Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală“ şi ale art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor, obiecţie formulată de Avocatul Poporului. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată cu nr. 5.463 din 4 iulie 2022 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.695A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului formulează o primă critică având ca obiect dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea tinerilor, cu referire la sintagma „adunare generală“, considerând că acestea aduc atingere art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, întrucât, prin modul de legiferare, se generează un paralelism legislativ în privinţa organelor de conducere ale fundaţiilor pentru tineret, nefiind clar care sunt organele de conducere ale fundaţiilor pentru tineret, respectiv adunarea generală ori consiliul, având consecinţe negative asupra securităţii raporturilor juridice, precum şi asupra clarităţii, preciziei şi previzibilităţii legii. 4. Autorul sesizării arată că, pe de o parte, în temeiul art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea tinerilor nr. 350/2006, fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepartizane şi fără scop lucrativ, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, ale căror adunări generale sunt constituite din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul acestora. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 150/1990, conducerea fundaţiilor pentru tineret se asigură de consilii formate din reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor de tineret legal constituite la nivel de judeţe şi al municipiului Bucureşti, cu excepţia celor care aparţin partidelor şi formaţiunilor politice. Totodată, potrivit art. 5 din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, organele de conducere şi control ale fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti sunt: a) consiliul de conducere; b) comisia de cenzori, dispoziţiile referitoare la adunarea generală, ca for de conducere, fiind abrogate în anul 2002. 5. Din examinarea art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea tinerilor, Avocatul Poporului apreciază că, ulterior abrogării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, legea criticată revine la sintagma „adunări generale“ şi astfel se realizează o suprapunere în conducerea fundaţiilor pentru tineret între „consiliu“ (prevăzut în Decretul-lege nr. 150/1990 şi în Legea nr. 146/2002, modificată şi completată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002) şi „adunarea generală“ (prevăzută de Legea tinerilor). Apreciază că, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca adunările generale să fie organele de conducere ale fundaţiilor pentru tineret, pentru a integra organic legea criticată în sistemul normativ şi pentru a evita paralelismul legislativ, acesta ar fi trebuit să abroge expres textele din Decretul-lege nr. 150/1990 şi din Legea nr. 146/2002 care vin în conflict cu cele din legea criticată. Întrucât legiuitorul nu a realizat această modificare, s-a creat o situaţie de incoerenţă legislativă concretizată în dublarea, în dreptul pozitiv, a unei reglementări referitoare la organele de conducere ale fundaţiilor de tineret. Legea criticată nesocoteşte, astfel, cerinţele obligatorii pentru adoptarea actelor normative, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, generând un paralelism legislativ, interzis de prevederile art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 6. Referitor la existenţa unor paralelisme de reglementare, Avocatul Poporului invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 420 din 3 iulie 2019), în care s-a reţinut că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, astfel că respectarea lor concură la asigurarea unei legislaţii ce respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. 7. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor, considerate de autorul sesizării că încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 49 alin. (5) din Constituţie. Avocatul Poporului susţine că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. Referitor la aceste cerinţe, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României). 8. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate observă că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 146/2002, cu modificările şi completările ulterioare, patrimoniul fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti este constituit din: a) imobile - construcţii şi terenuri -, fonduri băneşti şi alte active care au aparţinut fostei organizaţii a Uniunii Tineretului Comunist din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti; b) imobile, precum şi fonduri materiale şi financiare dobândite în timpul funcţionării fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti. 9. Prevederile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor, criticate în cauză, permit autorităţilor administraţiei publice, societăţilor comerciale al căror acţionar majoritar este statul prin autorităţile sale, societăţilor comerciale ai căror acţionari majoritari sunt societăţile comerciale la care statul prin autorităţile sale este acţionar majoritar, precum şi persoanelor juridice de drept privat care deţin statut de utilitate publică să schimbe destinaţia bunurilor pe care le deţin sau le administrează. Schimbarea destinaţiei în proporţie mai mare de 50% pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni sau desfiinţarea unor baze de tineret aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se va putea face numai cu constituirea sau asigurarea prealabilă a altor baze de tineret similare celor desfiinţate. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt susceptibile de „interpretări arbitrare care pot avea ca efect schimbarea totală a destinaţiei bunurilor (de exemplu, în scop comercial), în detrimentul intereselor tinerilor şi contrar dezvoltării personale şi profesionale a acestora“. Astfel, sunt nesocotite prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 146/2002, potrivit cărora patrimoniul este administrat în folosul tinerilor şi al structurilor de tineret interesate, şi sunt lăsate fără efecte juridice dispoziţiile art. 49 alin. (5) din Constituţie, care prevăd obligaţia autorităţilor publice să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării. Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Fostul Rege al Greciei şi alţii împotriva Greciei, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei) şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 189 din 2 martie 2006 şi nr. 26 din 18 ianuarie 2012), în care s-a statuat că principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, care să conducă la caracterul de lex certa al normei. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 11. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Observă că Decretul-lege nr. 150/1990, emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională la data de 11 mai 1990, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 75 din 21 mai 1990, a fost actul normativ cu putere de lege care a înfiinţat fundaţiile pentru tineret, ca persoane juridice de utilitate publică, prin preluarea patrimoniului (bunurile, fonduri băneşti) ce a aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist din judeţe şi din municipiul Bucureşti. Conducerea acestor fundaţii era asigurată, potrivit art. 4 din Decretul-lege nr. 150/1990, de consilii formate din reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor de tineret legal constituite la nivel de judeţe şi al municipiului Bucureşti, cu excepţia celor care aparţineau partidelor şi formaţiunilor politice. Ulterior, regimul juridic al acestor fundaţii pentru tineret a fost consolidat şi reconfigurat prin Legea tinerilor nr. 350/2006, care la art. 13 prevede „adunările generale“, ca organe de conducere, stabilind componenţa acestora. 12. Guvernul apreciază că Legea nr. 350/2006 a modificat implicit prevederile Decretului-lege nr. 150/1990 întrucât a fost adoptată ulterior acestuia şi conţine prevederi speciale pentru fundaţiile pentru tineret, argumentând că modificarea implicită este permisă şi acceptată cu condiţia ca actul normativ modificator să nu aibă un caracter de generalitate în raport cu actul pe care îl modifică, pentru asigurarea respectării principiului specialia generalibus derogant, astfel cum prevede art. 67 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Guvernul apreciază că legiuitorul a modificat un act normativ cu caracter special (Decretul-lege nr. 150/1990) printr-un alt act normativ cu putere de lege, adoptat ulterior, operând şi concentrarea materiei referitoare la toate tipurile de structuri guvernamentale pentru tineri şi tineret, inclusiv a celor referitoare la fundaţiile pentru tineret, în cuprinsul Legii nr. 350/2006, care a stabilit că organele de conducere ale fundaţiilor pentru tineret sunt adunările generale constituite din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Aşadar, apreciază că prin sintagma „adunări generale“ reiterată şi în legea criticată, la art. 15 alin. (1) şi (3), nu s-a creat un paralelism juridic, modificările intervenind anterior prin Legea nr. 350/2006, care a operat o modificare legislativă ulterioară şi implicită a dispoziţiilor din Decretul-lege nr. 150/1990. 13. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor, Guvernul le consideră neîntemeiate, întrucât posibilitatea schimbării destinaţiei bunurilor aparţinând unei baze de tineret şi eventual desfiinţarea lor sunt supuse îndeplinirii mai multor condiţii în scopul asigurării stării lor de funcţionare sau al constituirii altor baze de tineret. Consideră că soluţia legislativă a păstrării destinaţiei bazelor în proporţie de 50% cu menţinerea în stare de funcţionare nu aduce atingere art. 49 alin. (5) din Constituţie, întrucât schimbarea destinaţiei nu presupune o desfiinţare totală a acestor baze, autorităţile publice având la dispoziţie o multitudine de mijloace materiale şi financiare pentru a-şi realiza obligaţia constituţională prevăzută de art. 49 alin. (5) din Legea fundamentală. Totodată, la art. 33 alin. (4), legiuitorul a stabilit în marja sa de oportunitate o serie de condiţii în care poate avea loc schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea bazelor de tineret, respectiv „numai cu constituirea sau asigurarea prealabilă a altor baze de tineret similare celor desfiinţate, care vor avea o suprafaţă utilă pentru activităţi de tineret echivalentă cu cel puţin jumătate din suprafaţa totală propusă spre desfiinţare sau schimbare de destinaţie. Noua bază de tineret trebuie să fie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială în care avea sediu fosta bază de tineret“. 14. Întrucât soluţiile legislative propuse la art. 33 alin. (3) şi (4) nu vizează desfiinţarea sau dezafectarea totală a acestor baze pentru tineret, criticile formulate de Avocatul Poporului cu privire la eventuale interpretări arbitrare în aplicarea legii nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate, prin urmare sunt neîntemeiate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. 16. Cauza a avut fixat primul termen pentru deliberare în data de 21 septembrie 2022, când, având în vedere cererea de amânare a începerii deliberărilor, Curtea a amânat deschiderea deliberărilor pentru data de 5 octombrie 2022. Ulterior, având în vedere cererile succesive de amânare a începerii deliberărilor, Curtea a amânat deschiderea deliberărilor pentru datele de 12 octombrie 2022, 9 noiembrie 2022, 23 noiembrie 2022, 14 decembrie 2022, 31 ianuarie 2023, 28 februarie 2023, 16 martie 2023, 20 aprilie 2023, 30 mai 2023, 29 iunie 2023, 11 iulie 2023, 2 noiembrie 2023 şi 28 noiembrie 2023, dată la care au început deliberările şi când, având nevoie de timp, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 30 ianuarie 2024 şi, ulterior, pentru data de 14 februarie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Obiectul controlului de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală“ şi dispoziţiile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor, care prevăd: - Art. 15 alin. (1) şi (3): "(1) Fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepartizane şi fără scop lucrativ, constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, ale căror adunări generale sunt constituite din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul acestora. (…)(3) Fundaţia Naţională pentru Tineret este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepartizană şi fără scop lucrativ, a cărei adunare generală este constituită din reprezentanţii fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti care îşi exprimă adeziunea la scopul acesteia." – Art. 33 alin. (3) şi (4): "(3) Autorităţile administraţiei publice, societăţile comerciale al căror acţionar majoritar este statul prin autorităţile sale, societăţile comerciale ai căror acţionari majoritari sunt societăţile comerciale la care statul prin autorităţile sale este acţionar majoritar, precum şi persoanele juridice de drept privat care deţin statut de utilitate publică inclusiv datorită bazei materiale de tineret pe care o deţin sau o administrează, sunt obligate să păstreze destinaţia acesteia în proporţie de cel puţin 50% şi să o menţină în stare de funcţionare.(4) Schimbarea destinaţiei în proporţie mai mare de 50%, pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni sau desfiinţarea unor baze de tineret aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se va putea face numai cu constituirea sau asigurarea prealabilă a altor baze de tineret similare celor desfiinţate, care vor avea o suprafaţă utilă pentru activităţi de tineret echivalentă cu cel puţin jumătate din suprafaţa totală propusă spre desfiinţare sau schimbare de destinaţie. Noua bază de tineret trebuie să fie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială în care avea sediu fosta bază de tineret." 18. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii şi ale art. 49 alin. (5) privind protecţia copiilor şi a tinerilor prin asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării. 19. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 20. Referitor la titularul dreptului de sesizare, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Avocatul Poporului, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind aşadar îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 21. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Legea tinerilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în procedură ordinară, în data de 29 iunie 2022, şi a fost depusă la secretarul general al Camerei în aceeaşi zi, pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii. La data de 4 iulie 2022, legea a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României. În aceeaşi zi, Avocatul Poporului a formulat sesizarea de neconstituţionalitate care formează obiectul prezentei cauze. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă şi sub aspectul respectării termenelor în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 22. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate, obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorul sesizării. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiilor formulate, Curtea observă că obiectul criticilor îl constituie conţinutul normativ al legii anterior promulgării sale. 23. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 24. Prima critică de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea tinerilor, cu referire la sintagma „adunare generală“, autorul apreciind că acestea aduc atingere art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, întrucât reglementează un paralelism legislativ cu legislaţia aflată în vigoare în privinţa organelor de conducere ale fundaţiilor pentru tineret, nefiind clar care sunt organele de conducere ale fundaţiilor pentru tineret, respectiv adunarea generală ori consiliul, având consecinţe negative asupra securităţii raporturilor juridice, precum şi asupra clarităţii, preciziei şi previzibilităţii legii. 25. Analizând reglementările în materia fundaţiilor pentru tineret, Curtea reţine că regimul juridic al fundaţiilor pentru tineret a fost legiferat prin Decretul-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 mai 1990, act normativ în vigoare, fără modificări ulterioare adoptării, precum şi prin Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti (cu titlul iniţial „Lege privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret“), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 15 aprilie 2002, act normativ în vigoare, cu modificările şi completările ulterioare aduse de Ordonanţa Guvernului nr. 41/2002 pentru prorogarea termenelor prevăzute în Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 12 iulie 2002, aprobată prin Legea nr. 562/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 23 octombrie 2002, şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002. 26. Prin Decretul-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret s-a prevăzut înfiinţarea în judeţe şi în municipiul Bucureşti a fundaţiilor pentru tineret ca persoane juridice de utilitate publică, cu sediul în reşedinţele de judeţ, care au ca scop administrarea patrimoniului propriu (bunurile, inclusiv fondurile băneşti, care au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist din judeţe şi din municipiul Bucureşti, precum şi cele din donaţii, legate şi alte surse prevăzute de lege) în folosul tuturor tinerilor şi al organizaţiilor de tineret, cu excepţia organizaţiilor aparţinând partidelor şi formaţiunilor politice. Conducerea fundaţiilor pentru tineret este asigurată, conform art. 4 din Decretul-lege nr. 150/1990, de consilii formate din reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor de tineret legal constituite la nivel de judeţe şi al municipiului Bucureşti. Art. 5 din decretul-lege stabileşte că „normele cu privire la organizarea, funcţionarea, precum şi la reprezentarea fundaţiilor în raporturile cu organele de stat şi terţe persoane se stabilesc de către consiliul fundaţiei, prin regulament“. Ulterior, prin Legea nr. 146/2002, s-a reglementat în mod detaliat regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, precum şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 146/2002, „fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepolitice şi fără scop lucrativ, constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti“. Aceste fundaţii sunt constituite pe durată nedeterminată, potrivit art. 30 din Legea nr. 146/2002, au sediile în reşedinţele de judeţ şi, respectiv, în municipiul Bucureşti şi administrează patrimoniul propriu şi resursele de care dispun, în condiţiile legii, în folosul tinerilor şi al structurilor de tineret interesate din unitatea administrativ-teritorială respectivă pentru realizarea scopului prevăzut în lege, constând în „elaborarea, organizarea şi finanţarea de programe specifice şi instruirea, educarea şi formarea tineretului în spiritul tradiţiilor umaniste, al valorilor democraţiei şi aspiraţiilor societăţii româneşti“ [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 146/2002]. 27. Cu privire la organizarea şi funcţionarea fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, Legea nr. 146/2002 a reglementat succesiv două regimuri distincte de organizare şi de conducere a acestora. Iniţial, între data intrării în vigoare a Legii nr. 146/2002 (potrivit art. 62, legea a intrat în vigoare la 120 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I) şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002, au fost reglementate, ca organe de conducere şi control ale fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, adunarea generală, consiliul de conducere şi comisia de cenzori [art. 5], legea stabilind aşadar că adunarea generală este „forul suprem de conducere al fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, din care fac parte, în baza liberului consimţământ, reprezentanţi delegaţi din partea fiecărei structuri de tineret de tip asociativ, cu personalitate juridică, care are sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă, îşi exprimă adeziunea la scopurile fundaţiei şi îndeplineşte criteriile de admitere prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi“ [art. 6 alin. (1)], structurile de tineret de tip asociativ reprezentate în adunarea generală având dreptul de a desemna câte un singur reprezentant delegat cu drept de vot, indiferent de numărul filialelor [art. 6 alin. (3)]. Adunarea generală avea între atribuţiile principale şi alegerea şi revocarea membrilor consiliului de conducere şi alegerea şi revocarea membrilor comisiei de cenzori [art. 7 lit. a) şi b)]. Potrivit art. 10 din Legea nr. 146/2002, adunarea generală alegea prin vot secret consiliul de conducere format din: preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi de la 1 până la 10 membri, după caz, în funcţie de necesităţile consiliului de conducere. În vederea alegerii membrilor consiliului de conducere, fiecare structură de tineret de tip asociativ, cu drept de reprezentare în adunarea generală, putea depune pentru fiecare funcţie o singură candidatură, fără a putea însă cumula mai multe funcţii. Mandatul consiliului de conducere astfel ales era de 2 ani, cu posibilitatea reînnoirii. Consiliul de conducere avea stabilite între atribuţiile sale principale asigurarea conducerii fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti între întrunirile adunării generale, precum şi urmărirea şi punerea în aplicare a hotărârilor adunării generale. Forma iniţială a legii prevedea că alte reguli privind organizarea şi funcţionarea adunării generale, precum şi procedurile de alegere, respectiv de revocare a membrilor consiliului de conducere se stabileau prin regulamentul de aplicare a legii şi prin regulamentul intern de organizare şi funcţionare. 28. Până la modificarea Legii nr. 146/2002 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, art. 4 şi capitolul III din Legea nr. 146/2002 stabileau înfiinţarea şi regimul juridic al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret ca „persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică şi fără scop lucrativ“ [art. 4 alin. (1)], iar cu privire la organizarea şi funcţionarea acestei fundaţii erau reglementate ca organe de conducere şi control ale acesteia: adunarea generală, consiliul de conducere şi comisia de cenzori (art. 34), stabilind că adunarea generală este „forul suprem de conducere al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret din care fac parte, în baza liberului consimţământ, reprezentanţi delegaţi din partea fiecărei structuri de tineret de tip asociativ, de nivel naţional, cu personalitate juridică, cu excepţia celor prevăzute la art. 6 alin. (2), care îşi exprimă adeziunea la scopurile Fundaţiei Naţionale pentru Tineret şi îndeplinesc criteriile de admitere prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi“ (art. 35), care alege prin vot secret consiliul de conducere format din preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi 2-10 membri [art. 40 alin. (1)]. 29. Normele tranzitorii ale Legii nr. 146/2002 au stabilit că „fundaţiile judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în condiţiile Decretului-lege nr. 150/1990, îşi păstrează personalitatea juridică legal dobândită“, iar în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, acestea, inclusiv Fundaţia Naţională pentru Tineret, se vor organiza sau reorganiza, după caz, potrivit prevederilor acestei legi [art. 58 alin. (1), (2) şi (3)]. În termen de 90 de zile de la data publicării Legii nr. 146/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Tineretului şi Sportului avea obligaţia de a elabora regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor legii. 30. Ulterior, pe parcursul anului 2002, Guvernul a adoptat Ordonanţa nr. 41/2002 pentru prorogarea termenelor prevăzute în Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, aprobată prin Legea nr. 562/2002, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, neaprobată până în prezent prin lege de Parlament. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, legiuitorul delegat a abrogat toate reglementările referitoare la Fundaţia Naţională pentru Tineret şi a modificat substanţial regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, aceste soluţii legislative fiind în vigoare şi în prezent, fără modificări ulterioare directe sau indirecte (implicite). 31. Curtea observă, cu privire la organizarea şi funcţionarea fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 a abrogat dispoziţiile referitoare la adunarea generală, respectiv art. 6-9, şi a stabilit că organele de conducere şi control ale fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti sunt consiliul de conducere şi comisia de cenzori [art. 5 din legea modificată]. Prin urmare, conducerea fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti este asigurată de un consiliu alcătuit din 5 membri, dintre care 3 numiţi de consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi 2 aleşi din rândul structurilor asociative de tineret reprezentative la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective, care îşi exprimă adeziunea la scopul fundaţiei [art. 10 alin. (1) din legea modificată]. Consiliul de conducere este format din: preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi 2 membri. 32. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 a prevăzut că procedura de numire şi alegere a membrilor consiliului de conducere, cazurile de încetare a mandatului acestora, precum şi organizarea şi funcţionarea consiliului de conducere se stabilesc prin regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 146/2002 [art. 10 alin. (7) din legea modificată], care urma să fie elaborat, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, de Ministerul Tineretului şi Sportului împreună cu Ministerul Administraţiei Publice şi aprobat prin hotărâre a Guvernului (art. II din ordonanţa de urgenţă). Având în vedere modificările aduse regimului juridic şi organelor de conducere ale fundaţiilor judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, la art. 58 din legea modificată prin ordonanţa de urgenţă antereferită s-a prevăzut că toate aceste fundaţii constituite până la data intrării în vigoare a legii, în condiţiile Decretului-lege nr. 150/1990, îşi păstrează personalitatea juridică legal dobândită, dar, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor legii, acestea se vor organiza sau reorganiza, după caz, potrivit prevederilor legii astfel cum au fost modificate, prin urmare îşi vor stabili structura organelor de conducere în acord cu noile prevederi legale. În acelaşi termen, consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi structurile asociative de tineret de la nivelul fiecărui judeţ au obligaţia de a numi sau de a alege, după caz, membrii consiliului de conducere al fundaţiei [art. 58 alin. (1), (2) şi (3) din legea modificată]. Totodată, dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice se aplică în mod corespunzător şi fundaţiilor judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, cu excepţia acelor prevederi care sunt contrare reglementărilor stabilite prin legea modificată. 33. Curtea reţine că acest cadru normativ descris mai sus prevede, aşadar, înfiinţarea fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti (Decretul-lege nr. 150/1990) şi stabileşte în mod clar regimul juridic al acestora, reglementând consiliul de conducere ca unic organ de conducere al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti (Legea nr. 146/2002, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002). 34. Întreaga procedură de organizare sau reorganizare, după caz, a acestor fundaţii, precum şi procedura de numire sau de alegere, după caz, a membrilor consiliilor de conducere ale fundaţiilor au fost condiţionate de aprobarea, prin hotărâre a Guvernului, a regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 146/2002, respectiv de împlinirea unui termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui regulament care ar fi trebuit să fie elaborat de Ministerul Tineretului şi Sportului împreună cu Ministerul Administraţiei Publice în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002. 35. La data de 13 martie 2020, Ministerul Tineretului şi Sportului a publicat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare, împreună cu nota de fundamentare a proiectului şi textul complet al regulamentului propus spre adoptare. Prin Adresa nr. 239 din 30 aprilie 2020, iniţiatorul a prelungit termenul de transparenţă decizională până la 30 iunie 2020, fără a se adopta ulterior hotărârea Guvernului menţionată. Din analiza proiectului de regulament propus de ministerul de resort, respectiv a acelor texte relevante pentru modul de numire sau de alegere, după caz, a membrilor consiliului de conducere al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, Curtea observă că 2 membri din cei 5 ai consiliului urmează să fie aleşi din rândul structurilor asociative de tineret reprezentative la nivelul unităţii administrative teritoriale, prin vot secret, în cadrul unei „şedinţe extraordinare a Adunării Generale a structurilor asociative de tineret reprezentative la nivelul unităţii administrative teritoriale, convocate în acest scop“, iar rezultatul alegerilor este consemnat în hotărârea Adunării Generale care se publică pe pagina de web a fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, a direcţiei judeţene pentru sport şi tineret sau a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a municipiului Bucureşti şi se comunică Ministerului Tineretului şi Sportului pentru a fi consemnat în Registrul fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti. 36. În continuarea analizei cadrului normativ incident în materia fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, Curtea observă că, în anul 2006, Parlamentul, urmărind să legifereze „cadrul juridic necesar asigurării de condiţii adecvate integrării socioprofesionale a tinerilor, conform necesităţilor şi aspiraţiilor acestora“, a adoptat Legea tinerilor nr. 350/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 27 iulie 2006, care, în capitolul III, identifică ca structuri neguvernamentale de tineret şi pentru tineret următoarele: - la secţiunea 1 - Organizaţiile neguvernamentale de tineret şi pentru tineret care sunt persoanele juridice de drept privat şi fără scop patrimonial, inclusiv federaţiile asimilate organizaţiilor neguvernamentale de tineret, care funcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, şi care îndeplinesc, după caz, cumulativ, criteriile prevăzute de art. 11 sau art. 12 din lege; – la secţiunea a 2-a - Fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990, care „sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepolitice şi fără scop lucrativ, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, ale căror adunări generale sunt constituite din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul acestora“ [art. 13 alin. (1)], iar modul lor de organizare şi funcţionare, precum şi alte prevederi privind fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin lege [art. 13 alin. (2)]; – la secţiunea a 3-a - Consiliul Naţional al Tineretului, forul naţional care reprezintă principalul partener neguvernamental în raport cu autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale abilitate în domeniul politicii de tineret, care este o persoană juridică de drept privat şi fără scop patrimonial, de utilitate publică, neguvernamentală şi autonomă ce îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor statutului propriu şi a legislaţiei în vigoare (art. 15). 37. Din analiza sistematică a prevederilor Legii nr. 350/2006, Curtea observă că acest act normativ nu are ca obiect şi nu reglementează organele de conducere ale fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, în sensul modificării sau completării organelor de conducere anterior reglementate prin art. 5 din Legea nr. 146/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu modifică regimul juridic al acestor fundaţii şi nu stabileşte obligaţii de organizare sau de reorganizare, după caz, pe baza acestei legi, a fundaţiilor constituite în condiţiile Decretului-lege nr. 150/1990, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 350/2006, astfel cum au prevăzut, prin normele lor tranzitorii, atât Legea nr. 146/2002, în forma sa iniţială publicată în Monitorul Oficial al României, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, ambele acte normative analizate anterior de Curte. Folosirea sintagmei „adunări generale“ în cuprinsul art. 13 alin. (1) pentru a desemna totalitatea reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul unei fundaţii judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti nu reflectă o schimbare parţială a soluţiilor legislative introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret cu referire la organele de conducere ale acestor fundaţii. Simpla folosire a sintagmei „adunarea generală“ a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale de tineret pentru a identifica un subiect colectiv nu este suficientă pentru a conferi acesteia rolul şi atribuţiile specifice unui organ de conducere al fundaţiei, astfel cum fusese iniţial reglementat prin Legea nr. 146/2002, înainte de modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002. De altfel, alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 350/2006 prevede că modul de organizare şi funcţionare, precum şi alte dispoziţii privind fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin lege, or, cadrul legal de referinţă pentru organele de conducere şi control ale acestor fundaţii rămâne cel reglementat prin Decretul-lege nr. 150/1990 şi prin Legea nr. 146/2002, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, potrivit cărora unicul organ de conducere al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti este consiliul de conducere al fundaţiei. 38. În jurisprudenţa sa ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 350/2006, Curtea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, a constatat că Legea nr. 146/2002 (şi nu Legea nr. 350/2006) are ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, precum şi a regimului juridic al patrimoniului care a aparţinut fostei Uniuni a Tineretului Comunist - U.T.C. - şi că, potrivit art. 10 din Legea nr. 146/2002, conducerea fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti este asigurată de un consiliu alcătuit din 5 membri, din care: 3 sunt numiţi de consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar 2 sunt aleşi din rândul structurilor asociative de tineret reprezentative la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective, care îşi exprimă adeziunea la scopul fundaţiei (a se vedea Decizia nr. 258 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 12 iunie 2015). Aşadar, folosirea sintagmei „adunare generală“ în conţinutul art. 13 alin. (1) din Legea tinerilor nr. 350/2006 nu a fost interpretată de Curte ca o revenire la soluţia legislativă iniţială a Legii nr. 146/2002 care reglementa adunarea generală ca organ de conducere al fundaţiei. Curtea a reţinut că prin Decretul-lege nr. 150/1990 au fost înfiinţate în judeţe şi în municipiul Bucureşti fundaţii pentru tineret, persoane juridice de utilitate publică, cu sediul în reşedinţele de judeţ, conducerea acestora fiind asigurată de consilii formate din reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor de tineret legal constituite la nivel de judeţe şi al municipiului Bucureşti, cu excepţia celor aparţinând partidelor şi formaţiunilor politice. 39. Noua Lege a tinerilor, ce constituie obiectul prezentului control de constituţionalitate, a fost promovată de Guvern cu titlul iniţial de Legea Tineretului, în scopul corelării tuturor dispoziţiilor legale generale cu privire la tineret. Potrivit expunerii de motive, faţă de Legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care urmează să fie abrogată în integralitate la data intrării în vigoare a noii legi, noul act normativ promovat ca „Legea Tineretului“ urmăreşte „completarea şi conceptualizarea unitară a cadrului general normativ privind reglementarea activităţii domeniului de tineret“. Iniţiatorul proiectului de lege menţionează expres în expunerea de motive că prin noua lege „sunt definite principalele structuri ce au incidenţă asupra tânărului (organizaţii neguvernamentale de şi pentru tineret), aceste structuri având menirea de a permite punerea în practică a politicilor de tineret şi identificarea nevoilor particulare ale tinerilor la nivel naţional, judeţean şi local“. Astfel, noua Lege a tinerilor preia parţial soluţiile legislative cuprinse în art. 13 şi 14 din Legea tinerilor nr. 350/2006, analizate anterior, şi defineşte în capitolul III al legii criticate, intitulat Structuri neguvernamentale de şi pentru tineret, organizaţiile naţionale de tineret şi federaţiile naţionale studenţeşti asimilate organizaţiilor naţionale de tineret [art. 14 alin. (2) şi (3) din legea criticată], precum şi fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, care „sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepartizane şi fără scop lucrativ, constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, ale căror adunări generale sunt constituite din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul acestora“ [art. 15 alin. (1)]. Cu excepţia caracterului „nepartizane“, nou-introdus în locul caracterului „nepolitice“, Curtea observă că definiţia fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti criticată de Avocatul Poporului reia definiţia folosită la art. 13 alin. (1) din Legea tinerilor nr. 350/2006, inclusiv în privinţa sintagmei „adunări generale (...) constituite din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret“. Mult mai clar este textul de la alin. (2) al art. 15, care prevede că modul de organizare şi funcţionare al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare, făcând trimitere expresă la cadrul legal existent la data adoptării legii criticate, respectiv la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la prevederile Legii nr. 146/2002, cu modificările şi completările ulterioare [a se vedea în acest sens şi art. 14 alin. (1)]. 40. Aşadar, legea criticată nu modifică regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, soluţiile legislative reglementate prin Legea nr. 146/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, fiind în vigoare şi în prezent, fără modificări directe sau indirecte (implicite) aduse prin Legea nr. 350/2006 sau prin legea criticată în privinţa organelor de conducere ale acestor fundaţii. Deşi legea criticată reia sintagma, folosită şi în Legea tinerilor nr. 350/2006, „adunare generală“, care este constituită, în cazul fundaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru tineret, „din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul acestora“, Curtea reţine însă că, asemenea reglementării cuprinse în Legea tinerilor nr. 350/2006, legiuitorul se limitează la a consacra existenţa adunărilor generale şi modul lor de constituire, fără a dispune cu privire la rolul lor, atribuţiile, procedura de lucru şi actele pe care acestea le pot adopta. Or, simpla folosire a sintagmei „adunarea generală“ a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale de tineret pentru a identifica un subiect colectiv nu este suficientă pentru a conferi acesteia rolul şi atribuţiile specifice unui organ de conducere al fundaţiei, astfel cum a fost iniţial reglementat prin Legea nr. 146/2002, înainte de modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002. 41. Prin urmare, chiar şi în situaţia intrării în vigoare a prevederilor legii criticate, cadrul legal de referinţă pentru organele de conducere şi control ale acestor fundaţii rămâne cel reglementat prin Decretul-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret şi prin Legea nr. 146/2002, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, potrivit cărora unicul organ de conducere al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti este consiliul de conducere al fundaţiei. Observaţiile referitoare la sintagma „adunări generale“ menţionate anterior în analiza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 350/2006 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în analiza aceleiaşi sintagme folosite în cuprinsul legii criticate la art. 15 alin. (1) şi (3), ce formează obiectul controlului de constituţionalitate. Dacă intenţia legiuitorului este de a modifica cadrul legal de referinţă pentru organele de conducere şi control ale acestor fundaţii, noile soluţii legislative trebuie să modifice sau să înlocuiască, după caz, în mod expres şi neechivoc, pe cele cuprinse în Decretul-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret şi prin Legea nr. 146/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002. 42. În considerarea acestor raţionamente, Curtea apreciază că prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) din legea criticată, cu referire la sintagma „adunare generală“, nu generează un paralelism legislativ prin suprapunerea unor noi organe de conducere peste cele reglementate deja prin Legea nr. 146/2002, astfel cum a fost modificată. În cadrul unei fundaţii pentru tineret poate exista o adunare generală formată din reprezentanţii structurilor asociative de tineret reprezentative, fără ca aceasta să funcţioneze şi să aibă atribuţiile legale ale unui organ de conducere al fundaţiei, dar putând exercita cu titlu de exemplu, potrivit proiectului de regulament, un rol în procedura de alegere a 2 dintre cei 5 membri ai consiliului de conducere al fundaţiei. Din analiza sistematică a prevederilor legii criticate, Curtea observă că, asemenea Legii tinerilor nr. 350/2006, nici legea criticată nu are ca obiect şi nu reglementează organele de conducere ale fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, în sensul modificării sau completării organelor de conducere anterior reglementate prin art. 5 din Legea nr. 146/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu modifică regimul juridic al acestor fundaţii şi nu stabileşte obligaţii de organizare sau de reorganizare, după caz, pe baza acestei legi, a fundaţiilor constituite în condiţiile Decretului-lege nr. 150/1990, astfel cum au prevăzut, prin normele lor tranzitorii, Legea nr. 146/2002, în forma sa iniţială publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, ambele acte normative analizate anterior de Curte. Curtea urmează să constate că prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală“ nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală şi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 43. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate are ca obiect prevederile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor, autorul obiecţiei considerând că acestea încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 49 alin. (5) din Constituţie, întrucât permit autorităţilor administraţiei publice, societăţilor comerciale al căror acţionar majoritar este statul prin autorităţile sale, societăţilor comerciale ai căror acţionari majoritari sunt societăţile comerciale la care statul prin autorităţile sale este acţionar majoritar, precum şi persoanelor juridice de drept privat care deţin statut de utilitate publică să schimbe destinaţia bunurilor pe care le deţin sau le administrează, cu consecinţa apariţiei unor interpretări arbitrare care pot avea ca efect schimbarea totală a destinaţiei bunurilor, inclusiv în scop comercial, în detrimentul intereselor tinerilor şi contrar dezvoltării personale şi profesionale a acestora. 44. Analizând noile dispoziţii legale referitoare la baza materială destinată activităţii de tineret, Curtea observă că, potrivit art. 32 alin. (1) şi (2) din legea criticată, patrimoniul destinat activităţii de tineret cuprinde „totalitatea terenurilor şi spaţiilor, amenajărilor, instalaţiilor şi construcţiilor, precum şi alte bunuri destinate organizării şi desfăşurării activităţii de tineret“, aceste bunuri aflându-se, după caz, în domeniul public sau privat al statului. Sub acest aspect, noua reglementare preia soluţia legislativă în vigoare din Legea tinerilor nr. 350/2006, adăugând posibilitatea ca bunurile din domeniul public al statului să fie trecute în domeniul public al autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile legii, cu obligaţia menţinerii destinaţiei lor. Elementul novator constă în faptul că noua lege prevede, la art. 33 alin. (3), două noi obligaţii cumulative în sarcina autorităţilor administraţiei publice, a societăţilor comerciale al căror acţionar majoritar este statul prin autorităţile sale, a societăţilor comerciale ai căror acţionari majoritari sunt societăţile comerciale la care statul prin autorităţile sale este acţionar majoritar, precum şi a persoanelor juridice de drept privat care deţin statut de utilitate publică inclusiv datorită bazei materiale de tineret pe care o deţin sau o administrează, şi anume obligaţia de a păstra destinaţia bazei materiale pentru activitatea de tineret în proporţie de cel puţin 50% şi obligaţia de a menţine această bază materială în stare de funcţionare. În plus, legea criticată prevede expres că „schimbarea destinaţiei în proporţie mai mare de 50%, pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni, sau desfiinţarea unor baze de tineret aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se va putea face numai cu constituirea sau asigurarea prealabilă a altor baze de tineret similare celor desfiinţate, care vor avea o suprafaţă utilă pentru activităţi de tineret echivalentă cu cel puţin jumătate din suprafaţa totală propusă spre desfiinţare sau schimbare de destinaţie“ [art. 33 alin. (4) din legea supusă controlului]. Noua bază de tineret ar urma să fie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială în care avea sediul fosta bază de tineret. 45. Curtea observă că cele două prevederi au fost adoptate prin amendamente în dezbaterea proiectului de lege de către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în timp ce iniţiatorul (Guvernul) a avut în vedere, potrivit expunerii sale de motive, doar „posibilitatea ca bunurile să poată fi transferate în domeniul public al autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile legii, cu obligaţia menţinerii destinaţiei şi a stării de funcţionare a acestora, sau să fie date în folosinţa gratuită a persoanelor juridice de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu respectarea prevederilor art. 874 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, cu obligaţia menţinerii destinaţiei acestora“. 46. Analizând cadrul legal în vigoare care reglementează patrimoniul fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, Curtea reţine că art. 19 din Legea nr. 146/2002, astfel cum a fost modificată, stabileşte că acesta este format din imobile - construcţii şi terenuri -, fonduri băneşti şi alte active care au aparţinut fostei organizaţii a Uniunii Tineretului Comunist din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti, precum şi imobile, fonduri materiale şi financiare dobândite în timpul funcţionării fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti. Legea nr. 146/2002 prevede, la art. 20 alin. (10), că fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti nu pot înstrăina patrimoniul imobiliar - construcţii şi terenuri - care a aparţinut fostei organizaţii judeţene a Uniunii Tineretului Comunist. Însă această prevedere nu vizează şi patrimoniul imobiliar dobândit în timpul funcţionării de către fundaţiile judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, patrimoniu care nu face obiectul interdicţiei instituite prin Legea nr. 146/2002. 47. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/2002, fundaţiile judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti nu se pot transforma în societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă pot înfiinţa astfel de societăţi, fără implicarea patrimoniului, respectiv imobile - construcţii şi terenuri -, fonduri băneşti şi alte active care au aparţinut fostei organizaţii a Uniunii Tineretului Comunist din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti. 48. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (3) lit. a) şi b) din Legea nr. 146/2002, fundaţiile judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti se dizolvă de drept dacă patrimoniul acestora este administrat defectuos ori dacă nu este îndeplinit scopul pentru care au fost constituite sau urmăresc alt scop decât cel pentru care au fost constituite. Constatarea dizolvării de drept se realizează prin hotărâre a comisiei de evaluare, supraveghere şi control al activităţii fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, la cererea oricărei persoane interesate. 49. În fine, dispoziţiile art. 33 modificate în Legea nr. 146/2002 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002, examinate şi constatate ca fiind constituţionale prin Decizia nr. 258 din 7 aprilie 2015, precitată, prevăd că, la dizolvarea unei fundaţii judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, bunurile trec în domeniul public judeţean şi în administrarea consiliului judeţean pe a cărui rază teritorială se află fundaţia pentru tineret respectivă. Consiliul judeţean are obligaţia preluării bunurilor prevăzute la art. 20 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 146/2002, cu excepţia celor prevăzute la art. 20 alin. (2^1) din aceeaşi lege, care, până la data dizolvării, nu au fost reintegrate în patrimoniul fundaţiei respective. Bunurile astfel preluate intră în domeniul public al judeţului şi în administrarea consiliului judeţean. 50. În examinarea soluţiilor legislative criticate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta referitoare la calitatea, precizia, predictibilitatea şi previzibilitatea normelor, Curtea observă că modalitatea în care sunt redactate soluţiile de la art. 33 alin. (3) şi (4) este neclară sub aspectul modului în care urmează să fie calculat şi mai ales delimitat procentul de 50% din baza materială de tineret care constituie noua limită minimă obligatorie pentru păstrarea destinaţiei, împreună cu menţinerea în stare de funcţionare a unei baze materiale de tineret. Reglementarea este neclară, imprecisă şi deficitară întrucât nu sunt prevăzute motive justificate (de exemplu, investiţii în infrastructura critică) pentru care se poate schimba destinaţia bazelor de tineret în proporţie mai mare de 50% sau pentru care se vor putea chiar desfiinţa baze de tineret aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, Parlamentul legiferând astfel o putere discreţionară a titularilor de drepturi reale care deţin sau administrează aceste baze (a de vedea în acest sens şi Decizia nr. 193 din 6 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 14 aprilie 2022, paragraful 29). 51. În privinţa soluţiei propuse la alin. (4) al art. 33 din legea criticată, Curtea reţine şi alte elemente de neclaritate: în primul rând, legea nu prevede şi un termen-limită pentru perioada în care se va schimba destinaţia bazei, rezultând că schimbarea destinaţiei în proporţie mai mare de 50% pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni poate fi şi o perioadă nedeterminată şi nelimitată în timp, după cele 6 luni prevăzute. În al doilea rând, norma nu este clară în ceea ce priveşte diferenţa de efecte juridice dintre „constituirea“ sau „asigurarea“ prealabilă a altor baze de tineret similare celor desfiinţate sau a căror destinaţie a fost schimbată în proporţie mai mare de 50% pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni. Totodată, teza finală a alin. (4), care stabileşte ca noua bază de tineret să fie doar în aceeaşi unitate administrativ-teritorială (inclusiv în zone de periferie, fără acces sau cu acces dificil) în care avea sediul fosta bază de tineret, nu impune şi o obligaţie de amplasament care să garanteze accesul facil al beneficiarilor la folosirea acelei baze noi. 52. Fără a înlătura sau restrânge opţiunea legiuitorului de a permite statului şi unităţilor administrativ-teritoriale să investească în modernizarea bazelor materiale de tineret şi să asigure menţinerea lor în stare de funcţionare în folosul tinerilor şi al structurilor de tineret interesate din unitatea administrativ-teritorială respectivă, Curtea observă că legea criticată nu reglementează în niciun mod situaţia ulterioară a bazelor materiale de tineret desfiinţate sau a părţilor din aceste baze pentru care s-a schimbat destinaţia, putând să apară interpretări sau aplicări arbitrare ale legii, cu afectarea regimului proprietăţii publice. 53. În examinarea soluţiilor legislative criticate, Curtea va avea în vedere şi prevederile constituţionale reglementate prin art. 136 alin. (4), care statuează că bunurile proprietate publică pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, în condiţiile legii organice; de asemenea, aceste bunuri pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. În mod similar, sunt avute în vedere şi prevederile art. 297 şi următoarele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, referitoare la modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Întrucât proprietatea publică asupra bazelor materiale pentru tineret nu poate fi desfiinţată, soluţia legislativă prevăzută la art. 33 alin. (4) din legea criticată, care dispune inclusiv desfiinţarea unor baze de tineret aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, aduce atingere prevederilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii publice, singurele modalităţi de utilizare a bunurilor proprietate publică fiind cele expres şi limitativ prevăzute în Constituţie la art. 136 alin. (4). 54. În ceea ce priveşte bunurile aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, modul lor de utilizare este reglementat expres prin art. 362 şi următoarele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Astfel, aceste bunuri pot fi date în administrare, concesionate ori închiriate, pot fi date în folosinţă gratuită, pe termen limitat, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice. Dispoziţiile privind darea în administrare, concesionarea, închirierea şi darea în folosinţă gratuită a bunurilor aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se aplică în mod corespunzător. Vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică, în condiţiile art. 363 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. 55. Schimbarea destinaţiei bazelor de tineret nu presupune neapărat şi modificarea tipului de proprietate asupra acestora, dar poate însemna o eliminare a scopului pentru care au fost constituite aceste baze, iar o astfel de soluţie normativă poate genera o diminuare a obligaţiei pozitive a statului de a asigura dreptul prevăzut la art. 49 alin. (5) din Constituţie. Totuşi, întrucât art. 49 alin. (5) din Legea fundamentală reglementează o obligaţie de diligenţă a statului, atât timp cât prevederile art. 33 alin. (4) din legea criticată stabilesc obligaţia asigurării unor alte baze materiale de tineret similare celor desfiinţate sau propuse pentru schimbare de destinaţie, se poate aprecia că obligaţia constituţională a statului nu este încălcată prin raportare la art. 49 alin. (5) din Constituţie, participarea tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării fiind în continuare respectată. 56. În concluzie, Curtea apreciază că reglementarea unui act normativ, precum Legea tinerilor, ca expresie a obligaţiei constituţionale prevăzute de art. 49 alin. (2), trebuie să ofere un cadru normativ clar prin care drepturile tinerilor să fie valorificate concret şi efectiv. În acest scop, legea trebuie să stabilească în mod clar şi predictibil care sunt motivele pentru care se poate desfiinţa sau modifica parţial destinaţia actualelor baze materiale de tineret şi să ofere aceleaşi garanţii sau garanţii suplimentare pentru realizarea obligaţiei corelative a statului raportat la dreptul prevăzut de art. 49 alin. (5) din Constituţie. 57. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte soluţia referitoare la dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea tinerilor şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte soluţia referitoare la dispoziţiile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală“ din Legea tinerilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea formulată de Avocatul Poporului trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea tineretului pentru argumentele ce urmează a fi expuse. Din examinarea cadrului legal referitor la fundaţiile pentru tineret, reţinem că primul act normativ care a reglementat această materie a fost Decretul-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, care a prevăzut înfiinţarea în judeţe şi în municipiul Bucureşti a fundaţiilor pentru tineret. Acestea erau persoane juridice de utilitate publică şi aveau ca scop administrarea patrimoniului propriu (bunurile, inclusiv fondurile băneşti, ce au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist din judeţe şi a municipiului Bucureşti) în folosul tuturor tinerilor şi al organizaţiilor de tineret. Conducerea fundaţiilor pentru tineret se asigura de consilii formate din reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor de tineret legal constituite la nivel de judeţe şi al municipiului Bucureşti. Art. 5 din decretul-lege stabilea că „Normele cu privire la organizarea, funcţionarea, precum şi la reprezentarea fundaţiilor în raporturile cu organele de stat şi terţe persoane, se stabilesc de către consiliul fundaţiei, prin regulament“. Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 15 aprilie 2002, care a reglementat expres regimul juridic al acestor fundaţii. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din lege, „fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepolitice şi fără scop lucrativ, constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti“. Cu privire la organizarea şi funcţionarea acestora, legea prevedea, ca organe de conducere ale fundaţiilor, adunarea generală şi consiliul de conducere (art. 5), stabilind că adunarea generală este „forul suprem de conducere al fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti, din care fac parte, în baza liberului consimţământ, reprezentanţi delegaţi din partea fiecărei structuri de tineret de tip asociativ, cu personalitate juridică, care are sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă, îşi exprimă adeziunea la scopurile fundaţiei şi îndeplineşte criteriile de admitere prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi“ [art. 6 alin. (1)], care alege prin vot secret consiliul de conducere format din preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi membri, după caz [art. 10 alin. (1)]. Legea prevedea înfiinţarea Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, ca „persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică şi fără scop lucrativ“ [art. 4 alin. (1)], iar, cu privire la organizarea şi funcţionarea acesteia, reglementa ca organe de conducere adunarea generală şi consiliul de conducere (art. 34), stabilind că adunarea generală este „forul suprem de conducere al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret din care fac parte, în baza liberului consimţământ, reprezentanţi delegaţi din partea fiecărei structuri de tineret de tip asociativ, de nivel naţional, cu personalitate juridică, cu excepţia celor prevăzute la art. 6 alin. (2), care îşi exprimă adeziunea la scopurile Fundaţiei Naţionale pentru Tineret şi îndeplinesc criteriile de admitere prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi“ (art. 35), care alege prin vot secret consiliul de conducere format din preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi 2-10 membri [art. 40 alin. (1)]. Tot în anul 2002, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, neaprobată prin lege de Parlament (procedura legislativă se află în stadiul de mediere din 22 noiembrie 2004), Guvernul a modificat regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi a abrogat reglementarea referitoare la Fundaţia Naţională pentru Tineret. Cu privire la organizarea şi funcţionarea fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, ordonanţa de urgenţă a abrogat dispoziţiile referitoare la adunarea generală, stabilind ca organ de conducere al fundaţiilor doar consiliul de conducere (art. 5 din legea modificată), alcătuit din 5 membri, dintre care 3 numiţi de consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi 2 aleşi din rândul structurilor asociative de tineret reprezentative la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective, care îşi exprimă adeziunea la scopul fundaţiei [art. 10 alin. (1) din legea modificată]. Prin urmare, noul cadru normativ prevedea doar înfiinţarea fundaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru tineret (Decretul-lege nr. 150/1990), stabilea regimul juridic al acestora şi prevedea, ca formă de organizare a organelor de conducere, doar consiliul de conducere (Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti). În anul 2006, Parlamentul adoptă Legea tinerilor nr. 350/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 27 iulie 2006, care în cap. III: Structuri neguvernamentale de tineret şi pentru tineret, Secţiunea a 2-a: Fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi Fundaţia Naţională pentru Tineret, prevede la art. 13 că „Fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepolitice şi fără scop lucrativ, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, ale căror adunări generale sunt constituite din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul acestora“ [alin. (1)], şi că „modul de organizare şi funcţionare, precum şi alte prevederi privind fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin lege“ [alin. (2)]. De asemenea, legea prevede la art. 14 că „Fundaţia Naţională pentru Tineret este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică şi fără scop lucrativ, a cărei adunare generală este constituită din reprezentanţii fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, care îşi exprimă adeziunea la scopul acesteia“ [alin. (1)], patrimoniul său „este constituit din fonduri băneşti, prevăzute în anexă, şi alte active care au aparţinut structurilor centrale ale fostei Uniuni a Tineretului Comunist, precum şi din imobile, fonduri materiale şi financiare dobândite în timpul funcţionării sale“ [alin. (2)] şi că „Modul de organizare şi funcţionare, precum şi alte prevederi privind Fundaţia Naţională pentru Tineret se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare“ [alin. (3)]. Prin adoptarea Legii tineretului nr. 350/2006, legiuitorul primar revine parţial asupra soluţiilor legislative prevăzute de Legea nr. 146/2002, înainte de modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002: prevede înfiinţarea Fundaţiei Naţionale pentru Tineret şi reglementează modul de constituire a adunărilor generale ale fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi a Fundaţiei Naţionale pentru Tineret. Astfel, normele pot fi interpretate implicit ca reglementând „adunarea generală“ drept organ de conducere al fundaţiilor de tineret. Legea supusă controlului de constituţionalitate abrogă în integralitate Legea tinerilor nr. 350/2006, dar preia parţial soluţiile legislative cuprinse în art. 13 şi 14 din legea pe care o abrogă. Astfel, analizând dispoziţiile legale criticate, reţinem că acestea sunt cuprinse în cap. III din Legea tineretului, intitulat Structuri neguvernamentale de tineret şi pentru tineret, şi conţin prevederi referitoare la regimul fundaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru tineret şi cel al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret. Legea prevede că fundaţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru tineret „sunt persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepartizane şi fără scop lucrativ, unice la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti“ [art. 15 alin. (1)]. Ele sunt „constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret“ [art. 15 alin. (1)], modul de organizare şi funcţionare realizându-se „în conformitate cu legislaţia în vigoare“ [art. 15 alin. (2)]. În ceea ce priveşte Fundaţia Naţională pentru Tineret, legea prevede că „este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepartizană şi fără scop lucrativ“ [art. 15 alin. (3)], şi că „modul de organizare şi funcţionare, precum şi alte prevederi privind Fundaţia Naţională pentru Tineret se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare“ [art. 15 alin. (4)]. De asemenea, în cadrul structurilor interne de organizare a acestor fundaţii, legea prevede adunarea generală, care este constituită, în cazul fundaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru tineret, „din reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret care îşi au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă şi care îşi exprimă adeziunea la scopul acestora“, iar în cazul Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, „din reprezentanţii fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti care îşi exprimă adeziunea la scopul acesteia“. Observăm însă că, asemenea reglementării cuprinse în Legea tinerilor nr. 350/2006, legiuitorul se limitează la a consacra existenţa adunărilor generale şi modul lor de constituire, fără a reglementa rolul acestora, atribuţiile, procedura de lucru şi actele pe care acestea le pot adopta, aşa cum în mod corect şi riguros o făcea în Legea nr. 146/2002, în forma anterioară modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002. Or, simpla reglementare a existenţei adunărilor generale, fără configurarea atribuţiilor acestora şi a cadrului juridic în care ele funcţionează, face incert scopul legiferării, norma fiind în realitate lipsită de efecte juridice. De asemenea, în ceea ce priveşte Fundaţia Naţională pentru Tineret, legiuitorul păstrează aceeaşi soluţie legislativă şi nu stabileşte scopul acesteia şi nici modul de finanţare, limitându-se la a menţiona că modul de organizare şi funcţionare se realizează în conformitate cu „legislaţia în vigoare“, fără a menţiona expres care este aceasta. Astfel, în condiţiile în care legislaţia în vigoare este reprezentată, aşa cum s-a menţionat în prealabil, de Decretul-lege nr. 150/1990 şi de Legea nr. 146/2002, acte normative cu caracter special care reglementează exclusiv regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, şi având în vedere metodele de interpretare istorică şi teleologică a Legii nr. 146/2002, care, în forma iniţială, a reglementat, în mod distinct, regimul juridic al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, ca formă de asociere sui-generis, dispoziţii care ulterior au fost abrogate, apreciem că aceste acte normative nu pot constitui fundamentul juridic la care legea actuală să poată face trimitere sub aspectul modului de organizare şi funcţionare a fundaţiei naţionale. Mai mult, observăm că, abrogând Legea tineretului nr. 350/2006 în integralitate, noua reglementare abrogă dispoziţiile art. 14 alin. (2) referitoare la patrimoniul acestei fundaţii, astfel că, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, se va crea un vid legislativ cu privire la regimul juridic al bunurilor fundaţiei, cu impact direct asupra activităţii acesteia. În fine, sintagma „alte prevederi privind Fundaţia Naţională pentru Tineret se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare“, dincolo de lipsa de logică juridică, demonstrează modul confuz şi lipsit de coerenţă al reglementării, toate acestea cu consecinţe asupra identificării regimului juridic aplicabil acestei entităţi juridice. Sub aceste aspecte, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce“, potrivit art. 36 alin. (1), „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc (…)“, iar, potrivit art. 13 lit. a) din aceeaşi lege, „actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune“. Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea a reţinut că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară. Având în vedere aceste argumente, apreciem că dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (3) din legea supusă controlului, prin lipsa de claritate şi previzibilitate, generată de reglementarea incompletă sau paralelă cu alte acte normative, încalcă art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, sub aspectul exigenţelor de calitate a normelor şi al principiului securităţii raporturilor juridice, şi ar fi trebuit constatate ca fiind neconstituţionale. Cu privire la dispoziţiile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tineretului, în acord cu opinia majoritară, apreciem că sunt neconstituţionale, însă considerăm că temeiurile viciilor de neconstituţionalitate le constituie, pe lângă încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, reţinută în opinia majoritară, şi încălcarea art. 1 alin. (3) şi a art. 49 alin. (5) din Constituţie. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale în vigoare cuprinse în Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, rezultă că patrimoniul acestora „este administrat în folosul tinerilor şi al structurilor de tineret interesate“ [art. 19 alin. (2)], fundaţiile judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti dizolvându-se de drept în următoarele cazuri: „a) administrarea defectuoasă a patrimoniului; b) neîndeplinirea scopului pentru care au fost constituite sau urmărirea unui alt scop decât cel pentru care au fost constituite“ [art. 31 alin. (3)]. Cu alte cuvinte, reglementând expres că administrarea patrimoniului se realizează „în folosul tinerilor şi al structurilor de tineret interesate“, cu consecinţa dizolvării fundaţiei în cazul în care această administrare s-a realizat în mod defectuos sau în cazul în care prin administrarea patrimoniului fie nu s-a îndeplinit scopul pentru care fundaţia a fost constituită, fie s-a urmărit un alt scop decât cel pentru care a fost constituită, reţinem intenţia expresă a legiuitorului de a consacra, în mod unic şi exclusiv, scopul folosirii patrimoniului pentru organizarea şi desfăşurarea de activităţi de tineret, precum şi interdicţia implicită impusă subiecţilor de drept care deţin sau administrează un astfel de patrimoniu de a schimba destinaţia bunurilor. Examinând normele criticate, observăm că noua reglementare preia soluţia legislativă din actuala Lege a tinerilor nr. 350/2006 referitoare la obligaţia menţinerii bazei materiale destinate activităţii de tineret şi adaugă două obligaţii în sarcina autorităţilor administraţiei publice, a societăţilor comerciale al căror acţionar majoritar este statul prin autorităţile sale, a societăţilor comerciale ai căror acţionari majoritari sunt societăţile comerciale la care statul prin autorităţile sale este acţionar majoritar, precum şi a persoanelor juridice de drept privat care deţin statut de utilitate publică inclusiv datorită bazei materiale de tineret pe care o deţin sau o administrează [art. 33 alin. (3) din legea supusă controlului]: (i) obligaţia de a păstra destinaţia bazei materiale de tineret în proporţie de cel puţin 50% şi (ii) obligaţia de a menţine această bază materială în stare de funcţionare. Mai mult, legea prevede expres că, în cazul în care schimbarea destinaţiei vizează mai mult de 50% din patrimoniu, pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de 6 luni, sau în cazul în care este desfiinţată o bază de tineret aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va putea face numai cu constituirea sau asigurarea prealabilă a altor baze de tineret, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, „care vor avea o suprafaţă utilă pentru activităţi de tineret echivalentă cu cel puţin jumătate din suprafaţa totală propusă spre desfiinţare sau schimbare de destinaţie“ [art. 33 alin. (4) din legea supusă controlului]. Din examinarea conţinutului normativ al noii reglementări, cu privire la critica raportată la exigenţele de calitate a normei, observăm că aceasta are un conţinut clar, fiind accesibilă şi previzibilă. Astfel, rezultă fără echivoc că păstrarea destinaţiei bazei materiale în scopul organizării şi desfăşurării activităţii de tineret, respectiv menţinerea în stare de funcţionare subzistă pentru cel puţin 50% din bunurile care constituie patrimoniul destinat activităţii de tineret. Din interpretarea logică, per a contrario, a textului legal, rezultă că acesta consacră libertatea persoanelor care deţin sau administrează o astfel de bază de a schimba destinaţia iniţială a patrimoniului afectat, dacă această schimbare vizează mai puţin de 50% din bunuri. În schimb, constatăm că, deşi aparent noua reglementare introduce un regim juridic riguros în ceea ce priveşte patrimoniul fundaţiilor pentru tineret, în realitate, aceasta atenuează regimul juridic referitor la interdicţia de a schimba destinaţia bunurilor aflate în patrimoniul fundaţiilor prevăzut de reglementările în vigoare. Stabilind posibilitatea schimbării destinaţiei bunurilor care constituie patrimoniul fundaţiilor de tineret, prin legea supusă controlului, legiuitorul nu numai că elimină interdicţia prevăzută de legea în vigoare, cu consecinţa folosirii patrimoniului fundaţiilor pentru tineri în alte scopuri decât cele pentru care au fost constituite, dar prin procentul ridicat - cel mult 50%, deci jumătate din patrimoniul fundaţiei -, ca prag pentru care permite schimbarea destinaţiei bunurilor, creează premisa neîndeplinirii scopului pentru care fundaţia a fost constituită. Cu alte cuvinte, afectarea unui procent atât de mare unui alt scop deturnează însăşi raţiunea pentru care a fost înfiinţată fundaţia pentru tineri, cu consecinţa încălcării prevederilor constituţionale referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, care în art. 49 alin. (2) teza a doua din Constituţie prevăd obligaţia statului de a stabili prin lege forme de protecţie socială a copiilor şi tinerilor, iar în art. 49 alin. (5) consacră obligaţia autorităţilor publice de a contribui „la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă“. Or, în măsura în care legea permite ca aproape jumătate din patrimoniul fundaţiei pentru tineri să nu fie folosit pentru tineri, se ridică întrebarea raţiunii pentru care este nevoie de o lege specială privind înfiinţarea unor astfel de fundaţii. Apreciem că reglementarea unui act normativ, precum Legea tinerilor, ca expresie a obligaţiei constituţionale prevăzute de art. 49 alin. (2), trebuie să ofere un cadru normativ prin care drepturile tinerilor să fie valorificate concret şi efectiv, iar nu aparent şi iluzoriu. Pentru aceste motive, considerăm că dispoziţiile care permit utilizarea patrimoniului unei fundaţii pentru tineri în alt scop decât cel pentru care a fost înfiinţată lipsesc de efecte activitatea fundaţiei înseşi, pe de o parte, şi golesc de conţinut obligaţia statului de a acorda protecţie tinerilor, pe de altă parte, împrejurare ce determină neconstituţionalitatea art. 33 alin. (3) şi (4) din legea criticată prin raportare la prevederile art. 49 alin. (2) şi (5) din Constituţie. Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile capitolului X - Dispoziţii tranzitorii şi finale din legea supusă controlului, se observă că noua reglementare nu abrogă şi nici nu modifică dispoziţiile Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, acestea continuând să producă efecte juridice şi ulterior intrării în vigoare a noii Legi a tineretului. Sub acest aspect, reţinem că, potrivit art. 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „în vederea asanării legislaţiei active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispoziţiilor (…) care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată“. De asemenea, art. 55 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că „Dispoziţiile finale cuprind (…) implicaţiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări (…)“. Constatăm că ignorarea acestor norme are ca rezultat coexistenţa a două reglementări diferite, cu efecte contrare privind schimbarea destinaţiei bunurilor, respectiv administrarea patrimoniului fundaţiei (Legea nr. 146/2002 prevede dizolvarea fundaţiei, în vreme ce noua Legea a tineretului va permite realizarea unui alt scop decât cel pentru care fundaţia a fost constituită), împrejurare ce este de natură a afecta claritatea, rigoarea şi previzibilitatea cadrului normativ în domeniu, cu consecinţa aplicării sale neunitare. Aceste exigenţe au fost analizate de către Curtea Constituţională într-o jurisprudenţă constantă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 873 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 907 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 21 ianuarie 2021), prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea a reţinut că, în activitatea de legiferare, legiuitorul este ţinut de obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă, fiind necesară reglementarea unitară şi sistematizată a materiei, de natură să elimine interpretările divergente. Or, stabilirea unor soluţii juridice diferite pentru aceeaşi situaţie demonstrează o concepţie contradictorie a legiuitorului, care generează incoerenţă şi imprevizibilitate, punând destinatarii normelor în imposibilitatea de a-şi adapta conduita. Apreciem că, ulterior intrării în vigoare a legii criticate, din coroborarea normelor incidente în materie, pentru aceeaşi situaţie juridică - schimbarea destinaţiei bunurilor din patrimoniul unei fundaţii de tineret -, cadrul normativ prevede atât sancţiunea dizolvării fundaţiei, cât şi continuarea activităţii sale. Obligaţia de a respecta legea, impusă de art. 1 alin. (5) din Constituţie, capătă astfel un caracter derizoriu, subiecţii de drept fiind în imposibilitatea obiectivă de a respecta deopotrivă Legea nr. 146/2002 şi noua Legea a tineretului. Sub acest aspect, apreciem pe deplin aplicabile considerentele reţinute în Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, potrivit cărora „Existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii de lege prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei“, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. În concluzie, având în vedere argumentele prezentate, considerăm că dispoziţiile art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tineretului încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) şi în art. 49 alin. (5) din Legea fundamentală. Judecător, Gheorghe Stan -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
