Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Roxana Ştefănescu în Dosarul nr. 2.881/1/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 586D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 noiembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea Constituţională, în temeiul art. 50 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 4 noiembrie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.881/1/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Roxana Ştefănescu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulată de autoarea excepţiei împotriva unei ordonanţe a procurorului, a cărei soluţie a fost menţinută de procurorul ierarhic superior, în privinţa căreia petenta a susţinut că este nelegală şi netemeinică, întrucât în cauză nu au fost efectuate cercetări complete cu mijloace specifice investigării infracţiunilor cibernetice. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă accesul liber la justiţie prin faptul că, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, soluţia de clasare nu poate fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară decât în ceea ce priveşte temeinicia acesteia, verificarea soluţiei atacate realizându-se pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, conform art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală. Astfel, se susţine că, potrivit prevederilor legale criticate, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale pot fi supuse controlului judecătorului de cameră preliminară doar în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Se susţine că nu există nicio raţiune pentru diferenţa de tratament juridic anterior menţionată şi că aceasta creează discriminare între părţile proceselor penale aflate în etapa urmăririi penale în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi cele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 559 din 16 octombrie 2014. 5. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că dispoziţiile legale criticate creează discriminare între petenţii şi intimaţii din cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi cauzele în care nu a fost realizat acest act procesual, sub aspectul posibilităţii de a supune verificării judecătorului de cameră preliminară legalitatea şi temeinicia efectuării urmăririi penale şi a administrării probelor. Se susţine că această diferenţă de tratament juridic nu este justificată şi este nerezonabilă, neavând la bază un criteriu obiectiv, ci o disproporţie între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor. Se arată că mijloacele de probă nelegal administrate şi actele nelegale de urmărire penală pot afecta soluţia dispusă în cauză. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi arată că îşi menţine punctele de vedere transmise şi reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 439 din 22 iunie 2017, nr. 529 din 11 iulie 2017 şi nr. 530 din 11 iulie 2017. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea critică, în realitate, dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza a doua prin raportare la cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2: "(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. […](7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: […] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: a) respinge plângerea ca nefondată; b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală; c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie; d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. […]“" 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 341 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din data de 24 noiembrie 2017, Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017 şi Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 13. Prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, mai sus menţionată, paragrafele 24-28, Curtea a reţinut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/ netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesul liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 14. Totodată, instanţa de control constituţional a reţinut că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 se menţionează că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până în prezent, Curtea Constituţională a pronunţat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului şi care necesită intervenţie legislativă asupra unor instituţii importante, precum procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului, este neconstituţională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a reţinut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanţei de control constituţional anterior citate, viciile de neconstituţionalitate constatate au fost acoperite. 15. De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24, petentul şi intimaţii beneficiind de garanţiile realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispoziţiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 16. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reţinut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În acelaşi sens este şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017. 17. Referitor la aceeaşi soluţie legislativă care nu permite judecătorului de cameră preliminară să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi să excludă probele nelegal administrate sau să sancţioneze actele de urmărire penală conform art. 280-282 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, prin Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017, paragrafele 29-32, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, aşa cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună, motivat, fie trimiterea cauzei procurorului pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori a schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie care va fi soluţionată, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, Curtea a reţinut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Roxana Ştefănescu în Dosarul nr. 2.881/1/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza a doua prin raportare la cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
