Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.168/1/2017
┌───────────┬──────────────────────────┐
│Judecător │- preşedintele Înaltei │
│Iulia │Curţi de Casaţie şi │
│Cristina │Justiţie - preşedintele │
│Tarcea │completului │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele delegat al │
│Lavinia │Secţiei I civile │
│Curelea │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei a │
│Eugenia │II-a civile │
│Voicheci │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei de │
│Ionel Barbă│contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Aurelia │- judecător la Secţia I │
│Rusu │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia I │
│Vişan │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Alina │- judecător la Secţia I │
│Sorinela │civilă │
│Macavei │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Nicolae │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Paraschiv │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Marian Budă│- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a │
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a │
│Horia │II-a civilă │
│Mihăianu │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de │
│Năstasie │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Cristian │- judecător la Secţia de │
│Daniel Oana│contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia de │
│Constantin │contencios administrativ │
│Vlad │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia de │
│Măiereanu │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Luiza Maria│- judecător la Secţia de │
│Păun │contencios administrativ │
│ │şi fiscal │
└───────────┴──────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.168/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea dezlegării următoarei probleme de drept: „dacă, având în vedere considerentele Deciziei nr. 42/2014 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în 2017, afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa acestui drept“. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Încheierea din 25 mai 2017 pronunţată în Dosarul nr. 1.984/112/2016, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 iulie 2017. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată" III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 4. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004 "ART. 81 (1) Judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii. (…)" 5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 "ART. 9 În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă" 6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 "ART. 2 Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5),art. 2,3,art. 4 alin. (1) şi (2),art. 6,7,9,11,art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013." 7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 "ART. 10 (1) În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. (…)" 8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 "ART. 9 (1) În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (…)" 9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 "ART. 11 (1) În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (…)" IV. Expunerea succintă a procesului 10. Prin Sentinţa civilă nr. 622/F/21 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 1.984/112/2016, s-au respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţii C şi D şi acţiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâţii B, C şi D, ca neîntemeiată. 11. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele: Reclamantul a fost timp de 28 de ani procuror, raporturile sale de muncă încetând prin pensionare la data de 19 decembrie 2012. Prin art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la momentul pensionării, s-a prevăzut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie egală cu şapte indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii, cu condiţia existenţei unei vechimi continue în magistratură de 20 de ani. La momentul ieşirii la pensie, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 prevedea expres că, în anul 2012, nu se acordă indemnizaţiile la ieşirea la pensie. Prima instanţă a constatat că această reglementare legală s-a aplicat şi în anii 2013, 2014, 2015, 2016, conform art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Pentru întreaga perioadă 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2016 este suspendat dreptul la indemnizaţia de pensionare, ca urmare a faptului că în fiecare an de exerciţiu bugetar a intervenit o normă legală imperativă prin care s-a interzis acordarea acesteia, astfel că tribunalul a apreciat că pârâţii în mod corect nu au acordat reclamantului dreptul pretins. Nu au fost avute în vedere susţinerile reclamantului în sensul că pârâţii aveau obligaţia de a întreprinde demersuri în vederea asigurării bugetului necesar, atât timp cât ordonatorii de credite pot solicita fonduri doar în limitele prevăzute de lege şi cu respectarea destinaţiei fondurilor. În ceea ce priveşte drepturile prevăzute de un act normativ, care au fost suspendate succesiv, instanţa de fond a mai reţinut că, prin Decizia nr. 42/2014, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile legale prin care s-a suspendat acordarea unor drepturi sunt constituţionale. Este adevărat că s-a subliniat faptul că măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi, însă, prin această subliniere, Curtea Constituţională doar a atenţionat legiuitorul cu privire la faptul că un drept nu ar putea fi suspendat o perioadă foarte îndelungată de timp, deoarece, prin această conduită, s-ar crea o incertitudine cu privire la însăşi existenţa dreptului respectiv, lăsând să se înţeleagă că legiuitorul ar trebui să ia alte măsuri legislative, dacă situaţia economică nu-i permite acordarea unor drepturi suplimentare prevăzute în legi în vigoare. Statuând că legiuitorul este în drept să instituie dreptul la acordarea indemnizaţiei de pensionare, să prevadă condiţiile şi criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze şi văzând că pentru anii 2012-2016 s-a prevăzut expres că angajatorii nu pot acorda asemenea indemnizaţii, prima instanţă a considerat că acţiunea reclamantului nu este întemeiată. 12. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A, invocând cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 16/2015, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că a fost recunoscută existenţa dreptului la indemnizaţia de pensionare, că această indemnizaţie constituie un drept la protecţie socială, drept garantat de art. 41 alin. (2) din Constituţie, acesta fiind reglementat tocmai în considerarea condiţiilor speciale în care s-a desfăşurat activitatea şi pentru recompensarea privaţiunilor şi interdicţiilor pe care statutul magistraţilor le impune acestora. Apelantul a mai arătat că dreptul la indemnizaţie de pensionare nu a fost condiţionat de existenţa fondurilor necesare plăţii acestuia, iar lipsa fondurilor băneşti este mai mult o chestiune care ţine de executarea debitului, şi nu de admisibilitatea acţiunii. Pe de altă parte, temporizarea plăţii indemnizaţiei nu poate fi acceptată la nesfârşit, neprobându-se în cauză că mai există un interes public care să justifice în continuare interdicţia aplicării unor dispoziţii legale în vigoare. 13. În cadrul soluţionării acestei căi de atac, Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării apelului până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 14. Curtea de Apel Cluj a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată - necesitatea dezlegării chestiunii de drept a apărut în soluţionarea cauzei înregistrate cu nr. 1.984/112/2016 pe rolul Curţii de Apel Cluj; b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă - prezenta pricină constituie un conflict de muncă, se află în faza soluţionării căii de atac a apelului şi legea nu mai prevede pentru această cauză o altă cale de atac; c) cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să soluţioneze pricina, cum s-a menţionat anterior; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată - în speţă, chestiunea de drept dacă suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în 2017, afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa acestui drept are însemnătate, întrucât prima instanţă a reţinut că: „…legiuitorul este în drept să instituie dreptul la acordarea indemnizaţiei de pensionare, să prevadă condiţiile şi criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze şi văzând că pentru anii 2012-2016 s-a prevăzut expres că angajatorii nu pot acorda asemenea indemnizaţii“, în timp ce apelantul, prin acţiune şi cererea de apel a apreciat că „temporizarea plăţii indemnizaţiei nu poate fi acceptată la nesfârşit, neprobându-se în cauză că mai există un interes public care să justifice în continuare interdicţia aplicării unor dispoziţii legale în vigoare“; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare - chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv afectarea caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ce stabilesc dreptul la indemnizaţie de pensionare pentru magistraţi, prin acte normative temporare de suspendare a dreptului [art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015], până în 2017, prezintă caracter de noutate, raportându-se la situaţia în care s-a ajuns după şapte ani de suspendare a acordării acestor drepturi, plasând sub semnul incertitudinii data la care cei îndreptăţiţi vor putea beneficia în mod efectiv de acest drept şi chiar dacă aceştia vor mai primi vreodată în cursul vieţii lor acest drept, putându-se ajunge, prin prelungirea acestei măsuri, chiar la afectarea substanţei dreptului. Această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată 15. Cu titlu prealabil, instanţa de sesizare a reţinut că, prin Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că: „Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 şi nu existenţa acestui drept“. 16. În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele: "Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constituţională a reţinut că aceste măsuri nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 şi nr. 291 din 23 mai 2013). Prin urmare, se impune a se reţine că efectele dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 au vizat exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 şi nu existenţa acestui drept." 17. Totodată, instanţa de trimitere a constatat că există numeroase litigii de această natură, atât în cadrul Secţiei de conflicte de muncă, cât şi în cadrul Secţiei de contencios administrativ ale Curţii de Apel Cluj, privind recunoaşterea dreptului şi plata indemnizaţiei de pensionare/ajutoarelor la pensionare sau la trecerea în rezervă, în care se invocă faptul că, prin prelungirea suspendării acordării acestor drepturi pentru o perioadă îndelungată, respectiv 2010-2017, fără a se putea cunoaşte nici pentru ce perioadă se va mai proroga măsura suspendării, se ajunge practic ca reglementarea unor drepturi prin statutul magistraţilor şi a altor funcţionari publici să fie practic una fictivă, fiind afectată, astfel, chiar substanţa dreptului. 18. Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii temporare, situaţie ce rezultă expres din redactarea normelor legislative. Or, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile, care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 19. În speţă, apelantul, care a ieşit la pensie în anul 2012, a fost lipsit astfel de un drept prevăzut în Legea privind statutul magistraţilor, printr-o lege cu caracter temporar. Acesta a invocat faptul că prelungirea succesivă timp de 5 ani a suspendării acordării acestui drept afectează, în primul rând, în mod disproporţionat şi discriminatoriu, faţă de colegii acestuia pensionaţi în alte perioade de aplicare a legii, un drept pe care acesta avea speranţa legitimă de a-l obţine în urma activităţii prestate în calitate de magistrat. Practic, magistratul şi-a desfăşurat activitatea timp de 28 de ani având speranţa legitimă că, la data pensionării, va beneficia de această indemnizaţie de pensionare prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - lege ce reglementează statutul funcţiei exercitate - şi a fost convins, având în vedere situaţia fiecărui coleg care a ieşit la pensie până în anul 2010 şi care a beneficiat de o asemenea indemnizaţie, că şi el va primi, drept răsplată pentru toţi anii în care a prestat munca în calitate de magistrat, ca o recunoaştere a meritelor sale, dar şi pentru interdicţiile şi incompatibilităţile specifice funcţiei, o asemenea recompensă. 20. De altfel, potrivit Deciziei nr. 874 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 sunt legale şi conforme jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exerciţiului unor drepturi, nefiind afectată substanţa acestora şi că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituţională a reţinut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului protejat. 21. Curtea Constituţională a mai reţinut, prin aceeaşi decizie, că este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esenţa art. 53 din Constituţia României, republicată. 22. În acest sens a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010. A reţinut că aceasta „este o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor este de esenţa textului art. 53 din Constituţie“. 23. Instanţa de trimitere a considerat că reclamantul, ieşit la pensie în anul 2012, fără a i se plăti indemnizaţia de pensionare, a primit din partea C, la cererea sa de acordare a acestui drept în luna mai 2016 (prin care a arătat că, deşi au trecut 3 ani şi 5 luni de la data naşterii dreptului, acesta nu i-a fost acordat), acelaşi răspuns, în sensul că solicitarea sa este neîntemeiată, întrucât s-a pensionat în anul 2012, când aplicabil era art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010; or, acesta este un drept cu caracter complex, izvorând din raporturile de muncă, de gratificare pentru activitatea prestată până la vârsta standard de pensionare, dar deopotrivă de securitate socială, având menirea de a înlocui inconvenientele trecerii la un alt statut în viaţa socială. 24. În cauză, apelantul a invocat că a fost lipsit de posibilitatea de a-şi exercita un drept pentru care avea speranţa legitimă de a-l vedea valorificat, astfel cum l-a perceput ca fiind recunoscut şi plătit tuturor colegilor ce s-au pensionat anterior datei de 3 iulie 2010. 25. Astfel, deşi iniţial, în anul 2010, perioada de criză economică justifica ocrotirea prioritară a interesului public, prelungirea în fiecare an a dispoziţiilor legale prohibitive în ceea ce priveşte acordarea dreptului la indemnizaţia de pensionare a magistraţilor până în anul 2017 afectează în mod esenţial caracterul previzibil al legii, fiind incert nu numai anul când se va plăti acest drept, dar, în fapt, dacă magistratul apelant va mai putea beneficia în timpul vieţii sale de acest drept conferit de statutul magistraţilor. 26. Cu privire la baza legală a ingerinţei statului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că expresia „prevăzută de lege“ care figurează în art. 8, 9,10 şi 11 din Convenţie impune nu numai o simplă existenţă a unor reglementări, ci priveşte însăşi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă şi previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să îşi adapteze conduita socială. De asemenea, a stabilit că principiul legalităţii implică existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile (Hentrich împotriva Franţei, Hotărârea din 22.09.1994, paragraful 42). 27. În acelaşi sens mai trebuie amintit că în Cauza Păduraru contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că: „odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii; în această privinţă trebuie subliniat faptul că incertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorităţi este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.“ 28. Instanţa de trimitere a mai reţinut că trebuie constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând un demers legislativ similar, a stabilit, prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunţată într-un recurs în interesul legii, următoarele: "Din moment ce, printr-o lege anterioară, s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a încetat să mai fie prevăzut după trecerea a 2 ani, în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge în situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege." 29. Având în vedere aspectele de noutate invocate de către apelantul-reclamant în cauză, instanţa de trimitere a apreciat că statul ar trebui să ocrotească astfel, în anul 2017, în egală măsură, atât interesul public, cât şi interesul privat al magistraţilor care au lucrat perioade îndelungate, peste 20 de ani în aceeaşi funcţie - reclamantul peste 28 de ani, respectiv să asigure proporţionalitatea măsurii dispuse prin legile temporare mai sus menţionate cu gradul de afectare a substanţei dreptului magistratului, în condiţiile în care indemnizaţia de pensionare este un drept acordat pentru recunoaşterea loialităţii profesionale, pentru privaţiunile, riscurile, interdicţiile şi incompatibilităţile impuse de statut şi suportate de către magistraţi în cursul carierei lor şi având în vedere că în „pachetul lor de drepturi remuneratorii“ era inclus şi acest drept, care, însă, în prezent, este plasat prin dispoziţii legale temporare sub semnul incertitudinii. 30. De asemenea, a considerat că, în dezlegarea acestei chestiuni de drept, trebuie să se aibă în vedere şi faptul că instanţele europene apreciază chiar pensia de serviciu a magistraţilor ca un drept la remuneraţie, un element al remuneraţiei, astfel încât cu atât mai mult indemnizaţia de pensionare trebuie să îşi păstreze acest caracter, respectiv să aibă regimul juridic al unui drept salarial şi nu cel al unui „ajutor“ acordat magistraţilor de către statul român, întrucât aceştia nu constituie persoane asistate social, pentru a beneficia de ajutoare, ci legea le-a garantat şi acest drept salarial ca o recompensă ori ca un corolar pentru o activitate de peste 20 de ani, în care aceştia s-au bazat şi au pledat pentru previzibilitatea legii române, condiţie cerută de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru orice act normativ, cu atât mai mult pentru o lege care afectează dreptul la remuneraţie. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Apelantul A a precizat că este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept puse în discuţia părţilor, invocând şi cele statuate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.414/2009 (pct. 4) şi Decizia nr. 314/2014 (pct. 23). 32. Intimaţii C şi D au arătat că este real că măsura de suspendare a acestor drepturi pentru mai mulţi ani ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege sub aspectul efectelor pe care le pot produce, însă nu în ceea ce priveşte previzibilitatea beneficiului efectiv pecuniar al celor care se pensionează în perioadele de timp afectate de actele normative prin care se suspendă aceste dispoziţii legale. Au susţinut că, pentru a face obiectul sesizării instanţei supreme, problema de drept trebuie să fie veritabilă, ceea ce nu este cazul în speţă, astfel încât consideră că dezlegarea problemei de drept privind previzibilitatea dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate conduce la soluţionarea cauzei. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 33. La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, judecătorii Tribunalului Sibiu au apreciat că este afectat caracterul previzibil al indemnizaţiei, dar nu şi dreptul, care există în continuare, însă a fost suspendat cu caracter temporar, prevederile din Legea nr. 303/2004 nefiind abrogate. Punctul de vedere exprimat de judecătorii din cadrul Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă, completele specializate de litigii de muncă şi asigurări sociale, însoţit de practică relevantă, a fost în sensul că suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare nu afectează existenţa dreptului invocat, ci doar exerciţiul lui. Într-o opinie se consideră că suspendarea repetată şi pe termen nedeterminat a normei legale afectează principiul previzibilităţii impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel că substanţa dreptului nu este afectată, însă previzibilitatea da, pentru că suspendarea anuală a aplicării unui text legal în vigoare nu oferă caracter previzibil destinatarilor normei, în speţă magistraţilor care întrunesc condiţiile de pensionare, legea nefiind explicită, în sensul că nu arată perioada suspendării aplicării normei. 34. Curtea de Apel Braşov a învederat că opinia judecătorilor din cadrul secţiei civile a acestei instanţe este în sensul că suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi nu afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi nici substanţa acestui drept, cum, de altfel, s-a pronunţat deja instanţa supremă prin Decizia nr. 16/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru o altă categorie de personal, care beneficia de drepturi similare. Noţiunea de „suspendare“ nu semnifică „încetarea“ dreptului, care subzistă, însă este la aprecierea legiuitorului de a dispune asupra acestor compensaţii, care, în opinia Curţii de Apel Braşov, nu au caracter de drepturi salariate. 35. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi al instanţelor arondate acesteia au fost exprimate puncte de vedere contrare cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, fiind anexate hotărâri judecătoreşti. Astfel, la nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a conturat opinia potrivit căreia nu este afectat caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi nici substanţa acestuia, argumentându-se că, prin Decizia nr. 16/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015, s-a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 şi nu existenţa acestui drept. Voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. De altfel, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la problema indemnizaţiilor în cauză rezultă că acestea reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Prin urmare, nefăcând parte din categoria drepturilor fundamentale, legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, în acest sens fiind Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, Decizia nr. 331 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23; decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19). Prin urmare, dreptul la plata indemnizaţiei îşi găseşte reglementarea în dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu a fost înlăturat ori abrogat, acesta trebuie exercitat în conformitate cu actele normative care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile începând cu anul 2012, acte ce respectă principiile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, aspectele referitoare la efectele suspendării dreptului pe o perioadă de timp îndelungată ţin de legiferare, care nu intră în competenţa instanţei de judecată, depăşind cadrul unei situaţii în care ar fi necesară doar interpretarea unor dispoziţii legale. Acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi de judecători din cadrul Tribunalului Teleorman, arătându-se că, prin hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999, 4 mai 2000 şi 25 aprilie 2006, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Rekvenyi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României şi, respectiv, Dammann împotriva Elveţiei, Curtea de la Strasbourg a reţinut că o lege reprezintă o normă enunţată cu suficientă precizie, astfel încât orice persoană să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat; aşadar, norma este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. Curtea Constituţională a stabilit că indemnizaţia de pensionare a magistratului nu face parte din categoria drepturilor fundamentale, legiuitorul fiind liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora. La nivelul Tribunalului Giurgiu a fost exprimată opinia potrivit căreia este afectat caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa dreptului la indemnizaţia de pensionare, în măsura în care se dovedeşte că ingerinţa statului nu mai este justificată de interesul public al protejării echilibrului fiscal dintre veniturile şi cheltuielile statului, pe fondul unei crize economice. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Ialomiţa a fost în sensul că măsurile succesive de suspendare a indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în anul 2017, afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi transformă acest drept în unul iluzoriu, dat fiind perioada foarte lungă de când este suspendat acest drept, încălcându-se astfel şi art. 1 Protocolul 1 al Convenţiei. 36. Curtea de Apel Cluj a arătat că opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud este în sensul că măsura suspendării până în anul 2017 nu afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv substanţa acestui drept, deoarece faptul că, pentru perioada 2012-2016, s-a prevăzut interdicţia de a acorda personalului plătit din fonduri publice indemnizaţie de pensionare este un aspect care ţine de politica salarială a statului şi, nefiind vorba despre un drept fundamental, ci despre un drept suplimentar, nu se poate reţine că reclamantul a avut un bun în sensul Convenţiei, astfel că suspendarea acestuia nu reprezintă o atingere adusă dreptului de proprietate. S-a apreciat că, în materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea şi intensitatea măsurilor adoptate, iar instanţa de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilităţii publice, cu excepţia cazului în care raţionamentul acestora se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihăieş şi Gavril Senteş vs. România, cererile nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, §.19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei, nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege. Astfel, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea a statuat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare“ (paragraful 23). Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de la Strasbourg a considerat că refuzul autorităţilor de a acorda drepturile băneşti pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspendă aceste drepturi nu contravine dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, s-a arătat că statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor asemenea beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. 37. Curtea de Apel Galaţi a arătat că judecătorii Secţiei I civile din cadrul Tribunalului Galaţi au apreciat că suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare până în anul 2017 şi eventuala prelungire pentru o dată incertă afectează, în mod clar, caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa acestui drept. 38. Opinia Curţii de Apel Iaşi este în sensul că, în principiu, suspendarea acestei indemnizaţii pentru magistraţi, prin acte normative temporare, consecutive, aduce atingere caracterului previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, însă aceasta nu poate duce la concluzia atingerii dreptului substanţei dreptului în sensul că acest drept ar deveni un drept iluzoriu. În ceea ce priveşte efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 42/2014 s-a învederat că se impune a fi verificate argumentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 39/2017 (paragrafele 76-79). 39. Practica la nivelul Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi a tribunalelor din subordine este în sensul că suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în anul 2017, nu afectează substanţa acestui drept, neputându-se reţine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului. Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/ indemnizaţiile în anii 2011-2016. Prin urmare, rezultă că efectele dispoziţiilor legale au vizat exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia în perioada 2011-2016 şi nu existenţa acestui drept. În ce priveşte natura drepturilor acordate cu ocazia ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă, Curtea Constituţională a statuat că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013 şi Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia prestaţiilor sociale, potrivit căreia un stat poate introduce, suspenda sau elimina plata unor remuneraţii, prin intermediul unor modificări legislative (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). În speţă, raţiunea măsurii suspendării acordării indemnizaţiei dispuse de legiuitor îşi are izvorul într-o situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării, context în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retribuţii şi că, prin adoptarea normelor legale incidente, ingerinţa statului a fost prevăzută de lege şi a urmărit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului, pe fondul crizei economice din ţară (decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României). Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată, Curtea de la Strasbourg aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19), ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii. 40. Curţile de Apel Bacău, Constanţa, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. 41. Verificându-se jurisprudenţa instanţelor naţionale, se constată că, prin Sentinţa civilă nr. 1.266 din 4.12.2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani, definitivă prin Decizia civilă nr. 440/20.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, s-a apreciat că acţiunea formulată în condiţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este admisibilă prin raportare la Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept. 42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.967/C/3.361/III-5/2017 din 6 septembrie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării Curţii de Apel Cluj. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 43. Prin Decizia nr. 16/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 689/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015, s-a stabilit că „Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie- 31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept“. 44. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 39/2017 pronunţată în Dosarul nr. 4.153/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, a statuat că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, şi art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă este condiţionat de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice“. 45. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 3.489/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.826/110/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică», cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii şi, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; în condiţiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menţionate anterior se referă doar la suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor“. 46. Prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi a ordonanţei în ansamblul său. 47. Pot prezenta relevanţă pentru dezlegarea problemei de drept ce constituie obiectul sesizării Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko contra Ucrainei, şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României. X. Raportul asupra chestiunii de drept 48. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, pe fondul acesteia, s-a arătat că suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu afectează caracterul previzibil şi nici substanţa dreptului la indemnizaţie la ieşirea la pensie a judecătorilor şi procurorilor. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 49. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere exprimate de părţi, precum şi problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: 50. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale apărute într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă. 51. Ca atare, prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, se impune a se stabili dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze pricina; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi aceasta să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 52. Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 53. Astfel, primele trei cerinţe sunt întrunite, întrucât Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale este legal învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantul A împotriva Sentinţei civile nr. 622/F din 21 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 1.984/112/2016, într-un litigiu având natura juridică a unui conflict de muncă, de competenţa exclusivă, în primă instanţă, a tribunalului, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse numai apelului, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, în această pricină Curtea de Apel Cluj judecă în ultimă instanţă şi urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 54. Cât priveşte condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care se ridică, se reţine că, în situaţia de faţă, titularul sesizării solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept să precizeze „dacă, avându-se în vedere considerentele Deciziei nr. 42/2014 a Curţii Constituţionale şi a deciziei nr. 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în 2017, afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa acestui drept“, întrucât instanţa de fond a reţinut, în considerente, că pentru întreaga perioadă 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2016 este suspendat dreptul la indemnizaţia de pensionare, ca urmare a faptului că în fiecare an de exerciţiu bugetar a intervenit o normă legală imperativă prin care s-a interzis acordarea acesteia, astfel că în mod corect nu se poate restitui reclamantului dreptul pretins, respectiv că, prin Decizia nr. 42/2014, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile legale prin care s-a suspendat acordarea unor drepturi sunt constituţionale. 55. În speţă, prin apelul declarat în cauză reclamantul a invocat cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 16/2015, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că a fost recunoscută existenţa dreptului la indemnizaţia de pensionare, că această indemnizaţie constituie un drept la protecţie socială, drept garantat de art. 41 alin. (2) din Constituţie, acesta fiind reglementat tocmai în considerarea condiţiilor speciale în care s-a desfăşurat activitatea şi pentru recompensarea privaţiunilor şi interdicţiilor pe care statutul magistraţilor le impune acestora. A susţinut că temporizarea plăţii indemnizaţiei nu poate fi acceptată la nesfârşit, neprobându-se în cauză că mai există un interes public care să justifice în continuare interdicţia aplicării unor dispoziţii legale în vigoare. 56. Or, din această perspectivă, se poate considera că este întrunită condiţia de admisibilitate ce are în vedere ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 57. Cu toate acestea, la această condiţie de admisibilitate a sesizării se impune observaţia că instanţele judecătoreşti ce au soluţionat acţiuni identice ca obiect şi temei juridic cu cea aflată pe rolul instanţei de trimitere, cu o singură excepţie regăsită la nivelul unei soluţii de primă instanţă pronunţate de Tribunalul Botoşani, rămasă definitivă în calea de atac exercitată la Curtea de Apel Suceava, le-au tratat în mod uniform, adoptând soluţia de respingere a acestora ca nefondate, ceea ce le-a diferenţiat fiind doar modalitatea de fundamentare a soluţiei adoptate. 58. Se constată, astfel, că întrebarea instanţei de trimitere vizează chiar modul de argumentare a unei eventuale soluţii de admitere adoptate în astfel de cauze, prin prisma considerentelor expuse într-o hotărâre judecătorească cu forţă juridică obligatorie erga omnes, care are menirea să atingă scopul urmărit de legiuitor din perspectiva sporirii rolului constituţional al instanţei supreme, respectiv acela de unificator al practicii judiciare prin asigurarea funcţionalităţii mecanismelor judiciare reglementate de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, dar şi printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, aceasta cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind exerciţiul unor drepturi precum cele supuse prezentei analize. 59. În cauză, însă, nu este îndeplinită nici cea din urmă condiţie dedusă din analiza art. 519 din Codul de procedură civilă. Astfel, cerinţa necesară pentru declanşarea mecanismului procedural referitoare la existenţa unei chestiuni de drept noi, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, ridică o serie de clarificări în ceea ce priveşte identificarea elementului de noutate al problemei de drept, dat fiind faptul că legiuitorul impune cu caracter generic ca, asupra respectivei probleme de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat. 60. Aşa cum s-a reţinut şi prin decizii anterioare ale instanţei supreme, textul de mai sus relevă că „noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea chestiune de drept. Scopul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudenţe neunitare, urmare a unei interpretări şi aplicări diferite a unor dispoziţii legale, iar în lipsa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiţiei noutăţii revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“. 61. Pentru a se cerceta îndeplinirea criteriilor care susţin condiţia noutăţii, se impune redarea conţinutului textelor de lege, obiect al chestiunii de drept sesizate, precum şi a dispozitivelor deciziilor nr. 16 din 8 iunie 2015 şi nr. 11 din 20 februarie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 62. Art. 81 din Legea nr. 303/2004 - „(1) Judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii“. 63. Art. 9 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 118/2010): - art. 9 - „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă“; – art. 16 - „(1) Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010“. 64. Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare - „(1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică“. 65. Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 - „În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“. 66. Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 - „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5),art. 2, 3,art. 4 alin. (1) şi (2),art. 6,7,9,11,art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013“. 67. Art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 - „(1) În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“. 68. Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 - „(1) În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică“. 69. Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 - „(1) În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică“. 70. Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - „Admite sesizarea … şi stabileşte că: Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept“. 71. Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - „Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea … în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică», cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii şi, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; în condiţiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menţionate anterior se referă doar la suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor“. 72. Problema de drept ce se urmăreşte a fi dezlegată este legată de efectele pe care le produc actele normative privind suspendarea dreptului instituit prin dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. 73. Analizând normele legale de mai sus, se observă că ele dispun asupra unor beneficii de natură pecuniară, cu referire în speţă la indemnizaţii la ieşirea la pensie cuvenite magistraţilor, în legătură cu care, pentru raţionamente identice aplicabile altor beneficii reglementate în favoarea altor categorii socio-profesionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat deja prin Decizia nr. 16/2015 ori Decizia nr. 11/2017. 74. Prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a explicitat sensul interpretării dispoziţiilor legale de suspendare contestate şi în cauza de faţă, având în vedere perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, aceasta în raport cu momentul la care a intervenit pensionarea solicitantului beneficiului recunoscut de legiuitor prin pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009) şi de dispoziţiile legale în vigoare la acea dată. 75. Ulterior, prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată cu interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013) şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), cerere formulată într-un litigiu promovat de un reclamant a cărui eliberare din funcţie prin pensionare a intervenit în anul 2014. 76. Prin această decizie s-a reţinut că, în cauză, se constată că problema de drept generată de aplicarea dispoziţiilor legale invocate în sesizare nu este recentă, existând o hotărâre a instanţei supreme, pronunţată în cadrul mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menţionată chiar de către instanţa de trimitere, în cuprinsul sesizării, hotărâre prin care problema de drept în discuţie a fost dezlegată în interpretarea şi aplicarea unei dispoziţii legale anterioare cu conţinut similar, făcându-se trimitere la Decizia nr. 16/2015. 77. În motivarea Deciziei nr. 16/2015, instanţa supremă a statuat în sensul că, „Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015“. De asemenea, s-a apreciat, din interpretarea normelor legale interpretate, că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. 78. Or, în acest context, dată fiind analiza anterioară făcută de instanţa supremă asupra aceleiaşi norme juridice, dar cu aplicare la un alt tip de beneficiu acordat de legiuitor [ajutoarele prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 şi conferirea Ordinului „Meritul Militar“ clasa a III-a, în condiţiile Legii nr. 238/1998 privind conferirea Ordinului „Meritul Militar“ pensionarilor militari, veterani de război], este inutil a da o dezlegare în acelaşi sens în condiţiile restrictive impuse de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. 79. Rezultă, astfel, că problema de drept care face obiectul sesizării nu are caracter de noutate, în Decizia nr. 16/2015 fiind explicitat sensul interpretării dispoziţiilor legale de suspendare contestate şi în litigiul pendinte. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.984/112/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 42/2014 şi ale Deciziei nr. 16/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în anul 2017, afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa acestui drept“. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
