Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 947/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie, preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andrei Claudiu│- preşedintele Secţiei │
│Rus │penale │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- preşedintele Secţiei │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ana-Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Elena │- judecător la Secţia │
│Cîrnaru │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea Mugurel│- judecător la Secţia │
│Şelea │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Dan Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luminiţa │- judecător la Secţia │
│Criştiu-Ninu │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Anca Mădălina │- judecător la Secţia │
│Alexandrescu │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria Vasile │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Oana Burnel │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valerica Voica│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe │- judecător la Secţia │
│Valentin │penală │
│Chitidean │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Barbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ilie Iulian │- judecător la Secţia │
│Dragomir │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a│
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia │
│Farmathy │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 947/1/2023, prin care s-a solicitat interpretarea dispoziţiilor legale în materia executării sancţiunilor pecuniare aplicate în statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute de instanţele de judecată din România, vizând următoarele probleme de drept: „În aplicarea şi interpretarea unitară a art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, temeiul juridic al calculului termenului de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare reprezentând amenzi penale sau administrative aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanţele române este dispoziţia din Codul penal sau cea din Codul de procedură fiscală, în funcţie de natura sancţiunii“, respectiv „Data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa română prin care s-a procedat la recunoaşterea sancţiunii pecuniare sau a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară“. 2. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 30 alin. (1) coroborat cu art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 3. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 4. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 5. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Costin Cristian Puşcă, desemnat conform art. 32 din Regulament. 6. După prezentarea referatului cauzei, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 7. Doamna procuror Marinela Mincă a arătat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu referire concretă la legea aplicabilă pentru stabilirea termenului de prescripţie a executării sancţiunilor pecuniare aplicate în statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute de instanţele de judecată române, în situaţia particulară în care sancţiunile privesc amenzi contravenţionale, precum şi cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute de instanţele române. 8. Doamna procuror a învederat că practica neunitară este generată de interpretarea şi aplicarea diferită de către instanţele naţionale a art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care dispune, cu privire la legea care guvernează executarea într-o asemenea ipoteză, că executarea este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română. 9. Textul foloseşte sintagma „pedeapsă pecuniară“, şi nu „sancţiune pecuniară“, Decizia-cadru 2005/214/JAI (Decizia-cadru) operând în mod consecvent fie cu noţiunea de criminal offence, fie cu termenul offence, comparativ cu varianta tradusă oficial în limba română, care vorbeşte de pedeapsă pecuniară şi în materia contravenţiilor. 10. Decizia-cadru 2005/214/JAI urmăreşte garantarea executării sancţiunilor financiare în cadrul acestor state datorită principiului recunoaşterii reciproce, astfel că regulile care guvernează executarea sancţiunii recunoscute sunt acelea prevăzute în dreptul statului de executare. 11. Potrivit considerentului (2) al preambulului Deciziei-cadru 2005/214/JAI, aceasta priveşte aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare impuse atât de autorităţile judiciare, cât şi de cele administrative şi are drept obiectiv punerea în aplicare a unui mecanism eficient de recunoaştere şi de executare transfrontalieră a deciziilor prin care este impusă cu titlu definitiv o sancţiune financiară unei persoane fizice sau unei persoane juridice, Decizia-cadru dispunând că executarea sancţiunii este guvernată de regulile statului executant. 12. Decizia-cadru nu urmăreşte nici să stabilească reguli speciale şi uniforme în statele membre referitoare la faza de executare a sancţiunilor recunoscute, ci stabileşte, prin art. 9, că executarea sancţiunilor financiare recunoscute trebuie să fie realizată în acelaşi mod, ca în cazul oricărei sancţiuni financiare care ar fi aplicată de autorităţile din statul executant. 13. Prin urmare, Decizia-cadru nu urmăreşte să realizeze armonizarea legislaţiilor statelor membre în materia dreptului penal, ci să garanteze executarea sancţiunilor pecuniare în cadrul acestor state datorită principiului recunoaşterii reciproce. 14. Din art. 290 şi art. 292 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală rezultă că între sancţiunile pecuniare care pot fi recunoscute de către instanţele române putem regăsi fie amenda penală, fie amenda contravenţională, fie alte sume de bani stabilite prin hotărâri de instanţele străine. 15. Or, art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care dispune cu privire la legea care guvernează executarea, foloseşte sintagma „pedeapsă pecuniară“, deşi varianta în limba engleză a Deciziei-cadru este riguroasă şi face distincţie între sancţiune şi pedeapsă, consecvenţă ce nu se regăseşte în traducerea Deciziei-cadru sau în capitolul din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală care transpune aceste dispoziţii. 16. Aşadar, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu este clară cu privire la natura sancţiunilor pecuniare recunoscute. În contextul în care această decizie nu urmăreşte uniformizarea executării, ci doar să garanteze executarea acestor sancţiuni pecuniare, trebuie observat că, în legislaţia internă, totuşi, regulile care guvernează executarea sunt diferite, în funcţie de natura sancţiunii care se execută. 17. Astfel, în cazul amenzii penale, care este o pedeapsă pecuniară, executarea este guvernată de legea penală şi procesual penală, conform dispoziţiilor art. 559, 560 şi 561 din Codul de procedură penală şi art. 22 şi 23 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate, dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii fiind prevăzut la art. 162 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în cazul persoanei fizice, respectiv la art. 149 din Codul penal, în cazul persoanei juridice. 18. În situaţia amenzii contravenţionale, executarea acesteia este reglementată de dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, similar oricărei creanţe fiscale, termenul de 5 ani de prescripţie a executării fiind prevăzut de art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. 19. De asemenea, în situaţia cheltuielilor judiciare avansate de stat, stabilite prin hotărârile penale, dacă punerea în executare este reglementată de dispoziţiile art. 577 şi 578 din Codul de procedură penală, executarea acestora este guvernată de Codul de procedură fiscală, conform dispoziţiilor privitoare la executarea creanţelor fiscale. 20. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, în situaţia în care s-ar reţine cea de-a doua orientare jurisprudenţială, respectiv că dispoziţiile art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală stabilesc un regim unitar privind executarea aplicabil tuturor sancţiunilor financiare recunoscute, respectiv cel specific pedepsei amenzii, instituţie aparţinând dreptului penal, s-ar ajunge la încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (13) din Constituţie, care prevăd că sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală întrucât o astfel de interpretare ar conduce, în definitiv, prin aplicarea dispoziţiilor art. 302 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la posibilitatea înlocuirii unei sancţiuni contravenţionale cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare. 21. În consecinţă, a susţinut că executarea sancţiunii pecuniare după recunoaşterea sa este guvernată de legea statului de executare care reglementează respectiva sancţiune, în funcţie de natura sa, inclusiv în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a executării. 22. În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept care priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare, a apreciat că din interpretarea art. 299 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care prevede motivele de refuz al executării, rezultă că acest moment este cel al pronunţării hotărârii de către statul străin, textul prevăzând posibilitatea pentru instanţa naţională, la momentul la care examinează dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea hotărârii, să dispună respingerea acestei recunoaşteri în ipoteza în care executarea este prescrisă potrivit legii române. 23. Aşadar, termenul la care se raportează instanţa în momentul recunoaşterii hotărârii străine este chiar cel al pronunţării hotărârii străine, astfel încât acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a executării pedepsei. 24. Faţă de aceste considerente, a solicitat să se constate că aceste probleme de drept au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, în consecinţă, printr-o decizie obligatorie, conform art. 474 din Codul de procedură penală, să se stabilească în sensul celor anterior prezentate. 25. Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII 26. Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problemele de drept care au generat practica neunitară 27. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 12.098/2.910/III-5/2022, ca urmare a constatării unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale, în temeiul prevederilor art. 471 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii, declarat în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor legale în materia executării sancţiunilor pecuniare aplicate în statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute de instanţele de judecată din România, vizând următoarele probleme de drept: 28. „În aplicarea şi interpretarea unitară a art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, temeiul juridic al calculului termenului de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare reprezentând amenzi penale sau administrative aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanţele române este dispoziţia din Codul penal sau cea din Codul de procedură fiscală, în funcţie de natura sancţiunii“; 29. „Data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa română prin care s-a procedat la recunoaşterea sancţiunii pecuniare sau a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară“. II. Examenul jurisprudenţial A. Cu privire la prima problemă de drept 30. Examenul jurisprudenţei actuale în materie a evidenţiat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu referire concretă la legea aplicabilă pentru stabilirea termenului de prescripţie a executării sancţiunilor pecuniare aplicate în statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute de instanţele de judecată române, în situaţia particulară în care sancţiunile privesc amenzi contravenţionale. 31. Prima problemă de drept este generată de punerea în executare a sancţiunilor pecuniare reprezentând amendă administrativă ori aplicate pentru săvârşirea unor fapte care se pedepsesc ca infracţiuni în statul emitent, însă nu şi în România, fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, cu referire în special la cele enumerate de art. 297 alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 „comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase“ care, conform legislaţiei din România, reprezintă contravenţii (spre exemplu: încălcarea regulilor privind traficul rutier constând în neplata taxei de autostradă, depăşirea limitei de viteză, nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor rutiere, depăşirea masei maxime admise pentru anumite tipuri de vehicule, lipsa documentelor de identificare, aşa cum rezultă din hotărârile analizate). 32. Doar în cazul sancţiunilor administrative sau aplicate pentru fapte care ar reprezenta contravenţii conform legii române se pune în discuţie ce instituţie este incidentă în materia prescripţiei executării pedepsei/sancţiunii, şi anume dacă se aplică Codul penal ori prescripţia executării silite din Codul de procedură fiscală. 33. A.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, interpretând dispoziţiile art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a considerat că legea care guvernează executarea şi deci şi termenul de prescripţie a executării sancţiunii recunoscute este Codul penal, cu referire la art. 162 din Codul penal, în cazul în care sancţiunea pecuniară recunoscută are natura unei amenzi penale, respectiv Codul de procedură fiscală, cu trimitere la art. 215 din acest act normativ şi la art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în cazul în care sancţiunea pecuniară recunoscută are natura unei amenzi contravenţionale. 34. În motivarea acestei orientări s-a reţinut că dispoziţiile art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevăd explicit că executarea hotărârii este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română şi, totodată, că Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală acoperă în materie de recunoaştere a hotărârilor străine şi deciziile privind contravenţiile, iar atunci când se calculează termenul de prescripţie nu se poate ignora faptul că, potrivit legii române, fapta pentru care s-a aplicat intimatului sancţiunea pecuniară constituie tot o contravenţie. 35. Hotărârile judecătoreşti care ilustrează această orientare jurisprudenţială sunt cele pronunţate de către instanţe cu prilejul soluţionării contestaţiilor la executare formulate de către judecătorii delegaţi la birourile executări penale, prin care se invocă incidenţa prescripţiei executării sancţiunilor pecuniare recunoscute, şi sentinţele penale pronunţate de către judecătorii, prin care acestea recunosc sancţiunile pecuniare aplicate de către autorităţile străine care au natura unor sancţiuni contravenţionale sau penale, potrivit dispoziţiilor legale ale statului străin, dar au natură contravenţională potrivit legislaţiei române, menţionând în dispozitiv că executarea se realizează potrivit Codului de procedură fiscală. 36. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de instanţele din raza curţilor de apel Timişoara, Ploieşti, Cluj, Piteşti şi Constanţa (anexa I.1). 37. A.2. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, în interpretarea art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a reţinut că, indiferent de natura sancţiunilor pecuniare aplicate de către autorităţile străine, cu referire în special la situaţia amenzilor contravenţionale şi a cheltuielilor judiciare aplicate de autorităţile din state membre, executarea acestora, subsecvent recunoaşterii de către instanţa penală română, este guvernată de legea penală şi procesual penală, similar situaţiei în care instanţa dispune condamnarea la pedeapsa amenzii. 38. În motivarea acestei orientări s-a reţinut că Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum îi arată şi titlul, reglementează cooperarea judiciară internaţională în materie penală, fiind asimilate materiei penale şi hotărârile pronunţate în domeniul contravenţional, astfel cum a stabilit şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, şi, totodată, că în privinţa dreptului aplicabil art. 7 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală stabileşte că cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de această lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin această lege nu se prevede altfel. 39. Hotărârile judecătoreşti care ilustrează această orientare jurisprudenţială sunt sentinţele pronunţate în soluţionarea contestaţiilor la executare, introduse de către judecătorii delegaţi în cadrul birourilor executări penale care invocă prescripţia executării sancţiunii pecuniare (atât în situaţia în care sancţiunea pecuniară este amenda contravenţională, cât şi în situaţia când sancţiunea pecuniară priveşte amenda penală şi cheltuielile judiciare dispuse în aceeaşi cauză, acestea din urmă fiind tratate de instanţa română similar amenzii penale), şi hotărârile judecătoreşti prin care instanţele recunosc sancţiunile pecuniare, aplicate de către autorităţile străine cu titlu de sancţiuni contravenţionale, administrative, cu privire la care menţionează explicit în dispozitiv faptul că executarea sancţiunii pecuniare recunoscute se va realiza potrivit dispoziţiilor art. 559 din Codul de procedură penală privind punerea în executare a amenzii penale. 40. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de instanţele din raza curţilor de apel Timişoara, Suceava, Braşov, Craiova, Bucureşti şi Bacău (anexa I.2). B. Cu privire la cea de-a doua problemă de drept 41. Practica neunitară priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute de instanţele române. 42. B.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a considerat că termenul de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare recunoscute începe să curgă prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa română a recunoscut sancţiunea pecuniară, indiferent că este vorba despre termenul de prescripţie prevăzut la art. 162 din Codul penal sau de cel prevăzut la art. 215 din Codul de procedură fiscală. 43. În motivarea acestei orientări s-a reţinut că hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa română este asimilată unei hotărâri de condamnare, în sensul Codului penal, respectiv că în raport cu această hotărâre s-a născut dreptul de a cere executarea silită, în sensul Codului de procedură fiscală. 44. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de instanţele din raza curţilor de apel Bucureşti, Bacău, Craiova, Suceava, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Timişoara şi Cluj (anexa II.1). 45. B.2. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a considerat că termenul de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare recunoscute începe să curgă prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii prin care autoritatea străină a aplicat sancţiunea pecuniară, indiferent că este vorba despre termenul de prescripţie prevăzut la art. 162 din Codul penal sau de cel prevăzut la art. 215 din Codul de procedură fiscală. 46. În motivarea acestei orientări, s-a reţinut că nu poate fi creată prin recunoaşterea sancţiunii o situaţie mai grea persoanei fizice sau juridice sancţionate printr-o arbitrară calculare a unui nou termen de prescripţie, a cărui durată va depinde de momentul recunoaşterii sancţiunii în statul de executare, aspect influenţat direct de conduita statului solicitant, prin raportare la momentul la care solicită recunoaşterea deciziei prin care a fost aplicată sancţiunea. 47. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de instanţele din raza curţilor de apel Craiova, Suceava, Timişoara, Ploieşti şi Alba Iulia (anexa II.2). III. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 48. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 49. De asemenea, nu a fost identificată jurisprudenţă a instanţei supreme în această materie, ci doar o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui conflict de competenţă, respectiv Încheierea nr. 664 din data de 29 aprilie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit competenţa de judecată în primă instanţă a cererilor formulate de autorităţile din state membre ale Uniunii Europene privind recunoaşterea şi executarea sancţiunilor pecuniare, în favoarea judecătoriei (înainte de introducerea dispoziţiilor explicite care reglementează competenţa în această materie), şi în care instanţa supremă a antamat situaţia executării sancţiunii pecuniare recunoscute, precizând că infracţiunea rutieră comisă de intimat în statul membru reprezintă o contravenţie, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi executarea silită a amenzii contravenţionale se realizează potrivit art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu trimitere la dispoziţiile Codului de procedură fiscală. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 50. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. V. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 51. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în Hotărârea Curţii (Camera întâi) din 4 martie 2020, pronunţată în Cauza C-183/18 (Bank BGZ BNP Paribas S.A.), a reţinut că „decizia-cadru urmăreşte, fără a proceda la armonizarea legislaţiilor statelor membre în materia dreptului penal, să garanteze executarea sancţiunilor financiare în cadrul acestor state datorită principiului recunoaşterii reciproce“ (paragraful 49). VI. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 52. În ceea ce priveşte prima problemă de drept sesizată, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exprimat în sesizarea formulată, este în sensul primei orientări jurisprudenţiale, respectiv că temeiul juridic al calculului termenului de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanţele române, este art. 162 alin. (1) lit. c), respectiv art. 149 din Codul penal, în cazul amenzilor penale, şi art. 215 din Codul de procedură fiscală, în cazul amenzilor contravenţionale. 53. S-a arătat că procedura recunoaşterii sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene este reglementată în capitolul II secţiunea a 4-a din titlul VIII, intitulat „Asistenţa judiciară în materie penală“, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. 54. Aceste dispoziţii, cuprinse la art. 290-306 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare. 55. Fac obiectul procedurii recunoaşterii şi executării, în temeiul dispoziţiilor menţionate, sancţiunile financiare aplicate de statul emitent care includ, pe lângă amenda penală sau amenda contravenţională (prin raportare la natura faptei care a atras aplicarea sancţiunii) la plata căreia a fost obligată persoana prin hotărârea autorităţii statului emitent, şi alte sume stabilite prin aceeaşi hotărâre, respectiv: cheltuieli judiciare sau administrative generate de desfăşurarea procedurii, sume de bani pe care persoana în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii sau contravenţiei este obligată să le plătească unui fond public sau unei organizaţii de asistenţă a victimelor ori sume de bani ce reprezintă despăgubiri acordate victimei care nu s-a constituit parte civilă. 56. Practica neunitară ce a determinat formularea recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea neunitară a dispoziţiilor art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care stabilesc legea aplicabilă executării sancţiunilor pecuniare, în contextul în care textul utilizează sintagma de pedeapsă pecuniară, iar nu pe cel de sancţiune pecuniară. 57. Or, trebuie observat că varianta în limba engleză a Deciziei-cadru 2005/214/JAI operează în mod consecvent fie cu noţiunea de criminal offence, fie cu termenul offence, comparativ cu varianta tradusă oficial în limba română, care vorbeşte de pedeapsă pecuniară şi în materia contravenţiilor. 58. Recunoaşterea şi executarea sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţi din state membre ale Uniunii Europene reprezintă o formă de cooperare judiciară în baza căreia unei hotărâri pronunţate de o autoritate dintr-un alt stat, în anumite cazuri concrete, îi sunt recunoscute pe teritoriul României efecte juridice similare celor pe care le produce o hotărâre a unei autorităţi române. 59. Potrivit considerentului (2) al preambulului Deciziei-cadru 2005/214/JAI, aceasta priveşte aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare impuse atât de autorităţile judiciare, cât şi de cele administrative, şi are drept obiectiv punerea în aplicare a unui mecanism eficient de recunoaştere şi de executare transfrontalieră a deciziilor prin care este impusă cu titlu definitiv o sancţiune financiară unei persoane fizice sau unei persoane juridice. 60. În realizarea acestui obiectiv, legiuitorul european a instituit principiul potrivit căruia dreptul statului emitent guvernează elementele răspunderii penale, în special sancţiunea aplicabilă şi entitatea vizată de aceasta, şi, totodată, obligaţia pentru autorităţile statului de executare să accepte aprecierea făcută de autoritatea din statul emitent cu privire la încălcarea normei sale, cu scopul determinat de a asigura recunoaşterea. 61. Cu toate acestea, astfel cum a statuat C.J.U.E. în Hotărârea din 4 martie 2020, Bank BGZ BNP Paribas S.A., C-183/18, pct. 49, Decizia-cadru 2005/214/JAI nu urmăreşte să realizeze armonizarea legislaţiilor statelor membre în materia dreptului penal, ci să garanteze executarea sancţiunilor financiare în cadrul acestor state datorită principiului recunoaşterii reciproce, astfel că regulile care guvernează executarea sancţiunii recunoscute sunt acelea prevăzute în dreptul statului de executare. 62. Decizia-cadru nu urmăreşte nici să stabilească reguli speciale şi uniforme în statele membre referitoare la faza de executare a sancţiunilor recunoscute, ci, stabileşte, prin articolul 9, că executarea sancţiunilor financiare recunoscute trebuie să fie realizată în acelaşi mod, ca în cazul oricărei sancţiuni financiare care ar fi aplicată de autorităţile din statul executant. 63. Analizând legislaţia naţională română, se remarcă faptul că legea care guvernează executarea unei sancţiuni depinde de natura acesteia. 64. Astfel, în cazul amenzii penale, executarea este guvernată de legea penală şi procesual penală, conform dispoziţiilor art. 559, 560 şi 561 din Codul de procedură penală şi art. 22 şi 23 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate, dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii fiind prevăzut la art. 162 alin. (1) lit. c), respectiv la art. 149 din Codul penal. 65. În cazul amenzii contravenţionale, executarea acesteia este reglementată de dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, similar oricărei creanţe fiscale, termenul de 5 ani de prescripţie a executării fiind prevăzut de art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. 66. De asemenea, în situaţia cheltuielilor judiciare avansate de stat, stabilite prin hotărârile penale, dacă punerea în executare este reglementată de dispoziţiile art. 577 şi 578 din Codul de procedură penală, executarea acestora este guvernată de Codul de procedură fiscală, conform dispoziţiilor privitoare la executarea creanţelor fiscale, fiind, în esenţă, drepturi patrimoniale care rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, cu privire la aceste categorii de sancţiuni fiind aplicabil termenul de prescripţie a executării, prevăzut de art. 215 din Codul de procedură fiscală. 67. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, dacă s-ar reţine cea de-a doua orientare jurisprudenţială, respectiv că dispoziţiile art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală stabilesc un regim unitar privind executarea aplicabil tuturor sancţiunilor financiare recunoscute, respectiv cel specific pedepsei amenzii, instituţie aparţinând dreptului penal, s-ar încălca scopul şi domeniul de incidenţă ale Deciziei-cadru 2005/214/JAI, astfel cum au fost concepute de legiuitorul european, respectiv de a asigura recunoaşterea şi executarea sancţiunilor, nu de a reglementa şi modalitatea şi regimul de executare prin modificarea şi uniformizarea dreptului naţional al fiecărui stat membru incident în materie de executare. 68. De asemenea, prin raportare la faptul că o astfel de interpretare ar conduce, în definitiv, prin aplicarea dispoziţiilor art. 302 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la posibilitatea înlocuirii unei sancţiuni contravenţionale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare ar însemna, pe de o parte, faptul că legiuitorul român ar modifica în mod fundamental principii de bază ale dreptului românesc, fără ca acţiunea să fie justificată de necesităţile transpunerii deciziei-cadru menţionate, şi, pe de altă parte, faptul că ar acţiona prin încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (13) din Constituţie, care prevăd că sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. 69. Se observă că doar în situaţia în care, pentru determinarea legii aplicabile executării, aprecierea naturii sancţiunii se face potrivit legii române, s-ar asigura cadrul juridic adecvat care să permită executarea efectivă a sancţiunii aplicate de statul membru emitent, fiind respectat astfel scopul deciziei-cadru. 70. În concluzie, a reţinut prima orientare jurisprudenţială, respectiv că executarea sancţiunii pecuniare după recunoaşterea sa este guvernată de legea statului de executare care reglementează respectiva sancţiune, în funcţie de natura sa, inclusiv în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a executării. 71. În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă de drept sesizată, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exprimat în sesizarea formulată, este în sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, respectiv că începutul cursului termenului de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare aplicate de o autoritate a unui stat membru al Uniunii Europene, ce a fost recunoscută de o instanţă română, se calculează prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii prin care autoritatea străină a aplicat sancţiunea pecuniară. 72. S-a arătat că atât în cazul amenzii penale, cât şi în cazul amenzii contravenţionale ori al celorlalte categorii de sancţiuni pecuniare care fac obiectul procedurii de recunoaştere şi executare, hotărârea prin care autoritatea străină a dispus aplicarea acestora reprezintă fie o hotărâre de condamnare, în sensul art. 162 alin. (2) şi (3) din Codul penal, fie o hotărâre de obligare la plata unei obligaţii fiscale - un titlu de creanţă şi, totodată, titlu executoriu, în sensul art. 266^1 şi 266^4 din Codul de procedură fiscală. 73. Această concluzie reiese şi din interpretarea dispoziţiilor art. 299 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care reglementează motivele de nerecunoaştere şi neexecutare şi care prevăd că instanţa verifică, în cadrul procedurii de recunoaştere a sancţiunii pecuniare, dacă executarea hotărârii este prescrisă potrivit legii române, cursul termenului neputând fi determinat decât prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii autorităţii din statul emitent. 74. Hotărârea prin care instanţa română a recunoscut sancţiunea pecuniară are doar rolul de a constata dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi de Decizia-cadru 2005/214/JAI, astfel încât hotărârea autorităţii dintr-un stat membru să producă şi pe teritoriul statului român aceleaşi efecte juridice ca în statul emitent, scopul fiind acela al sancţionării efective a persoanei vizate de hotărârea autorităţii respective, fiind o concretizare a principiului recunoaşterii reciproce ce guvernează cooperarea judiciară în cadrul Uniunii Europene. 75. Astfel, întrucât hotărârea de recunoaştere a sancţiunii pecuniare pronunţată de instanţa română nu reprezintă nici o hotărâre de condamnare (în cazul amenzii penale), nici o hotărâre care să constituie titlu de creanţă fiscală (în cazul amenzii contravenţionale şi al celorlalte categorii de sancţiuni pecuniare), începutul cursului termenului de prescripţie a executării sancţiunii nu se determină prin raportare la aceasta. 76. Concluzia care se impune este că începutul cursului termenului de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare se stabileşte în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autoritatea din statul emitent, iar nu de la data hotărârii pronunţate de instanţa română prin care s-a procedat la recunoaşterea sancţiunii pecuniare. VII. Opiniile exprimate de specialişti 77. În conformitate cu dispoziţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia specialiştilor în drept penal de la facultăţile din cadrul Universităţii Bucureşti, Universitatea Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai“ - Cluj-Napoca şi Universitatea de Vest - Timişoara cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul recursului în interesul legii. 78. Nu au fost transmise la dosarul cauzei puncte de vedere cu privire la problema de drept supusă interpretării unitare. VIII. Raportul asupra recursului în interesul legii 79. Judecătorul-raportor a apreciat, cu privire la prima problemă de drept, că legea care guvernează executarea, inclusiv termenul de prescripţie a executării sancţiunii recunoscute, depinde de natura acesteia şi poate fi Codul penal, cu referire la art. 149 şi 162 din Codul penal, în cazul în care sancţiunea pecuniară recunoscută are natura unei amenzi penale, respectiv Codul de procedură fiscală, cu referire la art. 215 din acest act normativ şi la art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în cazul în care sancţiunea pecuniară recunoscută are natura unei amenzi contravenţionale, iar cu privire la cea de-a doua problemă de drept, că data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării, respectiv data la care s-a născut dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române, este data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa română prin care s-a procedat la recunoaşterea sancţiunii pecuniare. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: IX.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate 80. Potrivit dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, recursul în interesul legii, formulat de titularul îndrituit, învesteşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra unei chestiuni de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. 81. Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile relevante exprimate în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii. Sub sancţiunea respingerii cererii de recurs, ca inadmisibilă, aceasta trebuie să fie însoţită de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care să rezulte că problema de drept care formează obiectul judecăţii a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti [art. 471 alin. (3) din Codul de procedură penală]. 82. Sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere“. 83. Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu textele de lege prezentate, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că această primă cerinţă referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită. 84. De asemenea, analizând hotărârile judecătoreşti anexate cererii de recurs în interesul legii, care relevă existenţa unei practici neunitare, cristalizată în două orientări jurisprudenţiale diferite cu privire la cele două probleme de drept a căror dezlegare se solicită, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală. 85. Ca urmare, se constată îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate ale prezentului recurs în interesul legii. IX.2. Dispoziţii legale relevante Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "ART. 290 Definiţii În sensul prezentei secţiuni: (1) prin hotărâre se înţelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentinţă, decizie, ordonanţă, rezoluţie sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunţată de un organ de urmărire penală, o instanţă, precum şi de alte autorităţi care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancţiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de: a) o autoritate judiciară, ca urmare a săvârşirii unei fapte care, potrivit legislaţiei statului emitent, este infracţiune; b) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislaţiei statului emitent, este infracţiune, dacă persoana fizică sau juridică sancţionată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de o autoritate judiciară competentă şi în materie penală; c) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislaţiei statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancţionată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă şi în materie penală; d) o autoritate judiciară competentă şi în materie penală, atunci când decizia a fost luată în legătură cu o hotărâre prevăzută la lit. c); (...) ART. 292 Condiţii privind punerea în executare a unor sancţiuni pecuniare (1) Punerea în executare a unei sancţiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea de către o persoană fizică sau juridică a unor norme de drept penal sau a altor norme legale se realizează în temeiul dispoziţiilor prezentei secţiuni, dacă sancţiunea pecuniară constă într-o sumă de bani de cel puţin 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume: a) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă, după caz; sau b) reprezentând despăgubiri acordate, prin aceeaşi hotărâre executorie, părţii vătămate care nu s-a constituit parte civilă, atunci când instanţa s-a aflat în exercitarea competenţei sale în materie penală; c) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată cu titlu de cheltuieli judiciare sau administrative; d) care trebuie să fie virată către un fond public sau al unei organizaţii de asistenţă a victimelor, la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată prin aceeaşi hotărâre executorie. ART. 294 Încetarea executării Autoritatea judiciară emitentă română aduce imediat la cunoştinţă autorităţii competente din statul de executare orice hotărâre sau măsură în urma căreia hotărârea încetează să mai fie executorie sau este retrasă din statul de executare din orice alt motiv. ART. 297 Domeniul de aplicare (1) Următoarele infracţiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislaţia statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru şi fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoaşterea şi executarea hotărârilor: 1. participarea la un grup criminal organizat; 2. terorismul; 3. traficul de persoane; 4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă; 5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; 6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; 7. corupţia; 8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; 9. spălarea produselor infracţiunii; 10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro; 11. fapte legate de criminalitatea informatică; 12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie; 13. facilitarea intrării şi şederii ilegale; 14. omorul, vătămarea corporală gravă; 15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; 16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostatici; 17. rasismul şi xenofobia; 18. furtul organizat sau armat; 19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă; 20. înşelăciunea; 21. racketul şi extorcarea de fonduri; 22. contrafacerea şi pirateria produselor; 23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals; 24. falsificarea de mijloace de plată; 25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; 26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; 27. traficul de vehicule furate; 28. violul; 29. incendierea cu intenţie; 30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave; 32. sabotajul; 33. comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase; 34. contrabanda cu mărfuri; 35. încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală; 36. ameninţări şi acte de violenţă împotriva persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive; 37. prejudicii supuse legii penale; 38. furtul; 39. infracţiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunităţii Europene*) sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană. *) Prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a fost redenumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene“ şi a dispus că termenii „Comunitatea“ sau „Comunitatea Europeană“ se înlocuiesc cu „Uniunea“, cuvintele „Comunităţilor Europene“ sau „ale CEE“ se înlocuiesc cu „(ale) Uniunii Europene“. (2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), executarea sancţiunii pecuniare este subordonată condiţiei ca fapta la care se referă hotărârea autorităţii judiciare sau administrative străine să fie prevăzută şi de legea română. ART. 299 Motivele de nerecunoaştere şi neexecutare (...) (2) În afara cazului prevăzut la art. 297 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască şi să execute hotărârea şi dacă se stabileşte că: (...) b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competenţa instanţelor române. ART. 301 Legea care guvernează executarea (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 302, executarea hotărârii este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română. Numai autorităţile române au competenţa de a decide asupra procedurilor de executare şi de a stabili toate măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării. (...) ART. 302 Înlocuirea pedepsei pecuniare Dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă, fie total, fie parţial, autoritatea judiciară română de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 63 sau 64 din Codul penal. ART. 304 Încetarea executării când România este stat de executare Autorităţile române încetează executarea hotărârii imediat ce sunt informate de autoritatea competentă din statul emitent cu privire la orice hotărâre sau măsură luată conform art. 294." Decizia-cadru 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare "ART. 9 Legea care guvernează executarea (1) Fără a aduce atingere alineatului (3) din prezentul articol şi articolului 10, executarea deciziei este guvernată de legislaţia statului executant în acelaşi mod ca o sancţiune financiară a statului executant. Numai autorităţile statului executant sunt competente să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile legate de acestea, inclusiv temeiurile de încetare a executării." Codul penal "ART. 149 Prescripţia executării pedepsei (1) Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani. (...) (3) Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplică în mod corespunzător. ART. 162 Termenele de prescripţie a executării pedepsei (1) Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt: (...) c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda. (2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă." Codul de procedură penală "ART. 559 Punerea în executare a amenzii penale (1) Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. (2) Când cel condamnat se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare." Codul de procedură fiscală "ART. 215 Începerea termenului de prescripţie (1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale." Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare "ART. 39 (...) (3) Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale." IX.3. Cu privire la dezlegarea problemelor de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine următoarele: Prima problemă de drept: 86. Prima problemă de drept vizează „În aplicarea şi interpretarea unitară a art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, temeiul juridic al calculului termenului de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare reprezentând amenzi penale sau administrative aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanţele române este dispoziţia din Codul penal sau cea din Codul de procedură fiscală, în funcţie de natura sancţiunii?“ 87. Dispoziţiile art. 301 fac parte din secţiunea a 4-a capitolul II titlul VIII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, capitol care, prin dispoziţiile art. 290-306, reglementează procedura recunoaşterii sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene. 88. Aceste dispoziţii reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare. 89. Decizia-cadru 2005/214/JAI, prin considerentul (2) al preambulului, stabileşte că principiul recunoaşterii reciproce ar trebui să se aplice sancţiunilor financiare impuse de autorităţile judiciare sau administrative şi are drept obiectiv punerea în aplicare a unui mecanism eficient de recunoaştere şi de executare transfrontalieră a deciziilor prin care este impusă cu titlu definitiv o sancţiune financiară unei persoane fizice sau unei persoane juridice, pentru a se facilita executarea acestor sancţiuni în alt stat membru decât statul în care au fost impuse. 90. În realizarea acestui obiectiv, prin art. 6 din decizia-cadru în discuţie, legiuitorul european a instituit principiul potrivit căruia dreptul statului emitent guvernează elementele răspunderii penale sau administrative, în special sancţiunea aplicabilă şi entitatea vizată de aceasta, şi, totodată, obligaţia pentru autorităţile statului de executare să accepte aprecierea făcută de autoritatea din statul emitent cu privire la încălcarea normei sale, cu scopul determinat de a asigura recunoaşterea, cu unele excepţii strict reglementate în dispoziţiile art. 7 (temeiuri de nerecunoaştere şi neexecutare). 91. Însă, prin articolul 9, se prevede că executarea deciziei este guvernată de legislaţia statului executant în acelaşi mod ca o sancţiune financiară a statului executant. Numai autorităţile statului executant sunt competente să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile legate de acestea, inclusiv temeiurile de încetare a executării. 92. Din aceste reglementări rezultă că decizia-cadru urmăreşte să garanteze executarea sancţiunilor pecuniare în alt stat membru decât statul în care au fost impuse acestea, şi nu să stabilească reguli speciale şi uniforme în statele membre referitoare la faza de executare a sancţiunilor pecuniare recunoscute. 93. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în acest sens în Hotărârea din 4 martie 2020, Bank BGZ BNP Paribas S.A., C-183/18, paragrafele 49 şi 50, reţinând: "49. [...] decizia-cadru urmăreşte, fără a proceda la armonizarea legislaţiilor statelor membre în materia dreptului penal, să garanteze executarea sancţiunilor financiare în cadrul acestor state datorită principiului recunoaşterii reciproce.50. Principiul recunoaşterii reciproce, care stă la baza economiei deciziei-cadru, implică, în temeiul articolului 6 din aceasta, că statele membre sunt în principiu obligate să recunoască o decizie de impunere a unei sancţiuni financiare care a fost transmisă conform articolului 4 din decizia-cadru, fără altă formalitate, şi să ia imediat toate măsurile necesare pentru executarea sa, motivele de refuz al recunoaşterii sau al executării unei astfel de decizii trebuind să fie interpretate în mod restrictiv." 94. Drept urmare, concluzia care se desprinde este aceea că Decizia-cadru 2005/214/JAI nu urmăreşte să realizeze armonizarea legislaţiilor statelor membre în materia executării sancţiunilor pecuniare (financiare) recunoscute, ci să garanteze executarea acestor sancţiuni în cadrul statelor în care au fost recunoscute datorită principiului recunoaşterii reciproce, iar regulile care guvernează executarea sancţiunii recunoscute sunt acelea prevăzute în dreptul statului de executare. 95. Transpunând Decizia-cadru 2005/214/JAI în legislaţia naţională (art. 290-306 din secţiunea a 4-a a capitolului II, al titlului VIII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), legiuitorul român a prevăzut în dispoziţiile art. 290 alin. (1) că: „prin hotărâre se înţelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentinţă, decizie, ordonanţă, rezoluţie sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunţată de un organ de urmărire penală, o instanţă, precum şi de alte autorităţi care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancţiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de: a) o autoritate judiciară, ca urmare a săvârşirii unei fapte care, potrivit legislaţiei statului emitent, este infracţiune; b) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislaţiei statului emitent, este infracţiune, dacă persoana fizică sau juridică sancţionată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de o autoritate judiciară competentă şi în materie penală; c) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislaţiei statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancţionată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă şi în materie penală; d) o autoritate judiciară competentă şi în materie penală, atunci când decizia a fost luată în legătură cu o hotărâre prevăzută la lit. c).“ 96. Totodată, prin dispoziţiile art. 292 alin. (1) a prevăzut că: „Punerea în executare a unei sancţiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea de către o persoană fizică sau juridică a unor norme de drept penal sau a altor norme legale se realizează în temeiul dispoziţiilor prezentei secţiuni, dacă sancţiunea pecuniară constă într-o sumă de bani de cel puţin 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume: a) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă, după caz; sau b) reprezentând despăgubiri acordate, prin aceeaşi hotărâre executorie, părţii vătămate care nu s-a constituit parte civilă, atunci când instanţa s-a aflat în exercitarea competenţei sale în materie penală; c) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată cu titlu de cheltuieli judiciare sau administrative; d) care trebuie să fie virată către un fond public sau al unei organizaţii de asistenţă a victimelor, la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată prin aceeaşi hotărâre executorie.“ 97. Din aceste dispoziţii legale rezultă că fac obiectul procedurii recunoaşterii şi executării sancţiunile financiare aplicate de statul emitent care includ amenda penală sau amenda contravenţională (prin raportare la natura faptei care a atras aplicarea sancţiunii), dar şi alte sume stabilite prin hotărâre, cum ar fi: cheltuieli judiciare sau administrative generate de desfăşurarea procedurii, sume de bani cu privire la care persoana în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii sau contravenţiei este obligată să le plătească unui fond public sau unei organizaţii de asistenţă a victimelor ori sume de bani ce reprezintă despăgubiri acordate victimei care nu s-a constituit parte civilă. 98. Cât priveşte legea care guvernează executarea unor astfel de hotărâri, legiuitorul român a prevăzut, în dispoziţiile art. 301 alin. (1), că: „[...] executarea hotărârii este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română. Numai autorităţile române au competenţa de a decide asupra procedurilor de executare şi de a stabili toate măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării.“ 99. Practica neunitară ce a determinat formularea prezentului recurs în interesul legii a fost generată tocmai de interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale [art. 301 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală], pornind de la sintagma „pedeapsă pecuniară“ folosită de lege (iar nu „sancţiune pecuniară“) şi de la dispoziţiile art. 7 din aceeaşi lege, care prevăd că cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel. 100. Or, pe de o parte, trebuie observat că varianta în limba engleză a Deciziei-cadru 2005/214/JAI operează în mod consecvent fie cu noţiunea de criminal offence, fie cu termenul offence, spre deosebire de varianta tradusă oficial în limba română, care vorbeşte de „pedeapsă pecuniară“ fără a face distincţie între sancţiunile financiare recunoscute, care pot fi amenda penală (pedeapsă pecuniară), amenda contravenţională, dar şi alte sume stabilite prin hotărâre (sancţiuni pecuniare). 101. Pe de altă parte, aşa cum s-a expus anterior, Decizia-cadru 2005/214/JAI nu urmăreşte să realizeze armonizarea legislaţiilor statelor membre în materia dreptului penal, ci să garanteze executarea sancţiunilor financiare în cadrul acestor state datorită principiului recunoaşterii reciproce, iar regulile care guvernează executarea sancţiunii recunoscute sunt acelea prevăzute în dreptul statului de executare. 102. Analizând legislaţia naţională română, din punctul de vedere al regulilor care guvernează executarea sancţiunilor pecuniare, se poate observa că acestea sunt diferite în funcţie de natura sancţiunii pecuniare ce se execută. 103. Astfel, în cazul amenzii penale (pedeapsă pecuniară), executarea este guvernată de legea penală şi procesual penală, conform dispoziţiilor art. 559, 560 şi 561 din Codul de procedură penală şi art. 22-26 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate, dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii este prevăzut în dispoziţiile art. 149 din Codul penal, în ceea ce priveşte persoana juridică, şi în dispoziţiile art. 162 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ceea ce priveşte persoana fizică. 104. În cazul amenzii contravenţionale (sancţiune pecuniară), executarea acesteia este reglementată de dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, similar oricărei creanţe fiscale, termenul de 5 ani de prescripţie a executării fiind prevăzut de art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. 105. În situaţia amenzilor judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat (sancţiuni pecuniare) stabilite prin hotărârile penale, dacă punerea în executare este reglementată de dispoziţiile art. 577 şi 578 din Codul de procedură penală, executarea acestora este guvernată de Codul de procedură fiscală, conform dispoziţiilor privitoare la executarea creanţelor fiscale, fiind aplicabil termenul de prescripţie a executării prevăzut de art. 215 din Codul de procedură fiscală. 106. Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat în mod expres, prin Încheierea nr. 664 din 29 aprilie 2011 a antamat situaţia executării sancţiunii pecuniare recunoscute, reţinând că infracţiunea rutieră comisă de intimat în statul membru reprezintă o contravenţie, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi executarea silită a amenzii contravenţionale se realizează potrivit art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu trimitere la dispoziţiile Codului de procedură fiscală. 107. Concluzionând, în considerarea celor anterior expuse, interpretând dispoziţiile art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, se constată că legea care guvernează executarea, inclusiv termenul de prescripţie a executării sancţiunii recunoscute, depinde de natura acesteia şi poate fi Codul penal, cu referire la art. 149 şi 162 din Codul penal, în cazul în care sancţiunea pecuniară recunoscută are natura unei amenzi penale, respectiv Codul de procedură fiscală, cu referire la art. 215 din acest act normativ şi la art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în cazul în care sancţiunea pecuniară recunoscută are natura unei amenzi contravenţionale. A doua problemă de drept: 108. A doua problemă de drept vizează „Data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa română prin care s-a procedat la recunoaşterea sancţiunii pecuniare sau a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară“. 109. Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectivul Deciziei-cadru 2005/214/JAI este acela al punerii în aplicare a unui mecanism eficient de recunoaştere şi de executare transfrontalieră a deciziilor prin care este impusă cu titlu definitiv o sancţiune financiară unei persoane fizice sau juridice, pentru a se facilita executarea în alt stat membru decât statul în care a fost impusă. 110. În ceea ce priveşte termenul de prescripţie a executării, în cazul hotărârilor pronunţate de autorităţile române, acesta începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (dată de la care devine executorie), conform art. 162 alin. (2) din Codul penal şi art. 149 alin. (3) din Codul penal, respectiv de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale (prin hotărâre definitivă de obligare la plata unei obligaţii fiscale, titlu de creanţă, titlu executoriu, în sensul dispoziţiilor art. 266^1 şi 266^4 din Codul de procedură fiscală), conform art. 215 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală şi art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 111. Potrivit art. 299 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască şi să execute hotărârea dacă se stabileşte că executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competenţa instanţelor române. 112. Interpretarea teleologică şi sistematică a textului legal anterior conduce la determinarea momentului de debut al cursului prescripţiei ca fiind data rămânerii definitive a hotărârii autorităţii judiciare străine. În mod similar se realizează evaluarea instanţei naţionale şi în cazul punerii în executare a pedepsei închisorii pronunţate de o autoritate judiciară străină. 113. Hotărârea prin care instanţa română a recunoscut sancţiunea pecuniară are doar rolul de a constata dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi de Decizia-cadru 2005/214/JAI, astfel încât hotărârea autorităţii dintr-un stat membru să producă şi pe teritoriul statului român aceleaşi efecte juridice ca în statul emitent, scopul fiind acela al sancţionării efective a persoanei vizate de hotărârea autorităţii respective, fiind o concretizare a principiului recunoaşterii reciproce ce guvernează cooperarea judiciară în cadrul Uniunii Europene. 114. Astfel, întrucât hotărârea de recunoaştere a sancţiunii pecuniare pronunţată de instanţa română nu reprezintă nici o hotărâre de condamnare (în cazul amenzii penale), nici o hotărâre care să constituie titlu de creanţă fiscală (în cazul amenzii contravenţionale şi al celorlalte categorii de sancţiuni pecuniare), începutul cursului termenului de prescripţie a executării sancţiunii nu se determină prin raportare la aceasta. 115. Dacă s-ar îmbrăţişa această orientare jurisprudenţială potrivit căreia termenul de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare recunoscute începe să curgă prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa română a recunoscut sancţiunea pecuniară, indiferent că este vorba despre termenul de prescripţie prevăzut la art. 162 din Codul penal sau de cel prevăzut la art. 215 din Codul de procedură fiscală, aceasta nu numai că ar lipsi de eficienţă dispoziţiile art. 299 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi termenul de prescripţie a executării curs până la momentul recunoaşterii hotărârii, dar ar echivala şi cu o repunere în termenul de a solicita punerea în executare, generând o situaţie evident mai severă pentru debitor, pentru care, după recunoaştere, ar curge un nou termen de prescripţie distinct şi în prelungirea termenului de prescripţie anterior. 116. În materie fiscală, data la care se naşte dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române, este data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară, aceasta fiind titlul de creanţă, titlul executoriu în temeiul căruia se începe executarea în sensul dispoziţiilor art. 266^4 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 266^1 din acelaşi cod. 117. Recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine semnifică atribuirea în favoarea acestei hotărâri de efecte juridice pe teritoriul României similare celor pe care le produce o hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă naţională. 118. În consecinţă, în materie fiscală, data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române este data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară. 119. În acord cu dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, executarea hotărârii este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română. 120. Or, în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română, dispoziţiile care guvernează începerea termenului de prescripţie sunt cele ale art. 215 din Codul de procedură fiscală, dispoziţii care devin aplicabile ca efect al normei de trimitere mai sus citate şi în cazul hotărârii străine şi care stabilesc că dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani cu începere de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. 121. În consecinţă, în materie fiscală, data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române este data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară, ceea ce, prin raportare la dispoziţiile art. 215 din Codul de procedură fiscală, indică drept moment de început al termenului de prescripţie data de 1 ianuarie a anului următor celui al rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară. 122. Faţă de toate acestea se constată că începutul cursului termenului de prescripţie a executării sancţiunii pecuniare se stabileşte în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autoritatea din statul emitent, iar nu cu data hotărârii pronunţate de instanţa română prin care s-a procedat la recunoaşterea sancţiunii pecuniare. 123. În raport cu aceste considerente, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, va stabili: 1. în aplicarea şi interpretarea unitară a art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, temeiul juridic al calculului termenului de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare reprezentând amenzi penale sau administrative aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanţele române este fie dispoziţia din Codul penal, fie dispoziţia din Codul de procedură fiscală, în funcţie de natura sancţiunii; 2. data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române este data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară. 124. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 şi 474 din Codul procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că: 1. în aplicarea şi interpretarea unitară a art. 301 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, temeiul juridic al calculului termenului de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare reprezentând amenzi penale sau administrative aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanţele române este fie dispoziţia din Codul penal, fie dispoziţia din Codul de procedură fiscală, în funcţie de natura sancţiunii; 2. data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripţie a executării în cazul sancţiunilor pecuniare aplicate de autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene şi recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autorităţile române este data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de autorităţile din statele membre prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniară. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2023. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Corina-Alina Corbu Magistrat-asistent, Costin Cristian Puşcă -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
