Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România şi Ines Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.446/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.001D/2017. 2. La apelul nominal răspund, pentru ambii autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, domnul consilier juridic Sorin Silviu Manea şi domnul avocat Dan Rareş Răducanu, în calitate de apărător ales al părţii Netcity Telecom - S.A. din Bucureşti, având delegaţii depuse la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. Cu titlu preliminar, acesta arată că a înţeles să critice prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă prin coroborare cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2), în ipoteza prevăzută la art. 430 alin. (1) teza a doua din acelaşi cod, întrucât, în actuala concepţie a legiuitorului, autoritatea de lucru judecat vizează şi considerentele hotărârii, astfel că revizuirea trebuie să poată fi îndreptată nu doar împotriva dispozitivului hotărârii sau a considerentelor decisive pe care acesta se sprijină, ci şi împotriva considerentelor decizorii conţinute în hotărârile potrivnice, relevante pentru soluţionarea acelor pricini sau a altor pricini similare, şi chiar împotriva unor excepţii procesuale ridicate în respectivele dosare. Arată că, în mod frecvent, în faţa instanţelor se invocă autoritatea de lucru judecat cu privire la diverse excepţii procesuale soluţionate în alte dosare, fără să existe tripla identitate de obiect, părţi şi cauză, şi, în ilustrarea acestei afirmaţii, descrie situaţia de fapt existentă în dosarul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Precizează că revizuirea poate fi introdusă, conform prevederilor de lege criticate, în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Or, în recurs, hotărârile sunt definitive de la data pronunţării. În această situaţie, nu pot fi atacate cu revizuire considerentele potrivnice care au stat la baza pronunţării acelei hotărâri, raportat la alte hotărâri care au tratat aceleaşi aspecte, întrucât considerentele pot fi cunoscute doar după redactarea hotărârii, care, de obicei, are loc la un interval mai lung de o lună. În consecinţă, termenul precizat este de natură să încalce dreptul de acces liber la justiţie şi la exercitarea căilor de atac. Arată că, în opinia sa, termenul pentru revizuire ar trebui să curgă de la comunicarea hotărârii, nu de la pronunţare. 4. Având cuvântul, apărătorul părţii Netcity Telecom - S.A. din Bucureşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat a mai format obiectul analizei Curţii Constituţionale, care s-a pronunţat în sensul conformităţii acestuia cu prevederile din Legea fundamentală invocate şi de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât contrarietatea hotărârilor în baza căreia se formulează cererea de revizuire trebuie să rezulte din dispozitivul acestora. Subliniază, totodată, faptul că una dintre condiţiile ce trebuie întrunită pentru invocarea cazului de revizuire în discuţie este ca excepţia autorităţii de lucru judecat fie să nu fi fost invocată în procesul următor, fie să fi fost invocată, dar să nu fi fost analizată. Face referire şi la art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma pe care o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul căruia soluţia cu privire la cererea de revizuire constă în anularea celei de-a doua hotărâri, rămânând să producă efecte între părţi prima hotărâre, a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată. Prin urmare, faptul că termenul de o lună pentru introducerea căii de atac a revizuirii curge de la pronunţarea celei de-a doua hotărâri nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie şi la exercitarea căilor de atac. Mai arată că, în cauză, autorii excepţiei nu au solicitat înlăturarea anumitor considerente şi înlocuirea lor cu altele. Depune şi concluzii scrise, în susţinerea celor prezentate oral. 5. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează, în ceea ce priveşte extinderea controlului de constituţionalitate şi la prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, că nu se poate realiza direct în faţa Curţii Constituţionale. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicată în faţa instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, arătând că, în opinia sa, nu se justifică reconsiderarea jurisprudenţei prin care instanţa de contencios constituţional a constatat conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile Legii fundamentale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Decizia nr. 905 din 8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.446/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România şi Ines Group - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că, potrivit reglementării criticate, justiţiabilul nu poate formula în termen legal o cerere de revizuire bazată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, îndreptată împotriva considerentelor hotărârilor definitive contradictorii, decât după ce are cunoştinţă de motivarea acestora, având în vedere că art. 403 din Codul de procedură civilă stabileşte că autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Întrucât actualele norme de procedură civilă nu mai prevăd obligaţia instanţelor de judecată de a se pronunţa în şedinţă publică, părţile din dosar nu pot lua cunoştinţă în timp util despre soluţia dată litigiului. Precizează că minuta nu conţine motivele şi/sau considerentele pe care se sprijină dispozitivul hotărârii judecătoreşti. Or, motivarea unei cereri de revizuire nu ar putea fi realizată în mod judicios în lipsa considerentelor ultimei hotărâri definitive. Arată că, între momentul pronunţării hotărârii şi momentul redactării acesteia - interval care este de notorietate că depăşeşte 30 de zile -, partea este în totală imposibilitate de a respecta termenul de o lună şi de a formula o cerere de revizuire care să aibă ca obiect considerentele potrivnice ale ultimei hotărâri definitive. O instanţă judecătorească nu ar trebui să respingă ca tardivă o cerere de revizuire bazată pe considerentele hotărârii, atâta vreme cât aceasta nu şi-a respectat obligaţiile procedurale în termenele stabilite. Solicită Curţii Constituţionale să constate că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care converg spre interpretarea că nu se poate formula cerere de revizuire împotriva considerentelor hotărârii definitive decât în termen de o lună de la data pronunţării hotărârii, iar nu de la data comunicării considerentelor acesteia. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, pentru a opera acest motiv de revizuire, este necesar ca invocata contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri, considerentele bucurându-se, la rândul lor, de autoritatea de lucru judecat numai în măsura în care sprijină dispozitivul hotărârii ori rezolvă chestiuni litigioase relevante pentru soluţia adoptată, conform art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Acest motiv de revizuire nu permite ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pe motiv că prin considerentele ei se contravine considerentelor unei hotărâri anterioare, dacă cele două hotărâri sunt date în cauze diferite, nefiind îndeplinită identitatea de părţi, de obiect şi de cauză juridică. Rezultă astfel că nu se poate considera că reglementarea datei de început a termenului de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile constituţionale invocate de revizuentele autoare ale excepţiei. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând, în esenţă, că revizuirea nu poate conduce la o reanalizare a celei de-a doua hotărâri judecătoreşti, astfel că revizuirea nu este aplicabilă în acele cazuri în care contrarietatea se manifestă numai la nivelul considerentelor. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. Ca atare, termenul de o lună de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor părţilor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare: „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.“ 14. Art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere textul de lege criticat, prevede unul dintre cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, şi anume atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. 15. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) care statuează cu privire la dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 cu privire la exercitarea căilor de atac. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat stabileşte termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condiţiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă, unele hotărâri devin definitive la data pronunţării (este vorba despre hotărârile date în recurs şi cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs). Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică, în esenţă, faptul că, întrucât termenul de o lună prevăzut în acest sens începe să curgă de la momentul pronunţării celei de-a doua hotărâri, persoana interesată se află în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorităţii de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menţionat, deoarece nu poate lua cunoştinţă de acestea în timp util. 17. Faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. 18. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea observă că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. 19. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. 20. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative cuprinse în Codul de procedură civilă din 1865, statuând în legătură cu constituţionalitatea art. 324 alin. 1 pct. 1 cu trimitere la art. 322 pct. 7 din acesta, prin prisma dispoziţiilor constituţionale invocate şi în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea a reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, prin Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 decembrie 2014, sau Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 16 mai 2019). 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România şi Ines Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.446/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
