Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 79 din 18 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 79 din 18 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 96 din 31 ianuarie 2022

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.474/1/2021


┌───────────────┬──────────────────────┐
│               │- preşedintele Secţiei│
│Daniel         │penale a Înaltei Curţi│
│Grădinaru      │de Casaţie şi Justiţie│
│               │- preşedintele        │
│               │completului           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Mugurel │- judecător la Secţia │
│Şelea          │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Francisca-Maria│- judecător la Secţia │
│Vasile         │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Andrei-Claudiu │- judecător la Secţia │
│Rus            │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Constantin     │- judecător la Secţia │
│Epure          │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Săndel Lucian  │- judecător la Secţia │
│Macavei        │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ioana Alina    │- judecător la Secţia │
│Ilie           │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena Barbu    │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Alin Sorin     │- judecător la Secţia │
│Nicolescu      │penală                │
└───────────────┴──────────────────────┘

    Pe rol se află pronunţarea în Dosarul nr. 2.474/1/2021, având ca obiect sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mişcare a acţiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător"

    Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 4 noiembrie 2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunţare la data de 18 noiembrie 2021, când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din 7 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.773/63/2018, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. şi inculpata G.P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mişcare a acţiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător."

    II. Expunerea succintă a cauzei
    Prin Sentinţa penală nr. 33 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018, în baza art. 32 din Codul penal, raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, raportat la art. 76 alin. (1) din Codul penal şi art. 67 alin. (2) din Codul penal, a fost condamnată inculpata G.P.C. la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) din Codul penal, pe o durată de 2 ani.
    În baza art. 65 din Codul penal au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) din Codul penal, pe toată durata executării pedepsei principale.
    Pentru a pronunţa această sentinţă, în esenţă, tribunalul a reţinut că, în noaptea de 10/11.03.2017, inculpata G.P.C. i-a aplicat victimei o lovitură cu o halbă de bere spartă, în zona gâtului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
    În baza lucrărilor din dosar, tribunalul a reţinut că fapta există şi a fost săvârşită de inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, iar la individualizarea pedepsei a aplicat circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dispunând condamnarea la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare.
    Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. şi inculpata G.P.C., hotărârea fiind criticată atât sub aspectul laturii penale, cât şi al laturii civile.
    La termenul din data de 16 iunie 2021, inculpata, prin avocat ales, a invocat faptul că a formulat denunţ prin fax la data de 15 aprilie 2021, înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial (S.T.) Cluj, pentru a beneficia de clauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată (reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă ca urmare a formulării unui denunţ).
    DIICOT - S.T. Cluj a confirmat faptul că inculpata G.P.C. are calitatea de denunţător în Dosarul nr. 140 D/P/2021, ce se află în faza de urmărire penală, fără a se fi dispus însă efectuarea urmăririi penale faţă de vreo persoană.

    III. Punctul de vedere al completului ce a dispus sesizarea
    Instanţa de trimitere a considerat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a apreciat că aplicarea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, este condiţionat cel puţin de continuarea urmăririi penale in personam, nefiind suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care s-a formulat denunţul.
    Instituţia reglementată de norma supusă interpretării este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.
    Categoria cerinţelor ce ţin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea unui denunţ împotriva altor persoane şi, pe de altă parte, facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate.
    Cerinţele au caracter cumulativ, simplul denunţ formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din aceeaşi lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 3/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).
    Prin urmare, pentru infractorul devenit denunţător, textul presupune obligaţia de a dezvălui, înainte sau în timpul urmăririi penale sau al judecăţii, săvârşirea unei infracţiuni de către o altă persoană şi de a uşura obligaţia organului de urmărire penală de a descoperi, la timp şi în mod complet, faptele ce constituie infracţiuni, înlesnind astfel activitatea de tragere la răspundere penală.
    Pentru organul de urmărire penală aceeaşi sintagmă „denunţă şi facilitează tragerea la răspundere penală“ presupune obligaţia de a examina şi verifica datele şi informaţiile denunţului şi, atunci când se constată că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, conform art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Trebuie decelat momentul la care se poate aprecia că denunţul formulat de inculpat a fost efectiv util organelor de urmărire penală pentru descoperirea şi investigarea unor infracţiuni, respectiv dacă acesta a furnizat informaţii sau date cu caracter determinant pentru aflarea adevărului, astfel încât partea să poată beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată.
    În actuala reglementare, începerea urmăririi penale, conform art. 305 din Codul de procedură penală, are un caracter cvasiautomat în acele situaţii în care actul de sesizare (în ipoteza analizată denunţ) îndeplineşte toate condiţiile legale, de formă şi de fond, fără a avea relevanţă dacă faptele denunţate au sau nu corespondent în realitate.
    Astfel, conform art. 390 din Codul de procedură penală, din punct de vedere formal, denunţul trebuie să cuprindă datele prevăzute de art. 289 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală, respectiv numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, dacă acesta este persoană fizică, descrierea faptei care formează obiectul denunţului, indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute, precum şi semnătura denunţătorului sau a mandatarului acestuia, iar în situaţia în care actul de sesizare îndeplineşte toate condiţiile legale de admisibilitate mai sus citate, iar din cuprinsul acestuia nu rezultă că ar fi incident vreunul din cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să dispună începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită (art. 305 coroborat cu art. 294 din Codul de procedură penală).
    Pornind de la expunerea de motive a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor, prin transmiterea informaţiilor relevante către organele judiciare de către persoana ce le deţine, care să conducă către bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală in rem - art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Dacă s-ar admite că simpla începere a urmăririi penale in rem este suficientă pentru a se recunoaşte beneficiul cauzei de reducere a pedepsei, instanţele nu ar avea posibilitatea să verifice cea de-a doua condiţie cumulativă impusă de norma legală, respectiv atitudinea activă de sprijinire a activităţii organelor de urmărire penală, adică dacă inculpatul denunţător facilitează efectiv activitatea de stabilire a faptelor şi de identificare a autorilor, colaborând cu organele de anchetă.

    IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării
    Prin lucrarea transmisă s-a opinat în sensul că pentru aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este necesar să se fi dispus continuarea urmăririi penale faţă de o persoană, cu respectarea condiţiei ca denunţul şi contribuţia sa ulterioară să fie determinante pentru stabilirea adevărului judiciar în cauza respectivă.
    În susţinerea acestei opinii juridice s-a arătat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, introducerea cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din actul normativ menţionat, a avut ca scop crearea unui instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive cu privire la săvârşirea unor astfel de infracţiuni să le furnizeze organelor judiciare.
    Beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege se acordă doar celui care a săvârşit o infracţiune, indiferent de gravitatea sa, şi care, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane care au săvârşit o infracţiune gravă.
    Întrebarea formulată de instanţa de sesizare are ca scop lămurirea momentului procesual de la care se poate aprecia că denunţul a fost util organelor de urmărire penală, conducând la descoperirea şi investigarea unor infracţiuni grave, respectiv de la începerea urmăririi penale in rem, continuarea urmăririi penale in personam sau punerea în mişcare a acţiunii penale.
    Începerea urmăririi penale in rem are loc imediat după primirea sesizării, în situaţia în care aceasta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, iar efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană se dispune după ce, din probele administrate în cadrul urmăririi penale in rem, a rezultat o bănuială rezonabilă că acea persoană a săvârşit fapta care face obiectul respectivei cauze.
    Ulterior, când se constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul dispune punerea în mişcare a acţiunii penale.
    În raport cu aceste consideraţii, reprezentantul Ministerului Public a considerat că, pentru reţinerea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002, este necesar să se fi dispus cel puţin efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană, având în vedere că la acel moment probatoriul administrat conduce la concluzia existenţei unei bănuieli rezonabile cu privire la vinovăţie, nefiind obligatoriu să se fi pus în mişcare acţiunea penală.
    Simpla începere a urmăririi penale cu privire la faptă nu este în măsură să releve că persoana care a solicitat aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prin denunţul şi contribuţia sa ulterioară, a ajutat sau a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit o infracţiune gravă.
    În ceea ce priveşte celelalte două momente procesuale, standardele de probatoriu sunt foarte apropiate, ambele impunând existenţa unor probe cu privire la vinovăţia făptuitorului.
    Spre deosebire de efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, unde măsura este impusă de lege imediat ce din cuprinsul actelor rezultă acea bănuială rezonabilă cu privire la săvârşirea faptei de către o anumită persoană, în scopul asigurării dreptului acesteia la apărare, în cazul măsurii
    punerii în mişcare a acţiunii penale o astfel de condiţie nu este prevăzută de legiuitor.
    În atare situaţie, dacă s-ar avea în vedere momentul punerii în mişcare a acţiunii penale ca element obligatoriu pentru analizarea aplicabilităţii prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, s-ar putea ajunge ca reţinerea acestui beneficiu să fie condiţionată de strategia procurorului cu privire la modul de conducere a urmăririi penale în cauza în care a fost formulat denunţul, şi nu de contribuţia efectivă a persoanei care l-a formulat.
    În concluzie, caracterul determinant pentru aflarea adevărului al contribuţiei denunţătorului trebuie să rezulte din probele administrate în cauză, probe care trebuie să conducă cel puţin la o „bănuială rezonabilă“ că o altă persoană a săvârşit infracţiunea gravă care face obiectul cercetării, fiind astfel necesar să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acea persoană.

    V. Examenul jurisprudenţei în materie
    V.1. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    V.1.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare şi care prezintă semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, au fost identificate două decizii pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    • Decizia nr. 3/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, prin care s-a stabilit că „Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracţiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii acelei cauze, a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea unor infracţiuni grave; autorul denunţului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracţiuni concurente comise de acesta.“
    În considerentele acestei decizii s-a arătat că „(...) Instituţia reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Categoria cerinţelor ce ţin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracţiune, a unui denunţ împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave şi, pe de altă parte, facilitarea, de către acelaşi martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate. Ambele cerinţe au caracter cumulativ, simplul denunţ formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecţia martorilor, republicată. (…)“

    • Decizia nr. 4/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 2 aprilie 2020, prin care s-a stabilit că „Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală“.

    V.1.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost identificate decizii prin care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezenţei sesizări, respectiv:
    • Decizia nr. 158/A din 13 aprilie 2016 a Secţiei penale
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut ca fiind întemeiată solicitarea vizând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepselor aplicate.
    Din adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a rezultat că denunţul formulat de inculpatul A. în data de 9 octombrie 2015 a fost valorificat sub aspect probator, în Dosarul nr. X/P/2014, în care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.
    La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa din data de 3 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a comunicat că, în data de 9 octombrie 2015, A. a formulat un denunţ împotriva inculpaţilor I., J. şi K., înregistrat la nr. X/P/2015 şi conexat la data de 16 octombrie 2015 la Dosarul nr. X/P/2014, acesta urmând a fi valorificat sub aspect probator în Dosarul nr. X/P/2014.
    Instanţa a reţinut că inculpatul a denunţat persoane ce au comis infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor şi a facilitat tragerea la răspundere penală a acestora.
    În contextul în care pentru aplicarea beneficiului acordat de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu este necesar să se fi întocmit rechizitoriu, fiind suficient ca denunţul să conţină datele necesare care să fi determinat începerea urmăririi penale de către procuror, s-a procedat la reducerea pedepselor aplicate inculpatului, proporţional cu reducerea la jumătate a limitelor speciale.

    • Decizia nr. 341/A din 31 octombrie 2019 a Secţiei penale
    Instituţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, însă recunoaşterea efectelor acestei cauze de atenuare reclamă intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizată atât în denunţarea, cât şi în facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracţiunea comisă de către martorul însuşi.
    Instanţa a reţinut că din economia textului de lege rezultă că, pentru ca acesta să fie incident, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, respectiv formularea unui denunţ şi facilitarea organelor de urmărire penală pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave. Aşadar, un denunţ în urma căruia nu s-au realizat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane nu este apt a produce efectele juridice prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.
    Cu privire la apelantul B., Înalta Curte a constatat că a formulat un denunţ înregistrat la unitatea de parchet sub numărul X/P/2016, ce a fost trimis spre instrumentare la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov (BCCO - Braşov), iar prin Ordonanţa din data de 15 februarie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, şi spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, însă, întrucât până la momentul judecării cauzei în fond nu au fost identificate suficiente probe care să conducă la efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană, prima instanţă nu a aplicat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
    Conform Adresei nr. X/2016 din 23 octombrie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov (depusă la data de 29 noiembrie 2019, odată cu motivele de apel), prin Ordonanţa nr. X/P/2016 din data de 5 septembrie 2018, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul LLL. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, dosarul fiind în continuare în lucru la BCCO - Braşov.
    Înalta Curte a considerat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât nu a intervenit tragerea la răspundere penală a unei persoane, apreciind că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de
    persoana denunţată nu echivalează cu tragerea sa la răspundere penală.

    • Decizia nr. 135/A din 15 aprilie 2019 a Secţiei penale
    Prin Adresa din 11 martie 2019, D.I.I.C.O.T. a comunicat instanţei faptul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală - fiindu-i aplicabile dispoziţiile invocate - în sensul că a formulat un denunţ penal împotriva unei persoane şi a contribuit la prinderea în flagrant în timp ce comercializa droguri de risc. S-a mai precizat că nu era finalizată urmărirea penală, urmând ca în perioada imediat următoare să fie emis rechizitoriul în cauză.
    Prin urmare, s-a apreciat că inculpatul A., în timpul în care era judecat pentru infracţiunea de corupţie, a avut calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, întrun alt dosar, furnizând informaţii şi date utile în cauză, contribuind la probarea activităţii infracţionale a persoanei cercetate, facilitând astfel tragerea la răspundere penală a acesteia şi influenţând în mod substanţial desfăşurarea urmării penale în acea cauză.
    În acest context, instanţa de apel a aplicat cauza legală de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

    • Decizia nr. 220/A din 21 iunie 2019 a Secţiei penale
    Din examinarea înscrisurilor administrate la solicitarea apelantului inculpat s-a constatat că sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, pentru a se reţine în beneficiul său incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei.
    Inculpatul D. formulase un denunţ la data de 6.09.2013 (în timpul urmăririi sale penale), cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, denunţ valorificat de organele judiciare şi care a condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a coinculpatului A., faţă de care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 2.731/25.11.2014 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală.

    • Decizia nr. 79/A din 29 martie 2018 a Secţiei penale
    Din analiza referatului întocmit de DIICOT a rezultat că inculpatul F., în timpul judecăţii, a formulat un denunţ privind activităţi infracţionale prevăzute de art. 367 din Codul penal şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, iar pe baza acestui denunţ a fost întocmit un dosar penal şi s-a dispus începerea urmăririi penale, cercetările fiind în curs la acel moment, concluzionându-se de către procuror că inculpatul ar putea beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
    Analizând acest text de lege, instanţa de fond a constatat că trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii esenţiale, respectiv formularea unui denunţ în timpul urmăririi penale sau al judecăţii, iar denunţul să aibă ca urmare identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane, care echivalează cu situaţia emiterii unui rechizitoriu.
    Instanţa de fond a reţinut că, deşi inculpatul F. a formulat un denunţ penal în cursul judecăţii cauzei, înregistrat la DIICOT, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de art. 367 din Codul penal şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, acesta nu a avut ca rezultat identificarea făptuitorilor şi tragerea la răspundere penală a acestora, astfel încât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii pentru aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
    Analizând Decizia nr. 3/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, şi datele dosarului, şi instanţa de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru ca inculpaţii să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât denunţurile formulate nu ar fi condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor denunţate.

    • Decizia nr. 129/A din 12 aprilie 2017 a Secţiei penale
    Instanţa de apel a constatat că jurisprudenţa anterioară identifica ipoteze în care denunţătorul putea beneficia de reducerea cu jumătate a limitelor pedepsei în cazul formulării unui denunţ doar dacă se ajunsese la trimiterea în judecată a persoanelor denunţate. Deşi această ipoteză era întrunită în favoarea inculpatului, instanţa de apel a subliniat că această interpretare a art. 19 din Legea nr. 682/2002 restrânge nejustificat sfera aplicării sale.

    • Decizia nr. 415/A/2016 din 27 octombrie 2016 a Secţiei penale
    În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei B. de reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a denunţurilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând conţinutul adreselor nr. 4.906 din 13 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 22 iulie 2016, un denunţ cu privire la eventuale fapte de corupţie săvârşite de un cadru medical, cercetările nefiind finalizate până la acel moment) şi nr. 4.906 din 12 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 21 iulie 2016, un denunţ ce avea ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 354 din Codul penal, pentru care nu se dispusese începerea urmăririi penale in personam), s-a constatat că este nefondată, în cauză nefiind întrunite, cumulativ, condiţiile prevăzute în textul de lege (în acelaşi sens, a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2.159 din 25 iunie 2014).

    • Decizia nr. 2.159 din 25 iunie 2014 a Secţiei penale
    În ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece, potrivit Adresei din data de 20 iunie 2014 emise de Ministerul Public, aflată în dosarul de recurs, a rezultat că în urma denunţului formulat de către inculpatul E.V. a fost constituit Dosarul penal nr. 114/P/2013 şi se efectuează cercetări pentru identificarea altor mijloace de probă în vederea stabilirii cu certitudine a situaţiei de fapt, s-a constatat că nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei.

    V.2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    • Decizia relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015), prin care, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, s-a constatat că „soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională“.
    În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „(...) 16. În analiza sa, Curtea constată că în condiţiile în care legea reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date privind săvârşirea unor infracţiuni grave şi pe care le-au furnizat organelor judiciare, raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituţionalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acţiunea martorului de a denunţa şi facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, indiferent de natura şi gravitatea faptei penale comise de el însuşi.“ (…).

    • Decizia nr. 852 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 3 martie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
    În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „(...) ideea de bază a reglementării instituţiei denunţătorului este aceea că persoana fizică/juridică ce realizează denunţul are cunoştinţă de săvârşirea unor fapte care pot constitui infracţiune. Mai mult, Curtea a observat că, în totalitatea cazurilor, denunţul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, Curtea a apreciat că denunţul poate constitui o «mărturie în acuzare», cu consecinţa dobândirii de către denunţător a calităţii de martor“ (...). (paragraful 18; a se vedea şi Decizia nr. 118 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 24 mai 2021).

    V3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    VI. Dispoziţii legale incidente
    Articolul 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002:
    "În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
    1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; (...)"

    Art. 19:
    "Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

    Art. 290 din Codul de procedură penală:
    "(1) Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.
(2) Denunţul se poate face numai personal, dispoziţiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) şi (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzător."

    VII. Opinia judecătorului-raportor
    Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate, urmând a se statua că aplicabilitatea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător.

    VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Încheierea din data de 7 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.773/63/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor asupra chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    VIII.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe:
    - instanţa care a formulat întrebarea, din categoria instanţelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimul grad de jurisdicţie;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;
    – problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

    În speţă sunt îndeplinite cumulativ toate cerinţele anterior enunţate.
    Astfel, este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. şi inculpata G.P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018.
    Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra stabilirii tratamentului sancţionator faţă de inculpat şi, implicit, asupra modului de soluţionare a fondului cauzei.
    De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs aflat în curs de soluţionare.

    VIII.2. Cu privire la fondul chestiunii de drept
    Conform expunerii de motive, Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor reprezintă un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii sau date cu caracter determinant referitoare la săvârşirea unor infracţiuni să le furnizeze organelor judiciare, contribuind astfel la aflarea adevărului în acest tip de cauze, iar dispoziţiile art. 19 se constituie într-un mecanism eficient scopului urmărit.
    În considerentele Deciziei nr. 3/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, s-a arătat că „(...) Instituţia reglementată de norma supusă interpretării (art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată) are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă. (…) Categoria cerinţelor ce ţin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracţiune, a unui denunţ împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave şi, pe de altă parte, facilitarea, de către acelaşi martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate. Ambele cerinţe au caracter cumulativ, simplul denunţ formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecţia martorilor, republicată. (…)“
    Considerentele avute în vedere de instanţa de sesizare reflectă o abordare de principiu a problematicii în discuţie, solicitându-se exclusiv evaluarea condiţiei referitoare la conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei sub aspectul facilitării, de către acelaşi martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate.
    Sintagma „facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane“, din cuprinsul normei evaluate are sensul de înlesneşte, favorizează, uşurează demersul organului judiciar, fără însă a translata sarcina probei acţiunii penale de la acesta la denunţător.
    Potrivit art. 290 alin. (1) şi (2) şi art. 289 alin. (2) din Codul de procedură penală, denunţul este încunoştinţarea despre săvârşirea unei infracţiuni, ce trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul sesizării, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.
    Legiuitorul nu stabileşte o obligaţie de rezultat în sarcina denunţătorului, aceea de a indica probe relevante ori suficiente, părţile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea
    de probe, însă sarcina probei aparţine, în ceea ce priveşte acţiunea penală, în principal, procurorului.
    Independent de definiţia legală a denunţului sau de sarcina probei în exercitarea acţiunii penale, pentru incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei, denunţătorul trebuie să justifice, suplimentar, o anumită conduită caracterizată prin cooperare judiciară. Faza procesuală necesară pentru a valida conduita beneficiarului denunţului şi a genera incidenţa cauzei de reducere a pedepsei este începerea urmăririi penale in personam. După acest moment al identificării făptuitorului şi atragerii sale în procedura judiciară:
    - revine organului judiciar obligaţia legală de a strânge şi administra suficiente probe, din perspectivă cantitativă şi calitativă (art. 5 şi 306 din Codul de procedură penală), pentru a translata cauza în următoarele faze procesuale, punerea în mişcare a acţiunii penale, emiterea actului de sesizare [art. 309 şi art. 327 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală];
    – se pot exercita drepturile procesuale de către făptuitor cu posibilitatea dovedirii unui caz de stopare ori stingere a acţiunii penale în persoana sa (de exemplu, lipsa vinovăţiei, lipsa autorizaţiei, intervenţia prescripţiei ori a unui caz de nepedepsire), ori poate interveni un astfel de caz independent de voinţa acestuia (de exemplu, cauza de deces, act de clemenţă).

    Translatarea momentului către începerea urmăririi penale in rem ar presupune că orice denunţ ce a generat începerea urmăririi penale faţă de faptă este apt a atrage aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei. Această interpretare neagă condiţia subsecventă referitoare la conduita beneficiarului cauzei legale referitoare la facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane.
    Tragerea la răspundere penală este un concept ce nu poate fi definit ori înţeles decât în condiţiile existenţei făptuitorului şi participării sale în procesul penal. Ca urmare, sintagma „facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală“ implică o procedură desfăşurată faţă de făptuitor.
    Sintagma analizată leagă particulele componente prin conjuncţia copulativă „şi“, astfel că interpretarea gramaticală conduce la aceeaşi concluzie a necesităţii unei proceduri desfăşurate faţă de făptuitor, nefiind suficientă doar identificarea sa.
    Începerea urmării penale in personam este momentul procesual ce atestă identificarea făptuitorului şi atragerea în procesul penal în scopul stabilirii răspunderii penale. Stabilirea unui unic şi cert moment procesual al urmăririi penale (în cercetarea declanşată prin denunţ) asigură egalitatea în faţa legii şi predictibilitatea actului de justiţie în situaţia aplicării normei evaluate, lăsând judecătorului analiza condiţiilor de fond. Existenţa stadiului procesual necesar în cauza declanşată prin denunţ nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunţătorului.
    Interpretarea restrictivă, ce presupune deplasarea reperului către momente procesuale ulterioare, echivalează cu o excludere sau restrângere a incidenţei aplicării textului, iar interpretarea extensivă, ce presupune deplasarea reperului către momentul procesual anterior, începerea urmăririi penale in rem, echivalează cu modificarea textului prin înlăturarea condiţiei facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane.
    Determinarea sferei de aplicabilitate a normei analizate presupune decelarea voinţei legiuitorului cu ajutorul interpretării, fără a se putea genera un mecanism pentru evaluarea activităţii procurorului de caz sub aspectul intervalului util începerii urmăririi penale in personam.
    Ca urmare, pentru incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este suficientă începerea urmăririi penale in personam, nefiind necesară tragerea la răspundere penală a persoanei denunţate, respectiv pronunţarea unei soluţii de condamnare, dar nici emiterea actului de sesizare ori a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mişcare a acţiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător“, şi va stabili că „Aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului“.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mişcare a acţiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător“, şi stabileşte următoarele:
    Aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului.

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2021.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Florin Nicuşor Mihalache

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 79 din 18 noiembrie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 79 din 18 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 79 din 18 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002