Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.179/1/2018
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei de│
│Corina-Alina│contencios administrativ │
│Corbu │şi fiscal - preşedintele │
│ │completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Carmen Maria│- judecător la Secţia de │
│Ilie │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de │
│Cezar Hîncu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de │
│Maria Hrudei│contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de │
│Elena │contencios administrativ │
│Gherasim │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia de │
│Dinu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia de │
│Pătraşcu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mona │- judecător la Secţia de │
│Magdalena │contencios administrativ │
│Baciu │şi fiscal │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de │
│Claudia │contencios administrativ │
│Vişoiu │şi fiscal │
└────────────┴─────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 15.930/231/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, în sensul dacă acesta reprezintă o normă specială ce derogă de la norma generală, instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi stabileşte o competenţă specială a şefului serviciului poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, sub aspectul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare, în situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţă a altui judeţ decât cel care îl are în evidenţă." Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au transmis jurisprudenţă şi/sau puncte de vedere referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la respectiva problemă de drept; se arată, de asemenea, că raportul întocmit în cauză a fost comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor care nu şi-au exprimat punctul de vedere. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 12 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.930/231/2016, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "Interpretarea art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, în sensul dacă acesta reprezintă o normă specială ce derogă de la norma generală, instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi stabileşte o competenţă specială a şefului serviciului poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, sub aspectul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare, în situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţă a altui judeţ decât cel care îl are în evidenţă." II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia a fost formulată sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile A. Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei 2. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani - Secţia civilă, la data de 23.11.2016, petentul - persoană fizică, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 11.11.2016, emis de intimat, exonerarea de la plata amenzii şi anularea sancţiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce; în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii principale şi complementare cu avertisment. 3. În motivarea plângerii, petentul a arătat că, întrucât se află în evidenţa Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Permiselor de Conducere Bucureşti, asupra sancţiunii complementare aplicate pentru săvârşirea contravenţiei imputate trebuia să hotărască şeful Serviciului Rutier Vrancea, şi nu poliţistul care a întocmit procesul-verbal de contravenţie, astfel încât sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce a fost stabilită şi aplicată de un organ necompetent; a susţinut, de asemenea, că sectorul de drum pe care circula nu avea limita de viteză de 50 km/h, aflându-se în afara localităţii şi fiind posibil ca viteza înregistrată să aparţină altui vehicul care a circulat înaintea sau în spatele lui pe acel sector de drum, că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), în favoarea lui operează prezumţia de nevinovăţie, iar prezumţia de autenticitate şi veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenţie nu este una absolută, putând fi răsturnată prin probe, că, în cauză, există dubiu cu privire la amplasamentul exact al cinemometrului, la măsurătorile efectuate şi la condiţiile de efectuare ale acestora şi că sancţiunea aplicată nu respectă principiul proporţionalităţii, aplicarea amenzii şi a reţinerii permisului de conducere fiind mult prea aspră raportat la valorile sociale lezate sau care pot fi atinse, avându-se în vedere şi consecinţele pe care trebuie să le suporte acuzatul în materie contravenţională. B. Întâmpinarea 4. Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, arătând că, în data de 11.11.2016, petentul a condus autoturismul pe DN2 - E85 Urecheşti, fiind înregistrat cu viteza de 125 km/h de aparatul radar montat pe autoturismul aparţinând Ministerului Administraţie şi Internelor, şi nu a avut asupra sa permisul de conducere. C. Hotărârea primei instanţe 5. Prin Sentinţa nr. 1.084 din 14 februarie 2017, Judecătoria Focşani a respins plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că, în raport cu probele administrate, intimatul a făcut dovada temeiniciei întocmirii procesului-verbal de contravenţie în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina petentului, acesta din urmă nereuşind să răstoarne prezumţia de veridicitate şi autenticitate de care beneficiază actul contestat. 6. În legătură cu critica petentului, potrivit căreia sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule nu a fost aplicată de organul competent, instanţa de judecată a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 97 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), potrivit cărora, în cazurile prevăzute de lege, poliţistul rutier dispune, de regulă odată cu constatarea faptei contravenţionale, şi cu privire la reţinerea permisului de conducere, eliberându-i titularului şi dovada înlocuitoare. 7. Pe de altă parte, a reţinut instanţa de judecată, legea face distincţie între măsura reţinerii permisului de conducere (care, aşa cum s-a arătat, este în atribuţiile poliţistului rutier) şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, prin art. 103 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevăzându-se, în legătură cu această din urmă sancţiune, că se poate aplica doar de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, dar numai în cazul prevăzut de art. 103 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ. 8. S-a arătat că dispoziţii relativ asemănătoare se regăsesc şi în Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 (Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), în cuprinsul art. 190 alin. (1) şi (2) şi art. 191. 9. Din cuprinsul acestor din urmă dispoziţii normative reiese că sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule este în atribuţiile şefului serviciului poliţiei rutiere, care dispune însă în baza măsurii de reţinere a permisului de conducere aplicate de poliţistul rutier; rezultă deci că această măsură complementară este una extrinsecă procesului-verbal de contravenţie, astfel încât nu este de natură a afecta validitatea actului întocmit. 10. Aşa fiind, constatând că în mod legal, prin procesul-verbal de contravenţie, s-a dispus de către agentul de poliţie rutieră şi reţinerea permisului de conducere al petentului şi eliberarea dovezii corespunzătoare de circulaţie, instanţa de fond a concluzionat că aspectul referitor la calitatea şi competenţa organului care a aplicat efectiv sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce excedează analizei cauzei, în cadrul căreia instanţa a fost legal învestită doar cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie; în ipoteza în care petentul se consideră vătămat prin faptul că sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce - extrinsecă procesului-verbal de contravenţie - i-a fost aplicată de o persoană necompetentă, are posibilitatea de a contesta această măsură pur administrativă şi de a solicita instanţei competente anularea sa, pe altă cale procesuală decât cea a plângerii contravenţionale. D. Calea de atac formulată în cauză 11. Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a formulat apel petentul, iar în cadrul soluţionării apelului a formulat cerere de sesizare a instanţei supreme, în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri cu privire la dezlegarea chestiunii de drept vizând interpretarea art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul dacă dispoziţiile acestuia derogă de la norma generală, instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 12. Apelantul a arătat că prin procesul-verbal de contravenţie i s-a aplicat, pe lângă sancţiunea principală, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce de către poliţistul rutier care a constatat contravenţia, reţinându-i-se permisul de conducere. Or, prin dispoziţiile art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 s-a reglementat asupra sancţiunii complementare, în situaţia în care contravenientul nu este în evidenţa organului constatator al faptei, legiuitorul stabilind, în acest caz, o competenţă specială a şefului serviciului poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia în a dispune asupra sancţiunii complementare. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării 13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: "ART. 109 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră. (…)" 14. Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: "ART. 191 (1) În situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţă a altui judeţ decât cel care îl are în evidenţă, permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, până când şeful serviciului hotărăşte asupra sancţiunii contravenţionale complementare, dar nu mai mult de 15 zile de la data reţinerii, după care îl trimite serviciului poliţiei rutiere al judeţului care îl are în evidenţă. (2) Permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenţă titularul, până la restituire sau, după caz, până la anularea documentului." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. Apelantul a arătat că, deşi, conform dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră, legiuitorul, în situaţia în care contravenientul se află în evidenţa altui judeţ decât cel pe raza căruia s-a constatat contravenţia, a instituit norma specială prevăzută de art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 16. În această situaţie, poliţistul rutier care a constatat contravenţia aplică sancţiunea principală şi măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, urmând ca şeful poliţiei rutiere al serviciului rutier pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia să dispună asupra sancţiunii complementare. 17. Dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se referă la perioada suspendării exercitării dreptului de a conduce, şi nu la competenţa de a aplica această sancţiune complementară, care, aşa cum s-a arătat, este expres prevăzută în cuprinsul altor dispoziţii, precum cele reglementate de legiuitor prin art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 18. Intimatul nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 19. Încheierea prin care instanţa de trimitere a sesizat instanţa supremă cu dezlegarea chestiunii de drept formulate nu cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, şi nici punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea, prevăzut de dispoziţiile art. 520 alin. (1) din acelaşi cod. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 19 iunie 2018, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, stabilind că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere." 20. În considerentele deciziei sus-menţionate, instanţa supremă a reţinut următoarele: "56. Reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu este lăsată însă la aprecierea organului constatator, fiind consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia, aşa cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 854 din 18 octombrie 2012.57. În vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, agentul constatator procedează la reţinerea permisului de conducere.58. În conformitate cu dispoziţiile art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 210 din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, reţinerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă, constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere, până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea măsurii.59. Măsura se dispune de poliţistul rutier, de regulă, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.60. Permisul de conducere conferă astfel, până la ridicarea sa, dreptul de a conduce în persoana celui care îl posedă şi, tocmai de aceea, suspendarea dreptului de a conduce, în cazurile limitate şi concrete, începe să curgă de la data la care permisul a fost predat autorităţilor competente sau reţinut de acesta.61. În acest sens, la art. 210 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se prevede că, în situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se reţine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii; când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberată fără drept de circulaţie, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează din momentul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.62. Se poate astfel constata că, în cazul comiterii unei contravenţii de natura celei descrise anterior, măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere are natura juridică a punerii în executare a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.63. De reţinut este că, în vechea formă a Codului rutier, sancţiunea principală se dispunea de agentul constatator, iar sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice se dispunea, după caz, de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau adjunctul acestuia [conform art. 96 alin. (4) din vechea formă a ordonanţei].64. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 (art. I pct. 34), şeful poliţiei rutiere are competenţa de a dispune sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce exclusiv în cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, în celelalte cazuri, prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, competenţa aparţinând exclusiv agentului constatator, care trebuie să aplice sancţiunea prin procesul-verbal de contravenţie pe care îl întocmeşte.65. Faptul că modelul de proces-verbal prevăzut la anexa nr. 1A a Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 conţine doar rubrica privind măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, nu şi pe cea referitoare la aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, se explică prin necorelarea dispoziţiilor din Regulament cu modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, prin care s-a dat în competenta agenţilor constatatori aplicarea sancţiunii suspendării dreptului de a conduce.66. Aşadar, în prezent, nu există posibilitatea ca printr-un act administrativ separat să se aplice sancţiunea complementară a suspendării cu precizarea temeiului şi a intervalului de timp pentru care se dispune, cu excepţia situaţiei particulare a ipotezei prevăzute la art. 96 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (dat fiind mecanismul juridic de sancţionare suplimentară, datorat cumulului unor puncte acumulate din mai multe fapte).67. Un alt argument care vine în sprijinul tezei ce susţine necesitatea menţionării de către agentul constatator, în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, a sancţiunilor complementare este faptul că suspendarea are o perioadă determinată şi nu poate depăşi 30/60/90 de zile, în funcţie de încadrarea juridică a contravenţiei săvârşite.68. De asemenea, potrivit art. 104 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se pot reduce de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căruia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române (dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în Regulament), iar potrivit art. 221 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se poate reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii prevăzute de lege.69. În concluzie, din economia prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancţiunea principală a amenzii, iar agentul sancţionator nu are latitudinea de a reindividualiza sancţiunea complementară.70. Astfel, în condiţiile în care formularul procesului-verbal nu prevede în mod expres o rubrică în care să fie consemnată separat sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar această sancţiune rezultă în mod expres din dispoziţiile legale incidente în cauză, nu poate fi pus în discuţie faptul că nu există o măsură complementară dispusă în mod legal care să privească suspendarea dreptului de a conduce, ci doar modalitatea consemnării acestei măsuri în cuprinsul actului contestat, o interpretare contrară nefiind în spiritul legii. (…)73. Sancţiunea ce intervine ca urmare a încălcării de către organul constatator a dispoziţiilor art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 cu privire la menţionarea în cuprinsul procesului-verbal a măsurii complementare este însă una virtuală, nefiind prevăzută în mod expres, derivând din principiul fundamental al legalităţii şi rezultând din încălcarea dispoziţiilor legale, altele decât cele expres prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii." B. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problemele de drept supuse dezlegării, numai unele dintre acestea transmiţând şi jurisprudenţă. 21. Din analiza punctelor de vedere/opiniilor exprimate de instanţe şi, după caz, a hotărârilor transmise de acestea se desprind următoarele orientări: a) o orientare conform căreia dispoziţiile art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 trebuie interpretate ca fiind o normă specială, derogatorie de la norma generală instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul că stabilesc o competenţă specială a şefului poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, sub aspectul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare, în situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţă a altui judeţ decât cel care îl are în evidenţă. 22. S-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia în acest sens, următoarele instanţe: - tribunalele Sibiu (Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal), Hunedoara (Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal), Timiş (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Bacău (Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 507 din 19 mai 2015), Giurgiu şi Bucureşti; – judecătoriile Piatra-Neamţ, Moineşti, Oneşti, Braşov, Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Vişeu de Sus, Paşcani, Carei, Negreşti-Oaş şi Fălticeni. 23. În sprijinul acestei orientări au fost invocate următoarele argumente: - în raport cu dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi cu cele ale art. 191 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 rezultă că regimul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale complementare este strict reglementat, fiind o aplicare a principiului de derogare a normei speciale de la norma generală; – poliţistul rutier care a constatat contravenţia aplică sancţiunea principală şi măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, urmând ca şeful poliţiei rutiere al serviciului rutier pe teritoriul căruia a fost săvârşită şi constatată contravenţia să dispună asupra sancţiunii complementare, în termen de cel mult 15 zile de la data întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei; – dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se referă la perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere, şi nu la competenţa de a aplica această sancţiune complementară; – din coroborarea normelor legale enunţate rezultă că sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce este propusă de agentul constatator şi aprobată de şeful poliţiei rutiere, prin raportul de reţinere, ea operând fie cu începere din ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii, fie de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în cazul contestării procesului-verbal de contravenţie; b) într-o altă orientare, s-a apreciat că norma cuprinsă în art. 191 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind conţinută într-un act juridic ierarhic inferior, nu poate deroga de la norma cuprinsă în art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în aplicarea şi executarea căreia a fost emisă. 24. S-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia în acest sens, următoarele instanţe: - tribunalele Caraş-Severin (Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal), Buzău (Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal), Suceava (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Galaţi şi Argeş (Secţia civilă - completul specializat în cauze de contencios); – judecătoriile Zărneşti, Săveni, Zalău, Focşani (sentinţele nr. 7.877 din 2.11.2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului, şi nr. 6.701 din 5.10.2017, aflată în faza soluţionării apelului), Gherla (Sentinţa nr. 67 din 31.01.2018, definitivă prin neapelare) şi Iaşi. 25. În sprijinul acestei orientări au fost invocate următoarele argumente: - dispoziţiile art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind prevăzute în secţiunea a 2-a, cu titlul „Măsuri tehnico-administrative §1. Reţinerea sau retragerea permisului de conducere“, se aplică doar în cazul măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere, nu şi în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, în acest ultim caz fiind aplicabile prevederile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care atribuie competenţa de aplicare a sancţiunilor complementare agentului rutier care a constatat şi a aplicat sancţiunea principală; – încălcarea dispoziţiilor art. 191 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu constituie motiv de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenţie, întrucât aceste dispoziţii reglementează o măsură tehnico-administrativă, iar sancţiunea complementară se aplică potrivit normei generale, respectiv de către poliţistul rutier, conform art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002; – situaţia analizată nu reprezintă un caz de normă specială ce derogă de la norma generală, existând doar o necorelare între reglementările cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi cele cuprinse în Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii complementare, astfel încât ar trebui să prevaleze actul normativ cu forţă juridică superioară; – prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 a fost aprobat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi, cum, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţia României, republicată, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, se consideră că normele cuprinse într-o astfel de hotărâre, care este act de reglementare secundară, nu pot cuprinde dispoziţii derogatorii de la norma legală ce a constituit temeiul emiterii ei; – dispoziţiile art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează o măsură tehnico-administrativă, ce se realizează după ce sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, aplicată de către organul constatator competent, conform art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a rămas definitivă, nefiind o normă specială; – prin raportare la dispoziţiile art. 96 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, dispoziţiile art. 191 din Regulamentul de aplicare a acestei ordonanţe reglementează procedura aplicării măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, în situaţia cumulului a 15 puncte de penalizare, deci detaliază regulile aplicabile în cazul aplicării măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere şi nu privesc alte situaţii în care este aplicabilă sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ce poate fi aplicată în mod direct de către poliţistul rutier, conform art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. C. În opinia Judecătoriei Baia Mare, între cele două texte normative nu există un raport de determinare, aidoma celui instituit între o normă generală şi una specială. 26. Astfel, art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 dispune cu privire la persoana care poate constata contravenţia şi aplica sancţiunea, şi anume poliţistul rutier, în timp ce art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 explicitează cum procedează poliţistul rutier în situaţia în care contravenientul are un alt domiciliu decât cel al locului unde săvârşeşte fapta. 27. Poliţistul rutier care constată fapta nu aplică şi sancţiunea complementară, stabileşte doar sancţiunea principală contravenientului ce a săvârşit fapta contravenţională în alt loc decât cel de domiciliu şi reţine permisul de conducere, pe care îl înaintează şefului serviciului poliţiei rutiere, care trebuie să decidă cu privire la sancţiunea complementară într-un termen de maximum 10 zile de la data reţinerii documentului, după care acesta va fi trimis şefului serviciului poliţiei rutiere de la locul de domiciliu al contravenientului. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 28. Prin Adresa nr. 3.013/C/4473/III-5/2018 din 4 ianuarie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 29. Pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, instanţa de contencios constituţional a statuat că acestea sunt conforme Legii fundamentale, reţinând că „în cazul săvârşirii unor contravenţii la regulile de circulaţie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare, nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale, aceste sancţiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege.“ (Decizia nr. 331 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 19 mai 2011). 30. De asemenea, referindu-se la dispoziţiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constituţională a statuat că „(...) reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală a amenzii, a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, prevăzută la art. 111 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă criticată, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. e) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, respectiv al depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia.“ (Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012). IX. Raportul asupra chestiunii de drept 31. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi s-a propus soluţia de respingere a sesizării ca inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 32. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele: 33. Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să analizeze regularitatea actului de sesizare şi îndeplinirea cerinţelor legale de admisibilitate, prevăzute de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. 34. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să fie nouă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. 35. Analizând sesizarea în raport cu cerinţele legale de admisibilitate sus-menţionate, se constată că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în sensul unei veritabile probleme de interpretare a normelor legale ce fac obiectul sesizării, generate de caracterul lor interpretabil, neclar, imprecis sau lipsit de previzibilitate în sensul desluşirii voinţei legiuitorului. 36. Prin sesizarea analizată se urmăreşte a se lămuri dacă art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, reprezintă o normă specială ce derogă de la norma generală, instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, normă specială care stabileşte o competenţă specială a şefului serviciului poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, sub aspectul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare, în situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţă a altui judeţ decât cel care îl are în evidenţă. 37. Din simpla enunţare a obiectului sesizării rezultă că aceasta pune problema caracterului de normă specială, derogatorie, a prevederii din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în raport cu norma de rang superior cuprinsă în chiar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, actul normativ a cărui aplicare o asigură. 38. Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, care aprobă Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 39. Conform principiilor de tehnică legislativă, elaborarea actelor normative şi, pe cale de consecinţă, operaţiunea raţională de interpretare a acestora trebuie să ţină seama de principiul ierarhiei reglementărilor [art. 4 alin. (1) şi art. 26 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000)]. Un act normativ inferior nu poate modifica un act normativ superior şi nici nu poate deroga de la acesta. 40. Potrivit art. 108 din Constituţie, hotărârile emise de Guvern sunt reglementări secundare legii, care stabilesc modul în care legile vor fi efectiv puse în aplicare sau alte aspecte organizatorice privind implementarea acestora. Ele sunt adoptate în baza legii şi în limitele acesteia, neputând conţine norme derogatorii de la lege. 41. Hotărârile Guvernului realizează competenţa originară a Guvernului, de autoritate executivă, cu rol în punerea în aplicare a legii, în timp ce ordonanţele de urgenţă ale Guvernului conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii. Mai mult, potrivit art. 115 alin. (7) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege. De asemenea, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile aceluiaşi text constituţional, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern. Cu alte cuvinte, ordonanţa îşi pierde caracterul de act mixt (act administrativ prin prisma emitentului/act legislativ prin prisma conţinutului său) şi devine lege. 42. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006. 43. Conform art. 63 din Legea nr. 24/2000, derogarea de la reglementarea de bază se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază, iar potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, reglementările speciale şi derogatorii din aceeaşi materie şi acelaşi nivel pot fi cuprinse într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie, caracterul special al reglementării determinându-se în funcţie de obiectul acesteia şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. De asemenea, potrivit alin. (4) teza finală al aceluiaşi text de lege, preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază. 44. Ţinând seama de aceste norme de tehnică legislativă care dau şi cheia interpretării cadrului normativ, rezultă că nu există nicio dificultate de interpretare a prevederilor art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în corelaţie cu art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 45. Prevederile art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt foarte clare în sensul că aplicarea sancţiunilor pentru faptele contravenţionale se face de către poliţistul rutier sau de către poliţiştii de frontieră (în punctele de trecere a frontierei de stat). 46. Atunci când legiuitorul a intenţionat să instituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sus-menţionată, a făcut-o în mod explicit, ca în cazul reglementat de art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din acelaşi act normativ: "ART. 103 (1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune: (…) c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce. (1^1) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta." 47. De altfel, dispoziţiile art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu creează dificultăţi de interpretare nici privit din perspectiva obiectului de reglementare, respectiv a dispoziţiei normative aplicabile situaţiei date. Şi aceasta, întrucât textul normativ menţionat reglementează păstrarea permisului de conducere pe perioada executării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, iar nu aplicarea sancţiunii contravenţionale, în situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţă a altui judeţ decât cel care îl are în evidenţă. 48. Instanţa de trimitere, de altfel, nu a arătat argumentele pentru care apreciază dificilă interpretarea normelor legale la care se referă sesizarea, dificultate care să facă necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin mecanismul pronunţării hotărârii prealabile. 49. Este adevărat că s-a exprimat de către unele instanţe judecătoreşti şi opinia (confirmată printr-o soluţie de practică judiciară izolată - Sentinţa civilă nr. 378 din 13.11.2014 a Judecătoriei Podu Turcului, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 507 din 19.05.2015 a Tribunalului Bacău), în sensul interpretării dispoziţiilor art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ca fiind o normă specială, derogatorie de la norma generală instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, însă o astfel de interpretare, fiind vădit contrară principiului ierarhiei actelor normative, nu este de natură a susţine îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept. 50. Pe cale de consecinţă, deşi celelalte condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite - respectiv chestiunea de drept a fost ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Tribunalului Vrancea, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu s-a statuat asupra ei, în mod explicit, de către instanţa supremă, printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele - sesizarea este inadmisibilă. 51. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 15.930/231/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea art. 191 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, în sensul dacă acesta reprezintă o normă specială ce derogă de la norma generală, instituită de art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi stabileşte o competenţă specială a şefului serviciului poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, sub aspectul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare, în situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţă a altui judeţ decât cel care îl are în evidenţă." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
