Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici şi ale art. I din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, excepţie ridicată de Gheorghe Bucurel Ghirdă în Dosarul nr. 1.321/293/2016 al Judecătoriei Rupea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 677D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens arată că prevederile constituţionale care reglementează regimul general privind raporturile de muncă nu au incidenţă în cauză, întrucât, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 255 din 6 mai 2014, contractul de mandat nu se circumscrie raporturilor de muncă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.321/293/2016, Judecătoria Rupea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici şi ale art. I din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gheorghe Bucurel Ghirdă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită obligarea acestuia la plata unei sume reprezentând prejudiciu constatat de către Camera de Conturi a Judeţului Braşov, cauzat în perioada cât acesta a deţinut calitatea de director al Regiei Publice Locale a Pădurilor Stejarul - R.A. din Rupea în baza unui contract de mandat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 coroborate cu cele ale art. I din Legea nr. 203/2009, prin intermediul cărora se plafonează nivelul maxim al remuneraţiei ce poate fi acordată prin contractul de mandat directorului/directorului general, sunt neconstituţionale, deoarece reglementările în domeniul respectiv pot fi adoptate doar prin intermediul unei legi organice, având în vedere dispoziţiile Legii fundamentale cu privire la regimul general privind raporturile de muncă, respectiv art. 73 alin. (3) lit. p). În acest context, se face trimitere la Codul muncii, Codul civil şi Codul fiscal şi se susţine că raporturile juridice stabilite în baza contractului de mandat sunt asimilate raporturilor juridice de muncă, fiind necesară reglementarea acestora prin lege organică, respectiv să fie adoptate cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie. 6. Judecătoria Rupea opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la diferenţa dintre contractul de muncă şi contractul de mandat; contractul de mandat încheiat de către directorii generali/directorii unităţilor economice de interes local reprezintă o varietate a contractului de mandat reglementat de Codul civil, deosebindu-se în mod esenţial de contractul de muncă. De altfel, textul constituţional menţionat nici nu are incidenţă în cauză. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la contractul de muncă, pe de o parte, şi contractul de mandat, pe de altă parte, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Totodată, precizează că şi în situaţia în care raportul juridic rezultat din contractul de mandat ar fi asimilat unui raport de muncă, obligativitatea reglementării prin lege organică vizează regimul general privind raporturile de muncă (Codul muncii), şi nu instituirea unor norme cu caracter particular aplicabile unor categorii de persoane. 9. Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la contractul de muncă şi contractul de mandat, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea acesteia nu sunt aplicabile speţei, normele legale criticate neavând ca obiect regimul general al raporturilor de muncă. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, şi ale art. I din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 9 iunie 2009. 13. Din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea observă că prevederile criticate în mod punctual [art. 3^1 alin. (1)] au fost introduse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 prin art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009, astfel că, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în realitate obiectul acesteia se circumscrie la dispoziţiile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, precum şi la art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009. Dispoziţiile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, criticate în mod punctual, au următorul cuprins: "(1) Directorul general/directorul beneficiază de o remuneraţie lunară acordată prin contractul de mandat, după cum urmează: a) la nivelul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a autorităţilor publice centrale la care statul este acţionar unic sau majoritar, precum şi al filialelor acestora, remuneraţia nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de secretar de stat; b) la nivelul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor de interes judeţean aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unităţi administrativ-teritoriale judeţene, precum şi al filialelor acestora, remuneraţia nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de vicepreşedinte al consiliului judeţean, respectiv viceprimar al municipiului Bucureşti; c) la nivelul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor de interes local aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unităţi administrativ-teritoriale de interes local, precum şi al filialelor acestora, remuneraţia nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de viceprimar." 14. De asemenea, Curtea observă că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, cât şi Legea nr. 203/2009 au fost abrogate prin art. 15 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate. 15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. p) referitor la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială care se reglementează prin lege organică şi ale art. 76 alin. (1) cu privire la majoritatea cu care se adoptă legile organice. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că prevederile art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, prin care s-au legiferat aspecte cu privire la remuneraţia acordată prin contractul de mandat directorului/directorului general, au fost reglementate/introduse prin Legea nr. 203/2009, lege care nu a fost adoptată cu majoritatea cerută pentru legile organice prevăzută la art. 76 alin. (1) din Constituţie. Or, în opinia acestuia, raporturile stabilite în baza unui contract de mandat sunt asimilate raporturilor juridice de muncă, raporturi care se circumscriu art. 73 alin. (3) lit. p) referitor la regimul general privind raporturile de muncă din Legea fundamentală. 17. Curtea observă că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 se reglementează aspecte ce ţin de contractul de mandat ce are incidenţă în cazul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi al filialelor acestora. 18. În contextul unor raporturi juridice circumscrise contractului de mandat prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, directorii generali/directorii asigură conducerea operatorilor economici prevăzuţi de lege, în baza unui contract de mandat încheiat în condiţiile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, şi ale ordonanţei de urgenţă în discuţie, şi beneficiază de o remuneraţie lunară acordată prin contractul de mandat, potrivit prevederilor art. 3^1 şi 3^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, reglementări care au fost adoptate în procesul legislativ cu ocazia aprobării prin lege a ordonanţei de urgenţă. 19. În ceea ce priveşte noţiunea de mandat, aceasta este prevăzută de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Astfel, la art. 2.009 din acest act normativ se prevede că mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi care poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Astfel, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate (art. 2.010 din Codul civil). De asemenea, contractul de mandat este circumscris anumitor condiţii referitoare la durata, întinderea şi executarea mandatului, obligaţia de a da socoteală şi la diligenţa mandatarului etc., care, în esenţă, au în vedere faptul că mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin mandat (art. 2.011-2.019 din Codul civil). 20. În ceea ce priveşte contractul individual de muncă, potrivit art. 10 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, acesta este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu. Potrivit art. 229 alin. (1) din acelaşi cod, contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă. 21. Cu privire la natura juridică a contractului de mandat prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, prin Decizia nr. 52 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 27 mai 2015, paragraful 18, şi prin Decizia nr. 255 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 18 iunie 2014, paragraful 14, instanţa de contencios constituţional a reţinut că directorii generali/directorii unităţilor economice încheie un contract de mandat în baza căruia beneficiază de o retribuţie potrivit legii, iar contractul de mandat astfel încheiat reprezintă o varietate a contractului de mandat reglementat de art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, deosebindu-se, în mod esenţial, de raportul de muncă. În contextul respectiv, Curtea a arătat că, întrucât art. 41 din Constituţie vizează, în mod esenţial, raportul de muncă, şi nu drepturile şi obligaţiile născute în temeiul unui contract de mandat, modalitatea de configurare şi cuantumul retribuţiei plătite în baza contractului de mandat nu pot fi cenzurate prin prisma acestui text constituţional. 22. Faţă de această împrejurare, pentru identitate de raţiune, Curtea reţine că normele constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, invocate în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, nu sunt incidente în speţa de faţă, întrucât prin art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009 [prin care au fost introduse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 prevederile art. 3^1 alin. (1)] nu s-a reglementat în domeniul referitor la regimul general privind raporturile de muncă prevăzut de textul constituţional antereferit, ci cu privire la remuneraţia lunară ce se cuvine directorilor generali/directorilor unităţilor economice care exercită această funcţie în baza contractului de mandat, care, astfel cum reiese din cele prezentate mai sus, este diferit de raportul de muncă. 23. De altfel, normele criticate constituie o aplicare a dreptului comun în materie la contractul de mandat încheiat în cazul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi al filialelor acestora şi prin care remuneraţia mandatarului este determinată concret prin lege, întrucât Codul civil statuează că, dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii. 24. Acest aspect reiese şi din dispoziţiile art. 3^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, prin care se prevede că se acordă şi alte drepturi decât cele băneşti prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unităţii respective, potrivit cărora „directorul general/directorul beneficiază prin contractul de mandat de concediu de odihnă anual şi indemnizaţia aferentă, diurnă şi cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii şi zile libere plătite pentru sărbătorile legale, zile festive specifice, căsătorie, naşterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unităţii respective“. Astfel, potrivit art. 3^2 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, remuneraţia lunară a directorului general/directorului stabilită prin contractul de mandat în condiţiile art. 3^1 alin. (1) este unica formă de recompensare în bani a activităţii depuse de persoana respectivă şi nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice formă, în afara celor prevăzute la art. 3^1 alin. (2). 25. Prin urmare, faţă de cele prezentate, Curtea constată că nu se impunea adoptarea prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici - şi, implicit, introducerea art. 3^1 alin. (1) în această ordonanţă de urgenţă - cu majoritatea cerută pentru legile organice prevăzută la art. 76 alin. (1) din Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bucurel Ghirdă în Dosarul nr. 1.321/293/2016 al Judecătoriei Rupea şi constată că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici şi ale art. I pct. 3 din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Rupea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
