Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89, art. 90 şi art. 409 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Adrian Chirculescu în Dosarul nr. 545/59/2018 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.046D/2018. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin mandatarul său, domnul Constantin Costin Chirculescu. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a excepţiei. Acesta arată că, în calitate de membru al familiei persoanei condamnate, respectiv de frate, a formulat o cerere de revizuire, care a fost respinsă. Arată, de asemenea, că împotriva hotărârii de respingere a cererii de revizuire a promovat calea de atac a apelului, cererea de apel fiind respinsă ca inadmisibilă, pentru motivul că autorul ei nu are calitatea procesuală necesară, având în vedere dispoziţiile art. 409 din Codul de procedură penală, care prevăd că doar soţul sau soţia pot introduce apel în favoarea inculpatului. Arată, totodată, că împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare, invocând încălcarea dreptului la apărare al persoanei condamnate, cerere care, de asemenea, a fost respinsă. Se arată că persoana condamnată care a decedat poate să nu aibă soţ sau soţie, dar ar putea avea părinţi sau fraţi care să dorească să exercite, în favoarea acestuia, calea de atac a apelului. Se susţine că textul criticat încalcă dreptul la apărare al condamnatului, şi nu al persoanei care formulează acţiunea în favoarea acestuia, respectiv apel împotriva hotărârii de respingere a cererii de revizuire privind hotărârea de condamnare. Se susţine că dreptul de a formula cerere de revizuire este un drept al condamnatului, care poate fi exercitat, prin excepţie, de către membrii familiei, în cazul în care persoana condamnată se află într-o situaţie fie dificilă, fie ireversibilă, care nu îi permite să exercite calea de atac analizată. Se afirmă că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, ce reglementează dreptul la apărare şi asistenţa juridică obligatorie. Referitor la art. 89 şi 90 anterior menţionate, se arată că prima etapă a soluţionării cererii de revizuire este verificarea admisibilităţii în principiu a acesteia. Se susţine că instanţa poate admite sau respinge în principiu cererea de revizuire şi că persoana în cauză îşi păstrează statutul de persoană condamnată pe tot parcursul soluţionării cererii de revizuire, inclusiv în etapa judecăţii în fond a cererii, până la pronunţarea unei eventuale soluţii de achitare. Se arată că pe toată durata procedurii, instanţa poate suspenda executarea hotărârii de condamnare, nefiind însă obligată să procedeze astfel. Se susţine că, de altfel, persoana în favoarea căreia se exercită cererea de revizuire se poate afla în etapa ulterioară executării pedepsei. Or, art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală prevăd asistenţa juridică a inculpatului. Cum legea penală este însă de strictă interpretare, condamnatului nu îi este recunoscut acest drept. Se susţine că, de cele mai multe ori, condamnatul are o situaţie mult mai grea, el putându-se afla în stare de privare de libertate sau putând fi decedat, situaţie în care nu îşi poate formula apărări. Se conchide că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 129 din Constituţie. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, conform căreia o excepţie ridicată într-o procedură care este ab initio inadmisibilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. În subsidiar, se susţine că excepţia este neîntemeiată. Se susţine că reglementarea modului de exercitare a drepturilor stabilite la art. 89, 90 şi 409 din Codul de procedură penală este de competenţa exclusivă a legiuitorului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 29 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 545/59/2018, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 89, art. 90 şi art. 409 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Adrian Chirculescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate de autorul excepţiei împotriva unei decizii penale prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de autor împotriva unei sentinţe penale, prin care a fost respinsă o cerere de revizuire formulată de acesta. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, se susţine că acestea încalcă dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, prin faptul că restrâng posibilitatea exercitării acestui drept la persoanele care au calitatea de suspect sau de inculpat. Se arată că persoana condamnată, care formulează o cerere de revizuire, dobândeşte calitatea de intimat, şi nu pe cea de inculpat, motiv pentru care nu beneficiază de dreptul la apărare, conform textelor criticate. Se arată că persoana aflată în ipoteza anterior referită îşi păstrează calitatea de condamnat pe tot parcursul procedurii de soluţionare a cererii de revizuire şi că această calitate se pierde doar prin pronunţarea unei hotărâri de achitare. Se susţine că, deşi situaţia condamnatului este una mai grea decât cea a suspectului sau a inculpatului, dispoziţiile art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală prevăd doar în privinţa celor din urmă cazuri în care apărarea este asigurată, în mod obligatoriu şi din oficiu, atunci când nu există un apărător ales. Totodată, se susţine că textele criticate încalcă principiul egalităţii în faţa legii, prin faptul că persoanei condamnate, care formulează cerere de revizuire, care se află într-o situaţie juridică gravă, dată de restrângerea exerciţiului drepturilor sale fundamentale, nu îi este garantat dreptul la apărare prin asigurarea unui apărător din oficiu. Se arată că, deşi legea procesual penală asigură asistenţa juridică din oficiu pentru persoanele condamnate la pedepse mai mari de 5 ani, nu prevede acelaşi drept pentru persoanele condamnate la pedepse mai mari de 15 ani, care formulează cerere de revizuire. 7. Cu privire la dispoziţiile art. 409 din Codul de procedură penală, se arată că acestea încalcă accesul la justiţie, prin limitarea sferei persoanelor care pot ataca cu apel o soluţie pronunţată de instanţa de fond, fiind exclusă dintre acestea persoana condamnată, neprivată de libertate, care are interesul procesual de a formula apel împotriva unei sentinţe penale pronunţate în calea extraordinară de atac a revizuirii, prevăzută la art. 453 din Codul de procedură penală. Se susţine că o astfel de persoană dobândeşte calitatea de intimat, care este incompatibilă cu cea de inculpat, întrucât aceasta din urmă încetează odată cu condamnarea definitivă. Se mai susţine că prevederile art. 409 din Codul de procedură penală contravin art. 129 din Constituţie, întrucât persoana condamnată aflată în ipoteza invocată de autorul excepţiei şi membrii familiei acesteia au calitatea de parte interesată, prevăzută de norma constituţională anterior menţionată. Se face trimitere la dispoziţiile art. 455 lit. b) din Codul de procedură penală, care prevăd dreptul persoanei condamnate şi al membrilor de familie ai acesteia de a formula cerere de revizuire chiar după moartea persoanei condamnate, şi se arată că, prin raportare la prevederile legale anterior menţionate, limitarea persoanelor care pot formula apel împotriva sentinţei pronunţate în procedura revizuirii este de natură a încălca accesul liber la justiţie şi prevederile constituţionale ale art. 129 referitoare la exercitarea căilor de atac. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 89, art. 90 şi ale art. 409 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 89: "(1) Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept. Asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent.(2) Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obţinute cu încălcarea prezentului alineat se exclud." – Art. 90: "Asistenţa juridică este obligatorie: a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege; b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea; c) în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani." – Art. 409: "(1) Pot face apel: a) procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă; b) inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; c) partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă; d) persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală; e) martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte amenzile judiciare aplicate prin sentinţă, precum şi în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare şi indemnizaţiile cuvenite acestora; f) orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat asemenea vătămare.(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b)-f), apelul poate fi declarat şi de către reprezentantul legal ori de către avocat, iar pentru inculpat, şi de către soţul acestuia." 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 453 din Codul de procedură penală, sunt supuse revizuirii, sub aspectul laturii penale, hotărârile judecătoreşti definitive, în oricare dintre următoarele cazuri: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. 14. Este adevărat că în procedura soluţionării cererii de revizuire, cu ocazia analizei admisibilităţii acesteia în principiu, dispoziţiile Codului de procedură penală nu prevăd asigurarea asistenţei juridice obligatorii pentru nicio categorie de persoane condamnate care formulează astfel de cereri, dispoziţiile art. 89 şi 90 din acelaşi cod făcând referire doar la suspect şi la inculpat, în reglementarea dreptului fundamental prevăzut la art. 24 din Constituţie. Însă acest aspect nu echivalează cu lipsirea persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepţiei de posibilitatea exercitării dreptului la apărare. În acest sens, dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Prin urmare, titularul cererii de revizuire are posibilitatea să participe la şedinţa de judecată şi să îşi angajeze un avocat, pentru a-i apăra drepturile şi interesele procesuale. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În acest sens, Curtea a reţinut că, în cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006). 15. De altfel, pentru a se pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, instanţa examinează, conform art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, următoarele aspecte: dacă cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din Codul de procedură penală; dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală; dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din Codul de procedură penal. Prin urmare, pentru a constata admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa verifică aspecte, mai degrabă formale, care nu presupun o analiză pe fond a mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea. Mai mult, împotriva sentinţei prin care este respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire poate fi promovată, conform art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală, aceeaşi cale de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârii la care se referă revizuirea. 16. Având în vedere aspectele arătate mai sus, Curtea reţine că procedura analizei admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire oferă titularului acesteia garanţiile specifice dreptului la apărare şi accesului la justiţie, precum şi posibilitatea de a beneficia de căi de atac pentru realizarea drepturilor şi intereselor sale procesuale. 17. În ipoteza admiterii în principiu a cererii de revizuire, conform art. 459 alin. (4) din Codul de procedură penală, aceasta se face prin încheiere, ce are ca efect rejudecarea cauzei, conform art. 461 din Codul de procedură penală. Potrivit alin. (1) al art. 461 din Codul de procedură penală, rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se desfăşoară potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă. Or, procedura de judecată în primă instanţă prevede, la art. 356 din Codul de procedură penală, asigurarea apărării, beneficiind de acest drept, conform alin. (1) al articolului anterior menţionat, persoana vătămată, inculpatul şi celelalte părţi. 18. Aşa fiind, prevederile art. 461 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitoare la rejudecarea cauzei, implică respectarea dispoziţiilor art. 356 din Codul de procedură penală, care constituie o aplicare, în etapa judecăţii în primă instanţă, a dreptului la apărare şi nu pot avea, la rândul lor, eficienţă decât cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, ce reglementează reguli generale referitoare la asigurarea dreptului la apărare, incidente în toate etapele procesului penal. 19. Aşa fiind, susţinerile autorului excepţiei, conform cărora persoana condamnată, a cărei cerere de revizuire este admisă, nu beneficiază de dreptul la apărare, astfel cum acesta este reglementat la art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, şi nici de dreptul de a promova apel împotriva sentinţei pronunţate cu ocazia rejudecării cauzei, sunt neîntemeiate. În realitate, normele procesual penale mai sus analizate asigură părţii, aflate în ipoteza juridică invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, dreptul la rejudecarea cauzei sale penale, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale specifice accesului la justiţie şi dreptului la apărare, precum şi de căile de atac prevăzute de lege. 20. Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea, prin prevederile art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, 24 şi 129. Totodată, nu poate fi constatat faptul că textele criticate creează discriminare între persoanele care au calitatea de inculpat, aflate în cursul soluţionării procesului penal, anterior promovării unei eventuale căi extraordinare de atac, şi cele a căror cauză penală se judecă în urma admiterii de principiu a unei cereri de revizuire, sub aspectul exercitării drepturilor fundamentale mai sus menţionate. 21. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 409 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Curtea reţine că aceasta din urmă are ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare, formulată conform art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, autorul cererii apreciind că decizia penală atacată a fost pronunţată de către un complet nelegal constituit. Or, prevederile art. 409 din Codul de procedură penală reglementează persoanele care pot face apel. În aceste condiţii, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care impun condiţia existenţei unei legături a dispoziţiilor legale ce formează obiectului excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Adrian Chirculescu în Dosarul nr. 545/59/2018 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Adrian Chirculescu în Dosarul nr. 545/59/2018 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 89 şi art. 90 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
