Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (6^1) şi (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 225/2016, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.557D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna Emma Turtoi, şef Serviciu contencios constituţional şi recurs în interesul legii, din cadrul instituţiei Avocatul Poporului, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care menţionează că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în contextul unor numeroase sesizări formulate de persoane fizice, precum şi de asociaţii de proprietari. Cu toate că între momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate şi prezentul termen de judecată Curtea Constituţională a pronunţat două decizii de respingere a unor excepţii de neconstituţionalitate care vizau soluţii legislative similare cu cea criticată în prezenta cauză, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate au un caracter excesiv pentru utilizatorii obligaţi să plătească facturile de utilităţi în termen de 15 zile de la emitere, şi nu de la primire. Acest termen este unul incert, care depinde de o serie de factori subiectivi şi imprevizibili. 4. În continuare, reiterează motivele de neconstituţionalitate cuprinse în excepţia de neconstituţionalitate formulată şi solicită Curţii o eventuală reconsiderare a jurisprudenţei. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că în materia serviciilor de utilităţi publice există o reglementare generală, respectiv Legea nr. 51/2006, criticată în prezenta cauză, şi reglementări speciale, precum Legea nr. 241/2006. Soluţia legislativă cuprinsă în legea specială, potrivit căreia termenul de scadenţă curge de la data emiterii facturii, şi nu de la data primirii acesteia, a fost supusă controlului de constituţionalitate, Curtea constatând constituţionalitatea acesteia prin Decizia nr. 482 din 27 iunie 2017. Astfel, apreciază că soluţia şi considerentele acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Adresa nr. 7.278 din 27 aprilie 2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.290 din 27 aprilie 2017, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi ale art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (6^1) şi (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 225/2016. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, potrivit noii reglementări, utilizatorii serviciilor de utilităţi publice sunt obligaţi să achite facturile în termenul de scadenţă de 15 zile, termen care însă curge de la data emiterii facturilor, iar nu de la data primirii acestora, astfel cum era prevăzut până la adoptarea Legii nr. 225/2016. Raţiunea legiuitorului de a modifica termenul de scadenţă nu reiese din expunerea de motive a Legii nr. 225/2016. 8. Astfel, se arată că în condiţiile în care termenul curge de la data emiterii facturii şi, în plus, factura constituie titlu executoriu, dispoziţiile legale criticate au un caracter excesiv pentru utilizatorii obligaţi să plătească factura în doar 15 zile de la emitere, nu de la primire, termenul instituit fiind unul incert, care depinde de o serie de factori subiectivi, imprevizibili (spre exemplu, operativitatea funcţionării serviciilor de comunicare prin poştă). 9. Norma legală criticată nu respectă cerinţele de calitate a legii, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. 10. Se susţine că este necesară asigurarea unui just echilibru între drepturile patrimoniale ale furnizorilor şi cele ale utilizatorilor de servicii publice, care pot suferi vătămări ca urmare a acestor dispoziţii inechitabile, putând primi factura după împlinirea termenului de scadenţă care curge de la emitere. 11. Aşadar, având în vedere că neachitarea contravalorii facturii în termenul de scadenţă - care curge de la emitere, şi nu de la primire - poate avea consecinţe asupra securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, precum şi asupra patrimoniului utilizatorului, dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 44 din Constituţie. 12. În continuare, se arată că textele legale criticate sunt neconstituţionale şi prin raportare la art. 24 din Legea fundamentală, deoarece nu cuprind nicio normă care să stabilească posibilitatea utilizatorului obligat să plătească o factură ce-i parvine după împlinirea termenului de scadenţă de a-şi exprima poziţia sau opoziţia, de a formula vreo apărare, de a proba faptul că se găseşte în situaţia de a plăti penalităţi pentru o întârziere care nu-i este nicidecum imputabilă. 13. Totodată, este nesocotit şi accesul liber la justiţie al utilizatorului având în vedere că momentul primirii facturii este unul incert, iar momentul de la care curge termenul de scadenţă nu este unul rezonabil, depăşind cadrul constituţional referitor la asigurarea accesului la justiţie. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 15. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Având în vedere că data de facturare este una constantă, utilizatorii serviciilor de utilităţi publice pot manifesta o atitudine proactivă, prin solicitarea datelor cu privire la factură de la furnizorul de utilităţi, fără ca aceasta să fie considerată o sarcină excesivă. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 20, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. (6^1) şi (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 42 alin. (6^1) şi (9): "(6^1) Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu. […](9) Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadenţă privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii.“" 19. Avocatul Poporului susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă art. 7 privind principiul legalităţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în precedent, a analizat o soluţie legislativă similară celei criticate în prezenta cauză, respectiv curgerea termenului de scadenţă de la data emiterii facturii de utilităţi, şi nu de la data primirii acesteia. Instanţa constituţională a analizat acest termen în situaţia facturării serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, serviciu reglementat prin Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, şi a constatat constituţionalitatea acestuia. 21. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 28 septembrie 2017, ale cărei soluţii şi considerente îşi găsesc aplicabilitatea mutatis mutandis şi în prezenta cauză, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, potrivit cărora „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenţă se înscriu pe factură.“ 22. De asemenea, Curtea a observat faptul că, ulterior sesizării sale (la data de 30 iunie 2016), prevederile art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, care prevedeau că „Utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor“, reglementare la care se raporta autoarea excepţiei în susţinerea criticilor formulate, au fost modificate prin Legea nr. 225/2016 în sensul că „Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadenţă privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii“. Aşa fiind, Curtea a constatat că legiuitorul a uniformizat legislaţia aplicabilă pentru toate serviciile de utilităţi publice, fiind exclusă, astfel, orice situaţie derogatorie sau discriminatorie. 23. În continuare, analizând cadrul legislativ în materie, Curtea reţine că atât potrivit Legii nr. 241/2006, reglementare specială, cât şi potrivit Legii nr. 51/2006, reglementare generală, factura se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. 24. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de previzibilitate a normei legale, Curtea observă faptul că în conţinutul ei precizează că data emiterii se înscrie pe factură, iar termenul de scadenţă se calculează de la această dată, astfel încât beneficiarii serviciului comunitar de utilitate publică se pot conforma obligaţiilor rezultate din contractul de furnizare a acestui serviciu. Mai mult, textul legal criticat prevede că factura se emite cel târziu la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată, fiind un element previzibil şi determinat care se caracterizează prin periodicitate şi constanţă, beneficiarul serviciului neputând invoca necunoaşterea acestei date de referinţă. 25. În continuare, Curtea observă faptul că legiuitorul a acordat beneficiarilor serviciului public o perioadă de graţie, de până la 30 de zile de la data scadenţei, la expirarea căreia se aplică penalităţi de întârziere care se datorează cu prima zi după data scadenţei, sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, fără ca valoarea lor totală să depăşească valoarea facturii, şi se constituie venit al operatorului [art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006]. În acest context, Curtea reţine că norma nu este lipsită de precizie, claritate şi previzibilitate, termenele prevăzute de lege fiind suficiente atât pentru comunicarea şi primirea facturii, cât şi pentru achitarea contravalorii acesteia. 26. Astfel cum s-a reţinut şi în paragraful 18 al deciziei amintite, posibilitatea ca emitenţii să nu transmită facturile respective reprezintă doar o situaţie particulară, care poate apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituţionalitate ale textului legal criticat. 27. În acest mod nu se poate vorbi nici despre afectarea dreptului de proprietate privată al utilizatorilor, care au la dispoziţie suficient timp pentru achitarea contravalorii serviciului public, şi nici despre încălcarea dreptului la apărare, îndeplinirea obligaţiei de achitare a facturilor făcându-se în 15 zile de la data emiterii acestora, iar neachitarea în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrăgând penalităţi de întârziere. 28. În fine, Curtea nu poate primi nici critica formulată prin raportare la art. 21 din Constituţie, atât timp cât actul normativ prevede la art. 51 alin. (3) că soluţionarea litigiilor dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanţele competente potrivit legii şi se judecă în procedură de urgenţă. Cererea se introduce la instanţele de judecată în a căror competenţă teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului. Prin urmare, utilizatorii se pot adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile dreptului comun. 29. În acelaşi sens, Curtea mai observă faptul că, potrivit art. 41 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii au dreptul să se adreseze, individual ori colectiv, prin intermediul unor asociaţii reprezentative, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate servicii de utilităţi publice ori instanţelor judecătoreşti, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. 30. În concluzie, Curtea reţine faptul că norma legală criticată este una precisă, clară şi previzibilă şi nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul de apărare sau dreptul de proprietate privată ale utilizatorilor. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 şi al art. 32-33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 42 alin. (6^1) şi (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
