Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.118/1/2020
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele│
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I│
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I│
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I│
│Popoiag │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I│
│Puşcaşiu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a│
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a│
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona Magdalena│- judecător la Secţia │
│Baciu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia │
│Măiereanu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Nicolae │- judecător la Secţia │
│Gabriel Ionaş │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia │
│Dinu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.118/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.424/89/2018*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere la raport; Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept prin care a prezentat o opinie concordantă cu cea a judecătorilor-raportori. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 2 noiembrie 2020, în Dosarul nr. 2.424/89/2018*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, este inclus personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017? II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) "ART. 31 (...) (2) Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz. (...)" ART. 36 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38.“ (...) ART. 39 (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (2) În situaţia în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.“ (...) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 30 octombrie 2019, cu nr. 2.424/89/2018*, mai mulţi reclamanţi au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui: a) anularea actelor administrative reprezentate de ordinele/deciziile privind stabilirea drepturilor lor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2018; b) obligarea pârâtului la emiterea în favoarea reclamanţilor a unor noi ordine/decizii de stabilire a drepturilor salariale la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi şi altor inspectorate teritoriale de muncă; c) obligarea pârâtului la recalcularea şi plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi şi altor inspectorate teritoriale de muncă, cuvenite începând cu 1 ianuarie 2018, şi drepturile salariale achitate efectiv; d) actualizarea diferenţelor salariale cu indicele de inflaţie până la data plăţii. 10. În motivare, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui şi că au înaintat pârâtului o plângere prealabilă pentru a pune în aplicare dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. 11. Pârâtul a transmis reclamanţilor un răspuns în care a menţionat că, pentru personalul care era angajat în instituţii publice la data de 1 iulie 2017, s-a făcut reîncadrarea pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă avute, dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiindu-le aplicabile în situaţia în care ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 12. Reclamanţii au susţinut că dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi personalului care era angajat în instituţii publice la data de 1 iulie 2017. Aceste dispoziţii enumeră limitativ categoriile de personal cărora li se aplică noţiunea de similar în plată, respectiv pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale. 13. Prin urmare, sunt trei categorii de personal cărora li se aplică noţiunea de similar în plată, în aceste categorii regăsindu-se şi reclamanţii, şi anume în categoria „personalului numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel“. 14. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), şi cele ale art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. 15. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că nu a putut emite noi decizii prin care să stabilească o salarizare la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi sau din cadrul celorlalte inspectorate teritoriale de muncă, începând cu 1 ianuarie 2018. 16. În acest sens, a subliniat că Inspecţia Muncii i-a comunicat un punct de vedere potrivit căruia, pentru personalul care era angajat în instituţii publice la data de 1 iulie 2017, s-a făcut reîncadrarea pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă avute, conform art. 36 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu stabilirea salariilor de bază potrivit art. 38 din aceeaşi lege, astfel că aceste categorii de personal nu intră sub incidenţa art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 17. Prin Sentinţa civilă nr. 126/CA/2020 din 18 martie 2020, Tribunalul Vaslui a admis în parte acţiunea; a anulat deciziile de salarizare; l-a obligat pe pârât să emită noi decizii de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor pentru anul 2018, în conformitate cu art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii şi condiţii similare, respectiv cel din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi/alte inspectorate cu încadrarea în limita maximă prevăzută de art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege pentru salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, iar pentru sporuri în limita maximă prevăzută la art. 25 din acelaşi act normativ; l-a obligat pe pârât să calculeze şi să plătească reclamanţilor drepturile salariale reprezentând diferenţa dintre salariile la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi/altor inspectorate pentru funcţii similare începând cu data de 1 ianuarie 2018, actualizate cu indicele de inflaţie. 18. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a evocat dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, după care a constatat că salariile de bază de la nivelul altor inspectorate teritoriale de muncă sunt mai mari pentru aceleaşi funcţii, grade, clase, gradaţii, nivel de studii decât salariile stabilite prin deciziile contestate. 19. A mai reţinut că diferenţele salariale au la bază existenţa unor hotărâri judecătoreşti favorabile unor funcţionari publici din cadrul altor inspectorate teritoriale de muncă. 20. În acest context, tribunalul a dat eficienţă Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a reţinut că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. 21. Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. 22. În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. 23. Astfel, chiar dacă ar fi admis cererile de stabilire a salariilor la nivelul maxim în plată în cadrul altor inspectorate teritoriale de muncă, recurentul a subliniat că nu ar fi avut buget pentru plata acestora, deoarece are calitatea de ordonator terţiar de credite. 24. Intimaţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză. 25. Prin Încheierea din 19 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.424/89/2018*, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii recursului. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 26. Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 27. În acest sens, a arătat că de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, aceste dispoziţii constituind temeiul de drept al acţiunii. 28. Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia. 29. Aspectele ce fac obiectul sesizării sunt noi, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind susceptibile să genereze practică neunitară în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017. 30. Instanţa de sesizare a mai arătat că problema de drept ce face obiectul sesizării prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme pentru a preîntâmpina apariţia practicii judiciare neunitare determinate de modificarea frecventă a legislaţiei în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, astfel încât condiţia noutăţii este suficient de bine caracterizată şi permite declararea ca admisibilă a sesizării. 31. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificate la data sesizării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 32. Părţile nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 33. Membrii completului de judecată al instanţei de sesizare au exprimat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 34. Astfel, într-o opinie s-a apreciat că prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot fi aplicate personalului din sectorul bugetar numit/încadrat anterior datei de 1 iulie 2017 pentru perioada ulterioară datei de 30 iunie 2017. 35. În acest sens, s-a arătat că, la data de 1 iulie 2017, prin Legea-cadru nr. 153/2017 au fost abrogate dispoziţiile care reglementau salarizarea la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare. În consecinţă, nu mai există un temei de drept pentru admiterea cererii pentru perioada ulterioară datei de 30 iunie 2017. 36. Modalitatea de stabilire a salariului personalului plătit din fonduri publice a fost reglementată prin norme tranzitorii care fac referire la salariile de bază (salariile de funcţie) şi sporurile aflate în plată la data de 30 iunie 2017. Or, salariul personalului reîncadrat trebuia stabilit şi plătit până la data de 30 iunie 2017 prin aplicarea principiului salarizării la nivelul maxim din cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar. 37. Dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, alin. (4) făcând trimitere la alin. (1) al art. 39, care se referă doar la personalul nou-încadrat, personalul numit/încadrat şi cel promovat, astfel că personalului reîncadrat conform art. 36 nu i se aplică alin. (4) al art. 39 din aceeaşi lege. 38. Raţiunea pentru care personalul reîncadrat nu este inclus în enumerarea de la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 constă în aceea că legiuitorul a considerat că, la data de 1 iulie 2017, ca efect al aplicării dispoziţiilor legale anterioare privind stabilirea salariilor la acelaşi nivel pentru funcţii similare, nu existau în plată diferenţe de salarizare pentru funcţii similare. 39. În cazul în care voinţa legiuitorului ar fi fost ca şi personalului reîncadrat să i se aplice alin. (1) al art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, ar fi prevăzut explicit aceasta în conţinutul normei, ceea ce ar fi făcut inutilă reglementarea de la art. 38 privind aplicarea etapizată a legii. 40. Prin urmare, personalul reîncadrat în baza art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate fi inclus în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege. 41. Într-o altă opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi personalului reîncadrat în temeiul art. 36 din acelaşi act normativ. 42. În acest sens, s-a arătat că personalul plătit din fonduri publice, reîncadrat în baza art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017, aflat în activitate la data de 30 iunie 2017, nu îşi pierde calitatea de personal numit/încadrat ca urmare a operaţiunii de reîncadrare. 43. În concret, reîncadrarea se realizează prin numirea/încadrarea personalului pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. 44. Reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice înseamnă, conform art. 31 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, încadrarea personalului pe funcţii, grade sau trepte profesionale potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz. 45. Aşadar, reîncadrarea la care se referă art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are ca efect schimbarea calităţii personalului din numit sau încadrat, după caz, în personal reîncadrat. În consecinţă, după realizarea acestei operaţiuni, cei reîncadraţi îşi păstrează calitatea obţinută, în condiţiile legii, de personal numit/încadrat şi nu se transformă într-un nou tip de personal, „reîncadrat“. 46. Dispoziţiile art. 36 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu exclud aplicarea celor de la art. 39 alin. (1) şi (4) din aceeaşi lege, ci se completează cu acestea din urmă. Astfel, din analiza art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că, la data de 1 iulie 2017, personalului numit/încadrat ca urmare a reîncadrării pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, i se stabileşte salariul potrivit art. 38, de regulă, cu menţinerea în plată a nivelului salarial avut în luna iunie 2017. 47. La stabilirea nivelului salarial trebuie însă să se ţină seama atât de dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi de cele ale art. 39 alin. (4) din aceeaşi lege. 48. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a înlătura inechităţile de salarizare diferită pentru funcţii similare pentru tot personalul plătit din fonduri publice, nu numai pentru cel nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat după data de 1 iulie 2017, în accepţiunea restrânsă a acestor termeni, şi cel promovat, astfel încât a prevăzut expres reguli care să asigure respectarea principiului nediscriminării, reglementat la art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017. 49. Prin urmare, personalul numit/încadrat la care se referă art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează personalul numit/încadrat anterior datei de 1 iulie 2017. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 50. Curţile de Apel Constanţa, Piteşti şi Ploieşti au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 51. Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Suceava, Timişoara şi Târgu Mureş au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 52. Curţile de Apel Bacău, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Suceava şi Târgu Mureş au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 53. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii. 54. Într-o primă opinie, s-a apreciat că în categoria „personalului numit/încadrat“ la care se referă art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din aceeaşi lege (Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal). 55. În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice înseamnă, conform art. 31 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, încadrarea personalului pe funcţii, grade sau trepte profesionale potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate. Astfel, reîncadrarea la care se referă art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are ca efect schimbarea calităţii personalului din numit sau încadrat, după caz, în personal reîncadrat. Dacă s-ar interpreta în mod restrictiv termenii „numit/încadrat“ s-ar ajunge la inechităţi mai mari decât cele din prezent în care persoane nou-încadrate, cărora li se aplică art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, ar avea un salariu mai mare decât personalul reîncadrat pe funcţie identică, care are o vechime mai mare. 56. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că în categoria „personalului numit/încadrat“ la care se referă art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din aceeaşi lege (Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Vaslui). 57. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că alin. (4) al art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 face trimitere la alin. (1) al aceluiaşi articol care se referă doar la personalul nou-încadrat, personalul numit/încadrat şi cel promovat, astfel că personalului reîncadrat conform art. 36 nu i se aplică dispoziţiile art. 39 alin. (4) din aceeaşi lege. Raţiunea pentru care personalul reîncadrat nu este inclus în enumerarea de la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 constă în aceea că legiuitorul a considerat că, la data de 1 iulie 2017, nu existau în plată diferenţe de salarizare pentru funcţii similare. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca şi personalului reîncadrat să i se aplice dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, ar fi prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul normei. 58. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: - Decizia nr. 2.125 din 14 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor instituţiilor sau autorităţilor publice subordonate, fără a distinge între veniturile stabilite prin lege şi cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti; – Decizia nr. 2.243 din 6 decembrie 2018, prin care Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, din modul de redactare a art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că acest text de lege se aplică inclusiv personalului deja numit, nu doar celui nou-încadrat; – Decizia nr. 65 din 22 ianuarie 2019, prin care Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că în vreme ce alin. (1) al art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează situaţia salariilor personalului nou-încadrat/numit şi a celui promovat în funcţii sau grade/trepte profesionale, alin. (4) al aceluiaşi articol acoperă situaţia celorlalte salarii aflate în plată în cadrul instituţiilor aflate la acelaşi nivel de subordonare; – Decizia nr. 133 din 5 februarie 2019, prin care Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 36,art. 38 şi art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu trebuie să ignore Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a statuat că trebuie înlăturate inechităţile salariale dintre funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii prin egalizarea acestora la nivelul maxim, iar acest nivel trebuie să includă şi drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive; – Decizia nr. 117/CA/2019-R din 13 februarie 2019, prin care Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că art. 38 trebuie coroborat cu art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că, pentru personalul încadrat în aceeaşi instituţie sau autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat, şi anume la nivelul maxim aflat în plată din cadrul acestor instituţii/autorităţi publice subordonate aceluiaşi ordonator de credite; – Decizia nr. 724 din 22 mai 2019, prin care Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că norma de la art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu prevede nicio excludere de la aplicarea nivelului maxim de salarizare pentru persoanele aflate la acelaşi nivel de încadrare salarială din perspectiva vechimii în muncă sau a obligaţiilor stabilite prin fişa postului ori a determinării salariului în plată ca urmare a aplicării unei hotărâri judecătoreşti; – Decizia nr. 16/R din 17 ianuarie 2020, prin care Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează întregul personal salarizat potrivit acestei legi, dat fiind că odată cu intrarea sa în vigoare are loc reîncadrarea întregului personal salarizat, conform art. 36 din acelaşi act normativ; – Decizia civilă nr. 102 din 4 februarie 2020, prin care Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că personalul care, la data de 1 iulie 2017, deţinea o anumită funcţie publică, numit/încadrat în aceeaşi instituţie sau autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel cu cele la care se referă art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, beneficiază de prevederile acestui text de lege, alături de personalul nou-încadrat şi de personalul promovat în alte funcţii sau grade/trepte profesionale; – Decizia nr. 206/2020 din 5 februarie 2020, prin care Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, dacă pentru personalul nou-încadrat sau promovat salarizarea se stabileşte la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor instituţiilor sau autorităţilor publice subordonate, cu atât mai mult trebuie să beneficieze de acest nivel funcţionarii încadraţi sau promovaţi anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017; – Decizia nr. 252 din 29 mai 2020, prin care Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor instituţiilor sau autorităţilor publice subordonate, fără a distinge între veniturile stabilite prin lege şi cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti; – Decizia nr. 1.593 din 25 iunie 2020 şi Decizia nr. 1.680 din 30 iunie 2020, prin care Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a apreciat că egalizarea diferenţelor existente în sistemul de salarizare nu va fi făcută doar conform art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, de vreme ce art. 39 din acelaşi act normativ are ca obiect de reglementare tocmai aplicarea tranzitorie a legii, şi anume intervalul de timp stabilit până la aplicarea integrală a acestei legi; – Decizia civilă nr. 933 din 8 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu vizează doar personalul nou-încadrat în cadrul instituţiilor/autorităţilor publice, ci şi personalul în privinţa căruia, în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, a fost realizată o reîncadrare prin raportare la prevederile art. 38 din acelaşi act normativ; – Decizia civilă nr. 240/2020 din 9 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei prin care prima instanţă a reţinut că ipoteza în care alin. (1) al art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 are sens este aceea că angajaţii având aceeaşi funcţie şi aceeaşi gradaţie trebuie să aibă acelaşi salariu în virtutea principiilor nediscriminării şi egalităţii, precum şi a reîncadrării făcute la intrarea în vigoare a legii, potrivit art. 36 din acelaşi act normativ; – Decizia nr. 275/2020 din 14 iulie 2020 şi Decizia nr. 433/2020 din 13 octombrie 2020, prin care Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a reţinut că, din interpretarea gramaticală şi teleologică a art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare al tuturor salariaţilor se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice subordonate; – Decizia nr. 554/R/2020 din 22 septembrie 2020, prin care Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a apreciat că prin stabilirea unor niveluri salariale diferite pentru funcţionarii publici care ocupă aceeaşi funcţie se încalcă principiul egalităţii, astfel că prima instanţă a apreciat în mod just că sunt incidente dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. 59. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: - Decizia civilă nr. 374 din 25 ianuarie 2019, prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează situaţia personalului nou-încadrat, personalului numit/încadrat în aceeaşi instituţie sau autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, personalului promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, nefiind astfel aplicabil intimatului căruia drepturile salariale i-au fost calculate conform art. 36 şi art. 38 alin. (3) lit. a) din aceeaşi lege; – Decizia nr. 334 din 21 iunie 2019, prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că pentru situaţia personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii este incident art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, în timp ce art. 39 din aceeaşi lege este aplicabil doar pentru situaţia persoanelor nou-angajate sau celor care, deşi angajate în aceeaşi instituţie ori autoritate publică, nu îşi mai desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi în raport cu care nu se mai poate stabili salariul de referinţă din luna decembrie 2017; – Decizia nr. 669/2019 din 9 octombrie 2019, Decizia civilă nr. 37/2020 din 21 ianuarie 2020 şi Decizia nr. 157/2020 din 12 martie 2020, prin care Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că sfera de aplicare a art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 este distinctă de cea a art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ; – Decizia nr. 852 din 10 iunie 2020, prin care Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează personalul nou-încadrat, personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie sau autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale după data de 1 iulie 2017, nu şi personalul care era angajat la data de 1 iulie 2017, pentru care reîncadrarea s-a făcut conform art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege; – Decizia nr. 363 din 16 iunie 2020, prin care Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu vizează personalul reîncadrat, ci personalul al cărui raport de serviciu s-a născut sau a suferit modificări, respectiv personalul nou-încadrat, personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie sau autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel şi personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale; – Decizia nr. 384/2020 din 21 septembrie 2020, prin care Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a apreciat că sfera de aplicare a art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 este distinctă de cea a art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ. 60. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 61. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie, Curtea Constituţională a reţinut că: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.“ IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 62. Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“ 63. Prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor Notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII aLegii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1),alin. (2) lit. a),alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, a stabilit că: majorarea salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate. În considerentele de la paragrafele 83-84 din această decizie s-au reţinut următoarele: „Interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a dispoziţiilor art. 38 alin. (2), (3), (4) şi (6) privind aplicarea etapizată a legii, mai sus prezentate, impune concluzia că majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, prevăzută de dispoziţiile Notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcţionarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, nu poate fi acordată de la momentul intrării în vigoare a legii, 1 iulie 2017 până la sfârşitul anului 2017 sau pentru anul 2018, pentru că s-ar încălca prevederile art. 38 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind menţinerea în plată a drepturilor salariale în anul 2017 la nivelul celor din luna iunie 2017, precum şi prevederile art. 38 alin. (3) din acelaşi act normativ, care determină majorarea în anul 2018 a drepturilor salariale avute în luna decembrie 2017 cu un procent de 25%. Această majorare va deveni aplicabilă şi va fi acordată în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, anexă prin care se instituie majorarea de 15%, începând cu anul 2019, în condiţiile detaliate prin art. 38 alin. (4) din actul normativ menţionat. În mod excepţional, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit prezentei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ X. Opinia Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 64. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din aceeaşi lege. 65. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că printre principiile sistemului de salarizare se regăsesc principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, precum şi principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, principii aflate într-o legătură indisolubilă. 66. Or, dispoziţiile legale ce prezintă relevanţă pentru lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării trebuie interpretate în acord cu principiile menţionate anterior. 67. De altfel, noua reglementare în materie de salarizare are ca finalitate înlăturarea diferenţelor salariale existente între funcţionarii publici aflaţi în situaţii similare. 68. S-a mai arătat că art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost edictat pentru punerea în acord a situaţiei personalului aflat în funcţie la data intrării în vigoare a noii legi cu prevederile acesteia, stabilindu-se, prin trimiterea la art. 38 din aceeaşi lege, măsura de protecţie împotriva unor eventuale diminuări ale drepturilor salariale avute la momentul intervenirii schimbării legislative. 69. Norma de la art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu exclude sub nicio formă aplicarea art. 39 din acelaşi act normativ, care vizează asigurarea nivelului maxim de salarizare pentru funcţiile similare din cadrul autorităţilor/instituţiilor publice aflate în domeniul de reglementare al acestei legi. 70. Ca atare, s-a apreciat că sfera de aplicare a art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 acoperă toate categoriile de personal aflate în aceeaşi instituţie sau autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, indiferent dacă momentul numirii, încadrării sau promovării se situează anterior sau ulterior datei de 1 iulie 2017. XI. Raportul asupra chestiunii de drept 71. Judecătorii raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă şi că în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XII.1. Asupra admisibilităţii sesizării 72. Prealabil analizei în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 73. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 74. Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 75. Verificarea admisibilităţii sesizării relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 76. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, titulara sesizării, învestită cu soluţionarea recursului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă. Aşadar, împotriva modului de soluţionare a contestaţiei la actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, reclamanţii s-au adresat instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 37 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea tribunalului este supusă numai recursului. Cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să o soluţioneze, iar sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 77. În privinţa condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 78. În acelaşi sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. 79. Astfel, există o deosebire esenţială între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii: în primul caz, se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în al doilea caz, se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. 80. Referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. 81. În acelaşi timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 82. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent dacă cererea va fi admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii. 83. Din această perspectivă se poate observa că sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă salarizarea la nivelul de salarizare pentru funcţii similare, până la aplicarea integrală a prevederilor acestei legi, vizează şi personalul încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică anterior datei de 1 iulie 2017 reprezintă o chestiune de drept reală. Dificultatea problemei de drept rezidă în interpretarea diferită sau contradictorie a textului de lege sus- arătat, în potenţialul acesteia de a genera practică judiciară neunitară. 84. De asemenea este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Ea este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. 85. În aceste condiţii, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, trebuie plecat de la următoarele premise: - asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare; – evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii. 86. Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă. 87. În cazul de faţă, examenul jurisprudenţial efectuat relevă că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare, iar analiza deciziilor pronunţate de instanţele judecătoreşti oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă. 88. Aşa fiind, condiţia noutăţii este îndeplinită, devenind actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective. 89. Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile. 90. Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), determinând şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice. XII.2. Asupra fondului sesizării 91. Prin prezenta sesizare se solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, până la aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv de la data intrării acesteia în vigoare, 1 iulie 2017, conform art. 43 din acest act normativ, şi până la începutul anului 2023, salarizarea personalului încadrat anterior datei de 1 iulie 2017 se va realiza la nivelul de salarizare pentru funcţii similare în plată din cadrul instituţiei/autorităţii publice angajatoare sau din instituţii subordonate acestora sau, dimpotrivă, egalizarea la nivelul maxim aflat în plată se va realiza doar pentru personalul nou-încadrat sau promovat în acest interval de timp. 92. Scopul declarat al acestei legi este acela de a stabili un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, prin determinarea domeniului de aplicare, a principiilor generale de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale specifice celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare. 93. Însă, până la aplicarea integrală a prevederilor acestei legi, prin dispoziţii tranzitorii s-a statuat asupra unei aplicări etapizate, în intervalul 1 iulie 2017 şi până la începutul anului 2023. În principiu, prin art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-au delimitat trei perioade. 94. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii [art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017]. 95. O a doua etapă de aplicare a legii a fost cea instituită prin art. 38 alin. (3) lit. a), cu următorul conţinut: „Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“. 96. Cea de-a treia etapă a fost reglementată prin art. 38 alin. (4) din aceeaşi lege, după cum urmează: „În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).“ 97. Acestea au fost însă reglementările de principiu, de la care legiuitorul a înţeles să deroge nu numai prin dispoziţiile iniţiale ale legii, ci şi printr-o multitudine de acte normative ulterioare, stabilind majorări salariale sau acordarea de sporuri, precum şi aplicarea mai accelerată a prevederilor legii de faţă pentru diverse funcţii sau categorii socioprofesionale (funcţii de demnitate publică, personal didactic, personal medico-sanitar ş.a.). 98. Acesta fiind contextul factual şi normativ de punere în aplicare a noului sistem de salarizare a personalului bugetar, sistem deloc diferit de cel anterior, care, prin art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (în prezent abrogată), a instituit tot o aplicare etapizată a legii, drepturile salariale calculându-se prin raportare la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, este inevitabil să se producă aceleaşi inechităţi în materie de salarizare şi discrepanţe rezultate din neaplicarea, în integralitate, a prevederilor noii legi, ca şi sub imperiul legii vechi. Or, în scopul eliminării acestor discrepanţe, care determinau, în esenţă, încălcarea principiului remunerării egale pentru muncă egală, legiuitorul a amendat succesiv vechea lege, prin acte normative ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, cu modificările ulterioare). 99. Valorificând experienţa acumulată din procesul de punere în aplicare a vechii legislaţii, legiuitorul, prin art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, a încercat să se asigure că, pe perioada aplicării tranzitorii a noii legi, vor fi respectate principiile nediscriminării şi egalităţii, în sensul că persoanele aflate în situaţii profesionale identice trebuie să beneficieze de aceleaşi venituri salariale. 100. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acesta este motivul pentru care, ca urmare a analizei istorico-teleologice a contextului legislativ actual, la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări trebuie să se răspundă în sensul primei opinii exprimate de instanţele de judecată, şi anume că în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. 101. Astfel, trebuie avute în vedere interpretarea sistematică a prevederilor supuse prezentei analize, precum şi consacrarea legală a principiului nediscriminării, în cuprinsul art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiu conform căruia se impun eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie. 102. Potrivit art. 39 alin. (1)-(4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea tranzitorie a dispoziţiilor legale în materia drepturilor salariale în sistemul bugetar: "(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.(2) În situaţia în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite.(4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.“(...)" 103. Totodată, se reţine că potrivit art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ: „La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/ vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38.“ 104. Acest text de lege instituie tot o etapă în aplicarea tranzitorie a noii legi, fiind inclus în capitolul IV „Dispoziţii tranzitorii şi finale“, şi are doar scopul de a pune în acord poziţia ocupată de fiecare membru al personalului bugetar cu noile funcţii, grade/trepte profesionale şi gradaţii prevăzute în anexele nr. I-VIII, întrucât, aşa cum s-a mai arătat, nivelul veniturilor salariale nu a fost modificat, ci, pentru majoritatea destinatarilor actului normativ, a rămas cel din luna precedentă. Prin urmare, nu a fost intenţia legiuitorului de a crea o categorie nouă de personal, cea de „personal reîncadrat“, acest termen neavând, de altfel, nicio semnificaţie juridică. 105. Dispoziţiile art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile în situaţia în care există salariaţi în cadrul autorităţilor/instituţiilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, astfel încât în aceste situaţii nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. Noţiunea de funcţie similară, prevăzută de alineatul 1 al art. 39, este cea definită de art. 7 lit. g) din aceeaşi lege, după cum urmează: „funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă“. 106. Coroborând aceste prevederi legale, rezultă fără echivoc că dispoziţiile art. 36 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu exclud aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) şi (4) din aceeaşi lege, ci se completează cu acestea. Astfel, din analiza art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că, la data de 1 iulie 2017, personalului numit/încadrat ca urmare a reîncadrării pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime avute i se stabileşte salariul potrivit art. 38, de regulă, cu menţinerea în plată a nivelului salarial avut în luna iunie 2017. 107. La stabilirea nivelului salarial trebuie însă să se mai ţină seama atât de dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi de cele ale art. 39 alin. (4) din aceeaşi lege, acestea aplicându-se şi pentru personalul care era angajat în instituţii publice la data de 1 iulie 2017. Aceste dispoziţii enumeră limitativ categoriile de personal cărora li se aplică noţiunea de similar în plată, respectiv pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale. Prin urmare, sunt trei categorii de personal cărora li se aplică noţiunea de similar în plată, în aceste categorii regăsindu-se şi cea a „personalului numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel“. 108. Din modul de redactare a art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă clar faptul că acesta se aplică inclusiv personalului deja numit, nu numai celui nou-încadrat. De altfel, din enumerarea realizată de legiuitor nu rezultă că textul de lege i-ar putea exclude pe membrii personalului bugetar încadrat anterior datei intrării în vigoare a legii, din moment ce nu se limitează doar la personalul nou-încadrat, iar atunci când face referire la personalul promovat, o face ca fiind o subcategorie a noţiunii mai largi de „personal numit/încadrat în funcţie în aceeaşi instituţie/autoritate publică.“ 109. Cu privire la noţiunea de încadrare a personalului salarizat potrivit prezentei legi, trebuie menţionat că aceasta echivalează, aşa cum prevede expres art. 31 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu încadrarea personalului pe funcţii, grade sau trepte profesionale potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz. 110. În concret, reîncadrarea se realizează prin numirea/încadrarea personalului pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. 111. Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că reîncadrarea la care se referă art. 36 nu are ca efect schimbarea calităţii personalului din numit sau încadrat, după caz, în personal reîncadrat. În consecinţă, după realizarea acestei operaţiuni, cei reîncadraţi îşi păstrează calitatea obţinută, în condiţiile legii, de personal numit/încadrat şi nu se transformă într-un nou tip de personal, „reîncadrat“. 112. În altă ordine de idei, motivul pentru care legiuitorul a inserat în Legea-cadru nr. 153/2017 articolul 39, având denumirea marginală „Aplicarea tranzitorie“, ce începe cu sintagma „până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi“, nu constă în intenţia de a reglementa situaţia de excepţie a salariaţilor nou-încadraţi sau promovaţi până la aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, ci în aceea de a se asigura că, până la momentul în care diferenţele salariale pentru persoane aflate în situaţii identice se vor exclude în mod natural prin încadrarea în grilele finale de salarizare, există pârghii pentru eliminarea discriminării între persoane aflate în aceeaşi situaţie profesională. Acest articol are ca obiect de reglementare tocmai aplicarea tranzitorie a legii, şi anume intervalul de timp stabilit până la aplicarea integrală a acestui act normativ. 113. Ca atare, intenţia legiuitorului a fost aceea de a înlătura inechităţile de salarizare diferită pentru funcţii similare pentru tot personalul plătit din fonduri publice, nu numai pentru cel nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat după data de 1 iulie 2017, în accepţiunea restrânsă a acestor termeni, şi cel promovat, astfel încât a prevăzut expres reguli care să asigure respectarea principiului nediscriminării, reglementat la art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017. 114. Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează nu numai situaţia personalului nou-încadrat în cadrul instituţiilor/autorităţilor publice sau a personalului promovat după intrarea în vigoare a legii, ci şi personalul în privinţa căruia, în considerarea aplicării prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, a fost realizată o reîncadrare prin raportare la prevederile art. 38 din acelaşi act normativ, în acord cu noile funcţii, grade/trepte profesionale şi gradaţii prevăzute în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 115. De asemenea, aplicarea dispoziţiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu constituie un impediment în aplicarea concomitentă şi a prevederilor art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile în care din nota de fundamentare a adoptării legii respective a rezultat că aceasta a fost determinată de necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, făcându-se vorbire şi de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. 116. Astfel, Curtea Constituţională a apreciat în decizia anterior evocată: „ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/ indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.“ Chiar dacă prin această decizie s-a verificat constituţionalitatea unui text de lege în prezent abrogat, totuşi trebuie observat că instanţa de contencios constituţional a analizat aceeaşi soluţie legislativă a egalizării veniturilor salariale pentru situaţii profesionale identice, astfel că toate considerentele expuse de aceasta trebuie valorificate în procesul de interpretare şi punere în aplicare a textelor de lege ce fac obiectul prezentei sesizări. În acest sens, trebuie avut în vedere că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, nu numai dispozitivul, ci şi considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. 117. Aşadar, a accepta interpretarea restrictivă a textelor de lege în discuţie, interpretare oferită de cea de a doua opinie exprimată în jurisprudenţa analizată, ar echivala cu negarea rolului Curţii Constituţionale, de aşezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală. 118. De asemenea, în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2018 (O.U.G. nr. 91/2017), se reţine: „la alin. (1) al art. 39 se introduce posibilitatea identificării unei funcţii similare în plată la nivelul instituţiilor subordonate, în situaţia în care aceasta nu există în cadrul aceleiaşi instituţii/autorităţi publice pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat şi pentru personalul promovat.“ S-a mai urmărit prin adoptarea O.U.G. nr. 91/2017 clarificarea alin. (2) al art. 39, respectiv a modalităţii de stabilire a salariului de bază pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în situaţia în care nu există funcţie similară în plată, şi s-a mai arătat că, în forma legii de la acel moment, reglementarea era stabilită numai pentru personalul nou-încadrat şi pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică. 119. Aşadar, din analiza acestei note de fundamentare rezultă că în categoriile de personal cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 intră şi personalul numit/încadrat, deci existent la data de 8 decembrie 2017, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 91/2017. Prin urmare, interpretarea dată textelor de lege supuse dezbaterii prin cea de a doua opinie este de natură să contravină intenţiei explicite exprimate de legiuitor. 120. Toate aceste argumente conduc la concluzia că reîncadrarea la care se referă art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are ca efect schimbarea calităţii personalului din numit sau încadrat, după caz, în personal reîncadrat. Dacă s-ar interpreta în mod restrictiv termenii „numit/încadrat“ s-ar ajunge la inechităţi mai mari decât cele din prezent în care persoane nou-încadrate, cărora li se aplică art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, ar avea un salariu mai mare decât personalul reîncadrat pe funcţie identică, care are o vechime mai mare. 121. Nu pot fi primite susţinerile exprimate în opinia contrară, deoarece, dacă art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-ar aplica doar în situaţia personalului nou-încadrat, conform acestei interpretări, salariaţii nou-încadraţi ar beneficia de o salarizare la nivel maxim aflat în plată, în timp ce personalul care era angajat anterior intrării în vigoare a legii ar beneficia de o salarizare inferioară nivelului maxim aflat în plată, ceea ce ar contraveni considerentelor adoptării Legii-cadru nr. 153/2017 şi a O.U.G. nr. 91/2017. 122. Nu are fundament logic nici argumentul potrivit căruia legiuitorul a considerat că, la data de 1 iulie 2017, nu existau diferenţe de salarizare pentru funcţii similare. Pe lângă faptul că legiuitorul ar fi pornit, în procesul de legiferare, de la o atare ipoteză, care însă nu rezultă nici din textul legii şi nici din expunerea de motive, se constată că gestionarea sistemului de salarizare de către fiecare ordonator de credite este un proces continuu. De altfel, ar fi nerealist să se prezume că în procesul de stabilire a salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare, a sporurilor, a creşterilor salariale, a premiilor şi a altor drepturi, atât anterior, cât şi ulterior intrării în vigoare a noii legi, nu vor interveni disfuncţionalităţi, erori etc. şi că, prin urmare, ordonatorul de credite nu ar trebui să aibă la dispoziţie pârghiile legislative pentru a le remedia. 123. Dimpotrivă, legiuitorul are obligaţia să se asigure că sunt pe deplin respectate principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne şi de prevederile convenţionale - art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorităţile statale trebuie să se asigure că nu introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau în acelaşi serviciu, privat sau public, deci când obligaţia există în sarcina aceluiaşi angajator sau chiar în cazul unor angajatori diferiţi, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plăţii (a se vedea în acest sens cauzele C-43/75 - Defrenne; C-129/79 - Macarthys; C-96/80 - Jenkins; C320/00 - Lawrence; C-256/01 - Allonby). 124. Aşadar, respectarea principiilor egalităţii şi nediscriminării incumbă deopotrivă legiuitorului şi interpretului legii. 125. Drept urmare, personalul numit/încadrat la care se referă art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează şi personalul numit/încadrat anterior datei de 1 iulie 2017, reîncadrat în baza art. 36 din aceeaşi lege, aflat în activitate la data de 30 iunie 2017, care nu îşi pierde calitatea de personal numit/încadrat ca urmare a operaţiunii de reîncadrare. 126. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.424/89/2018*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2021. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
