Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 879 alin. (3) din Codul civil, excepţie ridicată de Cătălina Kraiczar în Dosarul nr. 4.399/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.211D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţia legală criticată reprezintă o consecinţă firească a caracterului accesoriu al sarcinii care grevează un imobil, în speţă, a unei servituţi, iar obligaţia instituită prin textul de lege nu este disproporţionată. De asemenea, refuzul titularului sarcinii de a-şi da consimţământul la alipirea/dezlipirea imobilului poate fi atacat în faţa instanţei de judecată care va aprecia, în funcţie de situaţia concretă a fondului dominant, dar şi în funcţie de interesul serios şi legitim al proprietarului fondului aservit. Se arată că raţiunea pentru care a fost instituită obligativitatea obţinerii acestui acord rezidă nu numai în caracterul accesoriu al acesteia faţă de fondul aservit, dar şi în obligaţiile care incumbă proprietarului fondului aservit, în conformitate cu art. 767 alin. (1) din Codul civil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.399/211/2018, Judecătoria Cluj-Napoca – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 879 alin. (3) din Codul civil. Excepţia a fost invocată de Cătălina Kraiczar într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei încheieri de carte funciară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederea legală criticată impune proprietarului imobilului grevat cu sarcini să solicite consimţământul titularilor acelor sarcini, în vederea modificării imobilului proprietatea sa, prin alipire sau dezlipire, ceea ce echivalează cu o restrângere a dreptului de proprietate privată, fără a fi întrunite condiţiile enumerate în art. 53 din Constituţie şi fără a exista un raport de proporţionalitate între măsura reglementată şi situaţia care a determinat-o. În acest sens se arată că actul modificator al situaţiei imobilului grevat cu sarcini, respectiv alipirea unui alt imobil, nu este de natură a aduce atingere drepturilor titularilor sarcinilor existente asupra imobilului, în speţă drepturi de servitute. Astfel, se susţine că în documentaţia cadastrală întocmită pentru alipire, precum şi în actul autentic notarial de alipire se menţionează expres că asupra imobilului nou-format prin alipire se vor menţine servituţile existente. 6. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţie în măsura în care condiţionează exercitarea dreptului de proprietate, în situaţia modificării unui imobil prin alipire/dezlipire, de acordul titularilor sarcinilor care grevează imobilul, chiar şi în situaţia în care alipirea sau dezlipirea nu afectează în niciun fel drepturile lor. Astfel, apreciază că titularul dreptului de proprietate care doreşte să dispună de bunul său prin operaţiuni de alipire a unui fond limitrof are nevoie de consimţământul titularilor dreptului de servitute ce grevează fondul supus alipirii, chiar dacă alipirea nu afectează dreptul de servitute, fiind obligat astfel la exercitarea unei acţiuni în justiţie pentru a obţine consimţământul titularilor dreptului de servitute, în lipsa obţinerii acestui consimţământ pe cale amiabilă, şi aceasta nu numai în situaţia unui refuz nejustificat, ci şi în situaţia unui dezinteres evident al persoanelor vizate, împrejurare ce instituie o sarcină disproporţionată pentru titularul dreptului de proprietate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 879 alin. (3) - Modificarea imobilului înscris în cartea funciară din Codul civil, potrivit cărora: „(3) Alipirea sau dezlipirea unui imobil grevat cu sarcini nu se poate face decât cu consimţământul titularilor acelor sarcini. Refuzul titularilor sarcinilor nu trebuie să fie abuziv, el putând fi cenzurat de către instanţa judecătorească.“ 11. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 876 alin. (3) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, prin „imobil înscris în cartea funciară“ se înţelege un teren cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, format fie dintr-o singură parcelă, fie din două sau mai multe parcele, dar care poartă un număr cadastral unic. Aşadar, dacă un imobil-teren este format din două sau mai multe parcele, acesta poate purta un număr cadastral unic numai dacă parcelele sunt alăturate prin alipire, operaţiunea tehnico-materială reglementată de art. 879 din Codul civil. În acest caz, fie două imobile alăturate, înscrise în cartea funciară, se unesc într-unul singur, fie un imobil înscris în cartea funciară îşi măreşte suprafaţa tabulară cu suprafaţa unei parcele alăturate, neînscrise în cartea funciară, în ambele cazuri imobilul nou-rezultat purtând un număr cadastral unic. 13. Potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996, precum şi art. 132 şi art. 134 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 şi 571 bis din 31 iulie 2014, alipirea se face în baza unei documentaţii cadastrale şi a actului în formă autentică, întocmite în condiţiile legii. Potrivit art. 879 alin. (3) din Codul civil, textul de lege criticat în prezenta cauză, alipirea sau dezlipirea unui imobil grevat cu sarcini reale (servituţi, ipoteci, interdicţii de înstrăinare) nu se poate face decât cu consimţământul titularilor acelor sarcini. 14. De asemenea, analizând legislaţia incidentă, Curtea mai reţine că, potrivit art. 220 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, anterior citat, prin modificarea de carte funciară se înţelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esenţa dreptului înscris asupra acelui imobil şi care este diferită de acţiunea în rectificarea cărţii funciare, aceasta din urmă fiind definită în art. 902 alin. (2) din Codul civil ca privind radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. 15. Prin urmare, Curtea reţine că operaţiunile de modificare a imobilelor înscrise în cartea funciară, prin alipire sau dezlipire, la cererea titularului dreptului de proprietate, sunt de natură tehnico-materială, în sensul că nu implică transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor ce formează obiectul lor, ci mijlocesc modificarea materială a imobilelor, prin mărirea sau micşorarea suprafeţei acestora. Potrivit art. 880 din Codul civil, în aceste cazuri, se vor deschide cărţi funciare noi în care vor fi înscrise imobilele nou rezultate, iar vechile cărţi funciare se vor închide, fără a se mai putea redeschide pentru alte înscrieri. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că obligaţia proprietarului imobilului grevat cu sarcini, instituită prin textul de lege criticat, de a solicita consimţământul titularilor acelor sarcini, în vederea modificării imobilului proprietatea sa, prin alipire sau dezlipire, echivalează cu o restrângere a dreptului de proprietate privată, fără a fi întrunite condiţiile enumerate în art. 53 din Constituţie şi fără a exista un raport de proporţionalitate între măsura reglementată şi situaţia care a determinat-o. 17. Având în vedere natura criticilor de neconstituţionalitate, precum şi conţinutul normativ al textului legal criticat, Curtea urmează să stabilească dacă soluţia legislativă criticată constituie o limitare a dreptului de proprietate şi dacă limitarea este justificată, respectiv dacă limitele impuse de legiuitor proprietarului unui imobil înscris în cartea funciară, care doreşte alipirea sau dezlipirea unor parcele, prin condiţionarea efectuării acestor operaţiuni de obţinerea consimţământului titularilor de sarcini reale ce grevează imobilul, reprezintă o limitare rezonabilă, care să nu fie disproporţionată în raport cu scopul urmărit de legiuitor. 18. Conform testului de proporţionalitate structurat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe, respectiv orice măsură legislativă trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - să respecte justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (a se vedea Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015). 19. Astfel, Curtea reţine că, raportat la critica de neconstituţionalitate, condiţionarea modificării unui imobil înscris în cartea funciară de obţinerea acordului titularilor de sarcini reale asupra acestuia reprezintă o limitare a atributelor dreptului de proprietate privată asupra imobilului în cauză, respectiv a atributului folosinţei, dat fiind faptul că operaţiunile de alipire/dezlipire ale unor fonduri alăturate sunt acte de administrare, iar nu de dispoziţie, care nu presupun o schimbare a titularului dreptului de proprietate. O atare intervenţie legislativă trebuie să fie justificată şi să se întemeieze pe o dispoziţie expres stabilită în Constituţie. Or, potrivit art. 44 din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, atât în ceea ce priveşte obiectul dreptului de proprietate, cât şi atributele acestuia, limitări ce pot fi instituite în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, şi Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, precitată). Aşadar, prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie cuprind expres o dispoziţie în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate, în speţă a folosinţei. 20. În ceea ce priveşte scopul urmărit de legiuitor, Curtea reţine că acesta este unul legitim, dat fiind faptul că urmăreşte protejarea intereselor titularilor de drepturi reale asupra fondurilor imobiliare supuse modificării prin alipire sau dezlipire, în speţă drepturi de servitute de trecere, ce grevează imobilul proprietatea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din susţinerile formulate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. 21. De asemenea, referitor la justificarea limitării, prin prisma principiului proporţionalităţii, Curtea reţine că măsura legislativă este una adecvată, fiind adaptată scopului urmărit şi capabilă, în mod abstract, să îndeplinească exigenţele acestuia, având în vedere faptul că, potrivit textului de lege criticat, proprietarul imobilului grevat cu sarcini nu poate face operaţiuni de alipire sau dezlipire a imobilului proprietatea sa decât cu consimţământul titularilor acelor sarcini. 22. Cu privire la caracterul necesar al măsurii criticate, opţiunea legiuitorului este indispensabilă pentru îndeplinirea scopului urmărit, astfel cum a fost reţinut anterior, prin prisma caracterului juridic al indivizibilităţii dreptului de servitute, care se referă la faptul că acesta grevează întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant, astfel încât este esenţial ca orice modificare de suprafaţă a fondului aservit, prin mărire sau micşorare, să se facă fără prejudicierea utilităţii fondului dominant. Prin urmare, în acest scop, este justificată soluţia legislativă ce prevede obţinerea acordului titularilor dreptului de servitute înaintea oricăror modificări ale suprafeţei fondului aservit, asupra căruia grevează dreptul de servitute. 23. Cu privire la existenţa justului echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului de proprietate şi scopul urmărit, Curtea reţine că stabilirea obligaţiei titularului dreptului de proprietate al unui imobil supus modificării în cartea funciară, prin alipiri sau dezlipiri de parcele, de a solicita acordul titularilor de sarcini reale asupra aceluiaşi imobil respectă cerinţa existenţei unui echilibru între interesele în cauză, respectiv interesul general al colectivităţii, constând, în speţă, în exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi obligaţiilor rezultate din raporturile de vecinătate, şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, respectiv dreptul de proprietate. În acest sens, Curtea mai reţine că, potrivit textului de lege criticat, teza a doua, în vederea protejării deopotrivă a titularului dreptului de proprietate imobiliară împotriva unui refuz abuziv sau împotriva unui dezinteres al titularilor de sarcini reale ce grevează imobilul în cauză, legiuitorul a prevăzut posibilitatea instanţei de judecată de a se pronunţa asupra refuzului titularilor de sarcini de a-şi da consimţământul la alipirea sau dezlipirea imobilului. 24. În consecinţă, Curtea reţine că măsura legislativă criticată reprezintă o limitare a atributelor dreptului de proprietate, care respectă cerinţele prevăzute de Constituţie în privinţa conţinutului şi limitelor acestui drept. 25. În fine, cu privire la susţinerile autoarei excepţiei potrivit cărora dispoziţia legală criticată aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 53, Curtea reţine că acest text constituţional nu este incident în cauză, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 190 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, paragraful 13, în mod esenţial, rolul testului de proporţionalitate efectuat de către Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiilor sale este acela de a determina conţinutul normativ al drepturilor sau libertăţilor fundamentale, verificându-se dacă limitele legale stabilite în privinţa drepturilor sau libertăţilor fundamentale sunt structurate în acord cu natura şi substanţa acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013), în timp ce art. 53 din Constituţie vizează numai situaţia în care există o abatere normativă de la conţinutul şi exerciţiul firesc al drepturilor sau libertăţilor fundamentale. Or, în prezenta cauză, textul de lege criticat nu atinge însăşi substanţa dreptului de proprietate privată, prin anihilarea completă a conţinutului acestuia, ci stabileşte anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălina Kraiczar în Dosarul nr. 4.399/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 879 alin. (3) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
