Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Cătălin Dinulescu în Dosarul nr. 27.296/4/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.478D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că prin cele două acte normative evocate, ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne şi hotărârea Guvernului, nu se creează un paralelism legislativ. Textele normative în temeiul cărora sunt adoptate aceste acte normative se regăsesc în cuprinsul aceleiaşi legi, respectiv în Legea nr. 55/2020, în art. 5 alin. (2) şi art. 13 lit. a), fiind vorba de un raport între o normă generală şi o normă specială. De asemenea, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 şi Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.296/4/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Dinulescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute de art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 şi sancţionate de art. 66 lit. a) din acelaşi act normativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin prisma acestora se creează un paralelism legislativ. Astfel, autorul arată că legislaţia în vigoare la 27 octombrie 2020 (data procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei) prevedea obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise, iar obligativitatea purtării măştii putea fi instituită nu numai prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în aplicarea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, ci şi prin hotărârea Guvernului, adoptată în aplicarea art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 şi sub sancţiunea prevederilor art. 65 lit. h) din lege. Cu alte cuvinte, aceeaşi obligativitate a purtării măştii putea fi introdusă prin acte normative diferite, respectiv prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă sau prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Într-o anumită măsură, acest raţionament ar fi putut fi acceptat dacă s-ar fi putut interpreta că, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 13 lit. a) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, există o opţiune normativă alternativă din punctul de vedere al emitentului actului, în sensul că ori cei doi miniştri (ministrul sănătăţii şi ministrul afacerilor interne) ori întregul Guvern ar fi considerat oportună, la un moment dat, instituirea obligativităţii purtării măştii în anumite spaţiile publice sau în toate spaţiile publice (inclusiv cele deschise). Însă aceste măsuri, având emitenţi diferiţi, nu se puteau suprapune (acelaşi obiect) şi nici coexista (aceeaşi legiferare). Atât Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, cât şi Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 (care a fost în vigoare pe o perioadă determinată, de 30 zile) s-au aflat în vigoare în aceeaşi perioadă şi de aceea ne aflăm în situaţia unei duble legiferări, în sensul reglementării aceluiaşi aspect, aplicându-se aceeaşi soluţie juridică, respectiv aceea a obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile închise, evident cu temeiuri juridice diferite, respectiv art. 13 lit. a) sau art. 5 alin. 2 lit. d) din Legea 55/2020, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, suntem în situaţia reglementării aceluiaşi aspect, aplicându-se soluţii juridice diferite, respectiv obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise, din perspectiva emitentului, Guvernul, şi recomandarea purtării măştii în spaţiile deschise, din perspectiva emitenţilor ordinului comun, respectiv ministrul sănătăţii şi ministrul afacerilor interne, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil. Prin urmare, autorul arată că motivarea instanţei de fond este cel mai bun exemplu pentru lipsa de claritate şi predictibilitate a unei norme juridice de nivel superior [prevederile art. 13 lit. a), ale art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020], întrucât autorul excepţiei s-a raportat în ceea ce priveşte conduita sa din data de 27 octombrie 2020 la prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, puse în aplicare prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, apreciind că purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise are caracter de recomandare, nicidecum caracter obligatoriu. În opinia autorului excepţiei, situaţia expusă reprezintă un caz clasic de paralelism legislativ, care este interzis expres de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată. Tribunalul observă că apelantul invocă neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie, în realitate fiind nemulţumit de lipsa de claritate şi previzibilitate a normei şi mai ales de ceea ce numeşte „paralelism legislativ“, adică de reglementarea în mod concomitent, uneori în mod diferit, a măsurii obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise sau deschise, atât prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne (nr. 874/81/2020), cât şi prin Hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă (nr. 856/2020). 7. Prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceştia să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în ceea ce priveşte criticile referitoare la caracterul lipsit de claritate şi previzibilitate al dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, dispoziţiile amintite putând fi interpretate în sensul că se referă atât la competenţa ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne, cât şi a Guvernului de a emite ordine, respectiv acte administrative normative supuse unui regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii şi în limitele stabilite de aceasta, textul de lege permiţând instituirea obligaţiei cetăţenilor de a purta mască în competenţa atât a ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne, cât şi a Guvernului, reglementări concomitente, cu conţinut diferit. Astfel, există riscul ca drepturi fundamentale să fie limitate altfel decât în temeiul unei legi organice. 8. De asemenea, instanţa judecătorească evocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat anterior că actele normative cu putere de lege şi actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condiţiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate (Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, paragraful 130). Astfel se constată că o multitudine de instituţii şi autorităţi publice responsabile, Guvernul, ministerele de resort sau Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, emit reglementări paralele sau contradictorii, în vederea aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 55/2020. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, care au următorul cuprins: - Art. 5 alin. (2) lit. d): „Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: [...] d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“; – Art. 6: "Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri; d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz." – Art. 13 lit. a): "Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;" – Art. 65 lit. h): „Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: [...] h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);“; – Art. 71: "(1) În vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU.(2) În vederea aplicării măsurilor prevăzute de prezenta lege, ministerele şi celelalte autorităţi responsabile, la propunerea CNSSU, după caz, emit ordine şi instrucţiuni." 13. Referitor la dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, Curtea observă că, la data sesizării sale în prezenta cauză, aceste prevederi de lege erau modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1042 din 6 noiembrie 2020. Însă, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii există posibilitatea să continue să producă efecte juridice dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, în forma anterioară acestei modificări, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii de lege, astfel cum a fost sesizată prin Încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 14. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, în forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (27 octombrie 2020), împotriva căruia autorul excepţiei a formulat plângere, Curtea reţine că aceste dispoziţii legale reglementează posibilitatea instituirii prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne a obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. 16. De asemenea, Curtea observă că, prin Sentinţa civilă nr. 4.489 din 6 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 27.296/4/2020, s-a reţinut că, prin procesul-verbal, petentul (autorul excepţiei) a fost sancţionat cu amendă contravenţională, arătându-se că „la data de 27 octombrie 2020 orele 15.50, aflându-se pe strada (...), în zona de acces la Patriarhie, (...) a fost depistat fără mască de protecţie“ şi că fapta contravenţională a fost încadrată în prevederile art. 65 lit. h) şi sancţionată conform art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020. 17. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu au aplicabilitate în cauza în care a fost invocată excepţia. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). În consecinţă, întrucât prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu au legătură cu soluţionarea cauzei a quo, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 este inadmisibilă. 18. De altfel, doar instanţa de judecată are competenţa ca, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, să se pronunţe atât privitor la legalitatea, cât şi la temeinicia sancţiunii contravenţionale aplicate. 19. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia are în vedere o anumită interpretare a textelor de lege, raportat la specificul cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. Astfel cum se arată în actul de sesizare, autorul excepţiei invocă lipsa de claritate şi previzibilitate a normei, susţinând existenţa unui „paralelism legislativ“, constând în reglementarea în mod concomitent, şi uneori în mod diferit, a măsurii obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise sau deschise, atât prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrul afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, cât şi prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Sub acest aspect, Curtea reţine că întreaga critică de neconstituţionalitate este construită pe un raţionament care implică, în esenţă, o modalitate de interpretare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, respectiv ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, acestea din urmă, aşa cum s-a evidenţiat mai sus, neavând legătură cu soluţionarea cauzei. 20. În acelaşi timp, Curtea reţine că susţinerile autorului excepţiei se circumscriu unor probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege, în ceea ce priveşte organizarea executării legii sau a executării în concret a legii, adică a punerii în aplicare, respectiv a aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 55/2020, de către autorităţile publice care au competenţa de a emite acte administrative în materie. Or, asemenea aspecte nu pot fi convertite în vicii de neconstituţionalitate menite să justifice contrarietatea acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală. În cadrul controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, instanţele judecătoreşti pot analiza dacă există condiţiile obiective care justifică prelungirea stării de alertă, precum şi dacă sunt respectate exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021). 21. Aşadar, Curtea constată că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. În consecinţă, întrucât criticile formulate vizează, în realitate, aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice competente, iar în caz de litigiu de către instanţele judecătoreşti, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, astfel cum a fost formulată, apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Cătălin Dinulescu în Dosarul nr. 27.296/4/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
