Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.285/1/2016
┌──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Gabriela Elena Bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului│
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Curelea │- preşedintele delegat al Secţiei I civile │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Voicheci │- preşedintele Secţiei a II-a civile │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionel Barbă │- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Beatrice Ioana Nestor │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Carmen Georgeta Negrilă │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cristina Petronela Văleanu│- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Dascălu │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Raluca Moglan │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mirela Poliţeanu │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Constantin Brânzan │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Zaharia │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ileana Izabela Dolache │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lucia Paulina Brehar │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Liliana Vişan │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Decebal Constantin Vlad │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Luiza Maria Păun │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Ion │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Veronica Năstasie │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
└──────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 152/119/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: "Dispoziţiile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), se interpretează sau nu în sensul că se aplică persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010)?" Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse jurisprudenţa în materie şi opiniile judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată, precum şi răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării; se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, acesta fiind comunicat - potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă - părţilor, care nu şi-au exprimat punctul de vedere. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul sesizării 1. Titularul sesizării este Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea recursului declarat de pârâta D.S.V.S.A.C. împotriva Sentinţei civile nr. 309 din 24 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Covasna. 2. Autorul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultima instanţă un litigiu având ca obiect refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de emitere a unui act administrativ care să includă în indemnizaţia de încadrare brută a unui funcţionar public drepturile salariale cuvenite pentru titlul ştiinţific de doctor, obţinut după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010. II. Obiectul şi temeiul juridic al sesizării 3. Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 152/119/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunii de drept sus-menţionate. III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, reclamanta L.T.M., în calitate de funcţionar public, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.S.V.S.A.C., includerea în indemnizaţia sa de încadrare brută a drepturilor salariale reprezentând echivalentul sporului de 15% din salariul de bază pentru titlul ştiinţific de doctor şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie. 5. Tribunalul Covasna a admis acţiunea şi a obligat autoritatea pârâtă să includă, începând cu luna aprilie 2015, în indemnizaţia de încadrare brută a reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% din salariul de bază pentru titlul ştiinţific de doctor şi să plătească sumele actualizate cu indicele de inflaţie, de la 9 aprilie 2015 la data plăţii efective. 6. Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, până la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015, personalul care a obţinut titlul ştiinţific de doctor după anul 2009 nu a beneficiat de o majorare a salariului de bază în mod similar cu persoanele care au deţinut titlul ştiinţific de doctor anterior anului 2010; s-a apreciat însă că ulterior au devenit aplicabile prevederile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, pretenţiile reclamantei dovedindu-se a fi fondate. 7. Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs pârâta D.S.V.S.A.C., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, şi solicitând casarea hotărârii de fond şi respingerea acţiunii; recurenta-pârâtă a criticat, ca nelegală, interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării 8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 "ART. 5 (1) În anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/ autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (1^1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării." V. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă 9. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, întrucât de dezlegarea problemei în discuţie depinde soluţionarea litigiului, chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării este nouă, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 10. Intimata-reclamantă a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât dispoziţiile legale vizate sunt clare şi nu lasă loc de interpretări, finalitatea acestora fiind înlăturarea discriminării între posesorii titlului ştiinţific de doctor, dobândit înainte şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009). 11. Recurenta-pârâtă nu şi-a exprimat punctul de vedere. VII. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat instanţa supremă cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 12. Completul de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu şi-a exprimat punctul de vedere referitor la problema de drept supusă dezlegării, motivând că aceasta ar echivala cu o antepronunţare. VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 13. Prin Adresa nr. 1.832/C/3.765/III-5/2016 din 18 noiembrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei Judiciare - Serviciul Judiciar Civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. IX. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016^1, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009“.────────── ^1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016.────────── B) Curţile de apel şi tribunalele 14. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, majoritatea curţilor de apel au comunicat jurisprudenţă şi/sau puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării. 15. Din analiza jurisprudenţei şi a punctelor de vedere transmise de instanţele de judecată se desprinde concluzia că acestea sunt unanime cu privire la soluţionarea chestiunii de drept în discuţie, practica judiciară fiind semnificativă şi unitară în sensul că prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul care a fost încadrat după anul 2009, care a obţinut titlul ştiinţific de doctor, să beneficieze de acelaşi nivel al salariului de bază de care a beneficiat personalul încadrat pe aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie şi care a deţinut titlul ştiinţific de doctor anterior anului 2010; s-a apreciat că, în contextul în care prevederile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 nu s-ar aplica persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, s-ar crea o discriminare salarială, fiind evident faptul că în aplicarea dispoziţiilor legale ce formează obiectul analizei nu prezintă interes momentul dobândirii titlului de doctor, ci doar deţinerea sau nu de către salariat a studiilor doctorale, urmând ca acordarea drepturilor cuvenite să fie efectuată de la momentul recunoaşterii beneficiului prin lege. 16. S-a apreciat că prin art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 legiuitorul a urmărit înlăturarea inechităţii în salarizare, respectiv a discriminării între personalul din instituţiile şi autorităţile publice, salarizat din fonduri publice, care a beneficiat de sporul de doctorat până la 31 decembrie 2009 şi căruia mai apoi, ca efect al Legii-cadru nr. 330/2009, i s-a acordat ulterior o compensaţie cu caracter tranzitoriu în contul acestui spor, după care acest spor i-a fost inclus în salariul de bază, şi personalul care a obţinut titlul ştiinţific de doctor ulterior anului 2009 şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, fără a beneficia însă de o recunoaştere reflectată în drepturile salariale a acestui spor, ce fusese abrogat, de altfel. 17. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin Legea nr. 71/2015, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Aşa fiind, dacă corespunde realităţii împrejurarea că, într-adevăr, până la 09 aprilie 2015 nu exista temei legal pentru acordarea sporului aferent titlului ştiinţific de doctor, sporul în discuţie fiind abrogat, deci inaplicabil celor care dobândeau titlul după anul 2009, începând cu data menţionată, prin intervenţia Legii nr. 71/2015, acest spor urmează a fi avut în vedere şi valorificat la stabilirea aceluiaşi nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare, nivel aplicabil salariaţilor cu aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după 31 decembrie 2009, sumele aferente sporurilor de care au beneficiat anterior acestei date. 18. În acest sens, s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a I civilă (Decizia nr. 1.231 din 27 septembrie 2016); Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.398 din 10 martie 2016 şi Decizia nr. 447 din 11 februarie 2016); Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale (Sentinţa nr. 5.960 din 9 iunie 2016); Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă (Sentinţa nr. 366 din 28 aprilie 2015, Sentinţa nr. 928 din 15 octombrie 2014); Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă (Sentinţa nr. 57 din 18 februarie 2016); Tribunalul Sălaj - Secţia civilă (Sentinţa nr. 895 din 24 iunie 2016); Curtea de Apel Cluj - Secţia a I civilă (Decizia nr. 1.700/A din 5 iulie 2016); Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 489/CA din 15 iunie 2016); Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 28 din 13 ianuarie 2016, Sentinţa nr. 2.868 din 12 octombrie 2016); Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 138 din 29 ianuarie 2016); Tribunalul Olt - Secţia a I civilă (Sentinţa nr. 503 din 15 septembrie 2016); Curtea de Apel Galaţi - Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 664 din 13 octombrie 2016); Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă (Sentinţa nr. 499 din 17 martie 2016); Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 944 din 11 octombrie 2016, Decizia nr. 903 din 5 octombrie 2016 şi Decizia nr. 829 din 21 septembrie 2016); Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 931/CA din 12 mai 2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.495 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi fiscal); Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă (Decizia nr. 1.782 din 20 septembrie 2016); Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 1.091 din 22 septembrie 2016); Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 434 din 23 februarie 2016 şi Decizia nr. 720 din 10 martie 2016). X. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 19. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 5 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016^1, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate analizată.────────── ^1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016.────────── XI. Jurisprudenţa C.E.D.O. şi a C.J.U.E. 20. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate hotărâri relevante cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită. XII. Raportul asupra chestiunii de drept 21. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile; judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept, care să necesite intervenţia instanţei supreme în vederea lămuririi, şi condiţia noutăţii chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită, întrucât problema de drept invocată şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţelor naţionale, care au stabilit în unanimitate aceeaşi interpretare a dispoziţiilor legale supuse interpretării. XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 22. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, instanţa supremă constată că sesizarea nu întruneşte cerinţele legale, atât cele privind regularitatea formulării acesteia, cât şi cele privind admisibilitatea mecanismului procedural în discuţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. A) Cu privire la neregularitatea actului de sesizare se reţine că, potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor“. 23. Rezultă că, sub aspectul regularităţii sesizării, art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin structural, respectiv să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului, prin care să se argumenteze în concret necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi punctul de vedere al părţilor. 24. Aşa cum s-a arătat deja în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016), raţiunea instituirii acestor condiţii formale ale actului de sesizare constă în asigurarea scopului pentru care a fost instituit acest nou mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca prin acest mecanism procedural să se determine suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării sale de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii duratei procedurii judiciare şi afectării art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care instituie şi protejează dreptul la un proces echitabil, cu garanţia sa esenţială constând în soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 25. Doctrina în materie a considerat procedura sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile ca fiind o procedură suigeneris care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului, al cărui obiect îl constituie o chestiune (problemă) de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 26. Referitor la consecinţa absenţei din încheierea de sesizare a elementelor esenţiale pentru soluţionarea chestiunii prealabile, în lipsa reglementării, printr-o normă expresă, a soluţiilor posibile într-o asemenea ipoteză, s-a apreciat că instanţa de trimitere a unei întrebări prealabile ar trebui să fie preocupată nu doar de a primi un răspuns îndoielilor sale cu privire la un text legal, ci chiar de a realiza, prealabil acestei trimiteri, un examen riguros al îndeplinirii condiţiilor impuse de textul art. 519 din Codul de procedură civilă şi o interpretareproprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum este acesta reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă. 27. Numai în această manieră şi cu respectarea strictă a dispoziţiilor procedurale în materie, instanţa de judecată, care impune în mod uzual o anumită disciplină procesuală părţilor, ar putea demonstra că respectă ea însăşi, atunci când legea impune în mod expres, o asemenea disciplină procesuală necesară. 28. Or, examinând sesizarea formulată de către Curtea de Apel Braşov, se constată că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc motivele care susţin admisibilitatea sesizării şi punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii asupra îndeplinirii condiţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, condiţie impusă, în mod expres, de dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod. 29. În încheierea de sesizare nu sunt prezentate aspectele referitoare la problematica de interpretare şi/sau aplicare a textului legal supus analizei, interpretările posibile sau criteriile/elementele care ar putea conduce, eventual, la o neaplicare a normei legale şi nici cele referitoare la dificultatea interpretării/aplicării acestei norme, raportat la datele concrete ale litigiului. 30. În acest context, s-a apreciat că este oportună, cel puţin pentru raţiuni de analogie, menţionarea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional cu privire la nemotivarea sesizărilor de neconstituţionalitate. Astfel, în mod constant, aceasta a stabilit că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii Constituţionale fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, Curtea Constituţională neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional, şi neputând formula critici la care, ulterior, să şi răspundă. 31. În aceeaşi ordine de idei, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015), s-a sancţionat, sub aspectul admisibilităţii, neregăsirea în încheierea de sesizare a punctului de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei asupra condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cerinţă impusă prin dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. 32. În virtutea acestor argumente şi urmând aceeaşi linie jurisprudenţială, se apreciază că încheierea care nu cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării şi punctul de vedere al completului asupra chestiunii de drept nu îndeplineşte condiţiile unui act de sesizare legal întocmit şi, deci, nu ar putea declanşa o examinare pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii în cadrul mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. B) Referitor la admisibilitatea sesizării pentru declanşarea procedurii în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se constată că pentru declanşarea acestei proceduri legiuitorul a instituit, prin art. 519 din Codul de procedură civilă, o serie de condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 33. Se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Braşov, legal învestită cu soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Covasna, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. 34. Este îndeplinită, de asemenea, condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât prin motivele de recurs se susţine, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, care fac obiectul sesizării. 35. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept (cerinţă distinctă de cea care impune ca asupra respectivei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii), se constată că, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015), în lipsa unei definiţii a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul instanţei supreme, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. 36. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia, însă, ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. 37. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 38. Din această perspectivă, în cazul dispoziţiilor legale supuse interpretării prin sesizarea analizată, cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită, pentru că, din studierea jurisprudenţei puse la dispoziţie de instanţele naţionale, rezultă că, la nivelul curţilor de apel din întreaga ţară au fost pronunţate un număr important de hotărâri definitive prin care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. În cuprinsul tuturor acestor hotărâri, curţile de apel au apreciat că beneficiază de dispoziţiile menţionate şi salariaţii din sectorul public care au dobândit titlul ştiinţific de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010. 39. Ca urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, curţile de apel stabilind în unanimitate aceeaşi interpretare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ceea ce înseamnă că această problemă de drept nu este aptă de a crea practică judiciară neunitară. 40. Totodată, deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, ce reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 41. Or, textul legal care face obiectul sesizării este clar, iar instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune accesarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, întrucât textul ar comporta interpretări diferite, nu le-a făcut cunoscute şi nu a prezentat care ar fi dificultăţile de interpretare sau sensurile diferite ce s-ar putea da în aplicarea normei legale în discuţie, aşa cum s-a arătat mai sus, la lit. A), în cadrul analizării aspectului privind neregularitatea actului de sesizare. 42. Este de menţionat că, spre deosebire de legislaţia franceză, care prevede expres condiţia dificultăţii serioase, veritabile şi pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanţei supreme, legislaţia internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile într-o procedură dilatorie. 43. Or, scopul mecanismului hotărârii prealabile îl constituie prevenirea practicii judiciare neunitare, prin dezlegarea unor probleme veritabile şi dificile de drept. Însă, dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării sunt clare, interpretarea acestora nefiind susceptibilă de a ridica dificultăţi, aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţelor naţionale, prezentată mai sus. 44. Un argument suplimentar în sensul inadmisibilităţii sesizării este acela că problema de drept indicată în actul de sesizare a fost implicit rezolvată de instanţa supremă prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în interesul legii, citată mai sus, prin care s-a stabilit că au dreptul la sumele compensatorii prevăzute de legile-cadru de salarizare în sectorul public şi persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. 45. Prin urmare, dacă în absenţa unei reglementări care să prevadă expres posibilitatea indemnizării corespunzătoare a persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, s-a admis că dreptul la sporul de doctorat există, prevalând principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, principiu ce presupune plată egală pentru muncă egală, a fortiori acest drept poate fi recunoscut în prezenţa unei reglementări ca cea în discuţie, despre care s-a afirmat că a pus capăt stării de discriminare generată de reglementarea regăsită în legile de salarizare din sectorul public anterioare. 46. În considerarea argumentelor expuse, constatându-se neregularitatea actului de sesizare şi neîndeplinirea, în mod cumulativ, a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 152/119/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dispoziţiile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că se aplică persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2017. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
