Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (5^4) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi a Legii nr. 14/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în ansamblu, excepţie ridicată de Carolina Ţânpău în Dosarul nr. 5.186/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 129D/2019 şi de Liudmila Moscalenco în Dosarul nr. 14.486/299/2018 al aceleiaşi instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.525D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 noiembrie 2021, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a conexat Dosarul nr. 1.525D/2019 la Dosarul nr. 129D/2019 şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 23 noiembrie 2021, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.186/299/2018, şi prin Încheierea din 22 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14.486/299/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (5^4) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 14/2018. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Carolina Ţânpău şi de Liudmila Moscalenco în cadrul soluţionării unor cauze de contencios administrativ formulate în contradictoriu cu Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul de stare civilă - Sector 5, respectiv cu Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul de stare civilă - Sector 1, având ca obiect acţiuni în constatarea refuzului nejustificat al serviciului de stare civilă de a înregistra, prin reprezentant convenţional cu procură notarială, şi de a soluţiona cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia invocă atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 5. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată, în esenţă, că, la adoptarea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, devenită Legea nr. 14/2018, nu a fost respectat principiul bicameralismului, deoarece forma adoptată de Camera Deputaţilor cuprinde 18 modificări şi completări importante faţă de forma adoptată de Senat, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Constituţie, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în special Decizia nr. 377 din 31 mai 2017. Totodată, se arată că Legea nr. 14/2018 a fost adoptată cu încălcarea art. 79 alin. (1) din Constituţie, prin lipsa avizului Consiliului Legislativ asupra formei diferite pe care a căpătat-o proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor. 6. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate încalcă dreptul la apărare, deoarece titularilor cererii de transcriere nu li se permite solicitarea transcrierii prin reprezentant convenţional - avocat, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 653 din 17 octombrie 2017. 7. Totodată, se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece încalcă art. 2, 3 şi 29 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat - prin restrângerea dreptului avocatului de a asista şi reprezenta persoanele fizice în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi a dreptului corelativ al persoanelor de a fi asistate şi reprezentate de avocat în efectuarea demersurilor legale în vederea transcrierii/înscrierii certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă -, precum şi prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la criteriile de claritate, accesibilitate şi previzibilitate ale legii. Astfel, temeiul instituţiei reprezentării este art. 1.295 din Codul civil, potrivit căruia „puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească, după caz“. Cu toate acestea, noţiunea de „reprezentant legal“, în ceea ce priveşte persoana fizică, este utilizată, în general, atunci când este vorba despre persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, cum ar fi minorul cu vârsta de până la 14 ani sau interzisul judecătoresc. Se observă că teza finală a textului de lege criticat tratează, în mod distinct, tocmai situaţia persoanelor fără capacitate de exerciţiu, după cum urmează: „Pentru minori cererea de transcriere/înscriere poate fi depusă de către unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita şi personal“. În acest context, s-ar putea ajunge la concluzia că prin noţiunea de „reprezentant legal“ legiuitorul a avut în vedere reprezentarea ce îşi are izvorul în lege, în sensul art. 1.295 din Codul civil, însă urmează a se face distincţia între izvorul puterii de reprezentare şi „mandatul“ de reprezentare propriu-zis. Aşadar, chiar dacă reprezentarea minorului de până la 14 ani de către părinte sau a interzisului judecătoresc de către tutore este o reprezentare legală, în sensul în care legea prevede că este obligatorie reprezentarea acestora, este necesară intervenţia puterii judecătoreşti pentru a fi stabilită, în concret, persoana responsabilă cu exercitarea drepturilor minorului sau ale interzisului judecătoresc. Prin urmare, chiar dacă reprezentarea prin avocat este, în esenţă, convenţională, la fel ca în cazul tutorelui, puterea avocatului de a reprezenta îşi are izvorul în lege, şi anume în Legea nr. 51/1995. Aşadar, interpretarea noţiunii de „reprezentant legal“ prin raportare la art. 1.295 din Codul civil generează, la rândul ei, grave probleme de neclaritate şi imprevizibilitate, incompatibile cu prevederile Legii nr. 24/2000 şi care generează situaţii de incoerenţă şi instabilitate ce contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 8. De asemenea, se arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece cetăţenii români care au dobândit cetăţenia română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, care sunt obligaţi să depună personal cererile de transcriere, sunt trataţi diferit în raport cu ceilalţi cetăţeni români care au dobândit cetăţenia română în temeiul art. 5 şi 8 din Legea nr. 21/1991. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. Nici din analiza expunerii de motive a legii criticate, nici din analiza reglementării în ansamblu, nu reies elemente care să conducă la introducerea unor bariere administrative. Or, câtă vreme nu există o expunere de motive corespunzătoare care să releve „scopul legitim“ al ingerinţei în dreptul persoanei de a dispune liber în raport cu treburile care o vizează, în speţă, dreptul de a fi reprezentat în executarea obligaţiilor impuse de lege prin reprezentant convenţional liber ales, există o ingerinţă în drepturile consacrate de art. 23 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) şi (2) din Constituţie. De asemenea, nu există nicio justificare care să corespundă exigenţelor instituite de art. 53 din Constituţie. Aşadar, prevederile de lege criticate reprezintă o discriminare directă, multiplă (conform doctrinei şi jurisprudenţei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curţii Europene a Drepturilor Omului şi UNESCO) a cetăţenilor care au dobândit cetăţenia română conform art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991, faţă de cetăţenii români care au dobândit cetăţenia în temeiul art. 5 şi 8 din aceeaşi lege, mai ales că cetăţenii din prima categorie se află în afara teritoriului României, efortul de deplasare fiind unul foarte mare, cele mai mari probleme fiind în cazul persoanelor care necesită instituirea curatelei, acestea fiind obligate să cheltuie resurse pentru instituirea curatelei în străinătate pe cale judecătorească, iar ulterior pentru recunoaşterea efectelor pe teritoriul României în cadrul procedurii judiciare de exequator. Un alt aspect al discriminării generate de prevederile de lege criticate îl constituie încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 7 din Constituţie privind românii din străinătate. Raţiunea prevederilor art. 10 din Legea nr. 21/1991 este conformă intenţiilor legiuitorului declarate în art. 1 alin. (3) din Constituţie, de a adopta măsuri prin care să reducă din daunele cauzate de instituirea regimului comunist pe teritoriul României în perioada anterioară anului 1989. Legiuitorul, încă de la momentul reformării statului român într-un stat bazat pe principii democratice, ulterior Revoluţiei de la 1989, a adoptat norme care au stimulat redobândirea/repatrierea cetăţeniei române de către foştii cetăţeni ai României Mari. Ca urmare, intenţia legiuitorului este aceea de a institui o procedură simplificată şi de scurtă durată pentru foştii cetăţeni români care au pierdut cetăţenia română contrar voinţei lor şi care au suferit adevărate tragedii cu efect pentru toate generaţiile ulterioare. În final, se susţine că interzicerea în mod singular, numai în privinţa dobânditorilor de cetăţenie română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991 este contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009. 9. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma încălcării art. 16 din Constituţie, având în vedere că, din analiza prevederilor Legii nr. 119/1996 şi a metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, situaţia prevăzută de dispoziţiile de lege criticate este unica în care se solicită prezenţa personală a părţilor pentru depunerea unei cereri, excluzând astfel posibilitatea părţilor de a se prezenta prin mandatar. Mai mult decât atât, instanţa constată că din textul contestat nu rezultă nici motivul concret pentru care se solicită prezenţa personală a părţilor la depunerea unei cereri de transcriere, motiv pentru care se poate concluziona că tratamentul la care sunt supuse părţile este unul discriminatoriu. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 41 alin. (5^4) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, prevederi introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 14/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 18 ianuarie 2018, având următorul conţinut: „În situaţiile prevăzute la alin. (5^1)-(5^3) cererea de transcriere/înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se depune, personal, de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora, în termen de 90 de zile de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România. Pentru minori cererea de transcriere/înscriere poate fi depusă de către unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita şi personal“. Dispoziţiile art. 41 alin. (5^1)-(5^3) la care fac trimitere dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: "(5^1) Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au avut niciodată domiciliul în România se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, după cum urmează: a) cu aprobarea primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefilor serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor municipiului Bucureşti; b) cu aprobarea primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi cu avizul prealabil al şefilor serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor.(5^2) Persoanele care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română şi care au avut domiciliul în România depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia/căreia se află: a) ultimul loc de domiciliu avut în ţară, înainte de pierderea cetăţeniei române; b) adresa imobilului în care a locuit înainte de dobândirea cetăţeniei române, înscrisă în documentul eliberat de structura pentru imigrări.(5^3) Înscrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/ extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice ori ai oficiilor consulare, în cazul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs şi s-au înregistrat în prealabil la autoritatea din statul în care acestea s-au produs, iar statul în care s-au produs şi s-au înregistrat actele sau faptele de stare civilă se află în circumscripţia misiunii diplomatice ori al oficiului consular al României." 14. Având în vedere că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează procedura de adoptare a Legii nr. 14/2018, prin care s-au introdus dispoziţiile criticate în Legea nr. 119/1996, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă atât dispoziţiile art. 41 alin. (5^4) din Legea nr. 119/1996, cât şi Legea nr. 14/2018, în ansamblu. 15. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală şi siguranţa persoanei, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 51 alin. (1) şi (2) privind dreptul de petiţionare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (2) privind principiul bicameralismului şi art. 79 alin. (1) privind Consiliul Legislativ. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate aduc atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la Legea nr. 14/2018, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la dispoziţiile criticate din Legea nr. 119/1996. 17. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea principiului bicameralismului, Curtea constată că Legea nr. 14/2018 a aprobat, cu modificări şi completări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 30 iunie 2016. Din analiza procesului legislativ al proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 (PL-x nr. 451/2016), Curtea reţine că acesta a fost adoptat de Senat şi, apoi, de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în această ultimă Cameră aducându-se modificări şi completări formei adoptate de Senat, care avea articol unic prin care se aproba Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016. În Camera decizională s-au adus modificări şi completări Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, intervenţii legislative referitoare la actele de stare civilă şi la actele de identitate ale cetăţenilor români. 18. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 45, Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 57). 19. Curtea a mai stabilit că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptat(ă) de prima Cameră sesizată să fie dezbătut(ă) în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. În acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 56, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, paragraful 46, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragrafele 41-43). 20. Raportat la cauza de faţă, din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată (Senatul), respectiv în Camera decizională (Camera Deputaţilor), Curtea observă că cele două forme diferă, Senatul adoptând o formă care prevedea un articol unic potrivit căruia se aproba Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, iar Camera Deputaţilor adoptând forma finală care prevede modificări şi completări aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, care la rândul ei modifică şi completează acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, inclusiv Legea nr. 119/1996. Însă Curtea reţine că toate aceste modificări şi completări se circumscriu obiectului de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 şi nu modifică configuraţia proiectului de lege de aprobare a acesteia, ci, în esenţă, referitor la Legea nr. 119/1996, detaliază procedura administrativă de întocmire a actului de naştere şi procedura administrativă de transcriere/înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii români care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română. 21. Astfel, Camera decizională este în drept să adopte aceste reglementări, modificările şi completările aduse neschimbând filosofia şi concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, referindu-se tot la modificări şi completări aduse atât Legii nr. 119/1996 (intervenţii legislative ce detaliază procedura administrativă de întocmire a actului de naştere şi procedura administrativă de transcriere/înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii români care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română), cât şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (intervenţii legislative referitoare la eliberarea actelor de identitate pentru persoanele fizice care nu posedă act de identitate şi sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituţii de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative). Aşa cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, bicameralismul stabilit prin art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie nu presupune ca proiectul de lege să fie adoptat în mod identic de cele două Camere ale Parlamentului; din contră, Camera decizională este în drept să adopte proiectul de lege într-o formă diferită în măsura în care menţine obiectul de reglementare al iniţiativei legislative şi concepţia de ansamblu a acesteia. Aşadar, în cazul analizat, cea de-a doua Cameră nu a făcut altceva decât să se subsumeze obiectului de reglementare a proiectului legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 de unde rezultă că legea astfel adoptată păstrează concepţia iniţială atât a iniţiatorului, cât şi a primei Camere sesizate, neexistând deosebiri majore de conţinut juridic şi nicio configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. 22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la lipsa avizului Consiliului Legislativ în cazul proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, din analiza procesului legislativ al Legii nr. 14/2018 (PL-x nr. 451/2016), reiese că prin Adresa cu nr. 618 din 29 iunie 2016, Consiliul Legislativ a comunicat Guvernului avizul său favorabil asupra proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Cât priveşte susţinerile potrivit cărora Consiliul Legislativ ar trebui să emită câte un aviz asupra tuturor formelor proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, şi anume atât asupra formei adoptate de Senat, cât şi asupra formei adoptate de Camera Deputaţilor, Curtea constată că acestea nu pot fi primite, deoarece, potrivit legii, Consiliul Legislativ avizează o singură dată proiectele de acte normative, înainte de adoptarea acestora. Astfel, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la legalitatea măsurilor preconizate şi la modul în care sunt realizate cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (3), care se aplică în mod corespunzător“. De asemenea, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, stabileşte că „După elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ“. Aşa cum a stabilit Curtea în jurisprudenţa sa, avizul Consiliului Legislativ este emis doar după ce procedura de elaborare a actului normativ a fost încheiată, înglobând eventualele modificări propuse prin avizul altor autorităţi competente în materie, astfel că reprezintă o evaluare finală şi globală a actului normativ înainte de a fi supus adoptării sale. Avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observaţiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 229 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020, paragrafele 46-51). 23. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit art. 4 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cetăţenia română se dobândeşte prin: a) naştere; b) adopţie; c) acordare la cerere. Art. 5 din Legea nr. 21/1991 reglementează dobândirea cetăţeniei române prin naştere. Cât priveşte acordarea cetăţeniei române la cerere, art. 8 din acelaşi act normativ reglementează, cu titlu general, condiţiile de acordare a cetăţeniei române persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 prevede că „Cetăţenia română se poate acorda şi persoanelor care au pierdut această cetăţenie, precum şi descendenţilor acestora până la gradul II inclusiv şi care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-e)“, iar art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „Persoanele care au fost cetăţeni români, dar au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e).“ 24. Textul de lege criticat - art. 41 alin. (5^4) - face parte din secţiunea a 4-a - Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate a capitolului II - Întocmirea actelor de stare civilă al Legii nr. 119/1996. Potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996, actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române, iar cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază. În cazul cetăţenilor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, dispoziţiile art. 41 alin. (5^1) şi (5^2) din Legea nr. 119/1996 stabilesc procedura de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, în funcţie de faptul dacă au avut sau nu vreodată domiciliul în România. Art. 41 alin. (5^3) din Legea nr. 119/1996 stabileşte procedura de înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română. Art. 41 alin. (5^4) din Legea nr. 119/1996 - text de lege care formează obiect al controlului de constituţionalitate în prezenta cauză - dispune că, în toate ipotezele de mai sus, cererea de transcriere/ înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se depune personal de către titulari sau reprezentaţii legali ai acestora, în termen de 90 de zile de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România. 25. Referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat este clar şi previzibil, legiuitorul având atribuţia de a reglementa procedura de înscriere/transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă a cetăţenilor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, evident cu respectarea prevederilor şi principiilor din Legea fundamentală. Prin instituirea obligaţiei pentru cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română să depună cererea de transcriere/înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă personal sau prin reprezentanţii legali ai acestora, în termen de 90 de zile de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România, legiuitorul nu a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile privind reprezentarea persoanelor fizice din Codul civil şi din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Aşa cum prevede art. 1.295 din Codul civil, „puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească, după caz“. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, „Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii“. Prin urmare, reprezentarea convenţională a persoanelor fizice se exercită în condiţiile legii. Or, legiuitorul - prin dispoziţiile criticate - a adoptat soluţia depunerii personal sau prin reprezentant legal a cererii de înscriere/transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă în cazul cetăţenilor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, într-un anumit termen de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România, având în vedere caracterul personal al acestei cereri şi fără ca prin aceasta să contravină dispoziţiilor art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii. 26. O asemenea soluţie legislativă nu este de natură să contravină nici prevederilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare, care, în accepţiunea sa largă, cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile sau a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului, iar, în accepţiunea sa restrânsă, înseamnă posibilitatea oricărei persoane de a folosi un avocat pentru a-şi valorifica pretenţiile sau a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului. Or, în cauza de faţă, textul de lege criticat impune prezenţa personală a persoanei care a redobândit sau căreia i s-a acordat cetăţenia română, la depunerea unei cereri cu vădit caracter personal, de transcriere a certificatului de naştere emis de alt stat, în vederea producerii de efecte juridice pe teritoriul României. 27. De asemenea, Curtea observă că invocarea Deciziei sale nr. 653 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 1002 din 18 decembrie 2017, nu are relevanţă în cauza de faţă, prin aceasta Curtea Constituţională admiţând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. La paragraful 29 al acestei decizii, Curtea a stabilit că, potrivit art. 24 din Constituţie, dreptul la apărare este garantat, iar în absenţa oricărei circumstanţieri, norma fundamentală invocată are aplicabilitate şi în afara sferei judiciare, aşadar, inclusiv în cadrul procedurii disciplinare. Prin urmare, dreptul la apărare conţine numeroase prerogative, iar una dintre acestea este, incontestabil, posibilitatea persoanei de a beneficia de asistenţă juridică, în condiţiile reglementate prin legislaţia aplicabilă acestei forme de activitate juridică. Prin această decizie, Curtea a stabilit că dispoziţiile de lege care prevedeau că, în faţa consiliilor de disciplină, poliţistul are dreptul de a fi asistat doar de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de Corp, încalcă dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurii disciplinare, ca parte a dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie. Or, spre deosebire de reglementarea declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională prin decizia mai sus menţionată, reglementarea potrivit căreia, după acordarea la cerere a cetăţeniei române, cererea de transcriere a certificatului de naştere emis de alt stat se depune numai personal în termen de 90 de zile de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România, iar nu şi prin avocat, nu încalcă dreptul unei persoane de a fi asistată de un avocat. Astfel, chiar dacă norma fundamentală invocată - art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apărare - are aplicabilitate şi în afara sferei judiciare (cum ar fi în cadrul unei proceduri disciplinare), având în vedere caracterul personal al cererii de transcriere/înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă ale cetăţenilor care au redobândit cetăţenia română sau cărora li sa acordat, dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul persoanei de a beneficia de asistenţă juridică, în condiţiile reglementate prin legislaţia aplicabilă acestei forme de activitate juridică. 28. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul a reglementat în mod unitar, pentru toţi cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, la cerere, aceeaşi regulă, cea a depunerii cererii de transcriere/înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, personal de către titulari sau reprezentaţii legali ai acestora, în termen de 90 de zile de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România. Faptul că legiuitorul nu a instituit aceeaşi regulă şi pentru cetăţenii care au dobândit cetăţenia română prin naştere, în temeiul art. 5 din Legea nr. 21/1991, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, cetăţenii români care au dobândit cetăţenia prin naştere/adopţie nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, numai aceştia din urmă depunând un jurământ de credinţă faţă de România. Astfel, reglementarea diferită a situaţiilor juridice diferite nu conduce la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii. 29. Cât priveşte discriminarea invocată de autoarele excepţiei faţă de cetăţenii români prevăzuţi la art. 7 din Constituţie, se reţine că această normă constituţională nu are incidenţă în cauza de faţă, întrucât se referă la obligaţia statului de a sprijini întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt. 30. Având în vedere acestea, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, acestea neavând incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. Totodată, dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală şi siguranţa persoanei, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 51 alin. (1) şi (2) privind dreptul de petiţionare nu au nicio legătură cu cauza de faţă. 31. În final, Curtea reţine că celelalte critici referitoare la situaţia în care se instituie curatela unei persoane nu pot fi primite, întrucât ţin de aplicarea legii la cazuri concrete, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carolina Ţânpău în Dosarul nr. 5.186/299/2018 şi de Liudmila Moscalenco în Dosarul nr. 14.486/299/2018 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 41 alin. (5^4) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi Legea nr. 14/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în ansamblu, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
