Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.798/1/2017
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Iulia Cristina│Curţi de Casaţie şi │
│Tarcea │Justiţie, preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat │
│Curelea │al Secţiei I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Dorin │- pentru preşedintele │
│ │Secţiei a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- preşedintele Secţiei │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela Sorina │- preşedintele delegat │
│Popescu │al Secţiei penale │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Maria Hrudei │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia │
│Gherasim │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emilia Claudia│- judecător la Secţia │
│Vişoiu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia │
│Constantin │de contencios │
│Vlad │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia │
│Marcela │de contencios │
│Canacheu │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Liliana Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marius Ionel │- judecător la Secţia │
│Ionescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia │
│Ilie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Florica│- judecător la Secţia │
│Voicu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia │
│Dinu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- judecător la Secţia │
│Ivanovici │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona Magdalena│- judecător la Secţia │
│Baciu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Viorica Cosma │- judecător la Secţia I│
│ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Nicoleta │- judecător la Secţia I│
│Ţăndăreanu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Daniela│- judecător la Secţia │
│Encean │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache │ │
└──────────────┴───────────────────────┘
Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 27^1 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti referitor la următoarele probleme de drept: " dacă încălcarea dispoziţiei legale prevăzute de art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - prin neconsemnarea în procesul-verbal (I) a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, (II) a intervalului de timp (conţinutul concret al sancţiunii complementare) în care este suspendat dreptul de a conduce şi (III) a temeiului juridic - este sancţionată cu nulitatea parţială a procesului-verbal şi atrage anularea inclusiv a menţiunilor privind măsura reţinerii permisului de conducere, nulitate ce nu poate fi înlăturată, sau este suficientă numai consemnarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere pentru valabilitatea procesului-verbal, inclusiv cu privire la măsura complementară de suspendare, durată şi temei juridic; dacă încălcarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la interesul ocrotit, poate fi invocată de instanţă, este sancţionată cu nulitatea absolută sau relativă şi este o nulitate procedurală, ce poate sau nu poate fi înlăturată, sau este o nulitate materială" Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că judecata cauzei a fost amânată pentru acest termen, la termenul din 19 februarie 2018, când, după prezentarea punctului de vedere al Ministerului Public de către reprezentantul acestuia, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, şi după discuţii purtate asupra problemelor de drept ce constituie obiectul recursului, s-a constatat că niciuna dintre cele două opinii conturate în cadrul acestor discuţii nu a întrunit votul majorităţii calificate a membrilor completului de judecată. Se arată, de asemenea, că la dosar au fost depuse raportul comun întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere formulat de Ministerul Public. Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problema de drept care a generat practica neunitară 1. Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), în sensul de a se stabili dacă, în raport cu acestea, prevederile legale incidente în materie stabilesc o condiţie de validitate pentru încheierea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, astfel încât lipsa din procesul-verbal a menţiunii aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce, pe timp limitat, să poată constitui o cauză de nulitate parţială a acestuia; se solicită, totodată, stabilirea felului nulităţii. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării şi alte dispoziţii legale şi normative relevante 2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: "ART. 96 (1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului. (2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop; d) imobilizarea vehiculului; e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4); f) «abrogat» [...] ART. 97 (1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: a) reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare; c) anularea permisului de conducere; d) ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. (2) Reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. (3) Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. (4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră dacă titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de către o unitate de asistenţă medicală autorizată. (5) Anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114. (6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabileşte prin regulament. ART. 98 (1) Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. (3) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. (4) Clasele de sancţiuni sunt următoarele: a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă; b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă; c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă; d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă; e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă. (5) Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice. […] ART. 102 (...) (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune; b) conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român; c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune; d) «abrogat» e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. […] ART. 111 (1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: […] c) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1); […] ART. 118 (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. (2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti. (3) Dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie în termenul prevăzut la alin. (1) se prezintă de contravenient la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care va efectua menţiunile în evidenţe şi îi va restitui permisul de conducere. (3^1) *Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă. * Dispoziţiile art. 118 alin. (3^1) au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept“. (4) În termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere. (5) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. […] ART. 121 (1) «abrogat» (2) Executarea sancţiunii contravenţionale complementare se prescrie în acelaşi termen în care se prescrie sancţiunea contravenţională principală." 3. Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002): "ART. 2 În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: [...] 5. reţinerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestora - măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri; […] ART. 180 (1) În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amendă aplicate şi valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune plângerea. […] (6) În cazul în care pentru fapta săvârşită se dispune ca măsură tehnico-administrativă reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei agentul constatator eliberează şi o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B. […] ART. 190 (1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră reţine permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz. (2) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1), împreună cu un raport de reţinere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta, care are obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenţa conducătorilor de autovehicule şi tramvaie. (3) Raportul de reţinere, permisul de conducere eliberat de o autoritate străină şi documentele reţinute se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi trimise autorităţilor emitente. […] ART. 210 (1) În situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se reţine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii. (2) Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberată fără drept de circulaţie, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează din momentul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.“" 4. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001): "ART. 5 (1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. (2) Sancţiunile contravenţionale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravenţională; c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. d) «abrogat» (3) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; c) închiderea unităţii; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activităţii agentului economic; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. (4) Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare. (5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. (6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei. (7) Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare. […] ART. 15 (1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori. (2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. (3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului. ART. 16 (1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. (1^1) În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent. (2) «abrogat» (3) «abrogat» (4) «abrogat» (5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia. (6) În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă. (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte menţiuni“, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal. ART. 17 Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu. [...] ART. 20 (1) Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal. (2) «abrogat» Capitolul III Aplicarea sancţiunilor contravenţionale ART. 21 (1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea. (2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal. (3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. [...] ART. 31 (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. (2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării." III. Examen jurisprudenţial - principalele coordonate ale divergenţelor de jurisprudenţă 5. Invocând considerentele Deciziei nr. 49 din 26 iunie 2017^1 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Tribunalului Dâmboviţa având ca obiect aceleaşi chestiuni de drept autorul sesizării arată că examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat faptul că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte problemele de drept supuse dezbaterii, existând două orientări jurisprudenţiale, după cum urmează: ^1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 31 iulie 2017. A. Într-o orientare, s-a considerat că neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp pentru care este suspendat dreptul de a conduce (conţinutul concret al sancţiunii complementare) şi a temeiului juridic ar putea atrage nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, respectiv a măsurii reţinerii permisului de conducere, care este doar o măsură tehnico-administrativă. 6. S-a arătat că încălcarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, atrăgând nulitatea relativă, trebuie invocată de partea interesată, în acest sens fiind Decizia în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007^2, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite, prin care s-a statuat că situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă, reţinându-se că numai în astfel de situaţii nulitatea se constată şi din oficiu. ^2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 5 decembrie 2007. 7. În cadrul acestei orientări, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, s-au conturat două categorii de soluţii: a) admiterea plângerii contravenţionale şi anularea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce şi a măsurii reţinerii permisului de conducere, în acest sens fiind identificate următoarele hotărâri: Sentinţa nr. 570 din 14 aprilie 2014 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, Sentinţa nr. 2.534 din 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Alba Iulia (rămasă definitivă prin Decizia nr. 396/A/2015 din 21 mai 2015 a Tribunalului Alba - Secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă), Sentinţa nr. 2.884 din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Târgu Jiu (rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.232 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal), Sentinţa nr. 3.034 din 20 octombrie 2015 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti (rămasă definitivă prin Decizia nr. 533 din 22 martie 2016 a Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal), sentinţele nr. 1.160 din 10 februarie 2016 şi nr. 721 din 25 ianuarie 2016 ale Judecătoriei Buzău (rămase definitive prin deciziile nr. 1.231 din 4 octombrie 2016 şi, respectiv, nr. 1.359 din 25 octombrie 2016 ale Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), Sentinţa nr. 2.255 din 13 decembrie 2016 a Judecătoriei Dorohoi (rămasă definitivă prin Decizia nr. 312 din 27 martie 2017 a Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) şi Decizia nr. 656 din 20 aprilie 2016 a Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. b) respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea sancţiunilor şi măsurilor contestate, în acest sens fiind identificate următoarele hotărâri: sentinţele nr. 543 din 23 iunie 2011 şi nr. 991 din 25 octombrie 2008 ale Judecătoriei Huedin, sentinţele nr. 3.485 din 9 aprilie 2015 şi nr. 9.938 din 27 octombrie 2015 ale Judecătoriei Cluj-Napoca (rămase definitive prin deciziile nr. 1.308 din 21 iunie 2016 şi 480/A din 9 martie 2016 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale), Sentinţa nr. 549 din 23 ianuarie 2015 a Judecătoriei Piteşti (rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.999 din 14 octombrie 2015 a Tribunalului Argeş - Secţia civilă), Decizia nr. 897 din 22 iunie 2015 a Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1.694 din 20 septembrie 2016 a Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 442 din 16 martie 2016 a Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi deciziile nr. 453/2016 şi nr. 553/2016 ale Tribunalului Bacău Secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi fiscal. B. Într-o altă orientare, s-a apreciat că încălcarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la interesul ocrotit, poate fi invocată şi de instanţă din oficiu, fiind sancţionată cu nulitatea absolută. 8. În acest sens, au fost identificate deciziile nr. 1.395 din 14 decembrie 2016, 1.063 din 12 octombrie 2016, nr. 1.234 din 9 noiembrie 2016 şi nr. 1.414 din 14 decembrie 2016 ale Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 1.306 din 28 septembrie 2016 a Tribunalului Suceava. IV. Opinia autorului sesizării 9. Autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, nu a formulat un punct de vedere şi nici nu şi-a exprimat opinia cu privire la problemele de drept supuse dezbaterii, limitându-se la a menţiona că acestea au fost ridicate în cadrul întâlnirii pe trimestrul IV/2016 a judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respectivei instanţe şi din cadrul instanţelor din circumscripţia sa. V. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 10. Prin Adresa nr. 2.610/C/4.773/III-5/2017 din 10 ianuarie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, potrivit căruia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, lipsa menţiunii privind aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce atrage nulitatea parţială a procesului-verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nulitate care este condiţionată de dovedirea vătămării şi nu poate fi invocată din oficiu de instanţă. 11. În susţinerea punctului de vedere, Ministerul Public a prezentat următoarele argumente principale: A) Referitor la caracterul nulităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei 12. Art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 indică elementele formale pe care trebuie să le conţină orice proces-verbal de constatare a unei contravenţii, iar dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ stabilesc menţiunile obligatorii ale procesului-verbal, a căror lipsă atrage nulitatea procesului-verbal de contravenţie, nulitate ce se constată şi din oficiu de instanţă. 13. Procesul-verbal de contravenţie, ca act administrativ, trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile de valabilitate generale reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, şi condiţiile de valabilitate specifice, prevăzute în anumite cazuri de lege; în cazul contravenţiilor rutiere, este necesar ca actul să conţină anumite menţiuni specifice, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 14. În legătură cu chestiunea dacă agentul constatator are sau nu un drept de apreciere asupra aplicării sancţiunii complementare, respectiv a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, se observă că, deşi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce a fost reglementată de legiuitor, aplicarea ei se face, în fiecare caz în parte, de către agenţii constatatori [art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, art. 177 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002]. 15. De asemenea, potrivit art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 A, care va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele „... sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă...“. 16. Din dispoziţiile legale amintite, rezultă că regimul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, atât principale, cât şi complementare, este strict reglementat de lege. 17. Relevant este că în vechea formă a Codului rutier, sancţiunea principală se dispunea de agentul constatator, iar sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice se dispunea, după caz, de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau adjunctul acestuia [conform art. 96 alin. (4) din vechea formă a ordonanţei]. 18. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (art. I pct. 34) (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007), şeful poliţiei rutiere are competenţa de a dispune sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce exclusiv în cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, în celelalte cazuri, prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, competenţa aparţine exclusiv agentului constatator, care trebuie să aplice sancţiunea prin procesul-verbal de contravenţie pe care îl întocmeşte. 19. Edificator în acest sens este conţinutul pct. 5 din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, în care se arată că: "(...) se elimină o inadvertenţă legată de dreptul poliţistului rutier de a aplica sancţiuni contravenţionale complementare. Astfel, deşi alineatul (1) al art. 96 stabileşte faptul că sancţiunile contravenţionale complementare se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală, menţinerea alin. (4) al aceluiaşi articol, în formularea actuală, ar face inaplicabilă prevederea de la alin. (1), în cazul exercitării competenţei de a dispune suspendarea dreptului de a conduce pentru 30/60/90 de zile (competenţă care ar reveni, în acest fel, şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta sau din cadrul I.G.P.R.). În sensul arătat, s-a realizat modificarea art. 96 alin. (4), astfel încât şeful poliţiei rutiere să dispună suspendarea dreptului de a conduce pentru 30/60/90 de zile doar în cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, în celelalte situaţii măsura restrictivă intervenind ca urmare a încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei" 20. Forma actuală a codului rutier nu mai prevede că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule se dispune de către şeful inspectoratului judeţean de poliţie, astfel încât, potrivit regulilor generale de interpretare a unui act normativ, rezultă că, de lege lata, această sancţiune se dispune de către agentul constatator. 21. Un alt argument care vine în sprijinul tezei ce susţine necesitatea menţionării în procesul-verbal de contravenţie şi a sancţiunilor complementare este faptul că suspendarea are o perioadă determinată şi nu poate depăşi 30/60/90 de zile, în funcţie de încadrarea juridică a contravenţiei săvârşite. Numai în cazul suspendării ca urmare a aplicării unei măsuri de siguranţă pentru săvârşirea de infracţiuni sau de fapte prevăzute de legea penală măsura suspendării durează pe întreaga perioadă cât durează măsura de siguranţă, potrivit dispoziţiilor art. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 22. De asemenea, potrivit art. 104 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se pot reduce de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române (dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în regulament) iar, potrivit art. 221 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se poate reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii prevăzute de lege. 23. Din modalitatea de redactare a art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sub forma „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută la clasa a II-a, a III-a/a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30/60/90 de zile“, rezultă caracterul obligatoriu al aplicării sancţiunii suspendării dreptului de a conduce, alături de sancţiunea principală, iar durata acestei sancţiuni este prevăzută într-un cuantum fix, de 30, 60, respectiv 90 zile, agentul constatator neavând o marjă de apreciere asupra unui cuantum mai mic, aşa cum ar fi avut dacă legea folosea formula „de până la 30/60/90 zile“. B) Referitor la regimul juridic al sancţiunii care intervine în cazul încălcării legii, respectiv al lipsei menţiunilor prevăzute de lege în procesul-verbal de contravenţie, s-a arătat că, la fel cum actul de sancţionare contravenţională aparţine unei anumite categorii de acte juridice, tot astfel şi nulităţile care i se aplică sunt cele specifice categoriei din care face parte actul. 24. În dreptul administrativ, în general, o persoană nu poate obţine anularea unui act care provine de la administraţie, decât probând o vătămare (art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare); în caz contrar, neregularitatea actului are un caracter neesenţial şi nu poate duce la anularea acestuia. 25. Deşi în dreptul administrativ majoritatea normelor sunt imperative, nulitatea aplicându-se (dacă este cazul) în lipsa unui text care să o consacre expres (nulitate virtuală), în ipoteza în care legiuitorul consacră unei formalităţi o atenţie anume, stipulând că încălcarea acesteia atrage nulitatea actului emis astfel, este de presupus că el vine în ajutorul persoanelor protejate de normă, pe care le dispensează astfel de dovada prejudiciului suferit (nulitate expresă). 26. Distincţia nulitate expresă-nulitate virtuală se aplică şi nulităţilor formale ale procesului-verbal; în cazul lipsei menţiunilor considerate esenţiale, vătămarea se prezumă, pe când, dacă se invocă lipsa celorlalte menţiuni, o vătămare trebuie dovedită. 27. În lipsa menţiunilor prevăzute de lege, care nu sunt sancţionate cu nulitatea expresă, de regulă, sancţiunea ar trebui să fie o nulitate virtuală, aplicabilă numai în situaţia în care contravenientul probează că, prin viciile de formă respective, a suferit o vătămare. 28. Practic, instanţa va putea să invoce din oficiu doar nulităţile exprese, chiar în cazul în care contravenientul nu le-a invocat, având în vedere că vătămarea se prezumă. 29. Prin urmare, lipsa sancţiunii complementare din procesul-verbal atrage o nulitate virtuală a actului de sancţionare, nulitate condiţionată de probarea unei vătămări. 30. Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa poate decide anularea totală sau parţială a unui act administrativ. 31. Aşadar, se poate dispune anularea parţială a unui act administrativ, ori de câte ori „partea“ din act care a fost anulată nu are o legătură organică şi intrinsecă cu celelalte dispoziţii din act, care pot avea o existenţă de sine stătătoare şi se pot aplica în forma în care au fost adoptate, chiar şi în lipsa dispoziţiilor care au fost anulate. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 32. Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, stabilind că acestea sunt conforme cu prevederile Legii fundamentale, prin mai multe decizii, dintre care menţionăm, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012, nr. 796 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iulie 2008, nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, şi nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005. 33. De asemenea, referindu-se la dispoziţiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, a statuat că „(...) reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală a amenzii, a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, prevăzută la art. 111 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă criticată, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. e) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, respectiv al depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia“. VII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 34. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate decizii cu relevanţă directă asupra dezlegării problemelor de drept ce formează obiectul sesizării; jurisprudenţa instanţelor europene având legătură cu materia supusă dezbaterii se va regăsi, în cele ce urmează, în cadrul argumentelor ce se constituie în considerentele soluţiei preconizate. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 35. Prin Decizia în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite a statuat că „Nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menţionat (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - n.r.) atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.“ 36. În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a statuat următoarele: "Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Prin dispoziţiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravenţiilor, cu precizarea menţiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanţi ai autorităţilor publice abilitate prin lege să constate şi să sancţioneze contravenţiile, condiţiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, ca şi regimul general al sancţiunilor contravenţionale, al aplicării şi executării acestora. [...] Or situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă. Astfel, prin acest text de lege se prevede că «lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal», specificându-se că numai în astfel de situaţii «nulitatea se constată şi din oficiu». În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului la conţinutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act." 37. De asemenea, problemele de drept supuse dezlegării au mai făcut obiectul unor sesizări, formulate de tribunalele Dâmboviţa şi Suceava, care au fost respinse, ca inadmisibile, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul instanţei supreme, prin deciziile nr. 49 din 26 iunie 2017^3 şi nr. 64 din 25 septembrie 2017^4. ^3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 31 iulie 2017. ^4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 30 octombrie 2017. IX. Raportul asupra recursului în interesul legii 38. Raportul analizează sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, apreciind că s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa problemelor de drept ce constituie obiectul recursului în interesul legii, conform dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, respectiv că autorul sesizării este legitimat procesual, potrivit prevederilor art. 514 din acelaşi cod. 39. În ceea ce priveşte fondul problemelor de drept supuse dezbaterii, prin raport se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale supuse analizei, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic, este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 40. Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analizarea condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“, precum şi ale art. 514 din acelaşi cod, referitoare la obiectul recursului şi la titularul dreptului de sesizare. 41. Analiza implică, aşadar, mai multe aspecte: - cel al cerinţei de ordin formal, prevăzută de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă - dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii; această cerinţă de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudenţa anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive, din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curţi de apel din ţară; – sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, întrucât finalitatea acestei instituţii juridice o constituie asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, condiţie care se constată a fi, de asemenea, îndeplinită; – sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare, prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă. 42. Se constată, aşadar, că recursul în interesul legii este admisibil. 43. În ceea ce priveşte fondul problemelor de drept supuse dezbaterii, se constată că sesizarea urmăreşte a lămuri dacă lipsa din cuprinsul procesului-verbal a menţiunii aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce, pe timp limitat, poate constitui o cauză de nulitate parţială a acestuia, solicitându-se, totodată, precizarea felului nulităţii respective: relativă, cu consecinţa că poate fi invocată numai de partea vătămată, sau absolută, cu consecinţa că poate fi invocată şi de instanţă, din oficiu. 44. Răspunderea contravenţională este o formă de răspundere juridică, reglementată de normele dreptului contravenţional, dreptul comun în materie reprezentându-l Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 45. Astfel, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorităţii administrative, învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, act ce se bucură de prezumţia de legalitate şi se execută din oficiu. 46. Legea prevede redactarea lui într-o anumită formă ad validitatem, cu respectarea tuturor prescripţiilor legale, de fond şi de formă, pentru încheierea sa valabilă, în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit. 47. Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, contravenţia se constată printr-un proces-verbal, încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori, iar potrivit art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ, în cazul în care, prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea. 48. Art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face menţiunea potrivit căreia sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. 49. Ele sunt enumerate la art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, completându-se, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, cu cele prevăzute în acte normative speciale, printre care şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 50. Având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege, sancţiunile contravenţionale complementare reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 corespund unei necesităţi primordiale privind interesele siguranţei rutiere (Decizia Curţii Constituţionale nr. 427 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011). 51. Conform art. 180 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, care va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă. 52. Art. 96 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ prevede, ca sancţiune complementară, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. 53. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), în Decizia de inadmisibilitate dată la 7 decembrie 1999, în Cauza Michel Pewinski c. Franţei (Cererea nr. 34.604/97), a statuat că suspendarea dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care-l prezintă pentru participanţii la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră. 54. În jurisprudenţa C.E.D.O., astfel de sancţiuni care au privit limitarea sau înlăturarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, indiferent de calificarea lor în dreptul intern, prin gradul lor de gravitate şi prin caracterul lor punitiv şi descurajant, au fost asemănate unei pedepse penale, supuse controlului instanţei de judecată (Cauza Maszni c. România - Hotărârea din 21 septembrie 2006 - Cererea nr. 59.892/00, Cauza Malige c. Franţa - nr. 27.812/95, Cauza Nilsson c. Suedia - Cererea nr. 73.661/01, 13 decembrie 2005). 55. Principiile constituţionale impun ca legiuitorul să aibă competenţa exclusivă de a reglementa faptele care au gradul de pericol social al unei contravenţii şi sancţiunile aplicabile acestora, revenind autorităţilor administrative competenţa de a aplica în concret respectivele dispoziţii legale. 56. Reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu este lăsată însă la aprecierea organului constatator, fiind consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia, aşa cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 854 din 18 octombrie 2012. 57. În vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, agentul constatator procedează la reţinerea permisului de conducere. 58. În conformitate cu dispoziţiile art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 210 din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, reţinerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă, constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere, până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea măsurii. 59. Măsura se dispune de poliţistul rutier, de regulă, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. 60. Permisul de conducere conferă astfel, până la ridicarea sa, dreptul de a conduce în persoana celui care îl posedă şi, tocmai de aceea, suspendarea dreptului de a conduce, în cazurile limitate şi concrete, începe să curgă de la data la care permisul a fost predat autorităţilor competente sau reţinut de aceste. 61. În acest sens, la art. 210 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se prevede că, în situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se reţine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii; când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberată fără drept de circulaţie, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează din momentul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei. 62. Se poate astfel constata că, în cazul comiterii unei contravenţii de natura celei descrise anterior, măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere are natura juridică a punerii în executare a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce. 63. De reţinut este că, în vechea formă a Codului rutier, sancţiunea principală se dispunea de agentul constatator, iar sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice se dispunea, după caz, de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau adjunctul acestuia [conform art. 96 alin. (4) din vechea formă a ordonanţei]. 64. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 (art. I pct. 34), şeful poliţiei rutiere are competenţa de a dispune sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce exclusiv în cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, în celelalte cazuri, prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/ 2002, competenţa aparţinând exclusiv agentului constatator, care trebuie să aplice sancţiunea prin procesul-verbal de contravenţie pe care îl întocmeşte. 65. Faptul că modelul de proces-verbal prevăzut la anexa nr. 1A a Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 conţine doar rubrica privind măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, nu şi pe cea referitoare la aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, se explică prin necorelarea dispoziţiilor din Regulament cu modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, prin care s-a dat în competenta agenţilor constatatori aplicarea sancţiunii suspendării dreptului de a conduce. 66. Aşadar, în prezent, nu există posibilitatea ca printr-un act administrativ separat să se aplice sancţiunea complementară a suspendării cu precizarea temeiului şi a intervalului de timp pentru care se dispune, cu excepţia situaţiei particulare a ipotezei prevăzute la art. 96 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (dat fiind mecanismul juridic de sancţionare suplimentară, datorat cumulului unor puncte acumulate din mai multe fapte). 67. Un alt argument care vine în sprijinul tezei ce susţine necesitatea menţionării de către agentul constatator, în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, a sancţiunilor complementare este faptul că suspendarea are o perioadă determinată şi nu poate depăşi 30/60/90 de zile, în funcţie de încadrarea juridică a contravenţiei săvârşite. 68. De asemenea, potrivit art. 104 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se pot reduce de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căruia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române (dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în Regulament), iar potrivit art. 221 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se poate reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii prevăzute de lege. 69. În concluzie, din economia prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancţiunea principală a amenzii, iar agentul sancţionator nu are latitudinea de a reindividualiza sancţiunea complementară. 70. Astfel, în condiţiile în care formularul procesului-verbal nu prevede în mod expres o rubrică în care să fie consemnată separat sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar această sancţiune rezultă în mod expres din dispoziţiile legale incidente în cauză, nu poate fi pus în discuţie faptul că nu există o măsură complementară dispusă în mod legal care să privească suspendarea dreptului de a conduce, ci doar modalitatea consemnării acestei măsuri în cuprinsul actului contestat, o interpretare contrară nefiind în spiritul legii. 71. Instanţa de judecată poate verifica legalitatea aplicării sancţiunii complementare, astfel cum s-a statuat în Cauza Ioan Pop c. România (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), în care se arată că instanţele naţionale trebuie să ofere petentului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale. 72. Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor ori că lipsa unei anumite menţiuni din actul sancţionator i-a pricinuit o vătămare, sarcina instanţei de judecată fiind aceea de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului, de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (Cauza Anghel v. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, Cauza Neaţă c. România, decizia de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008). 73. Sancţiunea ce intervine ca urmare a încălcării de către organul constatator a dispoziţiilor art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 cu privire la menţionarea în cuprinsul procesului-verbal a măsurii complementare este însă una virtuală, nefiind prevăzută în mod expres, derivând din principiul fundamental al legalităţii şi rezultând din încălcarea dispoziţiilor legale, altele decât cele expres prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii. 74. În cauzele conexate Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, în care a fost pronunţată Hotărârea din 24 mai 2007 (paragrafele 36, 37), C.E.D.O. statuează că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, numeroase legi folosind formule mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent şi previzibil. 75. Pe de altă parte, este de observat că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziţia înscrisă în art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă. 76. În acest sens, în art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinţe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situaţii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei, este adevărat, fără a se mai menţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului. 77. Or situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 78. Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal“, specificându-se că numai în astfel de situaţii „nulitatea se constată şi din oficiu“. 79. De vreme ce legiuitorul a înţeles să facă o distincţie, sub aspectul sancţiunii, între menţiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de constatare a contravenţiei, rezultă că şi natura nulităţilor va fi diferită, în raport cu tipul de omisiune constatată. 80. Cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziţii legale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. 81. În cazul menţiunilor care nu se regăsesc în enumerarea limitativă de la art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, printre care şi cele referitoare la aplicarea sancţiunii complementare, operează, în plenitudinea lor, prezumţia de legalitate şi obligaţia de executare, atât pentru contravenient, cât şi pentru organele de stat care instrumentează în materia respectivă. 82. Nimic nu împiedică însă persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, să o invoce şi să o dovedească. Prin urmare, vătămarea nu poate fi ipotetică, astfel cum au susţinut unele instanţe, în sensul că petentul ar putea fi pus în situaţia de a nu cunoaşte termenul pentru care i-a fost aplicată sancţiunea complementară. 83. Această concluzie se impune şi în raport cu considerentele Deciziei în recursul în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin care s-a statuat că „situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - n.r.)“. 84. Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că, în raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. 85. Este evident că, prin intermediul dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se urmăreşte ocrotirea intereselor contravenientului care poate, astfel, încă de la momentul încheierii actului de constatare, să cunoască natura sancţiunilor aplicate raportat la situaţia de fapt reţinută de agentul constatator, urmărindu-se protejarea, pe cale juridică, a unui interes particular. 86. În consecinţă, este firesc ca nulitatea care sancţionează încălcarea unui astfel de interes, particular, să intervină doar în cazul în care persoana vătămată printr-o asemenea încălcare invocă vătămarea, pe calea plângerii prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, iar instanţa constată, în raport cu materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. 87. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2018. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
