32. În acelaşi timp, Curtea constată că dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 nu au prevăzut posibilitatea salariaţilor de a interveni, în mod individual, în cadrul procedurii de încadrare în condiţii speciale, ci doar prin intermediul sindicatului ori al reprezentanţilor salariaţilor. Această reglementare a urmărit facilitarea procedurii, astfel încât interesele salariaţilor să fie reprezentate în mod unitar şi coerent. În consecinţă, atât accesul salariaţilor la procedura de încadrare în condiţii speciale, cât şi accesul la justiţie s-au realizat indirect, prin intermediul reprezentanţilor. Curtea observă însă că analizarea constituţionalităţii acestei reglementări ar reprezenta o depăşire a competenţelor instanţei de contencios constituţional care, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“ Or, Curtea observă că dispoziţiile de lege care reglementează accesul la justiţie al salariaţilor în cadrul procedurii privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale fac parte integrantă din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, act de reglementare secundară, şi nu din dispoziţiile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 226/2006 sau ale Legii nr. 263/2010, criticate, de asemenea, în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nu pot forma obiect al analizei de constituţionalitate. Acesta este motivul pentru care această din urmă critică, raportată la prevederile art. 21 din Constituţie, precum şi celelalte critici de neconstituţionalitate care privesc dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 sunt inadmisibile. 33. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea constată că autorii excepţiei invocă situaţii diferite rezultând dintr-o interpretare şi aplicare diferite a textelor de lege de către instanţele de judecată. Or, Curtea apreciază că aceasta relevă o problemă de aplicare a legii, soluţionată, de altfel, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, în sensul mai sus amintit. 34. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Abrudan şi alţii, respectiv de Gheorghe Bogheraş şi alţii în dosarele nr. 2.109/111/2014 şi nr. 2.320/111/2014 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, precum şi de Daniel Bongioianu şi alţii în Dosarul nr. 20.876/3/2015 (număr vechi 2.596/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. (2) alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2-6, art. 9, art. 13 şi art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
