Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) şi ale anexei nr. 1 lit. D pct. 103 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, ale art. 42 alin. (1), ale art. 43 şi ale anexei nr. 1 lit. D din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale art. 48 alin. (1) pct. 8, 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5, ale art. 6, ale art. 10 alin. (1), (3) şi (4) şi ale anexei nr. VII din capitolul II, secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Ilarie Achim în Dosarul nr. 35.817/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.393D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care susţine menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 35.817/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) şi (2) şi ale anexei nr. 1 lit. D pct. 103 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, ale art. 42 alin. (1), ale art. 43 şi ale anexei nr. 1 lit. D din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale art. 48 alin. (1) pct. 8, 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5, ale art. 6, ale art. 10 alin. (1), (3) şi (4) şi ale anexei nr. VII din capitolul II, secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Ilarie Achim într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, prin aplicarea în perioada 2010-2017 a unei valori de referinţă sectorială dintr-un act normativ care a fost abrogat din 1 ianuarie 2010 şi respins de Parlament la 19 martie 2012, prin plafonarea valorii de referinţă sectorială la nivelul anului 2008, pentru faptul că aceasta nu a fost revizuită periodic, nu a fost actualizată în raport cu creşterea estimată a preţurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială şi cu valorile de referinţă sectorială, neţinând seama de priorităţile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum şi de evoluţia salariilor şi valorilor de referinţă din alte sectoare bugetare, fiind încălcat şi pct. 32, „Drepturile personalului din poliţie“, din Codul european de etică al poliţiei, aprobat de Consiliul Europei prin Recomandarea Rec(2001)10, adoptată de Comitetul Miniştrilor al CE la 19 septembrie 2001. Astfel, prin art. 48 alin. (1) pct. 8, 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009, valoarea de referinţă sectorială de 197,3387 lei, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008, Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi Legea nr. 138/1999, a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2010 şi respinsă de Parlament la 19 martie 2012, iar plata poliţiştilor în perioada 2010-2017 s-a efectuat pe baza unei valori de referinţă sectorială abrogate/respinse, care nu mai subzistă şi nu mai are corespondent în legislaţia care a prevăzut-o, fiind încălcat art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Faptul că în perioada 2010-2017 poliţiştii au fost salarizaţi pe baza unei valori de referinţă sectorială abrogate şi respinse de Parlament, valoare ce nu mai are corespondent în actul normativ care a prevăzut-o iniţial, este contrar art. 15 din Constituţie. În perioada 2010-2017, valoarea de referinţă sectorială de 197,3387 lei nu a mai fost consacrată prin legile care au prevăzut-o iniţial, deoarece acestea au fost abrogate/respinse de Parlament. Totodată, sunt încălcate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale. Or, în acest caz s-a decis salarizarea poliţiştilor pe baza unei valori de referinţă sectorială anterioare şi care nu mai avea corespondent în actul normativ care a prevăzut-o iniţial, acesta fiind abrogat/respins. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de aplicare a unei valori de referinţă sectorială şi după abrogarea actului normativ care a prevăzut-o anterior, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil. În acest caz este încălcat şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, cu toate că Legea nr. 138/1999, Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 au fost abrogate din 1 ianuarie 2010, iar Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 a fost şi respinsă prin Legea nr. 49/2012, valoarea de referinţă sectorială care era prevăzută de aceste acte normative abrogate a continuat să fie aplicată în toată perioada 2010-2017, ceea ce este neconstituţional. Actele normative menţionate sunt neconstituţionale, întrucât creează un climat de instabilitate juridică, o stare de incertitudine în privinţa subiectelor de drept vizate şi încalcă principiul previzibilităţii, deoarece nu explică în mod clar, sobru, concis şi nu înlătură orice echivoc. Faptul că valoarea de referinţă sectorială, aplicabilă în cazul autorului excepţiei din 1 octombrie 2008, nu a fost revizuită periodic, nu a fost actualizată în raport cu creşterea estimată a preţurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială şi cu valorile de referinţă sectorială, neţinând seama de priorităţile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum şi de evoluţia salariilor şi a valorilor de referinţă din alte sectoare bugetare, încalcă art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, în cazul magistraţilor, valoarea de referinţă sectorială a cunoscut creşteri însemnate, în aceeaşi perioadă de criză economică, criză care a fost invocată în mod insistent din anul 2009. Chiar şi în condiţiile în care autorul excepţiei, în calitate de fost poliţist, nu se află în aceeaşi situaţie comparabilă cu magistraţii, cărora le-a fost mărită valoarea de referinţă sectorială, instanţa nu poate lăsa nesoluţionată o astfel de cerere, având în vedere faptul că valoarea de referinţă sectorială la care a fost salarizat reclamantul este de la nivelul anului 2008 şi nu a mai fost actualizată/indexată. În acest caz este încălcat principiul încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, principiu care face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se poată bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege, nu şi după ce drepturile au fost abrogate/respinse. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României. Aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 nu s-au aplicat valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ceea ce demonstrează că în cazul autorului excepţiei a continuat să fie aplicată aceeaşi valoare de referinţă sectorială de la nivelul anului 2008. Totodată, în aceeaşi perioadă de timp, în cazul magistraţilor valoarea de referinţă sectorială a fost mărită/indexată de la 291,98 lei, la 347,10 lei, apoi la 371,7 lei şi, respectiv, 405 lei. Este cunoscut faptul că o serie întreagă de drepturi salariale au fost câştigate mai întâi în instanţă de către magistraţi, pentru ca apoi aceste drepturi salariale să fie acordate şi celorlalte categorii de bugetari, un astfel de raţionament fiind valabil şi în cazul dedus judecăţii, nefiind posibil ca pentru plata salariilor poliţiştilor să fie utilizată în perioada 2010-2018 o valoare de referinţă sectorială care este stabilită la nivelul lunii octombrie 2008, care a fost abrogată din 1 ianuarie 2010 şi respinsă de Parlament la 19 martie 2012 şi care nu a fost indexată/majorată, cu toate că în cei 9 ani preţurile de consum au cunoscut creşteri însemnate. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Reţine că reclamantul-autor al excepţiei a făcut trimitere la o serie de drepturi garantate de Constituţie care sunt asigurate prin nivelul de salarizare existent în plată. Totodată, potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege“. Pe de o parte, noţiunea de instituţie sau autoritate publică, din subordinea aceluiaşi ordonator de credite, se referă la subordonarea administrativă şi financiară, neavând relevanţă subordonarea funcţională faţă de autoritatea centrală (paragraful 126 din Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), iar, pe de altă parte, specificul activităţii, al competenţelor şi al atribuţiilor fiecărei autorităţi din cadrul familiei ocupaţionale ordine publică, apărare şi justiţie implică existenţa diferenţelor între nivelurile de salarizare în cadrul instituţiilor. În ceea ce priveşte situaţia magistraţilor, aceasta este diferită de cea a reclamantului, din moment ce pentru familia ocupaţională din care fac parte aceştia au fost recunoscute prin sentinţe ale instanţelor majorările salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, la acestea raportându-se instanţele când au recunoscut dreptul la salarizare la nivel maxim, respectiv majorarea valorii de referinţă sectorială. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 707 din 29 noiembrie 2016. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) şi ale anexei nr. 1 lit. D pct. 103 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 22 iulie 1999, ale art. 42 alin. (1), ale art. 43 şi ale anexei nr. 1 lit. D din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2008, ale art. 48 alin. (1) pct. 8, 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale art. 5, ale art. 6, ale art. 10 alin. (1), (3) şi (4) şi ale anexei nr. VII din capitolul II, secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. 11. Însă, referitor la dispoziţiile cuprinse în anexa nr. 1 lit. D pct. 103 la Legea nr. 138/1999, Curtea observă că autorul excepţiei vizează, în realitate, prevederile cuprinse în anexa nr. 1 lit. D la acest act normativ. Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 5, ale art. 6, ale art. 10 alin. (1), (3) şi (4) şi ale anexei nr. VII din capitolul II, secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea observă că autorul vizează prevederile art. 5 şi ale art. 6 din secţiunea a 2-a a capitolului II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi ale art. 10 alin. (1), (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Referitor la invocarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Curtea observă că autorul vizează, în realitate, prevederile art. 1 alin. (1) şi (4) din acest act normativ. Referitor la invocarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea observă că autorul vizează, de fapt, prevederile art. 1 alin. (1) şi (4) din acest act normativ. 12. Curtea observă, de asemenea, că: prevederile art. 52 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 şi ale anexei nr. 1 lit. D la acelaşi act normativ au fost abrogate de art. 48 alin. (1) pct. 8 din Legea-cadru nr. 330/2009; prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi ale anexei nr. 1 lit. D la acelaşi act normativ au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 330/2009; prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 au fost abrogate de art. 48 alin. (1) pct. 26 din Legea-cadru nr. 330/2009; Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 a fost respinsă prin Legea nr. 49/2012 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 22 martie 2012; prevederile art. 48 alin. (1) pct. 8, 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 au fost abrogate de art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010; Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată de art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017; Legea nr. 285/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată de art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017; prevederile art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au fost abrogate de art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017; prevederile art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate de art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017. 13. Având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, şi faptul că, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, instanţa judecătorească constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) şi ale anexei nr. 1 lit. D din Legea nr. 138/1999, ale art. 42 alin. (1), ale art. 43 şi ale anexei nr. 1 lit. D din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008, ale art. 48 alin. (1) pct. 8, 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 şi ale art. 6 din secţiunea a 2-a a capitolului II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 10 alin. (1), (3) şi (4) din aceeaşi lege, ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 4 din Legea nr. 285/2010, ale art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor Constituţiei cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a muncii, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, prin critica de neconstituţionalitate se susţine că la stabilirea salariilor poliţiştilor (cu consecinţe şi asupra cuantumului pensiei) se are în vedere o valoare de referinţă sectorială care nu s-a mai modificat din anul 2008. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 27 mai 2021). De asemenea, concretizarea politicilor şi măsurilor financiare şi bugetare ale statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, în caz contrar realizându-se o ingerinţă a instanţei de contencios constituţional în atributele puterilor legislativă şi executivă ale statului, ceea ce ar contraveni principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consfinţit de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 16. În acelaşi timp, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat structura inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea, de către autorul excepţiei, a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a statuat că, în condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate, determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. 17. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea observă că susţinerile formulate de autorul excepţiei au un caracter general, vizând, în esenţă, politica legislativă în ceea ce priveşte salarizarea poliţiştilor, într-o perioadă determinată, fără a cuprinde critici specifice şi consistente care să permită o analiză distinctă de constituţionalitate în privinţa fiecăreia dintre prevederile legale invocate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici punctuale de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei şi care va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (a se vedea în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). 18. Aşa fiind, Curtea reţine că, faţă de lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a fiecăreia dintre dispoziţiile legale criticate faţă de normele din Constituţie invocate, nu se poate identifica în mod rezonabil o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1994, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) şi ale anexei nr. 1 lit. D din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, ale art. 42 alin. (1), ale art. 43 şi ale anexei nr. 1 lit. D din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale art. 48 alin. (1) pct. 8, 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5 şi ale art. 6 din secţiunea a 2-a a capitolului II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 alin. (1), (3) şi (4) din aceeaşi lege, ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi ale art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Ilarie Achim în Dosarul nr. 35.817/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
