Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.562/1/2017
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Judecător │- preşedintele Secţiei a │
│Eugenia │II-a civile a Înaltei Curţi│
│Voicheci │de Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica │II-a civilă │
│Duţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ileana │- judecător la Secţia a │
│Izabela │II-a civilă │
│Dolache │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica │II-a civilă │
│Teau │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina│II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a │
│Popa │II-a civilă │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.562/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.794/197/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "1. Dacă noţiunii de «consumator», astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, i se circumscrie şi situaţia persoanei fizice care a achitat integral, voluntar, creditul contractat?2. Dacă, din interpretarea coroborată a art. 6 şi 13 din Legea nr. 193/2000, se poate aprecia că persoana fizică - parte contractantă într-un contract de credit care a încetat prin achitarea integrală voluntară, justifică un interes în solicitarea constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cu consecinţa restituirii prestaţiilor efectuate în baza respectivelor clauze?" Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei au fost depuse raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al B şi cererea de intervenţie voluntară principală de către D şi E. Analizând, cu prioritate, cererea de intervenţie voluntară depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respinge cererea de intervenţie voluntară principală formulată de către D şi E ca inadmisibilă, întrucât normele referitoare la „Alte persoane care pot lua parte la judecată“ cuprinse în cap. II - „Părţile“ al titlului II - „Participanţii la procesul civil“ din cartea I - „Dispoziţii generale“ din Codul de procedură civilă nu sunt compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare reglementate de titlul III al cărţii a II-a din Codul de procedură civilă. Constatând că nu mai sunt alte chestiuni de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 21 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.794/197/2015, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. 2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 mai 2017. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată" III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 4. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 193/2000): "Art. 2 (1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Art. 6 Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Art. 13 (1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale." IV. Expunerea succintă a procesului 5. Prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost modificată ulterior, reclamanta A a chemat-o în judecată pe pârâta B, ale cărei drepturi au fost continuate de C, solicitând instanţei ca, în baza probelor administrate în cauză, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind posibilitatea unităţii bancare de a ajusta/modifica în mod unilateral rata dobânzii, cuprinsă în art. 3 lit. d) din Convenţia de credit nr. /17.10.2008, modificată prin Actul adiţional nr. /20.10.2010, să constate caracterul abuziv al stabilirii DAE în art. 3 lit. e) din convenţia de credit şi actele adiţionale ulterioare fără a avea o justificare procentuală sau valorică în contract, să constate nulitatea absolută a clauzei menţionate în petitul anterior, să o oblige pe pârâtă să restituie sumele percepute abuziv cu titlul de dobândă, în limita diferenţei dintre rata dobânzii curente fixe de 3,99% pe an pentru primele 54 de luni şi de 4,35% pe an + Euribor la 3 luni cuprinsă în oferta de conversie CHF/EURO din 10.05.2013 şi sumele efectiv încasate, începând cu 20.11.2008, să dispună obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantumul dobânzii legale aplicate la sumele menţionate în petitul nr. 3, pentru fiecare rată/plată în parte, de la momentul încasării lor şi până la data plăţii lor efective, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc cuprinsă în art. 5.1 lit. a) din convenţie şi a clauzei privind comisionul de administrare credit, în realitate acelaşi comision de risc deghizat sub o altă denumire cuprinsă în art. 5.1 lit. a) din Actul adiţional nr. 1/20.10.2010, să o oblige pe pârâtă să restituie sumele percepute abuziv cu titlul de comision de risc, respectiv comision de administrare credit în baza clauzei ce va fi declarată nulă absolut începând cu data de 20.11.2008, să dispună obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantumul dobânzii legale aplicate la sumele menţionate în petitul nr. 3, pentru fiecare plată în parte, de la momentul încasării lor şi până la data restituirii lor efective, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare garanţii, cuprinsă în art. 5.1 lit. d din convenţie, să o oblige pe pârâtă să restituie sumele percepute abuziv cu titlul de comision de administrare garanţii, în baza clauzei ce va fi declarată nulă absolut, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind costurile suplimentare, cuprinse în art. 10.1 şi art. 10.2 din condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. 0167180 din 7.10.2008, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 3.5, 3.10 şi 3.11 din condiţiile generale ale convenţiei privind comisionul de risc, comisionul de administrare garanţii şi posibilitatea băncii de a modifica DAE în funcţie de modificarea ratei dobânzii sau a costurilor suplimentare menţionate anterior şi să dispună modificarea convenţiei de credit prin eliminarea clauzelor abuzive. 6. În motivare, reclamanta a invocat caracterul abuziv, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, al clauzelor individualizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, susţinând calitatea sa de consumator, astfel cum noţiunea este definită de art. 2 din aceeaşi lege, precum şi sancţiunea care intervine în cazul constatării clauzelor abuzive din contractele de credit, prin raportare la dispoziţiile art. 6 din lege. 7. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate, apreciind că sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv clauzele privitoare la preţul contractului, că au fost negociate de părţi clauzele supuse analizei instanţei de judecată şi că toate costurile creditării au fost incluse în DAE şi au fost aduse la cunoştinţa clientului. De asemenea a mai arătat că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar comportamentul băncii nu poate fi calificat ca fiind unul contrar cerinţelor bunei-credinţe. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 5.844 din 1.06.2016, Judecătoria Braşov a admis în parte cererea formulată de reclamantă, constatând caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. a) din condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. 0167180/17.10.2008 şi a clauzei cuprinse în art. 3.5 din condiţiile generale ale aceleiaşi convenţii, a clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. a) din actul adiţional la convenţia de credit şi a clauzei cuprinse în art. 10.2 din condiţiile generale ale convenţiei de credit, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 980,64 CHF reprezentând comisionul de administrare încasat pentru perioada 6.09.2010-14.05.2013 şi a sumei de 2455,95 CHF reprezentând comisionul de risc încasat şi a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. 9. Împotriva aceste hotărâri a formulat apel pârâta C, solicitând anularea sentinţei şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a excepţiei lipsei de interes, toate motivate de faptul că între părţi nu mai există un raport juridic de drept substanţial deoarece creditul a fost rambursat la 7.08.2013, iar dispoziţiile din Legea nr. 193/2000 se aplică doar unui contract în derulare, astfel cum rezultă din interpretarea art. 6, 7,12 şi 13 din acest act normativ. Cu privire la fondul cauzei a susţinut netemeinicia argumentelor instanţei de fond cu privire la modul de redactare a clauzelor privind comisionul de risc şi a celorlalte clauze analizate şi constatate ca fiind abuzive. V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 10. În conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, motivat de faptul că: - de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 2, 6 şi 13 din Legea nr. 193/2000 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât va stabili dacă textele legale invocate pot fi interpretate în sensul că are sau nu calitate de consumator persoana fizică ce a achitat integral, voluntar, debitul decurgând dintr-un contract de credit încheiat cu o bancă şi dacă respectiva persoană justifică un interes în solicitarea constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cu consecinţa restituirii prestaţiilor efectuate în baza respectivelor clauze după încetarea contractului prin achitare voluntară; – problemele de drept enunţate sunt noi, deoarece, chiar dacă această chestiune de drept priveşte un act normativ intrat în vigoare cu mult timp în urmă, nu există un număr semnificativ de hotărâri prin care să fi fost soluţionată în mod diferit şi constant problema de drept, pentru a se putea discuta despre necesitatea unui recurs în interesul legii. Aşa fiind, se impune să se apeleze la mecanismul de unificare a practicii judiciare prin hotărâre prealabilă, pentru a se evita pronunţarea unor decizii în care aceleaşi drepturi invocate de părţi să fie soluţionate în mod diferit; – problemele de drept nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 21 aprilie 2017. VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 11. Instanţa de sesizare a considerat că, în prezenta cauză, nu se poate face abstracţie de definiţia dată noţiunii de „consumator“ de textul art. 2 din Legea nr. 193/2000, prin raportare la contractul încheiat de un profesionist şi o persoană fizică, dar nici de efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit, respectiv de faptul că se constată nulitatea absolută a respectivelor clauze cu consecinţa înlăturării lor din contract şi restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestora. 12. Or, pe de o parte nulitatea care intervine în cauză este nulitatea absolută, ce poate fi invocată oricând, deci şi după încheierea contractului prin restituirea creditului, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 6 şi 13 din Legea nr. 193/2000 fac vorbire despre derularea în continuare a contractului, fără clauzele constatate abuzive, iar, în cazul în care contractul este încheiat, nu se mai pune problema derulării în continuare a acestuia. 13. De aceea, s-a apreciat că dezlegarea prezentei probleme de drept trebuie să fie dată şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei, consacrat ca atare în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Beian c. României). VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 14. C a susţinut că cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este admisibilă, deoarece se pune problema aplicării unei legi care a fost promulgată încă din anul 2000, deci nu mai prezintă element de noutate, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin mai multe hotărâri asupra dispoziţiilor din această lege. 15. A a învederat că practica este constantă în sensul aplicării dispoziţiilor din Legea nr. 193/2000 şi contractelor în care creditul a fost restituit, astfel că nu se impune solicitarea de noi lămuriri instanţei supreme. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 16. În jurisprudenţa instanţelor s-au conturat următoarele puncte de vedere: Într-o opinie s-a apreciat că noţiunii de „consumator“, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, i se circumscrie şi situaţia persoanei fizice care a achitat integral, voluntar, creditul contractat, iar din interpretarea coroborată a art. 6 şi art. 13 din Legea nr. 193/2000 se poate considera că persoana fizică, parte contractantă într-un contract de credit care a încetat prin achitarea integrală voluntară, justifică un interes în solicitarea constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cu consecinţa restituirii prestaţiilor efectuate în baza respectivelor clauze. Într-o altă opinie s-a considerat că se impune respingerea acţiunii având ca obiect constatarea existenţei unor clauze abuzive într-un contract de credit care încetează prin rambursarea anticipată a creditului, deoarece încetând convenţia de credit, este exclusă posibilitatea instanţei de judecată de a aprecia cu privire la înlăturarea clauzelor contractuale alegate ca fiind abuzive şi continuarea contractului în această modalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 17. Prin deciziile nr. 4.343 din 5 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.439/99/2011/a1, nr. 1.453 din 10 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 234/2/2013/a1, şi nr. 760 din 27 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.757/1371/2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că nulitatea absolută este consecinţa juridică a constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale. X. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 18. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 321/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, iar prin deciziile nr. 245/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 546 din 20 iulie 2016, nr. 353/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 21 octombrie 2016 şi nr. 214/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 18 iulie 2017 a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 193/2000. XI. Raportul asupra chestiunii de drept 19. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 20. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflată în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 21. Verificând condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate în cauză de Tribunalul Braşov, se constată că acestea nu sunt întrunite cumulativ, nefiind îndeplinite, în principal, condiţia referitoare la caracterul de noutate a chestiunii de drept şi cea privitoare la necesitatea lămuririi acestei chestiuni de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei. 22. Cu prioritate, se constată faptul că sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat în curs de judecată pe rolul Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care, în raport cu data pronunţării încheierii, era instanţa care soluţiona în mod definitiv cauza. 23. În ceea ce priveşte cerinţa „noutăţii“ chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se subliniază că aceasta nu are un conţinut legal, dar asupra sa s-a statuat deja în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 3/2014, Decizia nr. 4/2014, Decizia nr. 13/2015, Decizia nr. 14/2015 sau Decizia nr. 16/2016). 24. S-a reţinut că noţiunea de „noutate“ a chestiunii de drept trebuie raportată la caracterul relativ recent al actului normativ sau al prevederilor cuprinse în acesta, la doctrina juridică, chiar privitoare la un act normativ anterior având conţinut similar chestiunii de drept avansate sau la faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. 25. Cerinţa noutăţii este, aşadar, îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, dacă instanţele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. 26. Caracterul de noutate se pierde, însă, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor în urma unei interpretări adecvate, iar conturarea unor opinii jurisprudenţiale diferite nu poate constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. Aşadar, în situaţia în care ar exista un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare ar fi cel cu funcţie de reglare, recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă. 27. Din acest punct de vedere, cerinţa legală a noutăţii constituie unul dintre elementele de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori). 28. În speţă, condiţia noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită, faţă de împrejurarea că, din studierea răspunsurilor formulate de curţile de apel cu privire la chestiunea de drept supusă analizei şi a hotărârilor judecătoreşti înaintate, se constată că practica judiciară a analizat aspectele subsumate întrebărilor formulate, rezultând şi soluţii definitive/irevocabile diferite la nivel naţional. 29. De altfel, chiar autorul sesizării a subliniat caracterul neunitar al practicii instanţelor la nivel naţional. 30. Prin urmare, în prezent, procedura hotărârii prealabile nu îşi mai poate atinge scopul legal, acela de eliminare a riscului apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esenţiale şi controversate, acesta fiind deja produs. 31. Analiza repetată a acestor aspecte în practica judiciară evidenţiază totodată şi lipsa unei dificultăţi speciale a chestiunilor de drept avansate, suficient de mare pentru a fi supusă atenţiei instanţei supreme în detrimentul atribuţiilor instanţelor de fond în interpretarea şi aplicarea corespunzătoare a normelor de drept într-o cauză pendinte. 32. Totodată, se constată ca nefiind îndeplinită nici cerinţa ca, de lămurirea acestei chestiuni de drept, să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. 33. Simpla menţiune a instanţei de apel privitoare la necesitatea acestor lămuriri pentru soluţionarea în fond a cauzei sau faptul că aspecte similare au fost analizate de alte instanţe drept probleme de fond nu înlătură cadrul procesual în care aceste chestiuni de drept au fost invocate de parte în cauza de faţă. De altfel, privitor la fondul litigiului, apelanta a invocat motive străine chestiunilor de drept deduse spre analiză şi nu rezultă invocarea din oficiu a altor motive, după cum nu se poate reţine nici că, în susţinerea excepţiilor invocate în apel, s-a contestat calitatea de „consumator“ a reclamantei exclusiv în raport cu împrejurarea că nu mai există un contract de credit în derulare. 34. Modalitatea diferită în care argumente similare celor invocate în susţinerea excepţiilor procesuale au fost valorificate de instanţele de judecată conduce şi la concluzia neclarităţii întrebărilor formulate de instanţa de sesizare. În aceste condiţii revenea Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie competenţa de apreciere asupra pertinenţei întrebării şi necesităţii pronunţării unei hotărâri prealabile în raport cu aspectele concrete ale cauzei, astfel cum i-au fost evidenţiate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.794/197/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "1. Dacă noţiunii de «consumator», astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, i se circumscrie şi situaţia persoanei fizice care a achitat integral, voluntar, creditul contractat?2. Dacă, din interpretarea coroborată a art. 6 şi 13 din Legea nr. 193/2000, se poate aprecia că persoana fizică - parte contractantă într-un contract de credit care a încetat prin achitarea integrală voluntară, justifică un interes în solicitarea constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cu consecinţa restituirii prestaţiilor efectuate în baza respectivelor clauze?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 6 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE EUGENIA VOICHECI Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
