Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, excepţie ridicată de Nicolae Marian Melniciuc în Dosarul nr. 5.262/2/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.302D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.104D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ridicată de Anamaria Matei în Dosarul nr. 2.808/2/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.104D/2021 la Dosarul nr. 1.302D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că diferenţa de tratament juridic la acordarea drepturilor salariale este justificată de situaţiile juridice diferite în care se află cele două categorii de ofiţeri sau agenţi de poliţie, şi anume de competenţa materială specială, diferită, a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 25 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.262/2/2018, şi prin Încheierea din 2 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.808/2/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, respectiv cu dispoziţiile art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolae Marian Melniciuc şi de Anamaria Matei în cadrul soluţionării unor cauze de contencios administrativ având ca obiect acordarea diferenţelor salariale şi acordarea de despăgubiri rezultate ca urmare a aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 66^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, care se referă la salarizarea, la data detaşării, a ofiţerilor de poliţie judiciară din structura tehnică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (denumit în continuare PÎCCJ) care pun în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, în raport cu prevederile care conferă ofiţerilor de poliţie judiciară din structura tehnică similară din Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (denumită în continuare DIICOT) o salarizare raportată la salariul unui procuror de judecătorie, încalcă principiul constituţional al salarizării egale pentru muncă egală prevăzut de art. 16 din Constituţie. 9. Astfel, ambele categorii de ofiţeri, din perspectiva reglementărilor şi a punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere, execută aceeaşi activitate, astfel că devin incidente cele constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 248 din 23 noiembrie 2000, şi anume că păstrarea de către salariaţii delegaţi sau detaşaţi a funcţiilor şi a salariilor avute anterior demonstrează tratamentul lor juridic egal şi în raport cu ceilalţi salariaţi care nu au fost delegaţi sau detaşaţi, ci menţinuţi la locul de muncă iniţial. Curtea nu a reţinut nici îngrădirea exerciţiului dreptului la protecţia socială a muncii, întrucât păstrarea funcţiei şi a salariului avute anterior sau chiar plata unui salariu mai mare în cazul în care noua muncă este mai bine remunerată constituie garanţii legale ale dreptului la protecţia socială a muncii, drept consfinţit de art. 38 alin. (2) din Constituţie. 10. Se mai arată că, întrucât legiuitorul a stabilit că ambele categorii de ofiţeri exercită aceeaşi activitate tehnică, dar salarizarea este diferită, în cadrul celor două formaţiuni din Ministerul Public, fără o justificare obiectivă şi proporţională, se încalcă şi prevederile art. 53 din Constituţie. 11. Se mai invocă art. 89 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care dispune că, pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar, dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. 12. Astfel, se susţine că textul art. 66^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 este neconstituţional în măsura în care nu permite ofiţerilor sau agenţilor de poliţie judiciară din structura tehnică a PÎCCJ aplicarea art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data detaşării, din perspectiva beneficierii de unele drepturi salariale mai favorabile de drept pe funcţia similară existentă în cadrul unei structuri subordonate a PÎCCJ, respectiv în DIICOT. 13. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.302D/2019 se arată că, la data de 26 martie 2018, data detaşării, un ofiţer de poliţie din cadrul Biroului tehnic DIICOT, numit în funcţia de ofiţer de poliţie judiciară, cu funcţie similară funcţiei de ofiţer de poliţie judiciară existente în cadrul Ministerului Public, ambii cu aceeaşi activitate reglementată, gradaţia IV (similar în PÎCCJ gradaţia VI în poliţie), vechime în DIICOT 0-2 ani (vechime în PÎCCJ 0-2 ani), este încadrat, conform transparenţei salariale afişate de Direcţia Naţională Anticorupţie (denumită în continuare DNA) la data de 31 martie 2018, la care se raportează, depusă la dosar, cu un salariu de bază/funcţie brut de 12.333 lei, iar autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost încadrat cu un salariu de funcţie brut de 4.686 lei. Acesta are în plată spor de pericol de 1.523 lei, iar autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu. Acesta are în plată spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor de confidenţialitate de 1.720 lei, iar autorul excepţiei de neconstituţionalitate are doar 469 lei fără confidenţialitate. Acesta are salariul de grad 644 lei, iar autorul excepţiei de neconstituţionalitate are doar 491 lei. Acesta are majorare de 1.284 lei, iar autorul excepţiei de neconstituţionalitate are doar 668 lei. 14. Atât textul art. 66^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 - criticat în prezenta cauză -, cât şi art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt, din perspectiva criteriului material, norme organice. Textul criticat încalcă prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât în privinţa salarizării ofiţerilor de poliţie judiciară din structura tehnică a PÎCCJ nu se arată care este situaţia extraordinară şi care se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii de salarizare diferită, datorită circumstanţelor sale extraordinare, ce ar impune adoptarea unor soluţii imediate de salarizare diferită de cea a ofiţerilor de poliţie judiciară din structura tehnică a DIICOT, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Totodată, nu se justifică de ce nu se permite în viitor (art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017) beneficiul unei salarizări superioare pentru cei din PÎCCJ din perspectiva funcţiei similare; în schimb, celor similari acestora, din DIICOT, tot fără justificare, li se acordă salarizarea identică cu a celor din DNA. Depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei puterilor în stat. Se mai susţine că păstrarea salarizării avute la data detaşării nu constituie un element de oportunitate în raport cu salarizarea celor din DIICOT ori salarizarea superioară pe o funcţie similară şi nu satisface exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât aceasta este prin definiţie de natură subiectivă, şi nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate. Că salarizarea avută la data detaşării este un factor subiectiv, discriminatoriu, pe criteriul specializării infracţiunilor din mandatele de supraveghere tehnică, o stabileşte chiar Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conform căreia „folosirea drept criteriu de diferenţiere a tratamentului salarial pentru magistraţi doar apartenenţa la anumite segmente restrânse de realizare a justiţiei, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată şi un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situaţiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi şi a tipului de reacţie necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante şi riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferenţial prin dispoziţiile la care s-a făcut referire. Rezultă, deci, că distincţia ce se face, ţinându-se seama de apartenenţa magistraţilor la categoria celor implicaţi în soluţionarea cazurilor privind faptele de corupţie sau de criminalitate organizată şi de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi al art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenţa unui raport acceptabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, cu toate particularităţile lui specifice.“ 15. Se susţine că activitatea ofiţerilor de poliţie judiciară din Biroul tehnic al DIICOT nu diferă cu nimic de activitatea de supraveghere tehnică a celor din cadrul Serviciului tehnic al PÎCCJ. Tot astfel, din punct de vedere legal şi moral, nu se poate susţine că ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DIICOT îşi asumă un risc mai mare ori gradul de complexitate a atribuţiilor exercitate conform fişei postului este mai crescut decât al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul PÎCCJ în ceea ce priveşte punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică. Inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiei salariale diferite constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi în orice domeniu. Urgenţa reglementării salariale diferite nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare. Noţiunea de „a afecta“ drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, cuprinsă în textul art. 115 alin. (6) din Constituţie, are sensul de „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“. 16. Or, introducerea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 a art. 66^1 alin. (8) în Legea nr. 304/2004 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri adoptate de Parlament, de politică legislativă în domeniul salarizării funcţionarilor publici detaşaţi din poliţie la PÎCCJ [art. 89 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017]. 17. Aşa fiind, în condiţiile în care legiuitorul primar a stabilit deja că reclamantul are dreptul la o salarizare mai mare pentru noul loc şi fel de muncă prin raportare la o salarizare identică unei funcţii similare, PÎCCJ şi Guvernul, prin intervenţia şi aplicarea salarizării avute la data detaşării, încalcă prevederile art. 1 alin. (4), ale art. 61 alin. (1), ale art. 115 alin. (4) şi ale art. 154 alin. (1) din Constituţie. 18. Astfel, atribuţiile legislative delegate în favoarea Guvernului nu pot constitui piedici pentru punerea în aplicare a unui act de reglementare primară adoptat chiar de către puterea legiuitoare în exercitarea competenţei sale originare. Guvernul, dar şi PÎCCJ în aplicarea legii salarizării, trebuie să acţioneze în sensul punerii în aplicare a legilor edictate de către Parlament, iar când consideră că nu există suficiente resurse financiare sau de orice natură pentru aplicarea legii adoptate, va uza de alte căi constituţionale prin care va putea modifica legea în cauză. Astfel, Guvernul va putea să îşi angajeze răspunderea în temeiul art. 114 din Constituţie sau va putea supune spre adoptare în faţa Parlamentului un proiect de lege în procedură de urgenţă. Rezultă, în mod evident, că, în niciun caz, Guvernul proprio motu nu poate altera sau contracara voinţa materializată a Parlamentului şi, cu atât mai mult PÎCCJ, în ceea ce priveşte aplicarea legilor adoptate de Parlament. Principiul separaţiei puterilor în stat presupune echilibru, şi colaborare între acestea şi nu poziţii iremediabil antagonice, iar când totuşi se configurează o atare stare de criză, fiecare dintre puteri poate folosi în litera şi spiritul Constituţiei instrumentarul pus la dispoziţie de către aceasta. A accepta punctul de vedere contrar, în sensul că Guvernul, prin adoptarea salarizării avute la data detaşării pentru cei din PÎCCJ diferit de cei similari din DIICOT, este legitimat din punct de vedere constituţional să contracareze măsurile legislative adoptate de Parlament, ar echivala cu transformarea competenţei excepţionale a Guvernului de a se substitui Parlamentului în una generală. 19. În concluzie, Guvernul a încălcat prevederile constituţionale când a ales să stabilească o salarizare diferită a ofiţerilor de poliţie judiciară din structura tehnică a PÎCCJ faţă de cei similari lor din DIICOT. Astfel, prin salarizarea avută la data detaşării, nu s-a permis şi nu este posibil ca prin modificările ulterioare ale legii salarizării unitare să se beneficieze de creşterile salariale, respectiv de diferenţa de 25% în anul 2019 dintre salariul de funcţie la data detaşării şi cel din 2022. 20. În concluzie, au fost încălcate drepturi fundamentale prin nerecunoaşterea voită a unor drepturi salariale sau a altor asemenea drepturi de personal, prin crearea unor situaţii discriminatorii instituite prin lege, în cauză fiind în discuţie interpretarea şi aplicarea în mod greşit, echivoc, discriminatoriu, a unor prevederi legale şi caracterul discriminatoriu al acestora. 21. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate doar în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.104D/2021, în sensul că aceasta este neîntemeiată. În esenţă, se arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor invocate din Constituţie, deoarece au fost adoptate de Guvern ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 se menţionează că s-a luat în considerare faptul că metoda specială a supravegherii tehnice, în sine, nu este afectată de criticile de neconstituţionalitate reţinute de Curte, dar fără punerea în acord a legislaţiei cu normele constituţionale considerate a fi încălcate nu ar fi posibilă recurgerea la probe de acest fel în cadrul urmăririi penale pe o durată care nu poate fi estimată, astfel încât, în activitatea de realizare a interesului social general pe care sunt chemate să îl apere organele judiciare, se creează premisa unei lacune operaţionale. În adoptarea prevederilor criticate, Guvernul a avut în vedere împrejurarea că activitatea unităţilor de parchet ar fi în mod serios afectată în absenţa sprijinului tehnic şi a resurselor umane specializate pentru managementul unei infrastructuri de comunicaţii, atât din punctul de vedere al operativităţii efectuării actelor de urmărire penală, cât şi sub aspectul administrării unui probatoriu complet pe baza tuturor metodelor de investigare prevăzute de Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, aceste elemente vizând interesul general public şi constituind o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată. Totodată, instanţa are în vedere că dispoziţiile criticate privesc detaşarea ofiţerilor sau agenţilor de poliţie judiciară, în cadrul Ministerului Public, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora, sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor, în limita posturilor aprobate potrivit legii. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) al art. 66^1 au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie şi agenţii de poliţie, cu excepţiile prevăzute în lege, şi beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit textului criticat, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi în condiţiile alin. (1) al art. 66^1 îşi păstrează salarizarea avută la data detaşării. 22. Totodată instanţa are în vedere că domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare, astfel încât legiuitorul este obligat să adopte legi organice numai în domeniile expres prevăzute. Ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică. Însă modificarea poate fi operată şi prin norme cu caracter ordinar, dacă dispoziţiile modificate nu conţin norme de natura legii organice, ci se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice, astfel cum este situaţia în speţă. Printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. Criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice. Introducerea prin art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 a dispoziţiilor art. 66^1 alin. (8) în Legea nr. 304/2004, lege organică, nu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor criticate din Constituţie, câtă vreme cuprinde norme juridice care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice privind competenţa organelor judiciare şi procedura judiciară. 23. De asemenea, instanţa apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor deoarece modalitatea de salarizare a ofiţerilor de poliţie judiciară detaşaţi la PÎCCJ, în raport cu cei detaşaţi la DIICOT, este o chestiune ce priveşte aplicarea legii, iar nu constituţionalitatea acesteia, aparţinând competenţei exclusive a instanţelor judecătoreşti. 24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 25. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.104D/2021 şi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în esenţă, arată că, în prezent, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din cadrul DIICOT au ca sarcini de serviciu nu doar desfăşurarea activităţilor prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ci şi efectuarea altor activităţi de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor date de lege în competenţa direcţiei. Aşadar, diferenţierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport cu situaţia obiectiv diferită în care se află cele două categorii de poliţişti de poliţie judiciară, împrejurare ce justifică şi instituirea tratamentului juridic diferit. În concluzie, drepturile salariale ale ofiţerilor detaşaţi în structuri ale PÎCCJ sunt stabilite potrivit nivelului de complexitate al activităţii, stabilirea de condiţii diferite de salarizare neconstituind o încălcare a principiului egalităţii consacrat de art. 16 din Constituţie. De asemenea, referitor la celelalte critici, susţine, în esenţă, că şi acestea sunt neîntemeiate. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare din Dosarul nr. 1.302D/2019, îl constituie dispoziţiile art. 66^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016. Analizând conţinutul normativ al acestor dispoziţii, Curtea constată că, în realitate, prin art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, se introduce art. 66^1 în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 62 (cu denumirea marginală Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.“ Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, având următorul conţinut: „Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi în condiţiile alin. (1) îşi păstrează salarizarea avută la data detaşării.“ Alin. (1) al art. 66^1, la care face trimitere textul de lege criticat, are următorul conţinut: „În vederea desfăşurării activităţilor prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cadrul Ministerului Public pot funcţiona, prin detaşare, ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară, sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor, în limita posturilor aprobate potrivit legii.“ La data de 16 decembrie 2022, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, care, la art. 159, prevede următoarele: „(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al ministrului afacerilor interne, se vor reglementa măsurile de cooperare pentru desemnarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală în cadrul Ministerului Public. (2) Până la intrarea în vigoare a ordinului comun, ofiţerii şi agenţii de poliţie îşi continuă activitatea în cadrul Ministerului Public, potrivit dispoziţiilor art. 66^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“ 29. Având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt incidente în cauzele în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, urmează să se exercite controlul de constituţionalitate asupra acestor dispoziţii de lege. 30. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi art. 154 alin. (1) privind conflictul temporal de legi. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate - ofiţeri de poliţie judiciară detaşaţi la Ministerul Public în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, sunt nemulţumiţi de drepturile salariale stabilite prin ordinul procurorului general al PÎCCJ, susţinând că acestea sunt mai mici decât cele stabilite de lege pentru cei cu funcţie similară din cadrul DIICOT. 32. Având în vedere aceste susţineri, Curtea reţine că, pe de o parte, textul de lege criticat prevede că ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi la Ministerul Public, în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, îşi păstrează salarizarea avută la data detaşării. Pe de altă parte, art. III pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, cu referire la introducerea art. 9^1 în Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prevede la alin. (1) că, „În vederea desfăşurării activităţilor prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează, prin detaşare, ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară, sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor direcţiei, în limita posturilor prevăzute de lege.“, iar la alin. (8) că „Salarizarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) se realizează potrivit dispoziţiilor legale aplicabile ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.“ Totodată, art. 66^1 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, prevede că „Pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute în legile speciale aplicabile acestora.“ 33. Curtea reţine că în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 se precizează următoarele: „Prin reformularea art. 66 din Legea nr. 304/2004 se urmăreşte asigurarea unui temei legal pentru toate unităţile de parchet în baza căruia acestea să-şi poată asigura mijloacele tehnice necesare realizării nemijlocite a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. De lege lata, un astfel de temei legal există doar pentru parchetele specializate, respectiv pentru DIICOT şi pentru DNA. (...) În acelaşi sens, punerea în executare de către organele de cercetare penală fiind realizată pe baza dispoziţiei procurorului, în vederea asigurării eficienţei acestei activităţi este necesară organizarea la nivelul unităţilor de parchet a unor structuri ocupate de agenţi sau ofiţeri de poliţie. Consecutiv noului alin. (1^1) al art. 66, se va introduce art. 66^1 care reglementează cadrul legal al detaşării ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară în structurile Ministerului Public, în vederea efectuării activităţilor prevăzute la art. 66 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest context, precizăm că detaşarea nu afectează statutul, drepturile şi obligaţiile agenţilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară, aceştia păstrându-şi salarizarea avută la data detaşării.“ Totodată, se arată că, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a art. 15 din Legea nr. 508/2004, se impune instituirea posibilităţii detaşării în cadrul DIICOT a unor ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară. În acest sens, se propune atât suplimentarea numărului de posturi ale Direcţiei, cât şi reglementarea atribuţiilor acestora în raport cu procurorul, precum şi a condiţiilor în care se face detaşarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară în structura acesteia. Reglementarea propusă este una similară cu cea aplicabilă aceleiaşi categorii de personal din cadrul DNA. 34. Curtea mai reţine că, potrivit art. II pct. 2 şi art. III pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, atât ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi la Ministerul Public, cât şi cei detaşaţi la DIICOT „au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie şi agenţii de poliţie, cu excepţiile prevăzute în prezenta lege, şi beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.“ Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 se referă la drepturile ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul DNA şi al DIICOT detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu (şi anume: diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv şi decontarea transportului, în limita a 4 călătorii dus-întors, pe lună), iar art. 23 din acelaşi act normativ se referă la dreptul la locuinţă de serviciu. 35. Pronunţându-se asupra dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, prin Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că susţinerile autorului excepţiei ce vizează diferenţele de tratament juridic privind salarizarea şi acordarea unor sporuri ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul DNA şi al DIICOT şi celor care instrumentează cauze de corupţie faţă de ceilalţi agenţi şi ofiţeri de poliţie sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea a reţinut că stabilirea salariilor poliţiştilor se face ţinând cont de o serie de criterii, precum responsabilităţile avute, atribuţiile, rolul, complexitatea şi importanţa socială a funcţiei exercitate, gradul de efort şi risc, pregătirea şi competenţa profesională, precum şi interdicţiile şi restrângerea unor drepturi prevăzute de lege. Aprecierea tuturor acestor criterii revine competenţei legiuitorului. Rolul instanţei de contencios constituţional este acela de a veghea la respectarea principiilor constituţionale în reglementarea salarizării, printre acestea regăsindu-se şi principiul egalităţii în drepturi, care presupune un salariu egal pentru o muncă egală; în situaţia pusă în discuţie în speţă este evident însă că se are în vedere compararea unor situaţii diferite, respectiv cea a unei categorii socioprofesionale cu atribuţii şi responsabilităţi specifice privind infracţiuni cu un anume grad de pericol social şi un anume impact asupra societăţii, respectiv infracţiunile grave de corupţie şi crimă organizată, în raport cu cea a celorlalţi poliţişti din poliţia judiciară, având o competenţă generală. A proceda la analizarea tuturor aspectelor de fapt care pun în discuţie aprecierea complexităţii responsabilităţilor, a atribuţiilor şi a pericolului la care sunt supuse cele două categorii de poliţişti pentru a decide dacă tratamentul juridic diferenţiat se impune sau nu ar însemna o substituire a Curţii Constituţionale în rolul legiuitorului, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. 36. În cauza de faţă, se solicită Curţii Constituţionale să constate că art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, este neconstituţional în măsura în care nu permite ofiţerilor sau agenţilor de poliţie judiciară din structura tehnică a PÎCCJ aplicarea art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, lege în vigoare la data detaşării, şi nici acordarea anumitor sporuri, astfel încât să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale aplicabile pentru funcţia similară existentă în cadrul unei structuri subordonate a PÎCCJ, respectiv în cadrul DIICOT. Potrivit art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, „Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.“ 37. Având în vedere aceste critici, Curtea reţine că aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 la situaţia concretă a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie detaşaţi la Ministerul Public este de competenţa instanţelor judecătoreşti care soluţionează litigiile în cadrul cărora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar nu a Curţii Constituţionale. Astfel, interpretarea normelor de lege este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii în situaţia de fapt concretă din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Aşa cum a stabilit Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). 38. În consecinţă, problema de drept invocată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate şi dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale este în realitate una de interpretare şi de aplicare a normelor de lege la cazurile concrete deduse judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Nicolae Marian Melniciuc în Dosarul nr. 5.262/2/2018 şi de Anamaria Matei în Dosarul nr. 2.808/2/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
