Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Teodor Dumitru Banciu în Dosarul nr. 252/57/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 918 D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru 23 noiembrie 2021, dată la care a fost pronunţată prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 21 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 252/57/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Teodor Dumitru Banciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă o cerere de anulare a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat incompatibilitatea autorului pentru nerespectarea textului de lege criticat. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat creează o inegalitate între funcţionarii publici de execuţie care pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică în condiţiile în care îşi suspendă raporturile de serviciu, potrivit art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, şi funcţionarii publici de conducere şi înalţii funcţionari publici care, potrivit textului de lege criticat, pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică doar dacă încetează raportul de serviciu. Se creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, fără o justificare, şi un privilegiu pentru funcţionarii publici de execuţie. După încetarea mandatului pentru funcţia sau demnitatea publică, funcţionarii de execuţie pot reveni în funcţia deţinută anterior deoarece raportul lor de serviciu este suspendat, pe când funcţionarii publici de conducere şi înalţii funcţionari publici nu mai pot reveni în funcţie, raportul lor de serviciu încetând potrivit textului de lege criticat. Discriminarea se realizează şi faţă de celelalte categorii de subiecţi de drept care candidează pentru funcţia eligibilă de primar şi care, potrivit art. 30 din Legea nr. 393/2004, la încetarea mandatului de primar au dreptul să îşi reia activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă sau de numire. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl constituie acordarea sau accesul la beneficiul dreptului şi categoriilor excluse. Potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici, iar potrivit art. 1 alin. (2) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, principiile egalităţii şi al excluderii privilegiilor şi nediscriminării sunt garantate persoanelor aflate în situaţii comparabile. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat individualizează în mod expres şi neechivoc destinatarii normei de drept şi reglementează distinct situaţia funcţionarilor publici de execuţie faţă de cea a funcţionarilor publici de conducere. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apărătorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care aveau, la data sesizării Curţii Constituţionale, următorul cuprins: „(2) Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.“ 10. Textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 3 iulie 2018, fără a prelua soluţia legislativă supusă controlului, iar ulterior Legea nr. 188/1999 a fost abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu excepţia anumitor articole, între care nu se regăseşte art. 34. 11. În raport cu evoluţia legislativă anterior expusă şi având în vedere cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin prezenta decizie Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 156/2018. 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 din Constituţie - Egalitatea în drepturi. 13. Curtea constată că în prezenta cauză autorul nu a invocat în mod expres încălcarea dreptului la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie, însă în critica sa face referire la art. 30 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, în vigoare la data ridicării excepţiei, potrivit căruia la încetarea mandatului de primar, de viceprimar, de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean persoanele în cauză îşi reiau activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă sau acte de numire. Prin urmare, Curtea reţine că autorul excepţiei se raportează în critica formulată şi la dispoziţiile art. 41 din Constituţie întrucât este nemulţumit de obligaţia care îi incumbă, potrivit textului de lege criticat, de a înceta raporturile de serviciu, ceea ce îi afectează dreptul la muncă sub aspectul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice. Curtea are în vedere motivarea excepţiei potrivit căreia textul de lege criticat este neconstituţional deoarece se încalcă principiului egalităţii între funcţionarii publici de conducere şi înalţii funcţionari publici, pe de-o parte, şi funcţionarii publici de execuţie, pe de altă parte, din perspectiva obligaţiei de a înceta raportul de serviciu, ce incumbă numai funcţionarilor publici de conducere şi înalţilor funcţionari publici numiţi în funcţii de demnitate publică. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea va observa, mai întâi, evoluţia legislativă în ceea ce priveşte reglementarea regimului incompatibilităţilor funcţionarilor publici sub aspectul obligaţiei suspendării sau încetării raporturilor de serviciu după alegerea într-o funcţie de demnitate publică. În acest sens, Curtea observă că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999, în art. 56-58 a fost reglementat un regim al incompatibilităţilor pentru funcţionarii publici potrivit căruia funcţionarii publici, cu excepţia funcţionarilor publici civili din ministerele privind apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională, puteau fi aleşi sau numiţi pentru exercitarea unei funcţii de demnitate publică, pe durata acesteia ei fiind suspendaţi din funcţia publică pe care o deţineau, iar după expirarea mandatului autorităţile sau instituţiile publice în cadrul cărora funcţionaseră erau obligate să le asigure funcţia publică avută sau una echivalentă. Reglementarea măsurii suspendării din funcţie pe durata exercitării funcţiei de demnitate publică a fost menţinută de la intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999 până în anul 2006 când, prin art. I pct. 33 din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, a fost modificat art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în sensul în care înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu. După republicarea Legii nr. 188/1999, art. 33 a fost renumerotat devenind art. 34, al cărui alineat (2) este criticat în prezenta cauză. Ulterior, prin art. I pct. 6-8 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 3 iulie 2018, legiuitorul a revenit asupra opţiunii sale şi a modificat art. 34 alin. (2) reintroducând obligativitatea suspendării, iar nu a încetării raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici şi ale funcţionarilor publici de conducere numiţi în funcţii de demnitate publică. În prezent, potrivit art. 513 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă. 15. Din analiza cadrului legislativ anterior menţionat, Curtea reţine că pentru perioada cuprinsă între 19 iulie 2006 (când a intrat în vigoare Legea nr. 251/2006) şi 6 iulie 2018 (când a intrat în vigoare Legea nr. 156/2018) legiuitorul a optat pentru soluţia încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de conducere şi ale înalţilor funcţionari publici în cazurile în care au candidat pentru o funcţie de demnitate publică sau au fost numiţi într-o funcţie de demnitate publică. Spre deosebire de aceste categorii, pentru categoria funcţionarilor publici de execuţie a fost obligatorie doar suspendarea raporturilor de serviciu. 16. Curtea reţine că Legea nr. 188/1999 reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat, respectiv raporturile acestora de serviciu. Scopul legii îl constituie asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. Funcţia publică este definită de lege ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome [art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999]. 17. Raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici intră sub protecţia dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Constituţie. Astfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, accesul la funcţiile publice se face „în condiţiile legii“. Dreptul de acces la funcţiile publice este complex, fiind compus din cel puţin trei elemente esenţiale, şi anume: accesul/ocuparea efectivă a funcţiilor publice prin concurs, exercitarea atributelor de funcţie publică şi încetarea raporturilor de serviciu. Aceste elemente sunt legate intrinsec de cariera funcţionarului public şi sunt inerente oricărei funcţii publice, iar unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice, în înţelesul art. 16 alin. (3) din Constituţie, îl reprezintă stabilitatea în exercitarea acesteia (a se vedea Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). 18. Curtea reaminteşte că, potrivit, jurisprudenţei sale, garanţia stabilităţii oricărui loc de muncă, şi cu atât mai mult a funcţiei publice pe care legea o prevede în mod expres, reprezintă un aspect al ocrotirii dreptului la muncă. Astfel, prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 30, Curtea a statuat că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, dintre care libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă reprezintă numai una dintre componentele acestui drept. Odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanţii care să îi asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituţionale ar asigura libertatea de a obţine un loc de muncă, dar nu şi existenţa unor garanţii necesare pentru păstrarea acestuia. 19. Principiul egalităţii, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ocupă un loc de o importanţă particulară în ansamblul dispoziţiilor constituţionale. Astfel, acesta caracterizează drepturile şi libertăţile fundamentale, fiind, în acelaşi timp, o garanţie a fiecărui drept fundamental în parte (a se vedea Decizia nr. 464 din 18 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 5 august 2019, paragraful 32). 20. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 februarie 1994). 21. Aplicând considerentele anterior evocate la cauza de faţă, Curtea reţine că toţi funcţionarii publici trebuie să beneficieze, în mod egal, de aceleaşi garanţii ale exercitării funcţiei publice, una dintre acestea fiind stabilitatea în funcţia publică (a se vedea Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, precitată). 22. Curtea reţine că raportul de serviciu al funcţionarilor publici de execuţie se suspendă de drept atunci când funcţionarul public este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pe durata respectivului mandat, potrivit art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, în vreme ce raportul de serviciu al înalţilor funcţionari publici şi al funcţionarilor publici de conducere trebuie să înceteze la numirea într-o funcţie de demnitate publică, potrivit textului de lege criticat. Rezultă astfel că înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere, pe de-o parte, şi funcţionarii publici de execuţie, pe de altă parte, nu beneficiază de acelaşi tratament în exercitarea funcţiei publice sub aspectul garanţiei stabilităţii în această funcţie, respectiv al reluării şi continuării raporturilor de serviciu după ce încetează numirea într-o funcţie de demnitate publică. 23. Pentru a verifica dacă acest tratament juridic diferit este justificat în raport cu prevederile art. 16 coroborat cu art. 41 din Constituţie, Curtea va analiza, prin prisma unui test de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa acesteia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016), dacă soluţia legislativă a încetării raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici şi ale funcţionarilor publici de conducere în cazul numirii într-o funcţie de demnitate publică are o justificare raţională, dacă are un scop legitim şi dacă este proporţională cu acel scop. 24. Astfel, conform principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să aibă o justificare raţională, adică să fie adecvată şi capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, trebuie să fie necesară, adică să fie indispensabilă pentru îndeplinirea scopului, şi trebuie să fie proporţională, adică să asigure justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. În vederea realizării testului de proporţionalitate, Curtea trebuie să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim (a se vedea în acest sens Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30). 25. Referitor la caracterul adecvat al măsurii încetării raportului de serviciu al înalţilor funcţionari publici şi al funcţionarilor publici de conducere în cazul numirii într-o funcţie de demnitate publică, Curtea observă că aceasta este capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, respectiv garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. 26. Cu privire la scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat, Curtea constată că acesta este unul legitim deoarece reglementarea incompatibilităţilor are ca finalitate asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei şi garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de imperativul asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public (a se vedea Decizia nr. 336 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 16 august 2017, paragraful 19). 27. Curtea reţine însă că măsura adoptată nu îndeplineşte condiţia de a fi necesară, respectiv indispensabilă pentru îndeplinirea scopului urmărit, şi nici proporţională, adică să păstreze justul echilibru între interesele concurente. Astfel, textul criticat nu îndeplineşte exigenţa ingerinţei minime, respectiv nu se poate afirma că legiuitorul nu putea adopta o reglementare alternativă care să conducă la îndeplinirea scopului urmărit cu aceeaşi eficienţă, dar fără să afecteze drepturile şi libertăţile fundamentale deja recunoscute. Verificând această exigenţă, Curtea constată că legiuitorul putea proceda la adoptarea de măsuri mai puţin intruzive decât cea criticată în prezenta cauză deoarece, ori de câte ori sunt în discuţie drepturi fundamentale, exigenţele constituţionale de protecţie a acestor drepturi impun o gradare a intervenţiei etatice, astfel încât opţiunea legislativă să se îndrepte către măsurile cel mai puţin restrictive de drepturi (a se vedea Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, paragraful 37, şi Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, paragraful 35). Analizând acest aspect, Curtea reţine că interesul statului de exercitare cu imparţialitate a funcţiilor de demnitate publică putea fi realizat printr-o măsură mai puţin intruzivă, cu titlu exemplificativ putând fi menţionată măsura suspendării raporturilor de serviciu pe perioada exercitării funcţiei de demnitate publică, aşa cum a fost legiferat anterior modificării Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 251/2006 şi după modificarea prin Legea nr. 156/2018, soluţie care este păstrată şi în prezent prin art. 513 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Această măsură ar fi servit interesului funcţionarului public de a nu înceta raportul de muncă şi, deopotrivă, interesului statului de a avea un corp stabil al funcţionarilor publici care să beneficieze de continuitate în exercitarea funcţiei publice. 28. Totodată, Curtea reţine că măsura încetării raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici şi ale funcţionarilor publici de conducere în cazul numirii într-o funcţie de demnitate publică nu este proporţională cu situaţia care o determină, adică nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual. Astfel, este vorba, pe de-o parte, de interesul statului de a reglementa situaţiile de incompatibilitate în exercitarea funcţiilor de demnitate publică şi, pe de altă parte, de interesul înalţilor funcţionari publici şi funcţionarilor publici de conducere de a avea stabilitate în funcţia publică, stabilitate ce reprezintă un aspect al dreptului acestora la muncă. Legiuitorului îi revine obligaţia constituţională de a identifica acest punct de echilibru dintre cele două interese concurente pentru ca acestea împreună şi fiecare în parte să se realizeze (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020, paragraful 66). 29. În concluzie, având în vedere toate aceste considerente, Curtea reţine că textul de lege criticat aduce atingere art. 16 şi 41 din Constituţie, deoarece instituie o inegalitate care nu are la bază un criteriu obiectiv şi raţional între categoria înalţilor funcţionari publici şi funcţionarilor publici de conducere, pe de o parte, şi aceea a funcţionarilor publici de execuţie, pe de altă parte, prin raportare la criteriul stabilităţii în funcţia publică. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Teodor Dumitru Banciu în Dosarul nr. 252/57/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
