Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Tanţi-Virginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea în Dosarul nr. 23.030/3/2008* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.118D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Societatea Grâul - S.A. din Bucureşti a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu Decizia nr. nr. 750 din 22 noiembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 798 A din 27 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 23.030/3/2008*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Tanţi-Virginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv în perioada regimului comunist, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 introduc în legislaţia specială privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist o excepţie de la principiul prevalenţei restituirii în natură, statuând că persoanele care au dobândit drepturile litigioase, prin acte cu titlu oneros, încheiate cu titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu mai pot beneficia de restituirea în natură a bunului preluat abuziv, ci de măsura compensării prin puncte, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie referitor la universalitatea drepturilor recunoscute cetăţenilor. În acelaşi timp, prevederea legală criticată contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, prin faptul că generează o discriminare directă între cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, respectiv persoanele îndreptăţite care au depus cereri de restituire în termenul legal reglementat de legile speciale reparatorii, prin instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Astfel, se susţine că prevederea legală criticată generează discriminări între persoanele îndreptăţite la restituire, în funcţie de data soluţionării notificărilor, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, arătându-se că simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întârziere a notificărilor nu poate constitui un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. Invocă în acest sens şi definiţia legală a discriminării, cuprinsă în Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 7. Se mai susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la neretroactivitatea legii civile, dat fiind faptul că se aplică şi actelor şi situaţiilor juridice încheiate anterior intrării sale în vigoare, extinzându-şi efectele şi asupra raporturilor juridice particulare, încheiate în virtutea vocaţiei la restituire a titularilor drepturilor şi libertăţilor garantate de Constituţie, potrivit ordinii de drept în vigoare la momentul înstrăinării drepturilor. În acest sens se arată că raporturile juridice încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în baza legilor speciale de reparaţie, sunt rezultatul unei conduite adoptate sub protecţia prevederilor art. 1.391 şi 1.392 din Codul civil din 1864, referitoare la cesiunea de creanţă, precum şi a prevederilor art. 44 din Constituţie referitor la protecţia dreptului de proprietate privată. Prin urmare, se susţine că prevederea legală criticată ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice dintre titularii drepturilor de proprietate menţionaţi de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi dobânditorii acestor drepturi şi intervine în raporturile private dintre transmiţător şi dobânditor, cu încălcarea prevederilor art. 1.391 şi 1.392 din Codul civil din 1864, precum şi a protecţiei constituţionale şi convenţionale a dreptului de proprietate privată. 8. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, se susţine că aceste prevederi legale încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, prin faptul că îşi extind aplicabilitatea şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ceea ce constituie o veritabilă sancţiune a persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a jurisprudenţei pronunţate în materie. În acest mod sunt încălcate şi prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la criteriile de nediscriminare şi la egalitatea în drepturi, fiind instituit un tratament diferenţiat între persoanele care intră sub incidenţa legii noi. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale pronunţată în legătură cu textele de lege criticate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Analizând motivarea acesteia, Curtea reţine ca obiect al excepţiei prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: - Art. 1 alin. (3): „(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).“; – Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile de nediscriminare, art. 15 - Universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, este invocat art. 1 - Protecţia proprietăţii, cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale pronunţată în legătură cu textele de lege criticate. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 622 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 20 februarie 2018, paragrafele 19-20 şi 22-23, Curtea, invocând jurisprudenţa anterioară pronunţată în aceeaşi materie, a reţinut, cu privire la pretinsa încălcare a normelor fundamentale cuprinse la art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, în esenţă, că politicile de restituire ce au stat la baza legilor cu caracter reparatoriu combină o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură - rezervată proprietarilor sau moştenitorilor acestora -, iar în ipoteza despăgubirii prin echivalent, numărul de puncte stabilit prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate (fost proprietar sau moştenitori legali ori testamentari ai acestuia) stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune, situaţie pentru care legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Plecând de la analiza naturii juridice a acestor contracte de cesiune şi de la caracterul lor aleatoriu şi oneros, Curtea a reţinut că specificul lor constă în incertitudinea, pentru ambele părţi, la momentul încheierii contractului, asupra întinderii sau chiar existenţei obligaţiei pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi contractante, deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert - în cazul de faţă, confirmarea dreptului de proprietate al cedentului. Fără a se putea stabili cu certitudine existenţa unui drept de proprietate al cedentului, care să determine un drept la despăgubire al cesionarului, nu se poate aprecia cuantumul câştigului ori al pierderii sau existenţa acestora, având în vedere că persoanele care se consideră îndreptăţite la măsurile reparatorii, dar şi cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire au doar vocaţia obţinerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii. 17. Analizând normele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea noţiunii de „bun“, cuprinsă la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea Constituţională a conchis că cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenţiei, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie, şi că, nefiind vorba despre restrângerea exerciţiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparaţii, nu se poate vorbi nici despre aplicarea art. 53 din Constituţie. 18. De asemenea, referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2)-(4), Curtea, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, a reţinut că statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Aceasta, deoarece art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit). Împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului (paragraful 21 din decizia menţionată). 19. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 15, Curtea, în considerarea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a mai observat că dispoziţiile criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. De altfel, prin reiterarea jurisprudenţei sale în materie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării lor în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (paragrafele 39 şi 40 din Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014). 20. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora textele de lege examinate creează o discriminare între cesionarii care au obţinut o despăgubire neplafonată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cei care, după intrarea în vigoare a legii, vor obţine o despăgubire plafonată, Curtea a constatat, de pildă, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, paragraful 18, că cele două categorii de subiecte de drept se află, într-adevăr, în aceeaşi situaţie juridică şi că tratamentul juridic aplicat acestora este diferit, în funcţie de legea de referinţă. Cu toate acestea, diferenţa de tratament juridic instituită de legiuitor nu este de natură a crea o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituţional şi este reflectată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Potrivit acesteia, tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabil de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Or, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, Curtea a apreciat că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, întrucât asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă [a se vedea, în acest sens, paragrafele 18, 19 şi 20 din decizia menţionată]. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tanţi-Virginica Dumitrescu şi Adrian Ciorobea în Dosarul nr. 23.030/3/2008* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
