Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius George Ghiţă în Dosarul nr. 40.857/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 84D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că textul criticat reprezintă materializarea liberului acces la justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 40.857/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marius George Ghiţă în contestaţia formulată de acesta împotriva măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanţa din data de 27 aprilie 2014, dată în Dosarul de urmărire penală nr. 1.553/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât limitează contestarea „pe fond“ a măsurii asigurătorii la un termen de 3 zile, termen care curge de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii, în condiţiile în care comunicarea este lăsată la dispoziţia procurorului, care poate comunica ordonanţa ori poate omite, din neglijenţă sau orice alt motiv, să o comunice. Cu toate acestea, ordonanţa procurorului, chiar necomunicată terţului proprietar, produce efecte juridice asupra bunurilor acestuia, în sensul că le indisponibilizează „pe ascuns“, proprietarul imobilului fiind pus în imposibilitatea de a se adresa unui judecător pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse de procuror. În aceste condiţii, susţine că se limitează drastic dreptul de acces la justiţie al terţului proprietar. Susţine că, deşi este de competenţa legiuitorului să reglementeze această procedură, în temeiul art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, acesta a condiţionato de un element subiectiv, respectiv de voinţa procurorului de a comunica sau nu terţului proprietar ordonanţa prin care s-a dispus sechestrul asigurător. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea fundamentală, în condiţiile în care dispoziţiile constituţionale instituie posibilitatea reglementării unor limite în exercitarea drepturilor fundamentale, iar dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut. În cauză, limitarea este prevăzută de lege, urmăreşte un scop licit - asigurarea securităţii raporturilor juridice - există un raport rezonabil de proporţionalitate, termenul de 3 zile începe să curgă de la data la care persoana interesată a cunoscut instituirea măsurii sechestrului, existând astfel un termen cu o durată strict determinată al cărui punct de plecare este momentul în care persoana interesată a cunoscut instituirea măsurii asigurătorii şi această limitare nu lipseşte de substanţă dreptul părţii de a se adresa instanţei, de vreme ce există posibilitatea contestării ordonanţei în cadrul acestui termen. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Consideră că, în prezenta cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 612 din 12 iunie 2012, legiuitorul optând pentru un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv data comunicării ordonanţei de luare a măsurii - dacă se contestă luarea măsurii asigurătorii - sau data aducerii la îndeplinire a acesteia - în cazul în care se contestă modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii. Menţionează că instanţa în faţa căreia s-a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate a respins, ca tardivă, contestaţia, reţinând că aceasta a fost formulată după expirarea termenului de 3 zile de când contestatorul a luat la cunoştinţă despre existenţa unei măsuri asigurătorii. Aşadar, termenul de 3 zile curge de la comunicare sau de la momentul la care cel interesat a luat cunoştinţă de ordonanţă, dacă aceasta nu a fost comunicată. În aceste condiţii, apreciază că textul criticat nu împiedică accesul la justiţie, fiind conform cu art. 21 din Constituţie. Invocă, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 23 iunie 2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. 9. Avocatul Poporului menţionează că a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, acesta fiind reţinut în Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii normei penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, analizând, anterior prezentei sesizări, constituţionalitatea prevederilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, a reţinut, în Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect, considerentele ce urmează. 15. Măsurile asigurătorii dispuse de procuror pot fi contestate atât pe fond, cât şi cu privire la aducerea lor la îndeplinire, la judecătorul de drepturi şi libertăţi. O primă condiţie de admisibilitate a contestaţiei este ca persoana care o formulează să dovedească interesul ei privind bunurile sau sumele asupra cărora a fost instituită măsura, în cazul suspectului sau inculpatului, interesul legal în a formula contestaţia fiind prezumat. 16. Pe fond, sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii putându-se contesta şi neregularităţile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, aşadar toate menţiunile pe care trebuie să le conţină ordonanţa procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală, aşa încât judecătorul de drepturi şi libertăţi va proceda la verificarea condiţiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea şi întinderea prejudiciului. 17. O a doua etapă din cadrul procedurii privind măsurile asigurătorii, după dispunerea lor de către organul judiciar competent, constă în executarea lor, aducerea lor la îndeplinire. Sechestrul asigurător se instituie diferenţiat în funcţie de tipul bunurilor, mobile sau imobile, iar dispoziţia de sechestrare conţine fie descrierea bunului, fie valoarea până la concurenţa căreia se estimează despăgubirea ori confiscarea specială sau extinsă. Potrivit art. 251 din Codul de procedură penală, ordonanţa de luare a măsurii asigurătorii dispuse de către procuror se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare. 18. Aşadar, Curtea a constatat că, prin norma criticată, legiuitorul a instituit un control judiciar atât al ordonanţei procurorului de luare a măsurii - un control de legalitate şi temeinicie, cât şi al modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor - fiind necesară o examinare a unei autorităţi judiciare a acestor acte procedurale şi procesuale, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate. 19. Cât priveşte termenul în care calea de atac poate fi exercitată de persoanele interesate, acesta este de 3 zile „de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia“. Aşadar, momentul de la care începe să curgă termenul de 3 zile este cel al comunicării ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului, când se contestă, pe fond, măsura dispusă de procuror, sau cel al datei de la care s-a pus în executare măsura, când se contestă modalitatea de aducere la îndeplinire a acesteia de către organele de cercetare penală. Formularea normelor procesuale criticate indică necesitatea de a alege între două alternative, respectiv între două momente de la care termenul de 3 zile urmează a fi calculat, în funcţie de contestarea ordonanţei procurorului sau a actelor de executare ale organelor de cercetare penală. 20. Cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează contestarea măsurii asigurătorii la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data ducerii la îndeplinire a acesteia, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că, potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 21. În consecinţă, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă, astfel cum s-a arătat, din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 22. Curtea a constatat, în acest fel, că, prin edictarea normei legale criticate, legiuitorul şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ţinând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - şi de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilităţii suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plăţii amenzii ori a existenţei bunurilor în proprietatea subiecţilor procesuali, a părţilor menţionate ori a altor persoane, în vederea confiscării. 23. Aşadar, Curtea a constatat că norma procesuală criticată - limitând contestarea măsurilor asigurătorii la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia - asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 25. Totodată, Curtea observă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei formulează motivele de neconstituţionalitate din perspectiva unei greşite aplicări a legii, în condiţiile în care textul de lege criticat limitează contestarea pe fond a măsurii asigurătorii într-un termen de 3 zile, termen care curge de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii, comunicarea fiind lăsată la dispoziţia procurorului care poate comunica ordonanţa ori poate omite, din neglijenţă sau orice alt motiv, să o comunice. Curtea constată însă că aceste susţineri ale autorului excepţiei nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, deoarece instanţa de contencios constituţional, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituţia, iar nu şi competenţa de a asigura aplicarea corectă a legilor în activitatea judiciară. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius George Ghiţă în Dosarul nr. 40.857/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
