Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, excepţie ridicată de Societatea ERB Retail Services IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.075/3/2015/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 7D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 3 noiembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru buna desfăşurare a activităţii jurisdicţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 4 noiembrie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 7 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 22.075/3/2015/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Excepţia a fost invocată de Societatea ERB Retail Services IFN - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3.641 din 18 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 22.075/3/2015, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, privind anularea Deciziei nr. 55 din 21 mai 2015, emisă de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate stabilesc un regim juridic discriminatoriu, deoarece acordă persoanei vizate de o decizie emisă de autoritatea de supraveghere posibilitatea de a accede la mai multe grade de jurisdicţie, în vreme ce operatorul de date beneficiază de un singur grad de jurisdicţie, toate acestea pe fondul negării dreptului de a formula contestaţie administrativă prealabilă, în sensul art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest sens, se arată că persoana lezată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în temeiul textului de lege criticat, precum şi instanţei civile, de drept comun, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 677/2001, urmând procedura jurisdicţională reglementată de Codul de procedură civilă. 5. În acelaşi sens, se mai susţine că regimul discriminatoriu este creat şi faţă de alţi operatori de date, respectiv cei care efectuează activităţi de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi alte activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, prevăzuţi de art. 2 alin. (5) din Legea nr. 677/2001, care, potrivit art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ, sunt exceptaţi de la aplicarea textului de lege criticat, astfel încât aceştia beneficiază de calea de atac a recursului împotriva soluţiei instanţei de fond, atunci când contestă un act administrativ emis de autoritatea de supraveghere. 6. Se mai susţine că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 contravin principiului constituţional al accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, precum şi dreptului la apărare, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează acţiunea în anularea unui act administrativ emis de autoritatea de supraveghere. Astfel, prin existenţa unui singur grad de jurisdicţie, instanţa de judecată competentă nu îşi mai exercită rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor, respingând acţiunea fără a mai intra în cercetarea fondului, ceea ce contravine dreptului constituţional la apărare. 7. Totodată, se mai arată că în acest mod este lezat în substanţa sa însuşi dreptul la folosirea unei căi de atac, prevăzut de art. 129 din Constituţie, fără a fi respectate condiţiile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. În acest sens, se arată că lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra măsurilor dispuse de autoritatea de supraveghere, astfel încât dreptul de acces la justiţie devine unul iluzoriu şi teoretic, iar dispoziţiile art. 129 sunt golite de conţinut. Se mai susţine că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, prin norma legală criticată, se elimină singura cale de atac, şi anume recursul. Mai mult, semnificaţia sintagmei „în condiţiile legii“, cuprinsă în art. 129 din Constituţie, nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei. 8. De asemenea, se mai susţine că, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunţate de instanţa de fond, având în vedere că unele instanţe de judecată administrează probatoriul în cauză, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere dispoziţiilor art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2011 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că sunt criticate şi prevederile art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ, astfel încât, având în vedere voinţa reală a părţii, în acord cu jurisprudenţa sa, (în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017), Curtea reţine că obiect al excepţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora: "(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă.(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1), precum şi de la cele ale art. 23 şi 25 prelucrările de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (5).’’" 14. Prevederile legale criticate fac referire la dispoziţiile art. 2 alin. (5) - Domeniul de aplicare, ale art. 23 - Controlul prealabil şi ale art. 25 - Plângeri adresate autorităţii de supraveghere din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora: - Art. 2 alin. (5): „(5) În limitele prevăzute de prezenta lege, aceasta se aplică şi prelucrărilor şi transferului de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, în limitele şi cu restricţiile stabilite de lege.“ – Art. 23: "(1) Autoritatea de supraveghere va stabili categoriile de operaţiuni de prelucrare care sunt susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile şi libertăţile persoanelor.(2) Dacă pe baza notificării autoritatea de supraveghere constată că prelucrarea se încadrează în una dintre categoriile menţionate la alin. (1), va dispune obligatoriu efectuarea unui control prealabil începerii prelucrării respective, cu anunţarea operatorului.(3) Operatorii care nu au fost anunţaţi în termen de 5 zile de la data notificării despre efectuarea unui control prealabil pot începe prelucrarea.(4) În situaţia prevăzută la alin. (2) autoritatea de supraveghere este obligată ca, în termen de cel mult 30 de zile de la data notificării, să aducă la cunoştinţă operatorului rezultatul controlului efectuat, precum şi decizia emisă în urma acestuia.“" – Art. 25: "(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele.(2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior.(3) În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către operator.(4) În vederea soluţionării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociaţia ori fundaţia care reprezintă interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente şi memorii. Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize.(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.(6) Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.(7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operaţiunilor de prelucrare până la soluţionarea plângerii în condiţiile alin. (5).(8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanţa competentă este Tribunalul Municipiului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.(9) La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune suspendarea prelucrării până la soluţionarea plângerii de către autoritatea de supraveghere.(10) Prevederile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care autoritatea de supraveghere află pe orice altă cale despre săvârşirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de prezenta lege persoanelor vizate.“" 15. Legea nr. 677/2001 a fost abrogată la data de 25 mai 2018, prin art. V din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018. Deşi prevederile legale criticate nu mai sunt în vigoare, fiind în prezent înlocuite, potrivit Legii nr. 129/2018, prin prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, precum şi cu legislaţia de punere în aplicare a acestuia, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, faptul că aceste dispoziţii de lege se aplică în cauza în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, faţă de data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 13 februarie 2017, astfel cum rezultă din actele anexate încheierii de sesizare, precum şi în temeiul art. VII din Legea nr. 129/2018, potrivit căruia „Procesele aflate în curs de judecată la data de 25 mai 2018 rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora.“ Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost sesizată. 16. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, se mai invocă şi prevederile art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu prealabil, că Legea nr. 677/2001 a transpus în planul legislaţiei naţionale Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 281 din 23 noiembrie 1995, cu scopul garantării şi protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuate, prin mijloace automate sau prin alte mijloace şi care fac parte/vor fi incluse într-un sistem de evidenţă. În prezent, Legea nr. 677/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 129/2018, care a creat cadrul instituţional necesar aplicării în România în principal a prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, care a abrogat Directiva 95/46/CE. 18. În sensul Legii nr. 677/2001, operatorul de date cu caracter personal este orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, care stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sau care este desemnată ca operator în temeiul unui act normativ [art. 3 lit. e) din Legea nr. 677/2001]. De asemenea, supravegherea şi controlul prelucrărilor de date cu caracter personal se fac de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, autoritate publică cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, cu atribuţii în controlul legalităţii oricăror prelucrări de date cu caracter personal (art. 21 şi următoarele din Legea nr. 677/2001). În prezent, în temeiul art. I pct. 1 din Legea nr. 129/2018, atribuţiile Autorităţii Naţionale de Supraveghere sunt, în principal, reglementate prin Regulamentul general privind protecţia datelor. Astfel, în exercitarea atribuţiei de supraveghere şi control al prelucrărilor de date cu caracter personal, autoritatea de supraveghere păstrează un registru de evidenţă al prelucrărilor de date, notificate de operatori în conformitate cu art. 22 din actul normativ criticat, iar persoanele ale căror date fac obiectul unei prelucrări pot face plângere la autoritatea de supraveghere. 19. Potrivit art. 25 alin. (2) şi (3) din lege, persoana lezată are opţiunea de a acţiona împotriva măsurii de prelucrare a datelor cu caracter personal care o lezează, fie prin plângerea către autoritatea naţională de supraveghere, fie prin plângere către operatorul de date sau acţiune în justiţie. 20. În cazul în care plângerea înaintată către autoritatea de supraveghere este găsită întemeiată, aceasta poate dispune, prin decizie motivată, care se comunică părţilor interesate, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate şi poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acţiuni în justiţie [art. 25 alin. (5) din Legea nr. 677/2001]. 21. În mod alternativ faţă de posibilitatea adresării unei plângeri către autoritatea de supraveghere, persoana vizată de prelucrările de date se poate adresa direct instanţei de judecată [art. 18 coroborat cu art. 25 alin. (2) din Legea nr. 677/2001]. Potrivit art. 25 alin. (2) coroborat cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, nu poate fi înaintată o plângere către autoritatea de supraveghere dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior. De asemenea, potrivit art. 25 alin. (3) din acelaşi act normativ, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea uneia cu acelaşi conţinut către operatorul de date, iar după soluţionarea plângerii de către acesta din urmă, persoana interesată se poate îndrepta cu o plângere având acelaşi conţinut către autoritatea de supraveghere. Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 677/2001 (măsuri constând în: suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate, sesizarea organelor de urmărire penală sau intentarea de acţiuni în justiţie), iar împotriva deciziei autorităţii de supraveghere operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă, a cărei decizie este definitivă şi irevocabilă [art. 26 alin. (1), textul de lege criticat în prezenta cauză]. Aşadar, Curtea reţine că, potrivit prevederilor legale criticate, atât operatorul de date, cât şi persoana lezată pot formula contestaţie în instanţă, a cărei hotărâre este definitivă. 22. Raportat la prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că în acest mod se îngrădeşte accesul liber la justiţie şi se încalcă dreptul la un proces echitabil, fiind, totodată, instituită o discriminare între operatorul de date, pe de o parte, care are la acces la un singur grad de jurisdicţie, şi, pe de altă parte, persoana lezată de prelucrările de date, care mai poate formula plângere şi la autoritatea de supraveghere, precum şi alţi operatori de date, respectiv cei care efectuează activităţi de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi alte activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, prevăzuţi de art. 2 alin. (5) din Legea nr. 677/2001 şi care sunt exceptaţi de la aplicarea textului de lege criticat. 23. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante şi în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, în jurisprudenţa Curţii s-a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, putând fi instituite prin lege reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 24. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a institui regula potrivit căreia împotriva hotărârii instanţei de judecată care a soluţionat contestaţia operatorului de date sau a persoanei lezate, formulată împotriva deciziei autorităţii de supraveghere nu se mai poate formula o cale de atac, cu scopul asigurării celerităţii soluţionării unor asemenea litigii. Potrivit jurisprudenţei Curţii, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu este contrară dreptului la un proces echitabil atâta timp cât se asigură accesul tuturor părţilor din proces la utilizarea lor. 25. De asemenea, nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, iar art. 21 din Constituţie nu precizează că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului. 26. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la instanţe trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi însă un drept absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, şi Hotărârea din 17 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). 27. Totodată, Curtea mai reţine că, potrivit art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, părţile au dreptul la un proces echitabil, acesta constituindu-se într-o veritabilă garanţie a principiului egalităţii. Această dispoziţie constituţională trebuie înţeleasă în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, cu toate consecinţele ce decurg din ele. Astfel, elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil este exigenţa ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de drept şi de fapt şi ca niciuna din părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. 28. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). Statele nu sunt obligate însă să stabilească un anumit număr al căilor de atac, cu excepţia celui de-al doilea grad de jurisdicţie în materie penală, cerut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, însă nu există obligativitatea extinderii acestui din urmă principiu şi în materie civilă. Dacă, totuşi, o fac, statele au obligaţia, în temeiul art. 6 din Convenţie, să asigure respectarea exigenţelor unui proces echitabil în căile de atac astfel create. În concluzie, art. 6 paragraful 1 nu garantează dreptul la apel, însă dacă este reglementat în legislaţia naţională, statul are obligaţia să asigure accesul părţilor la acest grad de jurisdicţie (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, paragraful 59, şi Hotărârea din 17 ianuarie 1970, pronunţată în Cauza Delcourt împotriva Belgiei, paragraful 25). 29. În continuare, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). Or, raportat la cauza de faţă, şi având în vedere scopul Legii nr. 677/2001, respectiv acela de a asigura garantarea şi protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, este firesc ca persoana lezată prin prelucrările de date personale să aibă la dispoziţie mai multe posibilităţi de a-şi apăra drepturile, fie prin plângere la operatorul de date, sau la autoritatea de supraveghere a prelucrării datelor, fie la instanţa de judecată. Prin urmare, soluţia legislativă criticată nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 30. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la apărare, deoarece se elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează acţiunea în anularea unui act administrativ emis de autoritatea de supraveghere, Curtea reţine că art. 24 din Constituţie presupune dreptul cetăţenilor de a se apăra împotriva oricărei acuzaţii sau împotriva oricăror pretenţii ce s-ar putea formula împotriva lor. Or, în speţă, dreptul la apărare se realizează cu prilejul judecării în fond a cauzei, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea acestor dispoziţii constituţionale. 31. Autoarea excepţiei mai susţine şi faptul că lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond încalcă dreptul la folosirea unei căi de atac, prevăzut de art. 129 din Legea fundamentală. Curtea reţine că aceste prevederi constituţionale stabilesc dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti căile de atac potrivit legii, dar aceasta nu înseamnă reglementarea constituţională a principiului dublului grad de jurisdicţie. Este adevărat că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, dar, pe de altă parte, nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă. De asemenea, noţiunea de „proces echitabil“ nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nefiind contrară dreptului la un proces echitabil, atâta timp cât se asigură accesul tuturor părţilor din proces la utilizarea lor. Prin urmare, nu se poate reţine nici încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie referitor la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea ERB Retail Services IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.075/3/2015/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
